temelia si adevarul

                              Meditatii asupara cartii a doua Imparati
                                                 - II -


          Henri Rossier


                    Capitolul 1   -   Ilie si Ahazia

          Razvratirea Moabului fata de Israel este prima consecinta a necredinciosiei lui Ahazia (vezi 1 Imp.22:52-54). Este o judecata asupra imparatului care, prin idolatria sa, L-a provocat pe Dumnezeu la manie. Schimbarea imparatului ii ofera Moabului ocazia potrivita pentru a-si scutura acest umilitor jug. Nu a vrut el, inca din vechime, sa urasca si sa blesteme pe poporul lui Dumnezeu ? (Num.22). In acele timpuri, natiunile subjugate aveau obiceiul sa se razvrateasca, si nu asteptau decat moartea conducatorului care le asuprea pentru a-si scutura jugul si a se elibera de greul tribut care apasa peste ele. Istoria imparatilor Asiriei, o alta putere decat cea a lui Israel, este plina de asemenea revolte. Moabul, batut de Saul (1 Samuel 14:47), apoi subjugat de David (2 Samuel 8:2 ; 1 Cr.18:2), a fost supus sub domnia glorioasa a lui Solomon, asemenea altor imparatii care aduceau tributul lor la imparatul care domnea la Ierusalim (1 Imp.4:21 ; 10:25). Dupa separarea celor douasprezece semintii, Moabul, prin pozitia sa geografica, a devenit tributar lui Israel si nu lui Iuda (3:5). Tributul sau, enorm pentru o tara mica (100 000 de miei si 100 000 de berbeci cu lana lor), apasa destul de greu asupra lui, pe langa umilinta, indurata de aceasta natiune mandra si aroganta. De aceea, nu este de mirare ca Moab a asteptat prima ocazie pentru a se elibera. Dar, mai presus de faptele exterioare care izbeste privirile omului, credinciosul vede lucrurile invizibile, si ce este mai important pentru el, mana lui Dumnezeu, intinsa pentru a judeca poporul si pe nelegiuitul sau conducator.

          O alta judecata il atinge pe imparatul insusi. "Si Ahazia a cazut printre gratiile din camera lui de sus, care era in Samaria, si s-a imbolnavit". Dar pocainta era straina de inima imparatului lui Israel, si Domnul nu avea niciun loc in gandurile si in viata sa. Judecata lui Dumnezeu l-a lasat indiferent ; a vazut un accident obisnuit in pedeapsa care l-a lovit. "A trimis soli, zicandu-le : Mergeti si intrebati pe Baal-Zebub (Domnul mustelor), dumnezeul Ecronului, daca ma voi ridica din boala aceasta". Baalul sau, inaintea caruia se pleca (1 Imp.22:54), nu-i era suficient ; a trimis la Baalul filistenilor pentru a cunoaste care va fi soarta lui. Dumnezeul care avea, in ochii sai, mai multa valoare decat Domnul, era Baal-Zebub, domnul mustelor, invocat, fara indoiala, de aceasta natiune idolatra, pentru a se proteja de biciul dinspre Rasarit, un dumnezeu puternic pentru inchinatorii sai, caci, plecandu-se inaintea lui, ei adorau sau se rugau, in orbirea lor, lui Satan insusi, lui Beel-Zebub, adesea mentionat in Noul Testament.

          Ceea ce i s-a intamplat lui Ahazia, se intampla si astazi oricarui inchinator la o falsa religie. Ea nu poate multumi inima, sa linisteasca temerile sufletului, sa cunoasca viitorul, precum Baalul Izabelei si al lui Ahab, adorat de Ahazia, nu putea sa-i multumeasca. Atunci, orice noua superstitie este binevenita, cu conditia ca aceasta sa ne dea speranta de a scapa de soarta de care ne simtim amenintati.

          La porunca ingerului Domnului, Ilie Tisbitul apare din nou in scena, si il regasim cu toata indrazneala si cu energia credintei pe care a aratat-o de la paraul Cherit pana la nimicirea profetilor lui Baal. Ienuparul din pustie si lectia de la Horeb a dat roade potrivite pentru profet. Ele au fost ca o paranteza a experientelor lui insusi, dupa care lucrarea sa in credinta a reinceput, atunci cand, in via lui Nabot, s-a infatisat cu indrazneala inaintea lui Ahab pentru a rosti asupra lui si asupra Izabelei, judecata groaznica din partea lui Dumnezeu (1 Imp.21:17). Capitolul nostru nu este decat contiunarea acestei curajoase marturii. Ilie s-a dus inaintea solilor imparatului, si le-a spus : "Pentru ca nu este Dumnezeu in Israel, mergeti sa intrebati pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului ? Acum deci, asa zice Domnul : Nu vei cobori din patul in care te-ai suit, ci vei muri negresit".

          Nu a fost dovedit, intr-adevar, inaintea lui Ahab si a Izabelei, ca exista un Dumnezeu in Israel ? Acolo unde se afla omul lui Dumnezeu, acolo se afla si Dumnezeu, marturie foarte importanta si pentru zilele dificile prin care trecem. De ce sa-L caute pe Dumnezeu ? Deoarece cuvantul lui Dumnezeu era incredintat lui Ilie si pentru a-l consulta puteau veni la el.

          Mai mult, caracterul profetului corespundea misiunii sale si il imputernicea inaintea lumii, astfel incat, aceasta din urma putea recunoste in el o autoritate data de Dumnezeu. Ahazia, impotriva caruia Cuvantul era indreptat, nu putea sa greseasca. "Este Ilie Tisbitul", striga el, atunci cand slujitorii lui i-au zis : "Un om in haina de par si incins la coapse cu un brau de piele". Vesmintele si centura sa erau suficiente pentru a-l face cunoscut. Vesmantul sau, asemenea acoperisului de pe chivot, reprezenta sfintenia care indeparteaza stricaciunea, impreuna cu simplitatea care isi gaseste placerea in cei smeriti ; centura sa impiedica, pe de-o parte, contactul cu intinarea, dar era de asemenea pecetea devotamentului sau total in slujba Domnului, concentatrea gandurilor sale la acest unic scop. La aceste semne, cel rau este obligat sa-l recunoasca pe omul lui Dumnezeu ; el zice : "Este Ilie Tisbitul !"(*)

          (*) Si, de fapt, el este singurul care il recunoaste. Nimeni din jurul lui nu l-a recunoscut pe marele profet al lui Israel ; dar cat de mult agraveaza aceasta vina imparatului ! Intr-un timp cand Cuvantul lui Dumnezeu este ignorat de un popor care trebuia sa aiba cunostinta, singurul care nu-l ignora, este cel cu care se lupta !

          Nu ar trebuie sa fie la fel si pentru noi astazi ? Cuvantul lui Dumnezeu este incredintat celor credinciosi, in mijlocul unei crestinatati care l-a abandonat. Dar nu poate avea autoritate pentru a imputernici marturia lui Dumnezeu inaintea lumii, decat aratand, prin purtare, o adevarata despartire fata de lume, o umblare in smerenie, un real devotament pentru Domnul, pe parcursul intregii vieti. Si doar atunci avem dreptul sa vorbim din partea Domnului. Daca este asa, lumea va fi obligata, vrand-nevrand sa ne asculte ; in caz contrar, se va intoarce si va folosi ocazia purtarii noastre, pentru a dispretui Cuvantul lui Dumnezeu.

          Profetul rosteste o a treia judecata asupra lui Ahazia. Prima, Moab, lovit in gloria imparatiei sale ; a doua (caderea sa), aupra sanatatii sale ; a treia, in viata sa. "Nu vei cobori din patul in care te-ai suit, ci vei muri negresit".

          Dar aceasta nu este totul. Imparatul isi pregatea el insusi o a patra judecata. El nu se teme sa trimita impotriva profetului o capetenie peste cincizeci impreuna cu oamenii sai. Ilie "sedea pe varful muntelui", intr-un loc inaccesibil. Capetenia i se adreseaza : "Om al lui Dumnezeu, imparatul a zis : Coboara!" Ce curaj din partea imparatului ! La lipsa sa de credinta in proprii idoli, la grava superstitie, el adauga mandria care se ridica impotriva lui Dumnezeu, si pretinzand sa-L coboare pana la el. Ca si primul Adam, el a considerat ca un lucru de apucat sa fie egal cu Dumnezeu !

          Ilie, omul lui Dumnezeu, este vazut aici ca un reprezentant al lui Hristos. Are El o putere mai mica, acum cand este inaltat la cer, decat atunci cand umbla pe pamant, dispretuit si urat de toti ? Astazi, pacatul omului este mult mai grav datorita urii fata de Hristos, asezat in cer, la dreapta lui Dumnezeu. Daca lumea va fi judecata pentru ca L-a respins pe Isus cand era in smerenie, ce i se va intampla, atunci cand va lupta impotriva Celui care este asezat pe tron ? "Cel care locuieste in ceruri va rade, Domnul Isi va bate joc de ei" (Ps.2:4). Cand Ilie umbla inca in mijlocul lui Israel, focul din cer, judecata lui Dumnezeu, era la dispozitia sa, nu pentru a nimici pe pacatosi, ci pentru a mistui jertfa de ardere de tot. O jertfa era raspunsul pentru popor, si judecata lui Dumnezeu avea sa cada asupra jertfei pentru a aduce eliberare lui Israel. Dar acum, acest ceas de har trecuse. Ilie, asezat pe inaltime, face sa cada foc din cer peste dusmanii sai, peste acest imparat care, uitand de orice teama, are indrazneala sa-I porunceasca lui Dumnezeu !

          Diferenta intre cele doua pozitii ale lui Hristos, pe pamant in har, sau asezat, glorios, in cer, asteptand ca vrajmasii Sai sa fie facuti asternut al picioarelor Sale, reiese din cuvintele Domnului fata de ucenicii Sai. Ei ar fi vrut, ca si Ilie, sa se coboare foc din cer peste samariteni, pentru ca nu L-au primit pe Invatatorul lor. "Nu stiti de ce duh sunteti insufletitit", le-a spus El, mustrandu-i cu tarie (Luca 9:51-54). Intr-adevar, El era in acel moment Hristosul respins, indreptandu-Si fata hotarat sa mearga la Ierusalim, pentru a Se aduce jertfa de ardere de tot. Era acesta momentul de judecata, cand, in har, El Insusi avea sa fie injunghiat, si sa sufere, pentru mantuirea noastra, focul judecatii lui Dumnezeu ?

          Dar, in acest pasaj, Ilie nu este doar o imagine a lui Hristos ; el este de asemenea o imagine a ramasitei credincioase si in suferinta de la sfarsit. Ilie "trebuie sa vina" in persoana acelor martori din Apocalipsa, despre care este spus : "Daca vrea cineva sa-i vatame, iese foc din gura lor si ii mistuie pe vrajmasii lor. Si, daca vrea cineva sa-i vatame, trebuie sa fie ucis in acelasi fel" (Apoc.11:5). Ei vor veni, in puterea lui Moise si Ilie, caci atunci Dumnezeu va trimite judecati grozave pe pamant. Trebuie ca moartea si judecata sa-L glorifice pe Dumnezeu, atunci cand toate resursele de har s-au epuizat si cand apostazia este completa.

          "Daca sunt om al lui Dumnezeu, sa se coboare foc din ceruri", a spus profetul. Intreaga sa misiune fata de Israel este cuprinsa in acest singur cuvant : "Un om al lui Dumnezeu". "Nu este Dumnezeu in Israel ?" i-a zis el lui Ahazia. Dumnezeu Isi revendica caracterul Sau in prezenta apostaziei si a ales un profet pentru a fi martorul Sau puternic.

          Orbit de manie si orgoliu, Ahazia isi reinnoieste somatia, poruncind cu autoritate : "Grabeste-te sa cobori!" El insista sa-I porunceasca lui Dumnezeu. Judecata cade pe slujitorii imparatului, omorandu-i. Vai ! ce-i asteapta inca, este , dupa moarte, judecata finala a Dumnezeului cel viu pe care L-au dispretuit !

          A treia capetenie (v.13-14), se teme de Dumnezu si ia o atitudine care este potrivita unui om pacatos inaintea Lui. El se apropie cu cerere, ingenunchind, recunoscand pe Dumnezeu in Ilie, si ii zice : "Om al lui Dumnezeu", in cu totul alt duh decat primii doi. El stie ca Dumnezeu poate sa ofere har : "Sa aiba pret, te rog, inaintea ochilor tai sufletul meu si sufletul acestor cincizeci de robi ai tai". El inca nu stia ceea ce Dumnezeu poate sau vrea sa faca, dar era convins ca Dumnezeul judecatii poate fi un Dumnezeu al harului pentru oricine se supune Lui, ca El nu doreste moartea pacatosului, si ca viata sa poate sa-I fie pretioasa. Aceste ganduri si-au gasit expresie in cuvintele acestui om : "Iata, a coborat foc din ceruri si a mistuit pe cele doua capetenii..., si acum sa aiba pret sufletul meu inaintea ocholor tai". O astfel de credinta este placuta Domnului. Acesta este al treilea "a crede ca Dumnezeu este", dupa expresia  din epistola catre Evrei ; el recunoaste toate caracterele maretiei Sale, de sfintenie, de dreptate si de bunatate, convingeri necesare pentru a se apropia de El, dar el crede ca Dumnezeu este cel care "rasplateste pe cei care-L cauta" (Evrei 11:6). De asemenea, si el a fost rasplatit pentru credinta lui.

          "Coboara cu el, nu te teme". Ilie putea sa aiba incredere intr-un astfel de om, si Dumnezeu tine cont de aceasta incredintandu-i pe slujitorul Sau, caci totdeauna poate sa se odihneasca pe credinta pe care El Insusi a dat-o. Profetul nu avea de ce sa se teama ; el nu era, cu nimic mai mult, in pericol la venirea primei capetenii ca la cea de-a treia ; era in aceeasi siguranta inaintea imparatului care era insetat de sangele sau, ca si pe varful muntelui, dar Dumnezeu are grija sa-l asigure, caci El cunoaste cat de slabe sunt inimile noastre. Ilie primeste aceasta incurajare ; nu a avut el altadata, sub ienupar, dovada slabiciunii sale ? El se prezinta cu indrazneala inaintea lui Ahazia, cu puterea pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca si altadata inaintea lui Ahab. Aceasta indrazneala era una din calitatile deosebite ale lui Ilie.

          Ajuns inaintea imparatului, profetul repeta, cuvant cu cuvant, ceea ce el a spus inaintea solilor sai. Exista un timp, in caile lui Dumnezeu fata de oameni, cand noi explicatii sunt inutile, pentru ca ei au inimile impietrite. La fel a fost si cu apostolii inaintea sinedriului (comp. Fapte 4:19 cu 5:29). Totusi, profetul insista pe un lucru : "Ca si cum nu este Dumnezeu in Israel, ca sa intrebi cuvantul Lui". Astfel oamenii, in fata intrebarilor cu privire la viitorul lor, nu trebuie sa recurga decat la Cuvantul lui Dumnezeu si dispretul pe care il arata v-a aduce pentru ei consecintele sale grozave. Intr-o zi, chiar acest Cuvant ii va judeca. "Si el a murit dupa cuvantul Domnului pe care i-l spusese Ilie" (v.17).