temelia si adevarul

                           Comuniunea crestina 

                                                                   - VII -


          Arend Remmers


          1     Comuniune in lucrare pentru Domnul

          Comuniunea practica poate fi realizata in cadrul lucrarii pentru Domnul. Pavel descopera o frumoasa dorinta a credinciosilor din Macedonia care , in ciuda marilor necazuri care veneau din exterior, au cerut " cu multa staruinta harul si comuniunea slujbei pentru sfinti " ( 2 Cor.8:1-4). Aceasta slujba, este adevarat, consta " doar " in daruri materiale pentru credinciosii persecutati si nevoiasi din Iudeea ( Rom.15:26 ), dar sa ne amintim ca expresiile " contributie " ( Rom.15:26), " daruri " ( 2 Cor.9:13 ) si " binefacere si darnicie " ( Evrei 13:16), toate exprima acelasi cuvant " comuniune " in legatura cu participarea la nevoi materiale.

        Pe langa aceasta, Filipenii aveau comuniune cu apostolul Pavel in lucrare prin " partea " ( literal : comuniune ) pe care o luau la Evanghelie din prima zi ( Filip.1:5 ). Cei mai multi dintre ei in mod sigur nu-l puteau insoti pe apostol in calatoriile sale, dar sustineau prin rugaciunile si contributiile lor nevoile sale zilnice.

Unii din acesti credinciosi sunt mentionati de Pavel, in mod special doua surori, care au luptat impreuna cu el in Evanghelie ( Filip.4:3). Comuniunea cu Domnul Isus si dragostea pentru El ii incuraja pe acesti crestini la manifestarea practica a comuniunii cu apostolul in vestirea Evangheliei mantuirii.

       Cu ocazia a ceea ce s-a numit consiliul apostolilor, atunci cand Pavel se intoarce cu Barnaba la Ierusalim  pentru a clarifica problema arzatoare care tulbura atunci duhurile, daca crestinul mai este sub legea de la Sinai, el prezinta de asemenea Evanghelia " sa " fratilor din acel loc. Si atunci, Iacov, Petru si Ioan, " cei considerati a fi stalpi ", le-a dat, lui Pavel si lui Barnaba, mana dreapta a comuniunii ( Gal.2:1-10 ). Aceasta strangere de mana exprima comuniunea intre slujitorii lui Hristos, care erau legati unii de altii prin acelasi Domn, acelasi mesaj si acelasi har, desi probabil nu au facut nicio calatorie misionara impreuna. Fiecare slujitor isi asuma lucrarea specifica care i-a fost incredintata, dar implinind-o animati de aceeasi dragoste pentru Domnul si intr-o stransa armonie. Mustrarea aspra facuta de Pavel lui Petru nu a distrus aceasta comuniune profunda ( Gal.2:11 ; 2 Pet.3:15 ).

          Atunci cand trebuia facuta o lucrare in comun, vedem in Noul Testament ca Pavel a ales colaboratori care ii pareau potriviti pentru astfel de lucrare, de exemplu Sila si Timotei ( Fapte 15:40 ; 16:3 ). Mai mult, se simtea legat de ei printr-o deplina unitate de gandire cu privire la invatatura lui Hristos, si prin dragostea lui Dumnezeu. Acolo unde aceste fundamente lipseau, comuniunea in lucrare avea de suferit. Sa ne gandim la despartirea de Ioan, numit si Marcu, Barnaba si Dima !

         Ceea ce Pavel califica " comuniunea ta in credinta " ( Filimon 6 ), atunci cand scrie prea iubitului sau colaborator Filimon din Colose, arata temelia unei autentice comuniuni in lucrare. Apostolul dorea ca ea " sa lucreze pentru cunoasterea oricarui bine care este in noi cu privire la Hristos ". In practica, Pavel cunostea legaturile care il tinea strans unit de Filimon prin credinta, caci amandoi aveau acelasi obiect inaintea inimii lor, Domnul Isus. Dar in situatia prezentata atunci, aceasta comuniune a fost pusa la proba. Accepta Filimon modul de a actiona a lui Pavel cu privire la robul sau fugar ? Daca va fi asa, comuniunea dintre cei doi barbati va fi confirmata, si putem afirma ca asa a fost.

          2     Comuniunea suferintelor

          Mergand pe drumul credintei cu Domnul si dand marturie despre El poate sa ne duca de asemenea la suferinte. Daca ne este dat sa ne bucuram de comuniunea cu El, nu trebuie sa ne temem de suferinte. Ce exemplu ne ofera in aceasta privinta apostolii, care puteau sa se bucure " ca au fost socotiti vrednici sa fie dispretuiti pentru Numele Lui " ( Fapte 5:41 ) ! Pavel avea dorinta  sa cunoasca nu doar puterea invierii lui Hristos, ci si comuniunea suferintelor Sale ( Filip.3:10). Puterea invierii Sale conduce la comuniune practica cu Domnul glorificat in cer, iar comuniunea suferintelor Sale produce o afectiune spirituala adanca cu Cel care a trebuit sa sufere pe pamant din partea oamenilor. Apostolul Ioan vede ca nu este singurul care trebuie sa sufere - chiar in comuniune cu Domnul sau -, dar ca multi din fratii si surorile sale cunosc aceeasi experienta, atunci cand se adreseaza numindu-se " fratele vostru... impreuna-partas la necazul si imparatia si rabdarea in Isus " ( Apoc.1:9 ).