temelia si adevarul

                                Meditatii asupra cartii a doua Imparati
                                                    - X -


          Henri Rossier


                    Capitolul 4:38-41 - Moartea in oala

          O noua scena ne atrage atentia. In loc sa se intoarca la Carmel, Elisei se duce la Ghilgal. Duhul lui Hristos reprezentat prin profet strange acolo pe fiii profetilor. Acest lucru insemna pentru ei o binecuvantare colectiva. Ramasita nu poate fi binecuvantata decat in locul unde a avut loc circumcizia, pocainta, judecata de sine.

          "Si era foamete in tara". In timp ce teritoriul lui Israel era sub povara acestei calamitati, imaginea necazului viitor, sarmana ramasita gaseste in acest loc, stand inaintea lui Elisei, ceea ce era necesar pentru intretinerea sa. In afara acestui loc, departe de aceasta persoana, ei ar fi fost fara resurse ca si ceilalti. Pocainta si Hristos in Duh impreuna cu ei, erau suficiente pentru cei credinciosi, oricare ar fi fost saracia lor si ruina din jurul lor. Ei vor gasi o hrana suficienta in "oala cea mare" a profetului, care nu va cantari cu zgarcenie existenta lor. Dar unul dintre ei, pentru a inmulti resursele comunitatii, adauga, din poala hainei sale, roade pe care le considera comestibile. Aceste roade, culese de om prin ignoranta sa, aduc "moartea in oala". Intreaga lor hrana devine otravita, si ei se gasesc in aceeasi situatie ca si poporul. Trebuie ca aceasta saraca ramasita sa simta puterea mortii care o ameninta si care este rezultatul lucrarii si lipsei sale de intelegere. Ce putea sa adauge la aceasta mancare Elisei ? Daca in campiile din Israel nu mai era deloc grau, ele produceau din contra otrava din belsug. Acestea vor fi roade pe care le va produce teritoriul imparatului nelegiuit, omul pacatului din ultimele zile, orice rod, pe de alta parte, pe care carnea poate sa-l recolteze.

          "Elisei a zis : Aduceti faina. Si a aruncat-o in oala". Faina, umanitatea desavarsita a lui Hristos, iata ce a curatit mancarea. Orice lucrare a carnii nu poate produce decat o hrana mortala. Imediat dupa ce s-au adresat profetului s-a gasit si rezolvarea. Un singur om putea sa-i salveze si sa-i scape din situatia in care se gaseau. Ei au simtit, si primul lor gand, atunci cand au simtit puterea mortii, este omul lui Dumnezeu. Ei au strigat catre el "din adanc". Cine va rezista daca El "ia aminte la faradelegea lor ?" Ei se indreapta catre El : "inaintea Lui este bunatate". Adunati langa El, desavarsita Sa umanitate este singura lor salvare si El Insusi devine hrana lor. El a desfiintat, in sfanta Sa persoana, toate rezultatele vatamatoare ale interventiei omului in lucrarea lui Dumnezeu. Elisei, Hristos in Duh impreuna cu ei, le deschide o sursa de eliberare pentru a cunoaste ceea ce El, ca Om aici jos, este pentru cei care Il primesc prin credinta. "Si nu era nimic rau in oala". "Turnati poporului sa manance".

                    Capitolul 4:42-44 - Omul din Baal-Salisa

          "Si a venit un om de la Baal-Salisa si a adus omului lui Dumnezeu paine din cele dintai roade, douazeci de paini de orz si spice proaspete de grau in sacul sau".

          Un nou mijloc de subzistenta, mult mai consistent decat precedentul, este adus pentru fiii profetilor care erau impreuna cu Elisei la Ghilgal. Acestea sunt mai intai douazeci de paini de orz, un aliment sarac, reprezentand, ca in visul madianitului (Jud.7), un Hristos smerit, apoi spice de grau, primele roade recoltate din tara Canaanului, imaginea unui Hristos inviat, boabe de grau pe care Israel le-a gustat altadata chiar in acelasi loc, dupa trecerea Iordanului. Astfel, ramasita profetica, invata sa cunoasca treptat, impreuna cu o judecata de sine, toate resursele pe care le are in Hristos. Aceste resurse ii vor fi oferite de Domnul, ramanand alipiti de El in Duh. El va hrani cu paine pe saracii Sai, asa cum a facut in calatoria Sa aici jos. El va inmulti cunostinta lor slaba. "Da poporului sa manance". Sunt aceleasi cuvinte pe care Elisei le-a rostit cand a curatit oala de otrava. Nu se gandesc sa mai adauge ceva de la ei la aceasta mancare, caci ea este completa. Ei au "lasat o ramasita", dupa cuvantul Domnului, ca si in imprejurarea celor 5000 de oameni din timpul lui Isus. Ce le mai lipsea de acum ?

          Acest capitol, in intregime, ne arata calea prin care credinciosii din ramasita sunt condusi, prin calauzirea Duhului Sfant, de la cunoasterea muncii sufletului lui Hristos pentru ai aduce la viata (prin judecata de ei insisi si experienta incapacitatii lor de a face ceva bun), pana la implinirea tuturor nevoilor lor, prin cunoasterea unui Hristos om, care aduce viata sfanta acolo unde este moarte, si prin pretuirea unui Hristos smerit apoi inviat, care devine hrana lor imbelsugata. "Si au lasat o ramasita, dupa cuvantul Domnului" (v.44), pentru ca si altii sa poata manca, deoarece aceasta masa este, in har, oferita tuturor.

          Am vazut deci, in acest capitol, minunile veacului viitor, nu fara a gasi si pentru noi insine o sursa de binecuvantare. In capitolul doi, am gasit, in persoana lui Elisei, Duhul lui Hristos trimis in har la ramasita ; in capitolul 3, Duhul lui Hristos respingandu-l pe Israel, tinand cont doar de Iuda, si totusi lucrand inca in har fata de toti ; in final, in capitolul 4, gasim resursele pe care Duhul lui Hristos le imparte peste cei care sunt credinciosi din mijlocul poporului, apoi pentru fiii profetilor care trec prin toate etapele unui necaz in care credinta lor este adanc incercata.