Translate

miercuri, 31 decembrie 2014



                                                  Hristos este Cel care tine cheia


                "Acestea le spune Cel Sfant, Cel Adevarat, care are cheia lui David, care deschide si nimeni nu va inchide, si care inchide si nimeni nu va deschide" (Apoc. 3:7)
                                                                                                       

          O impotrivire violenta si agresiva se manifesta in tarile unde predicarea Cuvantului este interzisa ; totusi, totul este in mana Domnului. Am dorinta ca Evanghelia sa fie predicata in astfel de tari, insa piedicile sunt multe si mari ; dar mangaierea mea este sa stiu ca Hristos are cheia si toata puterea lui Dumnezeu la dispozitie. "Acestuia, portarul ii deschide" ( Ioan 10:3) ; asa era, dupa cum L-am vazut in Evanghelii, atunci cand Isus S-a aratat. Nimeni nu a putut inchide usa marturiei pe care El a dat-o. Toate puterile de pe pamant - fariseii, invatatorii legii, preotii de seama, guvernatorii, Pilat si Irod, aceste vulpi (vezi Luca 13:32) - nu au putut impiedica o singura oaie pierduta sa auda glasul bunului Pastor in timp ce El era pe pamant.
          La fel este astazi ca si ieri. Aceasta este siguranta noastra atunci cand predicam Evanghelia ; caci, in ciuda deplinei libertati cu care suntem binecuvantati in tara noastra atat de privilegiata, nu as putea conta nici macar pe un singur an, daca nu as avea aceasta simpla promisiune : "am pus inaintea ta o usa deschisa, pe care nimeni nu poate sa o inchida" (Apoc.3:8). As putea sa merg fara teama in orice tara, oricare ar fi imprejurarile exterioare, daca vad ca Domnul a deschis o usa inaintea mea.
          Noi trebuie bineinteles sa ne sprijinim bucurosi cu toata increderea pe bratul Celui care tine cheia si poseda sufletele noastre prin rabdarea noastra(Luca 21.19). Vor fi permanent imprejurari care necesita credinta noastra, si Dumnezeu va ingadui ca aceste imprejurari sa apara, pentru ca sa realizam ca fara El noi nu putem face nimic ( Ioan 15.5).

     ....................................................................................................................................................
                                                                                                           
           Nu trebuie sa ne ocupam cu raul, nici sa ne lasam speriati in vreun fel de Vrajmas, ca si cum Domnul nu ar avea totul in mana Sa. El a biruit si tine cheile puterii. Trebuie sa inaintam cu incredere ca puterea Ii apartine Lui si ca ea este in mainile Sale.
           Hristos este suficient pentru tot ce va cheama sa fiti sau sa  faceti.
                                                                                                           

               J.N.Darby                                                  Le Seigneur este proche ( Domnul este aproape)

marți, 30 decembrie 2014




                       Observatii practice despre venirea Domnului
                                                                - VII -



          Henri Rossier


                    Venirea Fiului Omului - Mat.24:32-44 ; 1 Tes.5:1-11

          Aceste pasaje ne prezinta un aspect nou despre venirea Domnului : aparitia Sa ca "Fiu al Omului", pentru a judeca pe cei vii de pe pamant. Aparut altadata in har, pentru a suferi, pentru a fi respins de iudei si de natiuni, apoi rastignit, Fiul Omului, Caruia Dumnezeu "I-a dat toata judecata", va reveni, si razbunarea pe care o va aduce pentru dusmanii Sai va fi groaznica. Matei 24:1-31, descrie semnele profetice care preced si insotesc venirea lui Mesia, raportat la poporul iudeu care L-a respins. Am aratat deja intr-un articol precedent aplicatia practica a profetiei pentru constiinta noastra, de aceea renunt sa mai abordez din nou acest subiect. Este suficient sa mentionez aici ca "semnele" din Matei 24 nu au nicio legatura cu aparitia stelei de dimineata, adica cu venirea Domnului in har, ci ele preced aparitia Soarelui dreptatii. Va fi pe pamant, la sfarsitul timpului, un grup de martori dintre iudei, adevaratul Israel, "ramasita" la care se refera profetia, care va fi atentionata prin semnele de judecata imineneta fata de prigonitorii sai, si de apropiata sa eliberare. In acelasi timp, o mare multime dintre natiuni ( din nefericire ! nu din crestinatatea apostata ) va fi convertita prin "Evanghelia imparatiei". Acesti credinciosi Il vor accepta ca Domn pe Cel care este gata sa apara ca Fiul Omului, judecator si imparat, si se vor supune Lui. Ei vor fi binecuvantati pentru ca au ascultat si ocrotit ramasita lui Israel, in timpul necazului sau ( Mat.25:31-46).
          Versetele 32 la 34 din cap.24 se refera la iudeii credinciosi de la sfarsit. Domnul le zice : "cand veti vedea toate acestea, sa stiti ca El este aproape, la usi" (v.33) si "Nicidecum nu va trece aceasta generatie, pana nu vor avea loc toate acestea" (v.34). Totusi, adevarurile cuprinse in aceste versete depasesc cu mult sfera poporului Israel. Cand va veni Fiul Omului, nu va gasi lumea schimbata nici in caracterul sau, si nici in manifestarile sale. Oamenii vor fi la fel ca in zilele lui Noe. "Pentru ca, asa cum erau oamenii in zilele dinainte de potop, mancand si band, insurandu-se si maritandu-se..., si n-au stiut pana a venit potopul si i-a luat pe toti" (v.38,39). Unul singur, Noe, al optulea om al credintei, a intrat in corabie impreuna cu casa sa si a fost "lasat", pentru a deveni samanta unei noi rase intr-o lume curatita prin judecata. La fel va fi si la sfarsitul timpului. Judecata, va distinge intre cei drepti si cei rai. Acestia din urma vor fi "luati", asemenea oamenilor nelegiuiti de altadata, in timp ce, la fel ca dreptul Noe, altii vor fi lasati. Dar a fost foarte important pentru Domnul, sa le faca cunoscut ucenicilor care Il inconjurau, atitudinea pe care trebuie sa o aiba cu privire la intoarcerea Fiului Omului. Va fi o intoarcere neasteptata. Nimeni nu poate sti nici ziua nici ora, nici chiar ingerii din cer. Aceasta cunoastere este rezervata doar Tatalui (v.36). Apropierea acestei zile este descoperita prin semne (v.33), dar fara a se cunoaste data. Ceea ce trebuie sa stie ei, este ca Fiul Omului va veni deodata ca un hot (v.43). Trebuie deci sa vegheati, le zice Domnul, caci hotul vine noaptea, si "nu stiti in care ceas vine Domnul vostru". Fiul Omului, care la venire va surprinde pe oameni ca un hot, nu are acelas caracter pentru ucenici : este Domnul lor, si Cel pe care ei trebuie sa-L astepte intr-o permanenta veghere.
          Aceste lucruri ii intereseaza decat pe ucenicii dintre iudei ? 1 Tes. 5 ne arata ca ele se aplica de asemenea si crestinilor. "Iar despre timpuri si vremuri, fratilor, nu aveti nevoie sa vi se scrie". Tesalonicenii cunoasteau prin profetie semnele venirii Fiului Omului, in contrast cu fericita venire a Fiului lui Dumnezeu, despre care au vazut in cap 4. "Pentru ca voi insiva stiti prea bine ca ziua Domnului asa vine, ca un hot in noapte". Oamenii vor fi atinsi de o distrugere neasteptata. "Dar voi, fratilor, nu sunteti in intuneric, ca ziua sa va surprinda ca un hot. Pentru ca voi toti sunteti fii ai luminii si fii ai zilei; noi nu suntem ai noptii, nici ai intunericului".
          Motivul pentru care judecata nu poate sa ne atinga, este ca noi apartinem deja acestei zile care este inca viitoare, fiind eliberati de puterea intunericului si am fost facuti fii ai luminii. Cum poate deci ziua Domnului sa atinga constiintele noastre ? Duhul Sfant adauga : "Astfel deci sa nu dormim, ca ceilalti, ci sa veghem si sa fim treji; pentru ca cei care dorm, dorm noaptea; si cei care se imbata, se imbata noaptea; dar noi, fiind ai zilei, sa fim treji". A dormi si a ne imbata inseamna a ne trada caracterul nostru de fii ai zilei. Nu avem decat aceasta dorinta, dar atat de puternica pentru a veghea si pentru a respinge toate bauturile ametitoare prin care lumea si Satan cauta sa adoarma sufletele noastre. Noi apartinem unei alte sfere, cea a luminii eterne !
          Trebuie sa veghem plini de teama ca mania sa nu ne atinga si pe noi ? Nicidecum, caci noi nu ne mai temem de judecata, ci de lumea care va fi judecata : "Imbracand platosa credintei si a dragostei si, drept coif, speranta mantuirii; pentru ca Dumnezeu nu ne-a randuit spre manie, ci spre dobandirea mantuirii prin Domnul nostru Isus Hristos".
          Credinta si dragostea ne pazesc de atacurile lui Satan si ale lumii, lipindu-ne de Dumnezeu, de Hristos, de toti cei care sunt nascuti din El. Cand ma bucur de aceste lucruri minunate, cele de pe pamant isi pierd puterea de a ma atinge. Nadejdea mantuirii ne umple de siguranta in fata acestei manii viitoare care nu ne este destinata. Asa asteapta crestinul credincios ziua Domnului. Aceasta zi nu-l atinge intr-un mod personal ; dar ea atinge constiinta sa, si aceasta este un lucru nemarginit de benefic in mijlocul pericolelor de orice fel care ameninta viata noastra crestina.
          Dar poate crestinatate de nume sa se creada la adapost de aceasta zi ? Ea si-a creeat o iluzie, caci se lauda ca poarta numele lui Hristos. Cat de mult se insala. Sardes, care reprezinta crestinatatea sub forma sa cea mai luminata, protestantismul, primeste acest avertisment din partea Domnului : "Aminteste-ti deci cum ai primit si ai auzit si pastreaza si pocaieste-te! Deci, daca nu vei veghea, voi veni ca un hot si nicidecum nu vei sti in ce ceas voi veni asupra ta" ( Apoc.3;3). Religia cea mai ortodoxa, nu salveaza pe cei care marturisesc groaznica zi a Fiului Omului. Ei vor fi in mod complet asemanati cu lumea. Fiind fara pocainta care insoteste credinta, partea lor nu difera de a celor neevlaviosi. Dar in ce ne priveste, "sa ne indemnam unii pe altii" sa veghem si sa fim treji !    
               


                 


                 

luni, 29 decembrie 2014



                    Observatii practice despre venirea Domnului
                                                                 - VI -


          Henri Rossier


                  Venirea Domnului si invierea sfintilor - 1 Tes. 4:13-18

          Tesalonicenii, desi erau prunci in credinta, au primit de la inceput numeroase adevaruri importante. Aceasta prima epistola face permanent aluzie la lucrurile pe care ei deja le cunosteau. "Stiti", acest cuvant tipic in toate scrisorile apostolice care desemneaza cunostinta crestina, revine frecvent in aceste capitole. Astfel, pentru a nu ne indeparta de subiectul nostru, tesalonicenii stiau ei insisi "prea bine ca ziua Domnului asa vine, ca un hot in noapte" (5:2). Foarte constienti despre timpuri si vremuri cu privire la profetia de care ne ocupam, nu aveau nevoie sa li se scrie, dar asupra unui lucru important erau "in necunostinta" ; ei nu stiau ce avea sa se intample, la venirea Domnului, cu aceia dintre ei care au adormit. Cand unul dintre fratii lor era inmormantat, ei erau adanc intristati si se pare ca nu aveau pentru sfintii adormiti, aceeasi nadejde care o aveau pentru ei insisi (5:13).
          Nu avem niciun motiv sa presupunem ca ei s-ar fi indoit cat de putin cu privire la fericirea sufletelor celor care au adormit in Domnul. Cu siguranta, n-ar fi fost crestini daca ar fi pus la indoiala aceasta fericire ; dar ei, care se bucurau in fiecare clipa sa fie rapiti de Domnul fara sa treaca prin moarte, gandeau ca sfintii adormiti sufereau o pierdere prin plecarea lor. Puteau sa gandeasca, ca ei tesalonicenii, care aveau sa fie rapiti de Domnul, la venirea Sa, o vor lua inainte cu trupuri schimbate si nepieritoare, celor care erau morti in Hristos, si ca acestia din urma nu li se vor alatura decat poate mai tarziu, la invierea celor drepti. Starea sufletului dupa moarte nu era in gandirea lor o stare finala, ci ei gandeau ca fratii lor adormiti vor fi lipsiti de un privilegiu, in timp ce ei, poate dupa mult timp, au ajuns la desavarsire (*). Astfel, teama lor, rezultatul lipsei de cunoastere, arata cat de vie era in inimile lor dragostea dintai, caci erau mai intristati de pretinsa pierdere a fratilor lor, decat de propriul lor interes.

          (*) Cel putin acestea sunt concluziile pe care le tragem dintr-o citire atenta a pasajului.

          Asupra acestor puncte, apostolul le da invataturi clare si precise din Cuvantul lui Dumnezeu. Incepe a le arata ca destinul sfintilor adormiti nu poate fi despartit de cel al lui Hristos. "Pentru ca, daca credem ca Isus a murit si a inviat, tot asa si Dumnezeu va aduce impreuna cu El pe cei care au adormit in Isus" (v.14). Isus Hristos a intrat in moarte, dar numai pentru a o birui ; inviind, a iesit din acest loc nimicindu-i portile. El a facut aceasta pentru noi, si a facut-o intr-un mod desavarsit, astfel ca, de acum trecutul , prezentul si viitorul nostru sunt legate de al Sau. Suntem morti impreuna cu El, inviati impreuna cu El, in ce priveste starea sufletelor noastre ; ramane doar, daca adormim, invierea trupurilor noastre. Cand va avea loc aceasta ? Este ceea ce tesalonicenii trebuia sa cunoasca. Apostolul le arata mai intai ca sfintii care au adormit, Dumnezeu ii va aduce impreuna cu Hristos, pentru ca ei nu mai pot fi despartiti de El la venirea Sa, deoarece au fost una cu El in moartea si in invierea Sa. Apoi, prin Cuvantul Domnului, le descopera o taina, care nu a fost descoperita pana atunci, si anume ca la venirea Domnului, ei cei vii nu o vor lua nicidecum inaintea celor adormiti. Invierea acestora va avea loc atunci, mai intai, apoi vor fi schimbati sfintii care vor fi in viata. Prima inviere este legata deci de venirea Domnului pentru rapirea sfintilor. Va fi momentul cand biruinta lui Hristos asupra mortii va fi aratata, si cand El va culege intr-un mod deplin roadele. Prin invierea lui Hristos, moartea a fost invinsa si desfiintata (2 Tim.1:10). Prin invierea celor care sunt "ai lui Hristos, la venirea Lui", moartea va fi "inghitita de biruinta". Va fi dovada, de o maniera stralucitoare, ca in virtutea lucrarii lui Hristos ea nu mai are nicio putere, chiar si fata de cel mai mic atom din tarana sfintilor. Prada i-a scapat, fara ca sa poata retine ceva. Totusi, moartea in sine, acest din urma vrajmas, nu va fi desfiintata (1 Cor.15:26) decat in momentul cand toate lucrurile vor fi supuse sub picioarele Sale, si Hristos va da imparatia lui Dumnezeu Tatal. Atunci, in pragul timpurilor eterne, moartea si hadesul (locuinta mortilor n.tr.) vor fi aruncate in iazul de foc (Apoc.20:14).
          Apostolul le descopera apoi, ca Domnul Insusi, coborand din cer, va da semnalul de strangere pentru ai Sai si de plecarea lor, semnal transmis prin arhanghel, si proclamat de trambita. Plecare va avea loc atunci cand vor fi reuniti cu toti, mortii in Hristos care vor invia fiind primii la aceasta intalnire ; atunci, impreuna cu toti vor pleca sa-L intalneasca pe Domnul in vazduh, "si astfel, zice apostolul, "vom fi totdeauna cu Domnul". Ce mangaiere trebuie sa fi umplut inima tesalonicenilor la auzirea acestor lucruri !
          Ceea ce trebuia sa invete ei atunci, noi cunoastem acum prin Cuvantul lui Dumnezeu. S-ar parea ca, fata de o descoperire atat de clara, crestinii din zilele noastre trebuie sa-L astepte zilnic pe Domnul. Din nefericire nu este asa. Asteptarea Domnului nu mai poate fi un lucru actual, daca Insusi persoana Sa nu mai este o realitate pentru suflet. Ar putea si crestinii de astazi sa zica asa cum zice apostolul : "noi, cei vii, care ramanem pana la venirea Domnului" (4:15,17). El nu zice : "care vor ramane", caci aceasta venire este pentru el un lucru prezent, al carui moment nu poate intarzia dincolo de sfarsitul vietii. Crestinul care realizeaza importanta nadejdii sale nu asteapta sa moara : "Nu", zice el, "nu dorim sa fim dezbracati, ci imbracati " (2 Cor.5:4). Lui Petru i s-a dat o descoperire speciala cu privire la moartea sa (2 Pet.1:14).
          Uitand de venirea actuala a Domnului, se pierde din vedere importanta imensa a invierii. Se obisnuieste, chiar daca nu doctrinar, cel putin (ceea ce este mult mai grav) in gandire, a se considera starea sufletelor dupa moarte, ca starea finala a desavarsirii pentru crestini. Se zice despre cineva care a murit : "a plecat inaintea noastra la Domnul", nemaifiind alta nadejde decat aceea de a ne alatura dupa moarte.
          Tesalonicenii nu erau de fapt intristati de pierderea pe care o simteau prin moartea fratilor lor ; ei gandeau ca cei care erau adormiti sufereau o pierdere, pentru ca nu se aflau impreuna cu ei cind Domnul avea sa vina. Erau intristati la gandul ca ei o vor lua inaintea sfintilor adormiti si vor fi, inaintea lor, facuti asemenea lui Hristos. Aveau sa invete aici, nu doar ca fratii lor le-au luat-o inainte, dar ca o vor lua inainte si la venirea Domnului. Moartea nu insemna pentru ei finalul vietii crestine, si singurul drum pentru a intra in fericirea cereasca, in timp ce, pentru multi crestini care plaseaza desavarsirea in starea sufletului despartit de trup, venirea Domnului inseamna moartea, si "Vino, Doamne", semnifica : a fi pe punctul de a muri. "Ei merg inaintea noastra in cer, acolo unde si noi vom merge...", gandire straina de invatatura crestina, desi bine intiparita in cunostinta unui sfant din Vechiul Testament (2 Sam.12:23). Dar Scriptura ne arata aici ca nu ne vom reuni cu ei in cer, ci noi, care vom fi in viata aici jos, vom fi rapiti cu sfinti adormiti, care vor invia mai intai, pentru a fi impreuna la Domnul. Ca, in acest fericit moment, ne vom recunoaste unii cu altii, nu am nicio indoiala ( ucenicii i-au recunoscut foarte bine pe Moise si Ilie, pe muntele cel sfant, desi nu i-au vazut niciodata) ; dar "mangaierea" nu se refera numai la acest fapt, lucru care ii preocupa deseori pe crestini. Aceasta "mangaiere" se refera in special la faptul ca vom merge impreuna sa-L intalnim pe Domnulu, si ca vom fi astfel totdeauna cu Domnul. A pierde din vedere venirea Domnului ca nadejde a sufletului, este o pierdere cu mult mai mare decat ne putem gandi. Este pierderea din vedere a persoanei Sale ; este asteptarea mortii ca sfarsit al celui credincios ; este considerarea starii sufletului dupa moarte ca starea finala a crestinului ; este uitarea invierii dintre morti, sau mai degraba trimiterea la ziua invierii celor morti si judecata finala ! Cate comori pierdute ! Si cand se incearca trezirea crestinilor cu privire la acest subiect, intalnim suflete care trateaza venirea Domnului ca un lucru secundar. Secundar ! cand este un adevar care trebuie sa preocupe pe toti, si fara de care nu exista nicio nadejde, nicio adevarata mangaiere, nicio siguranta, in timp ce, pentru cine asteapta pe Domnul, venirea Sa este semnalul invierii, strangerea impreuna a sfintilor, o biruinta deplina asupra mortii, o asemanare eterna cu El !  
                 
       


             



       


             

marți, 16 decembrie 2014




                  Observatii practice despre venirea Domnului
                                                                   - V -


          Henri Rossier


                Asteptarea Domnului si viata crestina - 1 Tes. 3:10-13

          Am aratat deja ca asteptarea Domnului nu a caracterizat pe tesaloniceni doar la momentul convertirii lor. Prigonirea care a urmat le-a dat ocazia sa manifeste rabdarea si nadejdea lor. Pavel insusi, desi batran in credinta, si care era un parinte nu un copilas, a umblat totdeauna asemenea lor, in ravna "dragostei dintai", si dea lungul anilor nu a slabit in ce priveste prospetimea vietii sale crestine. Capitolul 2 ne prezinta pe apostol in "lucrarea credintei" si a "ostenelii dragostei" sale (vom reveni), si in final in "rabdarea nadejdii" sale, caci atunci cand Satan cauta sa impiedice slujba sa (v.17-20), avea inaintea ochilor venirea Domnului si stia ca va primi atunci, si numai atunci, rasplata pentru slujba sa. "Pentru ca", zice el, "cine ne este speranta, sau bucurie, sau cununa a laudei ? Nu sunteti chiar voi, inaintea Domnului nostru Isus, la venirea Sa ?" (2:19). Astfel, venirea Domnului, care va pune in lumina intreaga purtare a acestor copilasi in credinta, va avea aceeasi influenta binecuvantata asupra intregii lucrari a marelui apostol al natiunilor. Fiind impreuna in aceeasi familie, si avand aceleasi trasaturi, detineau, in ciuda masuri de cunoastere destul de diferita, aceeasi taina a vietii crestine.
          Pasajul care face subiectul principal al acestei meditatii (3:10-13), ne arata ca credinta tesalonicenilor era pandita de cateva pericole. Aici, "credinta" nu este doar acceptarea marturiei lui Dumnezeu cu privire la lucrarea lui Hristos, caci primita in inima, aceasta credinta este completa ; dar credinta inseamna de asemenea, ansamblul invataturi crestine primite prin credinta, si din acest punct de vedere, le lipseau cateva lucruri (vezi v.10). Toate indemnurile din aceasta epistola dovedesc ca detaliile cu privire la nadejdea lor le erau inca necunoscute. Satan cauta sa scoata din aceasta lacuna un profit. Vedem in cap. 4 ca erau in pericol de a fi "intristati ca si ceilalti care nu au nadejde" si, in a doua epistola, ca vrajmasul a reusit intr-o oarecare masura sa le rapeasca asteptarea lor. Le-a insinuat ca "ziua Domnului ar fi prezenta acum" (2:2) ( adica ziua de judecata), deoarece treceau prin necazuri ; prin acestea puteau fi inselati in asteptarea lui Isus, venind din cer ca sa-i scape de mania viitoare.
          Adevarul este ca crestinii care nu sunt familiarizati cu venirea Domnului, sunt supusi riscului de a cadea in cursele ispititorului, si astfel sa faca in zadar lucrarea Duhului Sfant pentru ei (1 Tes.3:5). Daca pierdem cunoastere nadejdei crestine, sufletele noastre sunt in pericolul de a pierde, de asemenea, si alte adevaruri elementare care sunt la baza credintei. Intrebarea : "Unde este promisiunea venirii Lui ?" constiuie temelia pentru materialismul batjocoritorilor de la sfarsit (2 Pet.3:4). Aceasta asteptare a lui Hristos care influenteaza slujba noastra si importanta pentru credinta noastra, actioneaza asupra altor aspecte din viata noastra crestina. Am putea chiar afirma ca ea nu este straina de niciun aspect din aceasta viata. Astfel, la cap. 3 din epistola noastra, apostolul nu poate sa vorbeasca despre sfintenie fara sa aminteasca venirea Domnului : "Domnul sa va faca sa sporiti si sa prisositi in dragoste unii fata de altii si fata de toti, dupa cum facem si noi fata de voi, ca sa va intareasca inimile, ca sa fie fara vina in sfintenie, inaintea lui Dumnezeu si Tatal nostru, la venirea Domnului nostru Isus cu toti sfintii Sai! (3:12-13).
          Sa ne oprim putin atentia asupra acestui pasaj. Vedem ca Pavel doreste pentru sfintii din Tesalonic o sporire si o inmultire a dragostei fratesti si aceasta, nu doar in cercul restrans al relatiilor crestine, ci "fata de toti"(*). Ce ar insemna astazi aceasta dragoste sporita fata de toate madularele lui Hristos ! De cate ori nu sunt tratati ca straini (ca si cum nu ar fi frati), copiii lui Dumnezeu cu care nu mergem impreuna ! De cate ori dragostea este inlocuita printr-un fel de tovarasie, care ne uneste ca membri ai diverselor secte care a divizat sarmana Biserica a Domnului !

          (*) Nu este zis aici : "fata de toti oamenii", desi acest lucru este valabil (vezi 5:15).

          Apostolul a fost, in ochii tesalonicenilor, un model al acestei dragoste despre care el vorbeste. El putea sa le spuna intr-adevar : "dupa cum facem si noi fata de voi", caci le-a dovedit-o. "Asa cum o doica isi ingrijeste cu drag copiii, astfel, plini de dragoste pentru voi, ne gaseam placerea sa va dam nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci si propriile noastre vieti, pentru ca ne erati preaiubiti". Lucrarea sa in mijlocul lor a fost cu adevarat "lucrarea dragostei" : "Pentru ca, fratilor, va amintiti osteneala si truda noastra : lucrand noapte si zi, spre a nu impovara pe cineva dintre voi, v-am predicat Evanghelia lui Dumnezeu" (2:7-9).
          Manifestarea dragostei fratesti are consecinte infinit de pretioase pentru starea sufletelor noastre ; le vedem in aceste cuvinte ale apostolului : "ca sa va intareasca inimile, ca sa fie fara vina in sfintenie, inaintea lui Dumnezeu si Tatal nostru". Aceste doua lucruri, impreuna cu dragostea care este sursa, caracterizeaza persoana lui Hristos : El este dragoste ; El este Sfantul ; El este fara vina, El care niciodata "nu a facut nimic rau".
          De asemenea, acestea infatiseaza si pozitia noastra actuala in Hristos. Dumnezeu care ne vede in El, ne vede asemenea Lui : "dupa cum ne-a ales in El mai inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara pata inaintea Lui, in dragoste" ( Efes.1:4).
          De asemenea, infatiseaza si starea noastra viitoare : "ca sa va prezinte sfinti si fara pata si de neinvinuit inaintea Lui" (Col.1:22). "Hristos a iubit Adunarea..., ca sa-Si prezinte Lui Insusi Adunarea glorioasa, neavand pata sau zbarcitura sau ceva de felul acesta, ci ca sa fie sfanta si fara cusur" ( Efes.5:25,27).
          Dar un crestin nu se poate limita doar ca sa stie ca este desavarsit in Hristos, si ca el va fi desavarsit in glorie. Avand viata divina, va cauta sa realizeze practic, aici pe pamant, caracterele pe care le are. Pentru aceasta intalnim aceste cuvinte, cand este vorba de umblarea noastra aici pe pamant. Asa a fost intreaga umblare a apostolului : "Voi insiva sunteti martori, si Dumnezeu de asemenea, cu cata sfintenie si draptate si fara vina ne-am purtat fata de voi, care credeti : dupa cum stiti, cum va indemnam pe fiecare dintre voi ca un tata pe copiii lui, si va mangaiam si va marturiseam" (1 Tes.2:10-11). Dragostea sa fata de ei era sursa purtarii lui fata de ei. Asa trebuia sa fie de asemenea, si umblarea filipenilor. Apostolul le-a scris : "Si aceasta ma rog, ca dragostea voastra sa prisoseasca tot mai mult si mai mult..., ca sa fiti curati si fara vina pentru ziua lui Hristos" (Fil.1:9,10).
          Acest adevar cu privire la umblarea crestina este de toata importanta. Sa ne amintim ca sfintenia noastra practica decurge din dragostea noastra, si ca prima nu poate exista unde este absenta a doua. Dragostea frateasca ne leaga de familia lui Dumnezeu si ne sfinteste, despartindu-ne moral de oricine nu este nascut din El. Astfel, nu mai putem iubi si alimenta ceea ce cauta lumea, ci ne gasim placerea in lucrurile ceresti, impreuna cu cei care le cunosc si le iubesc. Atunci cand dragostea frateasca slabeste si crestinul nu mai sporeste in ea, un anumit gol se produce in inima : lumea isi gaseste un loc pe care il ocupa, si grabindu-se sa profite; patrunde mai intai treptat, pe ascuns ca sa zicem asa, dar curand va domni, si sfintenia, despartirea practica pentru Dumnezeu, sfarseste prin a nu mai fi decat un cuvant golit de sens.
          Sa revenim acum la pasajul nostru : "ca sa va intareasca inimile, ca sa fie fara vina in sfintenie, inaintea lui Dumnezeu si Tatal nostru". Aici nu este vorba cum trebuie sa fie umblarea noastra, asa cum este in Fil. 1:9,10, ci este vorba de starea inimilor noastre. Exercitarea dragoste fratesti intareste inimile credinciosilor intr-o stare fara vina si in sfintenie inaintea lui Dumnezeu, dandu-le fericita constiinta a acestor lucruri. Dar cum ar putea fi multumiti de modul in care Il reprezinta pe Hristos aici pe pamant ? Aceasta se intampla atunci cand sunt multumiti de ei insisi, si sa aiba falsa iluzie ca este posibil sa atinga desavarsirea practica in acesta lume. De aceea apostolul adauga : "la venirea Domnului nostru Isus cu toti sfintii Sai". Nu vom realiza desavarsirea acestor lucruri decat la venirea Domnului, dar sustinuti de aceasta nadejde, le vom realiza mult mai bine asteptand dintr-un moment intr-altul deplina lor realitate. Privind tinta la Isus, ne straduim sa fim gasiti deja prin El asa cum vom fi cand El va veni cu toti sfintii Sai.
         Nu pot, nu trebuie sa am o masura de sfintenie mai mica decat aceasta. Cum as putea sa nu umblu in dragoste, cand gandesc ca Domnul Isus ne va duce pe toti, impreuna cu El, inaintea lui Dumnezeu si Tatal ? Atunci relatia de dragoste dintre Hristos si noi, dintre noi si Dumnezeu, va fi desavarsita si va umple deplin si etern casa Tatalui de parfumul sau ! Cum sa nu traim in sfintenie, daca asteptam dintr-un moment in altul venirea Sa, cand  "toti sfintii" vor avea un caracter asemanator cu al Lui !
          Nu cred ca venirea Domnului este aici aratarea lui Isus Hristos cu toti sfintii Sai inaintea lumii. Acest pasaj este cuprins in actul venirii, dar manifestat "inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru". Prima etapa a calatoriei noastre ceresti va fi intalnirea cu El, "in nori, in vazduh" ; al doilea, intrarea Sa impreuna cu noi in casa Tatalui si in prezenta Lui. Si acolo vom fi ceea ce vom ramane pentru totdeauna, sfinti, fara vina in dragoste, ca El ; nu vom fi doar in Hristos, ci impreuna cu El si asemenea Lui. In acest caracter va infatisa Adunarea Tatalui Sau, asa cum o va infatisa Lui Insusi. Din acel loc vom iesi impreuna cu El pentru a fi aratati inainte lumii.
          Asteptarea Domnului este deci resortul, taria, incurajarea sfinteniei cu privire la starea inimilor si a umblarii noastre. De asemenea. putem sa repetam impreuna cu apostolul minunatele cuvinte cu care se incheie aceasta epistola : "Iar Insusi Dumnezeul pacii sa va sfinteasca pe deplin : si intreg duhul vostru si sufletul si trupul sa fie pastrate fara vina la venirea Domnlui nostru Isus Hristos. Credincios este Cel care va cheama, care va si face aceasta" Amin.
          Am aratat ca sfintenia nu poate fi despartita de dragoste care este punctul de plecare ; nici de venirea Domnului care este punctul de sosire. De asemenea, aceasta venire are influenta asupra oricarui caracter crestin, curatie, sobrietate, dreptate, evlavie (1 Ioan 3:3 ; Tit 2:11-13). Astfel va fi purtarea noastra, daca asteptam "fericita nadejde".
          Sa mai spunem cateva cuvinte despre influenta pe care venirea Domnului o exercita asupra sentimentelor noastre. Nu vorbesc de afectiunile si de bucuria noastra, care sunt practic normale pentru asteptarea Domnului. Il cunoastem si Il iubim ; a-L iubi, inseamna dorinta si bucuria venirii Lui. Dar vreau sa ma refer la ceeea ce ne este spus in Fil. 4:5 : "Blandetea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii. Domnul este aproape". Aici. blandetea este "caracterul unui om care nu insista asupra drepturilor lui". Din punct de vedere moral, nimeni nu are dreptul sa-mi incalce drepturile, sa profite, de exemplu, de ceea ce este al meu, sa ma alunge din casa mea, sa ma lipseasca de familia si de libertatea mea, etc. Domnul Insusi a avut drepturi aici pe pamant ; era imparat si S-a nascut pentru aceasta ; putea sa-Si revendice puterea, posesiunea oricarui lucru, cea mai inalta demnitate, inchinarea tuturor. Dar Si-a revendicat El drepturile ? Nu ! S-a lasat acuzat pe nedrept, judecat intr-un mod nedrept, si nu S-a impotrivit. S-a vazut deposedat de imparatia Sa, mostenirea Sa, demnitatea Sa, libertatea Sa, si chiar viata Sa - si nu a deschis gura. A fost ca o oaie muta inaintea celor care o tund.
          Si noi, crestini, actionam la fel ? Ne deranjeaza cea mai mica atingere a drepturilor noastre. Cand ni se face nedreptate, si aceasta ne este insuportabil, apelam chiar la lume sa ne apere drepturile. Uitam acest indemn ; "Blandetea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii". Sau mai degraba uitam mijlocul de a-l realiza. "Domnul este aproape! " Cum sa insist asupra drepturilor mele atunci cand astept apropiata venire, imediata, a Domnului ? Pot renunta la ele si sa le las in mainile celor care mi le rapesc ; mai bine astept, caci vreau sa impart cu El gloria Sa cereasca. Domnul va revendica mai tarziu drepturile mele in imparatia Sa, asa cum o va face si cu ale Sale ; dar asteptand, eu renunt la ele ; vrajmasul nu le va rapi pentru mult timp.
          Apostolul adauga : "Nu va ingrijorati de nimic". Ca si cum cuvintele : "Domnul este aproape" leaga ceea ce precede de ceea ce urmeaza. Asteptarea Domnului ma face sa renunt mai bine la drepturile mele, decat sa ma ingrijorez. Ma ingrijorez eu astazi, maine, de imprejurarile dificile, de piedicile ridicate de Satan, de starea Bisericii, de falimentul marturiei ? Duhul raspunde : "de nimic". La ce bun sa ma ingijorez ? Domnul vine si va pune capat la toate aceste greutati. Sa nu credem ca aceasta este indiferenta ; crestinul nu poate fi indiferent fata de rau : "ci, in orice, faceti cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugaciuni si prin cerere cu multumiri". Greutatile, ingrijorarile, tulburarile indeamna sufletul la dependenta, la rugaciune, la incredere ; pune totul inaintea lui Dumnezeu care poate pazi inimile noastre.
          Alte pasaje ne arata mangaierea pe care venirea Domnului o aduce sufletelor indoliate (1 Tes.4:13-18), incurajarea pentru inimile tulburate si cuprinse de teama ( Ioan 14:1-3), rabdarea in incercari : De asemenea, si noi sa fim rabdatori, sa ne intarim inimile, pentru ca venirea Domnului se apropie ! ( Iacov 5:7,8).  
         
                 
       
aze