temelia si adevarul

                                  Meditatii asupra  Romani  8:1-11
                                                                       - III -

          J.N.Darby


                         Eliberarea

          In aceste versete se afla raspunsul la intrebarea pusa in capitolul precedent : "Cine ma va elibera din acest trup al mortii ? " Apostolul incepe sa raspunda in primul verset si continua definitia eliberarii pana la aceste cuvinte : "Dar, daca Duhul Celui care L-a inviat pe Isus dintre morti locuieste in voi, Cel care L-a inviat pe Hristos dintre morti va face vii si trupurile voastre muritoare, datorita Duhului Sau care locuieste in voi" (v.11).

          Versetele urmatoare nu sunt decat consecintele acestei eliberari. In cap. 7 vedem un suflet care este constient de robia in care este tinut. Dar constienta robiei nu este robia insasi. Starea omului natural este de a face rau, satisfacerea poftelor inimii sale ; si, cand pacatul este infaptuit, aduce moarte. La fel si fiul risipitor care nu avea ca hrana decat roscovele porcilor in locul painii din casa tatalui sau. Totusi constiinta, care este in fiecare, vorbeste omului, si efectul constiintei sale trezite este sa-i provoace teama de prezenta lui Dumnezeu. Dar, el nu ramane acolo si, cand lumina patrunde inauntrul sau, intelege ca raul este o robie ; vointa sa este atunci eliberata si simte si uraste aceasta robie.

         Daca omul care este in inchisoare isi imagineaza ca se afla intr-un palat, el nu sufera detentia, chiar nu are nicio indoiala ; dar daca va avea dorinta ca sa iasa si va incerca sa o faca, va vedea ca este imposibil si va intelege atunci ca libertatea este un lucru pretios. Omul este eliberat moral atunci cand vointa sa este zdrobita. Aceasta stare este exprimata in aceste cuvinte : "ceea ce eu nu vreau, aceea practic". Aceasta nu este inca o eliberare deplina, si de aceea vorbim de o eliberare morala. Acest om este inca rob, dar este consient de rau si suspina dupa eliberare ; el experimenteaza ca, pentru a o avea, nu are nicio putere in el, niciun mijloc de a iesi din robie.

          Intr-un cuvant : atunci cand incepe sa urasca raul, cand simte ca este rob, si cand vrea sa faca binele, se vede lipsit de puterea necesara pentru al implini. Atunci, cu cat sufleteul este mai sincer, cu atat este mai nefericit ; cu cat face eforturi pentru a se elibera de lanturile sale, cu atat mai mult acestea il ranesc : este ceea ce gasim la sfarsitul cap. 7. Constienta raului angajeaza sufletul intr-o lupta unde invata un lucru : neputinta sa ; atunci el striga : "O, nenorocit om ce sunt ! Cine ma va elibera de acest trup de moarte ?" Dupa cum am spus la inceput, in aceste unsprezece versete din cap. 8 gasim raspunsul la acest strigat, in timp ce restul capitolului trateaza consecintele eliberarii.

       In timp ce cautam sa iesim din robie prin noi insine, Dumnezeu ne lasa sa o facem, astfel ca sa stim ca, nu doar ca eram nelegiuiti, dar eram fara putere, si ca eliberarea vine doar de la Dumnezeu. "Caci, pe cand eram noi fara putere, Hristos, la vreme cuvenita a murit pentru cei nelegiuiti" (cap.5:6). Atunci cand Dumnezeu le-a aratat oamenilor starea in care se gasesc, le-a trimis un Maintuitor. La fel lucreaza si individual ; trebuie ca sufletul sa inteleaga ca este pierdut, pentru a primi de la Dumnezeu eliberarea. Atunci ii face cunoscut ca El il iubeste, si ca mantuirea nu vine decat de la El. Pacatul din om atrage asupra lui condamnare ; de asemena harul este pentru el izvorul intregii eliberari.

          Uneori se intampla ca un suflet sa fie convins ca mijlocul de a fi mantuit se afla in eficacitatea sangelui lui Hristos, dar adauga la aceasta sfintenia omului. Ah ! spune el, daca as putea birui aceasta ispita, m-as bucura de eficacitatea sangelui. Dar in timp ce este in aceasta stare, nu este eliberat si nu cunoaste dragostea lui Dumnezeu. Intr-adevar, daca ar fi ceva bun in om, chiar daca Dumnezeu si-ar oferi harul, acesta nu ar fi un har deplin, chiar presupunand ca se crede in neccesitatea sangelui. Ispasirea prin Isus Hristos este singura cale de mantuire, si niciodata omul care amesteca eficacitatea sangelui lui Isus cu inaintarea in sfintenie nu se va bucura de o pace deplina. Adaugand aceste lucruri unul altuia, nu putem avea o idee despre dragostea lui Dumnezeu pentru noi, care a precedat jertfa lui Hristos, si a facut loc darului pe care ni L-a dat in propriul Sau Fiu.

          O incredere reala in sangele lui Hristos, ne ajuta sa intelegem ca sangele este suficient fara sfintenia noastra, si ca aceasta din urma nu adauga nimic la valoarea acestui sange. De aceea Dumnezeu a descoperit omului ca nu este nimic bun in el, si drept urmare omul poate sa spuna : eliberarea nu poate veni prin mine, ci "pe cand eram noi insine pacatosi, Hristos a murit pentru noi" (5:8).

          Dar acesta nu este totul. Este zis : "legea Duhului de viata in Hristos Isus m-a eliberat de legea pacatului si a mortii" (8:1). Dumnezeu este pentru noi orice s-ar intampla, si acest gand invioareaza sufletul coplesit nu doar din pricina pacatelor sale, ci si datorita sentimentului de robie fata de pacat.

          Pana la sfarsitul cap. 3 din aceasta epistola, este vorba de eficacitatea sangelui ; la cap. 4 Duhul incepe sa prezinte invierea. Prin inviere Hristos a fost pe deplin eliberat de pacatul pe care L-a luat asupra Lui. Dumnezeu L-a luat pe Cel care a fost sub greutatea pacatului si L-a asezat la dreapta Sa. Iata o eliberare deplina. Increderea in Dumnezeu L-a facut pe Hristos sa spuna : "nu vei da pe Sfantul Tau sa vada putrezirea" ( Fapte 2:27).

          Ei bine ! este scris ca Dumnezeu a actionat fata de noi cu aceeasi putere ca si in Hristos, atunci cand L-a inviat. "Ca sa stiti ce este...nemarginita marime a puterii Lui fata de noi, care credem, dupa lucrarea puterii Lui, care a lucrat in Hristos, inviindu-L dintre morti, si L-a asezat la dreapta Sa, in cele ceresti" (Efes.1:19,20).

          A fi in Hristos are ca prim efect libertatea de a zice : acum pacatul nu mai are putere ; acum sunt in Hristos si nu mai este nicio condamnare pentru cei care sunt in El ; sunt eliberat pe deplin. Este mai mult decat faptul ca am fost spalati de pacate, caci Dumnezeu nu numai ca ne-a curatit. ci ne-a luat si a pus in noi viata lui Hristos. Nu doar ca pacatele noastre sunt indepartate, ci Hristos a devenit viata noastra, si avem astfel cu al doilea Adam o relatie mult mai stransa decat o aveam altadata cu primul.

          Acest Hristos cu care suntem astfel uniti este Cel pe care Dumnezeu L-a asezat la dreapta Sa, Cel care L-a glorificat in mod desavarsit pe Dumnezeu atunci cand era pe pamant, cand inima lui Dumnezeu se putea odihni in El. Niciodata Dumnezeu nu a putut sa-si deschida inima cu placere fata de altceva decat asupra lui Hristos, si noi care suntem in El, am devenit prin aceasta unire, obiectele placerii lui Dumnezeu ; piedica care era impotriva noastra a fost indepartata, si binecuvantatea poate sa curga in sufletele noastre. "Acum nu mai este nicio condamnare". Hristos a coborat pentru mine si m-a luat cu El, in moartea Sa si in invierea Sa.

          Credinta mea apuca aceasta pozitie de eliberare in Hristos, in care nu este pacat, si desavarsita sfintenie a lui Dumnezeu nu ma mai sperie ; gasesc in Hristos energie pentru a birui. Pacatul este inca in mine, dar eu nu-i mai sunt rob, pentru ca nici Hristos nu-i este, si dupa cum a spus apostolul, "nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine".

          Este evident ca realizez uneori destul de greu acest adevar, dar voia mea este innoita prin aceasta viata noua. Nu doar ca am dorinte noi, dar puterea care lucreaza in mine este aceeasi care L-a luat pe Hristos dintre morti si L-a inviat. Acest lucru nu inseamna ca nu mai am dusmani cu care trebuie sa lupt. O piatra care ar fi prea grea pentru un copilas mai energic, un om poate sa o ia si sa o arunce departe. La fel este si cu dusmanii nostri ; cand Hristos traieste in noi, avem putere asupra lor.

          Sufletul, a carui stare este descrisa la cap. 7 din epistola noastra, intelege bine ca legea este buna ; dupa omul dinauntru chiar gaseste placere in ea, dar, fiind in pacat, ajunge la concluzia ca puterea pacatului este legea. Dar capitolul nostru ne arata ca ceea ce era cu neputinta legii, pentru ca ea era slaba prin carne, a facut Dumnezeu, trimitand pe propriul Sau Fiu pe pamant si a condamnat in El pacatul in carne.

          Hristos ne este aratat ca Dumnezeul care ne-a mantuit, care a coborat impreuna cu noi in moarte, pentru a ne face in stare sa urcam impreuna cu El acolo unde El este acum. Duhul pune inaintea inimii o lege care zice : Iata ceea ce a facut Dumnezeu pentru tine ; ce eliberare ! El te-a asezat in Hristos. Aceasta schimba totul si de acum inainte este libertate in inima.

          Expresia : legea Duhului de viata, este folosita pentru a desemna un anumit principiu care actioneaza intotdeauna in aceiasi directie. Se spune de exemplu : legea miscarii planetelor, etc. Legea pacatului este cea care actioneaza pentru infaptuirea pacatului ; dar legea Duhului de viata este o regula permanenta care produce sfinteniea. Este puterea permanenta care este viata lui Hristos in mine si care m-a eliberat de pacat. Am o alta viata, aceea a lui Hristos ; inca suspin, aceasta este evident, caci carnea este inca in mine, si Dumnezeu nu a indepartat carnea, dar "trimitand pe propriul Sau Fiu, in asemanare cu carnea pacatului si pentru pacat, a condamnat pacatul in carne" (v.3).

        Vorbim de pacatul in carne si nu stim ce sa facem cu acest pacat ; ei bine, chiar pentru aceasta Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau ; Hristos a luat asupra Sa acest pacat, totul este rezolvat si pus in intregime deoparte. Dumnezeu nu vorbeste de imbunatatire, El da altceva. El pune in contrast absolut carnea si Duhul. Avand Duhul, imi este suficient pentru a lupta si a invinge carnea.

          Apostolul nu spune : carnea nu mai este in voi ; ci el zice : voi nu mai sunteti in carne. Aveti o alta viata, daca Duhul lui Hristos locuieste in voi.

          S-ar putea sa am aspiratii noi si sa fiu inca rob, asa cum se intampla cu un intemnitat sa-i placa libertatea in timp ce el este in inchisoare ; dar daca Duhul este in mine, exista o energie de viata care rezulta din faptul ca Hristos m-a rascumparat si de ceea ce mi-a decoperit prin Duhul. Legea mi-a zis : "vei muri" - dar apostolul imi spune : "Dar, daca Duhul Celui care L-a inviat pe Isus dintre morti locuieste in voi, Cel care L-a inviat pe Hristos dintre morti va face vii si trupurile voastre muritoare, datorita Duhului Sau care locuieste in voi" (v.11). Daca am realizat ca sunt mort, pot sa-i spun legii : "nu mai am nimic de-a face cu tine".

          Nu am putut sa-i spun cand nu am avut nimic altceva, dar acum pot sa-i spun pentru ca eu Il am pe Hristos. Chiar pot sa-i spun legii : acum sunt inviat. Duhul de viata este in mine un izvor de ganduri si de fapte bune care sunt roade ale Duhului.

          Am vazut deci ca exista o eliberare morala, apoi o eliberare puternica prin Duhul care invinge raul, si in sfarsit o eliberare deplina prin inviere. Dumnezeu ne va face asemenea lui Isus, "caci Il vom vede asa cum este". Umblarea noastra aici jos trebuie sa fie asemenea lui Hristos cand era pe pamant ; este evident ca a noastra este nedesavarsita, dar trebuie sa privim la Isus pentru a fi transformati in asemanarealui, apoi in glorie Ii vom fi asemenea, caci Il vom vedea asa cum este. Iata eliberarea prezentata ca raspuns la acest strigat : "O, nenorocit om ce sunt ! Cine ma va elibera din acest trup al mortii ?" ( 7:24), suntem siguri ca Hristos o va face si ca in El "suntem mai mult decat invingatori" (v.37). Ne va elibera mai intai in interior atragand spre El sentimentele noastre, apoi se vor manifesta efectele exterioare ale acestei eliberari interioare, si , in final in noi nu va fi nicio contradictie  in deplina asemanre cu Hristos.

          Cei care sunt potrivit Duhului, traiesc aceste lucruri pe care Duhul le prezinta pentru a se bucura. Nu fiti satisfacuti daca nu ati fost deplin eliberati, si bucurandu-va de toate consecintele lucrarii lui Hristos. Este adevarat ca de multe ori necredinciosia noastra ne pune piedici pe drumul nostru ; necredinciosia ne slabeste, avem teama de dusmanii nostri si cand ne temem de ei, cadem inainte lor. Dar privind la Hristos, vom gasi putere pentru a fi ridicati si de a-i face sa cada inaintea noastra. Putem atunci sa ne bucuram cu adevarat de lucrurile lui Dumnezeu si sa-L binecuvantam, pentru ca in Hristos ne-a facut capabili sa triumfam in orice imprejurare.