Translate

marți, 7 aprilie 2015




       
                                                                       IONA
                                                                           sau
                                              SCOALA LUI DUMNEZEU

                                                               - IX -



          J.A.von Poseck


          Inainte de a ne continua meditatiile asupra lui Iona sub curcubete, ne vom ocupa putin si de ceilalti doi copaci.
          Micul grup de israeliti credinciosi pe care il vedem in cea de-a doua parte a primului capitol al Evangheliei dupa Ioan, avea o insusire binecuvantata, comuna tuturor celor ce-l compuneau: Il asteptau pe Mesia Cel fagaduit. Ei au cautat si au gasit. "Noi L-am gasit pe Mesia", spune Andrei fratelui sau Simon. "Noi am gasit pe Acela despre care a scris Moise in lege si despre care au scris profetii: pe Isus, Fiul lui Iosif, care este din Nazaret", exclama Filip catre Natanael. Acesta din urma, ca si ceilalti, cercetase Scripturile, caci ii raspunde lui Filip: "Poate iesi ceva bun din Nazaret?"(*). Dar el mai facuse si altceva. Inainte ca Filip sa-l aduca la Isus, el fusese "sub smochin", singur cu Domnul, in framantari adanci ale sufletului. Probabil ca suspinele lui au purtat caracterul unor cuvinte ca acestea: "O! de ai despica cerurile si Te-ai cobori, muntii s-ar topi inaintea Ta, ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa sa dea in clocot, ca sa faca Numele Tau cunoscut vrajmasilor Tai, pentru ca popoarele sa tremure de prezenta Ta! Cand ai facut lucruri inspaimantatoare la care nu ne asteptam, Te-ai coborat si muntii s-au zguduit inaintea Ta, cum niciodata nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se, si cum nici n-a vazut vreodata ochiul  asa ceva: ca un alt dumnezeu afara de Tine sa fi facut asemenea lucruri pentru cei care asteapta totul de la El. Tu iesi inaintea celor care implinesc cu bucurie dreptatea, celor care isi amintesc de Tine in caile Tale. Iata, Te-ai maniat, pentru ca am pacatuit: in caile Tale este vesnicie si noi vom fi mantuiti. Toti am ajuns ca niste necurati si toate faptele noastre drepte sunt ca o haina manjita. Toti suntem ofiliti ca o frunza si nelegiuirile noastre ne iau ca vantul. Nu este nimeni care sa cheme Numele Tau sau care sa se trezeasca si sa se alipeasca de Tine: de aceea ne-ai ascuns fata Ta si ne faci sa ne topim din cauza nelegiuirilor noastre. Dar acum, Doamne, Tu esti Tatal nostru; noi suntem lutul, si Tu esti olarul nostru, suntem cu toti lucrarea mainilor Tale. Nu Te mania prea mult, Doamne, si nu-Ti aduce aminte pentru totdeauna de nelegiuire! Iata, priveste, Te rugam, caci toti suntem poporul Tau" (Isaia 64:1-9).

          (*) "Cerceteaza si vezi ca niciun profet nu s-a ridicat din Israel" (Ioan 7:52).

          Cu siguranta ca in acel smochin nu erau doar frunze. Domnul a gasit in el cel putin un rod bun si copt: "un israelit in care nu este viclenie". Si ce rasplata binecuvantata a primit Natanael de la Domnul! Isus i se descopera nu numai ca Mesia, asa cum a facut cu altii. Natanael exclama: "Rabi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Tu esti Imparatul lui Israel!". El cautase si gasise; ceruse si i se daduse; batuse si i deschisese (**).

          (**) Cand eram la universitate stateam cu totii la picioarele unui astfel de Natanael, care se imbracase cu "omul cel nou", dupa ce Il gasise pe Hristos, devenind dupa aceea unul dintre cei mai faimosi scriitori in domeniul istoriei bisericii. Pe cand studia la Universitatea din Gotingen, i-au cazut ochii pe un Nou Testament in original. L-a deschis la inceputul Evangheliei dupa Ioan si a citit primul verset: "La inceput era Cuvantul si Cuvantul era cu Dumnezeu si Cuvantul era Dumnezeu". "βρήκαμε!" (Am gasit!) a exclamat el. Acele cateva cuvinte ii descoperise gloria Aceluia caruia Natanael Ii spune: "Rabi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Tu esti Imparatul lui Israel!". Ce sarman "βρήκαμε!" (Evrika), in comparatie cu acesta, a fost acela al lui Arihimede atunci cand a facut celebra-i descoperire stiintifica!

          Cat de binecuvantat si plin de invataminte este acest smochin, iubite cititor! Desi era doar un smochin iudaic, dorinta mea este ca toti sa fim mereu gasiti sub el, precum Natanael, inainte ca Filip sa-l cheme si sa-l introduca in prezenta Aceluia cu care fusese mai inainte in legatura prin Duhul. Astfel ca de la smochin, israelitul credincios a fost adus la "mar" - Hristos (Cantarea cantarilor 2:3). El s-a asezat la umbra "marului" si rodul Acestuia a fost dulce pentru cerul gurii lui, asa cum el insusi fusese pentru Stapanul sau o smochina invioratoare.
          Faca Domnul, repet, sa fim ca Natanael, respirand aerul racoros de sub acest copac, in locul atmosferei uscate a unui studiu lipsit de rugaciune, sau a miasmei otravitoare de sub pomul religiei moderne. Ce oameni diferiti am fi astfel in casele, la serviciile, sau in adunarile noastre! Ca Filip si Natanael, numai ca intr-un sens mult mai inalt, trebuie si noi sa ne bucuram, la umbra "marului", de dulceata roadelor Sale, si astfel comuniunea noastra unul cu altul, ca si marturia individuala, vor avea mai mult din mireasma placuta a lui Hristos.
          Urmeaza acum sicomorul. Acest copac, cu micul om din varful lui, care priveste atat de atent dupa Domnul, reprezinta o imagine frumoasa a Evangheliei si a binecuvantarii legate de ea, fagaduita tuturor pacatosilor care cauta mantuirea. La rasaritul soarelui, pasarile zboara de pe crengile de jos pe cele din varf. pentru a-L saluta astfel pe Creator cu cantecele lor de lauda. Asa a facut si Zacheu. El era doar o pasare mica, una neinsemnata. Ridicarea lui n-a insemnat inaltarea de sine, ci mai degraba smerire, atunci cand el, fara sa-i pese de rangul si de demnitatea sa, s-a urcat precum un copil in sicomor, dorind sa-L vada macar o data pe Domnul, care venea sa vesteasca Evanghelia celor saraci. Era doritor sa prinda macar o privire a Aceluia care zisese: "Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna". Zacheu a cautat si el si a gasit; ba chiar a gasit mai mult decat cautase. Pentru ca nu numai ca ochii lui au vazut mantuirea pe care Dumnezeu o pregatise sa fie inaintea tuturor popoarelor, dar Domnul, a carui bucurie este sa cinsteasca pe cei ce se smeresc, S-a invitat la el in casa. Acolo el a auzit chiar vocea Mantuitorului spunandu-i: "Astazi a intrat mantuirea in casa aceasta...Pentru ca Fiul Omului a venit sa caute si mantuiasca ce era pierdut".
          Binecuvantat sicomor, purtand roada unui pacatos cautandu-L pe Domnul! Fie ca El, ai carui ochi au descoperit de indata acel rod ascuns, sa ne dea si noua astfel de ochi intelepti pentru a putea descoperi la timpul potrivit astfel de roade pe jumatate ascunse printre ramurile pomului Evangheliei Sale, fara sa incercam sa le scuturam inainte de a fi coapte. Dumnezeu, care singur face sa creasca, va face ca la timpul culesului roadelor coapte sa cada in cosurile slujitorilor Sai, ca astfel toata gloria sa fie data Aceluia de la care vin toate binecuvantarile si caruia Ii apartine toata puterea, anume "Mielului lui Dumnezeu", injunghiat odinioara pentru cei pacatosi. Fiindca Cel care l-a chemat pe Zacheu si pe noi, ne-a trimis in lume ca sa fim martori ai harului divin si ai adevarului. El sa ne dea bucuria de a strange cat mai multe roade din acest copac al Evangheliei si sa ne rugam la umbra lui pentru binecuvantarea tuturor lucratorilor din aceasta sfera. Vom fi atunci paziti de doua extreme - fie sa ne pierdem interesul pentru lucrarea Evangheliei, ocupati fiind cu binecuvantarea bisericii, asa cum stau lucrurile, din nefericire, nu cu putini; sau, lucru la fel de rau, daca nu chiar mai rau, sa facem totul din Evanghelie, neglijind astfel biserica si "strangerea noastra laolalta", obiceiul trist al multora din ziua de azi. Credinciosii din Filipi erau la fel de familiarizati cu "smochinul" ca si cu "sicomorul". Si de ce? Pentru ca stateau la umbra "marului", preferandu-i mireasma si dulceata inaintea oricarui alt copac si "bucurandu-se totdeauna in Domnul". Sa le urmam si noi exemplul.
          Ne intoarcem acum la profetul nostru de sub curcubete. Iona avea de invatat, prin zdrobirea inimii sale in dezamagirea ei, ce inseamna mila si indurarea inimii lui Dumnezeu. El nu cunoscuse cum sa pretuiasca aceasta indurare divina, asa ca a trebuit sa invete, prin suferinta personala, ca el insusi avea nevoie de ea. Acest lucru l-a invata sub copacul miraculos.
          "Dar a doua zi, la rasaritul soarelui, Dumnezeu a pregatit un vierme, care a intepat curcubetele, incat s-a uscat. Cand a rasarit soarele, Dumnezeu a pregatit un vant inabusitor de la rasarit si soarele a batut peste capul lui Iona, incat el a lesinat. Si si-a cerut moartea si a zis: "Mai bine sa mor decat sa traiesc!". Inima lui s-a ofilit in el la fel ca pomul sub care statea si si-a varsat amaraciunea impotriva lui Dumnezeu, care i-a zis din nou: "Bine faci tu ca te manii din cauza curcubetelui?". Acum limbajul profetului capata un caracter de sfidare. El raspunde: "Fac bine ca ma manii, pana la moarte!".
          Ce contrast intre acest fel de a vorbi si cel din pantecele pestelui! Acolo constiinta ii era atinsa si el a strigat la Dumnezeu in necazul lui. Insa atunci cand curcubetele s-a uscat, altfel au stat lucrurile. Constiinta lui nu avea de jucat niciun rol aici, ci mintea lui, care insa s-a razvratit impotriva lui Dumnezeu. Nu fusese curcubetele un dar al Domnului, pe care Iona nici nu-l ceruse macar? Si indata ce el a inceput sa se bucure de umbra lui, Dumnezeu l-a si luat. Fara indoiala ca Iona a priceput ca uscarea, ca si crestera lui rapida, fusese lucrarea lui Dumnezeu. Nu insemna asa ceva cruzime? Nu era ca o batjocura adusa dezamagirii profetului? Aceasta era oare rasplata pentru marturia fidela si neinfricata data de el in acea cetate mare si nelegiuita? Cam asa ii soptea ispititorul lui Iona, iar inima lui fireasca si razvratita era pornita sa asculte la sugestiile sarpelui cel vechi.
          Oare insa n-ar fi trebuit ca chiar vestejirea  frunzelor acelui copac, care-i fusese adapost, sa fie ca un "susur bland si subtire", care sa aiba ecou in urechile profetului? "Iona, ce faci tu aici in acest trist post de observatie? Astepti judecata lui Dumnezeu cand El asteapta sa-Si arate harul? Esti manios fiindca El este bun?". Insa profetul nu intelegea inca un astfel de sususr al harului. El persevera in atitudinea lui lipsita de compasiune. Asa ca pomul a trebuit sa se usuce, iar profetul sa invete prin propria-i suferinta ca el insusi avea nevoie de acea compasiune care-i lipsea atat de mult si pe care o aprecia atat de putin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze