temelia si adevarul

                   Observatii practice despre venirea Domnului
                                                                  - I -


          Henri Rossier


                    Cuvant introductiv

          Am putea privi venirea Domnului din punct de vedere doctrinar, dar nu aceasta este ce mi-am propus sa fac aici. Acest subiect este prea scump pentru inima, avand o parte practica, aduce prospetime sufletului, pentru a-l face sa coboare pe terenul mai mult sau mai putin uscat al unei simple invataturi. Venirea Domnului este o nadejde, insasi nadejdea crestina. Ea exercita o influenta invioratoare asupra sufletului care o poseda si sfinteste intrega noastra purtare. Descrierea venirii Domnului nu va ocupa deci decat un spatiu mic in aceste pagini. Urmatoarele randuri vor fi suficiente pentru a  evita neintelegerea pe care citirea acestor articole ar putea sa o produca.

          Venirea sau parusia Domnului este a doua Sa venire ( Fapte.1:11)*, prima avand loc in timpul vietii lui Isus aici pe pamant. Aceasta a doua venire este unul din marile subiectele despre care vorbeste Noul Testament. Ea se compune din doua acte, despartite de un interval de timp mai lung sau mai scurt, cuprins intre capitolele 4 si 19 din Apocalipsa.

          (*) Ma limitez sa citez un numar foarte mic de pasaje pe care cititorul, familiarizat cu acest subiect, le va completa cu usurinta.

          Primul act este venirea Domnului pentru ai Sai. La acest moment, toti sfintii adormiti de la Adam vor fi inviati (*), si sfintii in viata care apartin Bisericii vor fi schimbati, pentru a fi rapiti impreuna ca sa-L intampine pe Domnul in nori, in vazduh. si astfel Domnul ii va lua ca sa-i duca impreuna cu El in gloria Sa cereasca ( 1 Tes.1:10 ; 4:15-18 ; 1 Cor.15:51-54 ; Ioan 14:1-3 ; Evrei 9:28).

          (*) Aceasta este invierea dintre morti. Invierea mortilor pentru judecata nu va avea loc decat dupa Imparatia de o mie de ani ( Apoc.20:7, 11-15).

          Al doilea act este venirea Domnului cu ai Sai. Ei vor fi aratati atunci impreuna cu El in glorie inaintea lumii care L-a respins. Aceasta va cuntinua in imparatia Sa si in toata eternitatea ( Col.3:4 ; 2 Tes.1:10 ; 1 Ioan 3:2 ; Apoc.21).

          Primul act ii are in vedere pe sfinti. Este un act in intregime de har (Ioan 14:1-3).

          Al doilea act, are in vedere lumea, fiind legat de executarea judecatii fata de lume (Apoc.1:7). Aceasta este judecata celor vii, care precede imparatia de o mie de ani. Ea are o parte razboinica si o parte judiciara (Apoc.19:11-16 ; 2 Tes.1:7-10 ; Apoc.20:4 ; Matei 25:31-46). Sfintii Ii vor fi totdeauna alaturi (1 Cor.6:2). Judecata mortilor nu are o relatie directa (*) cu acest al doilea act ; ea urmeaza dupa imparatia de o mie de ani si dupa revolta finala a lui "Gog si Magog" si judecata lui Satan (Apoc.20:7-15). Atunci vor fi aratate cerul si pamantul cel nou, intr-un cuvant starea eterna ( Apoc.20:11 ; 21:1).

          (*) Are o relatie indirecta in sensul ca "ziua Domnului" nu se sfarseste decat prin introducerea starii eterne ( 2 Pet.3:10).

          Invierea celor rai va avea loc in vederea judecatii celor morti, in timp ce "prima inviere" incepe cu invierea lui Hristos, "cel dintai rod", si va continua prin invierea si schimbarea cu "cei care sunt ai lui Hristos" la venirea Sa, si se va incheia cu invierea sfintilor care au fost omorati de "Fiara", in perioada de dinaintea mileniului ( 1 Cor.15:20-23 ; Apoc.11:11-12 ; 20:4-6).

          De al doilea act al venirii Domnului, al carui moment nu este specificat, este legata importanta responsabilitate a sfintilor in ce priveste purtarea lor. Atunci vor primi rasplata slujbei lor ; atunci vor experimenta pierderea rezultata de necredinciosia lor. Intr-un cuvant, de acest al doilea act se leaga ceea ce eu numesc binecuvantari ceresti ( Matei 25:14-30 ; 2 Cor.9-10).

          Primul act este numit in mod special "venirea sau parusia" (1 Tes.4:15 ; Iacov 5:7,8 ; Apoc.3:11 ; 22:20), fericita nadejde ( Tit 2:13).

          Al doilea act este numit "aratarea sau epifania Sa" ( 2 Tim.4:1,8), aratarea Sa in glorie ( Tit 2:13), aratarea venirii Sale ( 2 Tes.2:8), descoperirea Domnului Isus (1 Cor.1:7 ; 2 Tes.1:7), aratarea Sa (Col.3:4), venirea Fiului Omului ( Marcu 13:26), ziua lui Hristos ( Fil.1:10), si in final ziua Domnului ( 1 Tes.5:2). Ziua Domnului care incepe prin venirea Fiului Omului pentru judecata ( Marcu 13:26), si care vine ca un hot ( 2 Pet.3:10), se va incheia dupa domnia de o mie de ani, cand Isus va da imparatia lui Dumnezeu Tatal, prin distrugerea cerului si pamantului actual ( 2 Pet.3:10). Aceasta zi va face loc zilei lui Dumnezeu cu cerul si pamantul cel nou unde va locui dreptatea ( 2 Pet.3:12-13).

          Aceste cateva cuvinte, incomplete fara indoiala, vor fi suficiente sa ne dea o intelegere doctrinara la subiectul nostru.

               1     Purtarea crestina si Imparatia  - 2 Petru 1:3-18

          La inceputul acestui capitol, apostolul ne arata ca "puterea Sa divina ne-a dat toate cele privitoare la viata si evlavie". Purtarea crestina consta in faptul de a aduga unul dupa altul aceste daruri nemarginit de pretioase pe care le avem de la Dumnezeu. Daca dorim sa-L glorificam, purtarea noastra trebuie sa arate neincetat lucrurile care privesc viata si evlavia. Este un lant la care nicio za nu trebuie sa lipseaca, ca nu cumva alergarea noastra sa inceteze inainte ca scopul sa fie atins.

          Vai ! lucrul acesta il vedem atat de des in viata oamenilor lui Dumnezeu. Multi dintre ei s-au oprit inainte de final, au incetat sa adauge aceste lucruri unul dupa altul, si in loc sa alerge intreaga lor viata, alearga doar o parte din ea. Unul singur, "Capetenia si Desavarsitorul credintei", a alergat de o maniera desavarsita ; dar noi, de ce nu-L urmam "fara a esua niciodata ?" N-am primit din "divina Sa putere" taria necesara pentru aceasta ?

          "Dandu-va toata silinta", sa "adaugam" aceste lucruri : la credinta fata de Dumnezeu, virtutea, sau energia spirituala care ne departeaza de rau, pentru atingerea scopului cu orice pret ; cunostinta, sau inteligenta gandurilor divine, cu privire la drumul pe care trebuie sa-l urmam ; infranarea cu privire la noi insine, rabdare cu privire la greutati, evlavia - care traieste in comuniune cu Dumnezeu si care cauta in toate lucrurile gloria Sa - in ce priveste relatia noastra cu Dumnezeu si a vietii sufletelor noastre ; afectiuni fratesti in relatiile cu cei din familia lui Dumnezeu, dragoste in ce priveste relatia de intimitate cu Tatal si cu Fiul.

          Am spus ca oamenii credintei, si uneori cei mai proeminenti, au vazut ruinata cariera lor pentru ca nu si-au "adaugat" aceste lucruri. Astfel, dreptului Lot i-a lipsit virtutea la inceputul drumului sau ; Noe, David, infranarea ; Moise, Ilie, rabdarea ; Solomon, evlavia. Si putem sa dam o multime de exemple. Care a fost pentru acesti credinciosi rezultatul faptului ca nu si-au "adaugat" aceste lucruri ? Lot a fost mantuit ca prin foc, Noe si-a pierdut titlul de cap al noii creatii, sabia nu s-a indepartat de casa lui David, si ultimile sale cuvinte au fost : "Cu adevarat casa mea nu este asa inaintea lui Dumnezeu" ( 2 Sam.23:5). Moise nu a intrat in tara promisa, Ilie a trebuit sa-l unga pe Elisei profet in locul sau, si pentru Solomon, aceasta a fost cauza despartirii si falimentului imparatiei sale.

          Aceste fapte conduc la concluzia ca acesti oameni ai lui Dumnezeu nu au fost mantuiti ? Cu siguranta, au fost mantuiti, caci vedem pe Moise si pe Ilie care apar pe muntele cel sfant in aceeasi glorie ca a Fiului Omului, dar toti au falimentat. Unii dintre ei, fara indoiala, au fost reabilitati prin disciplina, dar necredinciosia altora ii va lipsi de cununa.

          "Adaugand" cu credinciosie aceste lucruri, ne "intarim chemarea si alegerea noastra", nu in inima lui Dumnezeu, aceasta este de la sine, ci mai intai in propriile noastre inimi, apoi in cele ale fratilor nostri, asa cum vedem in 1 Tes.1:3-4 : "aducandu-ne aminte neincetat de lucrarea credintei voastre si de osteneala dragostei si de rabdarea sperantei in Domnul nostru Isus Hristos, inaintea lui Dumnezeu si Tatal nostru, stiind, frati preaiubiti de Dumnezeu, alegerea voastra". Oricine "adauga" aceste lucruri, va merge inainte cu constiinta binecuvantata de siguranta acestor privilegii.

          Aceste reflectii ne duc la subiectul special asupra caruia doresc sa insist astazi. Crestinii carora se adreseaza apostolul, trebuiau sa traiasca in vederea intrarii in Imparatie. Dumnezeu le-a dat o nadejde care trebuia sa influenteze puternic umblarea lor si cu dorinta de a o face cat mai bine. "Facand acestea", zice apostolul, "nu veti cadea niciodata ; pentru ca astfel vi se va da din belsug intrare in Imparatia eterna a Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos". Imparatia eterna era sfarsitul alergarii lor ; acolo aveau sa aiba parte cu Hristos. Atunci cand Noul Testament ne vorbeste de responsabilitate in slujire, intotdeauna ne este prezentat sfarsitul alergarii noastre, venirea Domnului cu sfintii Sai in Imparatia Sa, si nu venirea Sa pentru sfinti.

          Remarcam acest cuvant : "vi se va da din belsug". Acesta este sfarsitul unei umblari in credinciosie. Intrarea va fi data tuturor, dar nu tuturor din "belsug". Crestinul poate avea o intrare din belsug sau din lipsa. Aceasta ultima expresie infatiseaza atat de bine necredinciosia noastra care ne face sa pierdem acest belsug. Nadajduim sa fim mantuiti ca prin foc, sau sa gasim deschisa larg, la capatul alergarii noastre, usa prin care vom intra in gloria imparatiei ?

          Aceste lucruri aveau o importanta mare in ochii apostolului ; caci el zice : "De aceea, ma voi stradui sa va amintesc intotdeauna aceste lucruri, desi le stiti si sunteti intariti in adevarul pe care il aveti". Dar crestinilor carora el se adreseaza, ca si noi din nefericire ! erau in pericol sa uite si sa se lase antrenati de o adormire spirituala. Alergarea lor si-a pierdut elanul de la inceput si nadejdea prospetimea sa. De asemenea, el adauga : "Dar socotesc drept, cat timp sunt in acest cort, sa va trezesc prin aducere-aminte". Si mai departe : "dar ma voi stradui ca si dupa plecarea mea sa puteti oricand sa va aduceti aminte de aceste lucruri". Apoi adauga : in ce ma priveste, eu am vazut aceasta Imparatie cu ochii mei. Am asistat pe muntele cel sfant la puterea si venirea Domnului nostru Isus Hristos. Am contemplat dinainte maretia Sa viitoare. Si mai mult ! Domnul Insusi a avut aceasta intrare din belsug! El a primit din partea lui Dumnezeu Tatal onoare si glorie, cand un astfel de glas I-a fost adresat prin gloria minunata : "Acesta este Fiul Meu Preaiubit, in care Eu Imi gasesc placerea." Dumnezeu a salutat, in auzul meu, Numele Preaiubit, Obiectul placerii Sale.

          Asa a fost intrarea Domnului Isus in Imparatia Sa. Toata puterea I-a fost data, in cer si pe pamant, in virtutea ascultarii Sale. Martorul credincios, Capetenia si Desavarsitorul credintei, Si-a "adaugat aceste lucruri" in mod desavarsit , si pana la capat ; El va fi aclamat prin cuvintele din Ps. 24 : "Porti, ridicati-va capetele! Si ridicati-va, porti ale eternitatii, si va intra Imparatul gloriei. Cine este acest Imparat al gloriei ? Domnul cel tare si puternic, Domnul cel puternic in lupta. Porti, ridicati-va capetele! Si ridicati-va, porti ale eternitatii, si va intra Imparatul gloriei. Cine este acest Imparat al gloriei ? Domnul ostirilor, El este Imparatul gloriei". Lui I se adreseaza, de asemenea, si cuvintele din Ps. 45 : "Incinge-ti sabia la coapsa, viteazule, maretia Ta si splendoarea Ta; si, victorios in maretia Ta, inainteaza pentru adevar, blandete si dreptate, si dreapta Ta Iti va arata fapte infricosatoare. Sagetile Tale sunt ascutite - sub Tine vor cadea popoare - in inima vrajmasilor Imparatului. Tronul Tau, Dumnezeule, este in vecii vecilor; sceptrul imparatiei Tale este un sceptru de dreptate. Tu ai iubit dreptatea si ai urat rautatea; de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tau Te-a uns cu un undelemn de bucurie mai presus decat pe tovarasii Tai".

          In ce ne priveste pe noi, preaiubitilor, noi nu putem sa intram ca El in imparatia Sa, dar putem sa intram impreuna cu El. El nu va intra singur. Petru L-a vazut pe muntele cel sfant asa cum El va reveni. L-a vazut impreuna cu Moise si Ilie, ca insotitori, imagine a sfintilor inviati si a celor transformati, care vor alcatui cortegiul Sau in ziua imparatiei Sale eterne. Daca ne purtam cu credinciosie, daca ne "adaugam aceste lucruri" in vederea aratarii Sale, portile eterne care s-au ridicat pentru El, nu se vor cobori pentru noi, si vom fi salutati la sosirea noastra cu aceste cuvinte : "bine, rob bun si credincios,...intra in bucuria stapanului tau !"