Translate

marți, 31 martie 2015




                   
                          TREI ASPECTE CU PRIVRE LA DISPUTELE DINTRE FRATI
                                                          1 Corinteni 6:1-11



          J.A.Monard


          Printre multele dezordini pentru care apostolul Pavel trebuia sa-i mustre pe corinteni, erau si certurile dintre frati - certuri atat de grave incat ele conduceau la procese inaintea necredinciosilor. Apostolul ii mustra cu vehementa pe corinteni cu privire la acest subiect. Mai intai le arata cat de nepotrivit este ca cei credinciosi - care intr-o zi vor participa la judecarea lumii - sa apeleze astazi la arbitrajul ei. El le da apoi cateva invataturi de baza cu privire la litigiile dintre frati si arata calea care poate duce la o rezolvare.


          1     Medierea

          Daca trebuie cu adevarat ca doua parti sa faca apel la un arbitru, trebuie cel putin sa se adreseze la un frate, si nu la un necredincios! (v.4). Pentru o astfel de raspundere, nu trebuie cautati frati cu un dar special ; chiar un frate "mai putin valoros" trebuie sa fie in stare s-o implineasca. "Spre rusinea voastra vorbesc" adauga apostolul. Apoi el atrage atentia asupra necesitatii de a incredinta aceasta misiune dificila la un "intelept...care sa poata decide intre fratii sai" (v.5).
          Aceasta nu este cea mai buna cale, dupa cum vom vedea. Dar daca trebuie sa fie asa, este de dorit ca cel care este chemat la o astfel de raspundere sa pazeasca recomandarile pe care Moise le face celor care au fost randuiti ca judecatori in Israel: "Judecati cu dreptate intre om si fratele sau... Sa nu fiti partinitori in judecata; sa ascultati atat pe cel mic, cat si pe cel mare. Sa nu va temeti de fata omului" (Deut.1:10-17). Mai mult, mediatorul poate, daca el este calauzit de Domnul, sa exercite o slujba pastorala fata de fratii sai aflati in litigiu, pentru a-i aduce sa-si recunoasca greselile lor si sa se smereasca cu adevarat.


          2     Suferinta si iertare

          Totusi, apostolul nu se opreste asupra modului cum trebuie facuta medierea. El are sa le arate o alta cale, mai buna. "Deci, in adevar, oricum este deja in voi o greseala, ca aveti judecatai intre voi. De ce nu suferiti mai bine nedreptatea? De ce nu, mai de graba, sa fiti pagubiti?" (v.7).
          Este omenesc a cauta sa-ti pui in valoare drepturile tale. Este greu de a accepta sa fii lezat, sa fii tratat pe nedrept, sa fii acuzat in mod gresit...Natura noastra se impotriveste imediat, si riposteaza. Si totusi Domnul a spus: "Nu va impotriviti raului; ci, oricui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt; si celui care vrea sa mearga la judecata cu tine si sa-ti ia camasa, lasa-i si haina" (Mat.5:39,40).
          Si Domnul nostru nu doar a dat aceasta invatatura, ci El a pus-o intr-un mod admirabil si in practica. Petru, care a putut sa-L contemple in drumul Sau aici pe pamant, ne aminteste ca "fiind insultat, nu raspundea cu insulta; suferind, nu ameninta, ci Se incredinta pe Sine Celui care judeca drept" (1 Pet.2:23). Si ne-a dat un model astfel ca si noi sa calcam pe urmele Lui (v.21). Este poate mai greu de a accepta nedreptatile din partea fratilor in credinta decat din partea oamenilor din lume. Dar invataturile Domnului si cele din epistole nu ne autorizeaza sa suferim mai putin sau sa fim mai putin dispusi sa iertam daca nedreptatile ne sunt facute de credinciosi. Sa ne amintim de unul din cuvintele apostolului Pavel: "Imbracati-va deci, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si preaiubiti, cu o inima plina de indurare, cu bunatate, smerenie, blandete, indelunga-rabdare, ingaduindu-va unii pe altii si iertand unii altora, daca are cineva vreo plangere impotriva cuiva; , dupa cum si Hristos v-a iertat, asa si voi" (Col.3:12,13). Ce masura!
          Este adevarat ca, daca este vorba de nedreptati facute de frati in credinta, starea inimii si a constiintei lor inaintea lui Dumnezeu trebuie sa ne preocupe. Este o ocazie speciala de a ne ruga pentru cei care ne fac rau, asa cum ne invata Domnul (Mat.5:44). Si o slujba a dragostei fratesti pentru a castiga pe fratele sau isi are locul sau (Mat.18:15). Dar in niciun caz, aceasta slujba nu poate suprima sau atenua datoria noastra de a suferi si de a ierta, asa cum pasajele precedente ne amintesc. Neintelegerile dintre frati trebuiau sa fie rezolvate, dar intr-un duh de umilinta, de dragoste si de iertare - si nu cu scopul de a reabilita o onoare jignita sau de a obtine o reparare dreapta.


          3     Recunoasterea propriilor greseli

          Sa revenim la 1 Corinteni 6. Dupa ce le-a cerut credinciosilor sa sufere nedreptatile si sa accepte sa fie pagubiti, apostolul adauga brusc: "Ci voi insiva nedreptatiti si pagubiti, si aceasta pe frati" (v.8). "Voi" din versetul 7 si cel din versetul 8 pot foarte bine sa desemneze aceleasi persoane. Intotdeauna este mai usor sa vedem nedreptatile care ne sunt facute decat cele pe care le facem noi altora. De asemenea, ne putem gandi ca sunt multe lucruri pe care ar trebui sa le iertam fratelui nostru, si nu ne dam seama ca exista la fel de multe, poate chiar mai multe, de care fratele nostru trebuie sa ne ierte.
          Constientizarea propriilor greseli este un element esential in reglementarea unei dificultati intre frati. Si daca Domnul ne descopera ceva din greselile noastre - fie prin vocea constiintei noastre fie prin cea a unui mesager - sa nu trecem cu usurinta peste ele. "Dumnezeu sta impotriva celor mandri, dar da har celor smeriti. Smeriti-va deci sub mana puternica a lui Dumnezeu" (1 Pet.5:5,6).
          Marturisind fratelui nostru propriile noastre greseli - dupa ce le-am marturist Domnului - il incurajam pe fratele nostru sa faca la fel.
          Sa ne amintim de imensa datorie care ne-a fost stearsa (Mat.18:32). Sa nu actionam ca slujitorul nemilos.
          Daca, intr-o zi, am venit inaintea lui Dumnezeu cu inimi pocaite si I-am marturisit toate pacatele noastre, nu a fost pentru ca stiam ca El este "bogat in indurare", ca "nu oboseste iertand" si chiar nu-Si va mai aminti "niciodata" de pacatele noastre? (Efes.2:4 ; Is.55:7 ; Ev.10:17). El a dat incredere inimilor noastre, si ne-a adus la El. "Fiti deci imitatori ai lui Dumnezeu, ca niste copii preaiubiti" (Efes.5:1).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze