temelia si adevarul

                                                                      Marturia

                                                                             - III -

     Henri Rossier

     

     Israel ne este aratat pentru prima data figurativ,  ca un corp de martori caruia marturia lui Dumnezeu le este incredintata. Spunem “figurativ”, pentru ca de fapt Israel nu era un popor de credinciosi, ci un popor in carne caruia aceste lucruri i-au fost incredintate ca imagine, lucruri care in ele insele erau  “o imagine pentru vremurile de acum” (Evrei 9:9). Ca popor in carne, marturia care le-a fost data se afla in tablele legi ascunse in “chivotul marturiei”. Aceasta marturie nu le-a dat si nu le-a adus nimic, din contra, i-a judecat si a rostit asupra lor sentinta mortii, dezvaluind de fapt ca omul era pierdut si nu putea gasi nicio resursa in ceea ce il condamna.

     Dar, ca imagine, Israel este exemplul unui popor rascumparat. Ca atare, marturia lui Dumnezeu ii este incredintata. In virtutea rascumpararii, dobandeste bogatii si o intindere necunoscuta pana atunci. Israel, rascumparat din judecata prin sangele Mielului, este eliberat din Egipt prin marea Rosie (moartea lui Hristos ca judecata a lui Dumnezeu), si adus in siguranta la Dumnezeu pe aripi de vultur. Poporul era condus de Hristos prin pustiu, hranit de El, adapat la un izvor spiritual ce curgea dintr-o stanca lovita. Dumnezeu in Hristos locuia in mijlocul poporului Sau. Plinatatea gloriilor lui Hristos vazute in chivot, tronul lui Dumnezeu, in ustensilele locului sfant si in cortul insusi, devin partea lui Israel. Ei sunt un popor de luptatori, un popor de preoti pentru a vesti virtutile Sale, un popor de leviti pentru a purta gloriile Sale atat de diverse in calatoria prin pustiu si a-I slujii ca martori. Ei serbau, sub umbra legii,  aspectele diferite si minunate ale jertfei Sale si, in sarbatorile lor participau la toate privilegiile oferite. Condusi de El in Duh (Iosua), au intrat si au trecut cu El prin moartea si invierea Sa (Iordanul), in locurile ceresti (Canaanul).  Acolo s-au hranit cu graul tarii (Hristos inviat), serband moartea Sa ( Pastele). Condusi de Capetenia lor, au luptat cu dusmanii (puterile spirituale), pentru a intra in stapanirea mostenirii lor.

     Aceste lucruri, este adevarat, nu erau decat umbre, caci gloriile de la sfarsit nu putea fi puse inaintea ochilor unui popor in carne, asezat sub lege, o marturie a carei realitate era rezervata pentru un timp viitor, cand istoria omului responsabil a fost pusa deoparte prin cruce ; chiar daca, in istoria lor, totul era infatisat in imagine, atat caracterele oamenilor cat si lucrurile comunicate lui Moise, nu este mai putin adevarat ca toate acestea erau o marturie anticipata, o lectie despre lucrurile viitoare.

     Ochiul spiritual le descopera astazi si credinta isi gaseste placerea in ele, gasind in toate aceste imagini gloriile lui Hristos si ale lucrarii Sale, slujba si locul pe care-L ocupa acum la dreapta lui Dumnezeu.

     Omitem, pentru a scurta, perioada Judecatorilor unde, in ciuda neascultarii poporului, Dumnezeu nu S-a lasat fara marturie. Ajungem in zilele lui Samuel.

     Preotia era falimentara. Dumnezeu Ii spune lui Eli ca “v-a ridica un preot credincios... care v-a umbla intotdeuna inaintea Unsului Sau”. Acest faliment al preotiei ofera lui Dumnezeu ocazia sa dea o marturie noua despre Hristos. Imparatia Sa este introdusa cu tot ce v-a insemna ea in viitor pentru binecuvantarea poporului Israel si pentru guvernarea pamantului.

     Intr-un sens direct, unsul Domnului era David si fiul sau Solomon. David esueaza si pierde orice drept sa fie numit “adevaratul stapanitor al popoarelor” ; Solomon cade in idolatrie si pierde imparatia. Prin disciplina si restaurare David devine purtatorul marturiei cu privire la adevaratul imparat, puternicul Soare al dreptatii, si a “sigurantei indurarilor” aratate de Hristos casei lui David, in virtutea noului legamant ( 2 Sam.23:1-5).

     In scrierile profetice, impreuna cu toti profetii care i-au urmat, David  “marturisind dinainte patimile care erau pentru Hristos si gloriile de dupa acestea”, cum sunt "mantuirea si harul care ne erau destinate" (1Petru 1:9-12). Fara indoiala, unul din elementele esesntiale ale profetiei este anuntarea judecatii asupra poporului necredincios si asupra natiunilor; dar marturia lui Dumnezeu nu se limiteaza niciodata doar la judecata, ca si cum acesta ar fi scopul lui Dumnezeu. Scopul lui conduce intotdeuna la credinta dincolo de judecata, spre aceasta Imparatie a dreptatii si a pacii care se v-a ridica pentru Israel si pentru natiuni, si v-a fi intemeiata prin Persoana glorioasa a lui Mesia. Acest "s-a sfarsit" (lit. s-a facut) al judecatii (Apoc.16:17), nu inchide cartea Apocalipsa, ci este urmat de "s-a implinit" al creatiei noi, si de har (Apoc.21:6). Toti profetii, fie din Israel, fie in mijlocul natiunilor, au fost alesi de Dumnezeu ca purtatori de marturie, prin cuvantul lor, si de asemenea prin exemplul lor, asa cum au fost Ezechiel, Ieremia, Iona.