Translate

duminică, 28 septembrie 2014




                                       David a intrebat pe Domnul
                                                          2 Samuel 5:17- 25

          
          Bremicker E.A.


          Fiecare zi din viata noastra ne pune inainte decizii pa care trebuie sa le luam. Alegerile pe care trebuie sa le facem au uneori consecinte importante pentru restul vietii noastre - de exemplu alegerea unei meserii, cautarea unui loc de munca, casatoria, locul de locuit. Exista multe alte decizii pe care le socotim a fi de rutina, si care ni se par de mica importanta. Dar, fie ca este vorba de decizii mari sau mici, in fiecare situatie, ar trebui sa cautam voia Domnului nostru. Promisiunea Sa "Eu te voi sfatui, avand ochiul Meu asupra ta" este valabila pentru toate domeniile vietii noastre (Ps.32:8).
          Biblia contine multe exemple de persoane care au cerut Domnului sfat si calauzire si care au foat binecuvantati pe drumul pe care Dumnezeu i-a condus. In 2 Samuel 5, gasim un exemplu incurajator si de urmat. David a ajuns imparat asa cum i-a promis Dumnezeu. Cetatea Ierusalim a fost luata de la iebusiti si David s-a asezat acolo. Abia s-a asezat in acest loc ca filistenii, dusmanii sai declarati, se arata. Versetele 17 la 25 prezinta doua situatii diferite unde filistenii s-au adunat in valea Refaim pentru a lupta impotriva lui.


               Ce face David ?

          Fara indoiala, daca cineva avea experienta cu filistenii, acesta era David. Nu a castigat prima sa biruinta luptand impotriva uriasului Goliat ? Nu a fost el biruitor in numeroasele lupte impotriva filistenilor ? Atunci, trebuia sa se ingrijoreze de acesti dusmani in aceasta imprejurare ? Dupa atatea biruinte, ce ar fi fost mai usor pentru David daca mai adauga inca una ? - cu atat mai mult cand acum era imparat recunoscut si asezat in Ierusalim si care avea la dispozitia sa o armata probata in lupta. Omeneste vorbind, David ar fi putut sa se increada in experienta si in abilitatea sa razboinica. Dar el nu face asa. "Si David a intrebat pe Domnul, zicand : Sa ma sui impotriva filistenilor ? Ii vei da in mana mea ?" (v.19).
          Prin aceasta, el arata doua lucruri : dependenta si smerenie. Este dependent pentru ca nu vrea sa inceapa lupta fara sa-L caute mai intai pe Dumnezeu ; el asteapta raspunsul Sau si il primeste. Este smerit, pentru ca de la inceput, este clar pentru el ca trebuie sa fie o biruinta, dar nu pentru el ci pentru Dumnezeu. El nu cere sa castige batalia, ci daca Dumnezeu Ii va da in mana sa.
          Aplicatia pentru noi nu este grea. In fata unei dificultati, nu ne incredem in puterile noastre, cunostinta noastra, abilitatea sau experienta noastra ? Cand esti tanar, pericolul mare consta in ati pune increderea in puterea proprie. Cand esti mai in varsta, este atat de usor sa fii ispitit sa te spijini pe experiente. Sa urmam exemplul lui David si sa ne incredem in Dumnezeu. Smerenia este o calitate pe care Dumnezeu o apreciaza totdeauna.

               Nicio rutina

          Prima biruinta a fost castigata cu ajutorul lui Dumnezeu. Dar curand o a doua incercare vine pentru David. Filistenii s-au adunat din nou pentru lupta si s-au raspandit iarasi in valea Refaim (v.22). A doua situatie este foarte asemantoare cu prima. Aceiasi atacatori, acelasi loc de lupta. Se pune intrebarea, de ce nu a folosit aceeasi tactica ca si prima data ? Ceea ce a fost potrivit pentru prima intalnire trebuia aplicat si pentru a doua. Dar David nu gandeste asa. El recunoaste dependenta de Dumnezeul sau si Il intreaba din nou. Si iata ca raspunsul este diferit de ce a fost prima data. Mai inainte Dumnezeu a zis : "Suie-te !" ; dar acum El zice : "Sa nu te sui" (v.19,23).
          In viata crestina nu exista decizii care trebuie luate din rutina. Ceea ce este potrivit pentru astazi nu este in mod automat si pentru maine. Chiar in situatii asemanatoare trebuie sa cerem calauzirea Dumnezeului nostru. O viata de dependenta ne va tine in permanenta veghetori. David poate ca sa mirat ca a primit un raspuns atat de diferit din partea lui Dumnezeu. Si noi, in fiecare noua imprejurare, trebuie sa asteptam cu rabdare care este drumul pe care Dumnezeu ni-L va arata.

               Asteptare si veghere

          Al doilea eveniment ne arata inca un principiu important cu privire la modul de a recunoaste drumul lui Dumnezeu. David primeste porunca sa astepte pana va auzi un zgomot de oameni care umbla in varful duzilor. Doar atunci trebuia sa actioneze. Aceasta indicatie ar putea parea straina omului de razboi cum era David. El era acolo, cu intreaga sa ostire, si in loc sa se ocupe de dusmani si de batalie, trebuia sa astepte, sa stea linistit si sa fie atent la zgomotul care se va produce deasupra duzilor.
          Aplicatia pe care o gasim pentru noi aici este ca, pentru a recunoaste calea lui Dumnezeu, trebuie sa fim atenti si sa asteptam. Si pe drept aceasta ne este foarte greu. In vremea de astazi se obisnuieste a se lua decizii rapide. Dar a astepta este de asemenea un exercitiu care trebuie invatat. Dumnezeu ne va invata, daca Ii cerem. Daca nu invatam sa ascultam, nu vom recunoaste niciodata cu adevarat voia lui Dumnezeu pentru viata noastra.

               Biruinta divina - biruinta noastra

          Inca o remarca. In prima lupta, biruinta lui David este biruinta lui Dumnezeu. In v. 20, este spus in mod expres ca David i-a batut pe filisteni. Dar el nu pune biruinta pe seama lui. In smerenia lui zice : "Domnul a rupt pe vrasmasii mei inaintea mea". El nu-si atribuie nimic, ci Il onoreaza pe Dumnezeu. Daca umblam pe calea Dumnezeului nostru, vom face la fel. Fiecare biruinta pe care o realizam este o biruinta a Domnului nostru, El care face totul.
          In a doua lupta, este practic invers. Dumnezeu a mers inaintea lui David pentru a bate ostirea filistenilor. David si soldatii lui n-au avut, se pare, nicio parte directa in aceasta batalie. Si totusi, nu este fara importanta ca Duhul Sfant se exprima de o maniera diferita. Concluzia relatarii este : "Si David...a batut pe filisteni" (v.25). Biruinta lui Dumnezeu devine biruinta lui David. Aceasta este maretia Dumnezeului nostru. Daca, in smerenie si in dependenta, suntem atenti la calauzirea Sa, si daca facem ca biruinta nostra sa fie biruinta Lui, atunci El va face ca biruinta Lui sa devina biruinta noastra.

           

joi, 25 septembrie 2014




                                   Meditatii asupra Romani 8:27-39
                                                                    - VI -


          J.N.Darby


          Apostolul vine acum si vorbeste de greutatile si de suspinele crestinului cu prvire la imprejurari ; el arata ca Duhul Sfant nu este doar un Duh de bucurie, dar si de eliberare care mijloceste pentru sfinti dupa voia lui Dumnezeu. Cand intelegerea spirituala este mica, credinciosii nu stiu intotdeuna cum trebuie sa ceara ; cel putin ei stiu (v.28) ca toate lucrurile lucreaza spre bine pentru cei care Il iubesc pe Dumnezeu.
          Apostolul vede aici lucrarea lui Dumnezeu in afara noastra, ceea ce este in Dumnezeu, chiar cand ne lipseste intelegerea spirituala pentru a ne-o insusi. El vine la gandurile si la faptele lui Dumnezeu, dupa ce a vorbit de omul dinauntru. Este o mangaiere sa se poata odihni pe aceasta dragoste a lui Dumnezeu care face ca toate lucrurile sa lucreze spre binele nostru. Dumnezeu vrea sa ne faca sa purtam chipul Fiului Sau in glorie (v.29) ; El ne-a predestinat sa fim asemenea acestui chip. Nu exista, prin urmare, problema unei lucrari interioare, ci de lucrarea exclusiva a lui Dumnezeu. Acesta este marele adevar de la sfarsitul acestui capitol : "Dumnezeu este pentru noi" (v.31).
          Multe lucruri pot avea aparenta ca Dumnezeu nu este pentru noi, si de aceea apostolul dezvolta acest gand. Ce ar putea sa ne faca sa credem ca Dumnezeu nu este pentru noi, sunt greutati, prigoniri, etc. Este imposibil ca sufletul innoit sa cunoasca o mantuire in care asemanarea cu Isus sa nu fie inteleasa. Suntem predestinati sa purtam chipul Sau. Masura sfinteniei practice se gaseste in aceste cuvinte : "stim ca, daca se va arata El, vom fi asemenea Lui, pentru ca-L vom vedea cum este. Si oricine are speranta aceasta in El se curateste, dupa cum El este curat" (1 Ioan 3:2,3). Masura sfinteniei noastre este Isus in glorie. Intalnim pe drumul nostru rautatea oamenilor, dusmania lui Satan, dar daca vrem sa stim in ce masura Dumnezeu este pentru noi, vedem ca nu L-a crutat pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi. Este un mare ajutor pentru sfintenie.
        Ceea ce impiedica  pe multi crestini sa fie fideli, sunt o multime de lucruri mici care surprind inima cu ce ar putea sa ni se intample, care ar compromite viitorul nostru sau ne-ar ameninta planurile. Dumnezeu L-a dat pe Fiul Sau ; cum nu ne va da toate lucrurile impreuna cu El ? Concluzia rezulta din harul providentei.
        Dificultate este cu mult mai mare cand este vorba de constiinta. Dumnezeu indreptateste : cine va condamna ? Putem fi socotiti ca oi de injunghiere, dar Hristos a murit : cine ne va desparti de dragostea lui Hristos ? Oricare ar fi imprejurarile, Hristos poate fi vazut in toate, si dragostea Sa de asemenea. Nimic nu ne poate desparti de dragostea lui Dumneze, nici chiar moartea. Hristos a murit, si aceasta este cea mai profunda manifestare a dragostei Sale. Nici inaltimea nu poate sa ne desparta. Dumnezeu nu este prea sus, Hristos este inaltat, mai sus decat ingerii, dupa ce a fost facut pentru putin mai jos decat ei ; si din nou Hristos este dragoste. Moartea, viata, suferintele, greutatile, dragostea lui Dumnezeu in Isus a trecut prin toate acestea, si nu o dragoste care a ramas in maretie, ci o dragoste care a fost in umanitate si a actionat in ea. Toate imprejurarile sunt cai pentru dragostea lui Hristos ; patrunde pe oriunde trebuie sa mergem. Avem siguranta ca Dumnezeu nu pastreaza nimic pentru El, dupa ce L-a dat pe Fiul Sau. Suntem mai mult decat invingatori ! Este minunat, pentru ca greutatile arata ca Dumnezeu este pentru noi si cu noi.
       Nu va temeti niciodata de greutatile aduse de imprejurari : Dumnezeu este pentru noi, si cand va strange comorile Sale pretioase (Mal.3:17), vom vedea ca nu ne-am inselat urmand voia Sa. Fie ca Dumnezeu sa ne dea aceasta incredere deplina in El. Merita toata increderea noastra, El care L-a dat pe Fiul Sau pentru noi.
          Cand apostolul vorbeste de slabiciunile noastre, arata ca avem in Dumnezeu un depozit de bunatate, un fluviu de mangaiere, o iubire care ne atentioneaza permanent. Acest lucru ne umple de incredere cu privire la sursa fericirii noastre. Nu se poate clatina sufletul in aceasta. Nimic nu ne poate desparti de dragostea Sa, si noi ne glorificam in Dumnezeu prin Isus Hristos Domnul nostru.      

marți, 23 septembrie 2014




                                  Meditatii asupra Romani 8:26-39
                                                                      - V -


          J.N.Darby


          Acest capitol ne arata starea normala a crestinului : nicio condamnare, nicio despartire. Exista totusi o tristete pentru noi, deoarece ne aflam in mijlocul unei creatii cazute ; dar apoi, pe deoparte Duhul Sfant devine un Duh de cereri, mijlocind cu suspine de nespus si , pe de alta parte, Dumnezeu face ca toate lucrurile sa lucreze spre binele celor care-L iubesc. Crestinii sunt infatisati aici cu caracterul "celor care Il iubesc pe Dumnezeu", pentru ca Dumnezeu i-a predestinat, chemat, indreptatit si glorificat.
      Crestinul isi desfasoara activitatea, si in acelasi timp se odihneste in Dumnezeu. Daca eu ma odihnesc in El, voi gasi ca orice imprejurare in care ma aflu, devine mijlocul pe care Dumnezeu il foloseste pentru a-mi face bine, caci stiu ca Dumnezeu ma iubeste. Apostolul se glorifica in siguranta acestor lucruri.
          Toate lucrarile dragostei lui Dumnezeu sunt aratate aici, in afara de sfintenie. Duhul ne preocupa cu Dumnezeu care vrea sa fim asemenea chipului Fiului Sau, "pentru ca El sa fie Cel intai-nascut intre mai multi frati" ; ceea ce pentru noi se va implini deplin la inviere. Cu acest Hristos din glorie vom fi facuti asemenea ; "vom purta chipul Celui ceresc".
          Sfintirea, dragostea, puterea lui Dumnezeu, ca si dreptatea Sa, s-au aratat pentru noi in Hristos. "Daca Dumnezeu este pentru noi, cine este impotriva noastra ?" Dumnezeu este pentru noi. Acesta este fundamentul increderii noastre totale ; este o odihna pe care nimic nu o poate tulbura. Impotrivire, insulte, suferinte, chiar pacatul, nu-L impiedica pe Dumnezeu sa fie pentru noi. Dumnezeu este pentru noi in ce privesc pacatele noastre, caci El ne-a indreptatit. Nu a crutat pe propriul Sau Fiu. In loc sa se debaraseze de pacatosi, El S-a debarasat de pacate dandu-L pe Fiul Sau. Satan si constiinta ma acuzau : Dumnezeu m-a indreptatit. Satan il acuza pe Iosua, Dumnezeu il indreptatea : este spus, "Nu este acesta un taciune smuls din foc ?" (Zah.3:2). Dumnezeu Insusi este pentru noi ; este cu mult mai mult de a fi indreptatiti inaintea Lui prin sangele lui Hristos. Putem concluziona si afirma ca Dumnezeu va fi pentru noi in toate imprejurarile, in toate nevoile noastre, oricare ar fi ele.
          Hristos este temelia acestei certitudini ; El a murit, a inviat, este asezat la dreapta lui Dumnezeu. Moartea este dovada dragostei lui Hristos pentru mine ; este la dreapta lui Dumnezeu pentru ca El m-a iubit ; dragoste Sa mijloceste pentru mine. Nu trebuie sa ne ingrijoram de ce va fi ; Dumnezeu este pentru noi. Este ceva care ne priveste, in care El nu poate fi cu noi ? Creatura este slaba ; Dumnezeu este atotputernic ; El este pentru noi. Cine poate pune o piedica realizarii planurilor Sale de dragoste ?
          Aceasta ma leaga de El. Dragostea lui Dumnezeu in Hristos a intrat in detaliile imprejurarilor mele temporare. Scopul lui Dumnezeu, si care explica tot ceea ce ni se intampla, este de a ne face asemenea chipului Fiului Sau si de a ne bucura impreuna cu El de toata gloria si fericirea in care El se afla. Dumnezeu este pentru noi : acesta nu este un adevar pe care sa-l primim cu raceala, ci este un izvor de adanca bucurie si de incredere fara margini.      

duminică, 21 septembrie 2014




                                  Meditatii asupra Romani 8:12-27
                                                                     - IV -


          J.N.Darby


          Versetele pe care le-am citit ne arata efectele prezentei sau a pecetluirii cu Duhul Sfant ; cele care urmeaza prezinta ceea ce Dumnezeu a facut pentru noi, in afara noastra, si de orice lucrare a Duhului Sau in inima ; de aceea sfintirea este omisa in v. 29-30. Este un subiect nou : predestinarea, indreptatirea si glorificarea in afara noastra.
          De la inceputul capitolului pana la sfarsitul v. 11, am vazut marile principii morale care caracterizeaza pe Duhul Sfant si lucrarea Sa asupra sentimentelor noastre. Acesta este raspunsul la intrebarea : "Cine ma va elibera din acest trup al mortii ?" Apostolul prezinta lucrarile Duhului, puterea invierii aplicata mai intai sentimentelor, apoi si trupului. Indiferent de natura lucrarilor Duhului in noi, una este de a avea dorinta, si alt lucru este de al avea pe Duhul Sfant in noi ca pecete.
          (v.12). Din momentul in care avem o alta viata decat cea a carnii, putem spune ca nu mai datoram nimic carnii. Dumnezeu a condamnat pacatul in carne. Dar cum L-a condamnat ? In aceea ca Hristos s-a aratat in asemanarea carnii pacatului si pentru pacat ! Atunci cand ajung sa ma cunosc, inteleg cat de rea este natura mea si pacatul in carne vrednic de condamnat ; dar cand Il vad pe Hristos facut pacat, vad mai mult decat raul din mine, il vad condamnat inaintea lui Dumnezeu. Cand intelegem aceasta gandurile noastre se schimba cu privire la pacat. Vad desavarsirea sfinteniei in Isus, impreuna cu cunoasterea harului care nu imi mai imputa pacatul. Pot sa stau in prezenta adevarului fara sa pier, pentru ca vad in Isus harul si adevarul locuind impreuna. Nu mai sunt dator carnii, nu mai am nevoie de ea in niciun fel, nici pentru a ma face fericit sau nenorocit. Carnea nu mai inseamna "eu", pacatul in carne a fost condamnat in Hristos. De acum inainte Hristos este "eu", caci El este viata mea. Carnea nu mi-a facut decat rau si deaceea nu mai are niciun drept asupra mea ; din contra, "eu" am dreptul sa-i zic : nu mai am nevoie de tine. La v. 13, trupul si carnea sunt identificate impreuna, trupul fiind considerat locuinta acestui principiu al pacatului.
          (v.14-18). Nu este nicio indoiala cu privire la pozitia noastra inaintea lui Dumnezeu ; suntem copii si mostenitori. Aceasta este intemeiat pe de-o parte pe faptul ca nu mai este nicio condamnare, iar pe de alta parte ca Hristos ne-a dat viata Sa.
          Primul verset din cap. 8 este un rezumat al cap. 5 din epistola ; al doilea verset un rezumat al cap. 6 si al treilea un rezumat al cap. 7. Dupa cum orice consecinta a pacatului lui Adam apasa asupra noastra, avem acum orice consecinta a dreptatii si a vietii a Celui de-al doilea Adam. Duhul Sfant a venit sa locuiasca in noi, pentru ca sa putem intelege si a ne bucura de ceea ce Ii apartine lui Hristos ca al doilea Adam, lucruri pe care chiar sufletul inoit nu le-ar putea intelege fara El. Dorintele bune nu dau nici siguranta mantuirii, nici pacea, nici cunoasterea gloriei copiilor lui Dumnezeu. Avem nevoie de prezenta Duhului Sfant care pune in noi pecetea lui Dumnezeu pe aceste lucruri. El imi adevereste ca cel care are aceste dorinti bune este viu si poseda ceea ce si Hristos poseda ; El ma face sa inteleg rezultatul dreptatii lui Hristos, adica gloria care apartine Celui de-al doilea Adam. Cu cat cunosc fericirea, gloria impreuna cu Hristos, cu atat vad nenorocirea pe care a introdus-o pacatul si harul lui Dumnezeu si plinatatea lucrarii lui Hristos.
          Intelegand aceste lucruri, simt povara aceste creatii, de care apartin inca ca si creatura, asteptand rascumpararea trupului. Sub lege, aveam un duh de robie si de teama. Acum suntem eliberati. Paranteza din v. 17 : "Daca, in adevar, suferim impreuna cu El", arunca ca o umbra asupra acestui frumos tablou, dar este imposibil de a fi impreuna cu Hristos fara a suferi ; este imposibil ca cel care are Duhul lui Hristos, este imposibil ca cel care cunoaste dragostea si sfintenia lui Dumnezeu, ar putea fi in aceasta lume intinata fara sa sufere.
       Asteptarea vie a creatiei este descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Suntem inca in aceasta creatie in ce priveste trupul, desi in Hristos facem parte din noua creatie. Creatia nu poate acum sa inteleaga  harul. ; cand se va arata gloria va fi eliberata.
          (v.23). Stim ca intreaga creatie suspina. Ce stare este cea care ofera placerile lumii, care nu sunt altceva decat eforturi pentru a insela si a nu remarca suferinta si stricaciunea introduse prin pacat. Atingem pe deoparte gloria lui Hristos, iar pe de alta parte robia si stricaciunea ; nu este de mirare ca viata noastra este o taina. Cu cat intelegem mai mult gloria si binecuvantarea, cu atat intelegem suferinta care ne inconjoara. Duhul Sfant face din noi canale de suspine trimise spre Dumnezeu. Simtind suferinta creatiei, poate nu stiu ce sa cer pentru ajutorarea si eliberarea ei. Duhul Sfant care este in mine ma indreapta spre Dumnezeu ; pot cel putin sa suspin, pentru ca simt aceste lucruri. Cel care cerceteaza inimile stie care este gandirea Duhului, care se identifica cu suferintele noastre si mijloceste pentru noi dupa voia lui Dumnezeu. Exista pe deoparte orice duiosie a lui Dumnezeu care intelege nevoia si suferinta, si pe de alta parte raspunsul lui Dumnezeu la aceasta nevoie pe care doar El o cunoaste.
          Nu este vorba de aceste suspine sub lege. Duhul Sfant devine in noi un Duh de mijlocire si de rugaciune, si Dumnezeu raspunde potrivit cu simpatia Duhului Sfant la aceste nevoi pe care le exprima. Noi suntem in trup si aceste suspine ale creatiei sunt ale noastre, si acestea sunt cele care aduc o eliberare deplina. Dumnezeu pune lacrimile noastre in burdufurule Sale. Aceasta este expresia Duhului lui Hristos in inima crestinului in mijlocul unei creatii cazute si in suferinta.
          Este important sa deosebim aceste suspine de ceea ce este prezentat la sfarsitul cap. 7, unde sunt gemete produse datorita cunoasterii legii. Nu mai este vorba pentru noi de intrebari pe care le ridica legea, caci in moartea lui Hristos  noi suntem morti fata de lege. Desi nu stim cum trebuie sa cerem ceea ce este potrivit, stim totusi ca Dumnezeu va face ca toate lucrurile sa lucreze impreuna spre binele nostru. Toate acestea sunt consecinta Duhului Sfant in noi. El este Cel care produce suspine, nu stare unui suflet sub lege.        


              

miercuri, 17 septembrie 2014




                                  Meditatii asupra  Romani  8:1-11
                                                                       - III -

          J.N.Darby


                         Eliberarea

          In aceste versete se afla raspunsul la intrebarea pusa in capitolul precedent : "Cine ma va elibera din acest trup al mortii ? " Apostolul incepe sa raspunda in primul verset si continua definitia eliberarii pana la aceste cuvinte : "Dar, daca Duhul Celui care L-a inviat pe Isus dintre morti locuieste in voi, Cel care L-a inviat pe Hristos dintre morti va face vii si trupurile voastre muritoare, datorita Duhului Sau care locuieste in voi" (v.11).
          Versetele urmatoare nu sunt decat consecintele acestei eliberari. In cap. 7 vedem un suflet care este constient de robia in care este tinut. Dar constienta robiei nu este robia insasi. Starea omului natural este de a face rau, satisfacerea poftelor inimii sale ; si, cand pacatul este infaptuit, aduce moarte. La fel si fiul risipitor care nu avea ca hrana decat roscovele porcilor in locul painii din casa tatalui sau. Totusi constiinta, care este in fiecare, vorbeste omului, si efectul constiintei sale trezite este sa-i provoace teama de prezenta lui Dumnezeu. Dar, el nu ramane acolo si, cand lumina patrunde inauntrul sau, intelege ca raul este o robie ; vointa sa este atunci eliberata si simte si uraste aceasta robie.
         Daca omul care este in inchisoare isi imagineaza ca se afla intr-un palat, el nu sufera detentia, chiar nu are nicio indoiala ; dar daca va avea dorinta ca sa iasa si va incerca sa o faca, va vedea ca este imposibil si va intelege atunci ca libertatea este un lucru pretios. Omul este eliberat moral atunci cand vointa sa este zdrobita. Aceasta stare este exprimata in aceste cuvinte : "ceea ce eu nu vreau, aceea practic". Aceasta nu este inca o eliberare deplina, si de aceea vorbim de o eliberare morala. Acest om este inca rob, dar este consient de rau si suspina dupa eliberare ; el experimenteaza ca, pentru a o avea, nu are nicio putere in el, niciun mijloc de a iesi din robie.
          Intr-un cuvant : atunci cand incepe sa urasca raul, cand simte ca este rob, si cand vrea sa faca binele, se vede lipsit de puterea necesara pentru al implini. Atunci, cu cat sufleteul este mai sincer, cu atat este mai nefericit ; cu cat face eforturi pentru a se elibera de lanturile sale, cu atat mai mult acestea il ranesc : este ceea ce gasim la sfarsitul cap. 7. Constienta raului angajeaza sufletul intr-o lupta unde invata un lucru : neputinta sa ; atunci el striga : "O, nenorocit om ce sunt ! Cine ma va elibera de acest trup de moarte ?" Dupa cum am spus la inceput, in aceste unsprezece versete din cap. 8 gasim raspunsul la acest strigat, in timp ce restul capitolului trateaza consecintele eliberarii.
       In timp ce cautam sa iesim din robie prin noi insine, Dumnezeu ne lasa sa o facem, astfel ca sa stim ca, nu doar ca eram nelegiuiti, dar eram fara putere, si ca eliberarea vine doar de la Dumnezeu. "Caci, pe cand eram noi fara putere, Hristos, la vreme cuvenita a murit pentru cei nelegiuiti" (cap.5:6). Atunci cand Dumnezeu le-a aratat oamenilor starea in care se gasesc, le-a trimis un Maintuitor. La fel lucreaza si individual ; trebuie ca sufletul sa inteleaga ca este pierdut, pentru a primi de la Dumnezeu eliberarea. Atunci ii face cunoscut ca El il iubeste, si ca mantuirea nu vine decat de la El. Pacatul din om atrage asupra lui condamnare ; de asemena harul este pentru el izvorul intregii eliberari.
          Uneori se intampla ca un suflet sa fie convins ca mijlocul de a fi mantuit se afla in eficacitatea sangelui lui Hristos, dar adauga la aceasta sfintenia omului. Ah ! spune el, daca as putea birui aceasta ispita, m-as bucura de eficacitatea sangelui. Dar in timp ce este in aceasta stare, nu este eliberat si nu cunoaste dragostea lui Dumnezeu. Intr-adevar, daca ar fi ceva bun in om, chiar daca Dumnezeu si-ar oferi harul, acesta nu ar fi un har deplin, chiar presupunand ca se crede in neccesitatea sangelui. Ispasirea prin Isus Hristos este singura cale de mantuire, si niciodata omul care amesteca eficacitatea sangelui lui Isus cu inaintarea in sfintenie nu se va bucura de o pace deplina. Adaugand aceste lucruri unul altuia, nu putem avea o idee despre dragostea lui Dumnezeu pentru noi, care a precedat jertfa lui Hristos, si a facut loc darului pe care ni L-a dat in propriul Sau Fiu.
          O incredere reala in sangele lui Hristos, ne ajuta sa intelegem ca sangele este suficient fara sfintenia noastra, si ca aceasta din urma nu adauga nimic la valoarea acestui sange. De aceea Dumnezeu a descoperit omului ca nu este nimic bun in el, si drept urmare omul poate sa spuna : eliberarea nu poate veni prin mine, ci "pe cand eram noi insine pacatosi, Hristos a murit pentru noi" (5:8).
          Dar acesta nu este totul. Este zis : "legea Duhului de viata in Hristos Isus m-a eliberat de legea pacatului si a mortii" (8:1). Dumnezeu este pentru noi orice s-ar intampla, si acest gand invioareaza sufletul coplesit nu doar din pricina pacatelor sale, ci si datorita sentimentului de robie fata de pacat.
          Pana la sfarsitul cap. 3 din aceasta epistola, este vorba de eficacitatea sangelui ; la cap. 4 Duhul incepe sa prezinte invierea. Prin inviere Hristos a fost pe deplin eliberat de pacatul pe care L-a luat asupra Lui. Dumnezeu L-a luat pe Cel care a fost sub greutatea pacatului si L-a asezat la dreapta Sa. Iata o eliberare deplina. Increderea in Dumnezeu L-a facut pe Hristos sa spuna : "nu vei da pe Sfantul Tau sa vada putrezirea" ( Fapte 2:27).
          Ei bine ! este scris ca Dumnezeu a actionat fata de noi cu aceeasi putere ca si in Hristos, atunci cand L-a inviat. "Ca sa stiti ce este...nemarginita marime a puterii Lui fata de noi, care credem, dupa lucrarea puterii Lui, care a lucrat in Hristos, inviindu-L dintre morti, si L-a asezat la dreapta Sa, in cele ceresti" (Efes.1:19,20).
          A fi in Hristos are ca prim efect libertatea de a zice : acum pacatul nu mai are putere ; acum sunt in Hristos si nu mai este nicio condamnare pentru cei care sunt in El ; sunt eliberat pe deplin. Este mai mult decat faptul ca am fost spalati de pacate, caci Dumnezeu nu numai ca ne-a curatit. ci ne-a luat si a pus in noi viata lui Hristos. Nu doar ca pacatele noastre sunt indepartate, ci Hristos a devenit viata noastra, si avem astfel cu al doilea Adam o relatie mult mai stransa decat o aveam altadata cu primul.
          Acest Hristos cu care suntem astfel uniti este Cel pe care Dumnezeu L-a asezat la dreapta Sa, Cel care L-a glorificat in mod desavarsit pe Dumnezeu atunci cand era pe pamant, cand inima lui Dumnezeu se putea odihni in El. Niciodata Dumnezeu nu a putut sa-si deschida inima cu placere fata de altceva decat asupra lui Hristos, si noi care suntem in El, am devenit prin aceasta unire, obiectele placerii lui Dumnezeu ; piedica care era impotriva noastra a fost indepartata, si binecuvantatea poate sa curga in sufletele noastre. "Acum nu mai este nicio condamnare". Hristos a coborat pentru mine si m-a luat cu El, in moartea Sa si in invierea Sa.
          Credinta mea apuca aceasta pozitie de eliberare in Hristos, in care nu este pacat, si desavarsita sfintenie a lui Dumnezeu nu ma mai sperie ; gasesc in Hristos energie pentru a birui. Pacatul este inca in mine, dar eu nu-i mai sunt rob, pentru ca nici Hristos nu-i este, si dupa cum a spus apostolul, "nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine".
          Este evident ca realizez uneori destul de greu acest adevar, dar voia mea este innoita prin aceasta viata noua. Nu doar ca am dorinte noi, dar puterea care lucreaza in mine este aceeasi care L-a luat pe Hristos dintre morti si L-a inviat. Acest lucru nu inseamna ca nu mai am dusmani cu care trebuie sa lupt. O piatra care ar fi prea grea pentru un copilas mai energic, un om poate sa o ia si sa o arunce departe. La fel este si cu dusmanii nostri ; cand Hristos traieste in noi, avem putere asupra lor.
          Sufletul, a carui stare este descrisa la cap. 7 din epistola noastra, intelege bine ca legea este buna ; dupa omul dinauntru chiar gaseste placere in ea, dar, fiind in pacat, ajunge la concluzia ca puterea pacatului este legea. Dar capitolul nostru ne arata ca ceea ce era cu neputinta legii, pentru ca ea era slaba prin carne, a facut Dumnezeu, trimitand pe propriul Sau Fiu pe pamant si a condamnat in El pacatul in carne.
          Hristos ne este aratat ca Dumnezeul care ne-a mantuit, care a coborat impreuna cu noi in moarte, pentru a ne face in stare sa urcam impreuna cu El acolo unde El este acum. Duhul pune inaintea inimii o lege care zice : Iata ceea ce a facut Dumnezeu pentru tine ; ce eliberare ! El te-a asezat in Hristos. Aceasta schimba totul si de acum inainte este libertate in inima.
          Expresia : legea Duhului de viata, este folosita pentru a desemna un anumit principiu care actioneaza intotdeauna in aceiasi directie. Se spune de exemplu : legea miscarii planetelor, etc. Legea pacatului este cea care actioneaza pentru infaptuirea pacatului ; dar legea Duhului de viata este o regula permanenta care produce sfinteniea. Este puterea permanenta care este viata lui Hristos in mine si care m-a eliberat de pacat. Am o alta viata, aceea a lui Hristos ; inca suspin, aceasta este evident, caci carnea este inca in mine, si Dumnezeu nu a indepartat carnea, dar "trimitand pe propriul Sau Fiu, in asemanare cu carnea pacatului si pentru pacat, a condamnat pacatul in carne" (v.3).
        Vorbim de pacatul in carne si nu stim ce sa facem cu acest pacat ; ei bine, chiar pentru aceasta Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau ; Hristos a luat asupra Sa acest pacat, totul este rezolvat si pus in intregime deoparte. Dumnezeu nu vorbeste de imbunatatire, El da altceva. El pune in contrast absolut carnea si Duhul. Avand Duhul, imi este suficient pentru a lupta si a invinge carnea.
          Apostolul nu spune : carnea nu mai este in voi ; ci el zice : voi nu mai sunteti in carne. Aveti o alta viata, daca Duhul lui Hristos locuieste in voi.
          S-ar putea sa am aspiratii noi si sa fiu inca rob, asa cum se intampla cu un intemnitat sa-i placa libertatea in timp ce el este in inchisoare ; dar daca Duhul este in mine, exista o energie de viata care rezulta din faptul ca Hristos m-a rascumparat si de ceea ce mi-a decoperit prin Duhul. Legea mi-a zis : "vei muri" - dar apostolul imi spune : "Dar, daca Duhul Celui care L-a inviat pe Isus dintre morti locuieste in voi, Cel care L-a inviat pe Hristos dintre morti va face vii si trupurile voastre muritoare, datorita Duhului Sau care locuieste in voi" (v.11). Daca am realizat ca sunt mort, pot sa-i spun legii : "nu mai am nimic de-a face cu tine".
          Nu am putut sa-i spun cand nu am avut nimic altceva, dar acum pot sa-i spun pentru ca eu Il am pe Hristos. Chiar pot sa-i spun legii : acum sunt inviat. Duhul de viata este in mine un izvor de ganduri si de fapte bune care sunt roade ale Duhului.
          Am vazut deci ca exista o eliberare morala, apoi o eliberare puternica prin Duhul care invinge raul, si in sfarsit o eliberare deplina prin inviere. Dumnezeu ne va face asemenea lui Isus, "caci Il vom vede asa cum este". Umblarea noastra aici jos trebuie sa fie asemenea lui Hristos cand era pe pamant ; este evident ca a noastra este nedesavarsita, dar trebuie sa privim la Isus pentru a fi transformati in asemanarealui, apoi in glorie Ii vom fi asemenea, caci Il vom vedea asa cum este. Iata eliberarea prezentata ca raspuns la acest strigat : "O, nenorocit om ce sunt ! Cine ma va elibera din acest trup al mortii ?" ( 7:24), suntem siguri ca Hristos o va face si ca in El "suntem mai mult decat invingatori" (v.37). Ne va elibera mai intai in interior atragand spre El sentimentele noastre, apoi se vor manifesta efectele exterioare ale acestei eliberari interioare, si , in final in noi nu va fi nicio contradictie  in deplina asemanre cu Hristos.
          Cei care sunt potrivit Duhului, traiesc aceste lucruri pe care Duhul le prezinta pentru a se bucura. Nu fiti satisfacuti daca nu ati fost deplin eliberati, si bucurandu-va de toate consecintele lucrarii lui Hristos. Este adevarat ca de multe ori necredinciosia noastra ne pune piedici pe drumul nostru ; necredinciosia ne slabeste, avem teama de dusmanii nostri si cand ne temem de ei, cadem inainte lor. Dar privind la Hristos, vom gasi putere pentru a fi ridicati si de a-i face sa cada inaintea noastra. Putem atunci sa ne bucuram cu adevarat de lucrurile lui Dumnezeu si sa-L binecuvantam, pentru ca in Hristos ne-a facut capabili sa triumfam in orice imprejurare.
       
       
               

luni, 15 septembrie 2014




                                     O vointa supusa lui Dumnezeu


          "Ia acum pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, pe Isaac, si mergi in tinutul     Moria si adu-l acolo ca ardere de tot pe unul din muntii despre care iti voi spune".
                                                                                                                                  Geneza 22:2


          Gasim aici cateva lucruri cu mult mai valoroase decat ceea ce intalnim la Iov si la David. Acesti doi oameni au acceptat voia lui Dumnezeu, dar supunerea lor era una pasiva ; nu cerea nicio fapta din partea lor ( Iov 1:21 ; 2 Sam.24:14). Nu la fel a fost si cu ceea ce i s-a cerut lui Avraam in Geneza 22. Nu doar ca trebuia sa accepte voia lui Dumnezeu, dar el trebuia sa actioneze impotriva lui insusi ; trebuia, ca sa spunem asa, sa se jertfeasca pe el insusi, caci jertfa fiului sau nu insemna mai putin decat aceasta. "Fiul tau" - acest termen trezea in Avraam sentimente cele mai gingase ; si acesta era fiul pe care trebuia sa-l jertfeasca ! Dar, mai mult, acest nume ii amintea de promisiunile lui Dumnezeu : caci in acest fiu trebuia sa se implineasca. Intr-adevar, Dumnezeu ia spus : "In Isaac ti se va numi samanta" (21;12).
     Dar cel a carui voie este supusa lui Dumnezeu este multumit prin aceste doua certitudini : "Dumnezeu va ingriji" si "impreuna cu Dumnezeu". Orice privire indreptata spre carne ca raspuns la asteptarile noastre, pentru implinirea promisiunilor, trebuie abandonata. Dumnezeu singur trebuie sa ramana izvorul de viata, binecuvantari si promisiuni - numai Dumnezeu, ca Cel care nu si-a epuizat niciodata resursele Sale. Astfel Dumnezeu incearca inima pentru ca orice incredere in carne sa fie nimicita ; dar in acelasi timp, stiind ca inima are nevoie sa fie sustinuta in incercare, o incurajeaza printr-o revelatie noua. Prin aceasta ii da posibilitate credinciosului sa triumfe in incercare.
          Evrei 11:9 ne spune ca Avraam, in aceasta imprejurare cand i s-a cerut sa aduca jertfa, a primit revelatia cu privire la inviere. Asa lucreaza Dumnezeu, in indurarea Sa fara margini, ne face sa castigam in El ceea ce noi pierdem in carne. Departe de cei care-l insoteau - doar cu Isaac si cu Dumnezeu - Avraam a primit aceasta revelatie si a putut sa aduca berbecul ca ardere de tot pe altar in locul fiului sau, dupa cum el i-a spus lui Isaac : "Dumnezeu Insusi va ingriji de mielul pentru arderea de tot" (v.8). Astfel, invatam o multime de lucruri despre Dumnezeu Insusi, in taina comuniunii cu El.

   Le Seigneur est proche - Domnul este aproape                    J.N.Darby  

          





vineri, 12 septembrie 2014




                                         Meditatii asupra Romani 8
                                                                   - II -

          J.N.Darby


          Din partea lui Dumnezeu nu exista niciun nor : cine ne va desparti de dragostea Sa ? Ne bucuram de favoarea Sa fara nici o rezerva din partea Sa. Avem Duhul de infiere prin care strigam : Ava, Tata ! Nu este nicio condamnare pentru cei care sunt in Hristos Isus : Hristos nu poate fi condamnat.
        Apoi, versetul 3, vine cu puterea practica : suntem eliberati de sub jugul pacatului. De obicei, avem o anumita dificultate cu privire la pacatul in sine, decat cu privire la pacate ; aici este nevoie de eliberare, nu de iertare. Dar puterea acestei eliberari exista ; daca sunt atent, carnea nu mai are niciun drept asupra mea. Exista doua lucruri, pacatele, si carnea care le produce, si moartea lui Hristos se aplica si pentru una si pentru alta. Cand pacatul este scos in fata el este placut carnii, cand este lasat in spate produce amaraciune in constiinta.
          L-am suparat pe Dumnezeu, acum sunt iertat ; eram vinovat, acum sunt indreptatit ; eram intinat, acum sunt spalat. Este important ca eu sa fiu constient de aceasta. Daca cineva mi-a platit datoriile mele, am grija de orice indicatie, astfel ca sa nu mai ramana nimic. Hristos a purtat toate pacatele mele. El este acolo sus pentru ca totul este incheiat. Toate pacatele mele erau viitoare atunci cand Hristos le-a purtat. Dumnezeu a cunoscut totul, si El a pus totul asupra lui Hristos.
      Doua pasaje din aceasta epistola vorbesc de fericirea credinciosului, in al cincilea capitol si in al optulea. In al cincilea, este iertarea pentru neascultare, in al optulea "acum nu mai este nicio condamnare pentru cei care sunt in Hristos Isus". Nu se zice : nicio condamnare pentru cei pentru ale caror pacate a murit Hristos ; ci : pentru cei care sunt in Hristos. Este o pozitie noua. Cum am mai spus adesea, presupunand un tanar apasat de datorii ; tatal sau il elibereaza ; apoi tatal, ale carui afaceri prosperau, il ia asociat pe acest fiu ; din acest moment tanarul zice : capitalul nostru, afacerile noastre, clientii nostri, etc., chiar daca el nu a contribuit cu nimic. La fel si Hristos ne-a unit cu El, ceea ce El are este si al nostru, credinciosul stie ca este al lui Hristos. "In ziua aceea veti cunoaste ca Eu sunt in Tatal Meu si voi in Mine si Eu in voi" (Ioan 14:20). Inainte de a pleca El a spus : Tatal Meu si Tatal vostru, Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru. El este la dreapta lui Dumnezeu, si eu sunt in El, si El a trimis Duhul Sau cel Sfant pentru ca eu sa stiu aceasta.  Trebuie sa avem o constiinta buna pentru ca inima sa fie libera. Dumnezeu a venit si m-a cautat, cand eram in pacatele mele ; El a zis : Poti sa ai incredere in Mine ? ei bine, iata-Ma aici.
          Am parte de moartea lui Hristos, El a devenit viata mea, ca fiind mort si inviat. In mine nu locuieste niciun bine, trebuia sa aiba loc moartea pentru a ma debarasa de aceasta. Pentru aceasta am fost rastigniti impreuna cu El. Cand zic : Nu eu sunt cel care fac aceasta , ci pacatul care locuieste in mine, aceasta nu ma multumeste ; atunci zic : Eu sunt rastignit impreuna cu Hristos. Totul se schimba : sunt unit cu El ; moartea, viata, acestea sunt capitalurile noastre comune. Eu am murit pe cruce ; Dumnezeu mi-a zis : tu esti mort ; credinta mea apuca acest lucru, am murit fata de pacat si sunt viu fata de Dumnezeu. Legea Duhului de viata care este in Hristos Isus m-a eliberat de legea pacatului si a mortii. Dumnezeu a condamnat pacatul in carne, care este in carne. Aceasta condamnare este implinita, si viata lui Hristos se manifesta cu putere in mine. Ceea ce era cu neputinta legii, a facut Dumnezeu. Legea m-a blestemat, dar nu putea sa condamne pacatul in carne. In Coloseni 3 Dumnezeu zice : Voi ati murit. Credinta spune da. Apoi, purtand moartea in trupul meu viata lucreaza, carnea nu se muta, si viata lui Isus se manifesta in trupul meu. Luand locul meu in moartea Domnului Isus,  purtand in trupul meu "omorarea" Domnului Isus, pentru ca singurul lucru care trebuie sa se manifeste in mine sa fie viata. Aceasta este viata crestina. Duhul Sfant zice : tu esti fiu ; si, prin urmare nu mai recunosc carnea. Conversatia noastra este de acum inainte in ceruri.
        Dar Duhul Sfant cunoaste slabiciunile noastre ; acum gem potrivit cu voia lui Dumnezeu si Duhul mijloceste cu suspine de nespus. In Ioan 11 Hristos plange vazand puterea mortii actionand asupra inimilor. Eu nu stiu cum ar trebui sa cer, dar stiu ca Dumnezeu conduce totul pentru binele meu. El este pentru noi, El ne va da toate lucrurile impreuna cu Isus, El ma indreptateste ; cine ma va condamna ? Cine ma va desparti de dragostea lui Hristos ? El a trecut prin toate lucrurile enumerate in vers. 35, El a devenit om pentru a putea trece. Este nevoie de o constiinta buna, in care sa nu fie niciun pacat, dar sa ne amintim ca remediul care ne asigura eliberarea de carne, se afla in faptul ca noi suntem morti impreuna cu Hristos. Nu se zice ca trebuie sa murim noi. A pune in moarte, aceasta nu inseamna a muri, ci exercitarea unei puteri. Socotesc ca eu am murit ; atunci voi mortifica, voi omora madularele care sunt pe pamant ( Col.3:5).
          Repet pentru ca exista in general, ca sa nu zic totdeauna, mai multe probleme cu privire la carne decat la pacate. Am spus unui crestin : Intreaga datorie ti-a fost platita ; mi-a raspuns : Ce lucru bun ! Dar am adaugat : tu ai murit ; el a protestat : Vai ! nu, m-am suparat de dimineata... Nu suntem eliberati de noi insine pana cand nu suntem dezamagiti de noi insine. "O, nenorocit om ce sunt ! Cine ma va elibera ? " Este ca si cu un copil care a cazut intr-o groapa, si care se afla afundat in noroi. El ii spune tatalui sau care este deasupra : trebuie sa ies de aici. Tatal sau ii zice : da. Copilul face un prim efort pentru a urca, dar aluneca din nou in groapa murdarindu-se mai mult. Priveste din nou spre tatal sau spunand : trebuie sa ma scot de aici. Tatal raspunde : bineanteles. Copilul se forteaza de mai multe ori si de fiecare data cade mai adanc in mlastina. Atunci dezamagit de el insusi ii spune tatalui sau : nu pot, trebuie ca tu sa ma scoti de aici ; si tatal raspunde : ah ! iata ce asteptam ; si el l-a scos afara. "Multumesc lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru" (Rom.7:25).    
       

miercuri, 10 septembrie 2014




                                         Meditatii asupra Romani 8
                                                                    - I - 


          J.N.Darby


          Gasim in acest capitol, atat de bogat in multe aspecte, doua binecuvantari deosebite pe care prezenta Duhului Sfant ni le prezinta :
          1. O legatura atat de stransa cu Dumnezeu, care adesea nu o putem intelege cand apostolul vorbeste despre Duhul Sfant sau despre starea inimii noastre.
          2. Puterea lui Dumnezeu Insusi, si in acest caz Duhul Sfant, este distinsa de starea noastra interioara.
          Daca este vorba de comuniune, Duhul Sfant este in noi insine, intr-un anumit sens, dar la fel avem nevoie de puterea lui Dumnezeu care sa lucreze in noi, dar si independent de noi.
         Ceea ce distinge crestinul, este constienta relatiilor sale cu Dumnezeu. Duhul produce in el afectiuni care se indreapta spre Dumnezeu ca primele roade ale inimii : dragoste, bucurie, pace. Vorbesc astfel, deoarece presupun un crestin care a inteles pozitia sa in Hristos.
         Sa ne amintim mereu ca lucrarea lui Hristos nu este doar pentru a ne mantui, ci pentru a ne aseza intr-o pozitie unde ne bucuram de prezenta lui Dumnezeu Insusi : "Hristos a suferit..., Cel drept pentru cei nedrepti, ca sa ne aduca la Dumnezeu" (1 Pet.3:18). Din acel moment suntem in prezenta Sa, nu intr-o stare de robie, nici pentru a tremura inaintea Lui, ci cu afectiuni izvorate din harul fara margini care ne-a adus in aceasta prezenta. Il cunoastem pe Dumnezeu ca pe Acela care ne-a adus la El ; Duhul Sfant care ne-a fost dat locuieste si lucreaza in noi. El este cel care produce in noi afectiuni potrivite cu pozitia in care dragostea lui Dumnezeu ne-a asezat. Duhul Sfant nu ne da doar siguranta ca putem fi, dar ca si suntem acolo. De aceasta este legata bucuria acestei pozitii. Dumnezeu este pentru mine un prieten, nu un judecator ; merg la El, sunt cu El, si, prin urmare, ma bucur de prezenta Sa. Aici nu este vorba de valoarea sangelui lui Hristos, fundamentul de neschimbat al relatiilor noastre cu Dumnezeu, ci de starea unde suntem in virtutea lucrarii lui Hristos.
          "Deci acum nu este nici o condamnare pentru cei in Hristos Isus". Lucrarea Sa a nimicit orice posibilitate. Nu este nici o condamnare, nu pentru ca Hristos a murit, ci pentru ca eu sunt in El. Este o pozitie in care ma gasesc. Pacatosul are nevoie sa fie adus inaintea lui Dumnezeu prin sangele lui Hristos, dar, in acest pasaj, credinciosii isi au locul lor inaintea lui Dumnezeu in Hristos, asa cum este El. Apostolul nu spune : Nu este nici o condamnare pentru ca Hristos a murit, ci pentru ca "legea Duhului de viata in Hristos Isus m-a eliberat de legea pacatului si a mortii". Daca inima lui Dumnezeu a fost satisfacuta sa ne aduca la El, a fost pentru a ne condamna ? Aceste doua lucruri sunt incompatibile si se exclud una pe alta.
        Acesta este secretul sigurantei, pacea duhului, bucuria pe care crestinul trebuie sa o aiba chiar in mijlocul luptelor. Credinta face aceasta : judeca dupa cum judeca Dumnezeu, dupa gandurile si afectiunile Sale ; si iata cum judeca El : "Vedeti ce dragoste ne-a daruit Tatal : sa fim numiti copii ai lui Dumnezeu". Din acest fapt decurg consecinte practice : Daca suntem in Hristos, viata lui Hristos, caracterul Sau, se vor vedea in noi. Gandirea carnii si gandirea Duhului sunt in contradictie. Carnea nu poate sa-I placa lui Dumnezeu, dar, daca ati venit la El, veti gasi o astfel de intimitate intre Duhul si starea noastra, incat aceasta din urma este doar eu si Duhul. Nu se poate desparti viata din mine de Duhul care actioneaza in aceasta viata. Il iubesc pe Dumnezeu ; Duhul Sfant produce aceste sentimente in mine. Lucrurile pe care Duhul le descopera sunt din sfera acestor sentimente. Carnea are poftele sale ; acestea sunt lumea si lucrurile din ea, dar exista ganduri ale Duhului care sunt viata si pace si lucruri ale Duhului care sunt cu totul separate de lumea aceasta.
       Lucrarea vitala a Duhului Sfant produce aceste sentimente care sunt atat ale mele cat si ale Sale. Avem gandurile Duhului ; ne putem bucura de Dumnezeu si ne glorificam in El, ne gasim placerea si afectiunile noastre in Hristos, in care Dumnezeu Isi gaseste placerea si afectiunile Sale.
          In versetele 9-11 intalnim trei caractere ale lucrarii Duhului Sfant in noi :

          1. "Dar voi nu sunteti in carne, ci in Duh". Duhul lui Dumnezeu este pus in contrast cu carnea ; El lucreaza ceea ce Ii place lui Dumnezeu, afectiunile si gandurile Sale. Hristos este modelul acestor afectiuni : "Daca cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui". Duhul lui Hristos este forma luata de manifestarea Duhului lui Dumnezeu. Avem in Hristos Insusi acest Duh, ca forma si afectiuni ale omului in Hristos.
          2. "Dar, daca Hristos este in voi, trupul este muritor din cauza pacatului, dar duhul este viata, datorita dreptatii".
          3. "Dar, daca Duhul Celui care La inviat pe Isus dintre morti locuieste in voi, Cel care L-a inviat pe Hristos dintre morti va face vii si trupurile voastre muritoare, datorita Duhului Sau care locuieste in voi"

          Vers. 12-14. Singurul si marele gand al lui Dumnezeu cu privire la noi, este intotdeauna Hristos. Dumnezeu a facut toate lucurile pentru Hristos. Cand gandul Sau este un gand de har este pentru a ne face asemenea chipului Fiului Sau, pentru ca El sa fie Cel intai nascut intre multi frati. Acest gand este prea inalt pentru voi ? Amintiti-va ca Dumnezeu nu poate gandi altceva. Daca Hristos are placere in fiii oamenilor, Dumnezeu nu-i vrea mai putin decat chipul Fiului Sau. El lucreaza deja in noi pentru a ne face asemenea lui Hristos ; vrea sa ne bucuram de El si sa-L glorificam pentru aceasta bucurie. Aceasta ne incurajeaza, ne smereste, ne da putere, ne inspira incredere in dragostea nemarginita a lui Dumnezeu.
         "Pentru ca toti cei care sunt condusi de Duhul lui Dumnezeu, acestia sunt fii ai lui Dumnezeu". Acesta este locul nostru, pozitia noastra ; suntem fii si fiice ale Dumnezeului Atotputernic care ne conduce astfel pe urmele lui Isus.
          Vers. 15-16. Efectul necesar al prezentei Duhului Sfant este de a ne face constienti de infierea noastra si de a ne aseza, in ce privesc inimile noastre, in aceasta relatie. Aceasta nu este doar o doctrina pe care sa ne-o insusim cu o inima indiferenta. Fara aceasta siguranta nu este nici o bucurie. Dumnezeu nu vrea sa ne mantuiasca doar pentru a intra in cer ; El are in vedere propria Sa glorie. Duhul lucreaza in inimile noastre, devenind astfel in noi un Duh de infiere, duhul copiilor. Nu este doar un Duh de dragoste, ci ne da constienta si bucuria relatiei in care Dumnezeu ne-a asezat. Daca nu este asa inseamna ca l-ati intristat pe Duhul Sfant. El nu poate fi martor pentru altceva decat despre gandurile lui Dumnezeu ; nu poate, ca locatar intr-un copil al lui Dumnezeu, sa produca altceva decat afectiuni care decurg din aceasta relatie. Sufletul se poate bucura la un moment dat mai mult decat in altul, ca un copil care se bucura de tatal sau, dar el are sentimentul de a fi copil : "Insusi Duhul marturiseste cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu". Duhul Sfant Insusi ; El nu se schimba, nu poate da doua marturii ; El este mereu acolo , permanent Acelasi, izvorul gandurilor noastre, puterea care da marturie ca suntem copii ai lui Dumnezeu. Este imposibil ca El sa se schimbe. Acest Duh este Dumnezeu Insusi.
        In versetul 17, apostolul scoate in evidenta consecintele infierii, despre care nu voi insista. In vers. 18-29, avand prin Duhul Sfant constienta gloriei care ne asteapta, cunoscand foarte bine bunatatea lui Dumnezeu, bucurandu-ne de fericirea celor care sunt aproape de El si vazand nenorocirea celor care sunt departe de El, suspinam, nu de pedeapsa, ci din compasiune si cu gandul ca noi ne aflam in mijlocul acestor lucruri. Acesta nu este egoism. Avand Duhul Sfant, inteleg suferinta care este in jurul meu, suspin in necazuri, pentru ca eu am parte de fericire. Dar nu sunt inca in conditia pe care Dumnezeu o vrea pentru mine. Nenorociri, chinuri, boli, moarte, nu sunt ceea ce vrea Dumnezeu, gandul Sau final pentru mine. Dumnezeu este inconjurat de fericire. Il vad pe Hristos in aceasta glorie ; totul straluceste in maretia acestei frumuseti. Suspin, pentru ca trec intr-un trup muritor printr-o lume, care este sub judecata mortii. Suspin, pentru ca am Duhul de viata, care ma face sa inteleg ceea ce vrea Dumnezeu pentru mine. Vorbesc ca si crestin. Chiar suferintele mele decurg din certitudinea ca tot ceea ce este departe de Dumnezeu trebuie sa sufere. Hristos avea constienta infinita a fericirii in care se afla Dumnezeu, se bucura de dragostea Tatalui Sau, dar El era Omul durerilor ; suferea - si in ce masura ! - din cauza nenorocirii omului. Aceasta este, de asemenea, pozitia noastra potrivit Duhului. Suspinam in noi insine, asteptand infierea, eliberarea de trupul nostru muritor. Duhul ne este de ajutor in slabiciunea noastra (v.26). El Insusi mijloceste cu suspine de nespus ; El cunoaste toate lucrurile. "Cel care cerceteaza inimile stie care este gandirea Duhului" (v.27) ; amesteca gandirea mea cu cea a Duhului care mijloceste pentru sfinti potrivit cu voia lui Dumnezeu. Ce gand ! Duhul Sfant produce aceste suspine, nu manifestarile de nemultumire care se afla in noi. Numai ca noi nu stim sa cerem ceea ce este potrivit, si deaceea Duhul mijloceste.
       Pana la finalul capitolului (v.29-39) intalnim lucruri care sunt in afara noastra : "cunoscuti mai dinainte, randuiti mai dinainte, chemati, indreptatiti, glorificati". Nu zice : "sfintiti" pentru ca vorbeste de ceea ce Dumnezeu a facut fara noi ; este in intregime lucrarea lui Dumnezeu. Cine va fi mai puternic decat El ? Cine ne va desparti de dragostea Sa ? Daca Dumnezeu este pentru noi, cine va fi impotriva noastra ?  Este imposibil ca El sa greseasca vreodata, si de aceea sfintenia este lasata de-o parte.
          Dumnezeu ne-a asezat in relatia de copii pentru a ne face asemena chipului Fiului Sau, Duhul Sfant devenind puterea acestor afectiuni si aceasta putere este astfel, ca merge pana la invierea trupurilor noastre.
          Fie ca Dumnezeu sa ne faca constienti ca avem parte de un astfel de har, dar sa ramanem cu Dumnezeu, in liniste si pace, constienti de pozitia in care suntem prin Duhul Sfant care locuieste in noi.              
      
         
       
aze