Translate

vineri, 25 decembrie 2015





                             Dumnezeu aratat in carne



     H. Smith


          “Astazi, in cetatea lui David, vi S-a nascut un Mantuitor care este Hristos Domnul. Si acesta va este semnul: veti gasi un Prunc infasat in scutece si culcat in iesle”  Luca 2:11,12.

          Exista vreun lucru care ar putea sa depaseasca intruparea (Dumnezeu luand natura umana)? Cel care “locuind intr-o lumina de care nu te poti apropia, pe care niciun om nu L-a vazut” (1 Tim.6:16), “S-a aratat in carne... a fost vazut de ingeri”(3:16). Ucenicii Sai, cu inima plina de adorare, au putut sa zica: “Ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am contemplat si ce au pipait mainile noastre, cu privire la Cuvantul vietii... va vestim si voua”(1 Ioan 1:1,3).
         Mai mult, maniera in care a avut loc aceasta intrupare este de asemenea minunata ca si faptul in sine. Citim intr-adevar: “Veti gasi un Prunc infasat in scutece si culcat in iesle” – raspuns divin la strigatul inaltat dintr-o inima umana: “Ah, daca ai despica cerurile, daca ai cobori... !(Isaia 64:1). Dumnezeu, intr-adevar, a coborat, dar nu in maniera in care dorea profetul – ca un foc care “aprinde vreascurile”, un foc care “face ca sa clocoteasca apa”, pentru ca natiunile sa tremure inaintea Lui (v.2). Dumnezeu a raspuns la acest strigat, dar in felul Sau propriu si potrivit cu propria Sa inima, de o maniera care, intr-adevar, calmeaza temerile noastre si captiveaza inima atinsa de acest har si aceasta dragoste divina.
       Dumnezeu S-a apropiat de noi, de cea mai adanca slabiciune si saracie in care ne aflam. Nu Si-a indreptat atentia spre Roma, orasul imperial; a lasat de-o parte Ierusalimul, cetatea regala, si a ales Betleemul, chiar daca era “cel mai mic dintre miile lui Iuda” (Mica 5:2). Si, de asemenea, nu a coborat intr-un umil han dintr-un sat, ci Si-a gasit adapost intr-un staul din Betleem. Si acolo, Acela “ale carui origini sunt din vechime, din zilele eternitatii” (Mica 5:2), a fost adus in lume si culcat intr-o iesle. Sanul fecioarei, ieslea din Betleem, casa din Nazaret, asa au fost etepele acestei istorii minunate – Dumnezeu aratat in carne.


                    Dumnezeu locuind cu oamenii


       “Si cuvantul S-a facut carne si a locuit printre noi (si noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatal), plin de har si de adevar” Ioan 1:14


          Am putea sa intrebam care a fost marele scop al intruparii (Dumnezeu luand natura umana). Scriptura, care prezinta intruparea de o maniera atat de clara, ne vorbeste de acest scop cu atata claritate. “Cuvantul S-a facut carne”; dupa declararea acestui mare fapt, evanghelistul continua spunandu-ne ca Cel care S-a facut carne “a locuit printre noi”. Avem cu certitudine aici o indicatie evidenta a dublului scop al intruparii: Dumnezeu locuind printre oameni, si Dumnezeu cunoscut de oameni.
          Daca prima etapa pentru implinirea acestui plan binecuvantat s-a realizat in aceasta zi mareata cand Cuvantul S-a facut carne, ultima parte se va realiza in acea zi glorioasa cand, in cerurile si pamantul cel nou, locuinta lui Dumnezeu va fi “cu oamenii si El va locui cu ei, si ei vor fi poporul Sau, si Dumnezeu Insusi va fi cu ei, Dumnezeul lor” (Apoc.21:3). Stim bine ca intre inceputul si sfarsitul acestei mari perioade de timp, trebuie in mod necesar asezata crucea, si lucrarea infinita de ispasire. Omul este cazut; el este vinovat, si daca Dumnezeu vrea sa locuiasca cu ei, trebuie ca aceasta sa aiba loc cu oameni facuti potriviti, prin lucrarea propriului Sau Fiu, de a intra in prezenta Sa – printr-o lucrare care glorifica pe Dumnezeu si indeparteaza pacatul din lume. Intruparea implica crucea si conduce la glorie. Si, cand in final aceasta glorie va fi atinsa, Dumnezeu va locui cu o satisfactie divina in mijlocul unui popor facut deplin fericit prin cunoasterea Dumnezeului sau.

                                          ------------------------------------------------

               Dumnezeu totul in toti, nadejde binecuvantata!
               Pace deplina in sfanta cetate!
               Vei umple pe ai Tai de prezenta Ta,
               In ziua eternitatii.

               Adorand deja pe acest pamant
               Mielul biruitor pentru totdeauna glorios,
               Te vom lauda Dumnezeul nostru, Tatal nostru,
               Pentru darul Tau minunat.

                                                                                      P. Diedrichs


                                                          - // -

              Le Seigneur est proche  -  Domnul este aproape

















joi, 10 decembrie 2015



                      ASTEPTAREA ACTUALA A BISERICII
                          SI PROFETIILE CARE STABILESC
                              ADEVARUL CU PRIVIRE LA
                           INTOARCEREA PERSONALA A
                                       MANTUITORULUI

                                                 - VIII -
 

     
 
Expuneri tinute la Geneva (1840) pe parcursul a unsprezece seri de catre J.N.Darby


          
   A opta seara : Romani 11:21 - Promisiunea binecuvantarilor pamantesti facute lui Israel


          Avem in Rom.11:1 aceasta intrebare pusa de apostol cu privire la Israel: "A lepadat Dumnezeu pe poporul Sau?". Pana la capitolul 8 prezinta istoria omului pacatos, a tuturor, fie iudei fie natiuni; el a expus Evanghelia harului lui Dumnezeu, impacarea omului, fara nicio diferenta intre iudei si natiuni, prin moartea si invierea lui Isus Hristos. Dupa ce a stabilit aceasta doctrina, aratand ca ea nu desfiinteaza promisiunile facute lui Israel, el incepe, la capitolul 9, istoria economiilor (dispensatii); el face cunoscut maniera in care a lucrat Dumnezeu fata de iudei si fata de natiuni, si, in capitolul 11, trateaza intrebarea: A lepadat Dumnezeu pe poporul Sau?
          Am vazut, cercetand istoria celor patru fiare si de asemenea cea a Bisericii, ca iudeii au fost pusi deoparte, si ca Evanghelia a venit in aceasta lume pentru a mantui pe pacatosi, fie iudei fie natiuni, pentru a descoperi taina ascunsa despre un popor ceresc, si pentru a face cunoscut stapanirilor si autoritatilor din locurile ceresti intelepciunea lui Dumnezeu nespus de felurita (Efes.3:10). Un iudeu care se converteste acum, intra in economia harului; dar vine indata intrebarea de mai sus: A lepadat Dumnezeu pe poporul Sau?
          Aici nu este vorba de poporul Sau spiritual: intrebarea este despre poporul dupa carne, de ai Sai, despre iudei. Apostolul zice, in versetul 28 : "Ei sunt vrajmasi, din cauza voastra" in ce priveste Evanghelia, dar preaiubiti in ce priveste alegerea, "datorita parintilor". In acest capitol 11, nu este deci vorba de Evanghelie, de chemarea iudeilor la harul prin Evanghelie, desi au existat si din acest popor o alegere pentru Evanghelie; este vorba despre iudei ca popor al lui Dumnezeu in exterior, iudei dupa carne, care sunt vrajmasi in ce priveste Evanghelia, dar preaiubiti datorita parintilor in ce priveste o alegere nationala. 
          Oare l-a lepadat Dumnezeu, pe acest popor vrajmas in ce priveste Evanghelia? Raspunsul apostolului este: "Nicidecum!".
          Noi crestinii, ne laudam de acest principiu, ca "darurile de har si chemarea lui Dumnezeu sunt fara parere de rau"(v. 29); foarte bine, este un principiu scripturistic; dar la cine il aplica el? Acesta nu este pentru noi, ci pentru iudei. Intotdeauna este foarte important de a lua un pasaj din Cuvantul lui Dumnezeu in contextul sau, si nu a-l smulge de pe terenul unde l-a plantat Dumnezeu.
          In timpul economiei actuale, Dumnezeu cheama un popor ceresc; El pune deoparte, in consecinta, poporul Sau pamantesc, pe iudei. Natiunea iudaica nu trebuie sa intre in Biserica; dimpotriva, "lui Israel i s-a facut o orbire (sau "impietrire") in parte, pana va intra plinatatea natiunilor"; pana cand toti copiii lui Dumnezeu, care alcatuiesc Biserica din aceasta economie, vor fi chemati.
          Dar Israel va fi salvat ca natiune. Eliberatorul va veni din Sion; El nu a lepadat pe poporul Sau. Ei sunt vrajmasi in raport cu Evanghelia, si vor fi asa pana cand va intra plinatatea natiunilor; dar Eliberatorul va veni. Iata rezumatul planului divin referitor la Israel.
          Din momentul in care am putea spune despre economia natiunilor ca nu mai staruie in bunatatea lui Dumnezeu, vom putea spune ca mai devreme sau mai tarziu ea va fi taiata: bunatate "peste tine, daca vei starui in bunatate; altfel, si tu vei fi taiat" (v. 22).
          Radacina maslinului nu este nicidecum Israel sub lege; nici pe departe, acesta este Avraam, caruia i-a fost adresata chemarea lui Dumnezeu. A fost chemarea unui singur om, despartit, ales, depozitarul promisiunilor; alegerea a fost pentru Avraam si pentru familia lui dupa carne. Israel a servit de exemplu, ca depozitar al promisiunilor si de manifestarea alegeii lui Dumnezeu; acum, acesta (exemplul) este Biserica.
          Pentru a va face sa intelegeti aceasta radacina a promisiunilor, care este Avraam, voi spune cateva lucruri despre urmarea economiile precedente.
          Mai intai, dupa caderea omului, il vedem lasat la dispozitia proprie vointei. Desi nu fara marturie, neavand lege, nici guvernare, si urmarea a fost raul adus la cel mai inalt nivel, astfel ca lumea era plina de violenta si de stricaciune; atunci Dumnezeu l-a curatit prin potop.
          Apoi vine Noe. Are loc o schimbare; aceasta schimbare pune in mana omului dreptul de viata si de moarte, dreptul de se razbuna: "Daca varsa cineva sangele omului, si sangele lui sa fie varsat de om". La aceasta se adauga o binecuvantare a pamantului mai mare sau mai mica: "Acesta, zice Lameh vorbind de Noe,  ne va mangiia pentru osteneala si truda mainilor noastre, care vin din acest pamant, pe care l-a blestemat Domnul"; si Dumnezeu a facut un legamant cu Noe si cu creatia, legamant prin care Dumnezu a dat marturie prin curcubeu: "Domnul a mirosit un miros placut; si...a zis...: Nu voi mai blestema pamantul" (Gen.8:21; 9:6,12 si 13). Acesta este legamantul pe care L-a dat pamantului in urma jertfei lui Noe, imagine a jertfei lui Hristos.
          Voi spune, in treacat, ca Noe a falimentat fata de acest legamant, asa cum omul a facut intotdeauna. In loc sa culega binecuvantarile pamantului, el a inceput sa cultive o vie, si s-a imbatat. Prin greseala sa, principiul guvernarii si-a pierdut de asemenea taria in primele sale elemente, si Noe, care a avut fraiele acestei guvernari, devine un obiect luat in deradere pentru unul din fiii sai.
          Vedem, in toate economiile, caderea imediata a omului; dar tot ceea ce s-a pierdut prin nebunia umana, din toate economiile, se va regasi la sfarsit in Hristos: binecuvantarea pamantului, prosperitatea iudeilor, guvernarea Fiului lui David, stapanirea Marelui Imparat peste natiuni, gloria Bisericii. Tot ceea ce a aparut si a fost stricat de mainile primului Adam, va reinflori in cele ale Celui de-al doilea Adam, Mirele Bisericii, Imparatul iudeilor si al intregului pamant.
          O alta cadere, chiar mult mai grozava, a avut loc dupa aceea, care s-a intamplat cu Noe. Dumnezeu a facut sa izbucneasca judecatile Sale prin potop, si providenta a fost astfel revelata. Dar, ce a facut Satan? Satan, atat timp cat nu este legat, acapareaza intotdeauna starea de lucruri de pe pamant. Deci, indata ce Dumnezeu S-a manifestat in aceste judecati providentiale, Satan, de asemenea, s-a infatisat ca dumnezeu, facandu-se dumnezeu. Nu este spus ca lucrurile pe care le jertfesc natiunile, le jertfesc demonilor si nu lui Dumnezeu? Satan s-a facut deci, dumnezeul acestui pamant. "Parintii vostri...locuiau in vechime de cealalta parte a Raului (Eufrat), si slujeau altor dumnezei", zice Domnul israelitilor (Iosua 24:2). Este prima data cand vedem ca Dumnezeu semnaleaza existenta idolatriei. Din momentul in care ea si-a facut aparitia, Dumnezeu il cheama pe Avraam; si iata, pentru prima data, chemarea lui Dumnezeu la o despartire exterioara fata de ordinea de lucruri de pe pamant, deoarece Satan se prezinta ca guvernatorul ceresc a lumii, si trebuie ca Dumnezeu sa aiba un popor despartit de celelalte popoare, unde adevarul sa poata fi pastrat; si toate caile lui Dumnezeu fata de oameni se invart in jurul acestui fapt, ca aici pe pamant Domnul l-a chemat pe Avraam si samanta sa pentru a fi depozitarii acestui mare adevar: Ca nu exista decat un singur Dumnezeu. In consecinta, tot ceea ce Dumnezeu face pe pamant, se raporteaza, in intregime si direct, la iudei ca centrul planurilor Sale pamantesti si al guvernarii Sale. Este ceea ce veti recunoaste citind Deutoronom 32:8.
          Veti vedea aceste doua principii infatisate foarte clar in Cuvant: pe de-o parte, promisiunile facute lui Avraam fara nicio conditie; iar pe de alta, Israel primindu-le in mod conditionat, pierzandu-le pe toate. Dar asa cum Avraam a primit promisiunile neconditionat. si Dumnezeu nu poate nicidecum sa uite, tot asa Israel le-a pierdut atunci cand s-a angajat sa le primeasca conditionat (Ex.19:8). Acesta este un principiu important; caci daca Dumnezeu nu Si-ar tine promisiunile Sale fata de Avraam, de asemenea, ar putea sa nu le tina nici fata de noi.
          La Sinai, Israel a primit promisiunile in mod conditionat, si le-a pierdut: dar aceasta nu a micsorat cu nimic valabilitatea si taria promisiunilor facute lui Avraam, cu patru sute de ani mai inainte. Nu vorbesc acum de aceasta promisiune spirituala: "Toate natiunile vor fi binecuvantate in tine", promisiune care si-a gasit implinirea partiala prin Evanghelie in timpul economiei actuale; dar vreau sa va arat ca exista promisiuni facute lui Israel, care se intemeiaza pe aceeasi credinciosie a lui Dumnezeu.
          Vom incepe citatele noastre despre acest subiect prin promisiunea facuta in Geneza 12. Este chemarea lui Avraam, care se afla atunci in mijlocul familiei sale idolatre. Aceasta este o promisiune foarte generala, dar care cuprinde binecuvantari pamantesti, precum si cele care sunt pur spirituale. Cele doua feluri de promisiuni se gasesc in acelasi verset, si de asemenea in mod neconditionat. Partea spirituala a promisiunii se gaseste repetata inca odata, o singura data, in capitolul 22; in timp ce promisiunile pamantesti sunt repetate de mai multe ori. In capitolul 15, avem promisiunea tarii, promisiune bazata pe un legamant facut cu Avraam, de asemenea neconditionat; este un dar absolut al tarii. Gasim, de asemenea, promisiunea unei seminte numeroase (v. 5 si 18), si granitele exacte ale tarii promise (v.18 si urmatoarele). In capitolul 17, versetul 7 si 8, promisiunea tarii este reinoita. Aceste promisiuni ii sunt confirmate lui Isaac (26:3, 4), si lui Iacov (35:10-12). Iata "promisiunile facute parintilor", si Israel iubit datorita parintilor, facute lui Avraam neconditionat, promisiuni pamantesti ca si promisiuni spirituale. Daca am zis ca promisiunile spirituale sunt neconditionate, si promisiunile pamantesti sunt, de asemenea, neconditionate. Exista siguranta in promisiunea facuta lui Avraam: "Iti voi da aceasta tara", ca si in cele facute noua, natiunilor.
          Nu am citat lupta lui Iacov (Gen.32). Se crede ca ea era dovada unei credinte deosebite in acest om: este adevarat; dar in acelasi timp este o credinta care, exersata dupa o purtare condamnabila, a fost insotita de o umilinta evidenta: Dumnezeu este Cel care a luptat impotriva lui; dar Dumnezeu a sustinut credinta sa.
          Astfel Dumnezeu devine "Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov", mostenitori ai promisiunilor, si pelerini pe pamant.
           Vom vedea ca Dumnezeu se prevaleaza de acest Nume, ca sa zicem asa, pe pamant, si ca credinciosii din Israel il pot folosi ca motiv al increderii lor. "Si Dumnezeu a mai zis lui Moise: Asa vei zice fiilor lui Israel: Domnul Dumnezeul parintilor vostri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru totdeauna si aceasta este amintirea Mea in toate generatiile" (Ex.3:15).
          Dar, pe de alta parte, Israel a intrat in relatie cu Dumnezeu dupa un principiu care este opus cu totul acestuia, principiul propriei dreptati, principiul legii, in virtutea caruia, recunoscand ca trebuie sa ascultam de Dumnezeu, ne angajam sa ascultam prin propriile noastre forte. Caci istoria poporului Israel este, in mare si chiar in detaliile imprejurarilor sale, istoria inimilor noastre. Exod 19 ne arata schimbarea imensa care are loc in starea lui Israel. Pana aici, promisiunile care ii erau facute erau neconditionat. Daca parcurgeti capitolele din Exod, de la 15 pana la 19, veti vedea ca Dumnezeu le-a dat toate lucrurile in mod gratuit, chiar in pofida murmurelor lor : mana, apa de baut, sabatul, si ca i-a sprijinit in lupta lor impotriva lui Amalec la Refidim. Toate acestea, El le aminteste. "Ati vazut, le zice El, cum v-am purtat pe aripi de vultur, si v-am adus la Mine. Si acum, daca...".
          Iata acum, introdus in relatiile lui Dumnezeu cu Israel, acest cuvant mic daca: "Si acum, daca veti asculta de glasul Meu cu adevarat si veti pazi legamantul Meu, veti fi comoara Mea deosebita (sau "veti fi ai Mei) dintre toate popoarele, pentru ca tot pamantul este al Meu. Si Imi veti fi o imparatie de preoti si o natiune sfanta".
          Ori, daca exista vreo conditie, s-a zis cu noi, deoarece, din prima zi din care ne-am afla in acest legamant conditionat, nu l-am pazi : iata nebunia lui Israel. In zadar a trimis Dumnezeu legea, care este buna, sfanta si dreapta; pentru un pacatos, legea inseamna moarte, fiindca el este pacatos; si, din momentul in care Dumnezeu ne-a dat legea si promisiunile conditionate de ascultarea legii, El ni le-a dat nu pentru ca am putea asculta, ci pentru a ne face sa intelegem mai clar ca noi suntem pierduti, pentru ca am incalcat aceasta conditie.
          Israelitii ar fi trebuit sa spuna: Este adevarat, trebuie sa ascultam de Tine; dar am cazut de atatea ori, incat nu mai indraznim sa acceptam promisiunile sub o astfel de conditie (adica neconditionat). In loc de aceasta, ce zic ei? "Tot ce a zis Domnul vom face"; ei s-au angajat sa implineasca tot ce a zis Domnul; acest popor a luat promisiunile cu conditia de a asculta in tocmai. Care este consecinta unui astfel de curaj? Este facerea vitelului de aur inainte ca Moise sa coboare de pe munte. Atunci cand noi, pacatosii, ne luam angajamentul de a asculta in tocmai de Dumnezeu (desi ascultarea este intotdeauna o responsabilitate), si sub amenintarea, daca nu ascultam, de a pierde binecuvantarea, in aceasta situatie vom falimenta intotdeauna. Trebuie ca sa zicem: "Suntem pierduti"; caci harul presupune ruina noastra. Aceasta este totala instabilitate a omului asezat sub o conditie, pe care apostolul vrea sa o demonstreze (Gal.3:17,20), atunci cand zice: "Iar Mijlocitorul nu este al unuia singur"; adica, din moment ce exista un mijlocitor, atunci exista doua parti. "Dar" nu sunt doi Dumnezei, "Dumnezeu este Unul singur", si care este cealalta parte? Acesta este omul.
          Ei bine, nu este nimic stabil in om; de aceea a cedat sub greutatea angajamentelor sale, si aceasta este ceea ce se intampla totdeauna. Dar legea nu poate sa anuleze promisiunile facute lui Avraam; legea, care a venit 430 de ani mai tarziu, nu poate desfiinta promisiunea, si promisiunea a fost facuta lui Avraam, nu doar pentru binecuvantarea natiunilor, ci de asemenea pentru a asigura tara si binecuvantarile pamantesti lui Israel. 
          Argumentul apostolului, referitor la promisiunile spirituale, se aplica in aceeasi masura si promisiunilor pamantesti fata de Israel. Vedem ca Israel nu a putut sa se bucure sub lege. Intr-adevar, totul fiind pierdut atunci cand au facut vitelul de aur. Totusi, legamantul din Sinai a fost intemeiat pe principiul ascultarii (Ex.24:7). "Si a luat cartea legamantului si a citit in auzul poporului. Si ei au zis: Tot ce a zis Domnul vom face si vom fi ascultatori! Si Moise a luat sange...". Legamantul este intarit prin sange pe acest principiu: Vom face tot ce a zis Domnul. Stiti ca poporul a facut vitelul de aur, si ca Moise a sfaramat tablele legii.
          Acum, daca veti citi Exod 32, veti vedea ca promisiunile facute inainte de darea legii isi au resursa in credinta. Este ceea ce sustine poporul prin mijlocirea lui Moise, chiar si in caderea lor, si veti vedea cum, printr-un mijlocitor, Dumnezeu se intoarce la om dupa caderea sa (v. 9-14) : "Am vazut pe acest popor si, iata, este un popor cu grumazul intepenit. Si acum lasa-Ma ca mania Mea sa se aprinda impotriva lor si sa-i nimicesc; si voi face din tine o mare natiune". Si Moise L-a rugat pe Domnul..."Intoarce-Te de la aprinderea maniei Tale si intoarce-te de la acest rau impotriva poporului Tau! Adu-Ti aminte de Avraam, de Isaac si de Israel, robii Tai, carora le-ai jurat pe Tine Insuti si le-ai zis: "Voi inmulti samanta voastra ca stelele cerurilor si voi da semintei voastre toata tara aceasta despre care am vorbit si o vor mosteni pentru totdeauna". Si Domnul S-a intors de la raul pe care spusese ca-l va face poporului Sau".
          Iata deci, dupa caderea lui Israel, Moise cerandu-I lui Dumnezeu, pentru gloria Sa, sa-Si aminteasca de promisiunile facute lui Avraam, si Dumnezeu sa Se intoarca de la raul pe care vrea sa-l faca poporului Sau.
          Sa trecem la Levitic 26. Acest capitol este o amenintare referitoare la toate pedepsele care urmau sa vina asupra necredinciosului Israel. Dar, in versetul 42 citim: "Imi voi aminti de legamantul Meu cu Iacov (legamant din Exod 6, nu legea) si de legamantul Meu cu Isaac; si Imi voi aminti de legamantul Meu cu Avraam si Imi voi aminti de tara". Iata cum Dumnezeu revine la promisiunile neconditionate facute cu mult timp inainte de lege. Veti vedea ca aceasta este aplicabila la timpurile de la urma.
          Exista alte doua legaminte facute cu Israel in timpul calatoriei sale prin pustie. Am vazut ca, legamantul sub lege a fost incalcat, mijlocirea lui Moise facand loc unui alt legamant, ale carei baze le avem in Exod 33:14 si 19. La capitolul 34:27, Domnul zice: "Scrie-ti aceste cuvinte! Pentru ca dupa cuprinsul acestor cuvinte am facut legamant cu tine si cu Israel".
          Remarcati aici cu tine, caci exista o schimbare foarte importanta in limbajul lui Dumnezeu. In Egipt Dumnezeu a zis mereu: "poporul Meu, poporul Meu". Din momentul in care ei au facut vitelul de aur, El nu mai zice asa; El ia cuvantul asa cum au zis ei: "poporul tau". "Poporul tau, pe care l-ai scos...din Egipt"; caci Israel a zis: "Moise acesta, omul care ne-a scos din tara Egiptului" (Exod 32:1). Dumnezeu le vorbeste dupa propriul lor limbaj. Si ce se intampla atunci? Moise mijloceste, si nu permite in niciun fel lui Dumnezeu sa zica: "poporul tau"; Moise Ii zice: "poporul Tau"; el insista mereu asupra acestei expresii: "poporul Tau".
          Acum are loc un legamant facut cu Moise ca mijlocitor. Iata principiul suveranitatii harului, principiu care este introdus atunci cand totul era pierdut, conditia legii fiind incalcata. Daca Dumnezeu nu era suveran, care ar fi fost consecinta acestei incalcari? Nimicirea intregului popor. Adica, desi suveranitatea lui Dumnezeu este eterna, ea se dezvaluie atunci cand devine singura resursa a unui popor pierdut datorita cailor sale; si aceasta are loc printr-un mijlocitor.
          Veti gasi inca un legamant in Deutoronom 29:1: "Acestea sunt cuvintele legamantului pe care a poruncit Domnul lui Moise sa-l incheie cu fiii lui Israel in tara Moabului, in afara de legamantul pe care-l facuse cu ei la Horeb". Iata subiectul acestui al treilea legamant cu israelitii : Dumnezeu Se ocupa de ei, astfel ca, prin el (legamant), fiind ascultatori, ei puteau continua sa se bucure de teritoriu.
          Ei nu au pazit acest legamant nou; drept consecinta, au fost alungati din tara lor. Aceasta era perioada acestui al treilea legamant cand Israel a fost introdus in tara, si, prin pazirea acestui legamant, ar fi putut sa o pastreze (vedeti 29:9, 12, 13: vedeti, de asemenea, pentru aceasta chemare la promisiuni neconditionate, Deut.9:5,27 si 10:15). In Mica 7:19,20, vedem aceleasi promisiuni facute lui Avraam, ca sursa sperantei profetice. In Luca, vedem ca israelitul credincios Simeon, reaminteste cum subiectul increderii lui Israel, care, prin aceste promisiuni, se odihneste pe credinciosia lui Dumnezeu.
          Pana aici, am vazut principiul in virtutea caruia Israel a intrat in tara Canaan. Dar am vazut, de asemenea, ca inainte de lege, Dumnezeu i-a promis tara, ca o posesiune vesnica, prin legaminte si promisiuni neconditionate; si prin aceste promisiuni, prin mijlocirea lui Moise, Israel este crutat, si pentru ca in final sa se bucure de tara promisa prin al treilea legamant, facut in campiile Moabului.
          Dupa caderea israelitilor in aceasta tara promisa, ramane sa aplicam la restabilirea lor viitoare toate promisiunile facute lui Avraam. Dupa ce acest popor a falimentat in orice fel fata de Dumnezeu, profetii care ne arata ca Dumnezeu i-a promis ca il va restabili in tara sa, prin Isus Hristos Imparatul sau, restabilire care este implinirea in intregime a tuturor promisiunilor pamantesti.
          Sa ne amintim, scumpi prieteni, ca, in caile lui Dumnezeu pe care le cercetam, gasim descoperirea caracterului Domnului (sau "Cel Etern"); si ca, desi aceste lucruri au venit peste Israel, ele au venit din partea lui Dumnezeu; si, in consecinta, ele sunt manifestarea caracterului lui Dumnezeu fata de Israel pentru noi. Israel este teatrul asupra caruia Dumnezeu desfasoara intregul Sau caracter in guvernarea lumii; Israel nu avea de-a face doar cu Numele Domnului: el avea de-a face cu gloria lui Dumnezeu si onoarea desavarsirilor Sale. Daca Dumnezeu ar putea esua in darurile Sale fata de Israel, El ar putea sa esueze si in darurile Sale fata de noi.
          Vom continua istoria starii acestui popor in strangerea urmatoare.  

miercuri, 2 decembrie 2015




       

                        ASTEPTAREA ACTUALA A BISERICII
                           SI PROFETIILE CARE STABILESC
                                ADEVARUL CU PRIVIRE LA
                            INTOARCEREA PERSONALA A
                                     MANTUITORULUI

                                                  - VII -

       Expuneri tinute la Geneva (1840) pe parcursul a unsprezece seri de catre J.N.Darby


                A saptea seara : Psalmul 82 - Judecata natiunilor care vor deveni mostenirea lui Hristos si a Bisericii

          Ultimul verset din acest psalm contine subiectul de care ne vom ocupa in aceasta seara: "Ridica-Te, Dumnezeule, judeca pamantul; pentru ca Tu vei mosteni toate natiunile". Dumnezeu este cel care trebuie sa judece pamantul, si, in urma acestei judecati, are parte de toate natiunile.
          Am vorbit de Hristos, mostenitor a toate impreuna cu Biserica, impreuna-mostenitoare cu El, apoi de venirea lui Hristos, sau de momentul cand va lua mostenirea Sa, si de invierea Bisericii, sau de momentul cand Biserica inviata va lua parte impreuna cu El la aceasta mostenire. Sufletele sfintilor adormiti, fericite impreuna cu El, asteapta si ele de asemenea invierea trupurilor lor, pentru a se bucura de plinatatea binecuvantarilor si a gloriei; de aceea un crestin poate sa doreasca moartea, deoarece prin aceasta este eliberat de orice suferinta si chin; dar el asteapta invierea pentru a intra in gloria sa. Am vorbit despre inaintarea raului, si aceasta dovedeste ca, departe ca lumea sa fie convertita prin vestirea Evangheliei, neghina trebuie sa creasca si sa se coaca pana la seceris. Si, in seara trecuta, am vazut cum raul atinge cea mai inalta expresie a sa in fiara care merge la pieire, in apostazia puterii civile a celei de-a patra monarhii, si in profetul mincinos care exercita puterea sa inaintea ei, si care este nimicit impreuna cu ea.
          Am vazut ca exista doua fiare, si ca a doua se transforma in profetul mincinos (comp. Apoc.13 cu sfarsitul cap.19).
          Acum scena se intinde putin, si vom vedea nu doar a patra fiara distrusa, ci toate natiunile judecatate. Toate rasele de oameni existente pe pamant, care s-au format ca urmare a raspandirii fiilor lui Noe, se vor afla adunate la sfarsit si judecate de Dumnezeu; tot ce este trufas, mandru, va fi smerit prin puterea si gloria Sa, astfel incat Dumnezeu, intr-o deplina binecuvantare, Se va bucura de Imparatie, si ca El mosteneste toate natiunile.
          Am tratat, in ultima noastra strangere, partea cea mai dificila, punctul in care cele doua economii (dispensatii) se intalnesc, si unde raul provocat de apostazia economiei actuale necesita interventia lui Dumnezeu si, in consecinta, judecata care va incheia aceasta economie. Am vorbit de apostazia lui Antihrist in mod deosebit, deoarece este de fapt sfarsitul aceleiasi apostazii. Dar, dupa ce evenimentul va avea loc, va fi de asemenea judecata tuturor natiunilor. Dumnezeu nu judeca doar razvratirea de la sfarsit a lui Antihrist sau a fiarei; ci, facand sa izbucneasca puterea Sa, timpul maniei Sale fiind venit, El va judeca toate natiunile.
          Aceasta este ce am citit in Apoc.11:15-18 : "Si al saptelea inger a sunat din trambita; si au fost glasuri puternice in cer, spunand: Imparatia lumii a ajuns a Domnului nostru si a Hristosului Sau si El va imparati in vecii vecilor. Si cei douazeci si patru de batrani, care stau inaintea lui Dumnezeu pe tronurile lor, s-au prosternat si s-au inchinat lui Dumnezeu, spunand: Iti multumim, Doamne, Dumnezeule Atotputernic, care esti si care erai, ca ai luat puterea Ta cea mare si ai inceput sa imparatesti. Si natiunile s-au maniat; si a venit mania Ta si timpul sa fie judecati cei morti si sa dai rasplata robilor Tai, profetii, si sfintilor si celor care se tem de Numele Tau, celor mici si celor mari, si sa-i distrugi pe cei care distrug pamantul!".
          Vom urmari pasajele care trateaza acelasi subiect.
          Am vazut ca Domnul Isus, Mesia, adevaratul Imparat al intregului pamant, S-a infatisat celei de-a patra fiare si iudeilor, adica imperiului roman si iudeilor; natiunilor, in persoana lui Pontiu Pilat, si iudeilor, in persoana marelui preot. S-a infatisat lumii si la ai Sai, si El a fost respins. Dar vom vedea ca este un sens mult mai larg, in care este spus ca natiunile s-au maniat, si ca mania lui Dumnezeu a izbucnit impotriva lor prin judecata pe care a dat-o in mainile Fiului Sau.
          In Psalmul 2 vom vedea doua lucruri. Primul, ca Fiul este sfintit Imparat peste Sion, muntele sfinteniei Sale, si ca El are natiunile ca mostenire: Sion, iata tronul Sau; iar mostenirea Sa, sunt natiunile. Al doilea, maniera Sa de a trata aceste natiuni, maniera cu totul opusa Evangheliei: "Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier". Toiagul lui Hristos, daca vrem sa-l folosim ca imagine in limbajul Evangheliei, este un toiag de bunatate si dragoste; este tot ce are El mai bun, cel mai puternic in dragostea Sa; acesta nu este un toiag de fier. Dar aici este vorba de imparatii pamantului. Si acum deci, imparatilor! adorati pe Fiul. Decretul lui Dumnezeu este ca Fiul Sau sa fie uns; adica Dumnezeu a vrut sa-L aseze pe Isus ca Imparat al intregului pamant, si invita pe imparatii pamantului sa se supuna Lui. El le-a spus: Voi vorbi in mania Mea: Voi da natiunile de mostenire lui Hristos; El va va zdrobi cu un toiag de fier, va va face bucati; acum deci, supuneti-va Lui, Fiului Meu, Imparatului din Sion. Acesti imparati isi vor urma propriile lor planuri; gandirea lor este dupa intelepciunea omului, si nu dupa a lui Hristos, Imparatul din Sion. Incercati sa le vorbiti de Hristos, Imparatul din Sion, veti vedea ca nu va avea niciun rezultat. Totusi, Dumnezeu a hotarat in mod sigur, irevocabil, si aceasta este ceea ce El va face, in ciuda imparatilor de pe pamant; El Il va aseza pe Hristos Imparat in Sion, si-I va da ca mostenire natiunile, si ca stapanire marginile pamantului. "Acum", spune El prin gura lui Mica, "El va fi mare chiar pana la marginile pamantului" (Mica 5:4).
          La nasterea lui Hristos, vedem ura care izbucneste la cea mai mica aparenta a regalitatii Sale. Cand s-a auzit spunand: Iata un imparat, s-a cauta sa se debaraseze de El. Dar, la sfarsit, vor asculta natiunile invitatia care li se va face de a se supune Lui? Vom gasi raspunsul in Psalmul 82. Trebuie ca acesti judecatori de pe pamant, acesti dumnezei, sa dea socoteala despre purtarea lor; "ei nu cunosc, nici nu inteleg" (v.5). "Am zis: Sunteti dumnezei", deoarece Insusi Dumnezeu i-a asezat ca avand autoritate pe pamant, si pentru ca autoritatile care sunt au fost randuite de Dumnezeu; dar Dumnezeu poate sa le judece. Nu crestinii sunt cei care detin limbajul de mai sus, El este Cel care are dreptul sa-i judece pe cei pe care El i-a numit judecatori, de a destitui aceste puteri subordonate, pentru a face sa izbucneasca puterea Sa cea mare si sa actioneze prin Imparatul.
          Vedem din nou (Ps.9:1-7) ca locul unde se va exercita aceasta judecata este tara lui Israel, si ca Domnul se va descoperi prin acest act al puterii Sale. Versetul 5: "Ai mustrat natiunile, l-ai facut pe cel rau sa piara (Antihrist)...Tu ai distrus si cetati; chiar amintirea lor a pierit cu ele". Sfarsitul Psalmului 5:15-20, nu este limbajul Evangheliei, este cererea profetica, cererea dreapta a judecatii; aceasta este ceea ce explica psalmii, in care crestinii gasesc deseori dificultati foarte mari, din greseala de a intelege diferenta dintre economii (dispensatii). A-l converti pe cel rau (pacatos), a-i oferi har, iata Evanghelia; aici avem cu totul altceva, pentru ca aici nu este Evanghelia. Dupa ce Evanghelia si-a urma cursul ei, Hristos face apel la judecata impotriva lumi. Nu este vorba despre Hristos care se afla la dreapta Tatalui pentru a trimite pe Duhul Sfant, si pentru a strange pe impreuna-mostenitorii Sai; ci acesta este Hristos cerand dreptate, cerand-o in general, prin Duhul Sau, care se afla in gura celor blanzi si smeriti din natiunea iudaica, impotriva omului mandru si violent. Daca Dumnezeu nu ar executa judecata, raul nu face decat sa se agraveze, fara niciun sprijin pentru cei credinciosi. Dumnezeu nu o va executa decat atunci cand raul a ajuns la culmea sa. Antihrist si natiunile se vor ridica impotriva lui Dumnezeu si impotriva Hristosului Sau, si va trebui ca pamantul sa fie eliberat de acesti vrajmasi, pentru a face loc stapanirii lui Dumnezeu Insusi. Nu David este cel care cere sa stapaneasca peste vrajmasii sai, ci acesta este Hristos care cere judecata, pentru ca timpul a venit.
          In Psalmul 10, vedeti acelasi adevar. Domnul este Imparat, si natiunile au fost nimicite (v.15,16).
          Am vrut, scumpi prieteni, sa va fac sa remarcati ca principiu general, in acesti psalmi, judecata groaznica a lui Dumnezeu peste rautatea natiunilor, Dumnezeu actionand ca Judecator in mijlocul judecatorilor.
          Un pasaj, din Isaia 2:12-22, ne infatiseaza inca ziua cea mare a lui Dumnezeu peste pamant: "Pentru ca va fi o zi a Domnului ostirilor peste orice este mandru si falnic si peste orice este inaltat...Se va ridica sa clatine cu putere pamantul". Aceasta nu este pentru judecata mortilor, ci este pentru judecata pamantului.
          Pentru a va face sa vedeti ca aceasta judecata se va aplica tuturor natiunilor, si ca prin acest mijloc Dumnezeu vrea sa umple pamantul de cunostinta Numelui Sau, va voi cita Tefania 3:8: "De aceea, asteptati-Ma, zice Domnul, pana in ziua in care Ma voi ridica pentru prada. Pentru ca hotararea (sau "judecata") Mea este sa adun natiunile, sa strang imparatiile, sa-Mi vars furia asupra lor, toata mania Mea aprinsa; pentru ca tot pamantul va fi mistuit de focul geloziei Mele". Porunca lui Dumnezeu este de a strange natiunile, ca sa raspandeasca peste ele furia Sa. Acolo va fi o judecata cumplita. In ce priveste asteptarea pentru noi, ca Domnul va umple pamantul de cunostinta Sa, o vedem in versetul 9. Aceasta va veni dupa ce El va executa judecata, si va indeparta pe cei rai. Acest pasaj ne da o revelatie foarte explicita.
          Pentru a spune in treacat, ca acelasi adevar, despre cunostinta Domnului care se va raspandi prin efectul judecatilor Sale, ne este infatisat in Isaia 26:9-11: "Daca se va face indurare celui rau, el nu invata dreptatea; in tara dreptatii el va nedreptatii"(v.10), si "Atunci cand judecatile Tale sunt pe pamant, locuitorii lumii invata dreptatea"(v.9).
          Cu siguranta, porunca Domnului este de a strange imparatiile, ca sa raspandeasca peste ele furia si aprinderea maniei Sale. Va fi o zi cumplita, o zi la care lumea trebuie sa se astepte.
          Un alt pasaj, care contine acelasi adevar, il citim in Psalmul 110: "Domnul a zia Domnului meu: Sezi la dreapta Mea, pana ii voi pune pe vrajmasii Tai ca asternut al picioarelor Tale". Isus este la dreapta Tatalui, pana ce vrajmasii Sai vor fi pusi ca asternut al picioarelor Sale. Pana atunci, El lucreaza prin Duhul Sau pentru a strange pe crestini, trimitand Duhul Sfant, ca Mangaietor aici jos, pentru a convinge cu privire la pacat, dreptate si judecata; dar Dumnezeu va pune intr-o zi pe vrajmasii lui Hristos ca asternut al picioarelor Sale; si aceasta deoarece Isus a zis ca "Fiul Insusi nu stie ziua cand aceste lucruri trebuie sa se intample". A fost scris despre El ca trebuie sa mosteneasca toate. Iata ce a fost profetit despre Mine; Domnul Mi-a zis: Sezi la dreapta Mea, pana cand am sa fac pe vrajmasii Tai ca asternut al picioarelor Tale. Aceasta nu va fi in anul acesta, in aceasta zi; dar Eu vreau sa stau la dreapta lui Dumnezeu "pana cand", adica pana la momentul cand Tatal va implini acest plan; caci Domnul Isus, Dumnezeu binecuvantat etern, va primi Imparatia ca Om si Mijlocitor. Ori, iata implinirea decretului: "Domnul va trimite din Sion sceptrul (toiag sau nuia) puterii Tale...". Vedem sfarsitul acestei economii marcat foarte clar. Hristos este asezat la dreapta Domnului, pana cand Domnul va pune pe vrajmasii Sai ca asternut al picioarelor Sale. Dupa aceasta, este zis: "Domneste in mijlocul vrajmasilor Tai!". Iata ceea ce Domnul (*) va implini inca, atunci cand  Domnul Isi va exercita puterea Sa, si "va zdrobi pe imparati in ziua maniei Sale. El va judeca printre natiuni, va umple totul cu trupuri moarte; va zdrobi pe conducatorul unei tari mari".

          (*) sau, "Cel Etern" (n.t.).

          Ieremia 25:28. Este un subiect infatisat mereu sufletelor noastre prin Cuvantul lui Dumnezeu, si acesta este sfarsitul tuturor lucrurilor pe care le vedem in jurul nostru. "Si va fi asa: daca vor refuza sa ia potirul din mana ta, ca sa bea, atunci sa le spui: Asa zice Domnul ostirilor: Veti bea negresit". Vedeti si versetul 31.
          Sunt inca doua puncte pe care as dori sa le remarcati. Primul, acest dezastru va avea loc in special la Ierusalim; al doilea, Dumnezeu a numit toate aceste natiuni in Cuvantul Sau, si vom vedea ca vor reapare pe scena, la timpul judecatii lui Dumnezeu, toti urmasii lui Noe, pe care ii gasim enumerati in Geneza cap.10. Le vom regasi aproape pe toate sub stapanirea fiare sau a lui Gog.
          In ce privesc pasajele referitoare la Ierusalim, putem cita Ioel 3:1 si 9-17; Mica 4:11-13; Zah.12:3-11: "Si va fi asa: in ziua aceea voi face Ierusalimul o piatra grea pentru toate popoarele. Toti cati se vor impovara cu ea vor fi greu raniti; si toate natiunile pamantului se vor aduna impotriva lui. In ziua aceea, zice Domnul, voi lovi orice cal cu groaza si pe calaretul lui cu nebunie. Si-Mi voi deschide ochii peste casa lui Iuda si voi lovi cu orbire orice cal al popoarelor. Si capeteniile lui Iuda vor zice in inima lor: Locuitorii Ierusalimului vor fi taria mea, prin omnul Dostirilor, Dumnezeul lor. In ziua aceea voi face pe capeteniile lui Iuda ca o vatra de foc intre lemne si ca o faclie de foc intr-un snop; si vor mistui toate popoarele de jur-imprejur, la dreapta si la stanga, si Ierusalimul va fi locuit din nou in locul sau, in Ierusalim. Si Domnul va salva corturile lui Iuda intai, pentru ca gloria casei lui David si gloria locuitorilor Ierusalimului sa nu se ridice peste Iuda. In ziua aceea Domnul va apara pe locuitorii Ierusalimului; si cel care se clatina intre ei va fi in ziua aceea ca David; si casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Ingerul Domnului inaintea lor. Si va fi asa: in ziua aceea voi cauta sa nimicesc toate natiunile care vor veni impotriva Ierusalimului. Si voi turna peste casa lui David si peste locuitorii Ierusalimului duhul indurarii si al cererilor; si vor privi spre Mine, Acela pe care L-au strapuns; si vor boci pentru El, cum boceste cineva pentru singurul lui fiu, si se vor amari pentru El, cum este cineva in amaraciune pentru intaiul sau nascut. In ziua aceea va fi plangere mare in Ierusalim, ca plangerea din Hadadrimon in valea Meghidonului". Zah.14:3, 4 : "Si Domnul va iesi si va lupta cu natiunile acelea, ca atunci cand a luptat in ziua bataliei. Si picioarele Lui vor sta in ziua aceea pe muntele Maslinilor, care este inaintea Ierusalimului, spre rasarit. Si muntele Maslinilor se va despica in mijlocul sau spre rasarit si spre apus: - va fi o vale foarte mare; si jumatate din munte se va retrage spre nord si jumatate din el spre sud"
          Este spus (Fapte 1:11) ca Isus va reveni "in felul in care L-ati vazut mergand la cer", si vedem aici ca aceasta merge pana acolo cand picioarele Sale vor sta pe muntele Maslinilor (comp. Ez.11:23). In ziua aceea, picioarele Sale vor sta pe muntele Maslinilor, zice Duhul prin Zaharia (14:4). "Picioarele Sale", picioarele Domnului. Desi El a fost Omul durerilor, Isus este Domnul, asa cum a fost din eternitate.
          In ce priveste al doilea punct, este de remarcat ca natiunile, descendentii din Noe, se vor afla fie sub stapanirea fiarei, fie a lui Gog, cele doua puteri principale. Daca cercetati al zecilea capitol din Geneza, veti vedea, in versetul 5, ca insulele natiunilor s-au separat dupa tarile lor. In numarul copiilor lui Iafet, veti intalni pe Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal, Mesec si Tiras. Din aceste popoare, veti gasi pe Gomer, Magog, Tubal, Mesec sub aceleasi nume (Ez. 38) urmandu-l pe Gog; veti gasi, de asemenea, Peres (sau persii), care erau uniti cu Madai (sau mezii), si din mana caruia a primit imparatia, asa cum vedem in Daniel 5, si in alta parte, astfel incat, toate natiunile, neramanand in afara decat Iavan si Tiras. Enumerarea din Ezechiel cuprinde toate natiunile care includ, Rusia, Asia Mica, Tartaria (Tataria) (*) si Persia, toate popoarele din care este alcatuita Rusia, sau care sunt sub influenta ei, sub stapanirea lui Gog, printul Rosului (Rusia), Mesec (Moscova), si Tubal (Tobolsk).(**).

            (*) Tartaria (latina:Tartaria) sau Marea Tartarie (latina:Tartaria Magna) a fost un nume folosit in Evul Mediu pana in secolul XX pentru a desemna marele teritoriu din nordul si centrul Asiei, care se intinde de la Marea Caspica si Muntii Urali la Oceanul Pacific. (sursa Wikipedia;n.t.)

          (**) Amintim ca acestea au fost scrise in anul 1840 (Ed.)

          Fiii lui Ham ne sunt prezentati in Gen.10:6. Dintre acestia, este adevarat, Canaan a fost nimicit, si tara sa a devenit tara lui Israel. Cus si Put se afla sub conducerea lui Gog (Ez.38:5); cei din Cus, doar o parte, si iata de ce : o parte din familia lui Cus s-a stabilit pe Eufrat, iar o alta parte pe Nil, adica in nordul si sudul lui Israel; cei din nord sunt deci, prin pozitia lor, in relatie directa cu sustinatorii lui Gog. Mitraim sau Egiptul (caci Mitraim nu este decat numele ebraic care desemneaza Egiptul), ramasita lui Cus si Put, le veti intalni in Dan.11:43. 
          Acum, printre fii lui Sem, Elam este acelasi lucru cu Persia despre care am vorbit deja. Asur se gaseste mentionat in judecata care va avea loc in timpurile de la urma (Mica 5; Is.14:25; 30:30-33; in coalitia din Psalmul 83; si in alte locuri asemanatoare). Arpacsad este unul din stramosii israelitilor. Familia lui Ioctan lipseste aici; acesta este un popor din rasarit. Aram sau Siria a fost inlocuit de Asur, si se afla mentionat sub titlul de imparat al nordului. Se pare ca la fel este si cu Lud. Pe Iavan il intalnim in lupta de la sfarsit (Zah.9:13). Dintre toate natiunile, Tiras este singurul, in afara de Ioctan, care nu se afla mentionat pentru aceasta ultima judecata. Eu spun doar ce spune Cuvantul lui Dumnezeu; alti autori profani il pun pe Tiras impreuna cu Iavan, dar aceasta nu ma preocupa.
          Astazi, vedem Rusia intinzandu-si puterea sa tocmai peste natiunile care se afla sub sceptrul lui Gog (*).

          (*) Gog se deosebeste de Gog si Magog din Apocalipsa 20:8 (Ed.)

          In capitolul 11 din Daniel, intalnim alte doua puteri care trebuie sa fie luate in seama, imparatul sudului si imparatul nordului. Acest capitol contine mai intai o lunga relatie de evenimente deja implinite; vin dupa aceea corabiile din Chitim (v. 30); apoi intervine o intrerupere in istoria acestor doua puteri. Acesti imparati au fost succesorii marelui imparat al Iavanului (*); unul este cel care stapaneste in Asiria, iar celalalt in Egipt. Miza luptelor lor era Siria si Tara Sfanta. In versetele 31, 35, avem pe iudei, care au fost lasati deoparte pentru o perioada de timp; este zis : "Si dintre cei intelepti vor cadea unii (iudeii), ca sa fie incercati si curatiti si albiti, pana la timpul sfarsitului, pentru ca aceasta va fi totusi pentru un timp hotarat". Si apoi, in versetul 36 : "Si imparatul va face dupa voia sa". Acesta este Antihrist. La versetul 40, il vedem in tara lui Israel, in acest teritoriu, din cauza disputei dintre imparatul sudului si imparatul nordului: "Si, la timpul sfarsitului, imparatul sudului se va impunge cu el"; adica  dupa o lunga perioada de timp, iata-l din nou pe scena pe imparatul sudului. Ei bine, aceasta nu va avea loc decat dupa un anumit numar de ani, dupa o perioada de aproximativ doua mii de ani. Cea mai mare parte dintre natiuni care sunt la picioarele lui Gog, le vom vedea acum la picioarele Rusiei. Dar "imparatul nordului va veni impotriva lui ca un vartej". Antiristul va fi la un moment dat obiectul atacului din partea imparatului sudului sau Egiptul, si a imparatului nordului, posesorul Turciei asiatice sau Asiriei (**). Eu nu am spus care va fi imparatul nordului de la sfarsit; dar vedem ca imprejurarile si personajele, descrise in aceste profetii care privesc aceste timpuri hotarate, incep sa apara. Sunt deja doua mii de ani de cand imparatul sudului a incetat sa mai existe; si, dupa un anumit numar de ani, va reveni din nou pe pamant (***). La fel, vedem un popor care a fost aproape necunoscut acum un secol, si care, astazi, stapaneste exact peste aceleasi tari ca si Gog din Ezechiel. Nu doresc sa va indrept atentia asupra evenimentelor care se intampla in zilele noastre; dar dupa ce am explicat profetia pe care o mentionam, aceste imprejurari se petrec inaintea ochilor nostri. De asemenea, vedem ca toate aceste natiuni incep sa fie preocupate de Ierusalim (Zah.12:3), si nu stiu ce sa faca; imparatul Egiptului revendica toate aceste tari pentru el, imparatul din nord nu vrea sa cedeze. Este vorba despre Turcia care stapaneste acum nordul, sau Asiria (**). Avem in prezent imparatul nordului si imparatul sudului, luptandu-se pentru aceeasi tara, pe care si-au disputat-o cu doua mii de ani in urma. Este exact ceea ce este spus aici ca trebuie sa se intample la "un timp hotarat". Nu spun ca totul este inca aratat; de exemplu, cei zece imparati nu sunt inca scosi in evidenta in mod deplin, Antihristul nu a aparut inca; dar principiile care sunt aratate in Cuvantul lui Dumnezeu actioneaza vizibil in mijlocul imparatiilor unde cele zece coarne trebuie sa apara; adica vedem intreaga Europa occidentala preocupandu-se de Ierusalim, fiind dispusa pentru aceasta lupta; de asemenea, si Rusia se pregateste de partea sa, exercitandu-si puterea asupra tarilor citate din Cuvant, si toate gandurile oamenilor politici ai lumii se concentreaza asupra scenei unde trebuie sa aiba loc intalnirea lor finala inaintea judecatii lui Dumnezeu, unde Domnul le va strange "ca pe niste snopi in arie" (Mica 4:12). Aceasta este o coincidenta foarte remarcabila. Urmarind ce se intampla in jurul nostru, recunoastem ce contine profetia; cel putin vedem ca cei care trebuie sa actioneze, sau asupra carora Dumnezeu trebuie sa actioneze, se infatisaza cu aceleasi caractere pe care le semnaleaza profetia.

          (*) Este vorba de Ptolemeu si Seleucus, doi dintre cei patru generali (diadohii) ai lui Alexandru cel Mare (n.t.).

          (**) Reamintim ca acestea au fost scrise in 1840 (Ed.)

          (***) Aluzie la Mehemet-Ali (Ed.), sau Muhamad Ali (1769-1849), guvernator si vice-rege al Egiptului (n.t.).

          Ei bine, scumpi prieteni, daca veti cerceta aceste capitole pe care vi le-am citat (fara indoiala, mai sunt si altele pe care le puteti gasi), veti intelege capitolul 25 din Matei, care ne vorbeste despre Domnul asezat pe tronul Sau, si adunand toate natiunile ( aceasta o gasim in Ioel 3), judecandu-le si despartindu-le asa cum se desparte oile de capre. 
          Acum sa ne amintim de un lucru, noi crestinii, suntem la adapost deplin de aceasta judecata. In aceasta seara, nu am vorbit despre Biserica; dar sa ne gandim la pozitia sa, adica, in timpul acestor evenimente, chiar acum, locul Bisericii este de a fi impreuna cu Hristos, de a-L insoti. Biserica are acest privilegiu, aceasta glorie, acest caracter special, de a fi unita cu Isus Hristos, si, daca vom cauta Biserica in Vechiul Testament, Il vom gasi pe Isus Hristos. Un exemplu izbitor al acestui adevar, si pe care Pavel il spune despre Biserica (Rom.8), se gasete in capitolul 50 din Isaia (Rom.8:33-34; Isaia 50:8), unde cuvintele se aplica la Hristos. Acolo Hristosul zice: "Cine ma va condamna?". Biserica fiind unita cu El, apostolul se foloseste (de cuvintele din Isaia 50:8,9) pentru a arata aceasta pozitie.
          Unitatea Bisericii intr-un singur trup, fie iudei fie natiuni, nu era descoperita in Vechiul Testament; daca o vom cauta, Il vom gasi pe Hristos. Chiar daca exista multe lucruri in relatiile Domnului cu Sionul, care se regasesc in relatiile lui Dumnezeu Tatal cu Biserica, totusi nu trebuie sa cautam Sionul in Biserica; in Vechiul Testament privilegiile Bisericii sunt in Hristos Insusi; in persoana lui Hristos, deoarece Biserica are aceeasi parte cu Hristos; ea este plinatatea Celui care umple totul in toti (Efes.1:22-23); in consecinta, nu putem cauta Biserica in aceste profetii, pentru ca ea este Trupul lui Hristos Insusi.
          Am vazut ca Hristos trebuia sa fie lovit, zdrobit de natiuni; ei bine, aceasta este spus, de asemenea, si despre Biserica. Biserica nu are nimic a face despre ceea ce am vorbit, in sensul ca ea sa fie supusa (Apoc.2:26,27). Locul sau nu va fi in mijlocul natiunilor care vor fi zdrobite, ci de a fi unita cu Hristos, avand aceleasi privilegii ca si Hristos, si zdrobind natiunile impreuna cu Hristos. Nu va fi nimic adevarat cu privire la Hristos, despre locul pe care L-a luat ca Om glorificat, care sa nu fie la fel si despre Biserica. Este intotdeauna pretios pentru noi de a intelege locul nostru, cel de impreuna-mostenitori cu Hristos, si cu cat vom medita mai mult la aceasta, puterile noastre vor fi mai mult intarite, mai mult vom fi in duhurile noastre ca mostenitori ai lui Dumnezeu, detasati de aceasta lume, de aceasta lume care este judecata, asa cum Biserica este indreptatita. Biserica este indreptatita; nu vedem inca efectul, deoarece nu a venit inca gloria. Lumea este judecata; nu vedem inca efectul, pentru ca judecata nu a venit inca. Biserica nu are roadele indreptatirii decat in glorie; lumea nu are roadele sale decat in judecata. Cu toate acestea, este adevarat ca Biserica este unita impreuna cu Hristos. Lumea este judecata, pentru ca L-a respins pe Hristos : "Tata drept", spune Mantuitorul, "lumea nu Te-a cunoscut". Si iata ce a facut harul pentru noi. Asa cum necredinta desparte, in intregime si pentru eternitate, de Hristos, harul, prin credinta, ne-a unit, in intregime si pentru totdeauna, de El, si pentru aceasta trebuie sa-L binecuvantam pe Dumnezeu. 


        

joi, 26 noiembrie 2015





                  

                                  ASTEPTAREA ACTUALA A BISERICII
                         SI PROFETIILE CARE STABILESC
                              ADEVARUL CU PRIVIRE LA
                           INTOARCEREA PERSONALA A
                                   MANTUITORULUI

                                                  - VI -

     Expuneri tinute la Geneva (1840) pe parcursul a unsprezece seri de catre J.N.Darby



       A sasea seara : Daniel 7:15-18 - Cele doua caractere ale raului : Apostazia eclesiastica si apostazia civila



          Pana acum, scumpi prieteni, nu am vorbit decat de fericirea care apartine Bisericii, cu exceptia ca, in ultima seara, am trasat inaintarea pe care o va face raul pe pamant pana la sfarsit. Acest rau prezinta un dublu caracter, asupra caruia mi-am propus sa spun totusi cateva cuvinte, intrucat relatiile care exista intre puterea raului si judecatile care il asteapta, intereseaza in mod special pe copiii lui Dumnezeu. Atunci cand raul va ajunge la cea mai inalta treapta, Dumnezeu il va nimici.
          Versetele pe care le-am citit la inceput sunt interpretarea pe care ingerul a dat-o lui Daniel asupra viziunii pe care acest profet a avut-o despre fiare; si, asa cum se intampla intotdeauna in interpretarea profetiilor simbolice, ele contin mai multe caracteristici noi. Aici, de exemplu, in explicatia data lui Daniel, este adaugat tot ceea ce se va intampla sfintilor; dar, in final, ce am citit din Daniel 7:15-18, si capitolul in intregime se refera la fiara care se ridica, si se inalta impotriva Atotputernicului Dumnezeu.
          Am spus, scumpi prieteni, ca exista doua caractere ale raului care se dezvolta pe pamant: primul, este apostazia eclesiastica, si al doilea, apostazia puterii civile in ea insasi.
          In primul rand, starea de apostazie (lepadarea de credinta, n.t.) a Bisericii vazuta in responsabilitatea sa exterioara; aceasta s-a intamplat. Cat despre principiul existentei sale, va fi o manifestare mai directa, mai tarziu. Aceasta razvratire se va intampla prin a patra fiara (imperiul roman).
          Inainte de a intra direct in subiectul nostru de astazi, vreau sa fac cateva observatii despre Matei 25, asupra caruia vom reveni atunci cand vom vorbi despre natiuni; caci toate popoarele de pe pamant care vor exista pana la sfarsitul timpului, se vor supune lui Hristos, si in consecinta salvate, sau se vor razvrati, si in consecinta nimicite. Dar, pentru a indeparta indoielile referitoare la subiectul din acest capitol, trebuie sa spun cateva cuvinte. Se crede de obicei, ca judecata despre care este vorba in acest capitol este ultima judecata, judecata generala: se insala. Aceasta este judecata natiunilor care traiesc, pe acest pamant, si nu a celor morti; de asemenea, nu am vorbit despre ea atunci cand am tratat despre invierea mortilor. In acest capitol din Matei, repet, nu se pune problema invierii: este vorba despre judecata natiunilor. Vedem, in capitolele 24 si 25, judecata iudeilor, ce se va intampla cu iudeii; apoi ce se va intampla cu credinciosii; apoi, ce se va intampla cu natiunile. Este judecata celor vii, si nu a celor morti.
          Spun deci, ca este judecata celor vii. Aceasta este ceea ce  citim : El va strange toate natiunile si le va desparti cum desparte pastorul oile de capre. Ceea ce da loc sa se creada ca este vorba de judecata mortilor, este ceea ce se spune ca cei rai vor merge in pedeapsa eterna, si cei drepti, in viata eterna. Dar aceasta vrea sa spuna doar ca judecata celor vii se va incheia asa cum va fi si a celor morti. Cu siguranta, cand Dumnezeu ii va judeca pe cei vii, judecata Sa ii va trimite pe unii in pedeapsa eterna, si pe altii la viata eterna. Judecata celor vii este la fel de sigura ca si a celor morti. Noi putem vorbi in locul Sau.
          In ultima noastra seara, am vorbit in special de neghina si de apostazia eclesiastica, de inaintarea raului in legatura cu revelatia, si ce se va intampla in sfera Bisericii pe pamant. Acum vom vedea apostazia puterii civile in forma sa exterioara, si judecata care o va lovi din partea lui Dumnezeu; caci mania Sa va cadea asupra acestei puteri civile. Daca raul eclesiastic a disparut oarecum la sfarsit, in ce priveste ca puterea seculara si in forma sa exterioara, si daca raul civil se inalta, raul eclesiastic nu va ramane mai putin activ; doar ca nu va mai avea suprematia: iata diferenta. Altfel spus, nu inseamna ca puterea eclesiastica se va imbunatati; numai ca nu se va mai manifesta de aceeasi maniera, si influenta sa este cu atat mai periculoasa. Aceasta nu mai este o putere eclesiastica dispunand de un brat secular, care sta pe fiara, si care stapaneste; de asemenea, ea are un caracter mai tainic, si in consecinta mai periculos. Influenta oculta a acestei puteri va continua, dar ea este lipsita de stralucirea exterioara; caci, prin ingamfarea lor, oamenii pregatesc cale fiului pierzarii, ridicandu-se acum si aliindu-se impotriva lui Dumnezeu. 
          Desi raul eclesiastic este intotdeauna cel mai rau, totusi, asa cum am spus, apostazia civila va aparea si se va manifesta. Stiti ca orice putere civila este de la Dumnezeu; dar, asa cum Biserica si-a pierdut caracterul prin razvratire fata de Dumnezeu, la fel si guvernarea civila se afla intr-o stare de razvratire sau de apostazie atunci cand, in loc sa se supuna lui Dumnezeu, se va ridica impotriva lui Dumnezeu care i-a incredintat autoritatea.
         Duhul lui Dumnezeu fiind adevarata putere a Bisericii, iar razvratirea Bisericii va incepe atunci cand, in loc sa fie supusa lui Hristos, nu va ma asculta decat de vointa si puterea omului, increzandu-se in om, si respingand adevarul pentru a urma minciuna. Hristos este Capul; Duhul Sfant este singura putere prin care Biserica se manifesta, si, cand Biserica nu mai este condusa prin Duhul Sfant, si nu mai este, in acest sens, cu adevarat supusa lui Hristos, crestinatatea este moraliceste apostata. Ei bine, puterea civila se va afla, la sfarsitul economiei actuale, in aceeasi stare de razvratire, si trebuie amintit ca apostazia in ordinea civila este un lucru mai mult in exterior si mult mai izbitor decat in Biserica. Aceea va avea loc in sanul crestinatatii, si, se pare ca, raul eclesiastic va fi sursa si motorul principal. Aceasta este ceea ce intalnim din totdeauna. Atunci cand Absalom s-a razvratit impotriva lui David, el avea un sfatuitor, pe Ahitofel (2 Sam.15). Sursa principala a acestei razvratiri era fara indoiala Satan, dar Ahitofel era cel care a condus conspiratia impotriva imparatului. Atunci cand copiii lui Israel, Datan si Abiram, s-au razvratit impotriva lui Moise, au numit aceasta ca razvratirea lui Core levitul, cel care i-a amagit. La fel, Dumnezeu ii acuza pe preotii si profetii, din imparatia lui Iuda, pentru faradelegea poporului, deoarece sfaturile lor rele au fost urmate de puterea civila. Iata ce se va intampla in crestinatate, adica cei care ar trebui sa zideasca Biserica, sa fie intelepciunea lui Dumnezeu, sa aminteasca guvernantilor indatoririle lor fata de Dumnezeu, ei insisi se vor razvrati impotriva lui Dumnezeu, ascunzand adevarul, luand un aspect care amageste lumea, si antrenand puterea civila in aceeasi ratacire.
          Va fi o razvratire a acesteia din urma, dar puterea eclesiastica va fi sufletul.
          Ce vedem la Armaghedon? Un profet mincinos care va cadea impreuna cu fiara. De la inceput si pana la sfarsit, intotdeauna a existat o fiara, si, impreuna cu fiara, profetul mincinos; unul sau altul sunt cei care au condus spre rau; dar, la sfarsit, fiara preia controlul, putand sa actioneze mai liber si mai direct; de asemenea, fiara este aceea care la sfarsit va fi obiectul direct al judecatii. Este ceea ce ne spune capitolul sapte din Daniel.
          Din momentul cand fiara, sau puterea civila a celei de-a patra monarhii, se va razvrati impotriva lui Dumnezeu, aceasta monarhie se va afla in relatie cu iudeii, si aceasta este ceea ce ne aduce inapoi la istoria acestui popor. Stiti, scumpi prieteni, ca, atunci cand a patra fiara a aparut pe scena acestei lumi, iudeii erau la Ierusalim; stiti ca Hristos a fost prezentat ca Imparatul iudeilor celei de-a patra fiare, inaintea lui Pilat din Pont; ca El a fost respins in acest caracter de Imparat al iudeilor, pe care nu-l va pierde niciodata. La sfarsitul timpului, acelasi fapt se va intampla: iudeii, stabiliti in tara lor, fara a fi convertiti, se vor afla in relatie cu a patra fiara; vor exista sfinti printre ei, si aceasta a patra fiara, si in special cel care o va reprezenta in Palestina, se va inalta impotriva lui Dumnezeu, si va fi in opozitie directa cu drepturile lui Hristos ca Imparat al iudeilor, si atunci Hristos, venind din cer, o va nimici, pe fiara si pe Antihrist, va lua ramasita iudeilor ca pe poporul Sau pamantesc, si va pune toate natiunile sub picioarele Sale. 
          Ceea ce am spus va face sa intelegeti ca exista multe lucruri care se aplica sfintilor, adica ramasitei credincioase dintre iudei, si nu la Biserica. De exemplu, stim ca, in timpul apostaziei eclesiastice, au existat multe persecutii impotriva celor credinciosi; dar, in timpurile de la urma, atunci cand va fi vorba de prigonirea sfintilor, ea se va exercita impotriva ramasitei dintre iudei, al carei sange va fi varsat ca apa.
          Daca luam istoria fiarei de o maniera foarte generala, vedem lucrul acesta chiar din perioada lui Tiberiu Augustus si a altor imparati; daca luam fiara insasi, nu sub caracterul ei pagan, ci fiind sub influenta crestinismului falimentar din Evul Mediu, vedem ca au existat, de asemenea in aceasta perioada, persecutii impotriva sfintilor, si putem spune de asemenea ca sfintii au fost omorati. Dar, cand va veni momentul, cand puterea civila va inalta pe fata steagul razvratirii, momentul cand aceste fapte profetice se vor implini deplin, iudei vor fi aceia peste care vor cadea aceste prigoniri. Cand vine vorba despre drepturile lui Hristos ca Imparat al iudeilor, acestia sunt iudei care vor apare pe scena, pentru ca iudeii sunt poporul pamantesc al lui Dumnezeu. Dar ce se va intampla atunci cu Biserica? Ea va fi in totalitate scoasa din aceasta scena cand vor avea loc aceste ultime prigoniri.
          Inainte de a cita capitole din Scriptura care se refera la cel rau, adica la puterea civila apostata, care va inlocui puterea eclesiastica apostata, vom insista inca asupra acestui principiu, ca nu este adevarat ca razvratirea puterii eclesiastice va fi mai putin periculoasa pentru ca nu mai are suprematia. Dupa cum am remarcat deja, aceasta putere, dimpotriva, este sfatuitorul tainic al intregului rau. Singura schimbare care se va produce, va fi ca puterea eclesiastica inceteaza sa aiba, in exterior, intaietatea; si aceasta este ceea ce induce in eroare. Pentru ca ne-am uitat la ea cu ochii de carne, si pentru ca am vazut ca nu mai poate randui imparati, am crezut ca toata aceasta putere eclesiastica a disparut in totalitate. Nu am fost atenti la ceea ce copiii lui Dumnezeu trebuie sa vada in Cuvantul Sau, si anume, ca, existenta sa morala va supravietui nimicirii influentei sale politice, si ca tocmai ea va fi cea care va conduce efectiv puterea politica la razvratire fata de Dumnezeu, si in final la nimicirea sa. Nu vreau sa spun ca nu este vointa omului cea care, prin propria sa putere, va conduce fiara la pieire; eu cred ca asa este; dar, in acelasi timp. apostazia eclesiastica este aceea care isi aroga puterea lui Dumnezeu, sau care inchide usa manifestarii voii lui Dumnezeu, si prin stricaciunile si vicleniile sale, antreneaza pe locuitorii pamantului la recunoasterea si adorarea fiarei.
          Vin acum la pasajele care se refera la ceea ce am spus:
          Mai intai, la sfarsitul capitolului 7 din Daniel, unde gasim a patra fiara; apoi , Apoc.16, si in special 17, unde se gasesc doua lucruri total diferite, curva cea mare, sau Babilonul, si fiara. In cap. 17, gasim femeia imbracata cu purpura ( puterea al carei element principal este eclesiastic); ea sta pe fiara (puterea civila). Dupa aceea, "cele zece coarne... o vor uri pe curva (puterea eclesiastica) si o vor face pustie si goala si carnea ei o vor manca si pe ea o vor arde in foc; pentru ca Dumnezeu a pus in inimile lor... sa dea imparatia lor fiarei".
          Sa cercetam acum pasajele care privesc sursele raului, si in mod special cele care se refera la aceasta putere care se razvrateste impotriva lui Dumnezeu, a patra monarhie, si a vedea forma pe care o imbraca aceasta revolta.
          Capitolul 12 din Apocalipsa ne arata sursa acestei puteri: balaurul mare si rosu. Este ca si cum am fi acceptati in culisele scenei, si vedem de asemenea puterea lui Satan dorind nimicirea Celui care guverneaza toate natiunile cu un toiag de fier, adica Hristos; si, in Hristos si impreuna cu Hristos, Biserica. Aceasta este specific lui Satan, si marea lui lupta. Cuvantul lui Dumnezeu pune in contrast pe Tatal si lumea, carnea si Duhul, Satan si Fiul lui Dumnezeu; aici, este balaurul cel mare, sau Satan, care vrea sa-L devoreze pe Cel care trebuie ca guverneze natiunile cu un toiag de fier; dar ceea ce vedem este in cer (v.1). Apoi, in v.9, el este aruncat, eveniment care nu a avut inca loc.
          Aici apare o dificultate pentru unele minti. Deoarece Satan este aruncat din constiinta, ceea ce este adevarat (*), isi imagineaza ca el este aruncat din cer. Este perfect adevarat ca Satan nu are putere asupra constiintei noastre, daca am inteles valoarea sangelui lui Hristos; de asemenea este adevarat, desi constiintele noastre sunt curatite, ca Hristos mijloceste in cer, acolo unde Satan acuza pe copiii lui Dumnezeu. Vedem in Efes.6:12, duhurile rautatii sunt in locurile ceresti; va fi o batalie in cer, batalie care va avea ca rezultat nu un act de mijlocire sau de preotie, ci de putere; care se va putea duce prin ingeri, dar care va fi totdeauna o lucrare de putere. In acelasi timp, desi Satan trebuie sa fie aruncat din cer, el va fi pe pamant; dar nu este legat inca in Adanc, si roadele rautatii sale nu au ajuns inca la capat; de asemenea, coborand "cuprins de mare manie, stiind ca are putin timp"

          (*) Aceasta inseamna ca puterea sa acuzatoare este anulata prin virtutea sangelui si a lucrarii lui Isus Hristos.

          Satan, aruncat din cer pe pamant, va actiona prin intermediul imperiului roman. Apoc.13 descrie ceea ce va aparea pe scena cu privire la mijloacele prin care isi va asigura putere sa pe pamant. "Si am vazut ridicandu-se din mare o fiara avand zece coarne si sapte capete"(*). Iata instrumentele pamantesti. Aceasta fiara va reuni caracterele celorlalte trei fiare.

          (*) Trebuie remarcat ca balaurul are coroanele pe capetele sale; fiara din cap.13 le are pe coarne. Nu este vorba despre fiara in toata infatisarea ei de la urma.

          Vedem aici puterea balaurului manifestata in imperiul roman, fiara cu sapte capete si zece coarne.
          "Si unul din capetele ei era injunghiat de moarte", adica una din formele de guvernamant ale imperiului roman ruinata. Dar in final rana de moarte este vindecata, si forma nimicita este restabilita. Mai mult, daca comparam caracterele si faptele cornului cel mic ale aceleeasi fiare din Daniel, vom vedea cum cornul cel mic, adica acest corn mic din Daniel "care vorbea lucruri mari", si care a nimicit trei coarne din cele zece, vom vedea ca el imprima intregul sau caracter fiarei insasi; ea devenind expresia sa morala inaintea lui Dumnezeu; de asemenea, putem spune, de exemplu, ca Napoleon era imperiul francez, deoarece el reprezenta toata puterea imperiului. Aceasta fiara va fi puterea civila, imperiul roman apostat, sau in razvratire pe fata impotriva lui Dumnezeu.
          Dar exista, de asemenea, o alta fiara (care nu este imperiul roman), care exercita puterea primei fiare inaintea ei.
          Versetele 11-14: "Si am vazut... Si ii insala pe cei care locuiesc pe pamant". Iata cateva lucruri care se aseamana puterii lui Hristos, si care mai tarziu in mijlocul iudeilor va imbraca forma crestinismului; dar, dupa intelegerea apostolului, acesta este Satan.
          Aceasta este deci a doua fiara care va insala pe locuitorii pamantului, si care va face ca ei s-o urmeze pe prima, adica puterea civila, imperiul roman.
          Si fiara a primit o lovitura de moarte. Aceasta este ceea ce  s-a intamplat in forma imperiala din vechime a imperiului roman; dar rana trebuie sa fie in totalitate vindecata. Aici vedem ca fiara isi pierde caracterul sau imperial pentru un timp, si ca rana sa este apoi vindecata, si atunci cand va fi astfel restabilita, intreg pamantul va fi uimit si o va urma.
          Deci, vom vedea din nou pe pamant fiara imperiala, si tot pamantul o va admira. Dar am vazut, de asemenea, ca a doua fiara, prin minunile mari pe care le va face, va insala pe locuitorii pamantului. Ei bine, aceasta a doua fiara va aparea, la sfarsit, nu sub caracterul unei fiare, ci al unui profet mincinos, adica intreaga sa putere seculara va fi pierduta. Aceasta nu va mai fi o fiara rapitoare si devoranta; acest caracter va fi in intregime sters, si vom vedea profetul mincinos (*), pe care il vom recunoaste in a doua fiara, avand asemanarea perfecta a caracterului sau: pe scurt, personajul care a facut lucruri pe care a doua fiara le face, dar care va apare sub aceasta noua infatisare (comp. Apoc.13:14, cu 19:20). 

          (*) Profetul mincinos nu este Mahomed. Aceasta este a doua fiara care exercita toata puterea primei fiare inaintea ei; ori, Mahomed nu a exercitat-o.

          Daca luam partea morala a evenimentelor care s-au implinit deja, stim cine a exercitat toata puterea in prezenta puterii civile; dar mai exista inca o putere de amagire, care va face tot felul minuni, si care va insala pe locuitorii pamantului.
          Vom vedea mai tarziu unde va duce toate acestea. Pana atunci, sa rezumam ceea ce am spus. Capitolul 12 ne prezinta balaurul in cer ca origine, cauza principala a intregii razvratiri; cap.13 ne arata, agentul providential vizibil, imperiul roman in aspectul sau imperial. Aceasta fiara a fost ranita de moarte, dar rana sa de moarte este vindecata, astfel ca toata lumea o admira, si o urmeaza. Adaugati aici imprejurarea din cap.19, cand a doua fiara inceteaza sa mai fie numita fiara, infatisata la sfarsit ca profetul mincinos.
          In cap.17, exista o descriere a primei fiare, care ne ofera alte particularitati referitoare la ea. Versetele 7 si 8: "Si ingerul mi-a spus: Pentru ce te miri? Eu iti voi spune taina femeii si a fiarei care o poarta, care are cele sapte capete si cele zece coarne. Fiara pe care ai vazut-o era si nu este si urmeaza sa se ridice din Adanc si sa mearga la pieire; si cei care locuiesc pe pamant, ale caror nume nu sunt scrise de la intemeierea lumii in cartea vietii, se vor mira vazand fiara ca era, dar nu este, si va veni (sau, va fi prezenta)".
          Ea "se va ridica din Adanc", adica va deveni in mod pozitiv puterea lui Satan la sfarsit; si aceasta este tocmai ce se va intampla atunci cand Satan, fiind aruncat din cer, eveniment care va avea loc atunci cand Biserica va fi rapita in cer, iar pe pamant Satan va fi plin de o mare manie. Atunci, sub influenta sa, fiara (imperiul roman) care era, si nu mai este, si care este prezenta, reluandu-si taria si forma sa, adica puterea civila, care in loc sa fie supusa lui Dumnezeu, va lua in intregime caracterul lui Satan, si manifestandu-se, asemenea lui si la provocarea sa, printr-o revolta deschisa impotriva puterii lui Dumnezeu.
          Pentru a intelege toate caracteristicile dupa care se poate recunoaste aceasta ultima forma de putere a fiarei, este nevoie ca acest cap imperial al imperiului roman, al optulea imparat din Apoc.17:11, sa-si faca aparitia in lume, si aceasta se va intampla pentru nimicirea sa.
          Atunci cand imperiul roman exista altadata sub forma sa pagana, nu avea zece imparati; dar, atunci cand aceasta fiara va exista din nou (sa ne amintim mereu ca este vorba de imperiul roman), zece imparati ii vor da puterea lor; acesti zece imparati nu o vor inlocui pe fiara. Mai mult, dupa ce a fost nimicita va exista iarasi, adica aceasta nu este fiara pagana, nu este istoria dinaintea Evului Mediu, cand unii imparati barbari (daca chiar am putea gasi zece) au schimbat imperiul. Dar care "va fi"; adica rana de moarte va fi vindecata, si fiara imperiala va apare.
          Cei zece imparati "ii vor da puterea lor... fiarei", adica va exista un conducator imperial, sau imparat, si cei zece imparati ii vor da puterea lor; imparatiile vor continua sa existe, dar aceasta va fi o confederatie de imparatii, asa cum am vazut sub Napoleon imparatiile Spaniei, Olandei, Westfaliei, etc. Am facut aceasta aluzie doar pentru a putea explica.
          Fiara a existat, si ea ar fi putut avea zece imparati, dar niciodata zece imparati sa dea puterea lor unei fiare care nu mai este , si care va fi iarasi.
          "Cele sapte capete sunt sapte munti". Acesta este intotdeauna imperiul roman. "Si sunt sapte imparati: cinci au cazut, unul este", si anume capul imperial care era in timpul lui Ioan; "celalalt nu a venit inca; iar cand va veni, trebuie sa ramana putin. Si fiara care era si nu este, ea, de asemenea, este un al optulea" imparat (pentru ca cei sapte nu mai sunt); "si este dintre cei sapte si merge la pieire", adica va fi un al optulea cap, un cap deosebit, care va reuni toata puterea fiarei, care va fi fiara insasi, si care, chiar daca va fi un cap deosebit, face parte din cele sapte. Este un cap imperial, dar sub o forma noua; caci vor fi zece imparati care vor da puterea lor acestei de-a opta fiara, si in aceasta forma ea va merge la ruina.  Exact aici se leaga venirea lui Hristos si a Bisericii de subiectul de care ne ocupam (Apoc.19 si 2 Tes.2). 
         Trebuie sa va citez inca Dan.11:36-45: "Si imparatul va face dupa voia sa..." (comp. cu 2 Tes.2:3,4 si urmatoarele). Vedem in Dan.11 ca nu este vorba de o suprematie eclesiastica; in acest capitol este vorba despre razboaie intre puterile civile din Rasarit. Cu versetul 36 incepe istoria lui Antihrist, imparatul "care va face dupa voia sa", asa cum am vazut cornul cel mic facandu-si, de asemenea, voia sa, si care in final, dupa diverse incidente, va merge la Ierusalim, si acolo isi va gasi sfarsitul. Este un imparat ca oricare altul, un imparat pamantesc, dar care isi exercita puterea in tara sfanta. Nu este vorba de o forma a crestinismului, acesta a precedat aparitia celui rau din epistola catre Tesaloniceni; vom vedea ca imparatul a depasit cu totul problemele eclesiastice; este un imparat din aceasta tara (tara sfanta) care se afla supus atacurilor imparatilor din sud si din nord.
          O remarca despre 2 Tes.2, pentru mangaierea noastra cu privire la aceste triste evenimente. "Va rugam dar, fratilor, pentru venirea Domnului nostru Isus Hristos si strangerea noastra impreuna cu El, ca voi sa nu va lasati...tulburati". Cei care iubesc adevarul vor scapa in intregime de aceasta lucrare de ratacire, de care, dimpotriva, vor avea parte, prin judecata lui Dumnezeu, cei care nu au primit dragostea adevarului, si care au gasit placere in nelegiuire. Iata raul care vine, si este important ca lumea sa fie avertizata, pentru ca unii pot fi cuprinsi de teama, si condusi sa se gandeasca la adevarul lui Dumnezeu. Si de ce este vestit aceasta copiilor lui Dumnezeu? Pentru ca ei sa primeasca o mare mangaiere, si sa fie mai detasati de tot ceea ce antreneaza acest sfarsit. Am spus ca noi nu ne vom afla cuprinsi in aceasta catastrofa, dar ca, avertizati de judecatile care vor avea loc la acest deznodamant groaznic, suntem condusi la a ne detasa, de acum, de cauzele care-l atrag prin natura lor si prin dreptatea lui Dumnezeu.
          Apostolul, in adunarea din Tesalonic, a vorbit mult despre aceste lucruri, si i-a invatat sa astepte venirea Mantuitorului. Dar, ce a facut Satan? A incercat sa-i tulbure pe credinciosi, spunandu-le ca ziua Domnului a venit deja. Nu, spune apostolul; va indemn prin prezenta Domnului si prin strangerea noastra inaintea Lui, care va avea loc inaintea acelei zile, va indemn sa nu va lasati tulburati ca si cum am fi deja in acea zi. Aceasta zi va veni peste cel rau, si nu asupra voastra, deoarece voi veti fi deja la Hristos, si ca Il veti insoti personal in acea mare zi cand El va reveni.
           Ziua deja a venit, spuneau inselatorii, acum este aceasta zi. Nu, raspunde apostolul, aceasta zi nu a venit pentru ca voi, cei credinciosi, nu ati fost mai intai rapiti in nori, si ca cel rau nu a fost descoperit.
          Aceste mangaieri sunt intarite in al doilea pasaj citat: Acest om care va veni "in orice amagire a nedreptatii pentru cei care pier, pentru ca ei n-au primit dragostea adevarului".
          As adauga doar ca avem in acest capitol descrierea caracterului moral, a nelegiuirii celui rau fara nicio limita si a puterii lui Satan. In cap. 11 din Daniel, avem infatisat caracterul exterior al celui nelegiut.
          In aceasta seara, scumpi priteni, am cautat sa va expun cateva lucruri care probabil sunt putin diferite de maniera in care ati privit aceste subiecte; am incercat sa scot in evidenta distinctia si totodata unitatea dintre puterea civila si puterea eclesiastica, dupa cum distinctia si totodata unitatea razvratirii eclesiastice si a razvratirii civile. Cele doua sunt strans legate, deoarece vedem ca a doua fiara exercita toata puterea primei fiare inaintea ei, si ca profetul mincinos, care este a doua fiara, se gaseste aruncat in iazul de foc impreuna cu prima.
          Vom remarca, de asemenea, ca acest fapt este legat de prezenta iudeilor la Ierusalim, in vecinatatea careia fiara isi va gasi sfarsitul, eveniment care va incheia aceasta economie, manifestata prin puterea lui Hristos asupra pamantului; ceea ce ne va conduce sa vedem unitatea lui Hristos cu ramasita dintre iudei, si, in urma acesteia, supunerea tuturor natiunilor sub sceptrul Sau.
          Nu am vorbit decat de a patra fiara.
          Exista doua puncte demne de remarcat in istoria lui Israel: primul, natiunile care s-au unit impotriva lui Israel, atunci cand acest popor era recunoscut de Dumnezeu, si, al doilea, natiunile care l-au dus in captivitate. Pana aici, intalnim ceea ce se numeste "timpul natiunilor" (Luca 21:24) despre care am vorbit, aceasta perioada in timpul careia imparatia se afla transferata de la iudei la natiuni, adica cele patru fiare din Daniel. Ezechiel, si el, vorbeste despre natiuni inaintea acestor patru fiare si dupa, dar niciodata de "timpul natiunilor" in sine.
          Aceasta este pe parcursul perioadei care cuprinde istoria acestor patru fiare, care ia locul crestinatatii, si in care are loc razvratirea morala. Puterea eclesiastica, am vazut-o, servind ca instrument pentru realizarea unui astfel de rezultat. Ea a luat locul lui Dumnezeu, lepadand credinta si totdodata motivatia respingatoare: a pus deoparte religia naturala sub pretextul drepturilor revelatiei, si aceasta pentru a corupe si a pierde aceasta revelatie insasi, astfel ca oamenii sa nu mai aiba alt obiect decat pe ei insisi. Aceasta putere, care a jucat un astfel de rol in drama nelegiuirii comise de vrajmasul sufletelor noastre si al Domnului nostru, va sucomba ea insasi la rautatea si violenta vointei umane pe care ea a emancipat-o. De asemenea, incapabila, prin pretentiile sale religioase, de a sluji in mod direct lui Satan asa cum va fi incapabila sa-I slujeasca cu sinceritate lui Dumnezeu, incapabila, intr-un cuvant, adevarului, ea va deveni o lașa sfatuitoare a unei faradelegi in care nu poate fi infatisata ca actor . Va initia crime pe care nu va indrazni sa le duca la indeplinire, si in care puterea civila va deveni conducatorul si executorul. Scumpi prieteni, atunci cand constiinta naturala este mai dreapta decat formele religioase, s-a sfarsit cu Biserica: ea este gata de cadere, si sfesnicul va fi indepartat din locul unde ea a fost instrumentul celei mai mari nelegiuiri de care lumea nu si-ar fi putut imagina; caci, asa cum s-a spus, coruptia lucrurilor excelente este cea mai rea coruptie. In cel priveste pe Antihrist, el va tagadui ca Isus este Hristosul, va tagadui pe Tatal si pe Fiul (1 Ioan 2:22); nu va marturisi ca Isus Hristos a venit in carne (2 Ioan 7); va tagadui tot: pe Tatal si Fiul, pe Isus ca Mesia, pe Isus venit ca adevaratul Om. Iata caracterul sau, faptele sale, chipul sau, sursa puterii sale. Iata cui ii va fi incredintat tronul. Am vazut deja, aceasta va fi un fel de imitatie satanica a ceea ce a facut Dumnezeu: Tatal I-a dat tronul Fiului, si Duhul lucreaza potrivit cu puterea Fiului in Biserica inaintea Lui; la fel, balaurul (Satan) va da tronul sau fiarei, si o mare autoritate, si a doua fiara (puterea spirituala, adevaratul Antihrist si profetul mincinos) va exercita toata puterea primei fiare (puterea civila) inaintea ei (Apoc.13:12).
Judecata va decide, scumpi prieteni, intr-o astfel de stare de lucruri. Fie ca Dumnezeu sa ne faca atenti la adevaratul caracter si la sfarsitul mandriei omului.Taria vointei sale poate folosi toate mijlocele pe care Dumnezeu i le-a lasat la dispozitie, si ele sunt mari; si rezultatele, atata timp cat Dumnezeu, in rabdarea Sa, l-a lasat sa se manifeste, vor fi de asemenea mari; dar omul va fi centrul; sentimentul responsabilitatii sale fata de Dumnezeu nu-i va folosi la nimic; Dumnezeu este in realitate dezonorat si injosit; scopul cel mai inalt, cel mai demn pe care si l-a propus omul, Dumnezeu Insusi, lipseste din toate acestea. De fapt, scumpi prieteni, este acelasi principiu si aceeasi sursa a pacatului de la inceput si pana la sfarsit. Omul actionand prin propria lui vointa pentru satisfacerea poftelor sale, dornic sa cunoasca pentru sine, inaltandu-se pana la Dumnezeu, neascultator si, in consecinta, actionand sub influenta si prin energia lui Satan, acesta este caracterul lui Antihrist, aceasta este istoria lui Adam in prima sa cadere, primul sau pacat.
Este inceputul si sfarsitul aceluiasi rau, a carui evidenta cat si contrastul, s-au vazut in moartea Preaiubitului si desavarsitului nostru  Mantuitor, care a facut ispasire pentru noi. Fie ca Numele Sau plin de har si de glorie sa fie etern binecuvantat, si El sa intipareasca aceste lucruri in inimile voastre! El va pazi cu siguranta Biserica Sa de toate aceste nenorociri care ameninta lumea, caci Biserica Sa este unita cu El.  
aze