temelia si adevarul

                                                                 Simon Petru

                                                                 - IV -

          Henri Rossier

          6 - Casa Tatalui - Luca 9:34-36

          Am vazut mai inainte cum ucenicii au fost chemati sa se bucure de gloria lui Hristos inainte de aratarea Sa. Aceasta scena, a carei insemnatate nu au inteles-o atunci, trebuia sa fie mai tarziu suportul autoritati lor apostolice. Din aceasta privinta, noi nu am fost chemati sa contemplam aceasta scena, pe care o cunoastem doar pe baza marturiei lor ; dar avem si noi de asemenea, scena noastra actuala de glorie ; caci este spus ca : "noi toti, privind ca intr-o oglinda, cu fata descoperita, gloria Domnului, suntem transformati in acelasi chip, din glorie spre glotie, intocmai ca de la Duhul Domnului (lit.Domnul Duh)" (2 Cor.3:18).

          Totusi, muntele cel sfant nu este numai scena viziunii viitoare sau contemplarea actuala a glorie, el ofera ucenicilor o parte intima cu Hristos. Acest Petru care, cu cateva zile mai inainte, si-a permis sa-L mustre pe Domnul, este chemat acum prin har sa intre impreuna cu tovarasii sai, acolo unde omul nu a intrat niciodata inaintea lor. Norul i-a acoperit pe ucenici, si ei au intrat impreuna cu Isus in nor. Lucru de neconceput pentru un iudeu ! Cum sa nu le fie "teama" sa patrunda in prezenta lui Iehova, in care norul era locuinta Sa ? Cum sa nu tremure cand se gandeau ca insusi marele preot trebuia, ca sa nu moara, sa se invaluie cu un nor de tamaie, atunci cand intra in templu in prezenta lui Dumnezeu ? Dar ceea ce ii linistea pe ucenici era ca : norul nu mai era de acum inainte pentru ei locuinta lui Iehova al lui Israel, ci el era de acum casa Tatalui ! Prezenta lui Hristos in nor impreuna cu ei era mijlocul de a le face cunoscut Numele Aceluia care locuia acolo. Ei au devenit, nu doar ca Moise si Ilie, insotitorii Fiului Omului in gloria Sa, ci insotitorii Fiului in casa Tatalui Sau. A locui in glorie este, de fapt, o binecuvantare viitoare pe care niciun sfant, chiar adormit, nu a atins-o inca ; a locui in casa Tatalui este de asemenea o parte prezenta si viitoare. Daca as putea spune vorbind de viitor : "Voi locui in casa Domnului zile indelungate" (Ps.23:6), as putea la fel de bine exclama, vorbind de prezent : "Un lucru I-am cerut Domnului, pe acesta il voi cauta: sa locuiesc in casa Domnului toate zilele vietii mele, ca sa vad frumusetea Domnului si sa intreb despre El in templul Sau" (Ps.27:4). In aceasta casa a Tatalui, abia convertit, a fost introdus fiul risipitor ; acolo, imbracat cu haina cea mai buna, si umbland in demnitatea de fiu, ii este dat sa aiba parte de toate bunurile Tatalui si de bucuria pe care vrea s-o imparta cu el. Aceasta casa este locuinta tainica a comuniunii. In transfigurare, multe lucruri au atras privirele ucenicilor : fata lui Hristos stralucea ca soarele, vesmintele Sale erau albe ca lumina, Moise si Ilie, aceste personaje renumite, aparute in glorie. In nor, nimic nu mai semana. Ca si Pavel rapit in paradis, ucenici nu au mai vazut nimic, caci Moise si Ilie au disparut ; dar spre ce puteau sa-si indrepte toata atentia era un cuvant, in care se rezuma toate gandurile lui Dumnezeu.

          In timp ce l-a vazut pe Moise si pe Ilie, Petru uita de intaietatea lui Hristos. "Sa facem trei corturi", spune el. Asa cum fac multi crestini de o maniera inconstienta, el voia sa puna legea si profetii pe acelasi nivel cu Hristos, asociindu-le cu El. Sarman ucenic ! cum isi arata nevrednicia fata de acest spectacol ! Cuvintele sale, somnul si teama sa, tradeaza starea sufletului sau ! Cu cat mai mult stralucea desavarsirea lui Isus, cu atat mai mult se vedea nedesavarsirea lui Petru. Pana sa ajunga la deplina judecata de sine, asa il vom gasi in fiecare ocazie. Duhul ii dadea puterea, iar carnea i-o indeparta ; Duhul ii oferea cunostinta, iar carnea se arata ingnoranta, in mod deosebit in ce privea crucea ; Duhul il facea sa admire gloria, iar carnea il facea sa coboare aceasta glorie la nivelul oamenilor care au falimentat. La fel va fi si in imprejurarea cu didrahmele (taxa pt. templu, n.tr.), si la cina, si in Ghetsimani, si in curtea marelui preot, pana cand Petru a invatat ce este carnea si a primit putere de sus.

          Dar gloria magnifica, in loc sa-i indeparteze pe ucenici, i-a atras la Hristos, i-a asezat la picioarele Sale ca ucenici, spunandu-le : "De El sa ascultati", si Petru, impreuna cu ceilalti, este introdus in gandurile Tatalui cu privire la Fiul dragostei Sale. Da, casa Tatalui este locul acestei revelatii. Ucenicii, am mai spus, au auzit un singur cuvant, o scurta exprimare de gandire pe care prezenta Fiului o face sa iasa din gura Tatalui, dar un cuvant care rezuma tot ceea ce se afla in inima Sa : "Acesta este Fiul Meu Preaiubit; de El sa ascultati". La fel este si binecuvantarea noastra actuala.

Am primit descoperirea tainei Tatalui ; aceasta taina ne introduce inca de astazi intr-o intimitate cu El care va fi realizata, dar nu va putea fi mai mare, in starea eterna. Acolo, vom vedea deplina desfasurarea a gloriei lui Hristos si noi vom fi vazuti in aceasta glorie, dar acum noi suntem beneficiarii gandirii Tatalui despre Fiul Sau, Tatal pe care Fiul ni-L descopera. Glasul se face auzit, Isus ramane singur cu noi. Ascultandu-l, invatam totdeauna cel mai bine ce este Tatal pentru El si pentru noi.

          7 - Relatia cu Fiul - Mat.17:24-27

          Pe munte, Petru a vazut oameni asociati cu Hristos in gloria imparatiei ; apoi introdus in nor, el a intrat in comuniune cu Tatal, cu privire la Fiul Sau. Aici, in imprejurarea didrahmelor, Domnul il asociaza pe ucenicul Lui, nu la o glorie viitoare, nici la o bucurie cereasca actuala, ci aici jos, pe pamant, ca Fiu al lui Dumnezeu umbland in constienta demnitatii Sale de Fiu. Atunci cand Domnul le arata ucenicilor Sai pe insotitorii Sai din glorie, la un moment dat ucenicii dispar, ramanad doar Isus singur, pentru ca gloria lui Hristos, "mult mai mare decat a lui Moise", sa fie recunoscuta in toata maretia sa ; dar atunci cand Domnul il asociaza pe Petru impreuna cu El, ca Fiu, il aseza si pastreaza in aceeasi relatie pe care o are El fata de Tatal. Aceste trei afirmatii : "Deci fiii sunt scutiti" ; "dar, ca sa nu-i facem sa se poticneasca", si "da-li-l lor pentru Mine si pentru tine", sunt expresii binecuvantate ale acestei relatii.

          Cat de putin cunoastem si apreciem aceasta relatie ! A fi fii ai lui Dumnezeu, a avea o relatie cu El, care nu este inferioara de cea a lui Isus ca om, este un lucru de neconceput, imposibil, daca nu ne-ar fi afirmat de Dumnezeu. Ne grabim sa adaugam ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu sub doua aspecte : ca "Unicul Fiu care este in sanul Tatalui", El are o relatie pe care noi nu o avem si pe care nu o vom avea niciodata, dar ca om El este numit Fiul lui Dumnezeu (Ps.2 si Luca 1:35), si noi suntem asezati in aceasta relatie, in care exista doar o singura diferenta intre El si noi, aceea ca El se afla in aceasta relatie datorita valorii si demnitatii Sale personale (cand intra in aceasta lume, Dumnezeu Il saluta cu aceste cuvinte : "Tu esti Fiul Meu, astazi Te-am nascut"), in timp ce noi suntem fii in virtutea lucrarii Sale. Dar este minunat sa gandim ca relatia noastra este absolut la fel : "Tatal Meu si Tatal vostru, Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru". "Ati primit un duh de infiere, prin care strigam; Ava, Tata!" ; "mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna-mostenitori cu Hristos !"

          Dar vai ! ca in fiecare situatie gandurile naturale ies in evidenta la sarmanul ucenic ! Atunci cand zice : "Dumnezeu sa se indure de Tine, Doamne! Nicidecum sa nu Ti se intample asa ceva!", gandurile sale erau omenesti, adica satanice ! Ca si cum Isus ar fi putut gandi sa se salveze pe Sine ! Pe munte, Petru "nestiind ce spune" (Luca 9:33). Aceasta era nebunie, vrand sa faca dintr-o scena viitoare o scena actuala. Ar putea fi asemanate aceste cuvinte ale lui Simon : "Este bine sa fim aici", cu cele ale crestinilor din zilele noastre care asteapta pentru timpul prezent o imparatie a lui Hristos pe pamant prin Evanghelie. In plus, nebunia sa adauga ceva pe langa Hristos, o alta autoritate pe langa a Sa. Am spus mai sus : asa cum fac atatia crestini un amestec de lege si har ; harul este cel care ne mantuieste, iar legea este regula noastra de umblare ! Gandurile omenesti ale lui Petru erau o piatra de poticnire pentru Hristos, de aceea l-a mustrat aspru pe ucenicul Sau ; dar, pe munte, Dumnezeu raspunde in har ignorantei sale ( ce condescendenta ! ), asezandu-L pe Hristos inaintea lui ca singurul pe care trebuia sa-L asculte.

          In imprejurarea didrahmelor, intalnim la ucenic dorinta de a revendica pentru Invatatorul sau caracterul unui iudeu plin de ravna. Ca si cum ar fi nevoie, atat de frecvent in zilele noastre, de a-L potrivi pe Hristos la religia unei lumi care L-a respins, pentru a-L face acceptat, recunoscut si onorat. Petru nu voia ca Isus sa fie tratat ca un strain de sistemul oficial si nu avea tendinta ca se desparte de acest sistem. Domnul ii arata ucenicului Sau ca El umbla potrivit lui Dumnezeu, si nu unui sistem. Daca Hristos era de acum incolo strain sistemului iudaic, este ca acesta din urma era strain lui Dumnezeu, in timp ce, fata de Dumnezeu, Isus era Fiu. Mai mult, Domnul templului nu trebuia sa plateasca impozit pentru templu ; El, Creatorul, care are toata puterea supra creatiei, nu poate fi asemuit creaturii ; El, caruia un peste chiar, din fundul marii, ii aduce tribut, nu trebuia sa plateasca tribut.

          Cat de jalnice sunt cele mai bune ganduri omenesti, atunci cand este vorba sa-L aprecieze pe Hristos ! De asemenea, si Domnul nu poate niciodata, in afirmatiile Sale, sa recunoasca inteligenta lui Petru, in afara de situatia cand acesta din urma a primit direct din partea Tatalui o revelatie, pe care carnea si sangele nu putea sa i-o dea. Dar, am spus, harul raspunde nebuniei ucenicului. Suveranul accepta aceasta pozitie de umilinta nemeritata, pentru a nu-i face sa se poticneasca . El nu cauta sa combata un sistem pe care Dumnezeu l-a parasit, dar care nu era inca judecat. Cel care era cu adevarat respins nu vrea ca sa se poticneasca oamenii care L-au respins. Desi era Fiu, a acceptat pozitia de dependenta care I-a fost data. Mai mult, nu a vrut, ca refuzand sa plateasca didrahmele, sa-l umileasca si sa-l contrazica pe ucenicul Sau inaintea lumii. Ce condescendenta !

          Dar a facut mai mult ; in raspunsul Sau, ii descopera lui Petru asocierea sa cu Hristos, ca Fiul Dumnezeului suveran. Pe munte, ucenicii au primit revelatia Tatalui despre Fiul Sau ; aici, Isus descopera ucenicului Sau o minunata relatie de familie. Ei sunt amandoi fiii lui Dumnezeu ; dar Petru era doar in virtutea faptului ca Hristos S-a coborat pentru a ne salva. Aceste binecuvantari sunt actuale ! Pe munte, erau trei sarmani pacatosi cuprinsi de teama, somn si ignoranta, chemati sa intre in casa Tatalui, pentru a avea comuniune cu El cu privire la Fiul Sau ; aici, la Capernaum, vedem un ucenic slab in care ravna omeneasca pentru a-L onora pe Hristos, are ca efect umilinta, chemat asa cum era, sa umble impreuna cu El, in umilinta , dar de asemenea, in constienta demnitatii unui fiu de Dumnezeu.