Comuniunea crestina
- XIII -Arend Remmers
1 Comuniunea in slujire
" Mergeti in toata lumea si predicati Evanghelia la toata creatia " ( Marcu 16:15). Mandatul incredintat odinioara de Domnul ucenicilor Sai este valabil si pentru noi astazi. Dumnezeu vrea " ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului " ( 1 Tim.2:4). Fiecare copil al lui Dumnezu trebuie sa aibe pe inima vestirea Evangheliei. Putem sa-I multumim lui Dumnezeu pentru ca vedem si astazi multi credinciosi angajati in aceasta slujire. Mai mult, diverse ocazii ofera posibilitatea de a lucra impreuna pentru Domnul Isus. Se poate distribui invitatii pentru o strangere de evanghelizare, a prezenta un stand cu literatura crestina pe strada sau la un targ, a distribui tractate in localitate, sau alte domenii, in special lucrari misionare in tari indepartate. Toate aceste activitati dau posibilitate, atunci cand este nevoie, la colaborarea intre mai multi frati si surori. La inceput, cand apostoli se deplasau in diferite tari si cetati, erau insotiti adesea de mai multi frati ( Fapte 10:23 ; 13:4,5 ; 15:40), alti frati cu totul "necunoscuti ", dar care lucrau in acelasi mod ( Fapte 8:4 ; 11:19-21). Acesti slujitori se ajutau unii pe altii, se completau si incurajau reciproc. In cartea Eclesiastul citim " Mai bine doi decat unul " ( Ecles.4:9) ! Bucuria comuniuniii in slujirea Domnului este un mare privilegiu ; desigur, se realizeaza mai mult in lucrarea de evanghelizare chiar si atunci cand se face o slujba in folosul credinciosilor ; intr-adevar, slujba pastorala consta in special in discutii personale, in timp ce zidirea are loc adesea in timpul strangerilor publice.
Mai inainte, am vazut deja conditiile necesare ale comuniunii in lucrare pentru Domnul. Sa ne amintim ca trebuie mai intai sa dam primul loc comuniunii individuale cu El si ascultarii de Cuvantul Sau, si nu ravnei noastre, sau chiar proprie noastre lucrari. Entuziasmul tineresc duce uneori la a lasa deoparte ganduri mai importante. Odinioara, profetul Samuel a trebuit sa-i spuna imparatului Saul : " Iata, ascultarea este mai buna decat jertfa, si luarea aminte decat grasimea berbecilor " (1 Sam.15:22).
S-a mentionat deseori in aceste pagini ca despartirile dintre credinciosi au slabit considerabil marturia pentru Domnul. Vom gasi vreun remediu in colaborarea cu frati si surori din diferite medii - poate chiar prieteni de care a trebuit sa ne despartim din dragoste pentru Domnul Isus si Cuvantul Sau - pentru a da o marturie comuna despre harul lui Dumnezeu in evanghelizare ? Mesajul lui Dumnezeu va fi el mai credibil in acest mod ? Raspunsul trebuie sa fie un " nu " categoric. Datorita afinitatilor personale, un credincios poate fi inclinat sa se angajeze intr-o astfel de lucrare in comun ; ascultare de Domnul si o dragoste adevarata pentru El ne va pazi.
Daca avem dorinta sa traim in comuniune cu Domnul si sa ascultam de Cuvantul lui Dumnezeu, nu putem merge inaintea lumii in tovarasia credinciosilor despre care stim ca au invataturi si practici abatute de la Sfanta Scriptura. Calitatea noastra comuna de copil al lui Dumnezeu este cu siguranta un subiect de recunoastere a faptului ca am, ca si madular in Trupul lui Hristos, o relatie realizata prin Duhul Sfant, cu orice credincios, si care este imposibil de a o avea cu un necredincios. Dar aceasta nu este suficient pentru comuniunea in lucrare pentru Domnul. Pentru aceasta nu este necesar doar comuniunea in credinta fata de Domnul Isus si in dragoste pentru El, ci o comuniune in duh, recunoscand autoritatea Cuvantului lui Dumnezeu.
Evanghelia nu se limiteaza numai la aratarea drumului mantuirii eterne oamenilor pierduti, ci si la a face cunoscut celor rascumparati gandurile lui Dumnezeu, binecuvantarile spirituale si responsabilitatea de care sunt legate ( comp. Rom.1:15). Dumnezeu vrea ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului ( 1 Tim.2:4). Aceste versete nu se refera numai la viata personala, ci privesc de asemenea si viata de relatii, cu alte cuvinte : principiile biblice ale Adunarii lui Dumnezeu. Daca ne asociem cu credinciosi care nu se strang potrivit Scripturii, cum am putea deci sa-i invatam pe cei nou convertiti ? Nu vor fi ei tulburati cand se vor confrunta cu doua curente de gandire ? Putem sa ne luam responsabilitatea inaintea Domnului de a oferi "pruncilor nou-nascuti" altceva decat "laptele spiritual curat", astfel ca ei sa "creasca spre mantuire" ( 1 Petru 2:2) ?
S-a pus deseori urmatoarea intrebare : Exista o baza scripturistica care sa indreptateasca refuzul de a lucra in comun in lucrarea Domnului cu frati si surori atasati de diferite cercuri cretine ? Mai intai putem raspunde ca aceasta problema nu o intalnim in Noul Testament, pentru ca o astfel de situatie nu exista atunci. In exterior, Adunarea reprezenta inca o unitate, chiar daca, in multe locuri, se alcatuise deja partide ( ne gandim numai la prima epistola catre Corinteni, la epistola catre Galateni, etc.).
Totusi, putem gasi un raspuns in Cuvantul lui Dumnezeu, daca reflectam asupra invataturii prezentate cu privire la comuniune. Mai mult, vom descoperi diverse exemple remarcabile. Apostolul Pavel a lucrat pentru Domnul cu Sila, Timotei si altii, dar el n-ar fi putut implini aceeasi slujire insotit de unii frati din Asia Mica ; in adevar, a trebuit sa constate cu tristete ca s-au intors de la el ( 2 Tim.1:15). Pavel nu mai putea sa aiba comuniune in lucrare cu Ioan, numit si Marcu, si Barnaba, atata timp cat nu mai exista intre ei o armonie profunda, intima, in special in lucrarea pentru Domnul, care este baza intregii comuniuni ( Fapte 15:36-40). Cu o vadita tristete, Pavel vorbeste, in epistola catre Filipeni, de oameni care vestesc Evanghelia din duh de partida ; totusi, putea sa se bucure ca "Oricum, si in orice fel, fie de ochii lumii, fie in adevar, Hristos este vestit ; si in aceasta eu ma bucur, da, si ma voi bucura" (1:15-18), apostolul nu ar fi putut sa se uneasca, chiar in libertate, cu astfel de lucratori. In consecinta, in ce ne priveste, putem sa aducem inaintea tronului de har orice lucrare evanghelica, si sa cerem sa fie vestit cu claritate Cuvantul lui Dumnezeu, pentru mantuirea oamenilor pierduti. Si aceasta, chiar daca, din dragoste pentru Domnul, nu putem sa avem comuniune practica cu cei care implinesc lucrarea. In acest domeniu, ca in toate de altfel, discernamantul spiritual este indispensabil. Ar trebui, de exemplu, de a face diferenta intre un angajament public de vestirea Evangheliei alaturi de un frate, si sustinerea acordata aceluiasi slujitor prin punerea la dispozitie de tractate sau scrieri.
2 Concluzii
Am ajuns la sfarsitul preocuparii noaste cu privire la "comuniune". Am vazut ca prin nasterea din nou si prin Duhul Sfant, fiecare copil al lui Dumnezeu este chemat la comuniunea cu Dumnezeu, si facut potrivit sa se bucure de aceasta. Prin ea, avem o parte comuna cu Tatal si cu Fiul Sau, Domnul si Mantuitorul nostru Isus Hristos ; prin ea, cunoastem o bucurie intima si o pace in inima ; comuniunea ne face sa ne despartim de tot ce este impotriva sfinteniei si a lumini lui Dumnezeu in care ea poate fi gustata. Comuniunea cu Dumnezeu, care este dragoste, nu poate fi traita cu adevarat decat in lumina Sa.
Aceasta comuniune nu este limitata la viata personala a celui credincios ; ea conduce la o comuniune a copiilor lui Dumnezeu intre ei ; comuniunea poate fi intalnita in relatiile zilnice, in slujirea pentru Domnul, dar in mod deosebit la Masa Sa, unde vestim comuniunea noastra cu sangele Sau pretios si cu trupul Sau adus ca jertfa, dar unde de asemenea exprimam unitatea Trupului Sau spiritual.
Comuniunea sub toate formele sale are o parte interioara si o parte exterioara ; impreuna, este imaginea adevaratei comuniunii. Aspectul exterior nu este totdeuna bine inteles ; uneori este depreciat sau subevaluat, si noi suferim paguba spirituala rezultata din aceasta.
Sa privim viata noastra personala de credinta in lumina invataturilor biblice cu privire la comuniune ; vom constata cat de putin raspundem cerintelor divine, cat de slaba ne este bucuria si cunoasterea acestui dar pretios, si cat de mult adesea - chiar daca numai de o maniera exterioara - avem comuniune cu lucruri de care ar trebui sa ne despartim. Ce mangaiere sa stim ca drumul este totdeauna deschis pentru a regasi comuniunea cu Dumnezeu si Tatal nostru si cu Domnul. Nu trebuie sa mai gandim ca fiecare abatere si fiecare pacat antreneaza o intrerupere imediata a comuniunii ; la inceput, masura si bucuria comuniunii se limiteaza. Casatoria sau o prietenie intima, relatii in care comuniunea trebuie sa fie " cu grija" si mentinuta din doua parti, prezinta un aspect oarecum similar. Dar, diferit de ceea ce se produce in astfel de situatii, atunci cand este vorba de comuniunea cu Dumnezeu, intreruperea nu poate veni decat din partea noastra. Sotii care se iubesc si prietenii se straduiesc sa evite tot ce ar putea tulbura comuniunea lor. Sa avem si noi de asemenea o constiinta sensibila, astfel de a ne pastra intr-o comuniune stransa cu Domnul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu