Translate

miercuri, 13 august 2014




                                                               Hagai 
                                                                   - I -
                    
             Importanta sa pentru timpurile prezente


          Henri Rossier


               Introducere

         Imprejurarile care au necesitat interventia profetiei lui Hagai ne descopera evenimentele de la sfarsitul Vachiului Testament. Atunci cand falimentul moral al lui Israel ajunge la capat, Dumnezeu spune despre acest popor : "Lo-Ammi" (nu mai este poporul Meu). Mult timp dupa aceea, cele zece semintii au fost duse in robie, si mai tarziu chiar si Iuda si Beniamin. Dusmanul a cucerit si distrus Ierusalimul si templul, care era deja parasit de gloria lui Dumnezeu. Din acel moment, in ochii oamenilor, acesta nu mai era casa lui Dumnezeu pe pamant.
          Cei saptezeci de ani de robie, anuntati de profeti ( Ier.25:11,12 ; Dan.9:2), au luat sfarsit, Cirus a fost "miscat" pentru restaurarea poporului. La chemarea imparatului, in anul 536 i.C., o ramasita din Iuda si Beniamin, un numar de 49697 de oameni, se urca la Ierusalim, sub conducerea lui Zorobabel si Iosua, pentru a construi casa Domnului ( Ezra 1:2,3).
          In luna a saptea, reconstruiesc altarul pe temelia lui ( Ezra 3:2,3), aducand pe el jertfele lor, si restabilind astfel marea marturie publica a relatiei lor cu Dumnezeu.
          " In anul al doilea de la venirea lor la casa Domnului la Ierusalim", au pus temeliile templului cu o bucurie amestecata cu tristete. Dusmanii lui Iuda s-au oferit sa participe si ei la lucrarea poporului lui Dumnezeu ; capeteniile i-au refuzat, dar restul poporului s-au temut si lucrarea inceteaza.
          Intreruperea lucrarii dureaza saisprezece ani, motivata timp de sase ani doar de teama, si, timp de alti zece ani de porunca categorica a imparatului Artaxerxes de a inceta lucrarea. Aceasta oprire trebuie privita ca o pedepsa din partea lui Dumnezeu pentru lipsa de credinta a ramasitei.
          In anul al doilea al lui Darius, profetii Hagai si Zaharia sunt "miscati", si indemnurile lor isi produc efectul. Din acel moment, totul se schimba ; poporul nu se mai teme nici de imparat, nici de oameni si de impotrivirile lor ; lucrarea se reia, si aceasta mare constructie se incheie la capatul a patru ani.
          In tot acest timp, ei au prosperat, nu prin porunca lui Darius, ci "prin profetia lui Hagai ... si a lui Zaharia", si au sfarsit lucrarea lor "dupa porunca Dumnezeului lui Israel" care inspira deciziile suveranilor care guvernau ( Ezra 6:14).
          In anul 515 i.C ( Ezra 6:15), casa fiind terminata, poporul serbeaza cu bucurie Pastele si sarbatoarea Azimilor (Ezra 6:19-22).
            Aici se incheie prima parte a cartii lui Ezra care are legatura cu profetia noastra. Ea cuprinde trei lucrari importante :
                           1- construirea altarului
                           2- punerea temeliilor
                           3- zidirea si terminarea casei - dupa o perioada de saisprezece ani, urmata de o trezire a poporului.
          Aceasta istorie a lui Israel are, de asemenea si pentru noi, o importanta deosebita. "Si toate acestea li se intamplau ca pilde si au fost scrise pentru avrtizarea noastra, peste care au ajuns sfarsitul veacurilor" (1 Cor.10:11). Imprejurarile poporului pamantesc pot fi puse alaturi de cele ale poporului ceresc, totusi cu diferenta ca evenimentele materiale ale lui Israel au pentru noi, crestinii, o consideratie spirituala.
          Nu este aceasta atat de clar in situatia Bisericii ? Ea este, ca si Israel, o institutie divina ; ca si Israel, si Biserica a fost asezata aici jos pe terenul responsabilitatii sale ; ca si el, ea a falimentat si a fost complet ruinata, omul a introdus elemente corupte si stricate. Unde se afla Israel astazi ? in ce stare se gaseste acum Biserica lui Dumnezeu ? Fara indoiala, in ochii lui Dumnezeu, ea continua sa existe in unitatea sa, si credinta o vede astfel. Fara indoila, Cel care este arhitectul asa cum este si Mirele, si-o va infatisa glorioasa la sfarsit ; dar, potrivit responsabilitatii sale, nu mai este, inaintea lumii, decat un morman de daramaturi (*).

          (*) In acest articol, vorbim doar de Biserica, casa lui Dumnezeu, a carei zidire este incredintata responsabilitatii omului. Cuvantul lui Dumnezeu infatiseaza Biserica si sub alte aspecte. Nu ne ocupam acum de acest subiect.

          Ruina atingandu-si scopul, Dumnezeu cheama si in zilele noastre, ca si in zilele lui Ezra, o ramasita slaba pentru a reconstrui casa Sa. Pentru un Iudeu, casa lui Dumnezeu insemna un templu material unde Ii facea placere sa locuiasca Numele Sau ; pentru crestin, ea este un templu spiritual alcatuit din pietre vii, randuite a fi "o locuinta a lui Dumnezeu prin Duhul" (Efes.2:22).
          Remarcati ca nu este vorba in niciun caz, pentru ramasita din Israel, sa rezideasca o a doua casa, sau pentru ramasita crestina sa reconstruiasca o noua Biserica. Multi s-au lasat inselati si au fost ispititi, in necunostinta de gandurile lui Dumnezeu si cu ambitiile carnii, sa reconstruiasca o noua casa. Ii auzim vorbind de "biserica lor", ca si cum ar fi reconstruit ceva dupa voia lui Dumnezeu. Lucrarea lor nu este decat o ruina noua adaugata la cele vechi. Duhul Sfant are grija sa ne atentioneze impotriva unei astfel de rataciri. In ochii lui Dumnezeu, Biserica, ca si templu din Israel, este una, ramane una, si nu va fi niciodata o a doua. De acea gasim, cu privire la templu, expresii ca acestea : Ei "au inceput sa construiasca casa lui Dumnezeu care este la Ierusalim" (Ezra 5:2). Desi distrusa, ea era mai dinainte. "Noi reconstruim casa care s-a construit acum multi ani" (Ezra 5:11). Casa cea noua era aceeasi casa veche. Imparatul Babilonului "a distrus aceasta casa... imparatul Cirus a dat porunca sa se construiasca aceasta casa a lui Dumnezeu" (Ezra 5:12,13). Casa rezidita este aceeasi cu casa distrusa. Si mai mult, Hagai vorbeste de un timp viitor : "Voi umple aceasta casa cu glorie", si "Gloria de la urma a casei acesteia va fi mai mare decat cea dintai" (Hagai 2:7,9). Profetul nu zice : Gloria acestei ultime case, caci daca gloria este diferita, casa ramane totdeauna aceeasi inaintea lui Dumnezeu si a credintei. De fapt, au existat in trecut mai multe temple : templul lui Solomon, al lui Zorobabel, al lui Irod (*) ; va fi unul in viitor, al lui Anticrist, si in final templul din mileniu descris de Ezechiel.

          (*) Irod a adaugat doar constructii anexe la templul zidit de Zorobabel. (n.tr.)

          Dar Dumnezeu nu socoteste cinci, ci unul singur. Pentru noi, reconstruirea casei lui Dumnezeu, nu inseamna reconstruirea unei case noi, ci punerea in lumina, si aceasta intr-o vreme de ruina, a casei lui Dumnezeu asa cum Acesta a randuit-o. Astazi, ca si odinioara, este o slujba pentru toti cei care Dumnezeu I-a trezit pentru restaurarea adevarului cu privire la Biserica in mijlocul stricaciunii actuale. Ei sunt chemati sa de o marturie practica despre ceea ce trebuie sa fie Biserica. O astfel de restaurare nu poate avea loc fara un sentiment de tristete si o adanca umilire. Pentru doi sau trei din Israel care reconstruiau casa, bucuria de a vedea asezate temeliile din nou, era amestecata cu plangeri amare, cand comparau saracia prezenta a acestei lucrari cu bogatia si plinatatea primei lucrari (Ezra 3:11-13).
          Cei care ignora ce este Biserica, isi imagineaza ca aceasta lucrare de restaurare a avut loc la Reforma si ca, ceea ce se numeste Biserica protestanta, a fost aratat. Nimic mai fals decat acest punct de vedere. Ceea ce a caracterizat Reforma, a fost Cuvantul lui Dumnezeu, care a zdrobit legaturile prin care Satan cauta sa-l tina legat. Acest Cuvant a pus in lumina marile adevaruri cu privire la mantuirea individuala, in timp ce, raspandirea multelor biserici, Reforma o ignora, mai mult tagaduind adevarul despre Biserica Dumnezeului Celui viu.
          Prima marturie a ramasitei lui Israel a fost, asa dupa cum am vazut in cartea Ezra, strangerea in jurul altarului rezidit. La fel este si in zilele noastre (*). Masa Domnului este cea care a reunit cativa martori pe care Dumnezeu I-a "miscat" pentru "rezidirea" casei Sale. Strangerea crestinilor in jurul Cinei, nu pare nimic deosebit la prima vedere, dar in realitate inseamna totul. In jurul Mesei Domnului, rascumparatii Sai vestesc ca ei au o relatie vie cu Dumnezeu, bazata pe rascumparare. La aceasta Masa se strang toti cei care au parte de mantuire, si care exclud legatura cu lumea de care se despart, pentru a fi una in unitatea pe care Masa Domnului o exprima ( 1Cor.10:16,17).

          (*) Autorul acestei lucrari a trait intre anii 1835 - 1928 (n.tr.)

          Restaurarea altarului nu mai este ceva care trebuie facut, caci a avut loc in zilele noastre. Masa Domnului este asezata ; nimeni nu are dreptul sa aseze o alta masa. O ramasita slaba de credinciosi vestesc unitatea Trupului lui Hristos. Nu are importanta numarul atat timp cat altarul este rezidit. Masa Domnului nu se gaseste nicidecum, dupa cum pretind multi, in toate sectele crestinatatii. Acestea pastreaza fara indoiala un memorial al mortii lui Hristos, dar ele ignora complet caracterul acestui memorial de a desparti pe copiii lui Dumnezeu de lume si de a fi semnul vizibil al unitatii Trupului lui Hristos. In fata Dusmanului, ocrotirea sarmanei ramasite venite din robie se afla acolo : " Si au pus altarul pe temelia lui, pentru ca teama era peste ei din cauza popoarelor acelor tari ( Ezra 3:3). Strangerea copiilor lui Dumnezeu, in jurul semnului vizibil al unitatii Bisericii, nu-l multumeste pe Satan. Nu mai are nicio putere asupra lor, atat timp cat mentin aceasta unitate ; Dusmanul are in vedere ( si aceasta i-a reusit foarte bine) nimicirea si risipirea oilor. Beneficiile strangerii celor credinciosi in jurul Mesei Domnului nu s-au lasat asteptate. Lumini noi, insotite de o ascultare necesara de Cuvantul lui Dumnezeu, au facut ca sufletele sa revina la invatatura apostolica si la Hristos, singura temelie pe care Adunarea a fost zidita.
          Hristos a fost recunoscut ca singurul centru al strangerii noastre, adaugand pietre vii la acest edificiu, iar dificultatile nu au intarziat sa apara. Dovada este ce s-a intamplat cu sarmana ramasita. " Vom construi si noi impreuna cu voi", au spus dusmanii lui Iuda si Beniamin. Daca acestia ar fi acceptat, ar fi insemanat o tagaduire a unitatii poporului lui Dumnezeu care urma sa fie pusa in lumina prin asezarea altarului si prin punerea temeliilor templului. Dumnezeu nu a ingaduit sa le reuseasca acest plan. Binecuvantarea pe care cei credinciosi o afla in unitatea lor ca popor al lui Dumnezeu, ii face sa respinga cu hotarare orice lucrare impreuna cu lumea : "Voi n-aveti nimic a face cu noi, ca sa construiti o casa Dumnezeului nostru, ci noi singuri vom construi Domnului Dumnezeului lui Israel" (Ezra 4:3). Viclenia dusmanului este data pe fata, dar el nu abandoneaza lupta ; actioneaza prin teama si razvratire, apoi prin prigonirea celor credinciosi. Foloseste tot felul de motive ca sa le slabeasca mainile. Israel ajunge sa nu mai fie interesat de constructie si inceteaza lucrarea inceputa. Ce abandonare, si aceasta o vedem destul de clar si in zilele noastre !
          Acesta este momentul cand Hagai intervine pentru a arata ramasitei motivele care , dupa acest inceput in putere si bucurie, i-a facut sa inceteze lucrarea pe care Dumnezeu le-a incredintat-o. Si noi, de asemenea, putem sa gasim in profetul nostru indemnuri si incurajari de care avem nevoie astazi.
         


             

           
         
       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze