Comuniunea crestina
- III -Arend Remmers
1 Comuniunea unii cu altii ( 1 Ioan 1:7)
Comuniunea noastra cu Tatal si cu Fiul constituie fundamentul a ceea ce cunoastem ca si copii ai lui Dumnezeu. Avem o parte comuna in virtutea comuniunii noastre personale cu Tatal si cu Fiul. Am vazut in 1 Ioan 1:3, unde apostolul scrie : " Ce am vazut si am auzit va vestim si voua, ca si voi sa aveti comuniune cu noi ; si comuniunea noastra este in adevar cu Tatal si cu Fiul Sau, Isus Hristos ". Continuarea capitolului o confirma din plin.
Citim mai intai, in versetul 5, ca " Dumnezeu este lumina si in El nu este nicidecum intuneric ". Omul care traieste in intuneric nu poate avea comuniune cu El. Oricine afirma contrariul minte si nu practica adevarul ( v.6). Urmatorul verset ne arata pozitia copiilor lui Dumnezeu : " Dar, daca umblam in lumina, dupa cum El este in lumina, avem comuniune unii cu altii si sangele lui Isus Hristos, Fiul Sau, ne curateste de orice pacat " (v.7). Dupa cum am vazut, umblarea in lumina ( cum de asemenea umblarea in intuneric ) este caracteristica pozitiei noastre inaintea lui Dumnezeu, si nu vietii noastre practice. In lumina Sa , avem comuniune unii cu altii, si suntem sub puterea curatitoare a sangelui lui Hristos. ( Cu privire la umblarea practica, avem apa cuvantului lui Dumnezeu care ne curateste, nu sangele lui Hristos, a se compara cu Ioan 13 ; Efes. 5:26).
La inceput, primii crestini traiau intr-o comuniune stransa, minunata. " Si ei staruiau in invatatura si comuniunea apostolilor, in frangerea painii si in rugaciuni " ( Fapte 2:42-47). Am atras deja atentia asupra semnificatiei si a importantei pe care o are invatatura apostolilor. Staruinta in comuniune este vazuta ca a doua caracteristica a crestinilor din Ierusalim. Cuvantul comuniune este folosit in acest pasaj deosebit fara nicio adaugare, aratand nu doar comuniunea cu Tatal si cu Fiul, ci si comuniunea intre frati si surori, care, dupa versetele care urmeaza, vedem ca predomina. Acesti credinciosi nascuti din nou erau legati de Domnul lor de o maniera atat de stransa incat voiau sa se bucure impreuna de comuniune cu El. Astfel staruiau in aceeasi masura in cele doua activitati ale credintei numite in acest verset : frangerea painii si rugaciuni.
Efectul comuniunii asupra gandurilor lor se traduce prin " staruind intr-un gand " ( v.46). In capitolul 4, unde este mentionata o situatie asemanatoare, citim : " Iar inima si sufletul multimii care crezuse erau una " (v.32). " Staruind intr-un gand " nu putea rezulta decat din comuniunea fiecaruia cu Dumnezeu. Aveau cu totii acelasi scop, acelasi obiect era inaintea inimi lor, si aceasta era ceea ce ii unea. Comuniunea cu Tatal si cu Fiul ii ferea de egoismul si vointa proprie, cele doua piedici ale oricarei comuniuni spirituale. Astfel, isi suportau reciproc, in dragoste, slabiciunile, chiar acelea pe care le intalnim si la noi astazi. Cu toate acestea, mai tarziu, invocand comuniunea Duhului, Pavel trebuie sa-i indemne pe credinciosi din Filipi, care erau tineri in credinta, sa aiba acelasi gand ( Filip. 2:1-4)
In exterior, comuniunea primilor crestini din Ierusalim se manifesta prin faptul ca erau toti impreuna in acelasi loc, si nu doar cu ocazia strangerilor ca adunare, dar si in restul timpului ( Fapte 2:44). Ei experimentau in toata simplitatea nevoia de a fi impreuna cu fratii si surorile lor in Domnul. Punerea la dispozitie a bunurilor lor era in aceeasi masura manifestarea practica a comuniunii spirituale care ii caracteriza de o maniera particulara pe primii credinciosi. Daca unul dintre ei era in nevoie, primea ajutor de la ceilalti care, pentru aceasta, isi vindeau proprietatile lor. Aceasta maniera exceptionala de a lucra s-a limitat la momentele de inceput ale adunarii din Ierusalim, nemaifiind practicata de credinciosi din alta parte. Dar mai tarziu, in epistolele din Noul Testament, cu privire la nevoile materiale ale credinciosilor se vorbeste de " contributie " ( Rom.15:26), de " darnicie " ( 2 Cor. 9:13) si de " binefacere si darnicie " ( Evrei 13:16), cuvantul folosit in original este totdeauna acelasi, care se traduce in general prin " comuniune " ! Sustinerea materiala a fratilor si surorilor noastre care se afla in nevoie nu este doar un gest de simpatie ; este o adevarata expresie a comuniunii crestine.
Dar sa revenim pe scurt la adunarea din Ierusalim. Scena atat de miscatoare care ne este infatisata nu dureaza mult timp. Prin fatarnicia lor, Anania si Safira aduc o atingere asupra acestei prospetimi, asupra vietii si autenticitatii comuniunii, astfel ca Dumnezeu trebuie sa-i pedepseasca pe cei doi prin moarte ( Fapte 5). Ei aduc la apostoli o parte din pretul terenului vandut, pretinzand ca au adus intreaga suma, pentru a da impresia unei comuniuni fara rezerve. Nimeni nu ar fi stiut de aceasta inselatorie daca Duhul Sfant nu ar fi descoperit acest pacat impotriva comuniunii, care era in realitate un pacat impotriva lui Dumnezeu.
Acest incident trist si umilitor ne invata o lectie importanta, ca o forma exterioara nu garanteza existenta unei adevarate comuniuni de inima. De asemenea ne arata ca incetarea comuniunii cu Dumnezeu va avea efecte asupra relatilor cu fratii si surorile noastre, chiar daca aceasta nu se simte imediat.
Efectul comuniunii asupra gandurilor lor se traduce prin " staruind intr-un gand " ( v.46). In capitolul 4, unde este mentionata o situatie asemanatoare, citim : " Iar inima si sufletul multimii care crezuse erau una " (v.32). " Staruind intr-un gand " nu putea rezulta decat din comuniunea fiecaruia cu Dumnezeu. Aveau cu totii acelasi scop, acelasi obiect era inaintea inimi lor, si aceasta era ceea ce ii unea. Comuniunea cu Tatal si cu Fiul ii ferea de egoismul si vointa proprie, cele doua piedici ale oricarei comuniuni spirituale. Astfel, isi suportau reciproc, in dragoste, slabiciunile, chiar acelea pe care le intalnim si la noi astazi. Cu toate acestea, mai tarziu, invocand comuniunea Duhului, Pavel trebuie sa-i indemne pe credinciosi din Filipi, care erau tineri in credinta, sa aiba acelasi gand ( Filip. 2:1-4)
In exterior, comuniunea primilor crestini din Ierusalim se manifesta prin faptul ca erau toti impreuna in acelasi loc, si nu doar cu ocazia strangerilor ca adunare, dar si in restul timpului ( Fapte 2:44). Ei experimentau in toata simplitatea nevoia de a fi impreuna cu fratii si surorile lor in Domnul. Punerea la dispozitie a bunurilor lor era in aceeasi masura manifestarea practica a comuniunii spirituale care ii caracteriza de o maniera particulara pe primii credinciosi. Daca unul dintre ei era in nevoie, primea ajutor de la ceilalti care, pentru aceasta, isi vindeau proprietatile lor. Aceasta maniera exceptionala de a lucra s-a limitat la momentele de inceput ale adunarii din Ierusalim, nemaifiind practicata de credinciosi din alta parte. Dar mai tarziu, in epistolele din Noul Testament, cu privire la nevoile materiale ale credinciosilor se vorbeste de " contributie " ( Rom.15:26), de " darnicie " ( 2 Cor. 9:13) si de " binefacere si darnicie " ( Evrei 13:16), cuvantul folosit in original este totdeauna acelasi, care se traduce in general prin " comuniune " ! Sustinerea materiala a fratilor si surorilor noastre care se afla in nevoie nu este doar un gest de simpatie ; este o adevarata expresie a comuniunii crestine.
Dar sa revenim pe scurt la adunarea din Ierusalim. Scena atat de miscatoare care ne este infatisata nu dureaza mult timp. Prin fatarnicia lor, Anania si Safira aduc o atingere asupra acestei prospetimi, asupra vietii si autenticitatii comuniunii, astfel ca Dumnezeu trebuie sa-i pedepseasca pe cei doi prin moarte ( Fapte 5). Ei aduc la apostoli o parte din pretul terenului vandut, pretinzand ca au adus intreaga suma, pentru a da impresia unei comuniuni fara rezerve. Nimeni nu ar fi stiut de aceasta inselatorie daca Duhul Sfant nu ar fi descoperit acest pacat impotriva comuniunii, care era in realitate un pacat impotriva lui Dumnezeu.
Acest incident trist si umilitor ne invata o lectie importanta, ca o forma exterioara nu garanteza existenta unei adevarate comuniuni de inima. De asemenea ne arata ca incetarea comuniunii cu Dumnezeu va avea efecte asupra relatilor cu fratii si surorile noastre, chiar daca aceasta nu se simte imediat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu