Translate

marți, 13 ianuarie 2015




                                                  Prietenilor mei musulmani
                                                                -V -


          Anise Behnam


                    "Cumpara adevarul, si nu-l vinde" - Prov. 23 v. 23


          Este importanta moartea lui Hristos ?

          Moarte lui Hristos nu este doar un fapt dovedit, asa cum am vazut, prin multe dovezi de necontestat, dar este de asemenea, un fapt foarte important. Este chiar esenta Evangheliei. Cuvantul evangheliei inseamna vestea buna. Apostolul Pavel, scriind credinciosilor din Corint (din Grecia), zice : "Si va fac cunoscut, fratilor, Evanghelia (adica Vestea Buna) pe care v-am vestit-o, pe care ati si primit-o, in care si stati, si prin care si sunteti mantuiti,...ca Hristos a murit pentru pacatele noastre, dupa Scripturi" (1 Cor.15:1-4). "Dupa Scripturi" inseamna ca aceasta era scris in Vechiul Testament.
          Pentru a intelege insemnatatea mortii lui Hristos, si deplina necesitate a acesteia, avem nevoie sa cunoastem urmatoarele fapte :

                    - Noi toti am pacatuit,
                    - Dumnezeu este sfant si nu poate ignora pacatul,
                    - Dumnezeu iubeste omul ; el are o valoare mare in ochii Sai,
                    - Mantuindu-l pe om, Dumnezeu trebuie sa fie drept si indurator in acelasi timp.

          Noi toti am pacatuit

          Sfanta Biblie, care este Cuvantul inspirat al lui Dumnezeu, afirma ca "toti au pacatuit si sunt lipsiti de gloria lui Dumnezeu" (Rom. 3:23). Numeroase versete din Biblie afirma acest fapt. De asemenea, constiinta noastra striga, marturisind ca am pacatuit. Inteleptul imparat Solomon, fiul profetului David, zice ca nu este om care sa traiasca pe pamant si care nu pacatuieste, chiar daca cineva, poate fi considerat un om drept (vezi Eclesiastul 7:20). Dar ce este pacatul ? Unii gandesc ca pacatul nu inseamna decat faptele foarte rele ca, furtul, crima, adulter si blasfemie. Dar pacatul poate lua forma unei faradelegi, adica incalcarea unei porunci, sau simplu a nu fi corect. In limba araba, care este o limba semitica ca si ebraica, daca cineva nu raspunde corect la o intrebare, se zice ca "akhta'a". Se foloseste acelasi cuvant pentru comiterea unui pacat precum furtul. Altfel spus, de fiecare data cand facem ceva care nu este potrivit sfinteniei lui Dumnezeu si gloriei Sale, pacatuim. Daca comitem adulter, pacatuim prin calcarea unei porunci, dar daca pastram ganduri murdare, sau daca privim la imagini obscene, pacatuim, facand ceea ce nu este potrivit sfinteniei lui Dumnezeu. De aceea Hristos zice ca daca un om priveste la o femeie pentru a o pofti, a comis adulter in inima lui (Matei 5:28).
          Sa ne amintim ca Dumnezeu este prezent peste tot, ca El vede tot ceea ce facem, si ca aude tot ceea ce spunem. A spune o minciuna in prezenta Sa, este ca si cum L-am ignora, sau L-am dispretui. Acelasi lucru se aplica si glumelor nepotrivite, sau a rade cand le-auzim. Am dat toate aceste detalii, pentru ca in general exista o falsa idee a ceea ce este pacatul. Nu realizam cat de grav este pacatul : o insulta la adresa lui Dumnezeu. Cand profetul David a pacatuit, Dumnezeu nu a zis ca el era un profet, si prin aceasta avea privilegii speciale. A trimis un alt profet la el sa-i spuna ca, pacatuind, l-a dispretuit pe Dumnezeu. Iata grozavia pacatului.
          In plus, pe langa pacatele pe care le comitem, sunt pacate prin omisiune. Daca vad pe cineva intr-o nevoie si eu sunt in masura sa-l ajut, dar n-o fac, comit un pacat. Biblia zice ca "aceluia care stie sa faca bine si nu-l face, aceasta ii este pacat" (Iacov 4:17).
          Rezulta deci, din tot ce am spus, ca toti am pacatuit, si ca pacatul este un lucru foarte grav.

          Dumnezeu este sfant si nu poate ignora pacatul

          Ne este imposibil, chiar pentru cel mai religios si evlavios dintre noi, sa intelegem cat de sfant este Dumnezeu. Vechiul si Noul Testament vorbesc deseori de sfintenia Sa. ochii Sai sunt prea curati ca sa vada raul. Profetul Isaia a vazut o licarire din sfintenia lui Dumnezeu, intr-o viziune. Expresiile folosite sunt simbolice, si ele exprima ca sfintenia Sa era astfel, ca ingerii trebuiau sa-si acopere fata, fiind incapabili sa priveasca aceasta glorie. A vazut in viziune, ca ingerii proclamau continuu sfintenia Sa, zicand ca este "sfant, sfant, sfant". Desi doar a zarit gloria lui Dumnezeu, Isaia striga, cuprins de o mare teama, pentru ca a realizat ca el, un pacatos, a stat inaintea gloriei si sfinteniei nemarginitului Dumnezeu. Pentru a intelege pedeapsa care se cuvine pentru pacat, trebuie sa vedem grozavia pacatului in contrast cu maretia si sfintenia lui Dumnezeu. Daca un elev il jigneste pe un coleg, i se cuvine o pedeapsa mai mica, dar daca el jigneste un profesor, atunci merita o pedeapsa mai mare. Daca il jigneste pe director, pedeapsa va fi mai mare ; in final, daca il jigneste pe primul ministru, sau mai grav decat toate, pe presedinte sau imparat, pedeapsa sa va fi cu mult mai mare ! Acum, sa ne oprim un moment, si sa reflectam la ceea ce meritam ca pacatosi. Daca pedeapsa este cu atat mai mare cu cat persoana jignita este mai mare, ce vom zice atunci cand este jignit Cel a carui maretie si sfintenie sunt nemarginite, infinite si eterne ? Raspunsul este evident ingrozitor.

          Dumnezeu iubeste omul care are o valoare mare in ochii Sai

          Mare parte dintre oameni nu realizeaza in general acest adevar. Se crede in general ca Dumnezeu este indurator si milos, dar se ignora faptul ca El iubeste oamenii. Si totusi, este un fapt asupra caruia Sfanta Biblie insista. Sufletul omenesc are un mare pret pentru Dumnezeu. Hristos a zis ca omul trebuie sa evalueze sufletul sau mai mult decat posesiunile pamantesti. Cuvintele Sale exacte sunt urmatoarele : "ce i-ar folosi unui om daca ar castiga toata lumea si si-ar pierde sufletul ? Sau ce va da un om in schimb pentru sufletul sau ?" (Matei 16:26).
          In Biblie este spus ca dragostea lui Dumnezeu pentru fiintele omenesti este motivul pentru care Hristos a trebuit sa treaca prin moarte, dupa cum am vazut. De la creatia omului, Dumnezeu a dovedit ca omul are valoare in ochii Sai. In primul rand, alcatuindu-l pe om, Dumnezeu a zis : "Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra", si i-a dat omului stapanire peste celelalte creaturi (Gen.1:26). Nu a zis acestea despre nici o alta creatura. In al doile rand, a suflat in om un duh de viata, si omul a devenit un suflet viu, un suflet care ramane pentru toata eternitatea. In al treilea rand, Dumnezeu l-a binecuvantat pe om, si a vorbit cu el dupa ce l-a creat, dandu-i numeroase privilegii. In al patrulea rand, inainte de a-l crea, El a creat tot ceea ce era necesar pentru confortul si placerea sa, si dupa aceea l-a creat si l-a asezat in frumoasa gradina Eden (vezi Gen.1 si 2). De fapt, lui Dumnezeu I-a facut placere permanet sa-i binecuvanteze pe oameni. Chiar cand omenirea s-a stricat si cand Dumnezeu a adus potopul in zilele lui Noe, El a inceput iarasi sa binecuvanteze rasa umana. Si cand l-a chemat pe Avraam, i-a promis ca-l va binecuvanta, si ca va binecuvanta toate natiunile de pe pamant prin Mesia, care va iesi din samanta lui Avraam.
          Suntem cu adevarat stupefiati cand ne gandim cat de mult iubeste si pretuieste Dumnezeu umanitatea. De asemenea, profetul David, privind la creatia lui Dumnezeu, cerurile, luna, stelele pe care Le-a creat, - zice ca este uimit ca Dumnezeu se ingrijeste de om si il onoreaza (Ps.8). Dumnezeul Cel sfant iubeste omul pacatos, dar El uraste pacatul. Dragostea si indurarea Sa nu pot exista in detrimentul sfinteniei Sale.

          Mantuindu-l pe om, Dumnezeu trebuie sa fie drept si indurator in acelasi timp

          Este imposibil pentru un judecator omenesc care judeca o crima sa fie in acelasi timp si drept si indurator. Daca il iarta pe criminal, poate fi indurator, dar nu este drept. Daca pronunta sentinta meritata, este drept, dar nu este indurator. Este posibil sa fie partial indurator si partial drept, dar Dumnezeu trebuie sa exercite deplin dreptatea si sa arate o indurare fara margini. Este ceea ce s-a implinit in moartea de buna voie a lui Hristos pentru noi. Cand a murit pe cruce, Hristos a purtat pedeapsa pentru pacatele celor care cred in El, ca Mantuitor.
          Deoarece faptele de mai sus sunt in general necunoscute, multi gandesc ca este dificil a crede ca Hristos a murit pentru noi. De fapt Biblia zice : "Deoarece cuvantul crucii este nebunie pentru cei care pier ; dar pentru noi, care suntem mantuiti, este puterea lui Dumnezeu" (1 Cor.1:18).
          Acestea ridica, cu siguranta, intrebari care asteapta raspuns.

          1 - De ce a trebuit ca Hristos sa moara pentru noi ?

          Este bine cunoscut ca nu puteti rascumpara un obiect de valoare cu un lucru oarecare de mai mica valoare. De exemplu, nu puteti rascumpara bijuterii de mare valoare, valorand mii de euro, cu 20 de euro. La fel, Rascumparatorul omenirii trebuia sa fie Cel a carui valoare este infinita in ochii lui Dumnezeu, si poate astfel sa mantuiasca pe oricine Il primeste prin credinta. Dumnezeu a zis despre Hristos ca este Fiul Sau preaiubit in care Isi gaseste placerea. Si Biblia invata ca in Hristos, intregii plinatati a Dumnezeirii i-a placut sa locuiasca. El a putut deci sa rascumpere pe toti cei care cred in El. Nu putem spune aceasta despre niciun profet si de niciun apostol. 
          O alta cerinta pentru rascumparara omului cazut ( sa implineasca rascumpararea), este ca Rascumparatorul trebuia fara pata, cineva care nu a pacatuit niciodata in gandire, in cuvant sau in fapta. Aceasta este adevarat despre Hristos si de El singur. Toti profetii si apostolii au admis ca au pacatuit. Moise recunoaste pacatele sale si pacatele poporului in Psalmul 90 v. 8 cand ii spune lui Dumnezeu : "Ai pus nelegiuirile noastre inaintea Ta, pacatele noastre ascunse in lumina fetei Tale". Acesta era Moise, marele profet ( Kalimullah) care zicea acestea, atunci ce sa mai zicem despre tine si despre mine ? Dumnezeu nu i-a ingaduit sa intre in tara Canaan din cauza unei greseli care ni se pare destul de mica. In loc sa vorbeasca stancii pentru a da apa, asa cum i-a zis Dumnezeu, el a lovit stanca cu toiagul sau. Aceasta nu pare atat de grav, dar Dumnezeu a considerat ca L-a dezonorat, pentru ca nu a facut exact asa cum i-a zis Dumnezeu sa faca.
          Marele profet Ilie are sentimentul de a fi complet epuizat si ruinat dupa ce a zarit sfintenia lui Dumnezeu (Isaia 6:1-5). David era tulburat in patul sau plin de lacrimi gandind la pacatele sale (Ps.6:6), si cerea lui Dumnezeu sa-l curateasca si sa creeze in el o inima noua (Ps.51:10). Apostolul Ioan spune ca daca pretindem ca nu avem pacat, mintim si ne inselam singuri (1 Ioan 1:8). Apostolul Petru Ii zice Domnului Isus : Doamne sunt un om pacatos ( Luca 5:8) ; si apostolul Pavel se descrie pe sine ca cel dintai dintre pacatosi (1 Tim.1:15). Unde putem gasi un om fara pata ? Doar in Hristos, despre care Biblia zice : "El nu a cunoscut pacatul" (2 Cor.5:21), "El n-a facut pacat" (1 Pet.2:22) si "in El nu era pacat" (1 Ioan 3:5). Doar Hristos putea sa spuna ca n-a facut pacat, ca El nu a cunoscut pacatul si ca in El nu era pacat. Acesta este motivul pentru care numai Hristos putea fi Rascumparatorul omenirii (Cel care rascumpara). Nimeni altul n-ar fi putut.

          2 - Nu puteam sa ne mantuim prin faptele noastre bune ?

          Din nefericire, multe persoane, in aproape toate religiile, cred ca faptele bune pot sa-i mantuiasca de pedeapsa care o merita pentru pacatele lor. Ei cred ca in ziua judecatii, Dumnezeu va pune faptele lor bune pe un taler al balantei si faptele lor rele pe celalalt taler, si ca acela care va cantari mai mult va stabili soarta lor. Dar cunoastem greutatea fiecaruia din pacatele noastre ? Cat cantareste o minciuna ? Si cat cantaresc toate minciunile dintr-o viata intreaga ? In acelasi fel, cat cantareste imoralitatea, incorectitudinea, lacomia, si toate celelalte pacate ? Este cu adevarat un gand ingrozitor. Trebuie sa privim pacatele in lumina sfinteniei lui Dumnezeu, si nu dupa propria noastra apreciere.
         Sa reflectam putin la faptele noastre bune ; ce greutate au ele ? Cat costa sa cumperi un palat pe pamant, si de a trai in el 50 sau 60 sau 100 de ani ? Si cat costa sa cumperi un loc in cer pentru eternitate ? Prietene, niciunul dintre noi nu poate castiga un loc in cer. Cerul este locuinta lui Dumnezeu, si chiar daca un om nu a pacatuit niciodata, ar putea doar spera sa nu fie aruncat in iad, dar fara sa aiba vreun drept pentru cer.
          Stiti ca faptele noastre bune sunt stricate adesea de mandrie sau de dorinta de a fi laudati de oameni ? Nu este de mirare ca profetul Isaia zice ca "toate faptele noastre drepte sunt ca o haina manjita" ( Isaia 64:6), referindu-se prin aceasta la implinirea activitatilor religioase in timp ce, chiar in acelasi timp pacatuim. Am vazut odata un om care se ruga in holul de la intrare intr-un imobil cu mai multe etaje de apartamente. In timp ce el se ruga, un copil a intrat cu voce tare. Omul care se ruga,  a rostit atunci un torent de injurii insotite de blesteme. Copilul a iesit fugind, si omul si-a reluat rugaciune sa. o astfel de rugaciune poate fi ea primita, indiferent de cate ori si-ar curati omul trupul sau ? Faptele bune si o conduita buna, - trebuie sa le practicam, dar ele nu sterg pacatele noastre. Este un adevar foarte important : faptele bune nu anuleaza pe cele rele. Daca un om ucide pe cineva, el este un ucigas indiferent de cat de multe fapte bune ar fi facut mai inainte. Si daca cineva a facut doar un singur pacat, acesta este suficient ca el sa fie pacatos.
          Nu este de mirare ca Biblia ne zice ca, pe baza legii (Shari'a), nimeni nu poate fi indreptatit inaintea lui Dumnezeu ( Rom.3:20). Legea lui Dumnezeu se limiteaza sa ne arate ca suntem cu toti pacatosi. Este dezastruos sa ne incredem in faptele noastre bune. Isus Hristos a ilustrat-o folosind o intamplare relatata in Luca 18:9-14 : Doi oameni au mers la rugaciune ; unul dintre ei era un om foarte religios dintr-o secta foarte stricta, in timp ce celalalt era unul din acei perceptori de impozite, cunoscuti pentru rautatea si incorectitudinea lor ; omul religios incepe sa se roage si sa multumeasca lui Dumnezeu ca nu este ca ceilalti oameni hrapareti, nedrepti si adulteri ; multumeste lui Dumnezeu ca nu este un om rau ca perceptorul acesta, si ca el posteste de doua ori pe saptamana (adica 104 zile pe an),  si ca el da zeciuiala di venitul sau in scopuri religioase ; perceptorul se ruga de asemenea, dar el nu indraznea chiar sa ridice ochii spre cer ; se lovea in piept si zicea : "Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul !" (Luca 18:13). Altfel spus, unul era religios si facea fapte bune, si gandea ca Dumnezeu il primeste pe aceasta baza. Se considera mai bun decat altii, si omeneste vorbind el era. Celalalt isi recunostea starea de pacatos, si apela la indurarea lui Dumnezeu. Sa auzim acum ceea ce Hristos zice despre ei. El spune ca omul care s-a intors acasa indreptatit era cel care si-a recunoscut starea de pacatos, si nevrednicia sa de a-si ridica chiar ochii spre cer. Din contra, rugaciunea omului religios, care gandea ca este mai bun decat ceilalti, era fara valoare.

          3 - Mantuirea este o combinatie de fapte bune si harul lui Dumnezeu ?

          Altfel spus, poate fi mantuire in parte prin faptele noastre bune si in parte prin harul lui Dumnezeu ? La prima vedere, pare rezonabil, si este ceea ce o mare parte dintre oameni gandesc. "Noi ne facem partea noastra" zic ei, "si Dumnezeu o va face pe a Sa". Dar ce zice Dumnezeu cu privire la aceasta ? El zice ca mantuirea este in intregime prin har, si nu prin fapte. Faptele bune isi au locul lor, dar ele sunt roada mantuirii. Ele nu ne fac sa castigam mantuirea. Iata cateva versete din Biblie, Cuvantul inspirat al lui Dumnezeu :

          -  "Pentru ca prin har sunteti mantuiti, prin credinta; si aceasta nu de la voi; este darul lui Dumnezeu : nu din fapte, ca sa nu se laude nimeni" (Efes.2:8-9),
          -  "in El avem rascumpararea prin sangele Lui, iertarea greselilor, dupa bogatiile harului Sau" (Efes.1:7),
          -  "fiind indreptatiti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus" (Rom.3:24).

          Aceste versete ne arata ca suntem mantuiti prin harul Sau, printr-o favoare nemeritata. Intelegem ca acest har este oferit pe baza lucrarii rascumparatoare a lui Hristos la cruce. Harul este oferit de Dumnezeu omului, si credinta este primirea de catre om  a ofertei lui Dumnezeu. In Romani 11 v.6  intelegem ca daca este prin har, aceasta nu poate fi prin fapte. Este invatatura clara a lui Dumnezeu in Cuvantul Sau inspirat. Totusi, foarte multi pun intrebarea urmatoare : Daca mantuirea este prin har, prin credinta, este posibil atunci ca cineva care crede, si apoi sa faca ce vrea, sa fie inca mantuit ? Raspunsul este ca adevaratul credincios doreste sa faca doar ceea ce Ii place lui Dumnezeu. Credinta adevarata, care inseamna a-L primi pe Hristos in inima, este insotita de o nastere din nou spirituala. Persoana devine o noua persoana care iubeste dreptatea, si care uraste raul. Credinta care nu produce nici o schimbare in viata personala, nu este o credinta adevarata ; este doar a fi de acord cu o convingere.

          4 - Este drept ca Dumnezeu L-a pedepsit pe Isus pentru pacatele                 noastre ?

          Trebuie sa intelegem ca Isus S-a oferit de buna voie pentru mantuirea noastra. Nu a fost constrans sa o faca. A zis ucenicilor Sai ca a venit "sa-Si dea viata ca rascumparare pentru multi" (Matei 20:28). De asemenea a zis : "Eu sunt pastorul cel bun. Pastorul cel bun Isi da viata pentru oi" (Ioan 10:11). Vorbind de moartea si invierea Sa, a zis : "Pentru aceasta Ma iubeste Tatal, pentru ca Eu Imi dau viata, ca din nou sa o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Insumi. Am putere s-o dau si am putere s-o iau iarasi. Aceasta porunca am primit-o de la Tatal Meu" ( Ioan 10:17-18). Vedem deci ca El a murit de buna voie, si voia Sa era aceiasi cu voia Tatalui Sau. Toate acestea trebuie sa atraga atentia noastra asupra dragostei Sale care depaseste orice intelegere omeneasca, si care ne conduce spre a-L iubi si a-I multumi.
          In concluzie, vedem ca moartea lui Hristos este un fapt istoric precis si de netagaduit, si ca a fost necesara pentru mantuirea noastra. De asemenea, vedem ca nimeni altul n-ar fi putut sa fie Mantuitorul nostru, si ca Hristos a murit de buna voie. In plus, nu ne puteam mantui singuri. Dumnezeu spune clar ca in nimeni altul nu este mantuire decat in Isus Hristos, "pentru ca nu este sub cer nici un alt Nume dat intre oameni in care trebuie sa fim mantuiti" ( Fapte 4:12).

               "Dar Dumnezeu Isi arata propria Lui dragoste fata de noi prin aceea ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi" ( Rom. 5:8).
             
       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze