temelia si adevarul

                                                         Marturia                                                                                                                                     - II -

          Henri Rossier

     Primul lucru care trebuie observat si retinut, cand vorbim despre marturie, este faptul ca Dumnezeu este Cel care da marturie si in consecinta este marturia lui Dumnezeu. El singur poate sa o faca, fara niciun intermediar, vorbind direct oamenilor sau fata de oameni ; poate, asa cum am vazut, sa dea marturie prin lucrarile Sale ; poate sa dea marturie prin oamenii pe care I-a ales, care devin purtatori de marturie, luand astfel numele de martori ; poate sa incredinteze marturia Sa unei multimi de martori, devenind astfel o marturie colectiva. In acest caz, aceasta multime de martori, identificandu-se cu marturia lui Dumnezeu, pot fi considerati ei insisi marturia (Marcu 13:9 ; Ps.122:4). Importanta acestui fapt nu se afla in calitatea sau cantitatea instrumentelor folosite pentru a transmite lumina acestei marturii. O lampa este un obiect important, dar fara lumina nu foloseste nimanui. Daca o lampa nu raspandeste lumina, poate fi indepartata si inlocuita, caci lampa nu este mai importanta decat lumina, asa si martorii fata de marturia pe care trebuie sa o dea. 

     Este o mare cinste, fara indoiala, si ar fi foarte grav sa subestimam. Este, de asemenea, o mare responsabilitate de a fi purtatori de marturie pentru altii, dar aceasta nu poate fi decat cu pretul lepadarii de sine. Daca marturia mea consta in a pune in lumina ceea ce sunt eu, ea nu poate fi marturia lui Dumnezeu. "Daca marturisesc despre Mine Insumi ", spune Domnul, "marturia Mea nu este adevarata". Cu atat mai mult, daca omul pacatos da marturie despre el insusi. Ce ramane din aceasta marturie daca este scos in evidenta omul si nu Dumnezeu? Domnul avea nevoie sa-I dea cineva marturie despre vreun om, El care "cunostea ce este in om", si "marturisesc despre ea (lume) ca lucrarile ei sunt rele" ? (Ioan 2:25 ; 7:7)

     Acum daca ne intrebam ce contine in sine marturia lui Dumnezeu, gasim ca ea se rezuma doar la un singur cuvant : Hristos (1 Cor.1:6 ; Apoc.1:2,9 ; 12:17, etc.). Prin El, Dumnezeu raspunde intr-o maniera perfecta la consecintele nefaste ale pacatului, la dezonoarea aruncata asupra lui Dumnezeu, la nenorocirea in care i-a cufundat pe oameni, la dezordinea care a patruns in creatie, supusa stricaciunii prin Satan. In prezenta acestor lucruri, Dumnezeu da marturie despre Fiul Sau.

     Aceasta marturie a inceput la caderea omului in pacat si se desfasoara in toate etapele istoriei umanitatii.

     Printr-o singura fapta de neascultare, omul inselat de diavol, a creat o prapastie de netrecut intre el si Dumnezeu. Indata Dumnezeu Insusi intra in actiune fara niciun intermadiar, pentru a da marturie despre Hristos. Fata de sarpele cel vechi, care prin viclenie l-a dus in pierzare pe om, si in auzul celor vinovati, Dumnezeu declara ca inselatorul v-a suporta judecata Sa, ca v-a fi zdrobit si toata puterea ii v-a fi nimicita. Samanta femeii v-a zdrobi capul sarpelui printr-o fapta care-L v-a costa momentan propria Sa viata. Ce marturie pentru pacatosul pierdut si fara speranta, zdrobit sub jugul pe care l-a ales ! Poate de acum sa-si ridice capul si sa astepte Izbavitorul care v-a nimici toata puterea dusmanului. Astfel era data prima marturie in expresia sa cea mai simpla. Al doilea Adam trebuia sa nimiceasca raul din radacina lui, dar cu pretul suferintei impuse de Satan.

     Abel, recunoaste ca pacatul l-a despartit de Dumnezeu dupa cadere, si s-a apropiat de El cu o jertfa ispasitoare pe care credinta i-a inspirat-o, caci pacatosul nu mai poate sa-L cunoasca pe Dumnezeu decat prin credinta. Dumnezeu da imediat marturie despre darul sau (Evrei 11). Da marturie cu privire la eficacitatea lucrarii lui Hristos pentru a indreptati un pacatos care se apropie de El. Nu despre Abel a dat marturie, ci despre Hristos si lucrarea Sa, dar Abel a primit marturia de a fi drept, facut de Dumnezeu prin valoarea lucrarii Fiului Sau. A primit aceasta marturie inlauntrul sau, si devine martor viu al eficacitatii acestei lucrari si in moartea sa un martor al lui Hristos! 

     Prin gura lui Enoh, primul profet, Dumnezeu da marturie despre venirea lui Hristos pentru exercitarea judecatii asupra celor neevlaviosi : "Iata ca a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai Sai" (Iuda 14), si rapirea sa anticipeaza rapirea celor credinciosi fara ca ei sa treaca prin moarte.

     Prin fapta lui Noe care, dupa porunca divina, a construit o arca pentru salvarea casei sale, lumea este condamnata si Dumnezeu da marturie despre Hristos ca singurul adapost in mijlocul judecatii.

     Dumnezeu da marturie despre Avraam cu privire la fiul sau Isaac, dar Isaac este imaginea lui Hristos, Hristos mort si inviat. In El Avraam primeste toate promisiunile divine ; El este originea si centrul tuturor binecuvantarilor care apartin credintei.

     In aceste patru exemple citate, ne este prezentata marturia lui Dumnezeu data prin cuvant sau fapte de credinciosi izolati, carora Dumnezeu Le-a incredintat-o, si dupa cum am vazut in istoria lui Adam, Dumnezeu nu are nevoie de purtatori ai marturiei Sale pentru a o face cunoscuta, dar Lui Ii face placere s-o proclame prin martori, si pe acestia si-I asociaza. Acesti martori apartin intotdeuna familiei credintei. Pentru a fi un martor al lui Hristos sunt necesare doua lucruri : credinta si Duhul Sfant. Lumea nu poate fi niciodata un martor. Marturia lui Dumnezeu trebuie sa fie primita prin credinta, si credintei ii da aceasta marturie ; dar pentru a da marturie este nevoie de Duhul Sfant. Credinciosii nu sunt martori ai lui Dumnezeu decat prin Duhul. Marturia care le este incredintata are scopul de a fi crezuta in lume, de a fi primita de cei carora li se adreseaza, si ea se adreseaza tuturor. Cand acestia o primesc prin credinta, ea le aduce bucurie, pace, eliberare, si ii califica pe cei care o primesc sa devina noi martori pentru Hristos.