temelia si adevarul

                            Comuniunea crestina

                                                                     - I -


               Arend Remmers

          Comuniunea poate fi definita ca urmarirea in comun de interese si scopuri identice. Implica in aceeasi masura, pe plan interior, o uniune intima si, in exterior, faptul de a fi impreuna. In consecinta, o comuniune ideala se bazeaza pe o identitate de ganduri sau de sentimente, dar exprimata intr-o colectivitate vizibila si armonioasa. Comuniunea se realizeaza deci pe diferite planuri, si poate astfel, in domeniul uman, sa inglobeze relatii foarte complexe si variate.

           1     Comuniunea cu Dumnezeu

          Totusi, comuniunea de care vorbeste Noul Testament depaseste de departe orice comuniune pamanteasca. Este vorba de forma cea mai inalta care ar putea fi conceputa. Prin ea, ca rascumparati suntem introdusi in relatia cea mai intima posibila cu Dumnezeu si unii cu altii. Desi aceasta comuniune este partea noastra aici jos, ea imbraca un caracter ceresc si spiritual. Gasim aici motivele pentru care aceasta notiune nu apare in Vechiul Testament, care ne prezinta mai degraba binecuvantarile temporare ale poporului pamantesc al lui Dumnezeu. Cu siguranta, Avraam, "prietenul lui Dumnezeu", si alti credinciosi care, ca si el, au umblat inaintea lui Dumnezeu, au cunoscut practic comuniunea cu Dumnezeu. Dar privilegiul, pentru creaturi, de a se bucura de o parte comuna si trainica cu Dumnezeu, a implicat venirea Fiului Sau ; Domnul Isus care i-a introdus pe toti cei care cred in El in comuniune cu Sine si cu Tatal Sau.

          Astfel Domnul Isus ne-a dat exemplul cel mai frumos si desavarsit de comuniune cu Dumnezeu Tatal. Desi nu a folosit niciodata aceasta expresie, Domnul a trait ca om intr-o comuniune permanenta cu Acela care L-a trimis. Una cu Tatal in ce priveste fiinta si natura Sa (Ioan 10:30), bucurandu-se de comuniune neintrerupta cu Tatal. Cand Il privim la varsta de doisprezece ani in templu, raspunzand cu mirare mamei Sale : "Nu stiati ca trebuie sa fiu in cele ale Tatalui Meu ? " (Luca 2:49), in numeroase imprejurari atunci cand se ruga ( de zece ori numai in Evanghelia dupa Luca), sau la sfarsitul drumului Sau pe acest pamant, cand toti L-au lasat singur, si cand totusi putea sa spuna cu incredere : "Dar nu sunt singur, caci Tatal este cu Mine" (Ioan 16:32), toate arata o comuniune intima si permanenta a Fiului cu Tatal.

          Cei credinciosi sunt chemati si ei de asemenea la comuniunea cu Tatal si cu Fiul Sau. Apostolul Ioan scrie : "Si comuniunea noastra este cu Tatal si cu Fiul Sau Isus Hristos. Si va scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastra sa fie deplina" (1Ioan 1:3,4). Aceste cuvinte sunt foarte simple, dar de o profunzime nemarginita. Putem masura intinderea acestui adevar pe care il contine ea ? Dumnezeu Tatal ne-a ales pentru a avea o parte comuna cu El si cu Fiul Sau, Domnul si Mantuitorul nostru !

        Siguranta iertarii pacatelor noastre si bucuria odihnei depline a constiintei, constituie deja o parte minunata. Dar Dumnezeu nu se multumeste sa ne dea doar aceste binecuvantari, totusi atat de glorioase. El vrea sa ne aiba cu Sine, in apropierea Lui, atat cat poate fi posibil pentru creaturile care Le-a rascumparat cu un pret atat de mare. Si acesta nu este totul. Un rob sau un servitor poate fi foarte apropiat de stapanul sau, fara a avea cea mai mica comuniune cu el. Dar Dumnezeu nu a cautat doar servitori : El vrea copii cu care sa poata gusta o comuniune intima si reala, acum si pentru toata eternitatea. Prin lucrarea Domnului Isus, a oferit tot ceea ce era necesar in acest scop. Noua ne revine, prin credinta, aceasta plinatate de binecuvantari.

           2     Conditii pentru comuniune

          Cel care nu a trecut prin experienta nasterii din nou, cu siguranta nu poate avea comuniune cu Dumnezeu : lipseste baza necesara pentru a se bucura de acest privilegiu. Nu doar ca omul natural nu este in stare sa cunoasca aceasta comuniune, dar el nu este dispus ; nu vrea sa stie de Dumnezeu, il evita. Prima reactie a omului dupa cadere, a fost sa se ascunda dinaintea lui Dumnezeu. Intreaga istorie a umanitati  arata atat de clar ca "gandirea carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, pentru ca nu se supune legii lui Dumnezeu ; pentru ca nici nu poate" (Rom.8:7).

          Versetul 6 din 1 Ioan 1 confirma acest adevar : "Daca zicem ca avem comuniune cu El si umblam in intuneric, mintim si nu practicam adevarul". Este adevarat ca aceste cuvinte sunt aplicate adesea la crestinii care se aseamana cu lumea ; dar nu citim nicaieri in Noul Testament ca un credincios adevarat se gaseste sau umbla in intuneric. El a fost adus din intuneric la lumina lui Dumnezeu odata pentru totdeauna (1Pet.2:9), iar comuniunea nu poate fi realizata decat in aceasta lumina divina. In 1 Ioan 1, este vorba despre persoane care traiesc inca departe de Dumnezeu, in intuneric spiritual. Daca afirma ca au comuniune cu Dumnezeu, atunci ei mint.

           3     Nasterea din nou si viata eterna

          A avea comuniune cu Tatal si cu Fiul este necesar pentru om posesiune vietii divine, asemenea naturii divine. Aceasta nu poate rezulta decat dintr-o schimbare fundamentala. Este nevoie de nasterea din nou, adica nastere de o maniera cu totul noua (Ioan 3:3,5). Multi copii ai lui Dumnezeu ar putea sa se intrebe : Cum as putea sa am aceeasi natura ca a lui Dumnezeu, in timp ce constat zilnic in mine nedesavarsiri, si chiar pacate in ganduri, cuvinte si fapte ? Toate acestea, sunt adevarate ! In harul Sau, Dumnezeu a dat fiecaruia din cei care s-au pocait sincer de pacatele sale, si care L-au primit prin credinta pe Domnul Isus ca Mantuitor al lor, tot ceea ce este necesar ca sa aiba parte de natura divina (2 Pet.1:4). Dumnezeu a transmis oricarui credincios esenta Sa morala, care se gaseste rezumata in aceste doua cuvinte : lumina si dragoste (1 Ioan 1:5 ; 4:8,16). " Pentru ca odinioara erati intuneric, dar acum, lumina in Domnul "(Efes.5:8). " Pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant " (Rom.5:5). Este adevarat ca, in practica, avem permanent nevoie de a fi indemnati sa traim intr-un fel potrivit cu aceasta lumina si dragoste (Efes.5:2,8), dar in ce priveste pozitia celui credincios, partea sa este sigura ; chiar aceste indemnuri sunt dovada.

           In acelasi timp, Dumnezeu nu numai ca ne-a dat o viata noua, dar ne-a si introdus intr-o relatie noua cu El. Toti cei care sunt nascuti din nou, au acum dreptul sa se numeasca copii Sai. " Dar tuturor celor care L-au primit le-a dat dreptul sa fie copii ai lui Dumnezeu : celor care cred in Numele Lui, care au fost nascuti ... din Dumnezeu " (Ioan 1:12,13). Daca sunt copii, Dumnezeu este in mod necesar Tatal lor. Aceasta binecuvantare minunata ne-a fost data de asemenea prin Fiul lui Dumnezeu. In timpul vietii Sale pe pamant, Domnul Isus L-a descoperit pe Tatal (Ioan 1:14,18 ; 14:6-10), dar dupa inviere, i-a introdus pe ucenici in aceasta relatie de copii fata de Tatal, atunci cand spune Mariei din Magdala : " mergi la fratii Mei si spune-le : Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru, si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru " (Ioan 20:17). Tatal Sau era acum si Tatal lor. Pana in acel moment, o astfel de relatie constienta de copii ai lui Dumnezeu era necunoscuta credinciosilor. Erau cu siguranta nascuti din nou, dar nu-L cunosteau pe Dumnezeu intr-un mod atat de personal, ca Tatal lor ceresc. Gasim aici o diferenta fundamentala intre credinciosii din vremea Vechiului Testament si cei din perioada Noului Testament. Trebuia mai intai ca Dumnezeu sa-L trimita pe Fiul Sau Prea iubit intr-o lume vrajmasa fata de Sine, si ca Fiul lui Dumnezeu coborand aici jos, sa moara pentru pacatosii pierduti. Doar atunci oamenii au putut, prin credinta, sa devina copii ai lui Dumnezeu, beneficiind de viata eterna, si facuti capabili sa aiba comuniune cu Fiul lui Dumnezeu si cu Tatal.

          Ioan vorbeste de " viata eterna, care era la Tatal si ni s-a aratat " (1 Ioan 1:2). Ne este greu sa intelegem insemnatatea acestei afirmatii, atat de inalta in raport cu scurtimea si simplitatea sa. Viata eterna nu este numai o existenta fara sfarsit ; este viata Dumnezeului etern, care este lumina si dragoste, dar care, de asemenea, nu are nici inceput si nici sfarsit. Atunci cand Dumnezeu se numeste " Inceputul si Sfarsitul " in Apocalipsa 21:6, aceasta inseamna ca nimic nu poate fi conceput fara El, cel Etern. Numai El este " Dumnezeul cel viu ". Tot ce priveste planul Sau de mantuire si binecuvantare ne-a fost descoperit ; de asemeni, viata eterna a venit la noi aici jos in persoana singurului Fiu ; si oricine crede in El, are acum viata eterna (Ioan 3:15, 16, 36 ; 17:2). Si pentru a indeparta orice indoiala, Dumnezeu o confirma in mod expres : " Si aceasta este marturia : ca Dumnezeu ne-a dat viata eterna si aceasta viata este in Fiul Sau. Cine Il are pe Fiul are viata ; cine nu Il are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viata. " (1 Ioan 5:11,12). Cu toate acestea, viata eterna nu este doar in Fiul lui Dumnezeu, ci " El este adevaratul Dumnezeu si viata eterna " (1 Ioan 5:20). Prin credinta, suntem una cu El, astfel ca Hristos este acum viata noastra ( Col.3:4). Avand viata eterna in Fiul lui Dumnezeu,  prin credință, putem deveni mereu mai conștienți si bucurosi.

          Din cuvintele Domnului,  in Ioan 17:3, viata eterna implica, de asemenea, cunoasterea singurului Dumnezeu adevarat ca Tatal nostru si, in persoana lui Isus Hristos, pe Fiul Sau pe care ni L-a trimis. Putem intelege ceva despre persoanele Divine in suveranitatea lor eterna, absoluta, dar si dragostea lor vrednica de toata adorarea. Viata eterna este deci nu numai o persoana, ci de asemenea un domeniu minunat de relatie in interiorul Divinitati, deschis credinciosului prin cunoasterea Fiului si a Tatalui. Viata eterna este aratata aici ca atmosfera casei Tatalui, descoperita prin Fiul Tatalui, si in care ne-a introdus pentru propria Sa bucurie, dar si pentru a noastra.

           4     Duhul Sfant

          Pentru a ne bucura de comuniunea cu Dumnezeu ca Tatal nostra si cu Fiul Sau, cunostinta nu este suficienta, trebuie de asemenea puterea. Aceasta ne este data prin Duhul Sfant care a venit sa locuiasca in fiecare din cei care au primit, prin credinta, evanghelia mantuirii. Ca om, Domnul Isus Insusi a fost uns de Dumnezeu cu Duhul Sfant si putere, si a umblat de la inceputul slujbei Sale publice in puterea Duhului (Luca 4:14 ; Fapte 10:38). In momentul intoarcerii la Tatal, le-a spus ucenicilor ca vor primi si ei Duhul Sfant. Dupa plecarea Domnului, nu trebuia sa ramana singuri si parasiti ca niste orfani, ci vor fi imbracati cu putere de sus, atunci cand Duhul Sfant va veni peste ei (Luca 24:49 ; Fapte 1:8). Duhul ne da puterea sa experimentam viata cu Domnul si sa gustam comuniunea. Astfel Pavel, putea sa vorbeasca de " comuniunea Duhului Sfant " (2 Cor.13:13 ; Filip.2:1). In aceasta expresie, trebuie inteles nu doar o cumuniune cu Duhul Sfant, ci mai degraba comuniunea cu Tatal, cu Fiul si cu ceilalti copii ai lui Dumnezeu, lucrata de Duhul Sfant si specifica Lui.

          Tot Duhul Sfant ne introduce in binecuvantarile si privilegiile spirituale care constituie domeniul comuniunii noastre. " Dar, cand va veni Acela, Duhul adevarului, El va va calauzi in tot adevarul ; pentru ca nu va vorbi de la Sine Insusi, ci va vorbi ce va auzi si va va face cunoscut cele viitoare. Acela Ma va glorifica, pentru ca va primi din ce este al Meu si va va face cunoscut. Tot ce are Tatal este al Meu ; de aceea am spus ca va primi din ce este al Meu si va va face cunoscut "(Ioan 16:13-15). Duhul Sfant este deci Mijlocitorul si Puterea comuniunii, intre cei rascumparati, cu Tatal si cu Fiul. Izvorul gandurilor si sentimentelor vietii celei noi, El trezeste in noi ganduri in armonie cu cele ale Tatalui si ale Fiului. Aceasta inseamna comuniune.