temelia si adevarul

                            Comuniunea crestina 

                                                                     - II -


               Arend Remmers



           1     Comuniunea cu Tatal si cu Fiul ( 1 Ioan 1:3)

          Am privit pana aici conditiile preliminare care sunt necesare pentru stabilirea comuniunii ; ne vom ocupa acum de subiectul in sine, si vom incepe cu comuniunea noastra cu Tatal si cu Fiul. In Noul Testament, vom gasim multe feluri si forme ce definesc comuniunea crestina, toate bazate pe ceea ce Ioan numeste comuniunea cu Tatal si cu Fiul Sau Isus Hristos ; vom reveni asupra acestui lucru.

          Cuvantul lui Dumnezeu nu ne spune ca Tatal are comuniune cu noi, ci ne arata ca am fost adusi in comuniune cu Tatal. Ar putea fi altfel ? Este usor de inteles ca un pacatos nu poate avea comuniune cu Dumnezeul cel Sfant. Dar ca rascumparati, vedem de asemenea inca in noi prezenta carnii si a dorintelor sale, desi omul nostru cel vechi a fost judecat de Dumnezeu la cruce. In consecinta, doar lui Dumnezeu Il apartine sa stabileasca nivelul si caracterul comuniunii, si nu creaturii, nici chiar celor rascumparati. Imediat dupa ce ne arata despre comuniunea noastra cu Tatal si cu Fiul, Ioan vorbeste despre esenta lui Dumnezeu :  " Si acesta este mesajul pe care l-am auzit de la El si pe care vi-l vestim, ca Dumnezeu este lumina si in El nu este nicidecum intuneric" (1 Ioan 1:5). Tatal care, in dragostea Sa fara margini, ne-a adus in comuniune cu El este in acelasi timp Dumnezeu cel Sfant. Astfel este vorba de o comuniune divina, sfanta. Teritoriul acesteia nu este pamantul, ci lumina, venita la noi in persoana Fiului ca " lumina vietii " ( Ioan 1:4,9 ; 8:12), si devenind acum, prin credinta in El, si sfera noastra de viata.

          Ioan scrie : " Ce am vazut si auzit va vestim si voua, ca si voi sa aveti comuniune cu noi ; si comuniunea noastra este in adevar cu Tatal si cu Filu Sau , Isus Hristos " ( 1 Ioan 1:3). Apostolii, care au vazut si atins, in persoana Fiului lui Dumnezeu devenit carne, viata eterna, au fost primii care au gustat comuniunea cu Tatal si cu Fiul dupa coborarea Duhului Sfant la Cincizecime. Ei au transmis ceea ce au primit, pentru ca toti adevaratii copii ai lui Dumnezeu sa se poata bucura de aceasta minunata comuniune. Putem cunoaste aceasta bucurie deplina inca de acum, fara a astepta sa fim in casa cereasca a Tatalui.

          Atunci cand Ioan scria aceste cuvinte, deja primele curente anticrestine erau vizibile printre credinciosi ; si de atunci, in ciuda diverselor treziri care au avut loc in cursul secolelor, falimentul a inaintat in mod constant si de neoprit. Dar cu toate atacurile din ce in ce mai violente duse de anticristi impotriva persoanei Fiului lui Dumnezeu, si in ciuda abandonarii tot mai mari, din cauza necredinciosiei noastre, a caracterului ceresc al adunarii si al despartirii sale de lume, comuniunea cu Tatal si cu Fiul ramane, intr-un mod individual, izvorul unei bucurii adanci si stranse pentru copii lui Dumnezeu pana la venirea Domnului.

          Domnul Isus este centrul comuniunii noastre. Ca unicul Fiul care este in sanul Tatalui, L-a descoperit deplin pe Dumnezeu, Tatal, si ne-a dobandit, in virtutea lucrarii Sale de la cruce, viata eterna si orice binecuvantare spirituala in locurile ceresti. Avem comuniune cu Tatal prin cunoasterea Fiului Sau, si comuniune cu Fiul prin cunoasterea Tatalui. Participam la bucuria Tatalui in Fiul, caci Acela in care Tatal a gasit totdeauna placerea Sa este Obiectul adorarii noastre. Luam parte la bucuria Fiului in Tatal, avand intrare libera ca fii si fice prin Fiul. Aceasta comuniune prezenta este scopul cel mai inalt, obiectul cel mai pretios al vietii celei noi, divina, si inimile noastre gasesc in ea o bucurie deplina. Dar ce va fi la venirea Domnului cand vom fi transformati, pentru a-L vedea asa cum este, si pentru a ne bucura etern de o comuniune desavarsita si fara nicio limita cu El si cu Tatal !

          Atunci cand Pavel scria : " Credincios este Dumnezeu, prin care ati fost chemati la comuniunea cu Fiul Sau Isus Hristos, Domnul nostru " (1 Cor.1:9), el pune inaintea inimilor noastre comuniunea la modul care ii este propriu. In scrierile apostolului Ioan, relatia de copii ai lui Dumnezeu, devine partea noastra prin nasterea din nou si viata eterna, care ocupa primul loc ; Pavel, pune accent mai mult pe pozitia in care am fost introdusi prin identificarea noastra cu Hristos glorificat in cer. Este Acelasi Dumnezeu, Acelasi Fiu, dar Ioan ne vede ca si copii ai lui Dumnezeu in comuniune cu Tatal si cu Fiul, in timp ce Pavel ne vede in comuniune cu Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Hristos. In alta parte Pavel scrie : " Pentru ca, prin El, avem si unii si altii intrare la Tatal, intr-un singur Duh " mai mult, " in care avem indraznela si intrare cu incredere, prin credinta in El " ( Efes.2:18 ; 3:12).

           2     Bucuria comuniunii

          In pasajele pe care le-am privit, cei doi apostoli prezinta comuniune cu Fiul lui Dumnezeu si cu Tatal intr-un mod nelimitat. Ea este privilegiul oricarui credincios, si nu doar pentru unii, ca si siguranta mantuirii, posesiunea Duhului Sfant, apartenenta la Trupul lui Hristos sau rapirea credinciosilor inainte de necazul cel mare, chiar daca sunt copii ai lui Dumnezeu care nu cunosc toate aceste binecuvantari legate de aceste adevaruri, si nu se bucura de ele. Asadar, pentru ca aceasta este pozitia lor, toti cei care L-au primit pe Domnul Isus prin credinta au fost adusi in comuniune cu Tatal si cu Fiul, chiar daca masura de cunoastere si de bucurie difera de la unul la altul.

          Invatatura cu privire la pretiosul privilegiu al comuniunii ocupa un loc important. Nu pot sa ma bucur de ceea ce nu cunosc. Primii credinciosi nu aveau Cuvantul lui Dumnezeu complet, dar ei staruiau " in invatatura si comuniunea apostolilor " ( Fapte 2: 42). Vedem ca invatatura este urmata de comuniune. Aceasta din urma este asezata pe o temelie solida, cunoscuta si recunoscuta de toti. O invatatura incorecta, incompleta sau chiar falsa cu privire la comuniune antreneaza consecinte triste si greseli grave.

          Totusi, multumiri fie aduse lui Dumnezeu, lipsa de cunostinta sau de intelegere nu reprezinta neaparat o piedica pentru Duhul Sfant care locuieste in credinciosi. Vedem uneori ca tineri credinciosi, care nu au multa invatatura, se bucura de o stransa comuniune zilnica cu Domnul Isus. Bucuria mantuirii ii face sa se bucure in Mantuitorul. Persoana Sa este atat de importanta pentru ei, si El ocupa primul loc in viata lor.

          In ce ne priveste, dorinta de a gusta comuniunea practica cu Dumnezeu este necesar mai mult decat invatatura. Constatarea din Fapte 2:42 : " Ei staruiau in invatatura si comuniunea apostolilor...", ca si dorinta de binecuvantare exprimata in 2 Cor.13:14 : " comuniunea Sfantului Duh fie cu voi toti ! " care arata ca ea (comuniunea) nu este spontana si ca nu se pastreaza prin ea insasi ; in umblare, trebuie sa o dorim si sa o cautam. In greaca, verbul a starui mentionat in primul pasaj, este derivat dintr-o radacina folosita pentru cuvantul " tare", si inseamna in special " a tine cu tarie " si " a se ocupa asiduu de anumite lucruri ". Este intocmai ceea ce faceau primii crestini in Ierusalim referitor la comuniune, dar si in ce priveste invatatura apostolilor, frangerea painii si rugaciune. Si, in al doilea verset citat, indemnul apostolului Pavel de asemenea ar fi fost de prisos daca Corintenii s-ar fi bucurat permanent de aceasta comuniune. Din nefericire, le lipsea realizarea practica a harului Domnului Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu si comuniunea Duhului Sfant. De asemenea Pavel adreseaza tututror acest indemn de la sfarsitul epistolei sale.

          Unii cititori ai acestor randuri ar putea gandi astfel : " Atunci cand am de facut ceva care necesita multa atentie sau efort fizic, nu pot in acelasi timp sa citesc Cuvantul lui Dumnezeu, sa meditez si sa intretin, prin rugaciune sau adorare, o comuniune constienta si sustinuta cu Tatal si cu Fiul ". Este adevarat. Oricat ar fi de pretioase momentele de comuniune constienta, totusi, pentru mare parte dintre noi ele sunt destul de rare, datorita obigatiilor noastre cotidiene. Dar nu ar trebui sa veghem a ne rezerva totdeauna momente de intretinere in liniste cu Domnul si cu Dumnezeu si Tatal nostru ? Numai asa comuniunea noastra poate fi insufletita, temeinica si tare. Cu toate acestea, chiar daca astfel de momente sunt rare, pot sa-mi implinesc munca cu dorinta de ai place Domnului, si a-mi trai viata zilnic privind la mana Sa, ca sa zicem asa, ca un copil care tine strans mana tatalui in timp ce merge alaturi de el. Se poate vorbi de o comuniune " inconstienta ", sursa permanenta de bucurie si de tarie spirituala pentru noi. Dar o astfel de comuniune presupune, de asemenea, in adancul inimii mele, dorinta de a umbla cu Domnul si de a fi pazit de orice pacat.

           3     Efectele comuniunii

          Comuniunea practica cu Tatal si cu Fiul Sau nu va ramane fara rezultat asupra vietii noastre spirituale. Dupa ce a prezentat comuniunea, Ioan mentioneaza un efect direct : " Si va scriem aceste lucruri, ca bucuria voastra sa fie deplina " (1 Ioan 1:4). A fi ocupati cu Tatal si cu Fiul, aceasta produce in noi o bucurie profunda.

          In parabola fiului risipitor, bucuria comuniunii cu Tatal este descrisa pe scurt, dar in cuvinte foarte miscatoare. Plin de mila, tatal a cazut pe gatul fiului sau pocait si l-a acoperit de sarutari. Haina cea mai buna, inelul si incaltamintea erau doar inceputul a ceea ce il astepta pe acest fiu. Tatal a taiat vitelul cel ingrasat, apoi s-au asezat impreuna la masa si " au inceput sa se veseleasca " ( Luca 15:22-24). Cuvintele " au inceput " nu arata o bucurie fara sfarsit ? Aceasta este bucuria comuniunii la care Ioan indeamna pe destinatarii epistolei sale : " Si va scriem aceste lucruri, pentru ca bucuria voastra sa fie deplina ". Bucuria in Domnul, pe care o gasim mentionata de multe ori in epistola catre Filipeni, este de asemenea rezultatul comuniunii cu Dumnezeu Tatal si cu Domnul Isus, Fiul Sau. Este acelasi lucru pentru bucuria infatisata in Galateni 5:22 ca roada a Duhului.

          Bucuria comuniunii cu Tatal si cu Fiul produce de asemenea inauntrul nostru o pace adanca. De cate ori inimile sunt tulburate si nemultumite ! Cat de usor ingrijorarile zilnice, dar mai ales nemultumirea fata de imprejurarile prin care trecem, vin sa ne rapeasca pacea inimilor noastre ! Totusi, daca traim in comuniune practica cu Domnul, si daca aruncam asupra Lui ingrijorarile noastre, pacea lui Dumnezeu, care intrece orice pricepere, va pazi inimile si gandurile noastre in Hristos Isus, si pacea lui Hristos, la care am fost chemati cu toti cei care apartinem unui singur trup, va stapani in inimile noastre ( Filip. 4:7 ; Col. 3:15).

          Poate lumea din jurul nostru sa exercite o atractie asupra noastra, atunci cand partea cereasca si eterna din Tatal si din Fiul a devenit practic si partea noastra ? Putem sa urmarim interese care nu sunt in acord cu aceasta minunata comuniune ? Comuniunea practica cu Dumnezeu ne fereste de atractiile lumii, in timp ce comuniunea cu lumea ne indeparteaza de comuniunea cu Dumnezeu. Corintenilor care nu au inteles acest lucru, Pavel este nevoit sa-i intrebe : " Ce comuniune are lumina cu intunericul ? " (2Cor.6:14).

          Dar daca, in comuniune cu Domnul, luam jugul Sau usor asupra noastra, decat sa ne punem sub un jug nepotrivit impreuna cu lumea, si daca primim invataturile Celui care este bland si smerit cu inima ( Matei 11:29), vom arata totdeuna, in practica vietii noastre, caracterele Sale ca roade ale comuniunii noastre. Nu avem noi atunci o dorinta arzatoare de a fi in casa Tatalui, unde ne vom bucura etern de o comuniune desavarsita cu Tatal si cu Fiul, comuniune pe care nici lumea nici carnea nu pot sa o tulbure vreodata ?