Translate

vineri, 26 iunie 2015




                                   ARMURA


                              "Imbracati toata armura lui Dumnezeu" ( Efes. 6:11)

                                                                     - V -


          Henri Rossier


          5     Lupta din celelalte epistole, altele de cat cea catre Efeseni


          Suntem indemnati, pentru a scapa de aceste uneltiri, sa fim vigilenti si treji si sa folosim pentru a le combate toate armele pe care Dumnezeu le pune la dispozitia noastra.
          Prin aceasta intram in subiectul care alcatuieste titlul acestei scrieri, dar inainte de a-l cerceta in epistola catre Efeseni, este important sa vedem si alte pasaje care trateaza acelasi subiect.


                    Romani 13:11-14

          "Si aceasta, cunoscand timpul, ca este deja ceasul ca noi sa ne trezim din somn, pentru ca acum mantuirea este mai aproape de noi decat atunci cand am crezut. Noaptea este mult inaintata si ziua este aproape; sa lepadam deci faptele intunericului si sa imbracam armura luminii. Sa umblam cum se cuvine, ca in timpul zilei, nu in chefuri si in betii, nu in desfrau si in destrabalare, nu in cearta si invidie. Ci imbracati-va in Domnul Isus Hristos si nu purtati de grija de carne, ca sa-i treziti poftele".
          Acest pasaj considera noaptea lumii acesteia, caracterizata prin absenta lui Hristos "lumina lumii", foarte inaintata. Ziua este gata sa apara. Aceasta zi este mantuirea, inca viitoare, care este mai aproape de noi decat atunci cand am crezut (*). Aceasta mantuire, o vom atinge la venirea Aceluia pe care Il asteptam ca Mantuitor. Trebuie deci sa ne trezim din somn. Acesta din urma nu este definit in mod deosebit ca un lucru rau in sine, vezi 1 Tesaloniceni 5:7 si Efeseni 5:14, ci mai degraba ca o influenta a locului in care ne gasim. De asemenea, nu este vorba de somnul nostru, ci de faptul ca noaptea, randuita pentru somn, este aproape de sfarsit. Este timpul sa nu avem in vedere altceva decat aparitia zilei, mantuirea. In asteptarea acestui eveniment avem doua lucruri de realizat : primul este respingerea lucrarilor intunericului, ca o haina de noapte pe care o dezbracam. Atunci cand traim in mijlocul intunericului, noi nu suntem la adapost de lucrarile sale. Gandurile si activitatile noastre sunt in pericol de a imbraca mai mult sau mai putin caracterele locului in care traim. Iata ce trebuie sa indepartam mai intai pentru a putea imbraca, in al doilea rand, armele luminii. Acestea alcatuiesc hainele zilei. Acestea sunt hainele unui razboinic. Ziua trebuie sa ne gaseasca inarmati, intr-o atitudine potrivita zilei si in opozitie totala cu intunericul si lucrarile lui. Atunci cand intalneste armele luminii, Satan nu poate intreprinde nimic impotriva celui care le poarta. Ele imprima conduitei noastre un aspect de onestitate care este in acord cu ziua de care noi apartinem. Lumina imbracata de noi este o arma impotriva tuturor lucrarilor intunericului prin care Satan cauta sa compromita conduita crestina. De fapt, a imbraca armele luminii, inseamna practic a ne imbraca in Domnul Isus Hristos (v.14). Acesta este modul in care, de la plecarea Sa, noi am devenit "lumina lumii" ( Matei 5:14).

          (*) In epistolele apostolului Pavel mantuirea deplina ( trup, suflet si duh) este vazuta la sfarsitul drumului nostru pe pamant ( venirea Domnului), Rom.8:23-25. (n.t.)


                    1 Tesalaniceni 5:4-10

          "Dar voi, fratilor, nu sunteti in intuneric, ca ziua sa va surprinda ca un hot. Pentru ca voi toti sunteti fii ai luminii si fii ai zilei; noi nu suntem ai noptii, nici ai intunericului. Astfel deci sa nu dormim, ca ceilalti, ci sa veghem si sa fim treji; pentru ca cei care dorm, dorm noaptea; si cei care se imbata, se imbata noaptea; dar noi, fiind ai zilei, sa fim treji, imbracand platosa credintei si a dragostei si, drept coif, speranta mantuirii; pentru ca Dumnezeu nu ne-a randuit spre manie, ci spre dobandirea mantuirii prin Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pentru noi, ca, fie ca veghem, fie ca dormim, sa traim impreuna cu El".
          Gasim aici un gand putin diferit de cel pe care l-am vazut in Rom.13. Aici crestinul nu este in intuneric si nu are legatura cu noaptea, de asemenea aparitia zilei Domnului nu poate sa-l surprinda ca un hot. Este deci indemnat sa nu doarma ca ceilalti care nu au cunostinta despre Hristos, si nici nadejde (vezi 4:13 ; 5:6). Doua lucruri ii caracterizeaza pe acesti "ceilalti" : somnul si betia, care apartin de noapte. Ei sunt inconstienti de pericolul in care se gasesc, inconstienta care caracterizeaza starea lor de moarte morala. Mai mult, ei se imbata prin satisfacerea poftelor care-i fac robi lui Satan, pierzandu-si orice sentiment de responsabilitate fata de Dumnezeu. In prezenta acestui intuneric, copilul lui Dumnezeu, fiul luminii si al zilei, este indemnat sa fie treaz. El trebuie sa pastreze claritatea deplina si libertatea duhului, roada absentei poftelor care antreneaza si inrobesc lumea, facand din ea o prada pentru Satan. Aceasta il pune in mod inevitabil in lupta cu lucrurile prin care vrajmasul cauta sa-l atraga. Aceasta este o lupta defensiva. Prin ea crestinul este pazit sa nu cada in cursele care ii sunt intinse. Pentru aceasta el are la dispozitie doua piese din aceasta armura, dar ele ii sunt suficiente. Ceea ce ele reprezinta : credinta, dragostea si nadejdea, caracterizeaza in primul capitol din aceasta epistola (v.3) activitatea si viata practica a crestinului. Ca si armura, aceste virtuti caracterizeaza lupta.
          In lupta pe care vrajmasul plin de viclenie o duce impotriva celui credincios, el cauta sa-l atinga in doua locuri vulnerabile. El poate sa acapareze inima, centrul afectiunilor, si sa-i provoace rani mortale. Trebuie deci sa punem la adapost inima noastra in spatele unei platose alcatuita din aceste doua lucruri : credinta si dragostea. Protejam inima noastra de loviturile vrajmasului, mai intai prin credinta, prin ochii sufletului indreptati spre Hristos, caci credinta ne ofera totdeauna ca obiect aceasta persoana binecuvantata. Dragostea este al doilea caracter al platosei. Aici avem increderea ca suntem iubiti. Credinta ne ofera pe Hristos ca obiect, dragostea Il face sa locuiasca in inimile noastre. Toate sagetile lui Satan nu pot atinge o asemenea fericire. As putea sa abandonez un Obiect atat de desavarsit, atat de minunat, o bucurie atat de inalta, pentru bauturile ametitoare si otravite pe care lumea vrea sa sa mi le ofere ?
          Dar daca nu poate sa atinga inima, Satan va cauta sa atinga capul, centrul gandurilor, pentru a-l indeparta de Obiectul sau. Coiful, nadejdea, pazeste gandurile noastre atasate in intregime de Hristos, ca Cel pe care Il asteptam sa vina. Implinirea nadejdii noastre va fi dobandirea mantuirii. Aceasta ne este asigurata, pentru ca Dumnezeu la aceasta ne-a randuit, nu la manie. Planul lui Dumnezeu cu privire la noi se va implinii. In prezent mania este in urma noastra, caci ea s-a sfarsit la cruce cazand pe Mielul lui Dumnezeu; dar nadejdea este inaintea noastra si aceasta mantuire care ne este asigurata o vom dobandi, caci ea nu ne va fi luata niciodata.
          Nicio sageata de-a lui Satan nu poate sa atinga asemenea realitati. Ele sunt intemeiate pe lucrarea lui Hristos "care a murit pentru noi, ca, fie ca veghem, fie ca dormim, sa traim impreuna cu El". Avem inca de acum aceasta in El. Cuvintele : "sa traim impreuna cu El" uneste inca de astazi intr-o viata comuna cu El pe sfintii in viata si pe cei adormiti, asa cum vor fi uniti, inviati si schimbati, intr-o zi viitoare la venirea Domnului.
         

miercuri, 10 iunie 2015





                                   ARMURA


                            "Imbracati toata armura lui Dumnezeu" ( Efes. 6:11)

                                                                   - IV -


          Henri Rossier


          4     Uneltirile diavolului

          Ne vom acupa acum de lupta, asa cum ne este descrisa in epistola catre Efeseni.
          Avem de-a face in primul rand cu "uneltirile diavolului". Acestea sunt mult mai periculoase pentru sufletele noastre decat violentele sale.
          Principala lui inselatorie este sa ne faca sa coboram in atmosfera lumii in care este domn si unde stapaneste dupa placerea sa. Actionand astfel, reuseste sa aiba castig asupra noastra, caci lumea este un vast sistem social, politic si religios in care Satan este domn si in care Dumnezeu este absent. Intram in fiecare moment in contact cu acest sistem, pe care ar trebui sa-l traversam ca straini, si de acolo la a ne asocia la acest sistem nu este decat un pas de facut.
          Mijlocul folosit de Vrajmas pentru a ne lipsi de bucuria tarii ceresti va fi intotdeauna intunecarea cerului si ascunderea lui Hristos dinaintea noastra, coborand crestinismul nostru la nivelul pamantului si acomodandu-ne cu lumea.
          O alta lucrare inselatoare a "capeteniei autoritatii vazduhului" consta in doctrine false pe care le raspandeste printre crestini si prin care nimiceste nadejdea lor cereasca. Gasim numeroase exemple in epistolele apostolului Pavel.
          In 1 Corinteni 15:12, invatatorii falsi ziceau ca "nu exista inviere dintre morti". Aceasta era vechea erezie a saducheilor. Aceasta invatatura duce intr-un mod fatal sufletele la negarea invierii lui Hristos, lipsindu-ne de bucuria tarii ceresti pe care aceasta inviere ne-a dobandit-o.
          In 2 Timotei 2:18, Imeneu si Filet invatau ca invierea a avut deja loc, invatatura nimicitoare care aseza pentru eternitate Biserica, sau familia lui Dumnezeu, pe pamant.
          In 2 Tesaloniceni 2:2, inselatorii spuneau ca ziua Domnului a venit deja si, punand astfel crestinul in mijlocul scenei viitoare de judecata, rapindu-i nadejdea venirii lui Hristos care ar trebui sa preceada aceasta zi pentru a-i introduce pe cei rascumparati in cer.
          Atunci cand Satan nu reuseste sa-i insele pe copiii lui Dumnezeu prin invataturi gresite, el nu a epuizat toate resursele sale si are mijloace mult mai perfide, indreptandu-ne privirile spre pamant si indepartand cerul dinaintea ochilor si a inimilor noastre. El ne convinge adesea ca crestinismul consta, in primul rand, intr-o conduita buna, a ne integra cu moderatie in distractiile lumii, a lua parte la lucrarile ei caritabile, a indeplini ceea ce ea numeste datorii religioase. In acest mod, crestinii, pot sa duca o viata corecta, dar care nu le va atrage niciodata ura lumii, coborand crestinismul lor ceresc la nivelul pamantului. Ei si-au pierdut calitatea de luptatori si se simt atat de bine acomodati cu aceasta conditie, astfel ca este nevoie uneori de situatii exceptionale, cum ar fi un pat de moarte, pentru a se descoperi in ei urme de viata ceresca.
          In aceasta stare de coborare spirituala, Vrajmasul nu are greutate sa asocieze victimile sale cu mediul in care ele se gasesc si sa le faca sa iubeasca lumea si placerile ei. Crestinismul lor pamantesc devine astfel un crestinism lumesc. Ne avand alta tinta decat binecuvantarile pamantesti, de altfel pretioase si importante, pe care Dumnezeu le ofera impreuna cu evlavia, ei neglijeaza "promisiunea vietii viitoare" si se lasa putin cate putin atrasi, ca si "dreptul Lot" prin placerile pacatului si ajungand sa fie mantuiti "ca prin foc".
          

vineri, 5 iunie 2015





                                    ARMURA


                           "Imbracati toata armura lui Dumnezeu" ( Efes. 6:11)

                                                                    - III -


          Henri Rossier


          3     Diferitele scopuri ale lui Satan

          Daca privim acum diferitele scopuri ale Vrajmasului in batalia pe care o duce impotriva lui Hristos si a poporului Sau, le vom gasi ilustrate in istoria lui Israel de la iesirea sa din Egipt pana la intrarea in Canaan.
          Primul scop al lui Satan este sa-i tina cu orice pret pe oameni ca victime ale sale, in robie si sub stapanirea sa. Atunci cand vede ca nu poate reusi si ca, prin puterea lui Dumnezeu, robii sai sunt gata sa-i scape, el ii urmareste, ca si faraon, imagine a vrajmasului, cu toata ostirea sa, ca sa-i prinda si sa aduca peste ei stapanirea care i-a scapat. Aici incepe lupta, dar aceasta lupta nu este incredintata poporului; este lucrarea Domnului, si numai a Lui. El nu cere lui Israel decat credinta : "Domnul va lupta pentru voi, dar voi stati linistiti!". El va fi cel care "a aruncat in mare pe cal si pe calaretul lui" ( Exod 14 ; 15).
          Odata scapat de robie si intrat in pustie, Israel il intalneste pe Amalec, Vrajmasul sub o alta forma, si cu un alt scop, acela de a pune un obstacol calatoriei prin pustie si de a impiedica poporul sa ajunga la mostenirea sa.
          Dupa trecerea Iordanului, Vrajmasul ridica inaintea poporului lui Dumnezeu un obstacol impresionant, cetatea Ierihon. Scopul sau este de a-l impiedica sa intre in mostenirea sa.
          In final, zidurile acestei fortarete fiind daramate inaintea ostirii credintei, Israel intalneste inaintea lui pe toti imparatii Canaanului adunati pentru a-l impiedica, fie sa intre in posesiune mostenirii sale, fie pentru a pastra si completa aceasta posesiune.
          La acest al patrulea eveniment se refera in special indemnurile din cap. 6 din epistola catre Efeseni. Aceasta epistola, asimilata in intregime de o maniera remarcabila cartii Iosua, ne infatiseaza crestinul introdus in locurile ceresti pentru a se bucura de toate binecuvantarile mostenirii sale, dar, aceste binecuvantari, Satan cauta sa i le rapeasca, iar pentru a le realiza si pastra, credinciosul trebuie sa lupte cu "puterile spirituale care sunt in locurile ceresti", dupa ce a imbracat toata armura lui Dumnezeu.
          Lupta despre care vorbim trebuie sa fie subiectul principal al meditatiei noastre, dar este necesar de remarcat ca lupta noastra nu se limiteaza doar in aceasta directie. Crestinul are frati captivi si el trebuie sa lupte pentru ai elibera. Asa a fost lupta lui Avraam pe care cap. 14 din Geneza ne-o prezinta. Cu cativa oameni patriarhul urmareste pe cei patru imparati, castiga batalia si il elibereaza pe fratele sau Lot, care devenise prizonierul lor. Aceasta lupta nu poate avea alt obiectiv, ca si in situatia lui Avraam, decat de a elibera pe unul din fratii nostri, luati captivi de lume, si de a-l aduce la libertatea copiilor lui Dumnezeu. Sa ne amintim ca aceasta biruinta poate aduce o mare rasplata din partea Melhisedecului nostru. De asemenea putem avea de luptat si singuri pentru eliberarea intregului popor al lui Dumnezeu, ca si Ionatan impotriva strajei filistenilor, a carei infrangerea a adus eliberare pentru tot Israelul.
          Lupta crestina mai are un alt scop care ne este prezentat in imagine in primul capitol din cartea Iosua. Rubenitii, Galaditii si jumatate din semintia lui Manase au primit partea lor in tara ( este adevarat dincoace de Iordan) si Domnul le-a dat "odihna", dar ei nu trebuiau sa ramana acolo. Trebuiau sa treaca inarmati inaintea fratilor lor pentru a-i ajuta pana ce Domnul va da odihna si acestora. Astfel, o parte din Adunarea lui Dumnezeu este chemata sa dea o mana de ajutor altora, pana cand acestia din urma ajung sa se bucure de privilegiile pe care cei dintai le au deja.
          In cele din urma ar fi mai bine sa spunem: in primul rand, lupta crestina este "lupta Evangheliei" Daca, in ce ne priveste pe noi, nu am avut altceva de facut, decat a crede in dragostea si puterea lui Dumnezeu pentru a scapa de robia lui Satan, exista alti sarmani pacatosi care sunt tinuti in legaturile care ne inlantuiau si pe noi altadata. Avem de luptat impotriva Vrajmasului pentru a putea sa le atingem constiintele si sa-i aducem sa se increada, ca si noi, in Dumnezeu Mantuitorul. Aceasta era lupta filipenilor. Ei "stateau tari intr-un singur duh, cu un singur suflet, luptand impreuna pentru credinta Evangheliei si neinfricosati in nimic de adversari". De partea sa, apostolul ducea singur aceasta lupta ( 2 Tim. 2:9-10),  sau isi asocia si pe alti credinciosi impreuna cu el ( Filip.1:27,28,30; 4:3; 2 Tim.1:8; 2:3). Aceasta lupta face parte din "lupta cea buna a credintei" (1 Tim.6:12; 2 Tim.4:7).
          Armele luptei pentru Evanghelie sunt ofensive. Ele sunt Cuvantul lui Dumnezeu si rugaciunea, asupra carora vom reveni mai tarziu.
          

joi, 4 iunie 2015





                                   ARMURA


                            "Imbracati toata armura lui Dumnezeu" ( Efes. 6:11)

                                                                 - II -


          Henri Rossier


          2     Vrajmasul

          Dupa ce am spus ce este lupta crestina si ce nu este ea, sa vedem care este vrajmasul cu care avem de luptat. Acest vrajmas este Satan. El foloseste impotriva noastra diversi agenti, vizibili si invizibili.


                    Agentii invizibili ai lui Satan

          Agentii sai invizibili : stapanirile, autoritatile, puterile spirituale ale rautatii aflate in locurile ceresti ( Efes. 6:12), sunt mai intai ingerii pe care Satan i-a antrenat in razvratirea sa. Acesti ingeri cazuti au "capetenii" care exercita influenta asupra conducatorilor lumii pentru a contracara prin ei planurile lui Dumnezeu fata de poporul Sau, in timp ce alte "capetenii" angelice, asa cum este Mihail, arhanghelul, actionand sub comanda lui Hristos, pentru a li se impotrivi si a impiedica planurile lor asupra acelorasi conducatori ( Dan. 10).


                    Satan actioneaza intr-un mod ocult

          Mai mult, Satan insusi actioneaza de-o maniera oculta, deghizandu-se chiar in inger de lumina ( 2 Cor. 11:14) pentru a insela mai bine pe oameni. El este "capetenia autoritatii vazduhului" ( Efes. 2:2). Aceasta autoritate este duhul lumii peste care Satan stapaneste si conduce dupa placerea lui, fie prin ispitirile si intimidarile sale, fie prin ura pe care o insufla in inimile oamenilor impotriva lui Dumnezeu, sau provocandu-i pe unii impotriva celorlalti. Putere de temut, dar care va fi in curand ca o mana de paie inaintea Dumnezeului pacii atunci cand El va zdrobi pe Satan sub picioarele noastre! (Rom. 16:20).


                    Agentii vizibili ai lui Satan

          Dar Satan are si agenti vizibili, numiti de asemenea "stapaniri si autoritati". Randuite, la inceput, de Dumnezeu pe pamant, si avand autoritate prin El, ele au fost imbracate de El cu demnitate si putere in mijlocul oamenilor ( Tit 3:1); dar ele au devenit prada lui Satan care le dirijeaza dupa placerea sa, desi Dumnezeu are, in ciuda impotrivirii lor, mana ridicata asupra deciziilor lor. Ele apartin de intunericul in care lumea a cazut, si acolo exercitandu-si actiunea lor. In pofida indepartarii lor de Dumnezeu, credinciosul trebuie sa le recunoasca ca provenind de la El in caracterul lor primitiv, ceea ce ii permite, facand abstractie de starea lor actuala, sa se roage si sa mijloceasca pentru ele. Aceste stapaniri si autoritati, diavolul, devenit capetenia lor, se foloseste de ele pentru a face razboi lui Hristos. Ele sunt sub influenta puterii spirituale a rautatii pe care Satan o poseda si care se afla "in locurile ceresti", de unde Vrajmasul nu a fost inca aruncat ( Apoc. 12:9). Acum Dumnezeu le-a dezbracat deja, aratand adevaratul lor caracter si punand in lumina aceasta putere spirituala, stapaniri si autoritati satanice care sunt in locurile ceresti si triumfand asupra lor prin cruce ( Col. 2:15).
 

                    Agentii lui Hristos, vizibili si invizibili

          In opozitie cu Satan, Hristos are de asemenea agentii si instrumentele Sale vizibile si invizibile. Dar mai intai de toate El are, ca om inviat dintre morti si asezat la dreapta lui Dumnezeu in locurile ceresti, suprematie peste toate lucrurile. El este mai presus de orice stapanire si autoritate in locurile ceresti; heruvimi, serafimi, arhangheli, tot ce este imbracat cu demnitate si stapanire in ostirile din cer, Lui Ii sunt supuse. El este mai presus de orice nume care poate sa-l poarte oamenii pe pamant. Stapanirile si autoritatile lui Hristos au un caracter diametral opus fata de cele ale lui Satan : primele sunt in cer si din cer, cele ale Vrajmasului sunt intuneric si in intuneric, si din lume si in lume ( Efes. 1:20,21).
          Gasim, referitor la Hristos, acelasi gand in Col. 1:16. Acest pasaj ne prezinta pe Hristos ca si Creatorul tuturor lucrurilor, in cer si de pe pamant, lucruri vizibile si invizibile. Lucrurile vizibile sunt tronuri si domnii de pe pamant. El este cel care a randuit imparatii si care a incredintat domnia oamenilor pe care i-a ales pentru aceasta. Lucrurile invizibile sunt infatisate aici ca stapanirile si autoritatile ceresti randuite de Dumnezeu ( Efes.3:10). Cu toate acestea am vazut ca initial Dumnezeu le-a randuit de asemenea pe pamant, si ca, daca Satan le-a confiscat, Dumnezeu le pastreaza inca si le foloseste pentru a retine anarhia finala, caci toate aceste lucruri "au fost create prin El si pentru El"
          In Coloseni 2:10, vedem ca stapanirile si autoritatile sunt fiinte ceresti, imbracate cu aceste demnitati, dar de asemenea oameni carora nimic nu le lipseste de a sta inaintea lui Dumnezeu si care alcatuiesc trupul al carui cap este Hristos.
          Astfel, din partea lui Dumnezeu, termenul de "stapaniri si autoritati" se aplica ingerilor, celor alesi in pozitia lor cereasca, si de asemenea demnitatilor pamantesti la originea lor, demnitati pe care Satan le-a confiscat pentru a face din ele instrumentele sale impotriva lui Hristos, dar pe care Domnul le recunoaste pentru ca El le-a randuit si de care se foloseste, impotriva vointei lor, pentru implinirea planurilor Sale.
          Pentru a incheia subiectul "demnitatilor" randuite de Dumnezeu si supuse lui Hristos, vom cita inca doua pasaje:
          In primul, 1 Cor.15:24, contemplam sfarsitul oricarei autoritati, pentru ca toate lucrurile sa fie supuse in final lui Dumnezeu. Domnul va da imparatia lui Dumnezeu, Tatal, atunci cand El "va fi desfiintat orice stapanire si orice autoritate si putere". Orice demnitate cu care au putut fi imbracate fiintele ceresti sau pamantesti va fi pusa deoparte, desfiintata inaintea autoritatii singurului Domn; dar si El Insusi va pune aceasta autoritate in mainile Tatalui Sau. El va imparati pana va pune pe toti vrajmasii Sai sub picioarele Sale, oameni, duhuri satanice, chiar moartea, a carei putere o are Satan. Dar lucrurile merg mult mai departe: chiar autoritatile care nu s-au departat de El vor fi desfiintate. Astfel toate lucrurile Ii vor fi supuse, pentru ca in final Fiul, ca om, Se va supune lui Dumnezeu care I-a supus toate lucrurile.
          In al doilea pasaj, 1 Petru 3:22, " fiindu-I supusi ingeri si autoritati si puteri" dupa ce El a fost asezat la dreapta lui Dumnezeu. Toate, ingeri buni sau rai, autoritati ceresti sau pamantesti, puteri randuite de Dumnezeu, chiar daca ele au cazut sub influenta lui Satan, Lui Ii vor fi supuse datorita inaltarii Sale. Ele vor fi obligate sa recunoasca puterea Sa si drepturile sale asupra lor. Nu este vorba aici de ascultare, ci de imposibilitatea de a I se impotrivi.
          Dar in afara de toti agentii invizibili de care Domnul dispune, El are in aceasta lume oameni, o armata vizibila de rascumparati pentru a lupta cu Vrajmasul. Acestora le revine inainte de toate responsabilitatea de a intra in lupta. Acesti luptatori sunt chemati sa imbrace toata armura lui Dumnezeu. Capitolul 6 din epistola catre Efeseni ne vorbeste in mod special despre ei si armele lor. 

marți, 2 iunie 2015

 

                             

                                                       


                                 ARMURA


                              "Imbracati toata armura lui Dumnezeu" (Efes. 6:11)

                                                                  - I -

          
          Henri Rossier


          1     Lupta crestinului : ce este si ce nu este ea

          Lupta crestinului  ocupa, in Cuvantul lui Dumnezeu, un loc considerabil. Intreg Vechiul Testament este plin de batalii care sunt, si aceasta este adevarat, o "lupta impotriva sangelui si a carnii" ( Efes. 6:12), dar care "au devenit imagini pentru noi" ( 1 Cor. 10:6). Noul Testament prezinta luptele noastre doar din punct de vedere spiritual.
          Razboiul, batalia, lupta, au ca scop de a ne apara impotriva vrajmasului, de a cuceri, de a castiga teren, de a ne pastra si impotrivi, de eliberarea altora, si in final de a judeca si pedepsi pe cei rai si impotrivitori. In Noul Testament, acest ultim caz, adica o judecata razboinica, nu-I revine decat lui Hristos, si aceasta intr-o vreme viitoare, ceea ce scoate mai mult in evidenta privilegiul nostru actual de a fi sub economia harului. Fara indoiala, crestinii vor fi asociati cu Hristos, in viitor, pentru a judeca lumea si chiar pe ingeri ( 1 Cor. 6:2-3), dar aceasta nu va avea loc decat atunci cand economia ( sau dispensatia) harului va fi inlocuita de imparatia dreptatii si de economia gloriei.
          Batalia crestinului este totdeauna o lupta spirituala impotriva unui vrajmas din afara, cu exceptia luptei fata de sine insusi. Dar aceasta este diferita, in totalitate, de ideea larg raspandita in crestinatatea de nume. O vedem, de fapt, in indoielile necredintei, nesiguranta cu privire la mantuire, neincredere in promisiunile lui Dumnezeu, sau lipsa credintei in autoritatea Cuvantului, taxate ca lupta crestina. Niciodata o astfel de stare nu este definita cu acest nume in Scriptuta. O singura lupta, cea impotriva noastra insine este mentionata, dar ea este mai de graba un antagonism, cel al Duhului care locuieste in noi, impotriva vointei carnii care este in noi ( Gal. 5:16-18). Cuvantul ne invata ca exista, in cel credincios, doua principii, carnea si Duhul, pe langa eul sau. Aceste principii actioneaza in doua directii opuse unul fata de celalalt; credinciosul este caracterizat prin Duhul lui Hristos care locuieste in el si prin care el traieste; in timp ce, desi avand inca in el carnea, este considerat ca fiind eliberat in intregime de sub stapanirea ei. Fara indoiala carnea este in el, si se impotriveste intotdeauna Duhului; dar "Duhul pofteste impotriva carnii, asa ca eu nu mai fac lucrurile pe care le vreau". Daca deci traim prin Duhul, si aceasta este situatia fiecarui credincios, suntem scuzabili daca nu umblam prin Duhul ? Biruinta asupra carnii din noi este considerata, in pasajul pe care l-am citat, ca o necesitate a prezentei Duhului care ne pune in libertate, indepartand orice obligatie de a asculta de carne sau a ne lasa stapaniti de ea.
          Orice alta lupta, ca de exemplu cea pe care ne-o descrie capitolul 7 din ep. catre Romani, nu este decat o lupta fara sfarsit a unui suflet credincios de sub lege, cu el insusi : avand viata, dar fara Duhul care ii asigura libertatea. Avand doua naturi, cea veche si cea noua, omul din Romani 7 este totdeauna sclavul celei vechi. El vrea binele, dar face totdeauna ce este rau. In final, cuprins de disperare, ajunge, dupa atatea experiente amare, la o eliberare deplina, nu prin lupta, ci prin cunoasterea lucrarii desavarsite a lui Hristos care l-a eliberat pentru totdeauna. Astfel el poate spune : "Deci acum nu este nici o condamnare pentru cei in Hristos Isus. Pentru ca legea Duhului de viata in Hristos Isus m-a eliberat de legea pacatului si a mortii" ( Rom. 8:1-2).
          Lupta din Romani 7 este deci, nu o biruinta, ci, o continua infrangere pana la momentul cand sufletul invata in sfarsit ca un altul a biruit pentru el. Natura noua din noi este incapabila de a ne scapa de robia carnii, atata timp cat ea nu are Duhul ca putere a vietii celei noi. Este adevarat insa, ca cel credincios, dupa ce a fost asezat prin Hristos in libertatea Duhului, este in pericol sa fie adus din nou sub un jug al robiei ( Gal. 5:1); de asemenea, este indemnat sa tina cu tarie la pozitia care i-a fost dobandita prin lucrarea lui Hristos, astfel sa nu devina din nou rob al legii si al pacatului.
aze