Simon Petru
- III -
Henri Rossier
4 - A veni dupa El - Matei 16:24-28
Vedem aici, ucenicii chemati sa vina dupa Hristos. Pentru a veni dupa El, trebuie mai intai doua lucruri pe care le-am vazut in capitolul precedent : cunoasterea personala a lui Hristos si cunoasterea crucii. Petru a primit-o pe prima si s-a retras dinaintea la a doua ; dar crucea singura inlatura orice piedica de a-L urma pe Hristos. Este punctul de plecare, primul nostru pas pe drumul crestin, caci credinciosul nu poate sa faca niciun pas, daca nu pleaca de la piciorul crucii. Aceasta contrazice orice gand firesc, orice invatatura obisnuita a omului religios. Aceasta invatatura se reduce astfel : Faceti primul pas spre Hristos, parasiti viciile voastre, dedicati- va lui Dumnezeu, si harul Sau va va ajuta. Niciodata nu a spus Dumnezeu asa ceva. Chiar istoria lui Petru este dovada. Cuvantul ne invata ca Dumnezeu a facut primul pas spre om, ca acest prim pas L-a condus pe Domnul la cruce, ca prin acest pas omul a inceput sa-I fie placut. Acesta este deci punctul nostru de plecare pentru a merge dupa El. Vedem cu ce conditie putem sa mergem pe acest drum. "Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine insusi". O mare parte dintre crestini traduc aceste cuvinte astfel : trebuie sa renuntat la anumite pacate, la anumite placeri ; Cuvantul ne spune ca trebuie sa renuntam la noi insine. Dar putem ? Numai in puterea omului nou, caci omul cel vechi nu poate sa se lepede de sine. Trebuie sa fie un om nou pentru a putea sa se considere ca fiind dezbracat de omul cel vechi si sa spuna : "Am fost rastignit impreuna cu Hristos si traiesc, dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine". Pentru omul cel nou, carnea nu mai are loc, nici drepturi ; el se socoteste mort. Consecinta este ca cel credincios, si el singur, poate renunta la orice. Ce sunt pentru omul cel nou obiceiurile si placerile carnale ? Sa le observam ; nu mai este vorba sa se straduiasca pentru a scapa de legaturile sale. Este cunoasterea unei judecati care a trecut peste noi la cruce, si de pozitia cea noua a omului in Hristos, care ne-a eliberat. Apoi, vine lupta intre cele doua naturi. A renunta la sine, aceasta este ceea ce a facut Hristos, numai ca a facut-o intr-o maniera diferita de noi, caci in El nu era omul vechi pe care trebuia sa-l judece. El a umblat in toata puterea omului nou, caci era ca viteaua rosie fara pata, care nu a fost pusa la jug niciodata (Num.19). Dar Hristos, ca om, avea o vointa desavarsita, dar a supus-o in intregime : "Nu voia Mea, ci a Ta sa se faca". Hristos avea drepturi, dar a renuntat la ele ; avea putere, dar a fost rastignit in slabiciune. A intrat in scena cu renuntarea la Sine, si a iesit cu aceeasi renuntare absoluta, consumata prin darul propriei Sale vieti.
"Si sa-si ia crucea". Aceasta este consecinta renuntarii de sine. A-L urma inseaman a-L imita ; a-L imita, inseamana ati intemeia pe El faptele si gandurile.
Aceste trei lucruri sunt necesare pentru a veni la El. Unde gasim putere pentru a le implini ? Petru, in cap. 22 din Luca v. 33, isi facea iluzie in aceasta privinta. Gandea ca aceasta putere se afla in intentiile sale bune, in deciziile sale, in dragostea sa pentru Domnul. Cat de multi crestini gandesc la fel ! Ei spun cu bunavointa : "Doamne, cu Tine sunt gata sa merg si la inchisoare si la moarte". Dar aceasta putere nu este in om ( vom reveni mai tarziu asupra acestui subiect), ea este legata in mod esential de doua lucruri : de darul Duhului Sfant, puterea de sus pentru umblarea noastra, si de abandonarea oricarei increderi in carne. Aceasta neincredere in sine, Simon Petru a realizat-o impreuna cu Satan, printr- o cadere, si de asemenea, impreuna cu Dumnezeu prin cunoasterea unui Hristos glorios. Atunci cand Petru a fost zdrobit in intregime, Domnul a putut sa-i spuna in final : "Urmeaza-Ma" (Ioan 21:19). Si ucenicul, L-a urmat pe Isus, trecand prin moarte, pana a ajuns la Hristos in glorie. Fratilor, sa-L urmam pana la capat ! Dupa cum vom vedea in cap.17 din Evanghelia noastra, avem inca de acum o rasplata binecuvantata, sa invatam, de aici jos, sa-L cunoastem in glorie.
5 - Contempandu-L in glorie - Mat.17:1-8 ; Luca 9:28-34 ; 2 Petru 1:16-19
Am ajuns acum la o noua imprejurare din viata spirituala a ucenicului. Dupa ce a inteles ca binecuvantarile nu pot fi obtinute decat prin moartea si invierea lui Hristos, Petru si doi dintre tovarasii sai primesc favoarea de a-L contempla aici jos pe Domnul Isus venind in glorie. Ei au privilegiul sa vada unde sfarseste ingrozitorul drum care a inceput la cruce, si de a se bucura de o astfel de viziune. Acest spectacol a lasat o impresie profunda in epistola lui Petru, si despre care, mai tarziu, i-a inteles toata insemnatatea. La cap. 1 din a doua sa epistola, dupa ce a pus inaintea sfintilor conditiile de intrare in imparatia eterna a Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos, amintindu-si de transfigurare, le arata in ce consta aceasta imparatie : "Pentru ca v-am facut cunoscut puterea si venirea Domnului nostru Isus Hristos nu urmand basme iscusit alcatuite, ci fiind martori ocular ai maretiei Sale. Pentru ca El a primit de la Dumnezeu Tatal onoare si glorie, cand un astfel de glas I-a fost adresat prin gloria minunata : Acesta este Fiul Meu Preaiubit, in care Eu Imi gasesc placerea; si noi am auzit acest glas rostit din cer, fiind impreuna cu El pe muntele cel sfant" (2 Pet.1"16-18).
Toate adevarurile care tin de imparatie se rezuma in persoana lui Hristos. Puterea si venirea sa ; maretia Sa era vizibila ; onoare si glorie I-au fost date de la Dumnezeu, din sanul gloriei magnifice. Era deci, in primul rand, El Insusi care S-a aratat in transfigurare. Trebuia ca ucenicii sa cunoasca aici jos cine era acest Hristos care le vorbea de umilinta si de crucea Sa. Trebuia ca Petru sa invete sa-L cunoasca, nu doar ca Fiul Dumnezeului celui viu, datatorul tututror binecuvantarilor ceresti, ci ca Om declarat Fiul Preaiubit al Tatalui din glorie. Trebuia ca El sa fie contemplat, ca centrul acestei glorii, un om din care nu doar decurge orice binecuvantare, ca in cap.16, ci in care se arata toata onoarea si toata gloria, ca unicul Obiect de pe pamant si din cer. Trebuia ca urechile ucenicului sa retina acest glas suprem care declara ca toate afectiunile si toate gandurile lui Dumnezeu erau concentrate asupra acestui Om. In afara de El nu este nimic. Cand acest glas a spus : "De El sa ascultati", ei nu au vazut decat pe Isus singur, si daca si El le-ar fi fost luat, cerul insusi ar fi ramas pustiu si gol !
Al doilea adevar descoperit lui Petru pe munte, era ca oameni, supusi acelorasi slabiciuni ca si noi, erau asociati cu Fiul Omului in gloria Sa. Un fapt remarcabil. Moise si Ilie esuand si unul si altul in responsabilitatea lor, au trebuit sa fie opriti inainte de a-si duce pana la capat drumul credintei. Binecuvantarea atasata de aceasta le-a fost retrasa, pentru Ilie, cel putin, cu privire la lucrarea lui de profet (1 Imp.19:16). Retineti bine, acesti doi oameni au fost foarte mari, caci ei reprezentau, in ochii ucenicilor, legea si profetii. Totusi, Moise a lovit de doua ori stanca, uitand sa-L "sfinteasca pe Domnul inaintea poporului", si a trebuit sa moara pe Nebo, in fata tarii promise ; Ilie s-a culcat sub ienupar si dorea sa moara, apoi se plange impotriva lui Israel inaintea lui Dumnezeu, si a trebuit sa fie scos din slujba de profet, ungand pe altul in locul sau. Si totusi, minunat har, ei sunt in aceiasi glorie ca a lui Isus, glorie data lui Hristos, si incredintata si a lor Sai, in virtutea lucrarii Sale. Moise si Ilie nu adorau aici ; ei vorbeau cu El, semn al unei intimitati depline. Subiectul discutiei lor, era moartea Sa. Gloria este rezultatul mortii Sale, si moartea Sa este subiectul de discutie in glorie !
In al treilea rand, Petru are, pe muntele cel sfant, o viziune deplina a tot ceea ce constituie imparatia : un Hristos glorios, sfintii inviati sau schimbati, venind cu El in glorie, sfintii pamantesti asociati la aceasta scena binecuvantata, adevaruri profetice bine cunoscute, pe care le-am atins doar in treacat, si despre care apostolul putea sa spuna : "Si noi avem mai tare cuvantul profetic, la care bine faceti ca luati aminte (ca la o lumina stralucind intr-un loc intunecos), pana se va ivi ziua si va rasari steaua de dimineata in inimile voastre".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu