Translate

marți, 28 iulie 2015




             Putem sa avem comuniune deplina cu toti crestinii ?

                                                    - I -



          E. Dennett


           Prefata

          Autorul acestor scrisori, Eduard Dennett (1831-1914), a fost pastor baptist la Greenwich. Dar cu cat mai mult citea Cuvantul, cu atat de mult a fost convins sa respinga teologia oficiala a denominatiunii de care el era atasat. Plin de ravna pentru a vesti Evanghelia, s-a preocupat sa conduca persoanele venite la Domnul, prin el, sa cerceteze Scriptura pentru ele insele si sa-si intemeieze credinta lor pe adevarurile divine. Dorinta sa era sa fie un vas "sfintit, folositor Stapanului".
          In anul 1873, ca urmare a unei boli mari a trebuit sa petreaca iarna aproape de Vevey. In aceasta perioada el a descoperit invatatura Cuvantului cu privire la strangerile laolalta si la slujire. La intoarcerea sa in Anglia, a abandonat functia de pastor pentru a se alatura celor care se strangeau intr-un mod simplu in Numele Domnului.
          Dupa aceea, el L-a slujit pe Domnul in mod special in Anglia, in Ecosse si in Irlanda, dar de asemenea in multe tari din Europa si din America. Este autorul numeroaselor lucrari ca: Adevarurile fundamentale ale mantuirii, Bogatii de nepatruns, Numele mai presus de orice Nume, Copiii lui Dumnezeu, Speranta binecuvantata, Doisprezece scrisori catre credinciosi, Pasul pe care l-am facut, etc.
                                                                                                                                                                                                                                               S.L.


                         Prefata la editia in engleza

          Scrisorile urmatoare sunt foarte simple. Caracterul lor, precum si continutul lor, au fost determinate de pozitia prietenului caruia ele i-au fost adresate. Sper ca ele sa fie de folos celor care abia au inceput sa se intrebe de terenul de strangere si de necesitatea de despartire. Ele nu pretind mai mult. Fie ca Domnul, in harul sau imbelsugat, sa binecuvanteze cu calauzire pe cei ai Sai care cauta, care este drumul dupa gandul si dupa voia Sa.


                                                                                                         E.D. Blackheath, octombrie 1876.


          Scump frate,

          Ultima data cand ne-am intalnit mi-ati cerut daca pot sa va recomand un tratat care sa explice pentru ce credinciosii care au iesit pentru a se strange in Numele lui Hristos, nu vor sa se stranga impreuna cu alti crestini pentru inchinare, si pentru ce ei refuza orice asociere cu acestia din urma in slujire. Intrebarea este foarte importanta; si m-am gandit ca ar fi oportun ca sa-ti raspund eu insumi; caci cred ca exista multe persoane in timpul nostru care, ca si dvs., cauta adevarul cu privire la acest subiect. In masura in care Domnul imi va da posibilitatea, va voi arata motivele simple care m-au convins ca actionand altfel ar fi o pierdere cu totul din vedere fata de ceea ce Domnul ar dori. Multi, stiu, ne acuza de fariseism si de alte lucruri asemanatoare; dar sper sa va arat ca, pe drumul pe care mergem, umblam (asa credem) potrivit cu voia descoperita a lui Dumnezeu. Este vorba intr-un mod simplu de a cerceta ceea ce vrea Domnul ca noi sa facem.
       
          1. Fraza precedenta ne ofera primul motiv - preocuparea de a-L cinsti pe Hristos in mod corespunzator. Sunt sigur ca sunteti de acord, dupa cum fiecare credincios recunoaste deschis, ca ascultarea de Hristos ca Domn este prima responsabilitate a unui crestin. Domnul Insusi a indemnat permanent la aceasta (vezi Ioan 8:31; 14:15; 15:7,10, etc). Admiteti de asemenea ca Hristos, potrivit cu invatatura Scripturii, este Capul Adunarii (Efes.5:23; Col.1:18), si ca prin consecinta El trebuie sa conduca in intregime Adunarea; adica toate madularele Sale, intr-un mod individual sau, si de aceasta ne ocupam acum, intr-un mod colectiv, ca adunare. Apostolul spune: "Adunarea este supusa lui Hristos", sau pentru a cita pasajul in intregime, "Dar, dupa cum Adunarea este supusa lui Hristos, asa si sotiile sotilor lor, in toate" (Efes.5:24). Acestea fiind admise, atunci cand mi se cere sa ma strang impreuna cu alti crestini in "bisericile" sau in capelele lor, eu trebuie sa ma intreb: modul lor de a o face este in supunere fata de Hristos ? Daca da, atunci pot sa ma strang impreuna cu ei; dar daca nu, eu am comuniune atunci cu neascultarea lor daca ma asociez cu ei.

          Sa luam un exemplu sau doua. Vedeti cum slujirea este practicata in denominatiuni, in bisericile oficiale sau cele dizidente. Exista un singur verset in Scriptura care sa justifice stabilirea unui om - oricare ar fi maniera in care a fost asezat - pentru a "conduce inchinarea" doar el singur ? Dupa cum stiti, am aratat intr-o maniera categorica in Pasul pe care l-am facut, ca teoria slujirii incredintata unui singur om este absolut necunoscuta in Cuvantul lui Dumnezeu. Este adevarat ca gasim batrani - dar niciodata un singur om intr-o adunare - si rolul lor era mai intai de administrare, desi unii dintre ei puteau sa aiba de asemenea darul de invatator, caci ni se spune de cei care lucrau in cuvant si in invatatura (1 Tim.5:17). Ceea ce noi sustinem este ca nu exista, in Cuvant, o categorie de persoane care sa corespunda in vreun fel cu pastorii Bisericii oficilale sau dizidente. Permiteti-mi sa va pun o intrebare simpla: De cine sunt desemnati acesti pastori? De oameni in toate cazurile; in cele dizidente, de credinciosi (care isi aleg slujitorul prin vot); in biserica oficiala de episcop, care la randul lui este ales de primul ministru. Deci aceasta este prin oameni, o repet, prin oameni fara nicio autoritate divina si fara nicio reglementare a Cuvantului; caci unde se poate gasi un verset care sa-l autorizeze pe credinciosul, sau episcopul, sa ia o astfel de decizie? Pavel si Barnaba au randuit batrani (Fapte 14:23); si Pavel i-a spus lui Tit sa o faca (Tit 1:5), etc; dar nu gasim in niciun loc unde o astfel de autoritate sa fie incredintata unei adunari locale sau oricarei alte autoritati. Deoarece este asa, pastorii desemnati astfel depind de functia lor, nu de Capul Adunarii; ei depind de om (nu neg ca in multe cazuri ei ar fi cu adevarat daruri reale); si astfel, daca i-as recunoaste, as recunoaste autoritatea omului, in opozitie cu autoritatea lui Hristos. Acest motiv ar fi singurul care sa ma tina departe de o astfel de biserica sau capela; dar vreau sa va propun un alt test. Sa privim "serviciul" asa cum este numit. De cine este organizat? - ordinea, numarul cantarilor, citirea Cuvantului, rugaciunile, etc? Din nou, raspunsul este:omul. In realitate, totul se bazeaza pe acest principiu: ca omul are libertatea, in Biserica lui Dumnezeu, sa faca ceea ce i se pare potrivit.                          Dimpotriva, noi sustinem, ca responsabilitatea noastra este de a asculta de Hristos, si ca astfel, noi nu avem nicio libertate de a lua (de la noi insine) o initiativa oricare ar fi ea, ci ca in toate trebuie sa fim supusi Cuvantului.

          Astfel, gelozia pentru gloria lui Hristos, ca si Cap al Adunarii, ma va tine in afara oricarui loc unde autoritatea Sa este pusa deoparte. Se poate spune ca trebuie sa lasam deoparte micile noastre diferente si sa aratam dragoste unii fata de altii. Raspund: Nu, nu trebuie sa las deoparte niciun singur lucru pe care Hristos mi l-a poruncit, nici sa tolerez vreun lucru pe care El nu-l aproba; si desi constient de responsabilitatea mea  de a-i iubi pe toti copiii lui Dumnezeu, sunt totusi constient de responsabilitatea mea de a asculta de Hristos ca Domn al meu; caci este scris: "Prin aceasta cunoastem ca-i iubim pe copiii lui Dumnezeu, cand Il iubim pe Dumnezeu si tinem poruncile Lui" (1 Ioan 5:2).

luni, 27 iulie 2015

 

               

                   Scurtă biografie a lui Julius Anton von Poseck (1816 – 1896)


                         (din cartea „Amintiți-vă de conducătorii voștri” de Arend Remmers)



          Julius Anton Eugen von Poseck provenea dintr-o familie a nobilimii saxone, ce a trecut la catolicism în timpul secolului 18. Cu toate acestea, tatăl său s-a căsătorit cu o soție protestantă din Pommern. Toți cei șase copii proveniți din această căsătorie au fost botezați evanghelici, inclusiv Julius Anton von Poseck care s-a născut la data de 2 Septembrie 1816 in Zirkwitz (Pommern). În anii ce au urmat, părinții săi s-au mutat în Westfalia. Spre deosebire de frații săi, Julius Anton von Poseck a fost educat însă în stil catolic, poate deoarece tatăl său își dorea ca fiul său să devină preot pentru a continua astfel tradiția familiei.
            După terminarea liceului în Duisburg, începând cu 1836 Julius Anton von Poseck a studiat mai întâi teologia catolică în Münster, însă și-a întrerupt aceste studii și în 1838 a început să studieze dreptul la Berlin, studiu pe care l-a continuat apoi in Bonn.Ca student în Bonn, Julius Anton von Poseck se afla în grupul spectatorilor ce așteptau cu entuziasm marea procesiune prilejuită de celebrarea a celei de-a 600 aniversare a Catedralei din  Köln. Dintr-un oarecare motiv, și-a părăsit locul în care avea o priveliștea bună, iar acesta i-a fost luat imediat de către o tânără fată (după alte relatări se pare că era un tânăr). Imediat după aceea, o bucată mare de piatră din fațada catedralei a căzut și a ucis-o pe loc pe acea tânără (respectiv, pe tânăr). Ca urmare, Julius Anton von Poseck a fost într-atât de zguduit, încât a mers imediat acasă, a căzut în genunchi și a strigat: „O, Dumnezeule, de ce am fost eu cruțat și de ce a trebuit să moară un alt om?”.Această întâmplare a condus la pocăința sa. Sora sa evanghelică l-a înduplecat să asculte predicile pastorului Krafft din Düsseldorf, acolo unde familia locuia între timp, și astfel, la scurt timp, a ajuns la cunoașterea deplină a mântuirii.
            În anul 1843 a primit un post de stagiar în administrația din Düsseldorf. Aici el a intrat în contact cu scrierile lui John Nelson Darby și cu unii creștini ce se întâlneau pentru studiu biblic: în anul 1846 cu elvețianul Heinrich Thorens, iar în anul 1848 cu fratele mai în vârstă al lui J. N. Darby, William H. Darby, cu care a și locuit în aceeași casă. Acești frați arătau o deosebită râvnă în răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu și a scrierilor lui J. N. Darby. J.A. von Poseck cuprins de o mare bucurie  cu privire la adevărurile prezentate, a demisionat (între timp era angajat al unui ziar) și s-a dedicat cu totul în slujba Domnului. Împreună cu William Darby au ținut adunări  în Benrath, Hilden, Haan, Ohligs, Rheydt și Kettwig, unde scrierile lui J. N. Darby erau puse în mod gratuit la dispoziția vizitatorilor –„atât cât îi puteau ține buzunarele”. J.A. von Poseck a tradus el însuși parțial aceste scrieri, punând astfel temelia propriilor sale scrieri viitoare. Chiar în 1849, printre altele, apar la editura E. Schulte din Düsseldorf următoarele scrieri: Scrieri despre profetul Daniel, tradus din franceză, Slujba în Noul Testament, după natura sa, izvorul, puterea și responsabilitatea sa, tradus din engleză, O analiză scurtă și simplă a cărții Apocalipsa, iar în anul 1850 Lumea și Biserica de J.N. Darby, Gânduri cu privire la slujba de apostol a lui Pavel, Caracterul Mângâietorului și Despre suferințele lui Hristos de  J.N. Darby. Începând cu 1853, aceste scrieri au fost tipărite în mare parte la editura „Botschafter”. De la începutul anului 1852, J.A. von Poseck a tradus volumele Synopsis despre Noul Testament ale lui J.N. Darby și le-a publicat sub titlul Meditații asupra Cuvântului lui Dumnezeu în tipografia proprie. Din anul 1853 au fost date către editurile Carl Brockhaus și Elberfeld. În anul 1855, după ce  J.A von Poseck făcuse deja cunoștință cu Carl Brockhaus, a compus o carte mică de cântări, ce trebuia în special să vină în întâmpinarea nevoii unor cântări de adorare potrivite. La început conținea doar 16 cântări. Cea de-a doua ediție, apărută în 1856 în tipărire proprie, conținea cântecul lui cel mai cunoscut:

            Sufletu-mi se odihnește
            Pe Miel veșnic adorând.
            Toate-ale mele păcate
            Le-a spălat sângele-I sfânt.

            Ocazia cu care J.A von Poseck a compus acest cântec a fost una deosebită. Atunci când, vizitând Catedrala din Essen-Werden la începutul anilor cincizeci, în timp ce se afla în turn, a văzut un miel cioplit în piatră. Astfel, i s-a explicat că, în urmă cu mulți ani, în timp ce un lucrător repara acoperișul turnului, cârligul de care se ținea scara lui s-a desprins. Însă în urma căzăturii sale în gol, printr-o minune, acesta a căzut pe o oaie ce păștea jos pe iarbă. Aceasta a fost zdrobită de omul aflat în cădere, însă acesta a fost astfel salvat. Drept mulțumire pentru protecția sa, omul a cioplit mielul în piatră și l-a pus în zid. – Tot de la J.A. von Poseck provin și următoarele numere din cartea “Scurtă colecție de cântări creștine”: 36, 56, 92, 101, 105, 110, 117, în timp ce alte cântări au fost preluate într-o formă modificată. Cântările 67 și 98 ce provin de la J.N. Darby au fost traduse de el în germană.                 
            În anul 1854, s-a mutat la Barmen, unde a început traducerea Noului Testament împreună cu Carl Brockhaus și J.N. Darby. În urma acestei munci,a apărut așa-numita Biblie Elberfelder.Munca cea mai grea fost la început pentru  J.A. von Poseck. Asemenea lui J.N.D., el a învățat limbile vechi și a putut astfel să ajute la traducere în germana uzuală.
            În anul 1856 s-a mutat la Hilden, iar de acolo în 1857 în Anglia, unde, în același an, s-a căsătorit cu o englezoaică. Unica lor fiică a slujit timp de mulți ani în lucrarea misionară din China.
            În Anglia, J.A. von Poseck a lucrat ca profesor de limbi străine, însă puterea și timpul său le-a dedicat în mare parte lucrării Domnului, fiind un prieten de încredere al lui J.N.D. O serie de lucrări mărturisesc despre activitatea sa, ca de exemplu Pășuni verzi și ape liniștite și Lumină în locuințele noastre. În timpul care a urmat, J.A. von Poseck a ținut legătura în mod constant cu frații săi din Germania. În perioada grea a anilor 1881 – 1882, a căutat ca prin scrierea sa Hristos sau Park-Street să îi ajute și să îi slujească pe frați cu o înțelegere spirituală asupra situației. Mai târziu el a publicat din Londra revista lunară "Cuvinte ale adevărului în dragoste" și a vizitat de câteva ori prietenii rămași în Germania.

            La 6 iulie 1896, a plecat la Lewisham în Londra, la câteva luni de la plecarea acasă la Domnul a soției lui.Una dintre ultimele sale remarci înaintea plecării sale a fost: „Doamne, Tu ești gata pentru mine, iar eu sunt gata pentru Tine. Lăudat fie Domnul!”

                    

Sufletu-mi se odihneste
Pe Miel vesnic adorand.
Toate-ale mele pacate
Le-a spalat sangele-I sfant.

Loc de-odihna! Pace dulce
Umple sufletul acum.
Unde Cel Sfant Se-odihneste,
M-odihnesc si eu deplin.

Al meu cuget are-odihna,
Caci al Sau sfant sange scump
De povara de pacate
M-a scapat si sunt curat.

Si in inima cu-odihna
Merg aici prin lupta grea;
Voi gasi eterna-odihna
Sus, in slava Mielului.

Sus Il voi vedea pe-Acela
Ce ma-invioreaza aici,
Care ma calauzeste
Si ma face fericit.

Ceata Sa rascumparata
Va canta sus Melului,
Slava-I va aduce vesnic
In odihna cerului.

       J.A. von Poseck 

duminică, 26 iulie 2015





                              Sfatul de pace dintre Dumnezeu si Isus


          J.N.Darby


          "Va fi preot pe tronul Sau; si sfatul de pace va fi intre ei doi" (Zaharia 6:13).


          "Sfatul de pace" este intre Dumnezeu si Isus, nu intre Dumnezeu si om. Aceasta nu este numai pacea, ci "sfatul de pace". Termenul sfat (obiectiv, rezolutie, plan) implica o vointa deliberata. Ce tarie trebuie sa fie in aceasta pace cu privire la care Dumnezeu a avut un astfel de sfat! Gandirea lui Isus era in deplina armonie cu toate sfaturile divine si El le-a implinit intr-un mod desavarsit. Este important de vazut ca sfatul de pace este in intregime intre Dumnezeu si Isus. In momentul cand pacea noastra se bazeaza pe ce gaseste in noi insine, am pierdut-o. Pentru acest motiv atat de multi credinciosi nu au o pace permanenta. Nimic nu poate dainui daca nu este bazat doar pe Dumnezeu.
          Doar in Hristos Dumnezeu Si-a gasit odihna Sa, si la fel este si pentru ai Sai. Cu cat mai mult vedem intinderea si natura raului care este in noi, ca si cel care este in afara si in jurul nostru, cu atat mai mult intelegem ca singurul si unicul fundament pe care ne putem odihni este, pe ceea ce este Isus, si pe ceea ce El a facut. Pacea noastra este intemeiata pe ceea ce a facut El, si "sfatul de pace" este "intre ei doi".
          Exista doua aspecte principale in jertfa lui Hristos. Am pus mainile noastre pe El ca fiind jertfa de ardere de tot, identificandu-ne cu El - si "mireasma placuta" a Sa, care este in intregime pentru Dumnezeu, a devenit atunci si a noastra (Lev.1:9,13,17). Dar in "jertfa pentru pacat", intalnim exact contrariul: atunci cand eu am pus mana pe animalul de jertfa, acesta s-a identificat cu pacatele mele, indepartand vina mea (4:4). Hristos a implinit in intregime planul lui Dumnezeu, tot ce era cuprins in "sfatul de pace". Acesta este sfatul de pace; si doar in acesta avem pace. Daca sufletele noastre cauta odihna in alta parte decat unde Dumnezeu Si-a gasit odihna Sa desavarsita, atunci noi nu ne aflam pe fundamentul solid al acestui "sfat de pace". Dumnezeu nu ne-a chemat sa luam parte la acest sfat; el este in totalitate in afara noastra - el este intre "ei doi", sigur si etern. Nimeni nu poate sa-i aduca vreo atingere vreodata.

                                                            - / -



           

duminică, 19 iulie 2015





                                                 Imparatia de o mie de ani

                                                                    - II -
 
          B. Reynolds


          5.    "Adevarat, adevarat va spun, ca de acum veti vedea cerul deschis si pe ingerii lui                          Dumnezeu urcand si coborand peste Fiul Omului" Ioan 1:51.


           Imparatia de o mie de ani nu va fi doar o imparatie pamanteasca, caci Hristos va domni de asemenea in locurile ceresti. Va fi o legatura intre cer si pamant care nu exista astazi. Domnul Isus i-a zis lui Natanael ca el va vedea "lucruri mai mari" decat domnia lui Mesia stapanind peste Israel (Ioan 1:50). El va vedea "cerul deschis si pe ingerii lui Dumnezeu urcand si coborand peste Fiul Omului". Fiul Omului va fi marele administrator al universului lui Dumnezeu, si ingerii Ii vor sluji. Acum cerul este deschis pentru cel credincios, dar in Mileniu, el va fi deschis pentru pamant.
          Desi descoperirea lucrurilor ceresti nu a fost data, asa cum o vedem astazi, profetilor din Vechiul Testament, exista totusi o aluzie la aceasta legatura dintre cer si pamant in cartea profetului Osea: "Si in ziua aceea voi asculta, zice Domnul, voi asculta cerurile si ele vor asculta pamantul" (2:21). Biserica va fi asociata cu Hristos in dominatia Sa universala; ea va fi infatisata atunci ca "venind din cer de la Dumnezeu" (Apoc.21:9-10), facand aceasta legatura intre cer si pamant. Israel va fi centrul Imparatiei pamantesti pe care Domnul o va administra de la Ierusalim printr-un vice-rege, "printul" (Ez.44:3)
          Ceea ce Dumnezeu a prevazut "pentru administrarea implinirii timpurilor" este ca "sa adune din nou, impreuna, toate in Hristos, cele din ceruri si cele de pe pamant" (Efes.1:10). Planul lui Dumnezeu, din punct de vedere administrativ, pentru Mileniu (numit aici "implinirea timpurilor"), este ca totul, in cer ca si pe pamant, sa fie dominat de Hristos (literal: reunit in El). Unul din aceste "lucruri mai mari" despre care i-a vorbit Isus lui Natanael, este mostenirea viitoare a celui credincios: noi suntem "impreuna-mostenitori cu Hristos" (Rom.8:17) si vom domni in cer si pe pamant impreuna cu El (2 Tim.2:12; Apoc.20:6)! Intr-adevar este scris: "El va imparti prada cu cei puternici" (Isaia 53:12).


          6.    "Si, cand se vor implini cei o mie de ani, Satan va fi dezlegat din inchisoarea lui si va iesi ca sa amageasca natiunile care sunt in cele patru colturi ale pamantului" Apoc.20:7-8.


          Razvratire la sfarsitul Mileniului! Cum poate sa se intample asa ceva? Timp de o mie de ani, omenirea se va bucura de o pace neintrerupta (Isaia 2:4), de belsug de hrana pentru lumea intreaga (Ps.72:16), de dreptate pentru cei saraci si intristati (v.2), de o creatie innoita (Ez.47:9), de cunostinta gloriri Domnului raspandita pe tot pamantul (Hab.2:14). Satan va fi legat in acest timp (Apoc.20:2).
          Gandirea omeneasca trage concluzia ca o astfel de domnie plina de binecuvantari fara precedent ar trebuie sa umple inima omului de fericire si adorare. Dar ceea ce cuvantul profetic prezinta mai de graba in aceste versete din Apocalipsa 20, este o razvratire la scara mondiala ce va avea loc la sfarsitul Mileniului.
          Sfintii glorificati vor imparati cu Hristos in locurile ceresti (v.6); in ce priveste credinciosii care au fost crutati din necazul cel mare, acestia vor popula pamantul la inceputul Mileniului. Totusi, unii din copiii lor nu-L vor accepta pe Hristos! S-ar parea ca imprejurarile sunt tocmai potrivite pentru a duce la convertire, din pricina binecuvantarilor Imparatiei. Dar inimile multor necredinciosi vor ramane goale, desi traiesc intr-o lume atat de privilegiata. Profetul Isaia face aluzie la aceasta spunand: "Daca se va face indurare celui rau, el nu invata dreptatea; in tara dreptatii el va nedreptatii" (26:10). Dar daca aceasta trebuie sa se intample in acea zi, ce lectie este pentru noi astazi! Nu trebuie sa gandim ca omul ar fi mai fericit si mai satisfacut daca ar avea cele mai mari binecuvantari materiale. Cat este de important sa ne rugam pentru copiii nostrii! Un camin evlavios si fericit nu este o garantie pentru mantuirea lor, si daca Satan este in stare de a ridica o astfel de razvratire in lumea binecuvantata din viitor, cu cata usurinta poate sa o faca in lumea noastra prezenta plina de intuneric.


          7.    "Si am vazut un cer nou si un pamant nou, pentru ca cerul dintai si pamantul dintai trecusera" Apoc.21:1.


          Apostolul Ioan a vazut "un cer nou si un pamant nou" care au urmat imparatiei de o mie de ani (Apoc.21:1-5). Aceasta stare eterna este o creatie in totalitate noua, in timp ce Mileniu este o reinnoire, sau o restaurare, a primei creatii. Este important sa intelegem aceasta deosebire deoarece unii neaga ca exista o domnie milenara a lui Hristos si confunda profetiile care vorbesc despre noul cer si noul pamant.
          Imparatia de o mie de ani va fi o perioada de timp in care dreptatea va domni (Isaia 32:1; Ps.72:7). Va fi inca posibil sa existe pacat si rau, dar raul va fi indepartat printr-o judecata imediata (Ps.101:8). Imparatia dreptatii lui Mesia se va intinde "de la rau pana la marginile pamantului" (Ps.72:8). Dar in starea eterna - "ziua lui Dumnezeu" -, dreptatea va locui pentru ca pacatul si raul vor fi in intregime desfiintate (2 Pet.3:12-13). Nu va mai fi necesar ca dreptatea sa domneasca pentru ca nu va mai fi nevoie de vreun fel de guvernare. Aceasta va fi odihna eterna a lui Dumnezeu: intristare, strigat, chin sau moarte nu vor mai fi (Apoc.21:3-4). In timpul Mileniului, moartea va mai fi inca, chiar daca foarte rar (Isaia 65:20). La sfarsitul celor o mie de ani, "cerurile vor trece cu vuiet mare si elementele (naturii), arzand cu caldura, vor fi descompuse, si pamantul si lucrarile de pe el vor fi arse in intregime" (2 Pet.3:10; vezi si Apoc.21:1); atunci va avea loc noua creatie si Dumnezeu va fi "totul si in toti (1 Cor.15:28).
          Mileniul va avea loc pentru indreptatirea caracterului lui Dumnezeu, care a fost necinstit in lumea actuala plina de rautate. Dar starea eterna va dainui pentru placerea naturii Sale. Atunci, sfintii glorificati din toate timpurile vor locui impreuna cu Dumnezeu, si El cu ei (Apoc.21:3). Ei vor fi poporul Lui si El va fi Dumnezeul lor pentru totdeauna!


          8.       "Si a fost transfigurat (sau "S-a schimbat la fata) inaintea lor" Matei 17:2
                 "Si Melhisedec (Imparat al dreptatii), imparatul Salemului (Pacii), a adus paine si vin. Si el era preot al Dumnezeului Preainalt" Gen.14:18.


          Vom incheia aceasta serie de articole despre Mileniu printr-o privire profetica si printr-o imagine a Imparatiei viitoare.
          Domnul Isus a spus ca unii dintre ucenicii Sai "nu vor gusta moartea pana nu vor vedea pe Fiul Omului venind in Imparatia Sa" (Matei 16:28). Dupa sase zile, Petru, Iacov si Ioan au vazut implinirea acestor cuvinte ale Domnului: "a fost transfigurat inaintea lor si fata lui a stralucit ca soarele" (17:2). Aceasta privire a glorie Sale ca Imparatul imparatilor (Apoc.19:16) cand El va domni pe pamant a fost vazuta de ucenicii Sai atunci cand ei erau "impreuna cu El pe muntele cel sfant"; ei au fost atunci "martori oculari ai maretiei Sale" (2 Pet.1:16-18).
          Personajul tainic al imparatului-preot Melhisedec este o imagine a Domnului Isus in Mileniu. Dupa o batalie intre armatele confederate - prima mentiune a unui razboi in Biblie - , Avraam a luptat victorios pentru al elibera pe Lot, nepotul sau (Gen.14:1-17). Indata ce aceasta batalie a imparatilor s-a incheiat, Melhisedec vine cu paine si vin inaintea lui Avraam. Dupa batalia de la Armaghedon (Apoc.16:16), Domnul Isus va apare in deplina Sa pozitie preoteasca, potrivit cu exemplul lui Melhisedec. Apoi se va aseza ca "preot pe tronul Sau" (Zah.6:13). Atunci va intampina pe ramasita credincioasa din Israel cu "paine si vin".
          Preotia Domnului este "dupa randuiala lui Melhisedec" (Evrei 7:17), dar o exercita acum dupa modelul lui Aaron. In timp ce astazi este respins si ascuns vederii omului, acest Melhisedec are un popor al Sau pe pamant. Acesta este rodul gloriosului triumf de la cruce (Col.2:13-15). Acest sfant si imparatesc preot ii intareste pe cei credinciosi atunci cand mananca din paine si beau din vin, in amintirea maretei Sale biruinte.


                    Stralucitoare glorie si lumina,
                    Tu vei veni in maretia Ta,
                    Si, in cer si pe pamant,
                    Tu vei domni, Hristos si Domn.
                    Dar deja sufletul nostru,
                    Isus, Te proclama
                    Fiu al lui Dumnezeu, puternic Rascumparator!

marți, 14 iulie 2015




                                                  Imparatia de o mie de ani

                                                                     - I -
          B. Reynolds


          1.    "Pentru ca era aproape de Ierusalim, si ei gandeau ca Imparatia lui Dumnezeu urma sa se arate indata". Luca 19:11 


          In timp ce Domnul se apropia de Ierusalim, ucenicii Sai se gandeau la viitor. Ei simteau ca anumite lucruri importante urmau sa se intample: Domnul Isus va restabili "indata" imparatia lui Israel si-i va elibera de sub jugul si stapanirea natiunilor - "noi speram ca El este Acela care va rascumpara pe Israel" (Luca:21). Se certau deja "ca sa stie care dintre ei sa fie considerat a fi mai mare" in imparatia viitoare (22:24)! Drept raspuns, Domnul le spune o parabola cu privire la un om care a plecat "intr-o tara indepartata, ca sa primeasca o imparatie si sa se intoarca" (19:12); le arata astfel ca domnia de o mie de ani vizibila pe pamant nu avea sa se arate atunci.
          Cu cateva zile mai inainte, Domnul le-a spus fariseilor ca imparatia lui Dumnezeu nu vine "in mod vazut" (17:20). Ea va apare mai degraba sub o forma invizibila, neobisnuita, pentru ca Imparatul va fi respins de pe pamant si se va intoarce in cer. Astfel, in Evanghelia dupa Matei, Domnul vorbeste ucenicilor Sai de "taina imparatiei cerurilor" ( Matei 13:10).
          Imparatia cerurilor va apare cu multa putere si intr-un mod vizibil, dar mai tarziu, la "timpurile sau vremurile pe care Tatal le-a asezat sub propria Sa autoritate" (Fapte 1:6-7).
          Totusi, Imparatia lui Dumnezeu este o realitate si are pret pentru noi astazi. Dumnezeu ne-a eliberat de sub puterea lui Satan si "ne-a stramutat in Imparatia Fiului dragostei Sale" (Col.1:13). Am fost stramutati in aceasta Imparatie atunci cand am crezut si am fost mantuiti! "Imparatia Fiului dragostei Sale" se desfasoara in timpul cand Fiul este asezat pe tronul Tatalui Sau ( Apoc.3:21). Desi nu este descoperita inca intr-un mod vizibil fata de lume, "Imparatia lui Dumnezeu" este "dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant" ( Rom.14:17). Credinciosul este indemnat sa umble in acord cu aceste caractere, si acesta este un privilegiu pentru el s-o faca in puterea Duhului Sfant.


          2.    "Fericit si sfant este cel care are parte de prima inviere: ... vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos si vor imparati cu El o mie de ani". Apoc.20:6


          Imparatia lui Hristos va avea loc intr-o zi pe pamant, si este curios ca multi crestini refuza categoric acest gand. Totusi Sfanta Scriptura este clara si fara echivoc in aceasta privinta, atat cu privire la certitudinea faptului ca Hristos va imparati, cat si asupra caracterului Imparatiei Sale viitoare.
          Termenul mileniu vine din latina si inseamna simplu o mie de ani. O perioada de o mie de ani este mentionata de sase ori in Apocalipsa 20:2-7; ea urmeaza celei de-a doua veniri a Domnului Isus Hristos, dar precede cerul si pamantul cel nou (21:1-4). Aceasta perioada de o mie de ani trebuie sa fie inteleasa ca o durata de timp literala. Nicio declaratie divina nu-i da un sens spiritual diferit; ea va fi fix o perioada de o mie de ani.
          Biblia foloseste mai multi termeni pentru a descrie Mileniul. In multe pasaje, el este numit "Imparatia" (Luca 19:11; Fapte 1:6). Domnul a zis ca "cei drepti vor straluci ca soarele in Imparatia Tatalui" (Matei 13:43); in aceeasi Evanghelie, El vorbeste de "regenerare" - inoirea tuturor lucrurilor (19:28). Petru aminteste de "timpurile de restabilire a tuturor lucrurilor" (Fapte 3:21). Pavel il descrie ca "libertatea gloriei" (Rom.8:21), si de asemenea ca "administrarea implinirii timpurilor" (Efes.1:10). Epistola catre Evrei il numeste "lumea locuita care va veni" (2:5). In Vechiul Testament, "ziua Domnului" (Ioel 2:1; Tefania 1:14; 3:17) vesteste instituirea sa aratand judecatile care il preced.
          Va fi un timp fericit in care cei credinciosi vor domni impreuna cu Hristos! Iata promisiunea pe care Domnul le-a dat-o: "Celui care invinge...ii voi da autoritate peste natiuni" (Apoc.2:26). El spune de asemenea ca vom sta impreuna cu El pe tronul Sau (3:21). Astazi este timpul pregatirii, atunci va fi timpul domniei!


          3.    "Isus Hristos..., pe care cerurile trebuie, in adevar, sa-L primeasca, pana la timpurile de restabilire a tuturor lucrurilor, despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfintilor                     Sai profeti din vechime".  Fapte 3:20-21


          Cerul L-a primit pe Domnul Isus care S-a asezat la dreapta lui Dumnezeu "pana cand vrajmasii Lui vor fi pusi ca asternut al picioarelor Lui" (Evr.10:12-13). El va aduce atunci "timpurile de inviorare" despre care au vorbit profetii "din vechime" (Fapte 3:19,21). Petru vorbeste aici de aceasta perioada viitoare ca de "timpurile de restabilire a tuturor lucrurilor". Va fi o restabilire, o restaurare - sensul literal este: a repune in ordinea. Va fi intr-adevar o perioada de vindecare si de innoire pentru pamant.
          "Creatia insasi" asteapta acest moment, aceasta zi de eliberare, caci astazi ea "suspina", ea este "in dureri de nastere" (Rom.8:21-22). Schimbari remarcabile se vor produce in creatie, atunci cand aceasta lume va cunoaste eliberarea de toate suferintele sale "pentru a se bucura de libertatea glorie copiilor lui Dumnezeu" (v.21).
          Acest pasaj din Fapte 3 precizeaza ca toti profetii au vorbit de aceasta perioada a Mileniului, de aceasta Imparatie a dreptatii si a pacii viitoare (Isaia 9:7), si de efectele sale asupra oamenilor, asupra natiunilor si asupra regnului animal. Dar Ezechiel si Isaia sunt cei care descriu cu cele mai multe detalii acest timp glorios si binecuvantat. Ezechiel a vazut ape iesind din viitorul templu (Ez.47:1). Aceste ape care vindeca se impart in doua rauri, unul curgand spre est, spre Marea Moarta, si celalalt spre vest, spre Marea Mediterana, si de acolo spre oceanele lumii (vezi Zaharia 14:8-9). Aceste ape vor aduce vindecare, si "o multime foarte mare de pesti" vor reveni in Marea Moarta, astazi sarata si fara niciun fel de viata (vezi Ez.47:6-12); dar acelasi lucru se va intampla, la sfarsit, in toate oceanele din lume unde tot ce avea viata murise, decimate prin necazul cel mare (Apoc.8:9; 16:3). Isaia confirma ca "Pustiul si tara uscata se vor bucura, si pustietatea se va veseli si va inflori ca trandafirul" (Isaia 35:1-2). Vindecare, restabilirea tuturor lucrurilor si viata vor caracteriza pamantul in timpul Mileniului. Ce usurare pentru aceasta lume trista !


          4.    "Si isi vor bate sabiile in fiare de plug si sulitele lor in cosoare; nicio natiune nu va ridica sabia impotriva altei natiuni, nici nu vor mai invata razboiul". Isaia 2:4


          Intr-un parc din New York, la est de Cartierul General al Natiunilor Unite, se gaseste un monument donat de vechea Uniune Sovietica in anul 1959. In piatra au fost gravate aceste cuvinte: Din sabiile noastre, fabricam pluguri. Aceasta expresie este bazata pe profetia din Isaia 2.
          Dar nu tine nici de Natiunile Unite, nici de alta institutie omeneasca, sa aduca pacea in lume. Profetia din Isaia arata clar ca aceasta "va fi la sfarsitul zilelor" (v.2), si numai dupa ce maretia si gloria Domnului va smeri "ochii cei mandri ai omului" in "ziua Domnului" (v.10-12). Dupa venirea Sa in glorie, Printul pacii va judeca mai intai natiunile, si apoi Isi va intemeia Imparatia Sa glorioasa, care va pune capat la toate razboaiele. Familiile nu-si vor mai plange niciodata moartea fiilor lor, si cei sarmani nu vor mai avea a face cu ororile si suferintele razboiului in tara lor.
          Nu doar razboaiele vor inceta, dar armele de razboi vor fi transformate in unelte agricole destinate producerii de alimente. Imparatul, Isus din Nazaret, va desfiinta complet intreaga industrie militara (Ps.46:9). In acel timp, natiunile "nu vor mai invata razboiul". Cat de mult timp, de energie, de bani si de stiinta se investeste pentru cercetarea si producerea de arme - fara a mai vorbi de intretinerea acestor arme si de finantarea razboaielor! Omenirea cheltuie 1200 miliarde de euro pe an pentru bugetele militare. Aceasta suma ar fi cu usurinta suficienta pentru a hrani pe toti saracii din lume! Sub domnia lui Hristos, scopul nu va mai fi razboiul, ci agricultura. Psalmistul vesteste: "Va fi belsug de grane pe pamant" (Ps.72:16).

luni, 13 iulie 2015





                                                   

                                  ARMURA


                            "Imbracati toata armura lui Dumnezeu" ( Efes. 6:11)

                                                                    - X -


          Henri Rossier


          6     Efeseni 6:10-20


                    ARMELE OFENSIVE

          Sa privim acum armele ofensive, cele care servesc nu doar pentru a ne impotrivi cu tarie fata de atacurile vrajmasului, ci de a lupta si a birui orice piedica. Aceste arme sunt in numar de doua.


                    Sabia - a sasea piesa a armurii

              "Luati sabia Duhului care este Cuvantul lui Dumnezeu".
          Dupa ce am fost formati prin Cuvant pentru a ne impotrivi vrajmasului, invatam sa folosim acum acelasi Cuvant, ca sabie, pentru a-l forta sa-si abandoneze partea.
          Este important de remarcat ca, crestinii nu obtin niciun efect real din partea Cuvantului, nu pot castiga prin el nicio biruinta si abia ii cunosc utilitatea, daca nu fac mai intai experienta eficacitatii sale asupra lor insisi, si daca el, Cuvantul, nu-i va forma intr-un mod individual pentru a se impotrivi inselatoriilor lui Satan. Este nevoie mai intai de facut experienta interioara si personala a puterii Cuvantului pentru ca apoi sa fie de folos si altora. Rauri de apa vie nu vor curge din interiorul nostru decat atunci cand, noi insine insetati, am venit la Isus ca sa bem. Acelasi lucru il gasim in prima epistola a apostolului Ioan: "V-am scris, tinerilor, pentru ca sunteti tari, si Cuvantul lui Dumnezeu ramane in voi, si l-ati invins pe cel rau". Tinerii sunt tari: ei sunt "intariti in Domnul si in puterea tariei Lui". Cuvantul lui Dumnezeu ramane in ei: ei au luat piesele defensive ale armurii, si au realizat un efect de durata al Cuvantului in inima lor, inainte sa ia sabia. Apoi l-au invins pe cel rau: aceasta este sabia, arma ofensiva, in urma pregatirii personale. Aceeasi pregatire interioara este exprimata in cap.3 din epistola noastra (v.16-17) prin aceste cuvinte: "Sa fiti intariti cu putere, prin Duhul Sau, in omul dinauntru, ca Hristos sa locuiasca prin credinta in inimile voastre". Si apoi am vazut (v.18-19) ca,  de aceasta actiune puternica a Duhului in noi, depind cele mai inalte bucurii ale noastre cu privire la posesiunea tarii promise si cu privire la cunoasterea lui Hristos, a dragostei si a gloriilor Sale.
          Capitolul 4 din epistola catre Evrei, v.12, ne arata ca aceasta sabie este Cuvantul lui Dumnezeu. Dupa ce el si-a facut lucrarea in inima noastra, asa cum am vazut deja in acest pasaj, pentru a ne invata sa ne judecam in intregime, putem apoi sa-l folosim ca arma pentru a atinge constiintele altora. El este sabia Duhului. Doar Duhul poate sa-i dea directia de taiere, si sa-o faca sa patrunda in inimi, dupa cum ea a intrat si in a noastra. Prin ea putem sa facem cunoscute planurile lui Satan de care nu suntem in necunostinta, astfel ca cei "simpli" sa fie paziti de atacurile sale. Tot prin ea, in final, putem sa desfiintam vicleniile si minciunile puse inaintea noastra pentru a ne impiedica sa pastram pozitia noastra in locurile ceresti sau de a cuceri altele noi.
          Dar din moment ce am luat sabia, batalia pentru Evanghelie, asa cum vom vedea cu privire la a doua arma ofensiva, nu poate fi evitata. Amintim totusi ca lupta din epistola catre Efeseni are ca scop principal pentru crestini asigurarea posesiunii si bucuria mostenirii ceresti.


                    Rugaciune - a saptea piesa a armurii

          "Rugandu-va in orice timp in Duh, prin orice rugaciune si cerere, si veghind la aceasta cu toata staruinta si cu cerere pentru toti sfintii, si pentru mine, ca sa-mi fie dat cuvant la deschiderea gurii mele, ca sa fac cunoscut cu indrazneala taina Evangheliei, pentru care sunt un ambasador in lanturi, ca sa vorbesc cu indrazneala in ea, asa cum trebuie sa vorbesc".
          Asa cum scutul este expresia credintei, rugaciunea este expresia dependentei. Asa cum Cuvantul este sabia Duhului care actioneaza cu putere in afara impotriva dusmanului, rugaciunea este expresia Duhului in noi, care se indreapta spre Dumnezeu mijlocind pentru noi, pentru a realiza acele rezultate pe care doar El poate sa le produca. Rugaciunea are tot felul de aspecte, de la cele mai simple cereri pana la rugamintile cele mai staruitoare. Acestea au fost aspectele pe care le-a imbracat rugaciunile Mantuitorului nostru prea iubit, pe care le-a adus El Insusi "cu strigate mari si cu lacrimi" in Ghetsimani. Daniel a luat aceiasi atitudine, cand s-a luptat pentru poporul sau. El a zis: Si mi-am indreptat fata catre Domnul Dumnezeu, ca sa-L caut prin rugaciune si cereri, cu post si sac si cenusa" (Daniel 9:3). Parcurgand Psalmii, intalnim toate nuantele si toate formele de rugaciune, si, de fapt, aceasta carte ar putea in mare parte sa fie numita cu acest nume. Filipeni 4:6 ne spune acelasi lucru: "Nu va ingrijorati de nimic, ci, in orice, faceti cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugaciuni si cereri cu multumiri". Numai ca, in acest caz, rugaciunea are ca subiect nevoile noastre personale, in timp ce, in epistola catre Efeseni, ea este destinata pentru a sustine pe sfinti, "pe toti sfintii", in lupta, asemenea lui Pavel capitanul lor, la ordinele Capeteniei supreme care este Hristos. Pavel avea nevoie de indrazneala pentru Evanghelie, si rugaciunea, arma Duhului, se gasea la dispozitia tuturor sfintilor pentru a cere ca el sa fie intarit in lupta.
          Ne gandim noi destul la valoarea acestei arme? O folosim noi suficient? Prin ea noi putem sa luptam impreuna cu slujitorii Domnului si pentru ei (Rom.15:30). Astfel Pavel se lupta pentru Coloseni. La fel o facea si Epafras (Col.2:1; 4:12). Rugaciunea facea parte cu siguranta si din lupta surorilor care erau asociate cu apostolul, caci rugaciunea este de nedespartit de lupta Evangheliei (Fil.4:3).
          Rugaciune este deci impreuna cu sabia o arma ofensiva prin excelenta. Cei doi stalpi ai crestinismului sunt Cuvantul si rugaciunea. Cuvantul da marturie inaintea lumii, careia i se adreseaza, rugaciunea se adreseaza doar lui Dumnezeu.
 

       

duminică, 12 iulie 2015





                                               

                                  ARMURA


                            "Imbracati toata armura lui Dumnezeu" ( Efes. 6:11)

                                                                   - IX -


          Henri Rossier


          6     Efeseni 6:10-20


                    Incaltamintea

             "V-ati incaltat picioarele cu pregatirea (sau "ravna") Evangheliei pacii"
          Gasim in acest pasaj pacea in umblare, pacea pe care cunoasterea Evangheliei ne-a pregatit-o. Evanghelia ne face smeriti aducandu-ne revelatia starii noastre de pierzare si a harului fara plata al lui Dumnezeu fata de noi. Primind aceasta Evanghelie prin credinta, avem pace cu Dumnezeu si siguranta ca nimic nu ne va desparti de acum inainte de favoarea Sa. Totul este in ordine intre sufletul nostru si El. Atunci cand am gasit pacea pentru noi insine, intreaga noastra umblare este afectata. Aceasta parte a armurii ne poarta spre oameni, nu pentru a le face razboi si a lupta impotriva lor, ci pentru a le duce pacea pe care sufletul nostru a primit-o prin Evanghelie.
          In aceasta actiune, intalnim pe Vrajmas care vrea sa-si pazeasca imperiul sau asupra sufletelor si cauta sa le pastreze intr-o stare de razboi fata de Dumnezeu. Incinsi cu braul, ocrotiti de platosa, mergem impotriva lui, dar nu ne temem sa proclamam cu tarie pacea. Pacea pe care noi o ducem ne angajeaza in mod inevitabil in conflict cu Satan, stiind numai ca Dumnezeul pacii il va zdrobi in curand sub picioarele noastre.
          In practica trebuie sa fim atenti, de a castiga pentru Hristos sufletele pacatosilor, de a nu ne infatisa inaintea lor cu discursuri care sa-i indeparteze, ci de a le duce ceea ce ei nu au, pacea constiintei si a inimii prin cunoasterea lui Isus, pacea de care S-a bucurat El Insusi si pe care ne-a lasat-o si ne-a dat-o, atunci cand a plecat, astfel ca noi sa putem s-o oferim si altora. Incaltamintea este deci o stare practica a sufletului nostru adusa prin cuvantul lui Hristos si care se reveleaza in umblarea noastra. O astfel de stare se impotriveste uneltirilor lui Satan care nu a oferit vreodata oamenilor altceva decat contrar pacii. Doar crestinul o cunoaste, poate sa umble in ea si s-o ofere si altora.


                    Scutul

         "Peste toate luand scutul credintei, cu care veti putea stinge toate sagetile arzatoare ale celui rau".
          "Peste toate": Intr-adevar, dintre toate armele noastre defensive, niciuna nu depaseste ca valoare scutul credintei. Aceasta este credinta prin care suntem mantuiti, indreptatiti, prin care avem pace cu Dumnezeu si o deplina siguranta inaintea Lui; prin ea avem intrare la binecuvantarile Sale; prin ea ne bucuram de lucruri care nu se vad; prin ea Hristos a devenit Obiectul inimi si al sperantei noastre.
          Dumnezeu, vorbind lui Avraam, i S-a facut cunoscut ca scutul sau, ca Cel care il pune la adapost de sagetile dusmanului (Gen.15:1). Mijloacele prin care lumea cauta sa scape de sulitele lui Satan, nu pot niciodata s-o puna la adapost. "Pentru ca acolo (muntele Ghilboa) a fost profanat scutul celor puternici, scutul lui Saul, ca ne uns cu undelemn" (2 Sam.1:21). Saul, in ciuda coroanei sale, a valoarei si demnitatii sale, a trebuit sa lase sa-i cada la pamant, infrant, scutul sau. Dar "Domnul este un scut pentru toti cei care se incred in El" (Ps.18:30). "Tu, scutul nostru!" "Domnul Dumnezeu este un soare si un scut!" Asa se exprima imparatul David.
          Pentru noi scutul este cel al credintei, al increderii in ceea ce Dumnezeu ESTE. Intr-adevar aceasta este credinta. Ea nu are nicio incredere in om, in ceea ce suntem noi. Aceasta incredere nu poate fi decat ca scutul lui Saul prevestind o ruina pentru totdeauna, in timp ce credinta isi pune toata incredrea in Dumnezeu. Poate Satan sa-l atinga pe Dumnezeu? Singurul lucru pe care poate sa-l faca este sa produca in sufletele noastre neincredere fata de El. Asa a fost cu primii nostri parinti; un singur gand de neincredere a facut din ei prada Vrajmasului ,spre paguba lor. Sagetile pe care cel rau le trage impotriva noastra au ca scop sa ne faca sa ne indoim de bunatatea si de puterea lui Dumnezeu. Ceea ce a pierdut Adam in paradis, a pierdut de asemenea si Israel in pustie. Poporul se indoia de Dumnezeu: putea sa le dea Dumnezeu apa, paine si carne sa manance? Dar toate sagetile arzatoare ale celui rau, destinate sa aprinda neincrederea si indoiala in inimile noastre cu privire la dragostea si credinciosia lui Dumnezeu, cad inaintea sigurantei in El, pe care credinta ne-o da. "Avraam nu s-a indoit de promisiunea lui Dumnezeu, prin necredinta, ci a fost intarit prin credinta, dand glorie lui Dumnezeu si fiind deplin convins ca, ceea ce a promis, El poate (sau "puternic) sa si faca" (Rom.4:20-21).
          Credinta este adusa in inimile noastre prin Cuvantul lui Dumnezeu; prin acelasi Cuvant ea este pastrata.
          Observam ca increderea in Dumnezeu creste sau se micsoreaza in masura increderii in noi insine. Este nevoie ca increderea noastra sa aiba un Obiect in afara noastra, o Persoana divina, puternica si desavarsita, pe care sa putem conta intr-un mod deplin, si aceasta noi avem in Hristos. Cel rau care vrea sa ne insele si sa ne tina la dispozitia sa, are sageti arzatoare care ard tot ceea ce ele ating. Asupra unei singure Persoane n-au avut niciun efect si au cazut la pamant; ele ard singure inaintea credintei in Hristos. Vipera, trezita pentru al ucide pe Pavel, devine prada focului, printr-o simpla miscare de mana a apostolului. Puterea acestuia fata de ea rezulta din credinta sa. Sa nu lasam niciodata sa ne cada scutul credintei, increderea deplina in ceea ce Dumnezeu este!


                    Coiful

         "Luati si coiful mantuirii"
         Daca scutul credintei este increderea in ceea ce Dumnezeu este, coiful mantuirii (*) este incredera in ceea ce Dumnezeu A FACUT.

          (*) S-a remarcat deja ca aici termenul mantuire inseamna mai de graba cel care mantuieste decat mantuirea in sine. Aceasta expresie se gaseste in Luca 2:3; 3:6; Fapte 28:28.

          In Isaia 59:17, Hristos Om Isi pune un coif al mantuirii pe capul Sau pentru a castiga biruinta finala. Acest coif este increderea deplina in izbavirea pe care Domnul o va lucra in favoarea Sa. Aici este bucuria mantuirii prezente lucrata pentru noi prin Hristos. In 1 Tes.5:8, pe care l-am cercetat mai inainte, coiful este nadejdea mantuirii, certitudinea unei izbaviri viitoare. Citim in Ps.140:7: "Domnul Dumnezeu (Yahve Adonai) este taria mantuirii mele. Tu mi-ai acoperit capul in ziua bataliei". Puterea izbavirii noastre este Hristos, Domnul Insusi. Capul nostru, in ziua bataliei este acoperit, ca si cu un coif, de constienta ca aceasta izbavire este asigurata, pentru ca ea depinde doar de taria care este in El.
          Sufletul, plin de bucuria pe care i-o da  lucrarea implinita la cruce - lucrare ale carei rezultate se intind in trecut, prezent si viitor - este pazit de tot ceea ce ar putea sa faca sa-si piarda curajul inaintea atacurilor lui Satan. Acesta cauta sa ne rapeasca siguranta noastra pentru a ne duce spre cadere. Aceasta siguranta pazeste capul nostru, centrul vietii si activitatii noastre, pentru a se putea indrepta spre alt obiect, doar spre Hristos.


                    Recapitularea armelor defensive

       Sa ne oprim o clipa, inainte de a privi armele noastre ofensive folosite impotriva vrajmasului.
            Pana aici toate piesele armurii fac referire la starea sufletului nostru. Ele presupun ca in interior totul este in ordine : 1.cu privire la afectiunile noastre, 2. referitor la pacatele noastre, 3. la umblarea noastra, 4. la credinta noastra, 5. cu privire la siguranta mantuirii noastre inaintea lui Dumnezeu.
          Cuvantul lui Dumnezeu este cel care lucreaza in noi in vederea acestor rezultate. El are o virtute instructiva pentru crestin. Spunem : "crestin"; intr-adevar, el nu poate avea aceiasi actiune asupra unui suflet care nu L-a primit, prin credinta, pe Isus ca Mantuitor, caci trebuie, inainte de toate, ca, Cuvantul sa produca pocainta si credinta mantuitoare in inima si constiinta pacatosului.
          Pana aici, toate piesele armurii corespund la ceea ce ne este infatisat in epistola catre Tit, ca fiind rezultatul invataturii harului: "Invatandu-ne ca, dupa ce am tagaduit neevlavia si poftele lumesti, sa traim cu cumpatare si cu dreptate si cu evlavie in veacul prezent, asteptand fericita speranta si aratarea gloriei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor, Isus Hristos" (Tit 2:12-13). Niciunul din aceste lucruri nu apartin copiilor acestei lumi. Ceea ce le trebuie este sa primeasca "mantuirea adusa prin har" (Tit 2:11). "Invatatura" nu incepe decat dupa aceasta. In aceste piese ale armurii totul se raporteaza la viata practica a crestinului.

  

vineri, 10 iulie 2015





                                           

                                   ARMURA


                          "Imbracati toata armura lui Dumnezeu" ( Efes. 6:11)

                                                                 - VIII -


          Henri Rossier


          6     Efeseni 6:10-20

                    Piesele armurii lui David

          Cantarea de biruinta finala a lui David "in ziua cand Domnul l-a scapat din mana tuturor vrajmasilor lui si din mana lui Saul", cel mai deosebit dintre ei, este bine venita aici, caci ea vorbeste de biruinta finala si de piesele armurii sale, care au contribuit la acest maret si definitv triumf. Ascultati: "Dumnezeu: calea Lui este desavarsita; Cuvantul Domnului este incercat, El este un scut pentru toti cei care se incred in El. Pentru ca cine este Dumnezeu in afara de Domnul? Si cine este o stanca in afara de Dumnezeul nostru? Dumnezeu, care ma incinge cu putere si-mi face calea desavarsita, care imi face picioarele ca ale cerboaicelor si ma face sa stau pe inaltimile mele, care imi deprinde mainile la lupta si bratele mele intind un arc de arama! Si Tu mi-ai dat scutul mantuirii Tale, si dreapta Ta m-a sustinut si bunatatea Ta m-a facut mare. Tu mi-ai pus la loc larg pasii sub mine si gleznele nu mi s-au clatinat. I-am urmarit pe vrajmasii mei si i-am ajuns si nu m-am intors pana nu i-am nimicit. I-am zdrobit si nu s-au putut ridica; au cazut sub picioarele mele. Si Tu m-ai incins cu putere pentru lupta; ai plecat sub mine pe cei care se ridicau impotriva mea. Si ai facut ca vrajmasii mei sa-si intoarca spatele spre mine; si i-am nimicit pe cei care ma urau. Ei strigau, dar nu era nici un salvator; strigau catre Domnul, dar nu le-a raspuns. Si i-am spulberat ca pulberea in vant, i-am aruncat departe, ca noroiul strazilor" ( Ps.18:30-42 ; 2 Sam.22:31-43).
          Sa examinam deci, impreuna cu imparatul- profet, toate piesele armurii, asa cun capitolul sase din Efeseni ni le descrie.


                    Piesele armurii din Efeseni 6

          Remarcam mai intai doua categorii de arme. In primul rand arme defensive care ne permit sa ne impotrivim Vrajmasului. Acestea sunt: braul, platosa, incaltamintea, scutul si coiful.
          In al doilea rand avem armele ofensive. Acestea sunt: sabia si rugaciunea.
          Aceste arme sunt in numar de sapte, cifra care indica totdeauna in Scriptura plinatatea spirituala si divina in lucrarea pentru binele lucrurilor de pe pamant. (*)

          (*) Vorbind astfel nu uitam ca acest numar indica, de asemenea, in Scriptura o plinatate spirituala rea si folosita pentru rau de puterea satanica. Vedeti: Limbajul simbolic al Apocalipsei, de H.R., pagina 8.


          Armele defensive

                    Braul

            "Avand mijlocul incins cu adevarul".
          Am spus mai inainte : Armura este o stare practica; si ceea ce lucreaza aceasta stare practica este Cuvantul lui Dumnezeu.
          Braul este adevarul. Adevarul este Cuvantul lui Dumnezeu, asa cum Domnul a zis in Ioan 17:17: "Cuvantul Tau este adevarul". Trebuie sa ne insusim adevarul inainte de a-l folosi pentru altii.
          Cuvantul se aplica ca un brau peste mijloc (sau rinichi, alte trad., n.t.). Rinichii sunt organele cele mai profunde, cele mai ascunse ale omului: gandurile sale, sentimentele sale, constiinta sa; ceea ce apostolul Petru numeste mintea sa: "avand incinse coapsele ( sau rinichii, n.t.) mintii voastre, fiti treji" (1 Petru 1:13). A incinge coapsele mintii noastre inseamna deci pregatirea spirituala "a omului nostru dinauntru" prin Cuvant, pentru a fi treji in toata purtarea noastra. Acest brau, Cuvantul adevarului, ne da putere pentru lupta, dupa cum este scris: "Ea isi incinge coapsele cu putere"(Prov.31:17), si: "Dumnezeu care ma incinge cu putere" (Ps.18:32).
          In pasajul nostru, coapsele trebuie sa fie incinse pentru lupta, si trebuie sa ne tragem din Cuvantul adevarului puterea necesara pentru a ne impotrivi uneltirilor vrajmasului; dar din alte pasaje invatam ca avem nevoie de acelasi brau pentru umblarea noastra ( Ex.12:11); pentru slujirea noastra zilnica (Luca 12:35); pentru slujirea preoteasca inaintea lui Dumnezeu (Lev.16:4); pentru slujirea profetica (Matei 3:4 ; 2 Imp.1:8). In toata acesta slujire, Cuvantul adevarului trebuie sa ne faca sa judecam in noi tot ceea ce este din carne, sa intareasca gandurile, sentimentele si afectiunile noastre, sa intareasca in intregime omul dinauntru, decoperindu-L pe Hristos inimii si constiintei sale. Cuvantul adevarului descopera si judeca in noi tot ceea ce nu este din Hristos, facandu-ne sa le respingem, si aducand, in schimb, sufletul nostru la cunoasterea acestei Persoane binecuvantate: in harul si in dragostea Sa, pentru a ne bucura - de puterea si autoritate Sa, pentru a ne intari si invata ascultarea. Astfel, Cuvantul adevarului descopera in noi tot ceea ce nu este potrivit cu viata divina si ne pregateste pentru a experimenta puterea. Altfel spus, el judeca carnea si modeleaza omul dinauntru pentru lupta, umblare si slujire.
          "Fiind incinsi cu adevarul" este deci de toata importanta. Este prima piesa a acestei armuri pe care trebuie sa o imbracam inainte de toate. In interior, totul trebuie sa fie in ordine cu privire la afectiunile noastre, astfel ca ele sa fie alipite doar de Hristos, pentru ca nimic strain de viata din Dumnezeu, nimic conform cu viata lumii, sa vina sa le amestece. Doar asa starea noastra spirituala va fi una potrivita; Hristos va ocupa in inima noastra locul care I se cuvine; tot ceea ce Ii este strain va fi judecat si lepadat. Sufletul, bucurandu-se de lucrurile excelente, nu va mai fi atras spre poftele prin care Satan cauta sa invinga. El i se va impotrivi, Cuvantul sfant ii descopera tot ceea ce este incompatibil cu Hristos si cu omul cel nou. Deci, cat de important este de a ramane totdeauna in legatura intima cu Adevarul: cu Cuvantul lui Dumnezeu! Toate caderile si infrangerile noastre inaintea Vrajmasului au ca punct de plecare neglijarea Cuvantului, neglijenta care nu va intarzia sa ne faca indiferenti fata de el, a nu mai medita, si a ne face in final fara putere fata de actiunile dusmanului. In astfel de cazuri, inima ramane uscata si fara interes pentru Hristos, puterea spirituala scade, Vrajmasul, mult mai tare decat noi, ne este superior, si cadem rusinos intr-o lupta unde biruinta ne era asigurata !
          "Mijlocul incins cu adevarul" inseamna prin urmare o stare practica si subiectiva a sufletului nostru, sub actiune Cuvantului, si vom vedea ca este la fel pentru tot ceea ce am numit armele defensive ale crestinului.


                    Platosa

              "Imbracati cu platosa dreptatii".
          Aceasta intorsatura de fraza care revine frecvent in scrierile lui Pavel nu inseamna "platosa care apartine dreptatii", ci: "dreptatea ca platosa", adica aceasta platosa este dreptatea in sine. Este vorba aici, ca in multe alte pasaje, nu de dreptatea desavarsita, de neschimbat, pe care crestinul (*) o are inaintea lui Dumnezeu, caci aceasta dreptate este Hristos Insusi; ci aici este vorba de dreptatea practica. Putem defini aceasta dreptate ca fiind absenta pacatului in caile noastre; astfel gasim in Ps.23 : "El imi invioreaza sufletul; ma conduce pa carari ale dreptatii, datorita Numelui Sau". Pe aceste carari, pacatul nu intra, caci ele au fost trasate pentru oi de Pastor care merge inaintea lor.

          (*) Autorul foloseste acest termen pentru a desemna pe un adevarat urmas a lui Hristos care are marturia launtrica, ca este un copil al lui Dumnezeu, data de Duhul, dublata de marturia exterioara printr-o umblare potrivita cu pozitia lui. (n.t.)

          Dreptatea practica se manifesta in purtarea noastra fata de Dumnezeu, fata de oameni, si fata de noi insine. In toate aceste relatii, crestinul credincios evita pacatul. Cum ar putea Satan sa-l invinga pe cel care nu se clatina? (Fil.1:10). Acesta din urma are o constiinta buna inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor; nu pentru ca el este fara pacat, ci constiinta sa fiind totdeauna treaza, judeca si marturiseste inaintea lui Dumnezeu orice pacat pe care il faptuieste, pentru a fi curatit, si astfel Vrajmasul nu are cu ce sa-l apuce. Constiinta buna despre care vorbim aici nu este constiinta "facuta desavarsita pentru totdeauna" prin sangele lui Hristos care a curatit-o, astfel ca "noi nu mai avem nicio constiinta de pacate" inaintea lui Dumnezeu (Evrei 10:3,14,17,22); nu, aceasta este o constiinta fara vina (Fil.1:10), facandu-ne in stare sa luptam si sa ne impotrivim Vrajmasului. Ea a caracterizat intrega purtare a apostolului Pavel (2 Cor.1:12; 1 Tim.1:15,19, si altele). El putea spune: "Ma deprind sa am in totul o constiinta fara vina fata de Dumnezeu si fata de oameni" ; si : "Eu am umblat cu toata buna constiinta inaintea lui Dumnezeu, pana in ziua aceasta" (Fapte 24:16; 23:1).
          In toate acestea Domnul Isus este modelul nostru desavarsit. Asa cum dreptatea practica L-a caracterizat de la inceputul lucrarii Sale (Matei 3:15) si L-a insotit pana la sfarsitul misiunii Sale (Luca 23:47), ea Il va insoti inca, atunci cand, ca Fiu al Omului, va duce batalia finala si va castiga biruinta: "Bratul Sau", este spus, "I-a adus salvare, si dreptatea Lui, ea L-a sprijinit. Si S-a imbracat cu dreptatea ca si cu o platosa si cu un coif al salvarii pe capul Sau" (Isaia 59"16-17). Platosa pazeste inima noastra, asa cum am spus mai inainte citand 1 Tes.5:4-10). Satan nu poate sa ne atinga si sa ne raneasca sursa vietii atunci cand ii opunem inimi impotrivitoare la poftele si placerile lumii, inimi care isi gasesc bucuria in Cuvantul lui Dumnezeu si placerea in toti cei care sunt ai Lui. Prin urmare, avem aici o stare practica si personala ca si in cazul braului. Aceasta dreptate practica gaseste, in Cuvantul lui Dumnezeu, principiul ei si putera care o produce, caci platosa, ca si braul, presupune putere pentru a ne impotrivi asalturilor Vrajmasului. 

luni, 6 iulie 2015





                                     

                                   ARMURA


                            "Imbracati toata armura lui Dumnezeu" ( Efes. 6:11)

                                                                   - VII -


          Henri Rossier


          6     Efeseni 6:10-20

          Dupa ce am vazut principalele pasaje care ne vorbesc de armele crestinului, ne vom ocupa in final de capitolul din Efeseni care, de o maniera mult mai detaliata decat oricare altul, ne va prezenta diversele piese din aceasta armura a lui Dumnezeu pe care crestinul trebuie sa o imbrace.

          "Incolo, fratilor, fiti tari in Domnul si in taria puterii Lui. Imbracati toata armura lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului: pentru ca lupta noastra nu este impotriva sangelui si a carnii, ci impotriva stapanirilor, impotriva autoritatilor, impotriva stapanitorilor lumii intunericului acestuia, impotriva puterilor spirituale ale rautatii in cele ceresti. Pentru aceasta, luati toata armura lui Dumnezeu, ca sa va puteti impotrivi in ziua cea rea si, dupa ce veti fi invins toate, sa stati in picioare. Stati deci in picioare, dupa ce v-ati incins mijlocul cu adevarul si v-ati imbracat cu platosa dreptatii si v-ati incaltat picioarele cu pregatirea (sau "ravna") Evangheliei pacii, peste toate luand scutul credintei, cu care veti putea stinge toate sagetile arzatoare ale celui rau. Luati si coiful mantuirii si sabia Duhului, care este Cuvantul lui Dumnezeu, rugandu-va in orice timp in Duh, prin orice rugaciune si cerere, si veghind la aceasta cu toata staruinta si cu cerere pentru toti sfintii, si pentru mine, ca sa-mi fie dat cuvant la deschiderea gurii mele, ca sa fac cunoscut cu indrazneala taina Evangheliei, pentru care sunt un ambasador in lanturi, ca sa vorbesc cu indrazneala in ea, asa cum trebuie sa vorbesc".


                    Rolul armurii si cum se foloseste ea

          Am spus mai inainte ca, in epistola catre Efeseni, armura este destinata inainte de toate pentru a ne introduce si a ne pastra, in lupta impotriva lui Satan, in posesiunea si bucuria mostenirii noastre ceresti si a oricarei binecuvantari legate de aceasta. Aceasta mostenire ne este dobandita prin lucrarea lui Hristos si noi o avem in El. Acesta este Canaanul ceresc cu toate bogatiile sale, pe care aceasta epistola ni le-a prezentat din plin. Scopul lui Satan, in razvratirea sa fata de Dumnezeu, este de a ne alunga din locul nostru, din locurile ceresti, si de a ne rapi bucuria de tot ceea ce ele contin; scopul lui Dumnezeu (si aceasta epistola il prezinta in totalitate), este de a ne aseza acolo. De asemenea, sfarsitul epistolelei ne semnaleaza pericolele la care suntem expusi.
          Pentru a-l birui pe groaznicul nostru vrajmas, un lucru ne este necesar: taria: "Incolo, fratilor, fiti tari in Domnul si in taria puterii Lui". Aceasta tarie nu o gasim in noi, ci in Domnul: "Ferice de omul a carui putere este in Tine...ei merg din putere in putere" (Ps.84:5,7). Nu este totul de a cunoaste harul, fara de care nu am fi putut vreodata sa fim adusi la Dumnezeu, sau prin care am fost introdusi in binecuvantarile ceresti si pastrati de cadere; ci avem nevoie de tarie pentru lupta. Noi, crestinii, trebuie sa o cautam, si Dumnezeu o da fara plata celui care o cere. Ea este totdeauna la dispozitia noastra si consta in armura pe care o gasim, in totul pregatita, in arsenalul lui Dumnezeu. Pentru a putea castiga biruinta, aceasta armura trebuie sa fie completa. aceasta este ca o panoplie; crestinul trebuie sa fie inarmat cu toate piesele ei. Este de asemenea armura lui Dumnezeu; Lui Ii apartine; doar El poate sa o dea.
          Vom prezenta aici cateva axiome care isi gasesc dezvoltarea in paginile urmatoare.

          1- Armura trebuie inbracata inainte de lupta. Ea nu va fi eficienta daca va fi imbracata pe parcursul luptei, caci totdeauna va lipsi anumite piese.
          2- Piesele armurii trebuie sa fie luate intr-o anumita ordine si pentru a le lua in aceasta ordine trebuie sa le cunoastem si sa fim familiarizati cu ele.                                                                          3- Armura este inainte de toate o stare practica a sufletului; este foarte important sa stim si sa fim convinsi. Ea nu are nimic a face cu teoria. Am putea explica in detaliu forma si utilitatea fiecarei piese din aceasta armura fara ca aceasta savanta teorie sa fie de folos pentru a invinge.
          4- Ceea ce produce in noi aceasta stare practica de care am vorbit, este, dupa cum am vazut, CUVANTUL.
          5- Dupa ce am fost pregatiti de el, si inarmati cu orice har pe care acesta poate sa ni-l comunice, putem folosi apoi acelasi CUVANT ca sabia Duhului pentru a ataca si a-l invinge pe vrajmas. Ea devine, unita cu rugaciunea, o arma ofensiva, dupa ce ne-au fost oferite armele defensive.


                    Vrajmasul si tactica sa - A tine cu tarie

          In v. 11-12, gasim caracterele periculoasei puteri cu care avem de luptat. Ea are ca prim caracter uneltirile, vicleniile sale pentru a insela, pentru a intinde curse, a pune piedici, a orbi cu privire la intentiile sale, luand diverse infatisari, pentru a se infiltra ca spion in ostirea lui Dumnezeu, pentru a surprinde, atunci cand, din lipsa de supraveghere, apararea a fost neglijata. Aceste viclenii ne forteaza mai intai sa-l demascam pe vrajmas si sa-l denuntam sub adevaratul sau nume: DIAVOLUL.
          Dar adversarul nostru are si alte mijloace la dispozitia sa decat vicleniile. In anumite momente, avem de-a face cu atacuri surprinzatoare din partea sa. Dintr-o data, el se demasca. Intrega sa ostire, condusa de capeteniile sale, este indreptata impotriva noastra. Atacul are loc noaptea. Stapanirile, autoritatile, domniile intunericului, Satan insusi, care nu este inca aruncat din locurile ceresti si unde isi desfasoara liber rolul sau de acuzator, toate produc un soc, la care trebuie sa ne impotrivim cu orice pret. In "marele razboi" (primul razboi mondial, n.t.) care s-a incheiat prin victorie, marii generali n-au incetat sa le repete aceasta armatelor lor. La fel este si cu noi in aceasta lupta spirituala.
          Dar pentru a birui, trebuie sa avem armura imbracata inainte de ziua cea rea. Capacitatea de a o folosi si de a o cunoaste nu se dobandeste, dupa cum am mai spus, in timpul luptei. La ce foloseste o arma, chiar cand o avem in mana, daca nu stim ce sa facem cu ea?
          "Si, dupa ce veti fi invins toate, sa stati in picioare". Cucerirea pozitiilor vrajmasului cere efort si energie; dar trebuie sa le pastram, sa trecem intr-o clipa de la atac la aparare, ca sa nu pierdem pozitiile cucerite. Bucuria cea mai inalta a cuceririi Canaanului ceresc, pozitia noastra in Hristos, comuniunea noastra cu Tatal si cu Fiul, poate fi pierduta intr-o clipa. Trebuie sa tine cu tarie aceste cuceriri.
          Versetul 14 repeta indemnul: "Stati deci in picioare", pentru ca trebuie insistat asupra acestui lucru. Fiecare piesa din aceasta armura trebuie sa-si faca partea, la randul ei, pentru a pastra pozitia noastra. Biruinta ne va fi asigurata definitiv, caci va veni momentul cand lupta va lua sfarsit. Numai, sa nu ne facem vreo iluzie: ea va dura pana in ziua cand vom sarbatori biruinta in locurile ceresti, eliberati pentru totdeauna de puterile spirituale ale rautatii pe care le intalnim acum.  

vineri, 3 iulie 2015




                                 

                                   ARMURA


                          "Imbracati toata armura lui Dumnezeu" ( Efes. 6:11)

                                                                    - VI -


          Henri Rossier


          5     Lupta din celelalte epistole, altele de cat cea catre Efeseni


                    1 Petru 5:8-9


          "Fiti treji, vegheati! Pentru ca vrajmasul vostru, diavolul, da tarcoale ca un leu care racneste, cautand pe cine sa inghita. Impotriviti-va lui tari in credinta".
          Gasim aici indemnul pe care l-am intalnit in pasajele precedente. In fata atacurilor vrajmasului, sunt necesare doua conditii morale, fara de care crestinul nu poate castiga biruinta : "Fiti treji, vegheati". A nu se imbata, a nu dormi, sunt calitati pur negative, dar Dumnezeu le vede pozitive la ai Sai. Se poate bea cu moderatie fara a se imbata; a fi treaz merge mult mai departe. A fi treaz este calitatea unui om care, prin caracterul sau, nu-i place bauturile ametitoare. Se poate, fara a dormi adanc, sa nu fim destul de treji pentru a evita sa fim luati prin surprindere. Acest pasaj ne pune inainte vicleniile si inselatoriile lui Satan, atat de periculoase, pentru ca ele ne inconjoara din toate partile, cautand partea slaba a apararii noastre; gasim aici ultimul efort al vrajmasului pentru a ne inspaimanta. La fel a fost si cu Domnul nostru care, la inceputul slujbei Sale a intalnit toate uneltirile diavolului, apoi, la sfarsit, in Ghetsimani, leul care racneste a cautat sa-L nimiceasca. In pustiu, El a fost biruitor prin simpla supunere fata de Cuvant; in Ghetsimani prin o totala supunere fata de voia lui Dumnezeu. Astfel El a fost salvat din moarte, atunci cand leul credea ca I-a zdrobit oasele.
          Nu gasim in acest pasaj decat o singura arma, platosa credintei, dar suficienta deplin pentru a nimici orice efort al vrajmasului: "Impotriviti-va lui tari in credinta". Intalnim acelasi indemn in epistola lui Iacov (4:7) : "Supuneti-va deci lui Dumnezeu (aceasta este ascultarea credintei); impotriviti-va diavolului (acesta este scutul credintei), si el va fugi de la voi". Ce loc unic, imens, este dat aici credintei ! Aceasta singura arma defensiva este suficienta pentru a pune pe fuga pe cel mai redutabil vrajmas.


                    2 Timotei 2:3-5

          "Sufera raul (sau "Ia-ti partea ta de suferinta) ca un bun ostas al lui Hristos. Nimeni, slujind ca ostas, nu se incurca in treburile vietii, ca sa placa celui care l-a inrolat; si, de asemenea, daca cineva se lupta la jocuri, nu este incununat, daca nu se lupta dupa legile jocului"
          Suferintele mentionate aici sunt "suferintele Evangheliei" (1:8). Ceea ce caracterizeaza pe un bun soldat al lui Hristos este ca el sa-si ia partea sa la aceste suferinte. Nu se poate merge la razboi "incurcat in treburile acestei vieti". Ele sunt considerate in acest pasaj, nu ca o bautura ametitoare, ci ca o greutate, ca o piedica in umblarea noastra, ca o povara care ne impiedica sa folosim cu usurinta armele noastre. Ceea ce ne face sa renuntam la aceasta povara, este dorinta de a placea Capeteniei iubite si de a-L respecta pentru ca ne-a inrolat. Dragostea este adevaratul motiv care ne face "sa dam la o parte orice greutate si pacatul care ne infasoara asa de usor" (Evrei 12:1).
          Intalnim apoi legile luptei, pentru ca nu este vorba de o lupta oarecare, ci este o lupta in arena. Crestinii ofera un spectacol lumii. Este o vorba de a castiga premiul. Acesta nu poate fi gastigat daca ei nu se supun la legi stabilite (sau randuieli, n.t.). Trebuie deci, nu doar o inima eliberata de povara, ci si o observatie riguroasa a voiei divine. Pentru a invinge, nu trebuie sa aducem atingere vointei divine, nici sa o luam inainte sau sa ne dam noi insine legi, ci sa luptam cu rabdare si intr-un mod constiincios potrivit cu indicatiile lui Dumnezeu, consemnate in Cuvantul Sau, pana ce vom ajunge sa castigam permiul pentru efortul nostru.
          Aici soldatul este echipat cu armura sa, dar Satan cauta sa-l abata prin bagaje nefolositoare. El este ferit de infrangere printr-o afectiune pentru Capetenia sa. In 1 Petru 5 am vazut credinta, aici vedem dragostea, iar in 1 Tes. 4 pe amandoua impreuna.


                    2 Corinteni 10:3-6

          "Pentru ca, desi umblam in carne, nu ne luptam potrivit carnii. Pentru ca armele luptei noastre nu sunt firesti, ci puternice, potrivit lui Dumnezeu, spre daramarea intariturilor, daramand rationamente si orice inaltime care se ridica impotriva cunostintei lui Dumnezeu si inrobind orice gand ascultarii de Hristos si fiind gata sa pedepsim orice neascultare".
          Acest pasaj ne descrie lupta apostolului. Acuzat ca umbla potrivit carnii, el arata ca armele sale de lupta nu sunt firesti, si ca puterea lor era spirituala, venind de la Dumnezeu, mai intai pentru a darama orice inaltime care se ridica impotriva cunostintei lui Dumnezeu, apoi pentru a aduce sufletele captive la Hristos, si in final pentru a pedepsi pe cei neascultatori. Acest ultim caz descopera puterea speciala incredintata apostolului inspirat, caci Dumnezeu a spus: "A Mea este razbunarea, Eu voi rasplati" (Rom.12:19). Expresia: "daramarea intariturilor" ne duce cu gandul la Ierihon, si ne arata calitatea armelor pe care apostolul le folosea. Erau arme ofensive, dar strict spirituale. Mai intai credinta in Cuvantul lui Dumnezeu care a facut ca poporul sa inconjoare cetatea timp de sapte zile si de sapte ori in a saptea zi, pentru ca rabdarea sa-si faca desavarsit lucrarea sa. Lupta apostolului era deci lupta credintei impotriva piedicilor pe care Satan le ridica in calea sa. Piedica era inspaimantatoare, dar nu pentru privirea credintei. Trambitele marturiei serveau de asemenea ca arme pentru Israel; in final prezenta lui Hristos - chivotul - in mijlocul poporului era garantia de neclintit a unei puteri in fata careia nimic nu putea rezista. Astfel erau armele apostolului. Opunand puterea lui Dumnezeu la cea a dusmanului, el aducea sufletele captive la ascultarea de Hristos.


                    2 Corinteni 6:7

          "Recomandandu-ne pe noi insine ca slujitori ai lui Dumnezeu... in cuvant al adevarului, in puterea lui Dumnezeu; armele dreptatii, cele din dreapta si din stanga".
          Aici intalnim din nou armele de care apostolul se folosea in lupta. El avea Cuvantul lui Dumnezeu, dar ce efect ar fi produs fara puterea lui Dumnezeu? Pentru a putea face uz de aceasta putere, apostolul avea armele sale personale: "armele dreptatii, cele din dreapta si din stanga", adica sabia si scutul, arme ofensive si defensive, care sunt numite armele dreptatii. Dreptatea este aici dreptatea practica. Lupta noastra ofensiva sau defensiva nu poate avea niciun rezultat fara dreptatea care rezulta din absenta pacatului in purtarea si in caile noastre. Trebuie sa avem o constiinta buna pentru a ne angaja in lupta, altfel puterea lui Dumnezeu ne va lipsi. O constiinta curata intalneste totdeauna puterea lui Dumnezeu pentru a pune in practica Cuvantul.


                    Evrei 4:12

          "Deoarece Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator si mai ascutit decat orice sabie cu doua taisuri si patrunzand pana la despartirea sufletului si a duhului, a incheieturilor si a maduvei, si in stare sa judece gandurile si intentiile inimii".
          Gasim in acest pasaj, dupa cum vom vedea in Efeseni 6, Cuvantul lui Dumnezeu, arma ofensiva a Duhului, asemenea unei sabii cu doua taisuri, dar aici sabia nu este folosita pentru a lupta impotriva unui dusman din exterior, ea este indreptata impotriva noastra insine, sau mai degraba, impotriva omului nostru vechi care ne este dusman. Aceasta imagine ne indreapta privirea intr-o oarecare masura inapoi la Gal. 5:16-17, despre care am vorbit mai inainte. Cuvantul ne cerceteaza si ne strapunge astfel ca noi sa invatam a discerne in noi ce este de la carne si ce este de la Duhul, si ca noi sa fim in stare sa ne judecam pe noi insine. Aceasta judecata este dureroasa si neplacuta, dar sufletul, o data "cunoscut si cercetat" gustand binecuvantarile care rezulta din judecata de sine, nu mai are decat o singura dorinta, aceea ca lucrarea sfintitoare a Cuvantului sa se manifeste in continuare fata de el pana la sfarsitul calatoriei prin pustie. "Cerceteaza-ma, Dumnezeule, si cunoaste-mi inima! Incearca-ma si cunoastem gandurile! Si vezi daca este in mine vreo cale a intristarii si condu-ma pe calea eterna!" (Ps.139:23-24).


                    1 Corinteni 9:25-27

          "Iar orice luptator pentru premiu se infraneaza la toate; ei deci, in adevar, ca sa primeasca o cununa care se vestejeste, iar noi una care nu se vestejeste. Eu deci...lupt in felul acesta, nu ca lovind in aer. Ci imi disciplinez trupul si-l tin in supunere, ca nu cumva, dupa ce am predicat altora, eu insumi sa fiu dezaprobat"
          Acest pasaj se refera la sensul pe care l-am intalnit in Gal. 5 si Evrei 4, cu referire la lupta crestina. Pentru a birui Vrajmasul din afara, ne este necesara o lupta reala cu noi insine, fara prefacatorie sau pretentii false. Pentru ca lupta cu Satan sa fie eficace, trebuie sa incep prin disciplinarea trupului meu, tinandu-ma permanent mort fata de pacat, dar viu pentru Dumnezeu; caci este un pericol ingrozitor de a predica, a vesti Cuvantul, fara o stare morala practica care sa-i corespunda.  
aze