temelia si adevarul

                             Meditatii asupra cartii a doua Imparati
                                                - VII -


          Henri Rossier


                    Capitolul 4:1-7 - Vaduva profeului

          Pe masura ce aceste capitole se deruleaza inaintea noastra, putem vedea contrastul intre zilele lui Ilie si cele ale lui Elisei. Ilie recunostea inca pe Israel si pe imparatul sau, cu toate ca este chemat sa rosteasca judecata asupra lor. Pentru Elisei, imparatul nu mai exista : "Nu m-as uita la tine, nici nu te-as vedea" (3:14) ; poporul este lepadat, si doar Iuda mai conteaza in ochii profetului. Dar, in timp ce in zilele lui Ilie, ramasita credincioasa era ascunsa si ca doar Domnul putea sa distinga pe cei 7000 de oameni care nu si-au plecat genunchii inaintea lui Baal, in zilele lui Elisei aceasta ramasita este scoasa la lumina. Acestei ramasite i se adreseaza profetul ; fiii profetilor fiind obiectul special al misiunii sale. Aceasta misiune se intinde fara indoiala, dupa cum am vazut, dincolo de ei, dar rolul lor era cu totul predominant, si aceasta ofera o eticheta speciala a caracterului tipic al acestui om al lui Dumnezeu.

          Ce mediu era acela in care isi desfasura lucrarea sa ! Fiii profetilor erau fara resurse in Israel ; le era foame si sete ; lipsurile lor erau atat de mari. Primele sapte versete din capitolul nostru scot in evidenta aceasta stare de-o maniera deosebita. Sotia profetului era fara niciun ajutor exterior ; capul familiei murise ; un creditor fara mila vrea sa-i ia fiii pentru a-i face robi. Vaduva nu are nimic cu ce sa-i rascumpere din mana lui, nimic decat putin untdelemn in casa, si untdelemnul, emblema puterii spirituale, ei bine, si acesta era pe sfarsite. Poate fi de ajuns aceasta slaba resursa ? La fel va fi si in zilele din urma inainte de eliberarea ramasitei. Poporul apostat o inconjoara ; anticristul o va face sa simta crudul sau jug, si-i cere sa-l slujeasca, dar Domnul are pentru ea resurse divine ; ea invata sa strige la El : "stii ca robul tau se temea de Domnul". Nu auzim aici limbajul integritatii atat de des exprimat in Psalmi ? Hristos lipseste ; Iehova nu mai poate ramane in mijlocul poporului, dar Duhul Sau este prezent intr-o masura dubla impreuna cu profetul. Elisei ii zice vaduvei : "Ce sa fac pentru tine ?" Aceasta biata femeie, al carei strigat ajunge acolo unde trebuie, devine obiectul unei duioase atentii. Dar mai intai trebuie sa recunoasca inaintea profetului resursele de care ea dispune : "Roaba ta n-are nimic in casa, decat un vas cu untdelemn". Expresia semnifica : doar cantitatea de untdelemn pentru a se unge. Nimic pentru a se achita, nimic pentru a se elibera, nimic decat o mica masura de putere spirituala. "Du-te", zice profetul, "imprumuta vase de afara, de la toti vecinii tai, vase goale; sa nu fie putine. Apoi intra si inchide usa dupa tine si dupa fiii tai si varsa untdelemn in toate vasele acelea, iar pe cele umplute pune-le deoparte". Plinatatea de resurse spirituale se afla in Elisei, dar el avea nevoie de vase goale ; saraca vaduva nu avea de unde sa le stranga. Trebuia sa ceara de la vecinii sai, aducandu-le din afara casei, apoi, adunate laolalta, sa inchida usa dupa ea. Era o scena intima, la care poporul necredincios nu este nicidecum chemat sa participe. De trei ori in acest capitol (v.4, 21, 33) usa este inchisa, aratand clar ca aceste scene nu au nimic a face cu o marturie publica, ca cele ale marelui predecesor al lui Elisei. Era nevoie de vase goale ; pentru a fi plini de untdelemnul ungerii, trebuie mai intai sa fie golite de sine. Oamenii de la Ierihon aveau nevoie de un vas nou si de sare ; lor le trebuia o noua natura, sfintita pentru Dumnezeu, astfel ca blestemul sa se indeparteze de cetatea lor ; fiii profetilor si copiii lor, au deja putin untdelemn, nu trebuie sa caute vase noi pentru a primi o masura mai mare. Dumnezeu se foloseste de resursele spirituale pe care le gaseste la ai Sai, oricat de mici ar fi ele. La fel a fost si cu ucenicii la inmultirea painilor. I-au spus Domnlui : "N-avem aici decat cinci paini si doi pesti". Isus le-a zis : "Aduceti-le aici la Mine" ; apoi, a binecuvantat si a frant painile, le-a dat ucenicilor care le-au impartit multimilor, folosindu-se astfel de ce aveau ei pentru a binecuvanta pe cei 5000 de oameni cu ajutorul lor.

          Aici, binecuvantarea nu se opreste decat atunci cand nu mai sunt vase de umplut. Vedem ca a primit un anumit numar de vase, asa cum mai tarziu, la sfarsitul timpului, 144000 vor fi pecetluiti in Israel, dar pentru fiecare este o masura suficienta. Dupa cum primii ucenici, la Cincizecime, "s-au umplut de Duh Sfant" (Fapte 2:4), asa va fi si pentru ramasita credincioasa, ca o ploaie tarzie, dupa cum spune profetul Ioel.

          Dupa ce au umplut vasele trebuia sa vanda untdelemnul ; binecuvantarea primita trebuie transmisa si altora. Asa va fi marturia ramasitei din ultimile zile. Multi vor lua parte la binecuvantarile spirituale, si devenind ei insisi purtatori ai acestori binecuvantari. Inteleptii din popor, purtatori ai Cuvantului, acesti fiii ai profetilor, vor invata dreptatea pe multi (Dan.11:33 ; 12:3). Astfel, familia profetica traieste si se intretine cu ungerea spirituala care i-a fost inmultita si care umple de bucurie inima sa, si care ramane din belsug si pentru altii.

          Aceasta minune de aminteste de cea cu vaduva din Sarepta ; numai ca, la aceasta din urma, vedem binecuvantarea adusa natiunilor prin Mesia ; aici, este vorba de ramasita din Israel, peste care se revarsa Duhul lui Hristos.

          Nu este gresit sa repetam aici ca toate aceste minuni ale lui Elisei fac apel la credinta. Vaduva profetului trebuia sa stranga vasele, sa fie convinsa de lucruri pe care nu le vedea inca, asa cum in capitolul anterior, trebuiau sapate gropi, inainte ca apa invioratoare sa vina pentru a le umple.