Comuniunea crestina
- VIII -Arend Remmers
1 Piedici in calea comuniunii
Comuniunea copiilor lui Dumnezeu cu Tatal lor, cu Fiul Sau si intre ei reprezinta un privilegiu minunat, o mare binecuvantare. Dar aceasta bucurie poate fi pierduta foarte usor. Cei mai inversunati dusmani ai comuniunii noastre sunt carnea din noi si Satan, stapanitorul lumii care ne inconjoara si in care traim. Un credincios ale carui ganduri sunt pline de preocupari carnale si lumesti, care este indreptat in totul spre lume, nu poate sa se bucure de comuniunea in lumina lui Dumnezeu.
Carnea, natura pacatoasa din om, exercita o actiune nimicitoare asupra comuniunii practice cu Dumnezeu. Acest fapt reiese foarte clar din capitolele 7 si 8 ale epistolelei catre Romani. Cu siguranta, aceste pasaje nu trateaza comuniunea in sine, ci opozitia dintre carne si Duh. Gandirea carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, in timp ce Duhul Sfant indreapta gandurile si afectiunile noastre spre prea iubitul nostru Domn si spre legatura minunata ca si copii ai lui Dumnezeu ; in practica, Duhul face tot mai pretioasa comuniunea in inimile noastre. Daca cedam gandurilor noastre carnale, comuniunea cu Dumnezeu are de suferit ; in schimb, o viata de comuniune practica cu El impiedica actiunea carnii in noi.
Atasamentul fata de lume este incompatibil comuniunii cu Dumnezeu. Pavel arata destul de categoric in lungul paragraf din a doua sa epistola catre Corinteni pe care il citam integral, datorita importantei sale practice : " Nu va injugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi. Caci ce legatura este intre neprihanire si faradelege ? Sau cum poate sta impreuna lumina cu intunericul ? Ce intelegere poate fi intre Hristos si Belial ? Sau ce legatura are cel credincios cu cel necredincios ? Cum se impaca Templul lui Dumnezeu cu idolii ? Caci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu : " Eu voi locui si voi umbla in mijlocul lor ; Eu voi fi Dumnezeul lor, si ei vor fi poporul Meu ". Deaceea : " Iesiti din mijlocul lor, si despartiti-va de ei, zice Domnul ; nu va atingeti de ce este necurat, si va voi primi. Eu va voi fi Tata, si voi Imi veti fi fii si fice, zice Domnul Cel Atotputernic " (2 Cor. 6:14-18).
Pentru a fi intelesa atentionare sa, Pavel foloseste imaginea unui jug, la care sunt asezate doua animale asemanatoare care trag impreuna un car sau un plug. Aceasta ilustratie nu este alesa la intamplare ; ea se bazeaza pe o porunca din Vechiul Testament care spune ca : " Sa nu ari cu un bou si un magar injugati impreuna " ( Deut.22:10). Dupa lege, boul era un animal curat ; magarul, din contra, era necurat. Mai mult, aceste doua animale domestice sunt total diferite, astfel ca nici un om normal nu s-ar gandi sa le injuge impreuna. Efectiv este vorba de "un jug nepotrivit". Aceasta porunca este potrivita si altor interdictii : a semana in vie doua feluri de samanta si a purta o haina din material amestecat ( v. 9 si 11). Aceste cerinte arata ca Dumnezeu atentioneaza poporul Israel impotriva amestecului de principii incompatibile, chiar din punct de vedere curat in exterioar. Dupa ce a mentionat jugul nepotrivit, Pavel pune cinci intrebari Corintenilor, pentru a stabili ca este imposibila comuniunea dintre un credincios si un necredincios. Crestinul trebuie sa traiasca in dreptate practica ; cum ar putea sa aiba comuniune cu oameni care traiesc in nedreptate ? Crestinul este lumina in Domnul : poate fi in comuniune cu persoane care ele insele sunt intuneric, si se gasesc departe de Dumnezeu in intuneric ? A treia intrebare ocupa locul central : este necesar de stiut daca poate exista vreo legatura oarecare intre Hristos si Belial ( practic adica Satan). Ultimile doua intrebari se refera in mod concret la credinciosii luati in mod individual si ca adunare priviti ca un intreg. Raspunsul la toate aceste intrebari este foarte clar, negativ. Un copil al lui Dumnezeu nu poate urmari aceleasi interese morale ca un necredincios ; primul nu poate fi asezat in acelasi ham cu al doilea. In alte pasaje din Cuvantul Sau, Dumnezeu ne arata limitele contactelor inevitabile si necesare, in special din cauza marturiei pentru Domnul ( 1 Cor.5:9 ; 10:27). Dar comuniunea dintre lumina si intuneric nu poate subzista fara sa antreneze consecinte grave.
In Efeseni 5:11, de asemenea suntem avertizati impotriva efectelor negative ale unei astfel de comuniunii : " Nu aveti comuniune cu lucrarile neroditoare ale intunericului ". Aici nu este vorba de persoane, ci de fapte sau comportamente. Un copil al lui Dumnezeu care pacatuieste implineste de asemenea lucrarile intunericului, in care sursa lor nu este lumina divina. Daca sunt chemat sa nu am nimic in comun cu astfel de fapte, as putea avea comuniune cu persoanele care le fac, chiar daca marturisesc ca sunt mantuite ? Pavel adreseaza tanarului sau colaborator Timotei indemnul urmator : " Nu-ti pune mainile in graba peste nimeni, nici nu te face partas ( sau : sa nu ai comuniune cu ) pacatele altora " ( 1 Tim. 5:22).
Totusi, aceste avertismente nu conduc neaparat la o ruptura a comuniunii fratesti. Din contra, trebuie sa ne intristam cand constatam ca un copil al lui Dumnezeu traieste si umbla fara a fi in comuniune cu Domnul sau, si exersat pentru a aduce inima si constiinta unui astfel de credicios la o bucurie deplina a comuniunii. " Ai castigat " ( Matei 18:15) si "indreptati " ( Gal. 6:1) contribuie in aceeasi masura la restabilirea comuniunii cu Domnul si cu ai Sai !
Este potrivit de mentionat aici incetarea comuniunii cu o persoana care persista in rau. In Matei 18:15-20 si 1Corinteni 5 ne este aratat ca indepartarea unui rau din mijlocul adunarii reprezinta ultimul pas al unui demers facut in dragoste si o disciplina sfanta. Astfel cel care este scos in afara este exclus de la orice comuniune cu cei credinciosi. Multi copii ai lui Dumnezeu nu inteleg necesitatea unei astfel de discipline. Ei vad doar o dreptate proprie sau o pretentie omeneasca in acest mod de a actiona care se exercita impotriva mandriei si indiferentei carnii. Dar daca traim langa Domnul Isus, intelegem ca nici Dumnezeu nici adunarea nu poate fi in comuniune cu raul. Incetarea comuniunii practice cu credinciosii trebuie sa conduca persoana in cauza sa fie constienta de pierderea la care se expune ca o consecinta a umblarii sale in pacat. Astfel, va trebui sa se pocaiasca si sa se intoarca.
Nu trebuie sa mai avem relatii cu un copil al lui Dumnezeu care a fost "insemnat" de adunare datorita umblarii in neoranduiala, astfel incat sa-i fie rusine si sa se pocaiasca. Totusi, potrivit cu 2 Tes. 3:14, o astfel de persoana nu trebuie tratata ca una exclusa, ci atentionata ca frate ( sau sora), in vederea restabilirii unei comuniuni depline - spunem comuniune deplina, pentru ca "a insemna" un credincios este o forma de disciplina care nu poate duce la refuzul comuniunii la Masa Domnului.
Revenim acum la cuvintele foarte clare ale lui Pavel cu privire la imposibilitatea participarii credinciosilor la mesele demonilor. O singura concluzie se impune : in sfintenia Sa, Dumnezeu vegheaza ca ai Sai sa nu poata fi in acelasi timp in comuniune cu El si cu lumea, sau chiar unelte ale lui Satan.
Totodata pierderea comuniunii nu este o stare ireversibila. Domnul Isus nu uita pe niciunul din ai Sai. Nu le-a spus ucenicilor inainte sa se desparta de ei : " Iata, Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului " ( Matei 28:20) ? Domnul il cauta pe cel care se indeparteaza de El, ca pastorul oaia ratacita, pentru a o aduce intr-o comuniune deplina cu El Insusi si cu ai Sai. Prin spalarea picioarelor, fara de care noi nu putem avea parte, sau comuniune cu El, Domnul glorificat in cer ( Ioan 13:8), ne curateste de orice ar putea fi o piedica pentru aceasta comuniune.
S-a remarcat deseori ca Domnul nu spune "nu ai parte in Mine ", ci "cu Mine ". O "parte in El ", a fi una cu El, este pozitia oricarui rascumparat prin credinta in lucrarea ispasitoare implinita la cruce. Aceasta parte nu poate fi pierduta. Dar "parte cu El ", comuniunea practica cu El, este pastrata prin slujba spalarii picioarelor pe care Domnul a implinit-o curatindu-ne si inviorandu-ne. Sa-I aducem multumiri pentru grija Lui neincetata fata de noi, prea iubitii Sai !
Domnul a incredintat alor Sai aceeasi slujba de dragoste : " Deci, daca Eu, Domnul si Invatatorul, v-am spalat picioarele, si voi sunteti datori sa va spalati picioarele unii altora" ( Ioan 13:14). Sa nu criticam, sa nu ne corectam unii pe altii cu mandrie, ci sa-L aratam pe Domnul si dragostea Sa, ca sa incalzeasca inimile pentru El si sa le umple cu El. Slujba spalarii picioarelor va fi atunci folositoare nu doar pentru cine face obiectul ei, ci de asemenea pentru cel care o exercita, caci Domnul adauga : "Daca stiti acestea, fericiti sunteti daca le faceti " ( Ioan 13:17 ).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu