Translate

luni, 2 martie 2015





                           Meditatii asupra cartii a doua Imparati
                                                  - XIII -


          Henri Rossier


                    Capitolul 5 - Naaman (continuare)

          Imediat ce Naaman a primit vindecarea, cunoasterea adevaratului Dumnezeu si pacea, indata vrajmasul este la lucru pentru a nimici ceea ce Dumnezeu a zidit. Instrumentul pe care el il foloseste este Ghehazi, chiar slujitorul profetului. Ce caracter ingrozitor ! Acest om nu a invatat nimic in scoala stapanului sau ! Exemplul profetului nu a produs nici o roada in inima lui ! El il insotea pe Elisei, asa cum acesta, altadata, l-a insotit pe Ilie, si facand aceeasi slujba. Elisei a gasit, in aceasta cale de devotament si daruire, comuniune cu Dumnezeu, cunostinta, puterea, o masura dubla a Duhului Sfant. Dar Ghehazi ? Totusi stapanul sau s-a folosit de el, ca de un instrument pentru binecuvantarea Sunamitei, introducandu-l chiar in intimitatea gandurilor sale, cu privire la binele pe care a vrut sa-l faca acestei femei ; el a purtat toiagul lui Elisei, a fost martor al invierii copilului, a dat sa manance profetilor, lucrand ca intermediar, ca si ucenicii lui Isus de mai tarziu, pentru a hrani poporul. Toate acestea au fost uitate, prin acelasi motiv care l-a impins pe Iuda sa-L tradeze pe Domnul. Interesele lumii, lacomia, avaritia, erau legate de el. Pana atunci, avand de-a face mai ales cu oameni saraci, poftele sale nu au fost solicitate de ispita bogatiilor, dar la vederea acestui personaj deosebit si a comorii pe care el o daruia cu usurinta, devine punctul de plecare sau mai degraba manifestarea lucrurilor ascunse pana atunci in taina inimii lui. La toate binecuvantarile anterioare, la cele care aveau sa le urmeze in mod necesar pe primele, caci Dumnezeu nu inceteaza niciodata, atunci cand suntem credinciosi, sa ne dea belsug de binecuvantari spirituale, la toate acestea el prefera argint, bogatii, fara sa se gandeasca nici un moment ca pofta va atrage asupra lui judecata divina.
          Dar aici nu este partea cea mai serioasa a purtarii lui. El risca sa dezonoreze, in ochii acestui tanar credincios fara experienata si plin de bucuria vinedecarii sale, de asemenea in ochii acelora care alcatuiau suita sa, caracterul lui Dumnezeu pe care profetul il reprezenta. Aici, orice crestin preocupat de gloria lui Hristos va simti profund caracterul odios al faptei lui Ghehazi. El il compromite pe slujitorul Domnului, si compromite de asemenea harul fara plata al lui Dumnezeu ; ar fi vrut, daca era dupa el, sa-l aduca pe acest nou-nascut la gandul legalist al obligatiei, la jugul robiei, indepartandu-i bucuria fara plata a mantuirii sale. Ghehazi prefera bogatiile inselatoare decat binele etern al unui suflet ; el este unul din cei care pun o piatra de poticnire inaintea unuia din acesti micuti si despre care este zis : "Ii este de folos sa i se atarne de gat o piatra mare de moara si sa fie scufundat in adancul marii". Ne gandim suficient, ca umblarea noastra lumeasca poate sa faca un rau iremediabil pentru cei care sunt  copii in credinta ? Cum ar trebui ca acest gand sa ne faca atenti in toata umblarea noastra !
          "Iata, stapanul meu a crutat pe Naaman sirianul si n-a luat din mainile lui ce a adus; viu este Domnul, voi alerga dupa el si voi lua ceva de la el". Acest nefericit apeleaza la Domnul pentru a pune mana pe aceste bogatii, cu aceleasi cuvinte pe care stapanul sau le-a folosit (v.16) pentru a le refuza. El minte pentru a-si insusi bunurile altuia (v.22). Daca s-ar fi ridicat indoiala in inima lui Naaman  cu privire la dezinteresul lui Elisei si asupra caracterului fara plata al darului lui Dumnezeu, dar El arata ca se ingrijeste de copiii Lui si nu ingaduie un rezultatat care sa-l dezamageasca. Lacomia si minciuna lui Ghehazi fac, din contra, sa reiasa darnicia acestui om si dorinta sa de a sluji familiei lui Dumnezeu, fiii profetilor. "Invoieste-te", i-a zis el lui Ghehazi, "sa iei doi talanti" (aprox.80 kg). Ghehazi a ascuns aceasta comoara ; acesta este rezultatul unei constiinte rele angajata pe cai gresite ce cauta sa se ascunda de oameni, dar va reusi sa se ascunda de Dumnezeu ?
          Ghehazi a intrat si "a stat inaintea stapanului sau", asa cum Naaman a stat inaintea lui Elisei (v.15), asa cum Elisei insusi statea inaintea lui Dumnezeu (v.16). O indrazneala inexplicabila, daca constiinta i-ar fi aratat ca totul este cunoscut si cercetat de Domnul. El nu a simtit si nici nu a realizat ca departe de ochii profetului, Domnul i-a urmarit fiecare miscare si a vazut gandurile sale. Mai mult, inima lui Elisei a mers cu el, "cand s-a intors omul din carul sau". Ceea ce era mai important decat orice pentru inima omului lui Dumnezeu, era pericolul ce putea cuprinde sufletul celui care tocmai plecase in pace. Putem intelege de aici ca, daca inima sa a mers cu el, a fost ca el L-a rugat staruitor pe Domnul sa-l pastreze pe acest nou-nascut in credinta, si el a fost ascultat.
          Acum se intoarce spre Ghehazi, adresandu-i aceste cuvinte solemne : "Este timp de luat argint si de primit haine, si maslini si vii, si oi si boi, si robi si roabe ?...". Da, era timp, in mijlocul ruinei lui Israel, cand judecata finala atarna deja peste popor, era timp, in pragul nimicirii acestui popor, de a strange ceva pentru sine ? Este acesta caracterul pe care trebuie sa-l aiba un slujitor al Domnului ? Intrebari solemne care se adreseaza de asemenea si constiintei noastre, caci ruina crestinatatii de astazi corespunde timpului de ruina al lui Israel. Daca realizam aceat fapt, ce fel de oameni vom fi noi in purtarea noastra sfanta, dezinteresati ca si Elisei, astfel ca darul fara plata al lui Dumnezeu nu va fi diminuat si, ca si el, cunoscand timpul, nu vom cauta avantaje in aceasta lume, pentru ca stim ca sfarsitul tututror lucrurilor este aproape.
          Judecata asupra lui Ghehazi nu s-a lasat asteptata : "Lepra lui Naaman se va lipi de tine si de samanta ta pentru totdeauna" (v.27). Lepra lui Naaman ! Necuratia carnii care caracterizeaza pe omul idolatru, strain de Dumnezeu, necuratie pe care Domnul o pune peste necredinciosul slujitor al profetului. Nu era nici o deosebire intre ei. Grozavia pacatului nu este atenuata de apartenenta la poporul Israel, de o pozitie de apropiere si de relatie speciala cu Domnul. Din punct de vedere moral, toate acestea nu au nimic de-a face cu El. La fel este si cu marturisirea crestina fara viata. In loc sa binecuvanteze, Dumnezeu Isi pune amprenta, ca sa zicem asa, a dezaprobarii Sale, si toata samanta lui este intinata.                                                              
         

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze