Translate

vineri, 3 aprilie 2015





                                                                   IONA
                                                                        sau
                                           SCOALA LUI DUMNEZEU
                                                             - II -



          J.A.von Poseck


          In acelasi fel, strigatul nelegiuirii cetatii Ninive "se suise" pana la Dumnezeu, iar El l-a trimis pe profetul Sau cu un mesaj de avertizare al harului. Dar cum a primit mesagerul acest lucru? Prea putin s-a gandit la prapadul care plana asupra milioanelor de pacatosi din Ninive, pentru care fusese pregatit acest mesaj. Primul lui gand a fost la pozitia sa si la faptul daca nu cumva consecintele acestui mesaj ar fi fost de natura sa dauneze caracterului sau de profet al lui Dumnezeu. La sfarsit (cap.4), el insusi isi da pe fata gandurile egoiste care-l condusesera la neascultare, in incercarea nebuneasca de a fugi departe de fata Domnului. Se pare ca el a gandit cam asa: Dumnezeu are cu siguranta intentii de har cu privire la Ninive, dandu-mi acest mesaj de avertizare. Si fara indoiala ca El, trimitandu-ma la ei, va imbraca cuvintele mele cu putere divina pentru a fi convingatoare, iar niniviteni se vor intoarce de la faptele lor rele si se vor pocai. Atunci lui Dumnezeu Ii va parea rau de judecata vestita prin mine, profetul Sau. Stiu ca El este un Dumnezeu plin de har si de indurare, incet la manie si de o mare bunatate, care Se caieste de rau. el va ierta cetatea iar eu, Iona, profetul Domnului, voi fi dovedit ca profet mincinos, de vreme ce judecata vestita prin mine nu va avea loc. N-a spus Domnul Insusi prin gura lui Moise astfel: "Profetul care va avea indrazneala sa spuna in Numele Meu un cuvant pe care nu-i voi porunci sa-l spuna, sau care va vorbi in numele altor dumnezei, profetul acela sa fie pedepsit cu moartea. Poate ca vei zice in inima ta: "Cum vom cunoaste cuvantul pe care nu l-a spus Domnul? Cand ceea ce va spune profetul acela in Numele Domnului nu se va intampla si nu se va dovedi adevarat, va fi un cuvant pe care nu Domnul l-a spus. Profetul acela l-a spus din indrazneala; sa n-ai teama de el".
          Ispita prin care Iona trecea nu era usoara; insa unde era credinta lui? Unde era increderea sa in Dumnezeu, ochiul curat si inima calauzite de ascultarea simpla a credintei? Nu era Dumnezeu Acela care il insarcinase cu vestirea judecatii asupra cetatii Ninive, in stare sa aiba grija de caracterul lui de profet? Cand judecata anuntata de Iona nu a avut loc din pricina pocaintei celor din Ninive, l-au considerat ei pe Iona un profet mincinos? Nu, ci erau foarte bucurosi si recunoscatori ca fusesera iertati si crutati.
          O, ce lucru nenorocit si plin de rautate este "eul", oriunde isi face vazut chipul respingator, mai ales in lucrarea si slujba lui Dumnezeu! Mai degraba sa piara Ninive cu milioanele ei de suflete, decat sa fie afectate caracterul personal, slujba si pozitia unui profet al lui Dumnezeu! Ba, mai grav decat atat, mai degraba turma lui Dumnezeu, pentru care Pastorul cel bun a murit, sa fie imprastiata in cele patru vanturi si sa devina prada lupilor rapitori, care nu o cruta, decat ca cei ce poarta responsabilitatea bisericii sa-si marturiseasca greseala. Istoria bisericii pana la cele mai recente momente poarta marturie despre roadele amare ale unui astfel de egoism neosandit, ale vointei proprii si ale mandriei in unii din cei care au fost priviti ca slujitori ai binecuvantatului Domn, care este bland si smerit cu inima. Fie ca noi, cu simtamantul zdrobitor al nimicniciei noastre, sa invatam sa fim mici inaintea Aceluia care este marele "Eu sunt" in prezenta lui Dumnezeu; odinioara cel mai smerit dintre toti slujitorii, luand cel mai de jos loc pe pamant, El a fost in consecinta inaltat la dreapta lui Dumnezeu, de unde va veni ca "Domn al domnilor si Imparat al imparatilor", ca sa judece aceasta lume. Fie ca noi sa intelegem mai bine caile Sale si sa intram in ele!
          Dumnezeu spusese lui Iona sa mearga spre rasarit, la Ninive, cu acel mesaj solemn, insa al harului. Dar Iona pleaca exact in partea opusa. El merge spre vest, la Iafo (Iope), si ia o corabie catre Tarsis, ca "sa fuga de fata Domnului". De trei ori in acest capitol mentioneaza Duhul Sfant despre incercarea zadarnica a profetului de a fugi de fata Domnului, subliniind in acest mod nebunia unei astfel de incercari.
          Localitatea Iope are in acest sens o semnificatie foarte instructiva. Doi slujitori ai Domnului, unul profet si celalalt apostol, au mers in acest loc. Amandoi erau insarcinati de catre Dumnezeu cu un mesaj pentru natiuni; profetul Vechiului Testament cu un mesaj de judecata, iar apostolul din Noul Testament cu unul al mantuirii, al harului si pacii prin Isus Hristos. Profetul a mers la Iope in neascultare fata de voia lui Dumnezeu, insa apostolul sub calauzirea Duhului. Amandoi au trebuit sa fie exersati pentru slujba in scoala Domnului lor. Au fost dure lectiile pe care fiecare dintre ei a trebuit sa le invete, insa cele destinate profetului au fost de departe cele mai grele, fiindca in cazul lui nu era doar ignoranta, ci neascultare voita. Petru, pe acoperisul casei lui Simon tabacarul, a invatat cu ajutorul vasului coborat din cer o lectie foarte importanta, inainte sa parasesca Iope catre Cezareea, pentru a duce celor dintai roade dintre natiuni mesajul pacii prin Domnul Isus. Insa pentru Iona au fost rezervate doua lectii mult mai grele, desi binecuvantate, pe care a trebuit sa le invete in adancul marii in pantecele pestelui, dupa ce in neascultare luase corabia din Iope pentru "a fugi departe de fata Domnului". Ce lectii! Cat de diferite in caracterul si in pozitia lor, si totusi cat de pline de har si de binecuvantare in scopurile si rezultatele lor!
          Furtuna trimisa de Dumnezeu se dezlantuie. Trebuie sa fi fost de o violenta extraordinara, fiindca "corabia era gata sa se sfarame". Chiar corabierii, obisnuiti cu furtunile, "s-au infricosat, au strigat fiecare la dumnezeul lui si au aruncat in mare incarcatura din corabie, ca s-o faca mai usoara".
          Dar unde era Iona? "Iona a coborat in partea cea mai de jos a corabiei, s-a culcat si a adormit dus". In mijlocul furtunii, atunci cand toti, de la capitan pana la ultimul om, sunt treji si in alerta, profetul doarme dus. De ce? Constiinta lui incepuse sa se trezeasca, iar el vroia sa o adoarma. Si a reusit. Cat de adanca este toropeala unei constiinte adormite de catre Satan, de lume sau de carne, fie ea constiinta unui credincios care s-a indepartat de drumul ascultarii, umbland in neascultare voita, fie a unui necredincios. Doar ca in ultimul caz somnul este mai greu si mai adanc, si in general de mai lunga durata. Acel avertisment solemn al apostolului din epistola catre Efeseni (cap.5:14) este adresat celor credinciosi: "Desteapta-te, tu, care dormi, scoala-te si Hristos va straluci peste tine".
          Cuvinte serioase, adresate crestinilor, crestinilor nepasatori. Ei seamana cu un om care s-a intins sa doarma intr-un cavou, printre cadavre. Ce stare ingrozitoare! Cine altul decat un nebun, sau un om beat, s-ar gandi sa doarma intr-un cavou? Prima parte a acestei chemari este: "Desteapta-te, tu, care dormi".
          Asa s-a intamplat cu Iona. Capitanul pagan al corabiei a trebuit sa vina si sa-l scoale din somn cu aceste cuvinte: "Ce faci tu, dormi? Scoala-te si cheama pe Dumnezeul tau! Poate ca Dumnezeu va voi sa se gandeasca la noi, si nu vom pieri!". Ce cuvinte patrunzatoare adresate de un om neconvertit, asa cum se intampla uneori, cand un credincios este astfel scuturat si trezit din somn! Poate exista ceva mai umilitor pentru copilul lui Dumnezeu? Din nefericire, la cat de multi crestini, care au parasit calea ascultarii pentru a umbla dupa voia lor, le-a fost adresata aceasta chemare: "Desteapta-te, tu, care dormi!".
          Dar, ca si lenesul care cand se trezeste dimineata doar se intoarce pe partea cealalta si imediat adoarme mai adanc ca inainte, tot asa si tu, sarman crestin lumesc (ce contradictie de termeni!) cand esti pe jumatate trezit din somnu-ti periculos, cazi intr-altul si mai adanc. Ai dat atentie numai primei parti a chemarii la desteptare, uitand pe cea de-a doua: "Scoala-te dintre morti!". Urechea ta n-a vrut sa asculte si acest al doilea indemn, si ai adormit astfel din nou, chiar mai adanc ca mai nainte, in tovarasia celor morti, in mijlocul carora ti-ai intins asternutul.
          Acest lucru imi reaminteste de o intamplare foarte miscatoare pe care am citit-o mai demult, despre moartea unei fetite in varsta cam de opt ani. Trecand intr-o seara pe langa un cimitir, ea a observat prin gard niste flori frumoase pe unele dintre morminte. A vrut sa ia cateva din ele, asa ca, poarta fiind deschisa, a intrat si a rupt cateva, insa a fost prinsa chiar in acel moment de catre ingrijitorul cimitirului. Cateva morminte fusesera deja cu cateva zile in urma lasate fara flori, morminte de a caror paza ingrijitorul era insarcinat, asa ca acesta a hotarat sa-i dea o pedeapsa exemplara. A luat-o pe sarmana micuta, care plangea din rasputeri, si a inchis-o intr-un cavou unde zaceau cateva cadavre, cu intentia de a o lasa acolo pentru o ora. Apoi s-a intors la treburile lui. Fiind foarte ocupat in acea seara si trebuind sa mearga in cateva locuri, s-a intors tarziu acasa si, frant de oboseala, s-a culcat imediat, uitand cu totul de micuta prizoniera din cavou. Dimineata, si-a adus deodata aminte de sarmana victima a cruzimii sale. Ingrozit, a alergat catre cavou si a deschis usa. Insa ce priveliste cutremuratoare! Numarul celor morti din dinauntru crescuse cu unul. Ghemuita in cel mai indepartat colt statea sarmana micuta, de-acum moarta. Fata ei frumoasa de copil era schimonosita de groaza. Micutul buchet de flori, cules cu o zi inainte de pe mormant, era inca in poalele ei. Atmosfera rece, de moarte si de putreziciune, si mai presus de toate spaima pricinuita de prezenta cadavrelor, pusesera repede capat scurtei sale existente. Cand cel ce facuse o astfel de fapta inumana a fost dus la inchisoare, numerosi oameni de ordine abia au putut opri multimea ca sa nu-l linseze.
          Nu am mentionat acest teribil incident pentru a-i impresiona pe cititorii crestini ai acestor pagini, lucru care n-ar fi nici profitabil si nici ziditor pentru ei. Dar daca este sa fie numai unul printre ei care a uitat in mod practic curatirea lui de pacate si s-a intins ca sa doarma in cavoul acestei lumi, poate ca intamplarea trista mentionata mai sus va fi pentru el un avertisment serios. Sarmane, de trei ori nefericit, copil lumesc al lui Dumnezeu! Tu esti intr-o pozitie mult mai ingrozitoare decat fetita de care am vorbit. Ea stia foarte bine in ce loc si in tovarasia cui statea - intr-un cavou, printre cadavre. Insa tu pari inconstient ca te afli in acelasi loc si in aceeasi tovarasie, numai ca din punct de vedere spiritual, lucru care nu face situatia mai buna. Ea simtea atmosfera groaznica de moarte si de putreziciune din acel loc. Dar pentru tine aceasta miasma a mortii, care sufoca viata spirituala, a devenit atmosfera obisnuita. Ea, mica sarmana captiva, a simtit intunericul acelei nopti fara dimineata. Linistea mormantului a fost inspaimantatoare pentru ea, iar cel mai mic zgomot in acea camera ar fi infricosat-o si mai mult, afara numai daca ar fi zgomotul pasilor de afara care se apropiau de cavou. O, cum s-ar fi repezit ea la usa la auzul unor asemenea pasi, strigand dupa ajutor. Iar daca usa ar fi fost deschisa, ar mai fi zabovit ea vreo clipa in acel loc groaznic? Nu; ci ar fi iesit ca avand aripi din colivia putreziciunii, la aerul proaspat de afara, multumind lui Dumnezeu ca a izbavit-o din locul acela.
          Insa tu, sarman instrainat de harul lui Dumnezeu si al lui Hristos, te-ai stabilit in aceasta lume, unde totul poarta amprenta pacatului si a mortii, si ti-ai intins asternutul cu cei "morti in pacate si in faradelegi". In loc sa mergi in lume, unde Domnul te-a trimis, asa cum Tatal L-a trimis pe El, ca martor credincios al adevarului, ducand cu tine mireasma unei evanghelii a vietii si a comuniunii pentru semenii tai, tu te-ai insotit cu lumea, a carei prietenie inseamna vrajmasie cu Dumnezeu. Ai uitat ca crucea lui Hristos care a dat la o parte orice bariera dintre tine si Dumnezeu, ar fi trebuit sa fie un obstacol etern intre tine si lume, prin ea lumea fiind rastignita fata de tine si tu fata de lume. Ca si Iona, tu te-ai dus in partea cea mai de jos a corabiei ca sa scapi de furtuna - adica de tulburarile de constiinta. Ai grija, crestinule lumesc! Dumnezeu nu trimite intotdeauna o furtuna exterioara, ca in cazul lui Iona. Nu-ti inchide urechile si inima la vocea lui Dumnezeu, care nu numai ca este "maret deasupra apelor", ci si vorbeste cu putere constiintei si inimii, prin Duhul si Cuvantul Sau, ca nu cumva astfel sa ai aceeasi soarta ca a unora din Corint care, din somnul spiritual, au alunecat in cel al mortii. Este intr-adevar mult mai bine sa te muti si sa fii impreuna cu Hristos, insa este trist, foarte trist, sa "cazi in pustie" lovit de mana lui Dumnezeu in disciplina. Sa fii luat astfel in cer, taiat precum o mladita neroditoare, este un mod trist de a pleca acasa.
          "Desteapta-te, tu, care dormi, scoala-te dintre cei morti si Hristos va staluci peste tine". Adica, desteapta-te, scoala-te si trage obloanele camerei intunecoase a somnului ca de moarte, ca astfel soarele sa patrunda inauntru, iar Hristos sa straluceasca peste tine. Si daca exista vreun colt intunecat in inima ta - fie el iubirea de bani, sau de lume, sau altceva care s-a interpus intre tine si Hristos, luandu-I locul in inima ta - deschide usa si lasa ca lumina lui Hristos si a Cuvantului Sau sa straluceasca inauntru si sa dea totul pe fata. Astfel, ochiul tau fiind din nou curat, atintit asupra lui Hristos, tot trupul iti va fi plin de lumina, iar inima se va bucura de dragostea Tatalui si a Fiului, de puterea Duhului Sfant care nu mai este intristat si care-L glorifica pe Hristos, luand din cele ale Lui si descoperindu-ni-le noua.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze