Translate

joi, 28 august 2014




                                                    Asemenea lui Hristos


           "Pentru ca cetatenia noastra este in ceruri, de unde Il si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre in asemanare cu trupul gloriei Sale, potrivit lucrari puterii pe care o are, de a-Si supune chiar toate lucrurile. ( Filipeni 3:20,21)


          Care este nadejdea celui care poate sa spuna cu adevarat : eu sunt un chemat, eu sunt una cu Hristos ? Este  "premiul chemarii de sus a lui Dumnezeu, in Hristos Isus" ( Filip.3:14). Acesta este o realitate : Hristos este asezat la dreapta lui Dumnezeu in toata frumusetea si gloria Sa ; si asteptarea noastra, este de a-L vedea "cum este" si de a fi asemenea Lui ( 1 Ioan 3:2).
          Tatal gloriei, care ne vede astazi in toata slabiciunea si nedesavarsirea noastra, are in vedere ceea ce vom fi impreuna cu Hristos, ca rezultat al lucrarii Sale. El ne-a facut asemenea lui Hristos, si cand Il vom vedea asa cum este, trupul smereniei noastre va fi asemenea trupului gloriei Sale. Ce gand minunat ! Fiecare credincios va fi un vas umplut cu glorie ; mii de vase trebuie sa fie umplute cu gloria Sa. Dumnezeu va face din voi - si din mine - unul din acestea.
          Exista doua aspecte cu privire la aceasta : pe de-o parte, Dumnezeu se ocupa de fiecare inima intr-un mod individual ; pe de alta parte, Dumnezeu face din voi un element dintr-o zidire, dintr-o cetate, unde fiecare piatra straluceste si lumineaza , reflectand gloria lui Hristos. Acolo, toti sfintii Il vor proclama pe Hristos inaintea lui Dumnezeu, pentru ca ei vor reflecata gloria Sa.

                    ( Le Seigneur est proche - Domnul este aproape )               G.V.Wigram

miercuri, 27 august 2014




                                                                            Hagai 
                                                                     - V -


          Henri Rossier


          Capitolul 2 : 20-23

          Si acum, iata, in a patra revelatie, incurajarea adresata catre saraca ramasita a carei constiinta s-a trezit, si care, patru ani mai tarziu, va termina zidirea casei lui Dumnezeu. Aceasta incurajare este o promisiune (Evrei 12:26). "Voi clatina cerurile si pamantul ; si voi rasturna tronul imparatilor si voi sfarama puterea imparatilor natiunilor si voi rasturna carele si pe calaretii lor ; si caii si calaretii lor se vor prabusi, fiecare prin sabia fratelui sau" (v.21,22 ; conf. 1:6 ; Evrei 12:26). Totul va fi clatinat, si pentru ce ? Pentru "ca sa ramana cele neclatinate" (Evrei 12:27). Cele neclatinate, erau, in cap.2, intrarea lui Mesia in templul gloriei Sale. Dar aici, ceea ce ne uimeste, cand vedem ca este vorba de asezarea ca o pecete pentru totdeauana a lui Zorobabel, cel slab ! "In ziua aceea, zice Domnul ostirilor, te voi lua Zorobabel, slujitorul Meu, fiu al lui Sealtiel, zice Domnul, si te voi face ca o pecete ; pentru ca Eu te-am ales, zice Domnul ostirilor" (v.23).
          Fara indoiala, Zorobabel, printul, era intr-o masura slaba o imagine a lui Hristos, dar inainte de toate era reprezentantul ramasitei inaintea lui Dumnezeu, dupa cum si Iosua, preotul, era, in cap.3 din Zaharia. Toate lucrurile vor fi clatinate, pentru ca aceasta ramasita sa ramana pentru totdeauna. La fel este si cu noi. "Primind o imparatie neclatinata", este spus despre crestini, citand profetia lui Hagai (Evrei 12:28). Dumnezeu L-a asezat pe Domnul la dreapta Sa si pe noi in El, dar in curand ne va aseza pe tron impreuna cu El.
        "Si te voi face ca o pecete". Zorobabel in slabiciunea lui, ca si Adunarea lui Hristos in slabiciunea ei, va fi pecetea pentru toate caile lui Dumnezeu. In el, ca si in ea, toti vor vedea ceea ce Dumnezeu a vrut sa faca si ceea ce El a implinit. "La timpul sau se va zice despre Iacov si despre Israel : Ce a lucrat Dumnezeu !" (Num. 23:23). In acel timp Domnul va fi "glorificat in sfintii Sai si sa fie privit cu uimire, in ziua aceea, in toti cei care au crezut" (2 Tes.1:10).
        Aceasta este rasplata credinciosiei si a devotamentului in slujba Sa, dar va fi mai mult :  trebuie ca harul lui Dumnezeu sa triumfe in cele din urma, pentru a se vedea superioritatea lui fata de toate slabiciunile si necredinciosiile noastre : "Pentru ca Eu te-am ales" (v.23). Trebuie ca harul alegerii sa straluceasca inaintea tuturor. El este singurul motiv, motivul initial si final al binecuvantarilor eterne pentru cei rascumparati !
          Intemeiati pe nadejdea noastra care este Hristos, si pe siguranta mantuirii lui Dumnezeu, sa ne judecam permanent pe noi insine, sa implinim lucrarea casei lui Dumnezeu, aducand sufletele in jurul lui Hristos, singurul centru de strangere si de binecuvantare.          

vineri, 22 august 2014




                                                                Hagai 
                                                                   - IV -


          Henri Rossier


          Capitolul 2 : 10-19

          Revelatia din primul capitol, destinata sa atinga constiinta ramasitei, nu este singura. In acest pasaj gasim alta (*). Si noi, ca si ramasita, este bine sa ascultam de prima revelatie. Vai ! va veni timpul cand aceasta ramasita va decadea crucificand pe Obiectul asteptat de natiuni si pe propriul sau Mesia, El care a venit in mod expres la Ierusalim pentru a fi primit. De aceea sfesnicul a fost luat din locul lui si chiar poporul insusi a fost deportat la Babilon. Asa se intampla cu orice marturie necredincioasa. Dumnezeu nu are nevoie de noi pentru marturia Sa. Daca o dispretuim, El o incredinteaza altora. Nu a spus despre Israel : "Va da via Sa altora" ?

          (*) Dupa cum am spus deja, cartea Hagai contine patru revelatii. Prima si a treia sunt pentru mustrare, a doua si a patra, incurajari profetice.

          Prima revelatie vorbeste de egoism, in timp ce a doua de sfintenie. Noi avem o sfintenie de neschimbat inaintea lui Dumnezeu in Hristos, la fel cum avem o dreptate sigura, fiind facuti dreptate de Dumnezeu in El. Dar aceasta dreptate si aceasta sfintenie ca pozitie, suntem chemati sa le realizam in mod practic aici jos pe pamant. Despartiti cu adevarat de orice rau si intr-o comuniune vie cu binele, cu Dumnezeu, cu Tatal si cu Fiul Sau, aceasta este sfintenia practica. Aceasta sfintenie ii lipsea ramasitei ; multi ani mai tarziu, i-a lipsit de o maniera destul de jalnica. Ei s-au intinat luand sotii dintre fiicele canaanitilor (Ezra 9), incalcand sabatul si profanand preotia (Neemia 13). Cu privire la aceasta, profetul ii intreaba pe preoti zicandu-le : "Daca cineva poarta carne sfanta in poala hainei lui si atinge cu poala sa paine, sau mancare gatita, sau vin, sau undelemn, sau orice hrana, va deveni aceasta sfanta ? Si preotii au raspuns si au zis : Nu" (2:12). Situatia pe care le-o infatiseaza este cea a unui om care poarta in poala hainei lui carne sfanta si care-i da un caracter de sfintenie exterioara. Vor fi roadele muncii lui ( painea, uleiul, vinul, produse de lucrarea omului) sfintite ?Nicidecum. Trebuie ca lucrarea sa fie roada aceleiasi sfintenii pentru a fi primita. Dumnezeu nu recunoaste ceva facut pentru El daca nu vine din aceasta sursa. Nici o pozitie de sfintenie exterioara, nici o marturisire nu face lucrarea noastra placuta inaintea lui Dumnezeu. Lucru serios si vrednic de a medita la el in zilele noastre, cand crestinii marturisitori traiesc cu iluzia ca Dumnezeu recunoaste " lucrarile lor caritabile", ca fiind facute pentru El.
          Profetul adauga : "Daca cineva care este necurat printr-un trup mort atinge vreuna din acestea, va deveni aceasta necurata ? Si preotii au raspuns si au zis : "Va fi necurata" (v.13).
          Un trup mort era in Israel imaginea cea mai categorica a grozavei consecinte si a ultimului rod al pacatului. Daca despartirea de rau, de pacat, nu este o realitate pentru noi, cum ar putea lucrarea mainilor noastre sa fie curata si cum ar putea fi ea placuta lui Dumnezeu ? Ea este murdara , necurata. Iata ce trebuia intiparit in constiinta ramasitei, si de asemenea si in a noastra. Poate sa fie multa munca pentru a macina graul, pentru a stoarce strugurii sau maslinele pentru ulei, toate acestea pentru interesul nostru. Ce rezulta pentru Dumnezeu din acestea ? Roada pacatului. Ceea ce ramane, ce-I este oferit dintr-o inima curata, ce este doar pentru El : parfumul Mariei. A umple pivnitile sale nu este lucrarea unui martor, ci a umple granarele si pivnitile lui Dumnezeu. "Atunci Hagai a raspuns si a zis : Asa este poporul acesta si asa este natiunea aceasta inaintea Mea, zice Domnul, si asa este orice lucrare a mainilor lor ; si ceea ce ei aduc acolo este necurat" (v.14).
          Iata ce, si in zilele noastre, atinge lucrarea noastra cu o incapacitate relativa ; dupa cum a zis ; "Cand unul venea la o gramada de douazeci de masuri si acolo erau doar zece ; cand unul venea la teasc sa scoata cincizeci de masuri si acolo erau doar douazeci" (v.16). Am spus "relativa", pentru ca, daca Dumnezeu este obligat sa ne pedepseasca, El o face cu masura. El este rabdator, indurator, plin de o nemarginita bunatate. Ce trebuie sa aduca mainile noastre astazi ? Ce trebuie sa aduca intelegem prin ceea ce spune profetul : materiale pentru casa lui Dumnezeu, nu doar suflete mantuite, dar si adaugate Adunarii. Este asa ? Vai nu ! Copiii lui Dumnezeu se strang cu greu. Lumina este atat de slaba, incat nu are putere sa atraga la ea pe cei care locuiesc in intuneric, chiar daca nu le place, se aseamana cu fluturii de noapte, care constransi sa vina la lumina isi ard aripile si primind astfel propria condamnare. Abia reuseste aceasta lumina sa patrunda, ca o licarire slaba, prin pleoapele inchise ale sufletului, pentru a trezi.
        Dar pedeapsa a mers mai departe. "V-am lovit cu rugina in grau si cu taciune, si cu grindina ; am lovit tot lucrul mainilor voastre" (v.17). Dumnezeu a condamnat si resursele muncii lor. Usa binecuvantarii era inchisa. S-a pocait ramasita ? "Si cu toate acestea, tot nu v-ati intors la Mine, zice Domnul !"
          Dar acum, "Uitati-va cu bagare de seama, la cele ce s-au petrecut pana in ziua de azi', ne spune cu seriozitate Cuvantul lui Dumnezeu : "pana in a douazeci si patra zi a lunii a noua, din ziua cand a fost intemeiat Templul Domnului, uitati-va cu bagare de seama la ele... Dar din ziua aceasta, Imi voi da binecuvantarea Mea" (v.18,19). Daca astazi, luati aminte si va judecati caile voastre, si va ve-ti apuca de lucru pentru zidirea acestei case, abandonand egoismul si mondenitatea voastra, va voi binecuvanta !
          Fratilor, sa facem la fel ; sa ascultam aceasta chemare. Putem si noi sa regasim binecuvantarea. Putina energie a credintei, pentru abandonarea interesului si a usuratati noastre, pentru despartirea de lume, pentru a indrepta inimile spre Hristos, insufletiti pentru zidirea casel lui Dumnezeu, si in acelasi timp vom regasi binecuvantarea pierduta !    
             

           

duminică, 17 august 2014




                                                                         Hagai 
                                                                  - III -


          Henri Rossier


           Capitolul 2 : 1-9

           Cartea Hagai contine patru revelatii. Aceasta (*) este urmarea trezirii care a avut loc prin prima revelatie.
               
               (*) Gloria viitoare a casei Domnului

          Dumnezeu incurajeaza pe martorii Sai in vremuri de faliment prin oferirea de resurse care le sunt necesare si cu nadejdea glorioasa prin care El vrea sa umple inimile lor. Aceste versete se aseamana intr-un mod izbitor cu a doua epistola catre Timotei. Ca si ramasita lui Israel, Timotei era pe punctul sa-si piarda curajul si sa se lase intimidat de raul care crestea in jurul lui. Apostolul il indeamna sa "inflacarezi darul lui Dumnezeu" care era in el. Nu trebuia ca mainile sale sa oboseasca pentru zidirea casel lui Dumnezeu, oricare ar fi fost starea acesteia din urma. "Dumnezeu, adauga apostolul, nu ne-a dat un duh de timiditate, ci de putere si de dragoste si de chibzuinta" (2 Tim.1:7). Si mai departe : " Tu deci, copilul meu, intareste-te in harul care este in Isus Hristos" (2 Tim.2:1). La fel este si aici : " Dar acum fii tare Zorobabel, zice Domnul. Si fii tare, Iosua, fiu al lui Iotadac, marele preot ! Si fiti tari, voi poporul tarii, zice Domnul, si lucrati, pentru ca Eu sunt cu voi, ...nu va temeti" ( 2:4,5). Pentru a incuraja pe poporul Sau, Dumnezeu nu micsoreaza starea de faliment, asa cum nu o face in 2 Timotei. El o descopera, din contra, in toata realitatea sa : "Cine a ramas intre voi dintre cei care au vazut casa aceasta in gloria ei dintai ? Si cum o vedeti acum ? Nu este ea ca nimic in ochii vostri ?" (2:3). Intr-adevar, ce puteau ei gandi vazand starea acestei case comparand-o cu starea primei case ? Cu ce a ramas aceasta sarmana ramasita ? Unde era chivotul cu tablele legii, si capacul ispasirii, si tronul lui Dumnezeu dintre heruvimi ? Unde erau Urim si Tumim pentru a-L intreba pe Domnul ? Ce-a devenit regalitatea care trebuia sa faca legatura intre om si Dumnezeu ? Zorobabel, fiul lui David, nu mai putea sa poarte titlul de rege. Ce-a devenit preotia ? Iosua avea haine murdare, in locul vesmintelor sale de glorie si frumusete ( Zah.3:3). Unde putea fi cautata prezenta lui Dumnezeu in mijlocul poporului sau ? Unde putea fi gasita gloria ? Icabod (nu mai este glorie) din nou s-a manifestat. Ce contrast umilitor intre starea prezenta a acestei case si gloria celei dintai ; de asemenea, ce contrast intre starea actuala a Bisericii si aspectul sau in momementul instituirii ei ! Trebuie deci, sa ne pierdem curajul ? Din contra, sa lucram la aceasta lucrare, ne spune Domnul. Celor care au luat aminte la caile lor sub disciplina Sa, care au fost treziti la chemarea Sa, El le aminteste acest cuvant mangaietor : "Eu sunt cu voi" (2:4). Nu a venit Domnul sa fie botezat de Ioan impreuna cu ramasita trezita la cuvantul profetului ? Nu a facut-o in timpul lui Hagai ? Nu o face si in zilele noastre ? El se asociaza cu doi sau trei pe care Cuvantul Sau ii trezeste. Daca ne lipseste puterea, El o are in totalitate. Nu are El cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu si cele sapte stele ? " Mergi cu aceasta putere a ta" (acelasi cuvant), ii spune lui Ghedeon intr-un timp de faliment, ca si intr-un timp de prosperitate cand ii spune lui Iosua : "Intareste-te".
          Da, avem aceasta putere in El pentru a lucra la casa Sa, pentru a-i aduce pe cei care trebuie sa faca parte din casa Sa, dupa gandul lui Dumnezeu. Cat de multi crestini ignora complet acest lucru ? Au ei pe inima zidirea adunarii pe Hristos, singura temelie divina, sau doar de a castiga prozeliti pentru diversele lor secte ? Si cand l-i se face aceasta remarca, se eschiveaza de responsabilitatea lor pretinzand ca singura misiune a crestinilor este evanghelizarea. Nu vor sa auda de altceva ! Cu siguranta, evanghelizarea este o mare sarcina, dar nu este singura pentru un slujitor al lui Dumnezeu. Intrebati-l pe apostolul Pavel, acest mare slujitor al Evangheliei, daca aprecia aceasta slujba superioara celei cu privire la adunare, sau mai degraba, daca amandoua nu aveau aceeasi valoare pentru el ? (Col.1:23-25). Sigur nu, evanghelizarea nu este totul, nici pentru Domnul, nici pentru martorii Sai. El a iubit Adunarea si S-a dat pe Sine Insusi pentru ea. Cum ar putea sa-i fie indiferenta ? Dumnezeu este cinstit prin lucrarea, oricat de slaba ar fi, care zideste casa Sa, Adunarea Sa aici pe pamant, si cel care nu tine cont de aceasta dispretuieste ceea ce glorifica pe Dumnezeu si se lipseste de binecuvantarile de care am vorbit.
          Aprobarea lui Dumnezeu aduce ramasitei ascultatore haruri noi. Sunt aceleasi haruri pe care le gasim mentionate de asemenea in 2 Timotei. "Cuvantul prin care am facut legamant cu voi cand ati iesit din Egipt si Duhul Meu raman in mijlocul vostru ; nu va temeti" (2:5). Intelepciunea Cuvantului, realizarea prezentei Duhului Sfant, nu pot sa fie acolo unde casa Sa este dispretuita, sau mai mult, acolo unde inceteaza orice lucrare.
          Dumnezeu nu se multumeste sa dea binecuvantarile Sale sarmanei ramasite trezita prin Cuvantul Sau. El ii prezinta o nadejde glorioasa si apropiata. La fel este si astazi. Nadejdea actuala a venirii Domnului a inviat in mijlocul celor care recunosc Adunarea lui Hristos. "Inca o data - este putin timp - si voi clatina cerurile si pamantul si marea si uscatul. Si voi clatina toate natiunile si dorinta tuturor natiunilor va veni ; si voi umple casa aceasta cu glorie, zice Domnul ostirilor. Al meu este argintul si al Meu este si aurul, zice Domnul ostirilor. Gloria de la urma a casei acesteia va fi mai mare decat cea dintai, zice Domnul ostirilor; si in locul acesta voi da pace, zice Domnul ostirilor" (v.6-9).
          Nadejdea pamanteasca iudaica este inlocuita pentru noi, crestinii, cu nadejdea cereasca. Cand El va reveni, va umple de glorie aceasta casa zidita la care ne-a invitat ; casa, prin vina noastra, este dispretuita astazi, desi El este cu ai Sai - si aceasta ar trebui sa le fie suficient - dar cand, in glorie, El va locui in Adunare, valoarea pentru eternitate a casei Sale va straluci inaintea tututror. "Iata, locuinta lui Dumnezeu este cu oamenii !" ( Apoc.21:3). Gloria din urma a acestei case va fi cu siguranta mai mare decat a celei dintai ! Atunci vom spune adio pentru totdeuna lucrarii si luptei, caci in acest loc Domnul ne va da odihna si pace.
          Ce siguranta pentru orice promisiune data credintei noastre ! Ce rasplata de credinciosie aseaza Dumnezeu inaintea noastra ! Sa luam aminte mai mult la caile noastre ; de unde vine incetarea noastra de a lucra. Sa incetam a pune pe primul loc interesele noastre fata de cele ale casei lui Dumnezeu ; sa ne trezim din somnul care ne-a paralizat. Vom afla alaturi de noi pe Dumnezeu Insusi, si Duhul Sau si Cuvantul Sau, si vom fi incurajati de venirea Domnului care ne-a promis o glorie fara nori impreuna cu El !          



                                                                           Hagai 
                                                                    - II -


          Henri Rossier


          Capitolul 1

          Aceasta era gandirea poporului atunci cand Hagai a fost trimis : "N-a venit timpul, timpul pentru reconstruirea casei Domnului !" ( cap.1:2). La ce bun aceasta munca daca nu poate fi incheiata ? Vai ! cat de frecvent se aud aceste cuvinte printre crestini, chiar printre cei care, dupa ce au participat la o lucrare, ajung sa creada ca eforturile lor sunt de prisos. Aceasta are un nume : descurajare, al carei motiv este teama si neputinta noastra de a ne impotrivi piedicilor pe care puterea Dusmanului le ridica inaintea noastra. Sa ne intrebam daca aceasta descurajare nu este o jignire la puterea si la credinciosia Dumnezeului nostru ?
          Dar profetul vrea sa ne arate ca descurajare in sine nu era in fond decat un pretext. In spatele ei se ascundea un principiu pe care ramasita nu putea sa-l perceapa, sau sa nu-i inteleaga gravitatea : egoismul si mondenitatea. "Pentru voi este timpul sa locuiti in casele voastre imbracate cu lemn, cand casa aceasta sta pustiita ? " (1:4). Poporul lui Dumnezeu punea pe primul loc interesele lor decat cele ale casei lui Dumnezeu. Ei s-au dedat la lejeritate, preocupati de lux si imbracandu-si casele lor cu lemn, lasand pe un plan secundar interesele templului.
          Abia iesite temeliile din pamant, ca, urmand drumul nostru natural, ne intoarcem la casele noastre si ne gandim sa gasim un loc de odihna pentru noi si pentru ai nostri. Am inceput prin a-L urma pe Cel care nu avea un loc unde sa-si odihneasca capul, si acum noi suntem cei care II tratam ca pe un strain si abia Ii dam un loc in mijlocul acelora pe care El I-a mantuit si din care si-a facut casa Sa. Ah ! cu siguranta, ravna pentru casa lui Dumnezeu nu ne arde ca pe El ! Iubind confortul caselor noastre captusite, reducem astfel, cetatenia noastra din cer, la nivelul "celor care locuiesc pe pamant !".
          Acum remarcam acest cuvant : "Luati aminte la caile voastre" ( 1:5), acest cuvant pe care-l intalnim de cinci ori in aceasta scurta profetie. Sa ne oprim si sa meditam la caile noastre ; sa privim la consecintele lor. Consecinte care inseamna disciplina Domnului fata de noi datorita mondenitatii si egoismului nostru : "Ati semanat mult si adunati putin ; mancati, dar nu va saturati ; beti, dar nu va indestulati cu bautura ; va imbracati, dar nimanui nu-i este cald. Si cine castiga un venit, castiga venit pentru o punga sparta" (v.6).
          Sa ne-amintim de cuvinte, de predicari, de adevaruri larg raspandite, cand Dumnezeu ne-a dat harul de a ne strange in jurul Mesei Domnului. Cum samanta se inmultea in mainile noastre ! La timpul recoltarii unde sunt granarele impovarate  de greutatea secerisului ? "Va asteptati la mult si, iata, a fost putin" (v.9). Este din cauza semintei ? Nu, din cauza noastra !
          Dar disciplina lui Dumnezeu nu atinge numai lucrarea noastra ; ea ne atinge si pe noi, personal. "Beti, dar nu va indestulati cu bautura". Poate ne ocupam mult de Cuvantul lui Dumnezeu. Cat de multe intrebari interesante de clarificat, dificultati rezolvate, intelegerea doctrinelor ? Nu exista nimic in acestea sa ne invioreze sufletele ? Nu, inima ramane uscata, in timp ce noi contiunam sa bem fara a ne potoli setea. Mai mult, avand cu ce sa ne imbracam, "nimanui nu-i este cald" ; fiindu-ne in continuare frig. In cele din urma, rodul muncii, strans pentru sine, curge prin gaurile pungii, fara ca sa mai ramana ceva !
          "Asa zice Domnul ostirilor : "Luati aminte la caile voastre! Suiti-va la munte si aduceti lemn si construiti casa! Si Eu Imi voi gasi placerea in ea si voi fi glorificat", zice Domnul. "Va asteptati la mult si, iata, a fost putin ; si cand l-ati adus acasa, Eu l-am suflat. Pentru ce ?" zice Domnul ostirilor. "Din cauza casei Mele care sta pustiita, in timp ce voi alergati fiecare pentru propria lui casa" (1:7-9).
          Da, sa privim inca o data la caile noastre. Lucrarea dupa gandul lui Dumnezeu, este de a adauga materiale vii la casa Sa. Aceasta nu era singura lucrare pe care o urmarea ramasita, ei cautau sa uneasca doua lucruri care nu pot sta impreuna : lucrarea casei lui Dumnezeu si satisfacerea propriilor interese : "alergati fiecare pentru propria casa". Aceste lucruri nu pot fi legate impreuna. Intr-o astfel de asociere partea lui Dumnezeu are intodeuna de suferit. Ei "au adus putin" la casa lui Dumnezeu. Dar El care nu vrea inimi impartite, a "suflat" peste putinul lor. Efortul lor se reducea la nimic. Aceasta era judecata lui Dumnezeu peste activitatea lor. El nu le-a mai incredintat materiale pentru a construi, din moment ce construiau pentru ei insisi.           Nu este de remarcat ca lumea, plina de ravna pentru a pune piedici lucrarii pentru Dumnezeu, nu manifesta cea mai mica impotrivire cand cei credinciosi alearga fiecare pentru casa sa ? Satan este un dusman cu o ura patrunzatoare. El stie ca lucrarea nu poate inainta cu inimile impartite.
          Dar iata ca, prin harul lui Dumnezeu (v.12-15), capeteniile asculta, poporul se teme si primeste mesajul trimisului lui Dumnezeu. Strigatul : Luati aminte la caile voastre, a gasit ecou in constiinta lui Israel. El poate sa gaseasca si in a noastra !
          Rezultatul acestei treziri nu s-a lasat asteptat. Dumnezeu Insusi incurajeza primii pasi ai celor care se hotarasc sa urmeze drumul ascultarii. "Eu sunt cu voi", spune Domnul. Nimic mai miscator si mai incurajator decat : "Eu sunt cu voi". Teama celor mai multi dispare, si sufletul lor este constient ca Domnul aprecieaza devotamentul lor si Lui Ii face placere. Ei primesc marturia ca sunt placuti lui Dumnezeu. O trezire generala are loc, ca o rasplata pentru ravna doar a cativa. "Si au venit si au lucrat la casa Domnului ostirilor, Dumnezeului lor"    
                   
       
         
         

miercuri, 13 august 2014




                                                               Hagai 
                                                                   - I -
                    
                                       Importanta sa pentru timpurile prezente


          Henri Rossier


               Introducere

         Imprejurarile care au necesitat interventia profetiei lui Hagai ne descopera evenimentele de la sfarsitul Vachiului Testament. Atunci cand falimentul moral al lui Israel ajunge la capat, Dumnezeu spune despre acest popor : "Lo-Ammi" (nu mai este poporul Meu). Mult timp dupa aceea, cele zece semintii au fost duse in robie, si mai tarziu chiar si Iuda si Beniamin. Dusmanul a cucerit si distrus Ierusalimul si templul, care era deja parasit de gloria lui Dumnezeu. Din acel moment, in ochii oamenilor, acesta nu mai era casa lui Dumnezeu pe pamant.
          Cei saptezeci de ani de robie, anuntati de profeti ( Ier.25:11,12 ; Dan.9:2), au luat sfarsit, Cirus a fost "miscat" pentru restaurarea poporului. La chemarea imparatului, in anul 536 i.C., o ramasita din Iuda si Beniamin, un numar de 49697 de oameni, se urca la Ierusalim, sub conducerea lui Zorobabel si Iosua, pentru a construi casa Domnului ( Ezra 1:2,3).
          In luna a saptea, reconstruiesc altarul pe temelia lui ( Ezra 3:2,3), aducand pe el jertfele lor, si restabilind astfel marea marturie publica a relatiei lor cu Dumnezeu.
          " In anul al doilea de la venirea lor la casa Domnului la Ierusalim", au pus temeliile templului cu o bucurie amestecata cu tristete. Dusmanii lui Iuda s-au oferit sa participe si ei la lucrarea poporului lui Dumnezeu ; capeteniile i-au refuzat, dar restul poporului s-au temut si lucrarea inceteaza.
          Intreruperea lucrarii dureaza saisprezece ani, motivata timp de sase ani doar de teama, si, timp de alti zece ani de porunca categorica a imparatului Artaxerxes de a inceta lucrarea. Aceasta oprire trebuie privita ca o pedepsa din partea lui Dumnezeu pentru lipsa de credinta a ramasitei.
          In anul al doilea al lui Darius, profetii Hagai si Zaharia sunt "miscati", si indemnurile lor isi produc efectul. Din acel moment, totul se schimba ; poporul nu se mai teme nici de imparat, nici de oameni si de impotrivirile lor ; lucrarea se reia, si aceasta mare constructie se incheie la capatul a patru ani.
          In tot acest timp, ei au prosperat, nu prin porunca lui Darius, ci "prin profetia lui Hagai ... si a lui Zaharia", si au sfarsit lucrarea lor "dupa porunca Dumnezeului lui Israel" care inspira deciziile suveranilor care guvernau ( Ezra 6:14).
          In anul 515 i.C ( Ezra 6:15), casa fiind terminata, poporul serbeaza cu bucurie Pastele si sarbatoarea Azimilor (Ezra 6:19-22).
            Aici se incheie prima parte a cartii lui Ezra care are legatura cu profetia noastra. Ea cuprinde trei lucrari importante :
                          1- construirea altarului
                          2- punerea temeliilor
                          3- zidirea si terminarea casei - dupa o perioada de saisprezece ani, urmata de o trezire a poporului.
          Aceasta istorie a lui Israel are, de asemenea si pentru noi, o importanta deosebita. "Si toate acestea li se intamplau ca pilde si au fost scrise pentru avrtizarea noastra, peste care au ajuns sfarsitul veacurilor" (1 Cor.10:11). Imprejurarile poporului pamantesc pot fi puse alaturi de cele ale poporului ceresc, totusi cu diferenta ca evenimentele materiale ale lui Israel au pentru noi, crestinii, o consideratie spirituala.
          Nu este aceasta atat de clar in situatia Bisericii ? Ea este, ca si Israel, o institutie divina ; ca si Israel, si Biserica a fost asezata aici jos pe terenul responsabilitatii sale ; ca si el, ea a falimentat si a fost complet ruinata, omul a introdus elemente corupte si stricate. Unde se afla Israel astazi ? in ce stare se gaseste acum Biserica lui Dumnezeu ? Fara indoiala, in ochii lui Dumnezeu, ea continua sa existe in unitatea sa, si credinta o vede astfel. Fara indoila, Cel care este arhitectul asa cum este si Mirele, si-o va infatisa glorioasa la sfarsit ; dar, potrivit responsabilitatii sale, nu mai este, inaintea lumii, decat un morman de daramaturi (*).

          (*) In acest articol, vorbim doar de Biserica, casa lui Dumnezeu, a carei zidire este incredintata responsabilitatii omului. Cuvantul lui Dumnezeu infatiseaza Biserica si sub alte aspecte. Nu ne ocupam acum de acest subiect.

          Ruina atingandu-si scopul, Dumnezeu cheama si in zilele noastre, ca si in zilele lui Ezra, o ramasita slaba pentru a reconstrui casa Sa. Pentru un Iudeu, casa lui Dumnezeu insemna un templu material unde Ii facea placere sa locuiasca Numele Sau ; pentru crestin, ea este un templu spiritual alcatuit din pietre vii, randuite a fi "o locuinta a lui Dumnezeu prin Duhul" (Efes.2:22).
          Remarcati ca nu este vorba in niciun caz, pentru ramasita din Israel, sa rezideasca o a doua casa, sau pentru ramasita crestina sa reconstruiasca o noua Biserica. Multi s-au lasat inselati si au fost ispititi, in necunostinta de gandurile lui Dumnezeu si cu ambitiile carnii, sa reconstruiasca o noua casa. Ii auzim vorbind de "biserica lor", ca si cum ar fi reconstruit ceva dupa voia lui Dumnezeu. Lucrarea lor nu este decat o ruina noua adaugata la cele vechi. Duhul Sfant are grija sa ne atentioneze impotriva unei astfel de rataciri. In ochii lui Dumnezeu, Biserica, ca si templu din Israel, este una, ramane una, si nu va fi niciodata o a doua. De acea gasim, cu privire la templu, expresii ca acestea : Ei "au inceput sa construiasca casa lui Dumnezeu care este la Ierusalim" (Ezra 5:2). Desi distrusa, ea era mai dinainte. "Noi reconstruim casa care s-a construit acum multi ani" (Ezra 5:11). Casa cea noua era aceeasi casa veche. Imparatul Babilonului "a distrus aceasta casa... imparatul Cirus a dat porunca sa se construiasca aceasta casa a lui Dumnezeu" (Ezra 5:12,13). Casa rezidita este aceeasi cu casa distrusa. Si mai mult, Hagai vorbeste de un timp viitor : "Voi umple aceasta casa cu glorie", si "Gloria de la urma a casei acesteia va fi mai mare decat cea dintai" (Hagai 2:7,9). Profetul nu zice : Gloria acestei ultime case, caci daca gloria este diferita, casa ramane totdeauna aceeasi inaintea lui Dumnezeu si a credintei. De fapt, au existat in trecut mai multe temple : templul lui Solomon, al lui Zorobabel, al lui Irod (*) ; va fi unul in viitor, al lui Anticrist, si in final templul din mileniu descris de Ezechiel.

          (*) Irod a adaugat doar constructii anexe la templul zidit de Zorobabel. (n.tr.)

          Dar Dumnezeu nu socoteste cinci, ci unul singur. Pentru noi, reconstruirea casei lui Dumnezeu, nu inseamna reconstruirea unei case noi, ci punerea in lumina, si aceasta intr-o vreme de ruina, a casei lui Dumnezeu asa cum Acesta a randuit-o. Astazi, ca si odinioara, este o slujba pentru toti cei care Dumnezeu I-a trezit pentru restaurarea adevarului cu privire la Biserica in mijlocul stricaciunii actuale. Ei sunt chemati sa de o marturie practica despre ceea ce trebuie sa fie Biserica. O astfel de restaurare nu poate avea loc fara un sentiment de tristete si o adanca umilire. Pentru doi sau trei din Israel care reconstruiau casa, bucuria de a vedea asezate temeliile din nou, era amestecata cu plangeri amare, cand comparau saracia prezenta a acestei lucrari cu bogatia si plinatatea primei lucrari (Ezra 3:11-13).
          Cei care ignora ce este Biserica, isi imagineaza ca aceasta lucrare de restaurare a avut loc la Reforma si ca, ceea ce se numeste Biserica protestanta, a fost aratat. Nimic mai fals decat acest punct de vedere. Ceea ce a caracterizat Reforma, a fost Cuvantul lui Dumnezeu, care a zdrobit legaturile prin care Satan cauta sa-l tina legat. Acest Cuvant a pus in lumina marile adevaruri cu privire la mantuirea individuala, in timp ce, raspandirea multelor biserici, Reforma o ignora, mai mult tagaduind adevarul despre Biserica Dumnezeului Celui viu.
          Prima marturie a ramasitei lui Israel a fost, asa dupa cum am vazut in cartea Ezra, strangerea in jurul altarului rezidit. La fel este si in zilele noastre (*). Masa Domnului este cea care a reunit cativa martori pe care Dumnezeu I-a "miscat" pentru "rezidirea" casei Sale. Strangerea crestinilor in jurul Cinei, nu pare nimic deosebit la prima vedere, dar in realitate inseamna totul. In jurul Mesei Domnului, rascumparatii Sai vestesc ca ei au o relatie vie cu Dumnezeu, bazata pe rascumparare. La aceasta Masa se strang toti cei care au parte de mantuire, si care exclud legatura cu lumea de care se despart, pentru a fi una in unitatea pe care Masa Domnului o exprima ( 1Cor.10:16,17).

          (*) Autorul acestei lucrari a trait intre anii 1835 - 1928 (n.tr.)

          Restaurarea altarului nu mai este ceva care trebuie facut, caci a avut loc in zilele noastre. Masa Domnului este asezata ; nimeni nu are dreptul sa aseze o alta masa. O ramasita slaba de credinciosi vestesc unitatea Trupului lui Hristos. Nu are importanta numarul atat timp cat altarul este rezidit. Masa Domnului nu se gaseste nicidecum, dupa cum pretind multi, in toate sectele crestinatatii. Acestea pastreaza fara indoiala un memorial al mortii lui Hristos, dar ele ignora complet caracterul acestui memorial de a desparti pe copiii lui Dumnezeu de lume si de a fi semnul vizibil al unitatii Trupului lui Hristos. In fata Dusmanului, ocrotirea sarmanei ramasite venite din robie se afla acolo : " Si au pus altarul pe temelia lui, pentru ca teama era peste ei din cauza popoarelor acelor tari ( Ezra 3:3). Strangerea copiilor lui Dumnezeu, in jurul semnului vizibil al unitatii Bisericii, nu-l multumeste pe Satan. Nu mai are nicio putere asupra lor, atat timp cat mentin aceasta unitate ; Dusmanul are in vedere ( si aceasta i-a reusit foarte bine) nimicirea si risipirea oilor. Beneficiile strangerii celor credinciosi in jurul Mesei Domnului nu s-au lasat asteptate. Lumini noi, insotite de o ascultare necesara de Cuvantul lui Dumnezeu, au facut ca sufletele sa revina la invatatura apostolica si la Hristos, singura temelie pe care Adunarea a fost zidita.
          Hristos a fost recunoscut ca singurul centru al strangerii noastre, adaugand pietre vii la acest edificiu, iar dificultatile nu au intarziat sa apara. Dovada este ce s-a intamplat cu sarmana ramasita. " Vom construi si noi impreuna cu voi", au spus dusmanii lui Iuda si Beniamin. Daca acestia ar fi acceptat, ar fi insemanat o tagaduire a unitatii poporului lui Dumnezeu care urma sa fie pusa in lumina prin asezarea altarului si prin punerea temeliilor templului. Dumnezeu nu a ingaduit sa le reuseasca acest plan. Binecuvantarea pe care cei credinciosi o afla in unitatea lor ca popor al lui Dumnezeu, ii face sa respinga cu hotarare orice lucrare impreuna cu lumea : "Voi n-aveti nimic a face cu noi, ca sa construiti o casa Dumnezeului nostru, ci noi singuri vom construi Domnului Dumnezeului lui Israel" (Ezra 4:3). Viclenia dusmanului este data pe fata, dar el nu abandoneaza lupta ; actioneaza prin teama si razvratire, apoi prin prigonirea celor credinciosi. Foloseste tot felul de motive ca sa le slabeasca mainile. Israel ajunge sa nu mai fie interesat de constructie si inceteaza lucrarea inceputa. Ce abandonare, si aceasta o vedem destul de clar si in zilele noastre !
          Acesta este momentul cand Hagai intervine pentru a arata ramasitei motivele care , dupa acest inceput in putere si bucurie, i-a facut sa inceteze lucrarea pe care Dumnezeu le-a incredintat-o. Si noi, de asemenea, putem sa gasim in profetul nostru indemnuri si incurajari de care avem nevoie astazi.
         


             

           
         
       

aze