temelia si adevarul

                                                               CALEA CATRE PACE

                                                                  - IV -


          J.N.Darby

          El ne-a adus la viata impreuna cu Domnul Isus, iertandu-ne toate greselile. Aceasta este viata a carei putere divina si deplina este aratata in inviere. Nu este doar viata eterna daruita, ci eliberare din starea in care eram si introducerea in alta. Bineinteles nu inca in fapt, insa cu totul real datorita posedarii acestei vieti. Racumpararea inseamna, desi prin platirea unui pret, eliberare din stare in care eram, aducandu-ma intr-alta, cu totul libera. De aceea vorbim de rascumpararea trupului, pe care inca nu o avem. Viata in sine nu ofera acest lucru, insa prin intermediul ei simtim povara starii vechi in care ne aflam. Dar cand descoperim ca suntem si rascumparati, atunci cunoastem ca am fost scosi, cu pretul mortii lui Hristos, din starea veche a primului Adam si asezati in ultimul. Prin urmare, avem "indrazneala in ziua judecatii. Caci asa cum este El, asa suntem si noi in aceasta lume".

          -  Nu pot urmari prea bine sirul gandurilor din Scriptura pe care le prezinti. Trebuie sa ma familiarizez cu aceste lucruri, insa pot sa vad diferenta dintre rascumparare si viata, desi le avem pe amandoua in Hristos acum. El a murit si a inviat. Presupun ca aveam viata inainte, insa acum, intr-o anumita masura, am inteles si ce este rascumpararea.

          -  Bineinteles ca erai si inainte rascumparat. Si cu siguranta Dumnezeu lucrase in tine in har asa cum am spus; insa, cum am amintit deja, Il priveai pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu al judecatii, desi intrevedeai din cand in cand raze ale dragostei divine, dar nu credeai cu adevarat in rascumpararea implinita. Iata cum argumentul apostolului se aplica acestui lucru in Romani 5:19: "Prin ascultarea Unuia singur, cei multi vor fi facuti drepti". "Deci", spune carnea, "pot sa traiesc in pacat". Care este raspunsul ? Este oare: "Nu, nu trebuie" ? Daca as raspunde asa ar insemna sa te asez inapoi sub lege si astfel sa distrug iarasi ceea ce suntem invatati despre ascultarea lui Hristos. Nicidecum, ci adevaratul raspuns este: "Noi, care am murit fata de pacat, cum sa mai traim in pacat?". Ai fost botezat pentru moartea lui Hristos si esti crestin prin faptul ca ai parte in moartea Sa. Cum este posibil, daca ai murit impreuna cu El fata de pacat, sa mai traiesti in pacat ? Acum suntem liberi sa ne dam pe noi insine lui Dumnezeu, ca vii din morti. Adevarul este ca cei mai multi dintre crestinii sinceri sunt ca unii care se afla afara, nadajduind ca totul va fi bine cand vor intra inauntru, in loc sa se afle inauntru si sa arate lumii cum este acolo, ca niste epistole ale lui Hristos.

          -  Deci tu vrei sa spui ca toti care suntem crestini suntem morti fata de lume si fata de orice altceva ?

          -  Desigur. "Un om nehotarat este nestatornic in toate caile sale". Ochiul curat face ca tot trupul sa fie plin de lumina. Nu mai suntem ai nostri. Omul nou nu-si poate avea telurile aici jos, desi lucrarea si-o desfasoara intr-adevar pe acest pamant. La fel au stat lucrurile cu Hristos. Suntem rastigniti fata de lume si lumea fata de noi; si astfel ne-am rastignit carnea cu patimile si poftele ei. Sa ne amintim ca ea pofteste impotriva Duhului, astfel ca avem nevoie de veghere, "ducand pana la capat", in ce priveste trecerea prin aceasta pustie, "mantuirea noastra cu frica si cutremur"; nu din cauza ca pozitia noastra ar fi incerta, ci fiindca "Dumnezeu lucreaza in noi si ne da si vointa si infaptuirea", si este un lucru serios sa mentii cauza lui Dumnezeu atunci cand carnea este in tine, iar Satan dispune de lume pentru a ne pune piedici si a ne insela. Insa nu te descuraja, caci Dumnezeu este Cel care lucreaza in tine; Cel care este in noi este mai mare decat cel care este in lume. Si nu te poti lupta cu dificultatile pustiei daca nu ai fost mai intai rascumparat din Egipt. "Harul Meu iti este de ajuns", spune Hristos. "Puterea Mea in slabiciune se face desavarsita". "Daca Dumnezeu este pentru noi, cine va fi impotriva noastra?". Secretul sta in smerenia inimii si in sentimentul de dependenta, precum si a privi cu incredere la Hristos, care ne-a mantuit si ne-a dat o chemare sfanta. Nu poti fi niciodata prea neincrezator in tine insuti sau prea increzator in Dumnezeu. Prin rascumparare ai fost adus la Dumnezeu si te afli in mijlocul natiunii Lui (putem spune acum in mijlocul copiilor Sai si al bisericii ca atare) si esti chemat sa slujesti de glorie Lui. Adevarata cunoastere a rascumpararii te aduce intr-o stare de pace perfecta, intr-o dependenta reala si constanta fata de Rascumparator. Iar daca nu o ai pe prima, n-o poti avea nici pe a doua; si nici nu poti umbla cu Dumnezeu dac nu esti impacat cu El.

          -  Este adevarat. Nu ca as dori sa creez dificultati, insa mai este ceva care as vrea sa intreb, fiindca doresc ca aceste lucruri sa-mi fie cat mai clare. Am fost invatati sa ne sprijinim pe promisiunile lui Dumnezeu si sa ne incredem in ele pentru mantuirea noastra. Acesta este felul de vorbire pe care-l auzim mereu si nu pot sa-mi dau seama, daca vederea ta este corecta, cum poate fi impacata cu increderea in promisiunile pentru mantuire. Caci cu siguranta ca trebuie sa le punem fata in fata.

          -  Raspunsul este foarte simplu, si ma bucur ca ai pus aceasta intrebare. Chiar aceste lucruri vroiam sa le cercetam acum. Increderea in fagaduintele lui Dumnezeu este fara indoiala buna, asta-i clar. Si exista multe fagaduinte scumpe. Spune-mi insa, exista vreo promisiune ca Hristos va veni, va muri si va invia ?

          -  Nu; El a venit deja, a murit si a inviat, iar acum Se afla la dreapta lui Dumnezeu.

          -  Deci aceasta nu poate fi o promisiune, deoarece este un fapt implinit. Pentru Avraam a fost o promisiune si el a facut bine crezand-o ca atare. Pentru noi insa este un fapt implinit si trebuie deci ca si noi sa-l credem ca atare. Asa spune Scriptura. El a crezut ca ceea ce Dumnezeu a promis este in stare sa si implineasca. dar noi credem ca El a implinit deja ceea ce ne mantuieste. Ar fi necredinta sa tratam in continuare aceasta lucrare ca pe o promisiune. Asa gasim scris: "Si noua ne va fi socotita, care credem in Cel ce a inviat dintre morti pe Isus, Domnul nostru". Vei gasi amandoua pasajele care vorbesc despre acest lucru impreuna, la sfarsitul capitolului 4 din Romani. Exista multe promisiuni pretioase in ce priveste ajutorul in calatoria noastra pe acest pamant. "Nicidecum n-am sa te las, cu niciun chip nu te voi parasi". "Dumnezeu, care este credincios, nu va ingadui sa fiti ispititi peste puterile voastre". "Nimeni nu poate smulge oile din mana Tatalui Meu". "Care va va intari pana la sfarsit, ca sa fiti fara vina in ziua Domnului nostru Isus Hristos". As putea cita inca multe alte fagaduinte pentru mangaierea noastra in dificultatile de pe cale. Insa lucrarea in care trebuie sa cred, care ma indreptateste si ma impaca cu Dumnezeu, singura care imi indeparteaza pacatele si ma rascumpara pentru El, nu este o promisiune; nici nu poate fi privita asa. Ea este un fapt implinit, o lucrare deja acceptata de Dumnezeu.

          -  Acum vad clar; intr-adevar, nimic nu poate fi mai simplu si mai limpede. Ceea ce indreptateste inaintea lui Dumnezeu nu este deloc o fagaduinta, ci un fapt implinit. Nu bagasem de seama acel pasaj din Romani 4. Este foarte clar. Cat de neatent se poate citi Scriptura. Intr-adevar, adevarul celor spuse de tine iese la iveala.

          -  Da-mi voie, daca am ajuns la acest punct, sa-ti atrag atentia la un alt lucru cu privire la forma in care lucrarea si marturia harului sunt puse. Vei remarca, in pasajul din Romani 4, ca nu se spune "celor ce credem in Isus", oricat de adevarat ramane acest lucru, ci "celor ce credem in Cel ce a inviat dintre cei morti pe Isus, Domnul nostru". La fel in Petru: "prin El credem in Dumnezeu care L-a inviat dintre morti si I-a dat glorie". Tot asa spune si Domnul Insusi: "Cine asculta cuvintele Mele si crede in Cel care M-a trimis". Noi Il cunoastem pe Dumnezeu Insusi doar cunoscandu-L pe Hristos. Daca-L cunosc asa, Il cunosc ca pe Dumnezeu Mantuitorul nostru; ca pe Unul care nu Si-a crutat Fiul pentru mine; ca pe Unul care, atunci cand Hristos era mort in urma purtarii pacatelor noastre, L-a inviat dintre cei morti. Intr-un cuvant, nu cred numai in Hristos, ci in Cel care l-a dat pe Hristos si I-a aprobat lucrarea; care l-a glorificat pe om in El; care a intervenit sa ma mantuiasca, nu care asteapta sa ma judece. Cred in El prin Hristos. Cand Israel a traversat Marea Rosie, ei au crezut intr-un Dumnezeu care-i izbavise si ii adusese la Sine Insusi; la fel si eu. Nu cunosc alt Dumnezeu decat pe El. Daca cred in El prin Hristos, astept o fagaduinta: rascumpararea trupului, ca implinire deplina a lucrarii Sale. Astfel ca, crestinismul ne ofera afectiuni prezente, intr-o stare de pace, intr-o relatie cunoscuta, precum si puterea datatoare de energie a nadejdii: cele doua lucruri care dau binecuvantare si energie omului in ce priveste pozitia lui; caci dragostea este izvorul tuturor lucrurilor. Dragoste, fiindca El ne-a iubit mai intai. Apoi ne gasim bucuria in El, ii iubim pe altii, fiindca avem aceeasi natura ca El, care locuieste in inimile noastre, asa incat dragostea ne constrange.

          -  Dupa ceea ce spui, crestinul are o pozitie minunata; insa suntem asa de slabi pentru o astfel de pozitie!

          -  N-as putea niciodata, prin cuvintele mele, sa zugravesc pozitia crestinului asa cum o face Dumnezeu prin cuvintele Lui. In ce priveste slabiciunea, cu cat o simtim mai mult, cu atat mai bine. Puterea lui Hristos este facuta desavarsita in slabiciune.