temelia si adevarul

                                                                           Hagai 
                                                                    - II -


          Henri Rossier


          Capitolul 1

          Aceasta era gandirea poporului atunci cand Hagai a fost trimis : "N-a venit timpul, timpul pentru reconstruirea casei Domnului !" ( cap.1:2). La ce bun aceasta munca daca nu poate fi incheiata ? Vai ! cat de frecvent se aud aceste cuvinte printre crestini, chiar printre cei care, dupa ce au participat la o lucrare, ajung sa creada ca eforturile lor sunt de prisos. Aceasta are un nume : descurajare, al carei motiv este teama si neputinta noastra de a ne impotrivi piedicilor pe care puterea Dusmanului le ridica inaintea noastra. Sa ne intrebam daca aceasta descurajare nu este o jignire la puterea si la credinciosia Dumnezeului nostru ?

          Dar profetul vrea sa ne arate ca descurajare in sine nu era in fond decat un pretext. In spatele ei se ascundea un principiu pe care ramasita nu putea sa-l perceapa, sau sa nu-i inteleaga gravitatea : egoismul si mondenitatea. "Pentru voi este timpul sa locuiti in casele voastre imbracate cu lemn, cand casa aceasta sta pustiita ? " (1:4). Poporul lui Dumnezeu punea pe primul loc interesele lor decat cele ale casei lui Dumnezeu. Ei s-au dedat la lejeritate, preocupati de lux si imbracandu-si casele lor cu lemn, lasand pe un plan secundar interesele templului.

          Abia iesite temeliile din pamant, ca, urmand drumul nostru natural, ne intoarcem la casele noastre si ne gandim sa gasim un loc de odihna pentru noi si pentru ai nostri. Am inceput prin a-L urma pe Cel care nu avea un loc unde sa-si odihneasca capul, si acum noi suntem cei care II tratam ca pe un strain si abia Ii dam un loc in mijlocul acelora pe care El I-a mantuit si din care si-a facut casa Sa. Ah ! cu siguranta, ravna pentru casa lui Dumnezeu nu ne arde ca pe El ! Iubind confortul caselor noastre captusite, reducem astfel, cetatenia noastra din cer, la nivelul "celor care locuiesc pe pamant !".

          Acum remarcam acest cuvant : "Luati aminte la caile voastre" ( 1:5), acest cuvant pe care-l intalnim de cinci ori in aceasta scurta profetie. Sa ne oprim si sa meditam la caile noastre ; sa privim la consecintele lor. Consecinte care inseamna disciplina Domnului fata de noi datorita mondenitatii si egoismului nostru : "Ati semanat mult si adunati putin ; mancati, dar nu va saturati ; beti, dar nu va indestulati cu bautura ; va imbracati, dar nimanui nu-i este cald. Si cine castiga un venit, castiga venit pentru o punga sparta" (v.6).

          Sa ne-amintim de cuvinte, de predicari, de adevaruri larg raspandite, cand Dumnezeu ne-a dat harul de a ne strange in jurul Mesei Domnului. Cum samanta se inmultea in mainile noastre ! La timpul recoltarii unde sunt granarele impovarate  de greutatea secerisului ? "Va asteptati la mult si, iata, a fost putin" (v.9). Este din cauza semintei ? Nu, din cauza noastra !

          Dar disciplina lui Dumnezeu nu atinge numai lucrarea noastra ; ea ne atinge si pe noi, personal. "Beti, dar nu va indestulati cu bautura". Poate ne ocupam mult de Cuvantul lui Dumnezeu. Cat de multe intrebari interesante de clarificat, dificultati rezolvate, intelegerea doctrinelor ? Nu exista nimic in acestea sa ne invioreze sufletele ? Nu, inima ramane uscata, in timp ce noi contiunam sa bem fara a ne potoli setea. Mai mult, avand cu ce sa ne imbracam, "nimanui nu-i este cald" ; fiindu-ne in continuare frig. In cele din urma, rodul muncii, strans pentru sine, curge prin gaurile pungii, fara ca sa mai ramana ceva !

          "Asa zice Domnul ostirilor : "Luati aminte la caile voastre! Suiti-va la munte si aduceti lemn si construiti casa! Si Eu Imi voi gasi placerea in ea si voi fi glorificat", zice Domnul. "Va asteptati la mult si, iata, a fost putin ; si cand l-ati adus acasa, Eu l-am suflat. Pentru ce ?" zice Domnul ostirilor. "Din cauza casei Mele care sta pustiita, in timp ce voi alergati fiecare pentru propria lui casa" (1:7-9).

          Da, sa privim inca o data la caile noastre. Lucrarea dupa gandul lui Dumnezeu, este de a adauga materiale vii la casa Sa. Aceasta nu era singura lucrare pe care o urmarea ramasita, ei cautau sa uneasca doua lucruri care nu pot sta impreuna : lucrarea casei lui Dumnezeu si satisfacerea propriilor interese : "alergati fiecare pentru propria casa". Aceste lucruri nu pot fi legate impreuna. Intr-o astfel de asociere partea lui Dumnezeu are intodeuna de suferit. Ei "au adus putin" la casa lui Dumnezeu. Dar El care nu vrea inimi impartite, a "suflat" peste putinul lor. Efortul lor se reducea la nimic. Aceasta era judecata lui Dumnezeu peste activitatea lor. El nu le-a mai incredintat materiale pentru a construi, din moment ce construiau pentru ei insisi.           Nu este de remarcat ca lumea, plina de ravna pentru a pune piedici lucrarii pentru Dumnezeu, nu manifesta cea mai mica impotrivire cand cei credinciosi alearga fiecare pentru casa sa ? Satan este un dusman cu o ura patrunzatoare. El stie ca lucrarea nu poate inainta cu inimile impartite.

          Dar iata ca, prin harul lui Dumnezeu (v.12-15), capeteniile asculta, poporul se teme si primeste mesajul trimisului lui Dumnezeu. Strigatul : Luati aminte la caile voastre, a gasit ecou in constiinta lui Israel. El poate sa gaseasca si in a noastra !

          Rezultatul acestei treziri nu s-a lasat asteptat. Dumnezeu Insusi incurajeza primii pasi ai celor care se hotarasc sa urmeze drumul ascultarii. "Eu sunt cu voi", spune Domnul. Nimic mai miscator si mai incurajator decat : "Eu sunt cu voi". Teama celor mai multi dispare, si sufletul lor este constient ca Domnul aprecieaza devotamentul lor si Lui Ii face placere. Ei primesc marturia ca sunt placuti lui Dumnezeu. O trezire generala are loc, ca o rasplata pentru ravna doar a cativa. "Si au venit si au lucrat la casa Domnului ostirilor, Dumnezeului lor"