Translate

miercuri, 31 decembrie 2014



                                                  Hristos este Cel care tine cheia


                "Acestea le spune Cel Sfant, Cel Adevarat, care are cheia lui David, care deschide si nimeni nu va inchide, si care inchide si nimeni nu va deschide" (Apoc. 3:7)
                                                                                                       

          O impotrivire violenta si agresiva se manifesta in tarile unde predicarea Cuvantului este interzisa ; totusi, totul este in mana Domnului. Am dorinta ca Evanghelia sa fie predicata in astfel de tari, insa piedicile sunt multe si mari ; dar mangaierea mea este sa stiu ca Hristos are cheia si toata puterea lui Dumnezeu la dispozitie. "Acestuia, portarul ii deschide" ( Ioan 10:3) ; asa era, dupa cum L-am vazut in Evanghelii, atunci cand Isus S-a aratat. Nimeni nu a putut inchide usa marturiei pe care El a dat-o. Toate puterile de pe pamant - fariseii, invatatorii legii, preotii de seama, guvernatorii, Pilat si Irod, aceste vulpi (vezi Luca 13:32) - nu au putut impiedica o singura oaie pierduta sa auda glasul bunului Pastor in timp ce El era pe pamant.
          La fel este astazi ca si ieri. Aceasta este siguranta noastra atunci cand predicam Evanghelia ; caci, in ciuda deplinei libertati cu care suntem binecuvantati in tara noastra atat de privilegiata, nu as putea conta nici macar pe un singur an, daca nu as avea aceasta simpla promisiune : "am pus inaintea ta o usa deschisa, pe care nimeni nu poate sa o inchida" (Apoc.3:8). As putea sa merg fara teama in orice tara, oricare ar fi imprejurarile exterioare, daca vad ca Domnul a deschis o usa inaintea mea.
          Noi trebuie bineinteles sa ne sprijinim bucurosi cu toata increderea pe bratul Celui care tine cheia si poseda sufletele noastre prin rabdarea noastra(Luca 21.19). Vor fi permanent imprejurari care necesita credinta noastra, si Dumnezeu va ingadui ca aceste imprejurari sa apara, pentru ca sa realizam ca fara El noi nu putem face nimic ( Ioan 15.5).

     ....................................................................................................................................................
                                                                                                           
           Nu trebuie sa ne ocupam cu raul, nici sa ne lasam speriati in vreun fel de Vrajmas, ca si cum Domnul nu ar avea totul in mana Sa. El a biruit si tine cheile puterii. Trebuie sa inaintam cu incredere ca puterea Ii apartine Lui si ca ea este in mainile Sale.
           Hristos este suficient pentru tot ce va cheama sa fiti sau sa  faceti.
                                                                                                           

               J.N.Darby                                                  Le Seigneur este proche ( Domnul este aproape)

marți, 30 decembrie 2014




                       Observatii practice despre venirea Domnului
                                                                - VII -



          Henri Rossier


                    Venirea Fiului Omului - Mat.24:32-44 ; 1 Tes.5:1-11

          Aceste pasaje ne prezinta un aspect nou despre venirea Domnului : aparitia Sa ca "Fiu al Omului", pentru a judeca pe cei vii de pe pamant. Aparut altadata in har, pentru a suferi, pentru a fi respins de iudei si de natiuni, apoi rastignit, Fiul Omului, Caruia Dumnezeu "I-a dat toata judecata", va reveni, si razbunarea pe care o va aduce pentru dusmanii Sai va fi groaznica. Matei 24:1-31, descrie semnele profetice care preced si insotesc venirea lui Mesia, raportat la poporul iudeu care L-a respins. Am aratat deja intr-un articol precedent aplicatia practica a profetiei pentru constiinta noastra, de aceea renunt sa mai abordez din nou acest subiect. Este suficient sa mentionez aici ca "semnele" din Matei 24 nu au nicio legatura cu aparitia stelei de dimineata, adica cu venirea Domnului in har, ci ele preced aparitia Soarelui dreptatii. Va fi pe pamant, la sfarsitul timpului, un grup de martori dintre iudei, adevaratul Israel, "ramasita" la care se refera profetia, care va fi atentionata prin semnele de judecata imineneta fata de prigonitorii sai, si de apropiata sa eliberare. In acelasi timp, o mare multime dintre natiuni ( din nefericire ! nu din crestinatatea apostata ) va fi convertita prin "Evanghelia imparatiei". Acesti credinciosi Il vor accepta ca Domn pe Cel care este gata sa apara ca Fiul Omului, judecator si imparat, si se vor supune Lui. Ei vor fi binecuvantati pentru ca au ascultat si ocrotit ramasita lui Israel, in timpul necazului sau ( Mat.25:31-46).
          Versetele 32 la 34 din cap.24 se refera la iudeii credinciosi de la sfarsit. Domnul le zice : "cand veti vedea toate acestea, sa stiti ca El este aproape, la usi" (v.33) si "Nicidecum nu va trece aceasta generatie, pana nu vor avea loc toate acestea" (v.34). Totusi, adevarurile cuprinse in aceste versete depasesc cu mult sfera poporului Israel. Cand va veni Fiul Omului, nu va gasi lumea schimbata nici in caracterul sau, si nici in manifestarile sale. Oamenii vor fi la fel ca in zilele lui Noe. "Pentru ca, asa cum erau oamenii in zilele dinainte de potop, mancand si band, insurandu-se si maritandu-se..., si n-au stiut pana a venit potopul si i-a luat pe toti" (v.38,39). Unul singur, Noe, al optulea om al credintei, a intrat in corabie impreuna cu casa sa si a fost "lasat", pentru a deveni samanta unei noi rase intr-o lume curatita prin judecata. La fel va fi si la sfarsitul timpului. Judecata, va distinge intre cei drepti si cei rai. Acestia din urma vor fi "luati", asemenea oamenilor nelegiuiti de altadata, in timp ce, la fel ca dreptul Noe, altii vor fi lasati. Dar a fost foarte important pentru Domnul, sa le faca cunoscut ucenicilor care Il inconjurau, atitudinea pe care trebuie sa o aiba cu privire la intoarcerea Fiului Omului. Va fi o intoarcere neasteptata. Nimeni nu poate sti nici ziua nici ora, nici chiar ingerii din cer. Aceasta cunoastere este rezervata doar Tatalui (v.36). Apropierea acestei zile este descoperita prin semne (v.33), dar fara a se cunoaste data. Ceea ce trebuie sa stie ei, este ca Fiul Omului va veni deodata ca un hot (v.43). Trebuie deci sa vegheati, le zice Domnul, caci hotul vine noaptea, si "nu stiti in care ceas vine Domnul vostru". Fiul Omului, care la venire va surprinde pe oameni ca un hot, nu are acelas caracter pentru ucenici : este Domnul lor, si Cel pe care ei trebuie sa-L astepte intr-o permanenta veghere.
          Aceste lucruri ii intereseaza decat pe ucenicii dintre iudei ? 1 Tes. 5 ne arata ca ele se aplica de asemenea si crestinilor. "Iar despre timpuri si vremuri, fratilor, nu aveti nevoie sa vi se scrie". Tesalonicenii cunoasteau prin profetie semnele venirii Fiului Omului, in contrast cu fericita venire a Fiului lui Dumnezeu, despre care au vazut in cap 4. "Pentru ca voi insiva stiti prea bine ca ziua Domnului asa vine, ca un hot in noapte". Oamenii vor fi atinsi de o distrugere neasteptata. "Dar voi, fratilor, nu sunteti in intuneric, ca ziua sa va surprinda ca un hot. Pentru ca voi toti sunteti fii ai luminii si fii ai zilei; noi nu suntem ai noptii, nici ai intunericului".
          Motivul pentru care judecata nu poate sa ne atinga, este ca noi apartinem deja acestei zile care este inca viitoare, fiind eliberati de puterea intunericului si am fost facuti fii ai luminii. Cum poate deci ziua Domnului sa atinga constiintele noastre ? Duhul Sfant adauga : "Astfel deci sa nu dormim, ca ceilalti, ci sa veghem si sa fim treji; pentru ca cei care dorm, dorm noaptea; si cei care se imbata, se imbata noaptea; dar noi, fiind ai zilei, sa fim treji". A dormi si a ne imbata inseamna a ne trada caracterul nostru de fii ai zilei. Nu avem decat aceasta dorinta, dar atat de puternica pentru a veghea si pentru a respinge toate bauturile ametitoare prin care lumea si Satan cauta sa adoarma sufletele noastre. Noi apartinem unei alte sfere, cea a luminii eterne !
          Trebuie sa veghem plini de teama ca mania sa nu ne atinga si pe noi ? Nicidecum, caci noi nu ne mai temem de judecata, ci de lumea care va fi judecata : "Imbracand platosa credintei si a dragostei si, drept coif, speranta mantuirii; pentru ca Dumnezeu nu ne-a randuit spre manie, ci spre dobandirea mantuirii prin Domnul nostru Isus Hristos".
          Credinta si dragostea ne pazesc de atacurile lui Satan si ale lumii, lipindu-ne de Dumnezeu, de Hristos, de toti cei care sunt nascuti din El. Cand ma bucur de aceste lucruri minunate, cele de pe pamant isi pierd puterea de a ma atinge. Nadejdea mantuirii ne umple de siguranta in fata acestei manii viitoare care nu ne este destinata. Asa asteapta crestinul credincios ziua Domnului. Aceasta zi nu-l atinge intr-un mod personal ; dar ea atinge constiinta sa, si aceasta este un lucru nemarginit de benefic in mijlocul pericolelor de orice fel care ameninta viata noastra crestina.
          Dar poate crestinatate de nume sa se creada la adapost de aceasta zi ? Ea si-a creeat o iluzie, caci se lauda ca poarta numele lui Hristos. Cat de mult se insala. Sardes, care reprezinta crestinatatea sub forma sa cea mai luminata, protestantismul, primeste acest avertisment din partea Domnului : "Aminteste-ti deci cum ai primit si ai auzit si pastreaza si pocaieste-te! Deci, daca nu vei veghea, voi veni ca un hot si nicidecum nu vei sti in ce ceas voi veni asupra ta" ( Apoc.3;3). Religia cea mai ortodoxa, nu salveaza pe cei care marturisesc groaznica zi a Fiului Omului. Ei vor fi in mod complet asemanati cu lumea. Fiind fara pocainta care insoteste credinta, partea lor nu difera de a celor neevlaviosi. Dar in ce ne priveste, "sa ne indemnam unii pe altii" sa veghem si sa fim treji !    
               


                 


                 

luni, 29 decembrie 2014



                    Observatii practice despre venirea Domnului
                                                                 - VI -


          Henri Rossier


                  Venirea Domnului si invierea sfintilor - 1 Tes. 4:13-18

          Tesalonicenii, desi erau prunci in credinta, au primit de la inceput numeroase adevaruri importante. Aceasta prima epistola face permanent aluzie la lucrurile pe care ei deja le cunosteau. "Stiti", acest cuvant tipic in toate scrisorile apostolice care desemneaza cunostinta crestina, revine frecvent in aceste capitole. Astfel, pentru a nu ne indeparta de subiectul nostru, tesalonicenii stiau ei insisi "prea bine ca ziua Domnului asa vine, ca un hot in noapte" (5:2). Foarte constienti despre timpuri si vremuri cu privire la profetia de care ne ocupam, nu aveau nevoie sa li se scrie, dar asupra unui lucru important erau "in necunostinta" ; ei nu stiau ce avea sa se intample, la venirea Domnului, cu aceia dintre ei care au adormit. Cand unul dintre fratii lor era inmormantat, ei erau adanc intristati si se pare ca nu aveau pentru sfintii adormiti, aceeasi nadejde care o aveau pentru ei insisi (5:13).
          Nu avem niciun motiv sa presupunem ca ei s-ar fi indoit cat de putin cu privire la fericirea sufletelor celor care au adormit in Domnul. Cu siguranta, n-ar fi fost crestini daca ar fi pus la indoiala aceasta fericire ; dar ei, care se bucurau in fiecare clipa sa fie rapiti de Domnul fara sa treaca prin moarte, gandeau ca sfintii adormiti sufereau o pierdere prin plecarea lor. Puteau sa gandeasca, ca ei tesalonicenii, care aveau sa fie rapiti de Domnul, la venirea Sa, o vor lua inainte cu trupuri schimbate si nepieritoare, celor care erau morti in Hristos, si ca acestia din urma nu li se vor alatura decat poate mai tarziu, la invierea celor drepti. Starea sufletului dupa moarte nu era in gandirea lor o stare finala, ci ei gandeau ca fratii lor adormiti vor fi lipsiti de un privilegiu, in timp ce ei, poate dupa mult timp, au ajuns la desavarsire (*). Astfel, teama lor, rezultatul lipsei de cunoastere, arata cat de vie era in inimile lor dragostea dintai, caci erau mai intristati de pretinsa pierdere a fratilor lor, decat de propriul lor interes.

          (*) Cel putin acestea sunt concluziile pe care le tragem dintr-o citire atenta a pasajului.

          Asupra acestor puncte, apostolul le da invataturi clare si precise din Cuvantul lui Dumnezeu. Incepe a le arata ca destinul sfintilor adormiti nu poate fi despartit de cel al lui Hristos. "Pentru ca, daca credem ca Isus a murit si a inviat, tot asa si Dumnezeu va aduce impreuna cu El pe cei care au adormit in Isus" (v.14). Isus Hristos a intrat in moarte, dar numai pentru a o birui ; inviind, a iesit din acest loc nimicindu-i portile. El a facut aceasta pentru noi, si a facut-o intr-un mod desavarsit, astfel ca, de acum trecutul , prezentul si viitorul nostru sunt legate de al Sau. Suntem morti impreuna cu El, inviati impreuna cu El, in ce priveste starea sufletelor noastre ; ramane doar, daca adormim, invierea trupurilor noastre. Cand va avea loc aceasta ? Este ceea ce tesalonicenii trebuia sa cunoasca. Apostolul le arata mai intai ca sfintii care au adormit, Dumnezeu ii va aduce impreuna cu Hristos, pentru ca ei nu mai pot fi despartiti de El la venirea Sa, deoarece au fost una cu El in moartea si in invierea Sa. Apoi, prin Cuvantul Domnului, le descopera o taina, care nu a fost descoperita pana atunci, si anume ca la venirea Domnului, ei cei vii nu o vor lua nicidecum inaintea celor adormiti. Invierea acestora va avea loc atunci, mai intai, apoi vor fi schimbati sfintii care vor fi in viata. Prima inviere este legata deci de venirea Domnului pentru rapirea sfintilor. Va fi momentul cand biruinta lui Hristos asupra mortii va fi aratata, si cand El va culege intr-un mod deplin roadele. Prin invierea lui Hristos, moartea a fost invinsa si desfiintata (2 Tim.1:10). Prin invierea celor care sunt "ai lui Hristos, la venirea Lui", moartea va fi "inghitita de biruinta". Va fi dovada, de o maniera stralucitoare, ca in virtutea lucrarii lui Hristos ea nu mai are nicio putere, chiar si fata de cel mai mic atom din tarana sfintilor. Prada i-a scapat, fara ca sa poata retine ceva. Totusi, moartea in sine, acest din urma vrajmas, nu va fi desfiintata (1 Cor.15:26) decat in momentul cand toate lucrurile vor fi supuse sub picioarele Sale, si Hristos va da imparatia lui Dumnezeu Tatal. Atunci, in pragul timpurilor eterne, moartea si hadesul (locuinta mortilor n.tr.) vor fi aruncate in iazul de foc (Apoc.20:14).
          Apostolul le descopera apoi, ca Domnul Insusi, coborand din cer, va da semnalul de strangere pentru ai Sai si de plecarea lor, semnal transmis prin arhanghel, si proclamat de trambita. Plecare va avea loc atunci cand vor fi reuniti cu toti, mortii in Hristos care vor invia fiind primii la aceasta intalnire ; atunci, impreuna cu toti vor pleca sa-L intalneasca pe Domnul in vazduh, "si astfel, zice apostolul, "vom fi totdeauna cu Domnul". Ce mangaiere trebuie sa fi umplut inima tesalonicenilor la auzirea acestor lucruri !
          Ceea ce trebuia sa invete ei atunci, noi cunoastem acum prin Cuvantul lui Dumnezeu. S-ar parea ca, fata de o descoperire atat de clara, crestinii din zilele noastre trebuie sa-L astepte zilnic pe Domnul. Din nefericire nu este asa. Asteptarea Domnului nu mai poate fi un lucru actual, daca Insusi persoana Sa nu mai este o realitate pentru suflet. Ar putea si crestinii de astazi sa zica asa cum zice apostolul : "noi, cei vii, care ramanem pana la venirea Domnului" (4:15,17). El nu zice : "care vor ramane", caci aceasta venire este pentru el un lucru prezent, al carui moment nu poate intarzia dincolo de sfarsitul vietii. Crestinul care realizeaza importanta nadejdii sale nu asteapta sa moara : "Nu", zice el, "nu dorim sa fim dezbracati, ci imbracati " (2 Cor.5:4). Lui Petru i s-a dat o descoperire speciala cu privire la moartea sa (2 Pet.1:14).
          Uitand de venirea actuala a Domnului, se pierde din vedere importanta imensa a invierii. Se obisnuieste, chiar daca nu doctrinar, cel putin (ceea ce este mult mai grav) in gandire, a se considera starea sufletelor dupa moarte, ca starea finala a desavarsirii pentru crestini. Se zice despre cineva care a murit : "a plecat inaintea noastra la Domnul", nemaifiind alta nadejde decat aceea de a ne alatura dupa moarte.
          Tesalonicenii nu erau de fapt intristati de pierderea pe care o simteau prin moartea fratilor lor ; ei gandeau ca cei care erau adormiti sufereau o pierdere, pentru ca nu se aflau impreuna cu ei cind Domnul avea sa vina. Erau intristati la gandul ca ei o vor lua inaintea sfintilor adormiti si vor fi, inaintea lor, facuti asemenea lui Hristos. Aveau sa invete aici, nu doar ca fratii lor le-au luat-o inainte, dar ca o vor lua inainte si la venirea Domnului. Moartea nu insemna pentru ei finalul vietii crestine, si singurul drum pentru a intra in fericirea cereasca, in timp ce, pentru multi crestini care plaseaza desavarsirea in starea sufletului despartit de trup, venirea Domnului inseamna moartea, si "Vino, Doamne", semnifica : a fi pe punctul de a muri. "Ei merg inaintea noastra in cer, acolo unde si noi vom merge...", gandire straina de invatatura crestina, desi bine intiparita in cunostinta unui sfant din Vechiul Testament (2 Sam.12:23). Dar Scriptura ne arata aici ca nu ne vom reuni cu ei in cer, ci noi, care vom fi in viata aici jos, vom fi rapiti cu sfinti adormiti, care vor invia mai intai, pentru a fi impreuna la Domnul. Ca, in acest fericit moment, ne vom recunoaste unii cu altii, nu am nicio indoiala ( ucenicii i-au recunoscut foarte bine pe Moise si Ilie, pe muntele cel sfant, desi nu i-au vazut niciodata) ; dar "mangaierea" nu se refera numai la acest fapt, lucru care ii preocupa deseori pe crestini. Aceasta "mangaiere" se refera in special la faptul ca vom merge impreuna sa-L intalnim pe Domnulu, si ca vom fi astfel totdeauna cu Domnul. A pierde din vedere venirea Domnului ca nadejde a sufletului, este o pierdere cu mult mai mare decat ne putem gandi. Este pierderea din vedere a persoanei Sale ; este asteptarea mortii ca sfarsit al celui credincios ; este considerarea starii sufletului dupa moarte ca starea finala a crestinului ; este uitarea invierii dintre morti, sau mai degraba trimiterea la ziua invierii celor morti si judecata finala ! Cate comori pierdute ! Si cand se incearca trezirea crestinilor cu privire la acest subiect, intalnim suflete care trateaza venirea Domnului ca un lucru secundar. Secundar ! cand este un adevar care trebuie sa preocupe pe toti, si fara de care nu exista nicio nadejde, nicio adevarata mangaiere, nicio siguranta, in timp ce, pentru cine asteapta pe Domnul, venirea Sa este semnalul invierii, strangerea impreuna a sfintilor, o biruinta deplina asupra mortii, o asemanare eterna cu El !  
                 
       


             



       


             

marți, 16 decembrie 2014




                  Observatii practice despre venirea Domnului
                                                                   - V -


          Henri Rossier


                Asteptarea Domnului si viata crestina - 1 Tes. 3:10-13

          Am aratat deja ca asteptarea Domnului nu a caracterizat pe tesaloniceni doar la momentul convertirii lor. Prigonirea care a urmat le-a dat ocazia sa manifeste rabdarea si nadejdea lor. Pavel insusi, desi batran in credinta, si care era un parinte nu un copilas, a umblat totdeauna asemenea lor, in ravna "dragostei dintai", si dea lungul anilor nu a slabit in ce priveste prospetimea vietii sale crestine. Capitolul 2 ne prezinta pe apostol in "lucrarea credintei" si a "ostenelii dragostei" sale (vom reveni), si in final in "rabdarea nadejdii" sale, caci atunci cand Satan cauta sa impiedice slujba sa (v.17-20), avea inaintea ochilor venirea Domnului si stia ca va primi atunci, si numai atunci, rasplata pentru slujba sa. "Pentru ca", zice el, "cine ne este speranta, sau bucurie, sau cununa a laudei ? Nu sunteti chiar voi, inaintea Domnului nostru Isus, la venirea Sa ?" (2:19). Astfel, venirea Domnului, care va pune in lumina intreaga purtare a acestor copilasi in credinta, va avea aceeasi influenta binecuvantata asupra intregii lucrari a marelui apostol al natiunilor. Fiind impreuna in aceeasi familie, si avand aceleasi trasaturi, detineau, in ciuda masuri de cunoastere destul de diferita, aceeasi taina a vietii crestine.
          Pasajul care face subiectul principal al acestei meditatii (3:10-13), ne arata ca credinta tesalonicenilor era pandita de cateva pericole. Aici, "credinta" nu este doar acceptarea marturiei lui Dumnezeu cu privire la lucrarea lui Hristos, caci primita in inima, aceasta credinta este completa ; dar credinta inseamna de asemenea, ansamblul invataturi crestine primite prin credinta, si din acest punct de vedere, le lipseau cateva lucruri (vezi v.10). Toate indemnurile din aceasta epistola dovedesc ca detaliile cu privire la nadejdea lor le erau inca necunoscute. Satan cauta sa scoata din aceasta lacuna un profit. Vedem in cap. 4 ca erau in pericol de a fi "intristati ca si ceilalti care nu au nadejde" si, in a doua epistola, ca vrajmasul a reusit intr-o oarecare masura sa le rapeasca asteptarea lor. Le-a insinuat ca "ziua Domnului ar fi prezenta acum" (2:2) ( adica ziua de judecata), deoarece treceau prin necazuri ; prin acestea puteau fi inselati in asteptarea lui Isus, venind din cer ca sa-i scape de mania viitoare.
          Adevarul este ca crestinii care nu sunt familiarizati cu venirea Domnului, sunt supusi riscului de a cadea in cursele ispititorului, si astfel sa faca in zadar lucrarea Duhului Sfant pentru ei (1 Tes.3:5). Daca pierdem cunoastere nadejdei crestine, sufletele noastre sunt in pericolul de a pierde, de asemenea, si alte adevaruri elementare care sunt la baza credintei. Intrebarea : "Unde este promisiunea venirii Lui ?" constiuie temelia pentru materialismul batjocoritorilor de la sfarsit (2 Pet.3:4). Aceasta asteptare a lui Hristos care influenteaza slujba noastra si importanta pentru credinta noastra, actioneaza asupra altor aspecte din viata noastra crestina. Am putea chiar afirma ca ea nu este straina de niciun aspect din aceasta viata. Astfel, la cap. 3 din epistola noastra, apostolul nu poate sa vorbeasca despre sfintenie fara sa aminteasca venirea Domnului : "Domnul sa va faca sa sporiti si sa prisositi in dragoste unii fata de altii si fata de toti, dupa cum facem si noi fata de voi, ca sa va intareasca inimile, ca sa fie fara vina in sfintenie, inaintea lui Dumnezeu si Tatal nostru, la venirea Domnului nostru Isus cu toti sfintii Sai! (3:12-13).
          Sa ne oprim putin atentia asupra acestui pasaj. Vedem ca Pavel doreste pentru sfintii din Tesalonic o sporire si o inmultire a dragostei fratesti si aceasta, nu doar in cercul restrans al relatiilor crestine, ci "fata de toti"(*). Ce ar insemna astazi aceasta dragoste sporita fata de toate madularele lui Hristos ! De cate ori nu sunt tratati ca straini (ca si cum nu ar fi frati), copiii lui Dumnezeu cu care nu mergem impreuna ! De cate ori dragostea este inlocuita printr-un fel de tovarasie, care ne uneste ca membri ai diverselor secte care a divizat sarmana Biserica a Domnului !

          (*) Nu este zis aici : "fata de toti oamenii", desi acest lucru este valabil (vezi 5:15).

          Apostolul a fost, in ochii tesalonicenilor, un model al acestei dragoste despre care el vorbeste. El putea sa le spuna intr-adevar : "dupa cum facem si noi fata de voi", caci le-a dovedit-o. "Asa cum o doica isi ingrijeste cu drag copiii, astfel, plini de dragoste pentru voi, ne gaseam placerea sa va dam nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci si propriile noastre vieti, pentru ca ne erati preaiubiti". Lucrarea sa in mijlocul lor a fost cu adevarat "lucrarea dragostei" : "Pentru ca, fratilor, va amintiti osteneala si truda noastra : lucrand noapte si zi, spre a nu impovara pe cineva dintre voi, v-am predicat Evanghelia lui Dumnezeu" (2:7-9).
          Manifestarea dragostei fratesti are consecinte infinit de pretioase pentru starea sufletelor noastre ; le vedem in aceste cuvinte ale apostolului : "ca sa va intareasca inimile, ca sa fie fara vina in sfintenie, inaintea lui Dumnezeu si Tatal nostru". Aceste doua lucruri, impreuna cu dragostea care este sursa, caracterizeaza persoana lui Hristos : El este dragoste ; El este Sfantul ; El este fara vina, El care niciodata "nu a facut nimic rau".
          De asemenea, acestea infatiseaza si pozitia noastra actuala in Hristos. Dumnezeu care ne vede in El, ne vede asemenea Lui : "dupa cum ne-a ales in El mai inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara pata inaintea Lui, in dragoste" ( Efes.1:4).
          De asemenea, infatiseaza si starea noastra viitoare : "ca sa va prezinte sfinti si fara pata si de neinvinuit inaintea Lui" (Col.1:22). "Hristos a iubit Adunarea..., ca sa-Si prezinte Lui Insusi Adunarea glorioasa, neavand pata sau zbarcitura sau ceva de felul acesta, ci ca sa fie sfanta si fara cusur" ( Efes.5:25,27).
          Dar un crestin nu se poate limita doar ca sa stie ca este desavarsit in Hristos, si ca el va fi desavarsit in glorie. Avand viata divina, va cauta sa realizeze practic, aici pe pamant, caracterele pe care le are. Pentru aceasta intalnim aceste cuvinte, cand este vorba de umblarea noastra aici pe pamant. Asa a fost intreaga umblare a apostolului : "Voi insiva sunteti martori, si Dumnezeu de asemenea, cu cata sfintenie si draptate si fara vina ne-am purtat fata de voi, care credeti : dupa cum stiti, cum va indemnam pe fiecare dintre voi ca un tata pe copiii lui, si va mangaiam si va marturiseam" (1 Tes.2:10-11). Dragostea sa fata de ei era sursa purtarii lui fata de ei. Asa trebuia sa fie de asemenea, si umblarea filipenilor. Apostolul le-a scris : "Si aceasta ma rog, ca dragostea voastra sa prisoseasca tot mai mult si mai mult..., ca sa fiti curati si fara vina pentru ziua lui Hristos" (Fil.1:9,10).
          Acest adevar cu privire la umblarea crestina este de toata importanta. Sa ne amintim ca sfintenia noastra practica decurge din dragostea noastra, si ca prima nu poate exista unde este absenta a doua. Dragostea frateasca ne leaga de familia lui Dumnezeu si ne sfinteste, despartindu-ne moral de oricine nu este nascut din El. Astfel, nu mai putem iubi si alimenta ceea ce cauta lumea, ci ne gasim placerea in lucrurile ceresti, impreuna cu cei care le cunosc si le iubesc. Atunci cand dragostea frateasca slabeste si crestinul nu mai sporeste in ea, un anumit gol se produce in inima : lumea isi gaseste un loc pe care il ocupa, si grabindu-se sa profite; patrunde mai intai treptat, pe ascuns ca sa zicem asa, dar curand va domni, si sfintenia, despartirea practica pentru Dumnezeu, sfarseste prin a nu mai fi decat un cuvant golit de sens.
          Sa revenim acum la pasajul nostru : "ca sa va intareasca inimile, ca sa fie fara vina in sfintenie, inaintea lui Dumnezeu si Tatal nostru". Aici nu este vorba cum trebuie sa fie umblarea noastra, asa cum este in Fil. 1:9,10, ci este vorba de starea inimilor noastre. Exercitarea dragoste fratesti intareste inimile credinciosilor intr-o stare fara vina si in sfintenie inaintea lui Dumnezeu, dandu-le fericita constiinta a acestor lucruri. Dar cum ar putea fi multumiti de modul in care Il reprezinta pe Hristos aici pe pamant ? Aceasta se intampla atunci cand sunt multumiti de ei insisi, si sa aiba falsa iluzie ca este posibil sa atinga desavarsirea practica in acesta lume. De aceea apostolul adauga : "la venirea Domnului nostru Isus cu toti sfintii Sai". Nu vom realiza desavarsirea acestor lucruri decat la venirea Domnului, dar sustinuti de aceasta nadejde, le vom realiza mult mai bine asteptand dintr-un moment intr-altul deplina lor realitate. Privind tinta la Isus, ne straduim sa fim gasiti deja prin El asa cum vom fi cand El va veni cu toti sfintii Sai.
         Nu pot, nu trebuie sa am o masura de sfintenie mai mica decat aceasta. Cum as putea sa nu umblu in dragoste, cand gandesc ca Domnul Isus ne va duce pe toti, impreuna cu El, inaintea lui Dumnezeu si Tatal ? Atunci relatia de dragoste dintre Hristos si noi, dintre noi si Dumnezeu, va fi desavarsita si va umple deplin si etern casa Tatalui de parfumul sau ! Cum sa nu traim in sfintenie, daca asteptam dintr-un moment in altul venirea Sa, cand  "toti sfintii" vor avea un caracter asemanator cu al Lui !
          Nu cred ca venirea Domnului este aici aratarea lui Isus Hristos cu toti sfintii Sai inaintea lumii. Acest pasaj este cuprins in actul venirii, dar manifestat "inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru". Prima etapa a calatoriei noastre ceresti va fi intalnirea cu El, "in nori, in vazduh" ; al doilea, intrarea Sa impreuna cu noi in casa Tatalui si in prezenta Lui. Si acolo vom fi ceea ce vom ramane pentru totdeauna, sfinti, fara vina in dragoste, ca El ; nu vom fi doar in Hristos, ci impreuna cu El si asemenea Lui. In acest caracter va infatisa Adunarea Tatalui Sau, asa cum o va infatisa Lui Insusi. Din acel loc vom iesi impreuna cu El pentru a fi aratati inainte lumii.
          Asteptarea Domnului este deci resortul, taria, incurajarea sfinteniei cu privire la starea inimilor si a umblarii noastre. De asemenea. putem sa repetam impreuna cu apostolul minunatele cuvinte cu care se incheie aceasta epistola : "Iar Insusi Dumnezeul pacii sa va sfinteasca pe deplin : si intreg duhul vostru si sufletul si trupul sa fie pastrate fara vina la venirea Domnlui nostru Isus Hristos. Credincios este Cel care va cheama, care va si face aceasta" Amin.
          Am aratat ca sfintenia nu poate fi despartita de dragoste care este punctul de plecare ; nici de venirea Domnului care este punctul de sosire. De asemenea, aceasta venire are influenta asupra oricarui caracter crestin, curatie, sobrietate, dreptate, evlavie (1 Ioan 3:3 ; Tit 2:11-13). Astfel va fi purtarea noastra, daca asteptam "fericita nadejde".
          Sa mai spunem cateva cuvinte despre influenta pe care venirea Domnului o exercita asupra sentimentelor noastre. Nu vorbesc de afectiunile si de bucuria noastra, care sunt practic normale pentru asteptarea Domnului. Il cunoastem si Il iubim ; a-L iubi, inseamna dorinta si bucuria venirii Lui. Dar vreau sa ma refer la ceeea ce ne este spus in Fil. 4:5 : "Blandetea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii. Domnul este aproape". Aici. blandetea este "caracterul unui om care nu insista asupra drepturilor lui". Din punct de vedere moral, nimeni nu are dreptul sa-mi incalce drepturile, sa profite, de exemplu, de ceea ce este al meu, sa ma alunge din casa mea, sa ma lipseasca de familia si de libertatea mea, etc. Domnul Insusi a avut drepturi aici pe pamant ; era imparat si S-a nascut pentru aceasta ; putea sa-Si revendice puterea, posesiunea oricarui lucru, cea mai inalta demnitate, inchinarea tuturor. Dar Si-a revendicat El drepturile ? Nu ! S-a lasat acuzat pe nedrept, judecat intr-un mod nedrept, si nu S-a impotrivit. S-a vazut deposedat de imparatia Sa, mostenirea Sa, demnitatea Sa, libertatea Sa, si chiar viata Sa - si nu a deschis gura. A fost ca o oaie muta inaintea celor care o tund.
          Si noi, crestini, actionam la fel ? Ne deranjeaza cea mai mica atingere a drepturilor noastre. Cand ni se face nedreptate, si aceasta ne este insuportabil, apelam chiar la lume sa ne apere drepturile. Uitam acest indemn ; "Blandetea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii". Sau mai degraba uitam mijlocul de a-l realiza. "Domnul este aproape! " Cum sa insist asupra drepturilor mele atunci cand astept apropiata venire, imediata, a Domnului ? Pot renunta la ele si sa le las in mainile celor care mi le rapesc ; mai bine astept, caci vreau sa impart cu El gloria Sa cereasca. Domnul va revendica mai tarziu drepturile mele in imparatia Sa, asa cum o va face si cu ale Sale ; dar asteptand, eu renunt la ele ; vrajmasul nu le va rapi pentru mult timp.
          Apostolul adauga : "Nu va ingrijorati de nimic". Ca si cum cuvintele : "Domnul este aproape" leaga ceea ce precede de ceea ce urmeaza. Asteptarea Domnului ma face sa renunt mai bine la drepturile mele, decat sa ma ingrijorez. Ma ingrijorez eu astazi, maine, de imprejurarile dificile, de piedicile ridicate de Satan, de starea Bisericii, de falimentul marturiei ? Duhul raspunde : "de nimic". La ce bun sa ma ingijorez ? Domnul vine si va pune capat la toate aceste greutati. Sa nu credem ca aceasta este indiferenta ; crestinul nu poate fi indiferent fata de rau : "ci, in orice, faceti cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugaciuni si prin cerere cu multumiri". Greutatile, ingrijorarile, tulburarile indeamna sufletul la dependenta, la rugaciune, la incredere ; pune totul inaintea lui Dumnezeu care poate pazi inimile noastre.
          Alte pasaje ne arata mangaierea pe care venirea Domnului o aduce sufletelor indoliate (1 Tes.4:13-18), incurajarea pentru inimile tulburate si cuprinse de teama ( Ioan 14:1-3), rabdarea in incercari : De asemenea, si noi sa fim rabdatori, sa ne intarim inimile, pentru ca venirea Domnului se apropie ! ( Iacov 5:7,8).  
         
                 
       

miercuri, 26 noiembrie 2014




                         Observatii practice despre venirea Domnului
                                                                 - IV -


          
Henri Rossier


             Convertirea si venirea Domnului  -  1Tes. 1 si 2:13

          Este umilitor sa vedem starea spirituala a sufletelor din timpul actual. Crestinatatea de nume este plina de persoane care nu sunt de acord cu rationalismul si necredinta moderna, care spun ca recunosc ca fiind Cuvantul lui Dumnezeu, Evanghelia si adevarurile pe care ea le contine, care marturisesc ca L-au primit pe Hristos si cunosc insemnatatea crucii. Aceste persoane merg in fiecare duminica sa asculte un predicator mai mult sau mai putin credincios, mai mult sau mai putin convingator, apoi iesind de acolo mai mult sau mai putin ziditi sau satisfacuti, avand abilitatea de a compara meritele celor care le-au vorbit...Toate acestea nu fac ca cineva sa fie crestin. Exista o diferenta fundamentala intre starea acestor suflete si a celor din Tesalonic. Apostolul Pavel le spune acestora : "Pentru aceasta si noi multumim lui Dumnezeu neincetat ca, dupa ce ati primit Cuvantul lui Dumnezeu auzit de la noi, ati primit nu un cuvant al oamenilor, ci, asa cum este, in adevar, Cuvantul lui Dumnezeu". Cuvantul puternic al apostolului, excelenta sa predicare, meritul aceluia care le vorbea, si Pavel avea cu siguranta calitati deosebite, nu acestea au fost ceea ce i-au atras. Auzindu-l, au primit, prin credinta, cuvantul sau, ca pe adevaratul Cuvant al lui Dumnezeu. De la inceput, au avut de-a face intr-un mod viu cu Dumnezeu si nu cu omul.
          Evanghelia, fara indoiala, a fost insotita in mijlocul lor de fapte de putere (1:5), semne care caracterizau atunci lucrarea apostolilor, dar autoritatea divina a acestui Cuvant a fost demonstrata intr-un mod cu totul diferit si minunat, caci apostolul adauga : "care si lucreaza in voi care credeti". Aceasta autoritate a fost demonstrata prin roadele pe care Cuvantul le-a produs in inima lor. Iar aceasta lipseste si va lipsi la un crestin de nume.
          Primul din aceste roade este faptul ca prin Cuvant au fost umpluti de bucurie(*), nu o satisfactie trecatoare la auzul unui discurs ziditor, ci bucuria Duhului Sfant (1:6). Astfel, pentru ei, Cuvantul era Dumnezeu, asa l-a primit credinta lor, si Duhul Sfant care le-a adus acest Cuvant, i-a umplut de bucurie auzindu-l.

          (*) Nu vorbim aici decat de adevaruri prezentate in acest capitol, caci Duhul lui Dumnezeu care lucreaza in inima celor pacatosi produce totdeauna pocainta.

          Sfintii din Tesalonic nu au ramas pe loc. Indata acest Cuvant a lucrat in ei o alta roada, convertirea. S-au "intors de la idoli la Dumnezeu" ; si-au parasit religia lor, pentru a-L sluji pe Cel care au ajuns sa-L cunoasca prin Cuvant, Dumnezeul viu si adevarat (in contrast cu idolii care nu erau decat minciuna), "si sa asteptati din ceruri pe Fiul Sau, pe care La inviat dintre cei morti, pe Isus care ne scapa de mania care vine".
          Astfel, scopul convertirii lor era asteptarea. Slujitorii Dumnezeului adevarat, ei au inceput imediat sa-L astepte din ceruri pe Domnul Isus ; nu ca judecator, remarcati bine, ci ca Mantuitor, ca pe Acela al carui caracter este sa ne izbaveasca de mania viitoare. Din momentul convertirii lor, acesti crestini, cu toata nestiinta lor, aveau o nadejde, apropiata venire a lui Hristos. Cea care era viitoare, manie care nicidecum nu putea sa-i atinga, pentru ca venirea Domnului avea sa-i puna la adapost.
          Scump cititor crestin, scopul convertirii tale, ceea ce constituie primul tau pas in viata de credinta, acest scop a fost el atins ? Ai parasit idolii tai de odinioara, cand erai in carne, ca sa slujesti adevaratului Dumnezeu si pentru a astepta din ceruri pe Fiul Sau cel inviat ? Daca nu nu ai facut-o, daca tu nu Il astepti pe Isus din cer, ce nume trebuie dat crestinismului tau ?
          Ia aminte, cititorule, ca acesti tesaloniceni nu erau niste crestini inaintati in viata de credinta si nici foarte competenti in ce priveste invatatura. Erau copilasi in Hristos, destul de nestiutori chiar cu privire la detaliile despre venirea Domnului. Aceasta epistola intareste acest lucru, caci apostolul le scrie pentru ai lamuri referitor la acest subiect. Ei stiau cu mult mai putin decat noi, care avem invatatura completa a Cuvantului despre venirea Domnului. Ei nu ar fi putut sa spuna cum va veni El, cum vom fi rapiti spre a-L intampina, ce se va intampla cu fratii lor care au adormit in Domnul. Dar noi, care stim toate acestea, Il asteptam pe Isus asemena lor ? Observam ca nadejdea lor nu a fost un entuziasm de moment. Prin multe greutati, ei staruiau in acesta asteptare. Lumea ii ura, ii dispretuia, ii prigonea pe acesti crestini, dar ei dadeau marturie. Lumea zicea ca si-au parasit vechea lor religie pentru a urma una noua, a carei principale caracteristici era sa astepte din cer pe cel care Il numeau Mantuitorul lor. Semnul lor distinct in lumea intreaga era aceasta nadejde, acest lucru nebun si ridicol in ochii oamenilor. Si cum stia lumea ca tesalonicienii ii slujeau lui Dumnezeu si-L asteptau pe Domnul ? Nu prin ceea ce spuneau, ci prin ceea ce faceau. Viata lor era caracterizata de o multime de fapte care rezultau din manifestarea credintei, printr-o osteneala neincetata care avea ca motivatie dragostea, si printr-o rabdare remarcabila in mijlocul grelelor prigoniri, rabdare care avea ca fundament aceasta fericita nadejde in Domnul nostru Isus Hristos (1:3).
          Totul era realitate in viata tesalonicenilor. Nu puteau intalni decat suferinta, intr-o lume in care tot ce posedau prin har ii despartea de acum incolo, dar ei lucrau plini de bucurie, slujind lui Dumnezeu, asteptand in fiecare clipa din ceruri pe Mantuitorul lor, plini de credinta, de dragoste si de rabdare ; astfel, Il glorificau in fiecare zi pe Dumnezeul si Tatal care Le-a trimis pe Mantuitorul. Si acum, intreb inca o data, acest tablou este o asemanare cu ceea ce suntem noi ?    
         

       

          

joi, 20 noiembrie 2014




                    Observatii practice despre venirea Domnului
                                                                  - III -

       
          Henri Rossier


                     "Eu vin curand"  --  Apoc.22

          Daca Apocalipsa este o carte a judecatii, venirea Domnului care trebuie sa o exercite este cu adevarat subiectul principal. Unul din primele cuvinte din capitolul 1 este : "Iata, El vine cu norii". Capitolele 2 si 3 contin diverse expresii cu privire la venirea Sa. "Voi veni la tine si-ti voi lua sfesnicul din locul lui" zice adunarii din Efes. Si la Pergam : "vin la tine curand si voi lupta impotriva lor cu sabia gurii Mele"(*). Celor credinciosi din Tiatira le spune : "Dar, ceea ce aveti, tineti cu tarie, pana voi veni". La Sardes : "daca nu vei veghea, voi veni ca un hot si nicidecum nu vei sti in ce ceas voi veni asupra ta". In sfarsit, la Filadelfia : "Eu vin curand ; tine cu tarie ce ai, ca nimeni sa nu-ti ia cununa"

          (*) Primele doua citate au, este adevarat, un caracter general

          Capitolele 4 la 11 ne descriu pregatirile veniri Sale, pana la sunetul acestor cuvinte : "Imparatia lumii a ajuns a Domnului nostru si a Hristosului Sau si El va imparati in vecii vecilor", si : "Iti multumim, Doamne, Dumnezeule Atotputernic, care esti si care erai, ca ai luat puterea Ta cea mare si ai inceput sa imparatesti" La cap. 19, Il vedem iesind din cer, calare pe un cal alb, venind pentru judecata si pentru a lupta cu dreptate. In final, la cap.22, auzim strigatul care ne va preocupa : "Eu vin curand".
          Citirea acestor numeroase pasaje ne dovedesc ca Domnul va veni in doua moduri absolut distincte : in har sau in judecata ; Apocalipsa ne prezinta in special pe ultimul. De ce va veni El ca judecator ? Pentru ca Biserica responsabila (sau crestinatatea), lumea ( sau "cei care locuiesc pe pamant") si poporul iudeu, au ajuns intr-o astfel de situatie, incat Domnului nu-I mai ramane, dupa o rabdare atat de lunga, decat sa le loveasca in mania Sa. Gasim deci in cartea Apocalipsa, ruina totala a omului care atrage judecata lui Dumnezeu prin venirea lui Hristos, in timp ce, cu privire la venirea Sa in har, nu gasim decat un numar mic de pasaje. Intreaga carte se resuma, la cap.22, prin acest strigat apasat, repetat de trei ori : "Eu vin curand".
          El vine, asa cum am spus, in har sau in judecata, pentru fericire sau pentru nefericire.
          Pentru fericire, la v.7 : "Si, iata, Eu vin curand! Ferice de cine pazeste cuvintele profetiei cartii acesteia!" Ce inseamna aceste cuvinte : "a pazi cuvintele profetiei" ? Inseamna, a pune in practica, a realiza cele doua adevaruri mari, despre care am vorbit, ruina omului si judecata lui Dumnezeu, a le realiza printr-o despartire sfanta de tot ce trebuie sa fie judecat. De asemenea, a trai in vederea apropiatei aparitii a Celuia caruia Ii apartinem. Primul strigat : "Eu vin curand", se adreseaza in special celor credinciosi care vor trece prin evenimentele din Apocalipsa, celor 144000 pecetluiti dintre iudei si multimea imensa salvata dintre natiuni (cap.7). Va veni curand pentru ei, pentru ai introduce in minunata Sa imparatie. Dar si Biserica poate sa-si insuseasca aceasta promisiune a lui Hristos, si ea trebuie sa pazeasca cuvintele profetiei din aceasta carte ; de asemenea, trebuie sa iubeasca aparitia Domnului.
          La vers.10, ingerul ii spune profetului : "Nu pecetlui cuvintele profetiei cartii acesteia. Pentru ca timpul este aproape". Nu se mai intampla astazi, si de asemenea niciodata, asa cum a fost in timpul lui Daniel, caruia i s-a zis : "Si tu, Daniele, ascunde cuvintele acestea si pecetluieste cartea pana la timpul sfarsitului" (Dan.12:4). Aici, cartea nu mai trebuie sa fie pecetluita, caci timpul este aproape. Dumnezeu vrea ca scrierea profetica sa fie deschisa larg. pentru ca fiecare sa aiba cunostinta. Fara indoiala, lumea nu poate sa o inteleaga, si cand i se prezinta zice, ca si Isaia : "Citeste aceasta, te rog! Si el zice : Nu pot, pentru ca este pecetluita", sau "Nu stiu sa citesc" (Isaia 29:11-12). Dar cum poate crestinii sa spuna : "Aceasta carte este dificila, nu inteleg nimic ?" Totusi, aceasta carte nu este pecetluita. De ce nu inteleg ? Datorita faptului ca nu pazim profetia si a mondenitatii care ne infasoara ; din cauza ca venirea Domnului nu mai ocupa un loc important in inima noastra, avand doar un interes mic pentru noi.
          Fratilor, timpul este aproape, atat de aproape ca va veni momentul cand nu va mai fi posibil de schimbat nimic cu privire la starea morala si la destinul oamenilor. Sunt deja ca pe platforma esafodului ; inca o clipa, si capul lor este asezat sub ghilotina, asteptand lovitura mortala. Atunci va fi prea tarziu pentru a se schimba. "Cine este nedrept sa continue nedreptatea; si cine este intinat sa se intineze in continuare; si cine este drept sa practice in continuare dreptatea; si cine este sfant sa fie sfintit in continuare" (v.11).
          Domnul vine : este atat de aproape, si ne va gasi pe fiecare in starea sa actuala si definitiva. Atunci pentru cei nedrepti si intinati se vor auzi aceste cuvinte : "Prea tarziu!" - Vai! pentru acestia, cat de grozave sunt aceste cuvinte : "Iata, Eu vin curand si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa cum va fi fapta lui" (v.12). Acest al doilea : "Iata, Eu vin curand", suna ca un glas de groaza pentru cei pacatosi !
          Al treilea : "Eu vin curand" (v.20), se adreseaza Miresei care vegheaza in asteptarea Mirelui. Ea este ca o santinela, cu privirea fixata, nu spre pamant care este cuprins de intuneric, ci spre cer, pentru a vedea aparitia stelei, inainte de ivirea zorilor.
          Nu va tresari ea, Mireasa, la acest strigat ? Din nefericire, multi crestini nu pot sa raspunda ! Multi dintre ei au raspuns la tot felul de lucruri de pe pamant, in timp ce venirea Domnului ii lasa indiferenti. Fratilor, auziti acest strigat : "Eu vin curand" ? Cine aude sa spuna : "Vino". Suflete obosite, suflete nefericite, va este sete de aceste lucruri minunate ? "Cine inseteaza sa vina". Voi toti la care se adreseaza astazi Cuvantul, veniti si cumparati fara plata : "cine vrea sa ia apa vietii fara plata".
          Glasul lui Isus produce in inima Miresei intreg sirul de afectiuni sfinte, cele care decurg din constiinta unei legaturi care o uneste cu Mirele ; nevoia de a atrage la Hristos inimile tuturor sfintilor ; si in final dorinta Sa pentru sufletele pierdute care nu au venit inca la izvorul de apa vie.
          Preaiubitilor, fie ca acestea sa fie dorinta si bucuria noastra pana la venirea Lui !
         
               
                   

miercuri, 19 noiembrie 2014




                    Observatii practice despre venirea Domnului
                                                             - II -

          Henri Rossier


            Imparatia si steaua de dimineata - 2 Pet.1:16-20 ; Apoc.2:26-28 ; 22:16

          Pe muntele cel sfant, Petru a avut minunata viziune a "Fiului Omului venind in imparatia Sa"( Matei 16:28). Acolo i-a fost descoperita gloria care va insoti aceasta venire ; aceasta glorie a ramas intiparita in inima sa pana la momentul cand a trebuit sa paraseasca cortul sau. Mai intai a contemplat maretia Fiului Omului, marturisit ca Fiu al lui Dumnezeu prin "gloria minunata". A vazut fata Sa stralucind ca soarele si vesmintele Lui albe ca lumina. Apoi, privirile sale s-au indreptat spre sfintii ceresti, care-L insoteau. A fost martor la discutiile care au avut loc in glorie si era familiarizat cu ei. Cu urechile sale a auzit glasul Tatalui care i-a vorbit despre Fiul dragostei Sale. Impreuna cu tovarasii sai reprezenta, ca sa spunem asa, scena inferioara si pamanteasca a imparatiei, si care au fost luminati de razele soarelui dreptatii care s-a ridicat de pe munte.
          Aceasta viziune intareste in totalitate orice profetie, caci subiectul spre care indreapta orice profetie este imparatia lui Hristos, si in special partea ei pamanteasca. Amintind cuvantul profetic, apostolul adauga : "la care bine faceti ca luati aminte ( ca la o lumina stralucind intr-un loc intunecos)". Profetia, in importanta sa pentru constiinta noastra, este un lucru destul de important si adesea neglijat. In timp ce vorbeste de imparatie, profetia ne arata si modul cum ea va fi intemeiata. Nu va putea fi intemeiata decat prin judecata. De ce ? Pentru ca lumea este in intregime stricata, si Domnul nu va accepta sa intre in imparatia Sa lumea cu starea ei stricata. Lumea este "un loc intunecos" ; profetia este o lampa care ne ajuta sa constatam starea ei actuala si care indreapta lumina sa spre starea finala a omenirii, atunci cand Domnul va veni "impreuna cu sfintii Sa".
          Cei credinciosi sunt in pericol sa fie biruiti de somn in mijlocul acestui intuneric. Lampa profetica ii face sa vada grozavia acestei stari, si sa distinga cursele ascunse; ea ii desparte de lume prin teama. Cum poate sa se asocieze cu tot ceea ce va fi cuprins de judecata ? Cum pot sa-si faca planuri de viitor intr-o lume care nu are viitor ? Cum pot sa se stabileasca intr-un loc unde totul va fi clatinat si distrus ? Da, este bine sa fim atenti, si cred ca ignoranta actuala a crestinilor cu privire la profetie, a adus roade amare prin coborarea barierelor care ii despartea altadata de lume.
          Dar deja de acum avem mai mult decat o lampa. Apostolul adauga : "pana se va ivi ziua". Noi suntem fii ai luminii si fii ai zilei. Copii ai imparatiei, suntem adusi in pozitia de a face parte din grupul sfintilor in lumina. Pana atunci, suntem deja eliberati de puterea intunericului si , daca nu am fost inca stramutati in imparatia imparatului dreptatii, pacii si gloriei care va domni pe acest pamant,   totusi, am fost stramutati intr-o imparatie infinit mai mare si mai glorioasa, in imparatia cereasca a Fiului dragostei Sale. In Hristos ne bucuram deja de relatia de fii si de dragostea deplina a Tatalui care se odihneste peste El. Ziua se va ivi curand ; putem sa umblam ca fii ai zilei !
          Profetia lumineaza pamantul ruinat ; soarele dreptatii va lumina pamantul reinnoit. El nu a aparut inca ; cu toate aceste noi ii cunoastem stralucirea, asa cum a contemplat-o Petru pe muntele cel sfant. Dar apostolul mentioneza inca o alta lumina, cea a stelei de dimineata : "si va rasari steaua de dimineata in inimile voastre". Daca soarele lumineaza pamantul, steaua de dimineata are ca domeniu cerul. Atrage privirele spre ea insasi si spre intinderile nemarginite unde straluceste lumina sa curata. Steaua de dimineata este un astru gratios si plin de o prospetime minunata. Ea rasare inainte de ivirea zorilor, si cel care a vegheat toata noaptea este singurul care are privilegiul sa o vada. Steaua de dimineata, este Hristosul ceresc cand va apare inaintea alor Sai. Nu Il vedem inca, dar suntem in momentul cand trebuie sa apara ; caci "noaptea este mult inaintata si ziua este aproape" ( Rom.13:12). Deja aceasta stea a rasarit in inimile noastre, deja nadejdea cereasca ocupa gandurile si afectiunile noastre, si aceasta nadejde este Mantuitorul nostru persoanal.
          La cap. 2 :26-28 din Apocalipsa, gasim din nou imparatia si steaua de dimineata impreuna. In acest pasaj, Duhul Sfant nu arata, ca in 2 Petru 1 intrarea in imparatie pentru cei care realizeaza in mod practic, aici pe pamant, viata pe care au primit-o de la Dumnezeu. Ci Isus Insusi va da celui care va invinge, aceeasi parte impreuna cu El in guvernarea imparatiei Sale. "Si celui care invinge si celui care pazeste pana la sfarsit lucrarile Mele, lui ii voi da autorirare peste natiuni; si le va pastori cu un toiag de fier, cum sunt zdrobite vasele de lut, dupa cum am primit si eu de la Tata Meu". Domnului Isus Hristos, Fiului Omului, declarat Fiu al lui Dumnezeu, Ii sunt date aceste lucruri din Ps. 2 : "Cere-mi si-Ti voi da natiunile de mostenire si marginile pamantului in stapanire; Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier, le vei sfarama ca pe vasul unui olar"(vezi Apoc.19:15). Vom guverna impreuna cu El; vom stapani peste natiuni impreuna cu El. Niciun om nu va indrazni sa se ridice impotriva lui Hristos, fara ca sa fie zdrobit indata de El.
          Domnul adauga : "si-i voi da steaua de dimineata". Este mai mult decat imparatia si guvernarea; mai mult chiar decat o nadejde cereasca, este steaua "din inimile voastre" : astrul, steaua de dimineata, persoana insasi, pe care o avem;  ca si cum L-am auzi spunandu-ne : Ma voi da pe Mine Insumi voua, in cer, cu acelasi caracter in care am venit, pentru a va imbraca in harul si frumusetea Mea cereasca ; inainte ca sa fiu aratat lumii, voi fi pentru voi partea pretioasa de sus !
         Pentru a obtine o astfel de parte, nu merita oare efortul de a lupta fara incetare si de a birui; de a combate fara incetare, prin toata viata noastra, princpiile satanice care se manifesta in  lume ?   Aceasta parte ne este infatisata aici ca o rasplata. Celor care vor birui, El le va da imparatia, dar ei Il vor avea pe El, pe El Insusi, ca parte speciala a lor in odihna si in frumusetea locurilor ceresti !
          Intalnim a treia oara imparatia si steaua de dimineata in Apoc.22:16. Aici vedem intinderea si marirea binecuvantarilor, care realizeaza astfel o intimitate care nu a fost atinsa in pasajele care au precedat. Un strigat se face auzit de-a lungul acestui capitol : "Eu vin curand". In pasajul de care ne ocupam, Domnul se prezinta mai intai venind in demnitatea Sa de imparat. El este "Radacina si Vlastarul lui David". El este resursa, precum si mostenitorul oricarui har destinat Unsului Domnului ; harul acesta, al imparatiei, El vrea sa-L dea alor Sai ca rasplata. Ii numeste fericiti pe cei care pazesc cuvintele profetiei din aceasta carte (v.7). De asemenea, ii numeste fericiti pe cei care isi spala hainele, cei care au recurs la sangele Mielului, ca singurul mijloc pentru curatirea lor (v.14). Dar in acest capitol, El nu le va da numai guvernarea pamantului si natiunilor, ca in cap. 2 ; ii va introduce in partea cea mai inalta a imparatiei, in sfera cereasca. Sa intre in cetate, sa aibe acces la pomul vietii din paradisul lui Dumnezeu, sa se hraneasca cu fructele sale, aceasta este partea lor ; raul de apa vie iesind din tronul lui Dumnezeu si al Mielului ii va inviora etern ; privilegiul lor va fi sa-I slujeasca Domnului in gloria Sa si sa vada fata Sa ; de a manifesta public si deplin desavarsirile Sale, avand numele Sau pe fruntile lor. Ei vor fi in deplina lumina a soarelui eternitatii ; vor imparati in vecii vecilor ! (22:1-5).
          Acest viitor glorios va fi partea noastra ! Vom fi tentati sa urmam alte drumuri decat singurul drum care ne conduce acolo ? Sa ne incredem in har, sa fim credinciosi, sa luptam lupta cea buna, sa sfarsim alergarea, sa pazim credinta, si aceste lucruri vor fi ale noastre pentru totdeauna !
          Isus adauga : "Eu sunt steaua stralucitoare de dimineata". Prin acest singur cuvant, se infatiseaza El Insusi inaintea noastra, asa cum numai El poate s-o faca. La cap. 2 din Apocalipsa, El este partea noastra in cer, inainte de a se arata lumi. Aici, se prezinta in fata ochilor nostri, in maretia Sa personala. ca cel care vine. Asa cum altadata Isaac a mers s-o intampine pe Rebeca, si El va veni inaintea Miresei Sale. Nu va trimite un mesager pentru aceasta, nu, nici chiar pe capetenia ingerilor ; va veni El Insusi. Poate sa ne dea o dovada de dragoste mai mare ? Nu a venit inca, dar va veni. Si noi, putem spune ca si Rebeca : "Voi merge" ? Suntem gata sa-L intampinam ? Duhul Sfant, Eliezer-ul nostru, ne vorbeste permanent de El, trezind in noi afectiuni pentru Mirele nostru. Ne plecam urechea cu atentie la tot ce ne spune despre El ? Daca este asa, sa raspundem din toata inima la acest strigat, indepartat mai intai, dar care se apropie din ce in ce mai mult : Eu vin curand, da, Eu vin curand. Vino, zice Mireasa, impreuna cu Eliezer-ul ei pe care-L cunoaste, atat de bine. Amin ; vino Doamne Isuse !
          Un Hristos care vine in imparatia Sa face apel la constiinta noastra ; Steaua de dimineata se adreseaza inimii noastre. Sa nu ignoram nici una nici alta. In ambele situatii este vorba de El. Sa iubim atat "aparitia" cat si "venirea" Sa ; astfel ne va gasi cand va veni, asa cum a dorit sa ne aiba, si inima Sa va fi satisfacuta !
         
         
     

marți, 11 noiembrie 2014




                   Observatii practice despre venirea Domnului
                                                                  - I -


          Henri Rossier


                    Cuvant introductiv

          Am putea privi venirea Domnului din punct de vedere doctrinar, dar nu aceasta este ce mi-am propus sa fac aici. Acest subiect este prea scump pentru inima, avand o parte practica, aduce prospetime sufletului, pentru a-l face sa coboare pe terenul mai mult sau mai putin uscat al unei simple invataturi. Venirea Domnului este o nadejde, insasi nadejdea crestina. Ea exercita o influenta invioratoare asupra sufletului care o poseda si sfinteste intrega noastra purtare. Descrierea venirii Domnului nu va ocupa deci decat un spatiu mic in aceste pagini. Urmatoarele randuri vor fi suficiente pentru a  evita neintelegerea pe care citirea acestor articole ar putea sa o produca.
          Venirea sau parusia Domnului este a doua Sa venire ( Fapte.1:11)*, prima avand loc in timpul vietii lui Isus aici pe pamant. Aceasta a doua venire este unul din marile subiectele despre care vorbeste Noul Testament. Ea se compune din doua acte, despartite de un interval de timp mai lung sau mai scurt, cuprins intre capitolele 4 si 19 din Apocalipsa.

          (*) Ma limitez sa citez un numar foarte mic de pasaje pe care cititorul, familiarizat cu acest subiect, le va completa cu usurinta.

          Primul act este venirea Domnului pentru ai Sai. La acest moment, toti sfintii adormiti de la Adam vor fi inviati (*), si sfintii in viata care apartin Bisericii vor fi schimbati, pentru a fi rapiti impreuna ca sa-L intampine pe Domnul in nori, in vazduh. si astfel Domnul ii va lua ca sa-i duca impreuna cu El in gloria Sa cereasca ( 1 Tes.1:10 ; 4:15-18 ; 1 Cor.15:51-54 ; Ioan 14:1-3 ; Evrei 9:28).

          (*) Aceasta este invierea dintre morti. Invierea mortilor pentru judecata nu va avea loc decat dupa Imparatia de o mie de ani ( Apoc.20:7, 11-15).

          Al doilea act este venirea Domnului cu ai Sai. Ei vor fi aratati atunci impreuna cu El in glorie inaintea lumii care L-a respins. Aceasta va cuntinua in imparatia Sa si in toata eternitatea ( Col.3:4 ; 2 Tes.1:10 ; 1 Ioan 3:2 ; Apoc.21).
          Primul act ii are in vedere pe sfinti. Este un act in intregime de har (Ioan 14:1-3).
          Al doilea act, are in vedere lumea, fiind legat de executarea judecatii fata de lume (Apoc.1:7). Aceasta este judecata celor vii, care precede imparatia de o mie de ani. Ea are o parte razboinica si o parte judiciara (Apoc.19:11-16 ; 2 Tes.1:7-10 ; Apoc.20:4 ; Matei 25:31-46). Sfintii Ii vor fi totdeauna alaturi (1 Cor.6:2). Judecata mortilor nu are o relatie directa (*) cu acest al doilea act ; ea urmeaza dupa imparatia de o mie de ani si dupa revolta finala a lui "Gog si Magog" si judecata lui Satan (Apoc.20:7-15). Atunci vor fi aratate cerul si pamantul cel nou, intr-un cuvant starea eterna ( Apoc.20:11 ; 21:1).

          (*) Are o relatie indirecta in sensul ca "ziua Domnului" nu se sfarseste decat prin introducerea starii eterne ( 2 Pet.3:10).

          Invierea celor rai va avea loc in vederea judecatii celor morti, in timp ce "prima inviere" incepe cu invierea lui Hristos, "cel dintai rod", si va continua prin invierea si schimbarea cu "cei care sunt ai lui Hristos" la venirea Sa, si se va incheia cu invierea sfintilor care au fost omorati de "Fiara", in perioada de dinaintea mileniului ( 1 Cor.15:20-23 ; Apoc.11:11-12 ; 20:4-6).
          De al doilea act al venirii Domnului, al carui moment nu este specificat, este legata importanta responsabilitate a sfintilor in ce priveste purtarea lor. Atunci vor primi rasplata slujbei lor ; atunci vor experimenta pierderea rezultata de necredinciosia lor. Intr-un cuvant, de acest al doilea act se leaga ceea ce eu numesc binecuvantari ceresti ( Matei 25:14-30 ; 2 Cor.9-10).
          Primul act este numit in mod special "venirea sau parusia" (1 Tes.4:15 ; Iacov 5:7,8 ; Apoc.3:11 ; 22:20), fericita nadejde ( Tit 2:13).
          Al doilea act este numit "aratarea sau epifania Sa" ( 2 Tim.4:1,8), aratarea Sa in glorie ( Tit 2:13), aratarea venirii Sale ( 2 Tes.2:8), descoperirea Domnului Isus (1 Cor.1:7 ; 2 Tes.1:7), aratarea Sa (Col.3:4), venirea Fiului Omului ( Marcu 13:26), ziua lui Hristos ( Fil.1:10), si in final ziua Domnului ( 1 Tes.5:2). Ziua Domnului care incepe prin venirea Fiului Omului pentru judecata ( Marcu 13:26), si care vine ca un hot ( 2 Pet.3:10), se va incheia dupa domnia de o mie de ani, cand Isus va da imparatia lui Dumnezeu Tatal, prin distrugerea cerului si pamantului actual ( 2 Pet.3:10). Aceasta zi va face loc zilei lui Dumnezeu cu cerul si pamantul cel nou unde va locui dreptatea ( 2 Pet.3:12-13).
          Aceste cateva cuvinte, incomplete fara indoiala, vor fi suficiente sa ne dea o intelegere doctrinara la subiectul nostru.


               1     Purtarea crestina si Imparatia  - 2 Petru 1:3-18

          La inceputul acestui capitol, apostolul ne arata ca "puterea Sa divina ne-a dat toate cele privitoare la viata si evlavie". Purtarea crestina consta in faptul de a aduga unul dupa altul aceste daruri nemarginit de pretioase pe care le avem de la Dumnezeu. Daca dorim sa-L glorificam, purtarea noastra trebuie sa arate neincetat lucrurile care privesc viata si evlavia. Este un lant la care nicio za nu trebuie sa lipseaca, ca nu cumva alergarea noastra sa inceteze inainte ca scopul sa fie atins.
          Vai ! lucrul acesta il vedem atat de des in viata oamenilor lui Dumnezeu. Multi dintre ei s-au oprit inainte de final, au incetat sa adauge aceste lucruri unul dupa altul, si in loc sa alerge intreaga lor viata, alearga doar o parte din ea. Unul singur, "Capetenia si Desavarsitorul credintei", a alergat de o maniera desavarsita ; dar noi, de ce nu-L urmam "fara a esua niciodata ?" N-am primit din "divina Sa putere" taria necesara pentru aceasta ?
          "Dandu-va toata silinta", sa "adaugam" aceste lucruri : la credinta fata de Dumnezeu, virtutea, sau energia spirituala care ne departeaza de rau, pentru atingerea scopului cu orice pret ; cunostinta, sau inteligenta gandurilor divine, cu privire la drumul pe care trebuie sa-l urmam ; infranarea cu privire la noi insine, rabdare cu privire la greutati, evlavia - care traieste in comuniune cu Dumnezeu si care cauta in toate lucrurile gloria Sa - in ce priveste relatia noastra cu Dumnezeu si a vietii sufletelor noastre ; afectiuni fratesti in relatiile cu cei din familia lui Dumnezeu, dragoste in ce priveste relatia de intimitate cu Tatal si cu Fiul.
          Am spus ca oamenii credintei, si uneori cei mai proeminenti, au vazut ruinata cariera lor pentru ca nu si-au "adaugat" aceste lucruri. Astfel, dreptului Lot i-a lipsit virtutea la inceputul drumului sau ; Noe, David, infranarea ; Moise, Ilie, rabdarea ; Solomon, evlavia. Si putem sa dam o multime de exemple. Care a fost pentru acesti credinciosi rezultatul faptului ca nu si-au "adaugat" aceste lucruri ? Lot a fost mantuit ca prin foc, Noe si-a pierdut titlul de cap al noii creatii, sabia nu s-a indepartat de casa lui David, si ultimile sale cuvinte au fost : "Cu adevarat casa mea nu este asa inaintea lui Dumnezeu" ( 2 Sam.23:5). Moise nu a intrat in tara promisa, Ilie a trebuit sa-l unga pe Elisei profet in locul sau, si pentru Solomon, aceasta a fost cauza despartirii si falimentului imparatiei sale.
          Aceste fapte conduc la concluzia ca acesti oameni ai lui Dumnezeu nu au fost mantuiti ? Cu siguranta, au fost mantuiti, caci vedem pe Moise si pe Ilie care apar pe muntele cel sfant in aceeasi glorie ca a Fiului Omului, dar toti au falimentat. Unii dintre ei, fara indoiala, au fost reabilitati prin disciplina, dar necredinciosia altora ii va lipsi de cununa.
          "Adaugand" cu credinciosie aceste lucruri, ne "intarim chemarea si alegerea noastra", nu in inima lui Dumnezeu, aceasta este de la sine, ci mai intai in propriile noastre inimi, apoi in cele ale fratilor nostri, asa cum vedem in 1 Tes.1:3-4 : "aducandu-ne aminte neincetat de lucrarea credintei voastre si de osteneala dragostei si de rabdarea sperantei in Domnul nostru Isus Hristos, inaintea lui Dumnezeu si Tatal nostru, stiind, frati preaiubiti de Dumnezeu, alegerea voastra". Oricine "adauga" aceste lucruri, va merge inainte cu constiinta binecuvantata de siguranta acestor privilegii.
          Aceste reflectii ne duc la subiectul special asupra caruia doresc sa insist astazi. Crestinii carora se adreseaza apostolul, trebuiau sa traiasca in vederea intrarii in Imparatie. Dumnezeu le-a dat o nadejde care trebuia sa influenteze puternic umblarea lor si cu dorinta de a o face cat mai bine. "Facand acestea", zice apostolul, "nu veti cadea niciodata ; pentru ca astfel vi se va da din belsug intrare in Imparatia eterna a Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos". Imparatia eterna era sfarsitul alergarii lor ; acolo aveau sa aiba parte cu Hristos. Atunci cand Noul Testament ne vorbeste de responsabilitate in slujire, intotdeauna ne este prezentat sfarsitul alergarii noastre, venirea Domnului cu sfintii Sai in Imparatia Sa, si nu venirea Sa pentru sfinti.
          Remarcam acest cuvant : "vi se va da din belsug". Acesta este sfarsitul unei umblari in credinciosie. Intrarea va fi data tuturor, dar nu tuturor din "belsug". Crestinul poate avea o intrare din belsug sau din lipsa. Aceasta ultima expresie infatiseaza atat de bine necredinciosia noastra care ne face sa pierdem acest belsug. Nadajduim sa fim mantuiti ca prin foc, sau sa gasim deschisa larg, la capatul alergarii noastre, usa prin care vom intra in gloria imparatiei ?
          Aceste lucruri aveau o importanta mare in ochii apostolului ; caci el zice : "De aceea, ma voi stradui sa va amintesc intotdeauna aceste lucruri, desi le stiti si sunteti intariti in adevarul pe care il aveti". Dar crestinilor carora el se adreseaza, ca si noi din nefericire ! erau in pericol sa uite si sa se lase antrenati de o adormire spirituala. Alergarea lor si-a pierdut elanul de la inceput si nadejdea prospetimea sa. De asemenea, el adauga : "Dar socotesc drept, cat timp sunt in acest cort, sa va trezesc prin aducere-aminte". Si mai departe : "dar ma voi stradui ca si dupa plecarea mea sa puteti oricand sa va aduceti aminte de aceste lucruri". Apoi adauga : in ce ma priveste, eu am vazut aceasta Imparatie cu ochii mei. Am asistat pe muntele cel sfant la puterea si venirea Domnului nostru Isus Hristos. Am contemplat dinainte maretia Sa viitoare. Si mai mult ! Domnul Insusi a avut aceasta intrare din belsug! El a primit din partea lui Dumnezeu Tatal onoare si glorie, cand un astfel de glas I-a fost adresat prin gloria minunata : "Acesta este Fiul Meu Preaiubit, in care Eu Imi gasesc placerea." Dumnezeu a salutat, in auzul meu, Numele Preaiubit, Obiectul placerii Sale.
          Asa a fost intrarea Domnului Isus in Imparatia Sa. Toata puterea I-a fost data, in cer si pe pamant, in virtutea ascultarii Sale. Martorul credincios, Capetenia si Desavarsitorul credintei, Si-a "adaugat aceste lucruri" in mod desavarsit , si pana la capat ; El va fi aclamat prin cuvintele din Ps. 24 : "Porti, ridicati-va capetele! Si ridicati-va, porti ale eternitatii, si va intra Imparatul gloriei. Cine este acest Imparat al gloriei ? Domnul cel tare si puternic, Domnul cel puternic in lupta. Porti, ridicati-va capetele! Si ridicati-va, porti ale eternitatii, si va intra Imparatul gloriei. Cine este acest Imparat al gloriei ? Domnul ostirilor, El este Imparatul gloriei". Lui I se adreseaza, de asemenea, si cuvintele din Ps. 45 : "Incinge-ti sabia la coapsa, viteazule, maretia Ta si splendoarea Ta; si, victorios in maretia Ta, inainteaza pentru adevar, blandete si dreptate, si dreapta Ta Iti va arata fapte infricosatoare. Sagetile Tale sunt ascutite - sub Tine vor cadea popoare - in inima vrajmasilor Imparatului. Tronul Tau, Dumnezeule, este in vecii vecilor; sceptrul imparatiei Tale este un sceptru de dreptate. Tu ai iubit dreptatea si ai urat rautatea; de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tau Te-a uns cu un undelemn de bucurie mai presus decat pe tovarasii Tai".
          In ce ne priveste pe noi, preaiubitilor, noi nu putem sa intram ca El in imparatia Sa, dar putem sa intram impreuna cu El. El nu va intra singur. Petru L-a vazut pe muntele cel sfant asa cum El va reveni. L-a vazut impreuna cu Moise si Ilie, ca insotitori, imagine a sfintilor inviati si a celor transformati, care vor alcatui cortegiul Sau in ziua imparatiei Sale eterne. Daca ne purtam cu credinciosie, daca ne "adaugam aceste lucruri" in vederea aratarii Sale, portile eterne care s-au ridicat pentru El, nu se vor cobori pentru noi, si vom fi salutati la sosirea noastra cu aceste cuvinte : "bine, rob bun si credincios,...intra in bucuria stapanului tau !"    
       
           

             

miercuri, 29 octombrie 2014




                                                        Nu te teme, turma mica


               "Nu te teme, turma mica, pentru ca Tatal vostru a gasit cu placere sa va dea Imparatia...Ferice de robii aceia pe care, venind, stapanul ii va gasi veghind. Adevarat va spun ca se va incinge si ii va pune sa stea la masa si, apropiindu-se, le va sluji".  (Luca 12:32,37)


          Henri Rossier


          Domnul rezuma prin aceste cuvinte toate indemnurile pe care Le-a dat in acest capitol. Dupa ce a detaliat toate motivele de care ne putem teme, El zice : "Nu te teme"! Voi sunteti o turma mica in mijlocul acestei multimi ostile. Ca si copii ai lui Dumnezeu ar trebui sa fim mai increzatori in dragostea Sa. Nu ne putem increde in numarul nostru, in puterea noastra sau in inteligenta noastra, ci putem sa ne incredem in El. Si vedeti ce lucruri mari a facut Tatal pentru micuta turma! "A gasit placere" - in totalitate fara noi, care suntem fara niciun merit pentru a le primi; "Tatal a gasit placere" - si ne-a pus intr-o relatie cu El Insusi ca preaiubiti ai Sai; "sa ne dea" - nu doar pentru un timp, oferindu-ne o bucurie trecatoare, ci "sa ne dea"; ne da la propriu "imparatia" - imparatia Tatalui, cerul! Harul fara plata al lui Dumnezeu, acesta preocupare si dragostea Sa sunt lucrari care umplu de incredere inima micutei turme!
          Imparatia este a noastra, o avem, putem sa intram  astazi si maine si in fiecare zi. Dar, pentru a ne bucura, trebuie sa facem cateva lucruri. Pentru a intra in casa noastra, avem nevoie de cheie. Domnul aseaza aceasta cheie in mana ucenicilor Sai; le descopera secretul prin care puteau sa intre astazi in stapanirea a ceea ce ei vor avea pentru totdeauna. "Vindeti ce aveti si dati milostenie; faceti-va pungi care nu se invechesc, o comoara care nu se pierde, in ceruri, unde hotul nu se apropie, nici molia nu strica. Pentru ca, unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra" (v.33,34). Secretul care ni L-a incredintat, este sa nu avem nimic in stapanire aici pe pamant, de a rupe orice legatura care ne tine legati de lucrurile pamantesti; ne putem folosi de aceste lucruri, care sunt lasate pentru administrare in mainile noastre, pentru a ajuta pe cei saraci si lipsiti, devenind astfel mana Tatalui care stie ca ei au nevoie de aceste lucruri; acestea conducand la a ne face o comoara in cer. Inima atasata de aceasta comoara din cer, trebuie sa mai faca inca un lucru : "Mijlocul sa va fie incins, si lampile aprinse; si voi fiti asemenea oamenilor care-l astepta pe stapanul lor, oricand se va intoarce de la nunta, ca, atunci cand va veni si va bate, sa-i deschida indata" (v.35,36). Trebuie sa luam acum o atitudine de asteptare a Celui care a plecat, dar care este gata sa vina. Se poate sa avem mijlocul incins pentru slujire, pentru umblare, pentru lupta si pentru inchinare. In acest pasaj trebuiau ca ei sa fie incinsi pentru asteptare. Trebuie sa veghem asupra gandurilor si sentimentelor noastre, asupra a tot ceea ce ar putea sa ne distraga si sa ne impiedice sa auzim pasii Mirelui care se apropie. Lampile aprinse nu se refera aici la marturie, ci la vigilenta ca lupta impotriva somnului.
          Daca Domnul lor va veni la a doua sau la a treia straja, "ferice de robii aceia pe care, venind, stapanul ii va gasi veghind. Adevarat va spun ca se va incinge si ii va pune sa stea la masa si, apropiindu-se, le va sluji". Le va da mai mult decat imparatia, mai mult decat bunurile Sale, mai mult chiar decat bucuria Sa. Ceea ce va face pentru ei depaseste masura, daca ar fi o masura la dragostea Sa! Il vom vedea, incingandu-si, El, Stapanul, insemnele de slujitor, asa cum a fost si cum El vrea sa fie totdeauna pentru noi; Il vom vedea coborandu-se, placandu-I sa se coboare in glorie! Pentru ce ? Pentru a sluji El Insusi robilor Sai. Si cum ne va sluji ? Asa cum doar El, slujitorul prin excelenta, stie sa slujeasca. Aceasta nu va fi nici rascumpararea, nici spalarea picioarelor noastre (Marcu 10:45; Ioan 13:4,5); atunci ne va avea la El, noi insine desavarsiti in dragoste. Vom intelege aceasta dragoste fara margini si Il vom lasa sa o faca. Nu vom spune ca Petru : Nu vei cobora niciodata in aceasta pozitie. Nu ne vom mira sa-L auzim spunandu-ne : slujirea Mea este raspunsul la a ta. Raspunsul la slujirea mea! Un astfel de raspuns nu poate decat sa ma smereasca profund astazi, dar in glorie voi intelege, adorand, ca slujirea Sa glorifica etern dragostea Sa, si Il voi lasa sa ma iubeasca cu placere, dandu-I in schimb toate sentimentele unei inimi capabile sa sondeze dragostea desavarsita a Domnului si Mantuitorului meu. "O, adanc al bogatiilor si al intelepciunii lui Dumnezeu! ... A Lui fie gloria pentru totdeauna! Amin" ( Rom.11:33.36).

               Le Seigneur este proche - Domnul este aproape    
         
         


       

               

luni, 27 octombrie 2014




           Cateva cuvinte despre inmormantarea dl. Ladrierre

                                Mogosesti (Romania)*, duminica 14 septembrie 1902


          Samuel Prod'hom


             "Aduceti-va aminte de mai marii vostri, care v-au vestit Cuvantul lui Dumnezeu; uitati-va cu bagare de seama la sfarsitul felului lor de vietuire, si urmati-le credinta!"  (Evrei 13 : 7).


          Sositi a doua zi, dl. Rossier si cu mine, am avut tristul privilegiu de al revedea pe scumpul d. Ladrierre, al carui trup era inca pe pat. Ce pace si ce odihna erau intiparite pe aceasta fata nobila, ale carei trasaturi, in timpul vietii sale, a exprimat atata bunatate, bunavointa si dragoste ! Cat de frumos va fi atunci cand vom vedea toate aceste caractere ale lui Hristos, exprimate prin acest trup inviat si glorificat, asemenea Mantuitorului sau !
          Duminica de 14 a fost o zi fericita si de neuitat, in ciuda imprejurarii triste. In timpul strangerii de inchinare, la ora zece, am experimentat, in aceasta tara indepartata, prezenta Domnului de o maniera cu totul speciala, simtind in acelasi timp golul lasat de scumpul defunct care se bucura de aceasta prezenta intr-o maniera mult mai inalta decat noi, pentru ca el era cu Domnul in paradis.
          Dupa ce am mancat, am asistat la ultimul ramas bun adresat de membrii familiei ramasitelor pamantesti ale scumpului si iubitului sot si tata. Un ramas bun miscator, facut intr-o durere profunda, dar dominat de un calm si o stapanire de sine, care o da cunoasterea Domnului Isus care a nimicit puterea mortii si a facut sa straluceasca viata si neputrezirea prin Evanghelie. Trupul, pastrat foarte bine, in ciuda celor cinci zile de la deces, a fost asezat intr-un sicriu, si, in jurul acestui cosciug, am citit Ioan 11:21-27 si 32-40, privind mai ales modul in care Domnul Isi face mai intai cunoscuta simpatia Sa la mormantul lui Lazar, inainte de a-Si manifesta puterea Sa in inviere. Aceasta simpatie a ramas, si acum Domnul ne-a facut parte de glorie acolo unde El se afla, totdeauna desavarsit in umanitatea Sa ca in zilele intruparii Sale ; simpatie atat de pretioasa in asteptarea ca El sa-Si puna in valoare puterea Sa in inviere. Am remarcat ca Martei ii descopera adevaruri marete care ii erau necunoscute, invierea dintre morti si  schimbare, "chiar daca va muri va trai" v.25-26 ; dar Mariei, a carei inima era intr-o comuniune mult mai apropiata de cea a lui Hristos, ii descopera ce era in inima Sa, in El, acea dragoste desavarsita revarsata in imprejurarile preaiubitilor Sai ; El se cutremura inlauntrul Sau, era om, dar om care simtea, dupa divina Sa cunostinta, grozavia manifestata de pacat asupra creaturii Sale ; plange cu ea inainte sa-l aduca la viata pe cel care era mort. Scump Mantuitor, totdeauna Acelasi !
          Dupa aceste cateva observatii, asa dupa cum Avraam pe un pamant strain s-a ridicat dinainte moartei sale si a luat-o dinaintea lui, si noi ne-am ridicat pentru a urma sicriul pe care servitorii dl. Holban au venit sa-l transporte. Cortegiu, destul de modest, era alcatuit, in aceasta tara indepartata, de o multime de parinti si prieteni care au venit din toate partile pentru a aduce ultimele omagii acestui iubit si evlavios slujitor al Domnului, venit din Geneva. Doamna Ladrierre si fiul sau mergeau in frunte, apoi doamna si dl. Holban, fiul cel mare al dl. Holban si guvenanta, dl. Rossier si cu mine, apoi valetul de camera ducandu-l pe al doilea copil care nu putea merge datorita accidentului de trasura.
          La cincizeci de pasi de casa, la poalele unei biserici construita pe propritatea dl. Holban, s-a deschis, pentru a primi ramasitele pamantesti ale dl. Ladrierre, un mic cavou apartinand familiei Holban. Imprejur s-a strans inca de dimineata o multime numeroasa de oameni din localitate, curiosi, fara indoiala, de a vedea o inmormantare fara ceremoniile bisericii ortodocse.
     Atunci cand sicriul a fost coborat in groapa, dl. Holban a citit in romana frumosul pasaj din Ioan 3:16, si eu am cautat sa vestesc Evanghelia destul de simplu la aceasta audienta uimita, incepand prin a spune cat de mult a intristat moartea dl. Ladrierre, nu doar familia sa, dar si pe numerosii sai prieteni care au facut din el o pierdere imensa ; dar am adaugat ca in mijlocul acestei intristari, ne bucuram de o mare mangaiere sa stim ca ne vom revedea curand, nu pe acest pamant, ci la Domnul in cer. Apoi am aratat cum pacatosi, intinati asa cum suntem prin nastere, putem sa avem siguranta ca ne vom regasi in acest loc de fericire unde nimic intinat nu va intra ; insistand asupra faptului ca pacatele noastre nu pot fi sterse decat prin sangele lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care , pe cruce, a suferit judecata pe care noi am fi meritat-o, Dumnezeu trimitandu-L din cer pentru "ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica".
          Toti ascultau cu mare atentie aceste cuvinte, traduse in romana de dl. Holban, care a incheiat cu o rugaciune in aceasta limba. Doar Domnul poate face sa incolteasca samanta divina in aceste inimi care sunt, se pare, foarte indiferente si putin exersate cu privire la pacat. Lui ii cerem sa produca rezultate binecuvantate ale acestei dureroase imprejurari, pentru gloria Domnului Isus. Ne-am retras profund miscati si patrunsi de prezenta Domnlui pe care am simtit-o in jurul acestui mormant, in asteptarea glasului puternic al Rascumparatorului sa invie in glorie acest trup pe care noi l-am semanat in slabiciune.
          Scumpi copii, aceasta zi glorioasa vine curand, cand sfintii adormiti in Hristos vor invia mai intai si cand credinciosii care sunt vii vor fi schimbati, pentru a-L intalni impreuna pe Domnul in vazduh. Ne place sa gandim ca, in ziua aceea, nu va lipsi niciunul din cei carora scumpul si iubitul vostru prieten, dl. Ladrierre, s-a adresat atat de mult timp, in "La Bonne Nouvelle" (Vestea Buna), chemari pline de har si de dragoste si care va purtat in inima sa cu o mare grija inaintea Domnului. Multi, prin harul lui Dumnezeu, au raspuns si fac parte din numarul celor care Il asteapta pe Domnul ; dar voi toti care cititi aceasta relatare, sunteti siguri, astazi, ca faceti parte din acest cortegiu glorios care se va inalta de pe pamant, imposibil de numarat, pentru a fi totdeauna cu Domnul ? Daca nu este asa, nu intarziati sa primiti gratuit mantuirea care va este oferita prin dragostea lui Dumnezeu, in virtutea jertfei de pe cruce a unicului Sau Fiu. Cititi, scumpi tineri, cu atentie, ultimul aliniat din scrisoarea pe care va adresat-o, din ianuarie 1902, cel ale carui ramasite pamantesti se odihnesc acum langa biserica din Mogosesti. Fiind mort, el inca vorbeste.


               (*) Localitatea Mogosesti face parte din raionul Herta regiunea Cernauti, actualmente in Ucraina. Dl. Adrien Ladrierre fiind in vizita la fiica sa, dna. Holban, a fost victima unui accident, din care a plecat acasa la Domnul.(n.tr.)


               Preluat din revista "La Bonne Nouvelle" din 1902                

       
         

aze