temelia si adevarul

                                 Meditatii asupra cartii a doua Imparati
                                                  - III -


          Henri Rossier


                    Capitolul 2  -  Ilie si Elisei

          Istoria lui Ilie, ca profet al judecatii, se incheie la capitolul 1. Capitolul al doilea ne prezinta sfarsitul lucrarii sale si faptele tainice care insotesc acest mare eveniment.

          Intalnim in Cuvant multe taine, secrete ascunse din eternitate in inima lui Dumnezeu, lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit. Aceste taine au ramas necunoscute in vechiul legamant, dar nu este niciunul care sa nu fie descoperit prin Duhul Sfant in Noul Testament. Si totusi, in pofida acestei descoperiri, Cuvantul este plin de lucruri tainice pe care doar intelepciunea spirituala poate sa le descopere. Domnul ar putea, in cateva cuvinte, sa ni le clarifice, dar El ne lasa sa le descoperim noi pentru un folos si o bucurie mai mare pentru sufletele noastre.

          Aceasta poate avea loc printr-un studiu facut in dependenta de Duhul Sfant, cu rugaciune, si printr-o aplicatie serioasa la lucrurile lui Dumnezeu, la care gasim cheia acestor taine. Astfel, invatam sa cunoastem, intr-un fapt aparent simplu, un inteles ascuns, asemanator unui diamant care ignorandu-l este pastrat ca o piatra obisnuita, dar care va uimi cu stralucirea sa pe cel care va incepe sa-l slefuiasca. A doua parte din cap. 1 din Evanghelia dupa Ioan, si cap.21 din aceeasi Evanghelie, sunt pline de aceste comori ascunse. La fel este si in capitolul nostru ; niciun altul nu poate sa-l depaseasca in interes, in experiente intime, in revelatii profetice, in maretie. In ceea ce ne este infatisat in Ilie si Elisei, ne vorbeste de Hristos si de Duhul Sau. Este ceea ce ne prezinta in imagine acest capitol.

          In mai multe randuri, asa cum a fost, de exemplu, in istoria vaduvei (comp.Luca 4:26), Dumnezeu l-a onorat pe profetul Ilie, aratandu-ne prin el anumite caractere ale Preiubitului Sau, dar in mod deosebit in ultima zi a lucrarii sale profetice este folosit pentru a ilustra viata, moartea, inaltarea lui Mesia, si binecuvantarile care trebuie sa decurga pentru poporul Sau. Acest privilegiu pe care l-a avut Ilie este, intr-o anumita masura, pentru orice credincios, caci fiecare din noi este chemat sa reproduca din trasaturile lui Hristos in aceasta lume. Daca este adevarat ca noi suntem "in El" inaintea lui Dumnezeu, este de asemenea adevarat ca El este "in noi" inaintea lumii, si ca noi suntem chemati sa-L aratam inaintea tuturor. Daca crestinul este credincios, el va fi o copie care va fi recunoscuta imediat cu modelul sau. Cel care nu vede in acest capitol adevarul despre care am vorbit, de fapt nu a vazut nimic. Numai ca, am mai spus, totul ne este prezentat aici intr-un mod tainic. Ceea ce este adaugat la aceasta taina, este faptul ca Ilie nu este singur. Profetul Elisei, insotitorul si slujitorul sau, nu l-a parasit nici o clipa, si dupa ce-l vede urcand la cer, se va intoarce la "fiii profetilor, a caror imprejurari va umple cursul istoriei noastre.

          Ilie, imaginea lui Hristos

          "Si a fost asa: cand a vrut Domnul sa-l inalte pe Ilie la ceruri intr-un vartej de vant, Ilie a plecat cu Elisei de la Ghilgal". Profetul, avea patru etape de parcurs inainte de a fi rapit la cer : Ghilgal, Betel, Ierihon si Iordan. La inceputul lucrarii sale a fost trimis sa intoarca spre Domnul inima poporului. Misiunea sa, implinita cu credinciosie, avea, in cele din urma, sa esueze in totalitate. Israel, dupa o intoarcere de moment, cu ocazia nimicirii preotilor lui Baal, nu s-a pocait cu adevarat, si imparatii au persistat in idolatria lor. Isus, in misiunea Sa, a esuat in aceeasi maniera inaintea poporului intors din captivitate. Profetul este acum trimis de Dumnezeu, ca si Hristos in evanghelii, pentru a retrasa, prin puterea Duhului Sfant, drumul pe care Israel ar fi trebuit sa-l urmeze, dar care a fost marcat de necredinciosie si faliment, parasindu-si responsabilitatea sa. "Domnul m-a trimis", astfel sunt, la fiecare etapa, cuvintele lui Ilie catre credinciosul sau insotitor (v.2,4,6). De asemenea, acestea sunt cuvintele Domnului in evanghelii, si in special in cea a lui Ioan, unde El este infatisat ca trimisu-L Tatalui.

          Dar, sa analizam mai intai ce a insemnat acest drum pentru Israel.

                    Ghilgal

          Domnul, dupa ce a trecut Iordanul pe poporul Sau, a ridicat de peste el dispretul Egiptului prin circumcizia de la Ghilgal, caci niciunul din fiii celor care iesise din Egipt nu a fost circumcis in pustiu (Ios.5:5-9). Apoi a facut sa cada inaintea lui Israel, Ierihonul, un bastion al vrajmasului, condamnand aceasta cetate cu blestem si la interzicerea de a mai fi reconstruita, pentru a introduce in final pe poporul Sau, in bucuria binecuvantarilor promise altadata lui Iacov la Betel (Gen.35:9). A ramas Israel in aceste binecuvantari ? In niciun fel. "Toata rautatea lor", va zice mai tarziu profetul Osea, "este in Ghilgal; pentru ca acolo i-am urat. Din cauza rautatii faptelor lor ii voi alunga din casa Mea (Betel) ; nu-i voi mai iubi" (Osea 9:15). Si mai mult : "Veniti la Betel si lucrati faradelegea !" (Amos 4:4).

          La Ghilgal, s-a inmultit faradelegea ! Ierihonul, locul blestemului, a fost reconstruit impotriva poruncii Domnului, de Hiel din Betel (1 Imp.16:34). Betelul, el insusi, a devenit sub Ieroboam, primul centru al idolatriei (1 Imp.12:29), unde pacatele lui Israel s-au inmultit.

          Ilie este chemat sa refaca acest drum, semanat cu atata intinare ; numai credinta sa, constatand in intregime la fiecare pas, falimentul poporului, revede, regasind primele binecuvantari, randuite de Dumnezeu, si la care El nu a renuntat pentru a le implini. Ilie recunoaste Ghilgalul si Betelul, dupa gandurile lui Dumnezeu, in acelasi duh care l-a facut sa construiasca altarul Sau, din doisprezece pietre, in fata preotilor lui Baal. El se duce ca trimis, in puterea Duhului Sfant, fara sa fie nicidecum atins de necuratia lor. El a urmat cu credinciosie drumul pe care Israel ar fi trebuit sa-l urmeze, si in care a falimentat intr-un mod rusinos, caci, daca ar fi raspuns la planul lui Dumnezeu printr-o adevarata judecata a carnii la Ghilgal, ar fi locuit cu Domnul la Betel, bucurandu-se de toate promisiunile Sale. Ilie, calauzit de voia lui Dumnezeu, merge singur pe acest drum, unde este doar o imagine a Unuia mai mare decat el.

          Intr-adevar, ceea ce profetul nu putea sa implineasca decat in imagine, s-a realizat deplin la venirea Domnului. Atunci cand El a intrat in scena, s-a oferit inca o ocazie poporului iudeu sa regaseasca prin Emanuel binecuvantarile pierdute. Botezul pocaintei, administrat de Ioan, acest Ilie care trebuia sa vina, devenea atunci Ghilgalul lui Israel. Trebuia sa se pocaiasca, sa-si recunoasca pacatele, pentru a regasi binecuvantarile sub domnia lui Mesia. Isus, asemuind, prin botezul Sau, Iordanul cu Ghilgalul, a venit sa se asocieze cu acei cativa placuti de pe pamant care, prin pocainta, deveneau copiii imparatiei si mostenitorii fagaduintelor la care nu mai aveau niciun drept. In acelasi fel, dispretul Egiptului era din nou desfasurat peste ei ; carnea trebuia sa sfarseasca in moarte, caci a dovedit ca nu poate intra in posesiunea fagaduintelor. Istoria poporului in carne este incheiata, si un nou Israel, adevaratul, incepe acum in Hristos. El, personal, nu avea nici o nevoie de acest drum. El era Sfantul, si a fost din dintotdeauna, dar El s-a aratat public la Iordan, de la inceputul lucrarii Sale, precum si la nasterea Sa, sau atunci cand, ca si adevaratul Israel, a fost "chemat afara din Egipt", pentru ca despartirea de rau, sfintenia, dreptatea, erau caracterul Sau ; numai ca Si-a asociat la aceasta prima actiune a Duhului, pe cei care venind la Ioan Botezatorul, marturisindu-si pacatele lor.

          Dar poporul, in ansamblu, L-a respins.

                    Betel

          Ilie a plecat de la Ghilgal la Betel. Acesta a fost si drumul lui Hristos. Avand, ca punct de plecare, o dedicare totala fata de Dumnezeu, a sfarsit, in mod necesar, la dobandirea fagaduintelor pe care Dumnezeul lui Iacov le-a facut lui Israel (Gen.28:13-15). Doar El, Hristos, in virtutea desavarsirii Sale, era vrednic sa primeasca promisiunile lui Dumnezeu. In timpul vietii Sale, a ales Betelul, casa lui Dumnezeu, L-a luat pe Dumnezeu Insusi, care Si-a ascuns fata de poporul razvratit, ca adapost si locuinta (Ps.91). Israel nu ar fi trebuit niciodata sa paraseasca acest adapost. Hristos este singurul care nu l-a parasit. Asa cum am vazut, Betelul a devenit, pentru Israel, casa idolilor. Ce trebuia sa fi simtit Ilie, dar, mai ales, ce a simtit Domnul vazad aceasta locuinta sfanta, cu binecuvantarile pe care i le-a fagaduit, intinata de pacatele poporului Sau ?

          Doar lui Hristos, Omul ascultator, Ii apartin de acum aceste fagaduinte. Dar el a mers la Betel pentru a se bucura ? Nu. Sa-l intrebam pe Ilie ; nu a fost chemat sa ramana la Betel ; Domnul l-a trimis mai departe. Trebuia sa paraseasca locul fagaduintelor pentru a cobori la Ierihon. Acolo Domnul l-a trimis.

                    Ierihon

          Israel a intalnit altadata acest obstacol cand a urcat de la Ghilgal. A vazut puterea divina, daramand zidurile ridicate de vrajmas. Dumnezeu a rostit atunci blestemul peste aceasta cetate ; ea nu mai trebuia reconstruita niciodata (Ios.6:26). Dar, ce a facut Israel cu Ierihonul ? Un om din Betel a rezidit cetatea blestemata !

          Ilie a coborat la porunca lui Dumnezeu. Trebuia ca el sa urmeze drumul lui Israel in necredinciosie si sa realizeze aceasta. Nu ajunsese poporul ca acel om din parabola care coborase de la Ierusalim la Ierihon si care cazuse in mainile acelor talhari, natiunile care l-au jefuit ? Hristos a coborat si El, dar nu , ca si Ilie, sa ia doar cunostinta ; ci pentru a realiza, in sufletul Sau, blestemul rostit asupra poporului, pentru a lua si a purta, in locul sau, mania guvernarii lui Dumnezeu fata de acest popor necredincios.

                    Iordan

          De la Ierihon, Ilie este trimis la Iordan ; el paraseste Israelul si Canaanul trecand acest rau, imagine atat de clara a mortii. Aceasta moarte, Ilie o trece cu picioarele pe uscat, in virtutea mantalei sale de profet si in puterea Duhului pe care il avea. La fel a fost si cu Hristos ; dar, ceea ce Ilie nu a facut, Hristos a gustat groaznica realitate a mortii inainte de a o birui si de a iesi prin inviere pe celalat mal. Ilie nu a trecut-o decat in imagine, si fara ca ea sa-l poata atinge ; Domnul, singur, a experimentat-o, ca sfarsit al lucrarii Sale ; El s-a smerit pana la moarte, dar ea nu a putut sa-L retina. Ea s-a despartit inaintea puterii vietii eterne care coborase acolo. Dupa ce a invins moartea, a fost aratat ca Fiu al lui Dumnezeu in putere, dupa Duhul sfinteniei, prin invierea dintre morti (Rom.1:4).

          Ilie iese din Canaan, tara fagaduintei si mostenirea lui Israel, fara altceva decat cu mantaua sa de profet. Daca a fost la Betel, nu a ramas acolo ; nu-l interesa nimic din ceea ce ar fi putut sa-i apartina ca om al lui Dumnezeu. Era asemenea lui Hristos, caci a fost spus despre El : "Nu va avea nimic" (Dan.9:26). Dar aici, pentru Hristos era inceputul unei noi ere. Dumnezeu L-a trimis la moarte. Ar fi putut El sa nu asculte ? Din contra, Si-a indreptat fata hotarat pentru a se duce. El a parasit Canaanul, mostenirea Sa si drepturile Sale, dar stia dinainte ca pentru a urca la cer, trebuia sa treaca prin moarte. De asemenea, Ilie stia si el, dar el avea sa urce viu, neavand de trecut decat printr-o imagine a mormantului.

          Gandul Domnului, care l-a trimis pe slujitorul Sau din etapa in etapa, era de a-l introduce intr-o alta lume. Ilie primea astfel rasplata unei vieti de credinciosie - amestecata, fara indoiala, cu slabiciuni omenesti - de la Cel care l-a trimis ; dar Hristos a primit rasplata unei credinciosii neintrerupte pana la jerfirea de Sine Insusi. A fost de asemenea, asa cum am vazut cand am vorbit despre Elise, punctul de plecare al unei duble puteri spirituale pentru insotitorul profetului.

          Ma grabesc sa mai fac o observatie. Nu este vorba de a gasi, in toata aceasta istorie, o imagine a Mantuitorului si a lucrarii Sale rascumparatoare implinita la cruce. Aceasta istorie, in imagine, nu are aceast scop in vedere ; aceasta va deveni mai limpede, atunci cand, la istoria lui Ilie, vom adauga si pe cea a lui Elisei. Aici, subiectul nostru este Hristos Omul lui Dumnezeu (desi El este mai mult decat atat) trimis de Dumnezeu, Profetul, venind la Israel pentru a da marturie despre falimentul sau, si despre judecata care este consecinta acestui faliment ( marturie care a inceput prin Ioan Botezatorul, acest Ilie care trebuia sa vina) ; dar, in acelasi timp despre fagaduintele de neschimbat ale lui Dumnezeu, care nu pot fi dobandite decat prin Hristos, Omul fara pacat, pentru ca sa faca parte poporului Sau Israel restaurat.

          Reiese din toate acestea, ca de alt fel din intreg vechiul Testament, ca nu trebuie sa cautam aici binecuvantari directe pentru Biserica. Istoria lui Ilie si Elisei se refera stric la Israel. Si totusi, rapirea lui Ilie, ca si cea a lui Enoh, ne vorbeste in imagine de rapirea sfintilor, care fac parte din Biserica. Am putea spune ca aceasta rapire este ascunsa tainic in ridicarea lui Ilie (*), in timp ce ea este reprezentata in cea a lui Enoh. In prima situatie este avut in vedere Hristos ; in a doua, cei "care sunt ai lui Hristos".

          (*) Apocalipsa 12:5 ne prezinta un exemplu asemanator.

          Trebuie sa remarcam, in aceasta privinta, ca doi oameni, Enoh si Ilie, s-au urcat la cer fara sa treaca prin moarte, in timp ce unul singur, Hristos, a inviat dintre morti pentru a se urca la cer (*) ; de aceea El este numit "primul nascut dintre morti", precedand pe sfintii pentru care El este primul rod al invierii. Si alti morti au inviat inainte de Hristos, dar pentru pamant, niciodata pentru cer. Ei au trebuit sa moara din nou, in timp ce Hristos, dupa ce a fost inviat dintre morti, nu mai moare ; moartea nu mai are putere asupra Lui.

          (*) Enoh are multe asemanari cu Ilie, Amandoi au fost profeti ai judecatii. Enoh a umblat cu Dumnezeu ; Ilie a stat inaintea Domnului. Amandoi au fost rapiti inainte de venirea judecatii despre care au dat marturie.