temelia si adevarul

                         Observatii practice despre venirea Domnului
                                                                 - IV -


          Henri Rossier


             Convertirea si venirea Domnului  -  1Tes. 1 si 2:13

          Este umilitor sa vedem starea spirituala a sufletelor din timpul actual. Crestinatatea de nume este plina de persoane care nu sunt de acord cu rationalismul si necredinta moderna, care spun ca recunosc ca fiind Cuvantul lui Dumnezeu, Evanghelia si adevarurile pe care ea le contine, care marturisesc ca L-au primit pe Hristos si cunosc insemnatatea crucii. Aceste persoane merg in fiecare duminica sa asculte un predicator mai mult sau mai putin credincios, mai mult sau mai putin convingator, apoi iesind de acolo mai mult sau mai putin ziditi sau satisfacuti, avand abilitatea de a compara meritele celor care le-au vorbit...Toate acestea nu fac ca cineva sa fie crestin. Exista o diferenta fundamentala intre starea acestor suflete si a celor din Tesalonic. Apostolul Pavel le spune acestora : "Pentru aceasta si noi multumim lui Dumnezeu neincetat ca, dupa ce ati primit Cuvantul lui Dumnezeu auzit de la noi, ati primit nu un cuvant al oamenilor, ci, asa cum este, in adevar, Cuvantul lui Dumnezeu". Cuvantul puternic al apostolului, excelenta sa predicare, meritul aceluia care le vorbea, si Pavel avea cu siguranta calitati deosebite, nu acestea au fost ceea ce i-au atras. Auzindu-l, au primit, prin credinta, cuvantul sau, ca pe adevaratul Cuvant al lui Dumnezeu. De la inceput, au avut de-a face intr-un mod viu cu Dumnezeu si nu cu omul.

          Evanghelia, fara indoiala, a fost insotita in mijlocul lor de fapte de putere (1:5), semne care caracterizau atunci lucrarea apostolilor, dar autoritatea divina a acestui Cuvant a fost demonstrata intr-un mod cu totul diferit si minunat, caci apostolul adauga : "care si lucreaza in voi care credeti". Aceasta autoritate a fost demonstrata prin roadele pe care Cuvantul le-a produs in inima lor. Iar aceasta lipseste si va lipsi la un crestin de nume.

          Primul din aceste roade este faptul ca prin Cuvant au fost umpluti de bucurie(*), nu o satisfactie trecatoare la auzul unui discurs ziditor, ci bucuria Duhului Sfant (1:6). Astfel, pentru ei, Cuvantul era Dumnezeu, asa l-a primit credinta lor, si Duhul Sfant care le-a adus acest Cuvant, i-a umplut de bucurie auzindu-l.

          (*) Nu vorbim aici decat de adevaruri prezentate in acest capitol, caci Duhul lui Dumnezeu care lucreaza in inima celor pacatosi produce totdeauna pocainta.

          Sfintii din Tesalonic nu au ramas pe loc. Indata acest Cuvant a lucrat in ei o alta roada, convertirea. S-au "intors de la idoli la Dumnezeu" ; si-au parasit religia lor, pentru a-L sluji pe Cel care au ajuns sa-L cunoasca prin Cuvant, Dumnezeul viu si adevarat (in contrast cu idolii care nu erau decat minciuna), "si sa asteptati din ceruri pe Fiul Sau, pe care La inviat dintre cei morti, pe Isus care ne scapa de mania care vine".

          Astfel, scopul convertirii lor era asteptarea. Slujitorii Dumnezeului adevarat, ei au inceput imediat sa-L astepte din ceruri pe Domnul Isus ; nu ca judecator, remarcati bine, ci ca Mantuitor, ca pe Acela al carui caracter este sa ne izbaveasca de mania viitoare. Din momentul convertirii lor, acesti crestini, cu toata nestiinta lor, aveau o nadejde, apropiata venire a lui Hristos. Cea care era viitoare, manie care nicidecum nu putea sa-i atinga, pentru ca venirea Domnului avea sa-i puna la adapost.

          Scump cititor crestin, scopul convertirii tale, ceea ce constituie primul tau pas in viata de credinta, acest scop a fost el atins ? Ai parasit idolii tai de odinioara, cand erai in carne, ca sa slujesti adevaratului Dumnezeu si pentru a astepta din ceruri pe Fiul Sau cel inviat ? Daca nu nu ai facut-o, daca tu nu Il astepti pe Isus din cer, ce nume trebuie dat crestinismului tau ?

          Ia aminte, cititorule, ca acesti tesaloniceni nu erau niste crestini inaintati in viata de credinta si nici foarte competenti in ce priveste invatatura. Erau copilasi in Hristos, destul de nestiutori chiar cu privire la detaliile despre venirea Domnului. Aceasta epistola intareste acest lucru, caci apostolul le scrie pentru ai lamuri referitor la acest subiect. Ei stiau cu mult mai putin decat noi, care avem invatatura completa a Cuvantului despre venirea Domnului. Ei nu ar fi putut sa spuna cum va veni El, cum vom fi rapiti spre a-L intampina, ce se va intampla cu fratii lor care au adormit in Domnul. Dar noi, care stim toate acestea, Il asteptam pe Isus asemena lor ? Observam ca nadejdea lor nu a fost un entuziasm de moment. Prin multe greutati, ei staruiau in acesta asteptare. Lumea ii ura, ii dispretuia, ii prigonea pe acesti crestini, dar ei dadeau marturie. Lumea zicea ca si-au parasit vechea lor religie pentru a urma una noua, a carei principale caracteristici era sa astepte din cer pe cel care Il numeau Mantuitorul lor. Semnul lor distinct in lumea intreaga era aceasta nadejde, acest lucru nebun si ridicol in ochii oamenilor. Si cum stia lumea ca tesalonicienii ii slujeau lui Dumnezeu si-L asteptau pe Domnul ? Nu prin ceea ce spuneau, ci prin ceea ce faceau. Viata lor era caracterizata de o multime de fapte care rezultau din manifestarea credintei, printr-o osteneala neincetata care avea ca motivatie dragostea, si printr-o rabdare remarcabila in mijlocul grelelor prigoniri, rabdare care avea ca fundament aceasta fericita nadejde in Domnul nostru Isus Hristos (1:3).

          Totul era realitate in viata tesalonicenilor. Nu puteau intalni decat suferinta, intr-o lume in care tot ce posedau prin har ii despartea de acum incolo, dar ei lucrau plini de bucurie, slujind lui Dumnezeu, asteptand in fiecare clipa din ceruri pe Mantuitorul lor, plini de credinta, de dragoste si de rabdare ; astfel, Il glorificau in fiecare zi pe Dumnezeul si Tatal care Le-a trimis pe Mantuitorul. Si acum, intreb inca o data, acest tablou este o asemanare cu ceea ce suntem noi ?