temelia si adevarul

                      

                                    Martorii lui Dumnezeu

                             Abel, Enoh, Noe, Avraam - Evrei 11:4-13

     

          F.B.Hole

     Credinta lui Abel l-a condus la "o jertfa mai buna" si la cunostinta ca este drept inaintea lui Dumnezeu, cunostinta pe care a primit-o prin credinta in marturia lui Dumnezeu. El aduce jertfa sa, nu la intamplare, nici printr-o fericita inspiratie, ci prin credinta. Se poate pune intrebarea : "Credinta in ce ?" Fara indoiala in ceea ce Dumnezeu a aratat in valoarea mortii unei jertfe prin imbracamintea din piele despre care este aratat in Geneza 3:21. Dumnezeu a dat marturie despre valoarea darului sau prin acceptarea jerfei pe care a adus-o, si Abel a stiut ca jerfa sa a fost primita, Dumnezeu socotindu-l drept. Astazi, multi crestini marturisitori spun ca este imposibil sa cunoastem ca avem pacatele iertate in timpul vietii noastre. Dar iata aici un om care, cu aproape patru mii de ani inainte de Hristos, avea cu adevarat aceasta cunostinta. Si noi care traim dupa doua mii de ani,  dupa ce aceasta lucrare de ispasire a avut loc, nu putem avea aceasta cunostinta ?

     Abel a murit, dar in cazul lui Enoh, urmatorul pe lista, nu a vazut moartea pentru ca el a fost rapit. Mai mult, el a primit marturia nu numai ca era drept inaintea lui Dumnezeu, ci i-a placut lui Dumnezeu. In aceasta privinta ne este spus ca,  fara credinta noi nu putem fi placuti lui Dumnezeu (11:6). Credinta este radacina de unde iese orice rod care satisface placerea Lui, si invers, vedem in 1 Timotei 6:10 ca banii sunt radacina la tot felul de rele.

     In situatia lui Noe, vedem credinta care salveaza din judecata si condamna lumea. Cand a fost avertizat cu privire la judecata care se apropia, el l-a luat pe Dumnezeu pe cuvant. Invatat sa construiasca arca, dovedeste ascultarea credintei. Astfel a fost despartit de lume.  A primit marturia ca este drept si a adus lui Dumnezeu o jertfa pe pamantul innoit, in timp ce lumea a fost nimicita prin judecata.

     Despre Avraam este relatat in versetele 8 la 19, cu exceptia vers. 11 care vorbeste despre Sara, caci daca nu ar fi fost o femeie a credintei, Isaac, samanta promisiunii, nu ar fi fost nascut din ea. Credinta lui Avraam era atat de mare incat apostolul Pavel vorbeste despre el ca "tatal celor credinciosi" (Rom.4:11). Nu este de mirare ca in acest capitol se vorbeste de el mai mult decat altcineva. Ceea ce este spus se grupeaza in trei aspecte :

     - In primul rand, credinta care il face sa raspunda chemarii lui Dumnezeu la inceput. Paraseste o cetate dezvoltata si civilizata fara sa stie unde avea sa mearga. Canaanul era mostenirea pe care Dumnezeu a ales-o pentru el, si el pleaca la chemarea lui Dumnezeu. Dumnezeu era inaintea sufletului sau. Iata credinta !

     -In al doilea rand, cand a ajuns in tara promisa, efectiv nu a stapanit nimic. Calatorind ca strain si pelerin, multumindu-se sa locuiasca in cort. In sfarsit moare in credinta promisiunilor pe care nu le-a primit niciodata. Drumul sau a fost in totul remarcabil, si ce il indreptatea ? Credinta, - credinta care da discernamant spiritual. Nu aspira doar la o tara mai buna si cereasca, ci "astepta" o cetate cereasca cu temelii mai tari decat Ur din Caldeea. Versetul 13 ne spune ca el a vazut promisiunile, desi ele erau foarte departe in timp.

   -In al treilea rand, credinta lui se pare ca a atins varful si plinatatea de expresie atunci cand "l-a oferit pe unicul sau fiu". Prin nasterea sa naturala Isaac era deja un copil al invierii, iar acum dublandu-se prin acest eveniment. Dar credinta era credinta lui Avraam, care tinea de argumentul potrivit caruia, daca Dumnezeu putea sa faca sa se nasca in aceasta lume un copil viu din parinti fizic deja morti, El putea de asemenea sa  invieze acest copil, si efectiv a facut-o. Cand Avraam a crezut pe Dumnezeu, si ca El i-a socotit aceasta ca dreptate, potrivit cu Geneza 15:6, a crezut in Dumnezeu ca in Acela care poate sa invieze mortii, dupa cum ne arata sfarsitul cap. 4 din Romani. Jertfa lui Isaac arata aceasta credinta de o maniera foarte clara.  In mod special aceasta este lucrarea in care credinta sa a fost la lucru, dupa cum ne spune ultima parte din Iacov 2.