Translate

miercuri, 4 martie 2015



                                            SUBIECTE  BIBLICE  ACTUALE
                                                 - I -
                                                 Fragmente din scrierile lui J.N.Darby
                                                                                                                                                                                                                                                                                    

                                    DESPRE CINA DOMNULUI
       


          Draga frate,

          Exista, cu privire la cina Domnului, doua adevaruri foarte distincte : moartea binecuvantatului Domn impreuna cu amintirea Lui, acum cand El este absent, si unitatea trupului, exprimata prin comuniunea la aceeasi paine. Trebuie sa ne ferim in acelasi timp de orice departare de la adevarul scriptural pe de o parte, si de rigurozitatea asupra si ingustimea de simtaminte de cealalta parte. Daca dragostea fata de toti sfintii nu este prezenta in duhul meu, atunci rup unitatea Duhului, in timp ce poate o pastrez in forma potrivit Scripturii, in practica exterioara. De alta parte, nu pot nega in practica ceea ce invata Scriptura, mai cu seama in ceea ce este dat ca un semn al adevarului scriptural. Cuvintele "masa Domnului" sunt folosite pentru a desemna acea identificare cu El in marturisire, care se gasea la preotii care aveau comuniune cu altarul si la paganii care mancau ceea ce fusese oferit idolilor. Prin urmare, nu am nici o obiectie impotriva folosirii cuvintelor "masa Domnului" ca o expresie semnificativa a acestui act. In consecinta, ea cuprinde in mod necesar, in principiu, pe toti cei ce sunt ai Lui, afara de cei exclusi printr-o disciplina corecta.
          Fiindca diversele denominatiuni fie primesc pe oricine, fie se strang declarat ca denominatiune, desi pot ingadui pe un strain, unitatea trupului si prezenta lui Hristos in adunare sunt pierdute pentru credinta, iar ei sunt totusi biserica. Insa persoane evlavioase, care merg pentru a fi in comuniune in aceste locuri, se pot bucura potrivit cu evlavia lor, de amintirea lui Hristos si de dragostea Lui care L-a facut sa se dea mortii. Cred insa ca ei pierd, cu siguranta, simtamantul actual al unitatii trupului lui Hristos, ca un lucru prezent pe pamant, fiindca credinta lor nu inglobeaza acest lucru ; si, intr-o anumita masura, pierd simtamantul prezentei lui Hristos, adica al prezentei Lui in adunare, desi il pot percepe prin Duhul Sfant pentru propriile lor suflete. Nu atasez importanta cuvintelor, insa nu pot recunoaste, cu lumina pe care o am asupra unitatii trupului, aceste randuieli denominationale ca fiind masa Domnului. Insa sunt cu totul gata sa cred, ca pot exista suflete care merg acolo si care au un simtamant mai profund decat mine al dragostei Domnului. Ma bucur foarte mult de simtamantul dragostei Lui de acolo, dar, mai mult decat atat, recunosc, fiind asociat in inima cu El, unitatea trupului, unitatea acelora pentru care El S-a dat pe Sine cu scopul de a-i face una, si recunosc acest lucru in mod scriptural potrivit voii Sale in practica in ceea ce El a stabilit a fi expresia acestui lucru; iar denominationalismul, prin definitie, face tocmai contrariul. Dar, daca picioarele mele umbla pe drumul ingust, de la care nu indraznesc sa ma abat si unde aflu binecuvantare, doresc totusi ca inima mea sa fie indeajuns de larga pentru a-i cuprinde pe toti copiii lui Dumnezeu care umbla inaintea Lui; iar daca nu, voi pierde in duh chiar binecuvantarea de care am vorbit. "Dragostea voastra pentru toti sfintii" spune apostolul, si, "ca sa intelegeti impreuna cu toti sfintii". Nu putem realiza in mod corect dragostea lui Hristos in comuniune, fara a lua in consideratie pe toti cei care El ii iubeste, ca fiind ai Lui. "Comuniune unii cu altii" este unul din cele trei elemente ale starii crestine, iar importanta ei este cu mult mai mare decat am putea sa gandim noi; si daca ea este impiedicata in manifestarea ei de catre altii, trebuie sa fie cu atat mai puternica in inimile noastre in har, si sa ne gandim la ei impreuna cu Domnul Insusi. "Oricine iubeste pe cel care l-a nascut, iubeste si pe cel nascut din El". Dar in acest caz, daca este dragoste de dragul Lui, aceasta va fi in ascultare. Prin aceasta vom cunoaste ca iubim pe copiii lui Dumnezeu, daca Il iubim pe Dumnezeu si pazim poruncile Lui. Nu pot parasi calea pe care El a trasat-o, ca sa umblu cu cei pe care totusi ii iubesc. N-ar mai fi o dragoste adevarata fata de ei, n-ar mai fi dragostea lui Dumnezeu, ci neascultare si aprobare data lor in ceea ce este gresit, considerand raul ca neavand importanta.

                                                                                          J.N.Darby - 1877

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze