Translate

miercuri, 26 noiembrie 2014




                         Observatii practice despre venirea Domnului
                                                                 - IV -


          
Henri Rossier


             Convertirea si venirea Domnului  -  1Tes. 1 si 2:13

          Este umilitor sa vedem starea spirituala a sufletelor din timpul actual. Crestinatatea de nume este plina de persoane care nu sunt de acord cu rationalismul si necredinta moderna, care spun ca recunosc ca fiind Cuvantul lui Dumnezeu, Evanghelia si adevarurile pe care ea le contine, care marturisesc ca L-au primit pe Hristos si cunosc insemnatatea crucii. Aceste persoane merg in fiecare duminica sa asculte un predicator mai mult sau mai putin credincios, mai mult sau mai putin convingator, apoi iesind de acolo mai mult sau mai putin ziditi sau satisfacuti, avand abilitatea de a compara meritele celor care le-au vorbit...Toate acestea nu fac ca cineva sa fie crestin. Exista o diferenta fundamentala intre starea acestor suflete si a celor din Tesalonic. Apostolul Pavel le spune acestora : "Pentru aceasta si noi multumim lui Dumnezeu neincetat ca, dupa ce ati primit Cuvantul lui Dumnezeu auzit de la noi, ati primit nu un cuvant al oamenilor, ci, asa cum este, in adevar, Cuvantul lui Dumnezeu". Cuvantul puternic al apostolului, excelenta sa predicare, meritul aceluia care le vorbea, si Pavel avea cu siguranta calitati deosebite, nu acestea au fost ceea ce i-au atras. Auzindu-l, au primit, prin credinta, cuvantul sau, ca pe adevaratul Cuvant al lui Dumnezeu. De la inceput, au avut de-a face intr-un mod viu cu Dumnezeu si nu cu omul.
          Evanghelia, fara indoiala, a fost insotita in mijlocul lor de fapte de putere (1:5), semne care caracterizau atunci lucrarea apostolilor, dar autoritatea divina a acestui Cuvant a fost demonstrata intr-un mod cu totul diferit si minunat, caci apostolul adauga : "care si lucreaza in voi care credeti". Aceasta autoritate a fost demonstrata prin roadele pe care Cuvantul le-a produs in inima lor. Iar aceasta lipseste si va lipsi la un crestin de nume.
          Primul din aceste roade este faptul ca prin Cuvant au fost umpluti de bucurie(*), nu o satisfactie trecatoare la auzul unui discurs ziditor, ci bucuria Duhului Sfant (1:6). Astfel, pentru ei, Cuvantul era Dumnezeu, asa l-a primit credinta lor, si Duhul Sfant care le-a adus acest Cuvant, i-a umplut de bucurie auzindu-l.

          (*) Nu vorbim aici decat de adevaruri prezentate in acest capitol, caci Duhul lui Dumnezeu care lucreaza in inima celor pacatosi produce totdeauna pocainta.

          Sfintii din Tesalonic nu au ramas pe loc. Indata acest Cuvant a lucrat in ei o alta roada, convertirea. S-au "intors de la idoli la Dumnezeu" ; si-au parasit religia lor, pentru a-L sluji pe Cel care au ajuns sa-L cunoasca prin Cuvant, Dumnezeul viu si adevarat (in contrast cu idolii care nu erau decat minciuna), "si sa asteptati din ceruri pe Fiul Sau, pe care La inviat dintre cei morti, pe Isus care ne scapa de mania care vine".
          Astfel, scopul convertirii lor era asteptarea. Slujitorii Dumnezeului adevarat, ei au inceput imediat sa-L astepte din ceruri pe Domnul Isus ; nu ca judecator, remarcati bine, ci ca Mantuitor, ca pe Acela al carui caracter este sa ne izbaveasca de mania viitoare. Din momentul convertirii lor, acesti crestini, cu toata nestiinta lor, aveau o nadejde, apropiata venire a lui Hristos. Cea care era viitoare, manie care nicidecum nu putea sa-i atinga, pentru ca venirea Domnului avea sa-i puna la adapost.
          Scump cititor crestin, scopul convertirii tale, ceea ce constituie primul tau pas in viata de credinta, acest scop a fost el atins ? Ai parasit idolii tai de odinioara, cand erai in carne, ca sa slujesti adevaratului Dumnezeu si pentru a astepta din ceruri pe Fiul Sau cel inviat ? Daca nu nu ai facut-o, daca tu nu Il astepti pe Isus din cer, ce nume trebuie dat crestinismului tau ?
          Ia aminte, cititorule, ca acesti tesaloniceni nu erau niste crestini inaintati in viata de credinta si nici foarte competenti in ce priveste invatatura. Erau copilasi in Hristos, destul de nestiutori chiar cu privire la detaliile despre venirea Domnului. Aceasta epistola intareste acest lucru, caci apostolul le scrie pentru ai lamuri referitor la acest subiect. Ei stiau cu mult mai putin decat noi, care avem invatatura completa a Cuvantului despre venirea Domnului. Ei nu ar fi putut sa spuna cum va veni El, cum vom fi rapiti spre a-L intampina, ce se va intampla cu fratii lor care au adormit in Domnul. Dar noi, care stim toate acestea, Il asteptam pe Isus asemena lor ? Observam ca nadejdea lor nu a fost un entuziasm de moment. Prin multe greutati, ei staruiau in acesta asteptare. Lumea ii ura, ii dispretuia, ii prigonea pe acesti crestini, dar ei dadeau marturie. Lumea zicea ca si-au parasit vechea lor religie pentru a urma una noua, a carei principale caracteristici era sa astepte din cer pe cel care Il numeau Mantuitorul lor. Semnul lor distinct in lumea intreaga era aceasta nadejde, acest lucru nebun si ridicol in ochii oamenilor. Si cum stia lumea ca tesalonicienii ii slujeau lui Dumnezeu si-L asteptau pe Domnul ? Nu prin ceea ce spuneau, ci prin ceea ce faceau. Viata lor era caracterizata de o multime de fapte care rezultau din manifestarea credintei, printr-o osteneala neincetata care avea ca motivatie dragostea, si printr-o rabdare remarcabila in mijlocul grelelor prigoniri, rabdare care avea ca fundament aceasta fericita nadejde in Domnul nostru Isus Hristos (1:3).
          Totul era realitate in viata tesalonicenilor. Nu puteau intalni decat suferinta, intr-o lume in care tot ce posedau prin har ii despartea de acum incolo, dar ei lucrau plini de bucurie, slujind lui Dumnezeu, asteptand in fiecare clipa din ceruri pe Mantuitorul lor, plini de credinta, de dragoste si de rabdare ; astfel, Il glorificau in fiecare zi pe Dumnezeul si Tatal care Le-a trimis pe Mantuitorul. Si acum, intreb inca o data, acest tablou este o asemanare cu ceea ce suntem noi ?    
         

       

          

joi, 20 noiembrie 2014




                    Observatii practice despre venirea Domnului
                                                                  - III -

       
          Henri Rossier


                     "Eu vin curand"  --  Apoc.22

          Daca Apocalipsa este o carte a judecatii, venirea Domnului care trebuie sa o exercite este cu adevarat subiectul principal. Unul din primele cuvinte din capitolul 1 este : "Iata, El vine cu norii". Capitolele 2 si 3 contin diverse expresii cu privire la venirea Sa. "Voi veni la tine si-ti voi lua sfesnicul din locul lui" zice adunarii din Efes. Si la Pergam : "vin la tine curand si voi lupta impotriva lor cu sabia gurii Mele"(*). Celor credinciosi din Tiatira le spune : "Dar, ceea ce aveti, tineti cu tarie, pana voi veni". La Sardes : "daca nu vei veghea, voi veni ca un hot si nicidecum nu vei sti in ce ceas voi veni asupra ta". In sfarsit, la Filadelfia : "Eu vin curand ; tine cu tarie ce ai, ca nimeni sa nu-ti ia cununa"

          (*) Primele doua citate au, este adevarat, un caracter general

          Capitolele 4 la 11 ne descriu pregatirile veniri Sale, pana la sunetul acestor cuvinte : "Imparatia lumii a ajuns a Domnului nostru si a Hristosului Sau si El va imparati in vecii vecilor", si : "Iti multumim, Doamne, Dumnezeule Atotputernic, care esti si care erai, ca ai luat puterea Ta cea mare si ai inceput sa imparatesti" La cap. 19, Il vedem iesind din cer, calare pe un cal alb, venind pentru judecata si pentru a lupta cu dreptate. In final, la cap.22, auzim strigatul care ne va preocupa : "Eu vin curand".
          Citirea acestor numeroase pasaje ne dovedesc ca Domnul va veni in doua moduri absolut distincte : in har sau in judecata ; Apocalipsa ne prezinta in special pe ultimul. De ce va veni El ca judecator ? Pentru ca Biserica responsabila (sau crestinatatea), lumea ( sau "cei care locuiesc pe pamant") si poporul iudeu, au ajuns intr-o astfel de situatie, incat Domnului nu-I mai ramane, dupa o rabdare atat de lunga, decat sa le loveasca in mania Sa. Gasim deci in cartea Apocalipsa, ruina totala a omului care atrage judecata lui Dumnezeu prin venirea lui Hristos, in timp ce, cu privire la venirea Sa in har, nu gasim decat un numar mic de pasaje. Intreaga carte se resuma, la cap.22, prin acest strigat apasat, repetat de trei ori : "Eu vin curand".
          El vine, asa cum am spus, in har sau in judecata, pentru fericire sau pentru nefericire.
          Pentru fericire, la v.7 : "Si, iata, Eu vin curand! Ferice de cine pazeste cuvintele profetiei cartii acesteia!" Ce inseamna aceste cuvinte : "a pazi cuvintele profetiei" ? Inseamna, a pune in practica, a realiza cele doua adevaruri mari, despre care am vorbit, ruina omului si judecata lui Dumnezeu, a le realiza printr-o despartire sfanta de tot ce trebuie sa fie judecat. De asemenea, a trai in vederea apropiatei aparitii a Celuia caruia Ii apartinem. Primul strigat : "Eu vin curand", se adreseaza in special celor credinciosi care vor trece prin evenimentele din Apocalipsa, celor 144000 pecetluiti dintre iudei si multimea imensa salvata dintre natiuni (cap.7). Va veni curand pentru ei, pentru ai introduce in minunata Sa imparatie. Dar si Biserica poate sa-si insuseasca aceasta promisiune a lui Hristos, si ea trebuie sa pazeasca cuvintele profetiei din aceasta carte ; de asemenea, trebuie sa iubeasca aparitia Domnului.
          La vers.10, ingerul ii spune profetului : "Nu pecetlui cuvintele profetiei cartii acesteia. Pentru ca timpul este aproape". Nu se mai intampla astazi, si de asemenea niciodata, asa cum a fost in timpul lui Daniel, caruia i s-a zis : "Si tu, Daniele, ascunde cuvintele acestea si pecetluieste cartea pana la timpul sfarsitului" (Dan.12:4). Aici, cartea nu mai trebuie sa fie pecetluita, caci timpul este aproape. Dumnezeu vrea ca scrierea profetica sa fie deschisa larg. pentru ca fiecare sa aiba cunostinta. Fara indoiala, lumea nu poate sa o inteleaga, si cand i se prezinta zice, ca si Isaia : "Citeste aceasta, te rog! Si el zice : Nu pot, pentru ca este pecetluita", sau "Nu stiu sa citesc" (Isaia 29:11-12). Dar cum poate crestinii sa spuna : "Aceasta carte este dificila, nu inteleg nimic ?" Totusi, aceasta carte nu este pecetluita. De ce nu inteleg ? Datorita faptului ca nu pazim profetia si a mondenitatii care ne infasoara ; din cauza ca venirea Domnului nu mai ocupa un loc important in inima noastra, avand doar un interes mic pentru noi.
          Fratilor, timpul este aproape, atat de aproape ca va veni momentul cand nu va mai fi posibil de schimbat nimic cu privire la starea morala si la destinul oamenilor. Sunt deja ca pe platforma esafodului ; inca o clipa, si capul lor este asezat sub ghilotina, asteptand lovitura mortala. Atunci va fi prea tarziu pentru a se schimba. "Cine este nedrept sa continue nedreptatea; si cine este intinat sa se intineze in continuare; si cine este drept sa practice in continuare dreptatea; si cine este sfant sa fie sfintit in continuare" (v.11).
          Domnul vine : este atat de aproape, si ne va gasi pe fiecare in starea sa actuala si definitiva. Atunci pentru cei nedrepti si intinati se vor auzi aceste cuvinte : "Prea tarziu!" - Vai! pentru acestia, cat de grozave sunt aceste cuvinte : "Iata, Eu vin curand si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa cum va fi fapta lui" (v.12). Acest al doilea : "Iata, Eu vin curand", suna ca un glas de groaza pentru cei pacatosi !
          Al treilea : "Eu vin curand" (v.20), se adreseaza Miresei care vegheaza in asteptarea Mirelui. Ea este ca o santinela, cu privirea fixata, nu spre pamant care este cuprins de intuneric, ci spre cer, pentru a vedea aparitia stelei, inainte de ivirea zorilor.
          Nu va tresari ea, Mireasa, la acest strigat ? Din nefericire, multi crestini nu pot sa raspunda ! Multi dintre ei au raspuns la tot felul de lucruri de pe pamant, in timp ce venirea Domnului ii lasa indiferenti. Fratilor, auziti acest strigat : "Eu vin curand" ? Cine aude sa spuna : "Vino". Suflete obosite, suflete nefericite, va este sete de aceste lucruri minunate ? "Cine inseteaza sa vina". Voi toti la care se adreseaza astazi Cuvantul, veniti si cumparati fara plata : "cine vrea sa ia apa vietii fara plata".
          Glasul lui Isus produce in inima Miresei intreg sirul de afectiuni sfinte, cele care decurg din constiinta unei legaturi care o uneste cu Mirele ; nevoia de a atrage la Hristos inimile tuturor sfintilor ; si in final dorinta Sa pentru sufletele pierdute care nu au venit inca la izvorul de apa vie.
          Preaiubitilor, fie ca acestea sa fie dorinta si bucuria noastra pana la venirea Lui !
         
               
                   

miercuri, 19 noiembrie 2014




                    Observatii practice despre venirea Domnului
                                                             - II -

          Henri Rossier


            Imparatia si steaua de dimineata - 2 Pet.1:16-20 ; Apoc.2:26-28 ; 22:16

          Pe muntele cel sfant, Petru a avut minunata viziune a "Fiului Omului venind in imparatia Sa"( Matei 16:28). Acolo i-a fost descoperita gloria care va insoti aceasta venire ; aceasta glorie a ramas intiparita in inima sa pana la momentul cand a trebuit sa paraseasca cortul sau. Mai intai a contemplat maretia Fiului Omului, marturisit ca Fiu al lui Dumnezeu prin "gloria minunata". A vazut fata Sa stralucind ca soarele si vesmintele Lui albe ca lumina. Apoi, privirile sale s-au indreptat spre sfintii ceresti, care-L insoteau. A fost martor la discutiile care au avut loc in glorie si era familiarizat cu ei. Cu urechile sale a auzit glasul Tatalui care i-a vorbit despre Fiul dragostei Sale. Impreuna cu tovarasii sai reprezenta, ca sa spunem asa, scena inferioara si pamanteasca a imparatiei, si care au fost luminati de razele soarelui dreptatii care s-a ridicat de pe munte.
          Aceasta viziune intareste in totalitate orice profetie, caci subiectul spre care indreapta orice profetie este imparatia lui Hristos, si in special partea ei pamanteasca. Amintind cuvantul profetic, apostolul adauga : "la care bine faceti ca luati aminte ( ca la o lumina stralucind intr-un loc intunecos)". Profetia, in importanta sa pentru constiinta noastra, este un lucru destul de important si adesea neglijat. In timp ce vorbeste de imparatie, profetia ne arata si modul cum ea va fi intemeiata. Nu va putea fi intemeiata decat prin judecata. De ce ? Pentru ca lumea este in intregime stricata, si Domnul nu va accepta sa intre in imparatia Sa lumea cu starea ei stricata. Lumea este "un loc intunecos" ; profetia este o lampa care ne ajuta sa constatam starea ei actuala si care indreapta lumina sa spre starea finala a omenirii, atunci cand Domnul va veni "impreuna cu sfintii Sa".
          Cei credinciosi sunt in pericol sa fie biruiti de somn in mijlocul acestui intuneric. Lampa profetica ii face sa vada grozavia acestei stari, si sa distinga cursele ascunse; ea ii desparte de lume prin teama. Cum poate sa se asocieze cu tot ceea ce va fi cuprins de judecata ? Cum pot sa-si faca planuri de viitor intr-o lume care nu are viitor ? Cum pot sa se stabileasca intr-un loc unde totul va fi clatinat si distrus ? Da, este bine sa fim atenti, si cred ca ignoranta actuala a crestinilor cu privire la profetie, a adus roade amare prin coborarea barierelor care ii despartea altadata de lume.
          Dar deja de acum avem mai mult decat o lampa. Apostolul adauga : "pana se va ivi ziua". Noi suntem fii ai luminii si fii ai zilei. Copii ai imparatiei, suntem adusi in pozitia de a face parte din grupul sfintilor in lumina. Pana atunci, suntem deja eliberati de puterea intunericului si , daca nu am fost inca stramutati in imparatia imparatului dreptatii, pacii si gloriei care va domni pe acest pamant,   totusi, am fost stramutati intr-o imparatie infinit mai mare si mai glorioasa, in imparatia cereasca a Fiului dragostei Sale. In Hristos ne bucuram deja de relatia de fii si de dragostea deplina a Tatalui care se odihneste peste El. Ziua se va ivi curand ; putem sa umblam ca fii ai zilei !
          Profetia lumineaza pamantul ruinat ; soarele dreptatii va lumina pamantul reinnoit. El nu a aparut inca ; cu toate aceste noi ii cunoastem stralucirea, asa cum a contemplat-o Petru pe muntele cel sfant. Dar apostolul mentioneza inca o alta lumina, cea a stelei de dimineata : "si va rasari steaua de dimineata in inimile voastre". Daca soarele lumineaza pamantul, steaua de dimineata are ca domeniu cerul. Atrage privirele spre ea insasi si spre intinderile nemarginite unde straluceste lumina sa curata. Steaua de dimineata este un astru gratios si plin de o prospetime minunata. Ea rasare inainte de ivirea zorilor, si cel care a vegheat toata noaptea este singurul care are privilegiul sa o vada. Steaua de dimineata, este Hristosul ceresc cand va apare inaintea alor Sai. Nu Il vedem inca, dar suntem in momentul cand trebuie sa apara ; caci "noaptea este mult inaintata si ziua este aproape" ( Rom.13:12). Deja aceasta stea a rasarit in inimile noastre, deja nadejdea cereasca ocupa gandurile si afectiunile noastre, si aceasta nadejde este Mantuitorul nostru persoanal.
          La cap. 2 :26-28 din Apocalipsa, gasim din nou imparatia si steaua de dimineata impreuna. In acest pasaj, Duhul Sfant nu arata, ca in 2 Petru 1 intrarea in imparatie pentru cei care realizeaza in mod practic, aici pe pamant, viata pe care au primit-o de la Dumnezeu. Ci Isus Insusi va da celui care va invinge, aceeasi parte impreuna cu El in guvernarea imparatiei Sale. "Si celui care invinge si celui care pazeste pana la sfarsit lucrarile Mele, lui ii voi da autorirare peste natiuni; si le va pastori cu un toiag de fier, cum sunt zdrobite vasele de lut, dupa cum am primit si eu de la Tata Meu". Domnului Isus Hristos, Fiului Omului, declarat Fiu al lui Dumnezeu, Ii sunt date aceste lucruri din Ps. 2 : "Cere-mi si-Ti voi da natiunile de mostenire si marginile pamantului in stapanire; Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier, le vei sfarama ca pe vasul unui olar"(vezi Apoc.19:15). Vom guverna impreuna cu El; vom stapani peste natiuni impreuna cu El. Niciun om nu va indrazni sa se ridice impotriva lui Hristos, fara ca sa fie zdrobit indata de El.
          Domnul adauga : "si-i voi da steaua de dimineata". Este mai mult decat imparatia si guvernarea; mai mult chiar decat o nadejde cereasca, este steaua "din inimile voastre" : astrul, steaua de dimineata, persoana insasi, pe care o avem;  ca si cum L-am auzi spunandu-ne : Ma voi da pe Mine Insumi voua, in cer, cu acelasi caracter in care am venit, pentru a va imbraca in harul si frumusetea Mea cereasca ; inainte ca sa fiu aratat lumii, voi fi pentru voi partea pretioasa de sus !
         Pentru a obtine o astfel de parte, nu merita oare efortul de a lupta fara incetare si de a birui; de a combate fara incetare, prin toata viata noastra, princpiile satanice care se manifesta in  lume ?   Aceasta parte ne este infatisata aici ca o rasplata. Celor care vor birui, El le va da imparatia, dar ei Il vor avea pe El, pe El Insusi, ca parte speciala a lor in odihna si in frumusetea locurilor ceresti !
          Intalnim a treia oara imparatia si steaua de dimineata in Apoc.22:16. Aici vedem intinderea si marirea binecuvantarilor, care realizeaza astfel o intimitate care nu a fost atinsa in pasajele care au precedat. Un strigat se face auzit de-a lungul acestui capitol : "Eu vin curand". In pasajul de care ne ocupam, Domnul se prezinta mai intai venind in demnitatea Sa de imparat. El este "Radacina si Vlastarul lui David". El este resursa, precum si mostenitorul oricarui har destinat Unsului Domnului ; harul acesta, al imparatiei, El vrea sa-L dea alor Sai ca rasplata. Ii numeste fericiti pe cei care pazesc cuvintele profetiei din aceasta carte (v.7). De asemenea, ii numeste fericiti pe cei care isi spala hainele, cei care au recurs la sangele Mielului, ca singurul mijloc pentru curatirea lor (v.14). Dar in acest capitol, El nu le va da numai guvernarea pamantului si natiunilor, ca in cap. 2 ; ii va introduce in partea cea mai inalta a imparatiei, in sfera cereasca. Sa intre in cetate, sa aibe acces la pomul vietii din paradisul lui Dumnezeu, sa se hraneasca cu fructele sale, aceasta este partea lor ; raul de apa vie iesind din tronul lui Dumnezeu si al Mielului ii va inviora etern ; privilegiul lor va fi sa-I slujeasca Domnului in gloria Sa si sa vada fata Sa ; de a manifesta public si deplin desavarsirile Sale, avand numele Sau pe fruntile lor. Ei vor fi in deplina lumina a soarelui eternitatii ; vor imparati in vecii vecilor ! (22:1-5).
          Acest viitor glorios va fi partea noastra ! Vom fi tentati sa urmam alte drumuri decat singurul drum care ne conduce acolo ? Sa ne incredem in har, sa fim credinciosi, sa luptam lupta cea buna, sa sfarsim alergarea, sa pazim credinta, si aceste lucruri vor fi ale noastre pentru totdeauna !
          Isus adauga : "Eu sunt steaua stralucitoare de dimineata". Prin acest singur cuvant, se infatiseaza El Insusi inaintea noastra, asa cum numai El poate s-o faca. La cap. 2 din Apocalipsa, El este partea noastra in cer, inainte de a se arata lumi. Aici, se prezinta in fata ochilor nostri, in maretia Sa personala. ca cel care vine. Asa cum altadata Isaac a mers s-o intampine pe Rebeca, si El va veni inaintea Miresei Sale. Nu va trimite un mesager pentru aceasta, nu, nici chiar pe capetenia ingerilor ; va veni El Insusi. Poate sa ne dea o dovada de dragoste mai mare ? Nu a venit inca, dar va veni. Si noi, putem spune ca si Rebeca : "Voi merge" ? Suntem gata sa-L intampinam ? Duhul Sfant, Eliezer-ul nostru, ne vorbeste permanent de El, trezind in noi afectiuni pentru Mirele nostru. Ne plecam urechea cu atentie la tot ce ne spune despre El ? Daca este asa, sa raspundem din toata inima la acest strigat, indepartat mai intai, dar care se apropie din ce in ce mai mult : Eu vin curand, da, Eu vin curand. Vino, zice Mireasa, impreuna cu Eliezer-ul ei pe care-L cunoaste, atat de bine. Amin ; vino Doamne Isuse !
          Un Hristos care vine in imparatia Sa face apel la constiinta noastra ; Steaua de dimineata se adreseaza inimii noastre. Sa nu ignoram nici una nici alta. In ambele situatii este vorba de El. Sa iubim atat "aparitia" cat si "venirea" Sa ; astfel ne va gasi cand va veni, asa cum a dorit sa ne aiba, si inima Sa va fi satisfacuta !
         
         
     

marți, 11 noiembrie 2014




                   Observatii practice despre venirea Domnului
                                                                  - I -


          Henri Rossier


                    Cuvant introductiv

          Am putea privi venirea Domnului din punct de vedere doctrinar, dar nu aceasta este ce mi-am propus sa fac aici. Acest subiect este prea scump pentru inima, avand o parte practica, aduce prospetime sufletului, pentru a-l face sa coboare pe terenul mai mult sau mai putin uscat al unei simple invataturi. Venirea Domnului este o nadejde, insasi nadejdea crestina. Ea exercita o influenta invioratoare asupra sufletului care o poseda si sfinteste intrega noastra purtare. Descrierea venirii Domnului nu va ocupa deci decat un spatiu mic in aceste pagini. Urmatoarele randuri vor fi suficiente pentru a  evita neintelegerea pe care citirea acestor articole ar putea sa o produca.
          Venirea sau parusia Domnului este a doua Sa venire ( Fapte.1:11)*, prima avand loc in timpul vietii lui Isus aici pe pamant. Aceasta a doua venire este unul din marile subiectele despre care vorbeste Noul Testament. Ea se compune din doua acte, despartite de un interval de timp mai lung sau mai scurt, cuprins intre capitolele 4 si 19 din Apocalipsa.

          (*) Ma limitez sa citez un numar foarte mic de pasaje pe care cititorul, familiarizat cu acest subiect, le va completa cu usurinta.

          Primul act este venirea Domnului pentru ai Sai. La acest moment, toti sfintii adormiti de la Adam vor fi inviati (*), si sfintii in viata care apartin Bisericii vor fi schimbati, pentru a fi rapiti impreuna ca sa-L intampine pe Domnul in nori, in vazduh. si astfel Domnul ii va lua ca sa-i duca impreuna cu El in gloria Sa cereasca ( 1 Tes.1:10 ; 4:15-18 ; 1 Cor.15:51-54 ; Ioan 14:1-3 ; Evrei 9:28).

          (*) Aceasta este invierea dintre morti. Invierea mortilor pentru judecata nu va avea loc decat dupa Imparatia de o mie de ani ( Apoc.20:7, 11-15).

          Al doilea act este venirea Domnului cu ai Sai. Ei vor fi aratati atunci impreuna cu El in glorie inaintea lumii care L-a respins. Aceasta va cuntinua in imparatia Sa si in toata eternitatea ( Col.3:4 ; 2 Tes.1:10 ; 1 Ioan 3:2 ; Apoc.21).
          Primul act ii are in vedere pe sfinti. Este un act in intregime de har (Ioan 14:1-3).
          Al doilea act, are in vedere lumea, fiind legat de executarea judecatii fata de lume (Apoc.1:7). Aceasta este judecata celor vii, care precede imparatia de o mie de ani. Ea are o parte razboinica si o parte judiciara (Apoc.19:11-16 ; 2 Tes.1:7-10 ; Apoc.20:4 ; Matei 25:31-46). Sfintii Ii vor fi totdeauna alaturi (1 Cor.6:2). Judecata mortilor nu are o relatie directa (*) cu acest al doilea act ; ea urmeaza dupa imparatia de o mie de ani si dupa revolta finala a lui "Gog si Magog" si judecata lui Satan (Apoc.20:7-15). Atunci vor fi aratate cerul si pamantul cel nou, intr-un cuvant starea eterna ( Apoc.20:11 ; 21:1).

          (*) Are o relatie indirecta in sensul ca "ziua Domnului" nu se sfarseste decat prin introducerea starii eterne ( 2 Pet.3:10).

          Invierea celor rai va avea loc in vederea judecatii celor morti, in timp ce "prima inviere" incepe cu invierea lui Hristos, "cel dintai rod", si va continua prin invierea si schimbarea cu "cei care sunt ai lui Hristos" la venirea Sa, si se va incheia cu invierea sfintilor care au fost omorati de "Fiara", in perioada de dinaintea mileniului ( 1 Cor.15:20-23 ; Apoc.11:11-12 ; 20:4-6).
          De al doilea act al venirii Domnului, al carui moment nu este specificat, este legata importanta responsabilitate a sfintilor in ce priveste purtarea lor. Atunci vor primi rasplata slujbei lor ; atunci vor experimenta pierderea rezultata de necredinciosia lor. Intr-un cuvant, de acest al doilea act se leaga ceea ce eu numesc binecuvantari ceresti ( Matei 25:14-30 ; 2 Cor.9-10).
          Primul act este numit in mod special "venirea sau parusia" (1 Tes.4:15 ; Iacov 5:7,8 ; Apoc.3:11 ; 22:20), fericita nadejde ( Tit 2:13).
          Al doilea act este numit "aratarea sau epifania Sa" ( 2 Tim.4:1,8), aratarea Sa in glorie ( Tit 2:13), aratarea venirii Sale ( 2 Tes.2:8), descoperirea Domnului Isus (1 Cor.1:7 ; 2 Tes.1:7), aratarea Sa (Col.3:4), venirea Fiului Omului ( Marcu 13:26), ziua lui Hristos ( Fil.1:10), si in final ziua Domnului ( 1 Tes.5:2). Ziua Domnului care incepe prin venirea Fiului Omului pentru judecata ( Marcu 13:26), si care vine ca un hot ( 2 Pet.3:10), se va incheia dupa domnia de o mie de ani, cand Isus va da imparatia lui Dumnezeu Tatal, prin distrugerea cerului si pamantului actual ( 2 Pet.3:10). Aceasta zi va face loc zilei lui Dumnezeu cu cerul si pamantul cel nou unde va locui dreptatea ( 2 Pet.3:12-13).
          Aceste cateva cuvinte, incomplete fara indoiala, vor fi suficiente sa ne dea o intelegere doctrinara la subiectul nostru.


               1     Purtarea crestina si Imparatia  - 2 Petru 1:3-18

          La inceputul acestui capitol, apostolul ne arata ca "puterea Sa divina ne-a dat toate cele privitoare la viata si evlavie". Purtarea crestina consta in faptul de a aduga unul dupa altul aceste daruri nemarginit de pretioase pe care le avem de la Dumnezeu. Daca dorim sa-L glorificam, purtarea noastra trebuie sa arate neincetat lucrurile care privesc viata si evlavia. Este un lant la care nicio za nu trebuie sa lipseaca, ca nu cumva alergarea noastra sa inceteze inainte ca scopul sa fie atins.
          Vai ! lucrul acesta il vedem atat de des in viata oamenilor lui Dumnezeu. Multi dintre ei s-au oprit inainte de final, au incetat sa adauge aceste lucruri unul dupa altul, si in loc sa alerge intreaga lor viata, alearga doar o parte din ea. Unul singur, "Capetenia si Desavarsitorul credintei", a alergat de o maniera desavarsita ; dar noi, de ce nu-L urmam "fara a esua niciodata ?" N-am primit din "divina Sa putere" taria necesara pentru aceasta ?
          "Dandu-va toata silinta", sa "adaugam" aceste lucruri : la credinta fata de Dumnezeu, virtutea, sau energia spirituala care ne departeaza de rau, pentru atingerea scopului cu orice pret ; cunostinta, sau inteligenta gandurilor divine, cu privire la drumul pe care trebuie sa-l urmam ; infranarea cu privire la noi insine, rabdare cu privire la greutati, evlavia - care traieste in comuniune cu Dumnezeu si care cauta in toate lucrurile gloria Sa - in ce priveste relatia noastra cu Dumnezeu si a vietii sufletelor noastre ; afectiuni fratesti in relatiile cu cei din familia lui Dumnezeu, dragoste in ce priveste relatia de intimitate cu Tatal si cu Fiul.
          Am spus ca oamenii credintei, si uneori cei mai proeminenti, au vazut ruinata cariera lor pentru ca nu si-au "adaugat" aceste lucruri. Astfel, dreptului Lot i-a lipsit virtutea la inceputul drumului sau ; Noe, David, infranarea ; Moise, Ilie, rabdarea ; Solomon, evlavia. Si putem sa dam o multime de exemple. Care a fost pentru acesti credinciosi rezultatul faptului ca nu si-au "adaugat" aceste lucruri ? Lot a fost mantuit ca prin foc, Noe si-a pierdut titlul de cap al noii creatii, sabia nu s-a indepartat de casa lui David, si ultimile sale cuvinte au fost : "Cu adevarat casa mea nu este asa inaintea lui Dumnezeu" ( 2 Sam.23:5). Moise nu a intrat in tara promisa, Ilie a trebuit sa-l unga pe Elisei profet in locul sau, si pentru Solomon, aceasta a fost cauza despartirii si falimentului imparatiei sale.
          Aceste fapte conduc la concluzia ca acesti oameni ai lui Dumnezeu nu au fost mantuiti ? Cu siguranta, au fost mantuiti, caci vedem pe Moise si pe Ilie care apar pe muntele cel sfant in aceeasi glorie ca a Fiului Omului, dar toti au falimentat. Unii dintre ei, fara indoiala, au fost reabilitati prin disciplina, dar necredinciosia altora ii va lipsi de cununa.
          "Adaugand" cu credinciosie aceste lucruri, ne "intarim chemarea si alegerea noastra", nu in inima lui Dumnezeu, aceasta este de la sine, ci mai intai in propriile noastre inimi, apoi in cele ale fratilor nostri, asa cum vedem in 1 Tes.1:3-4 : "aducandu-ne aminte neincetat de lucrarea credintei voastre si de osteneala dragostei si de rabdarea sperantei in Domnul nostru Isus Hristos, inaintea lui Dumnezeu si Tatal nostru, stiind, frati preaiubiti de Dumnezeu, alegerea voastra". Oricine "adauga" aceste lucruri, va merge inainte cu constiinta binecuvantata de siguranta acestor privilegii.
          Aceste reflectii ne duc la subiectul special asupra caruia doresc sa insist astazi. Crestinii carora se adreseaza apostolul, trebuiau sa traiasca in vederea intrarii in Imparatie. Dumnezeu le-a dat o nadejde care trebuia sa influenteze puternic umblarea lor si cu dorinta de a o face cat mai bine. "Facand acestea", zice apostolul, "nu veti cadea niciodata ; pentru ca astfel vi se va da din belsug intrare in Imparatia eterna a Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos". Imparatia eterna era sfarsitul alergarii lor ; acolo aveau sa aiba parte cu Hristos. Atunci cand Noul Testament ne vorbeste de responsabilitate in slujire, intotdeauna ne este prezentat sfarsitul alergarii noastre, venirea Domnului cu sfintii Sai in Imparatia Sa, si nu venirea Sa pentru sfinti.
          Remarcam acest cuvant : "vi se va da din belsug". Acesta este sfarsitul unei umblari in credinciosie. Intrarea va fi data tuturor, dar nu tuturor din "belsug". Crestinul poate avea o intrare din belsug sau din lipsa. Aceasta ultima expresie infatiseaza atat de bine necredinciosia noastra care ne face sa pierdem acest belsug. Nadajduim sa fim mantuiti ca prin foc, sau sa gasim deschisa larg, la capatul alergarii noastre, usa prin care vom intra in gloria imparatiei ?
          Aceste lucruri aveau o importanta mare in ochii apostolului ; caci el zice : "De aceea, ma voi stradui sa va amintesc intotdeauna aceste lucruri, desi le stiti si sunteti intariti in adevarul pe care il aveti". Dar crestinilor carora el se adreseaza, ca si noi din nefericire ! erau in pericol sa uite si sa se lase antrenati de o adormire spirituala. Alergarea lor si-a pierdut elanul de la inceput si nadejdea prospetimea sa. De asemenea, el adauga : "Dar socotesc drept, cat timp sunt in acest cort, sa va trezesc prin aducere-aminte". Si mai departe : "dar ma voi stradui ca si dupa plecarea mea sa puteti oricand sa va aduceti aminte de aceste lucruri". Apoi adauga : in ce ma priveste, eu am vazut aceasta Imparatie cu ochii mei. Am asistat pe muntele cel sfant la puterea si venirea Domnului nostru Isus Hristos. Am contemplat dinainte maretia Sa viitoare. Si mai mult ! Domnul Insusi a avut aceasta intrare din belsug! El a primit din partea lui Dumnezeu Tatal onoare si glorie, cand un astfel de glas I-a fost adresat prin gloria minunata : "Acesta este Fiul Meu Preaiubit, in care Eu Imi gasesc placerea." Dumnezeu a salutat, in auzul meu, Numele Preaiubit, Obiectul placerii Sale.
          Asa a fost intrarea Domnului Isus in Imparatia Sa. Toata puterea I-a fost data, in cer si pe pamant, in virtutea ascultarii Sale. Martorul credincios, Capetenia si Desavarsitorul credintei, Si-a "adaugat aceste lucruri" in mod desavarsit , si pana la capat ; El va fi aclamat prin cuvintele din Ps. 24 : "Porti, ridicati-va capetele! Si ridicati-va, porti ale eternitatii, si va intra Imparatul gloriei. Cine este acest Imparat al gloriei ? Domnul cel tare si puternic, Domnul cel puternic in lupta. Porti, ridicati-va capetele! Si ridicati-va, porti ale eternitatii, si va intra Imparatul gloriei. Cine este acest Imparat al gloriei ? Domnul ostirilor, El este Imparatul gloriei". Lui I se adreseaza, de asemenea, si cuvintele din Ps. 45 : "Incinge-ti sabia la coapsa, viteazule, maretia Ta si splendoarea Ta; si, victorios in maretia Ta, inainteaza pentru adevar, blandete si dreptate, si dreapta Ta Iti va arata fapte infricosatoare. Sagetile Tale sunt ascutite - sub Tine vor cadea popoare - in inima vrajmasilor Imparatului. Tronul Tau, Dumnezeule, este in vecii vecilor; sceptrul imparatiei Tale este un sceptru de dreptate. Tu ai iubit dreptatea si ai urat rautatea; de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tau Te-a uns cu un undelemn de bucurie mai presus decat pe tovarasii Tai".
          In ce ne priveste pe noi, preaiubitilor, noi nu putem sa intram ca El in imparatia Sa, dar putem sa intram impreuna cu El. El nu va intra singur. Petru L-a vazut pe muntele cel sfant asa cum El va reveni. L-a vazut impreuna cu Moise si Ilie, ca insotitori, imagine a sfintilor inviati si a celor transformati, care vor alcatui cortegiul Sau in ziua imparatiei Sale eterne. Daca ne purtam cu credinciosie, daca ne "adaugam aceste lucruri" in vederea aratarii Sale, portile eterne care s-au ridicat pentru El, nu se vor cobori pentru noi, si vom fi salutati la sosirea noastra cu aceste cuvinte : "bine, rob bun si credincios,...intra in bucuria stapanului tau !"    
       
           

             
aze