Translate

marți, 28 iulie 2015




             Putem sa avem comuniune deplina cu toti crestinii ?
                                                    - I -



          E. Dennett


           Prefata

          Autorul acestor scrisori, Eduard Dennett (1831-1914), a fost pastor baptist la Greenwich. Dar cu cat mai mult citea Cuvantul, cu atat de mult a fost convins sa respinga teologia oficiala a denominatiunii de care el era atasat. Plin de ravna pentru a vesti Evanghelia, s-a preocupat sa conduca persoanele venite la Domnul, prin el, sa cerceteze Scriptura pentru ele insele si sa-si intemeieze credinta lor pe adevarurile divine. Dorinta sa era sa fie un vas "sfintit, folositor Stapanului".
          In anul 1873, ca urmare a unei boli mari a trebuit sa petreaca iarna aproape de Vevey. In aceasta perioada el a descoperit invatatura Cuvantului cu privire la strangerile laolalta si la slujire. La intoarcerea sa in Anglia, a abandonat functia de pastor pentru a se alatura celor care se strangeau intr-un mod simplu in Numele Domnului.
          Dupa aceea, el L-a slujit pe Domnul in mod special in Anglia, in Ecosse si in Irlanda, dar de asemenea in multe tari din Europa si din America. Este autorul numeroaselor lucrari ca: Adevarurile fundamentale ale mantuirii, Bogatii de nepatruns, Numele mai presus de orice Nume, Copiii lui Dumnezeu, Speranta binecuvantata, Doisprezece scrisori catre credinciosi, Pasul pe care l-am facut, etc.
                                                                                                                                                                                                                                               S.L.


                         Prefata la editia in engleza

          Scrisorile urmatoare sunt foarte simple. Caracterul lor, precum si continutul lor, au fost determinate de pozitia prietenului caruia ele i-au fost adresate. Sper ca ele sa fie de folos celor care abia au inceput sa se intrebe de terenul de strangere si de necesitatea de despartire. Ele nu pretind mai mult. Fie ca Domnul, in harul sau imbelsugat, sa binecuvanteze cu calauzire pe cei ai Sai care cauta, care este drumul dupa gandul si dupa voia Sa.


                                                                                                         E.D. Blackheath, octombrie 1876.


          Scump frate,

          Ultima data cand ne-am intalnit mi-ati cerut daca pot sa va recomand un tratat care sa explice pentru ce credinciosii care au iesit pentru a se strange in Numele lui Hristos, nu vor sa se stranga impreuna cu alti crestini pentru inchinare, si pentru ce ei refuza orice asociere cu acestia din urma in slujire. Intrebarea este foarte importanta; si m-am gandit ca ar fi oportun ca sa-ti raspund eu insumi; caci cred ca exista multe persoane in timpul nostru care, ca si dvs., cauta adevarul cu privire la acest subiect. In masura in care Domnul imi va da posibilitatea, va voi arata motivele simple care m-au convins ca actionand altfel ar fi o pierdere cu totul din vedere fata de ceea ce Domnul ar dori. Multi, stiu, ne acuza de fariseism si de alte lucruri asemanatoare; dar sper sa va arat ca, pe drumul pe care mergem, umblam (asa credem) potrivit cu voia descoperita a lui Dumnezeu. Este vorba intr-un mod simplu de a cerceta ceea ce vrea Domnul ca noi sa facem.
       
          1. Fraza precedenta ne ofera primul motiv - preocuparea de a-L cinsti pe Hristos in mod corespunzator. Sunt sigur ca sunteti de acord, dupa cum fiecare credincios recunoaste deschis, ca ascultarea de Hristos ca Domn este prima responsabilitate a unui crestin. Domnul Insusi a indemnat permanent la aceasta (vezi Ioan 8:31; 14:15; 15:7,10, etc). Admiteti de asemenea ca Hristos, potrivit cu invatatura Scripturii, este Capul Adunarii (Efes.5:23; Col.1:18), si ca prin consecinta El trebuie sa conduca in intregime Adunarea; adica toate madularele Sale, intr-un mod individual sau, si de aceasta ne ocupam acum, intr-un mod colectiv, ca adunare. Apostolul spune: "Adunarea este supusa lui Hristos", sau pentru a cita pasajul in intregime, "Dar, dupa cum Adunarea este supusa lui Hristos, asa si sotiile sotilor lor, in toate" (Efes.5:24). Acestea fiind admise, atunci cand mi se cere sa ma strang impreuna cu alti crestini in "bisericile" sau in capelele lor, eu trebuie sa ma intreb: modul lor de a o face este in supunere fata de Hristos ? Daca da, atunci pot sa ma strang impreuna cu ei; dar daca nu, eu am comuniune atunci cu neascultarea lor daca ma asociez cu ei.

          Sa luam un exemplu sau doua. Vedeti cum slujirea este practicata in denominatiuni, in bisericile oficiale sau cele dizidente. Exista un singur verset in Scriptura care sa justifice stabilirea unui om - oricare ar fi maniera in care a fost asezat - pentru a "conduce inchinarea" doar el singur ? Dupa cum stiti, am aratat intr-o maniera categorica in Pasul pe care l-am facut, ca teoria slujirii incredintata unui singur om este absolut necunoscuta in Cuvantul lui Dumnezeu. Este adevarat ca gasim batrani - dar niciodata un singur om intr-o adunare - si rolul lor era mai intai de administrare, desi unii dintre ei puteau sa aiba de asemenea darul de invatator, caci ni se spune de cei care lucrau in cuvant si in invatatura (1 Tim.5:17). Ceea ce noi sustinem este ca nu exista, in Cuvant, o categorie de persoane care sa corespunda in vreun fel cu pastorii Bisericii oficilale sau dizidente. Permiteti-mi sa va pun o intrebare simpla: De cine sunt desemnati acesti pastori? De oameni in toate cazurile; in cele dizidente, de credinciosi (care isi aleg slujitorul prin vot); in biserica oficiala de episcop, care la randul lui este ales de primul ministru. Deci aceasta este prin oameni, o repet, prin oameni fara nicio autoritate divina si fara nicio reglementare a Cuvantului; caci unde se poate gasi un verset care sa-l autorizeze pe credinciosul, sau episcopul, sa ia o astfel de decizie? Pavel si Barnaba au randuit batrani (Fapte 14:23); si Pavel i-a spus lui Tit sa o faca (Tit 1:5), etc; dar nu gasim in niciun loc unde o astfel de autoritate sa fie incredintata unei adunari locale sau oricarei alte autoritati.                                      Deoarece este asa, pastorii desemnati astfel depind de functia lor, nu de Capul Adunarii; ei depind de om (nu neg ca in multe cazuri ei ar fi cu adevarat daruri reale); si astfel, daca i-as recunoaste, as recunoaste autoritatea omului, in opozitie cu autoritatea lui Hristos. Acest motiv ar fi singurul care sa ma tina departe de o astfel de biserica sau capela; dar vreau sa va propun un alt test. Sa privim "serviciul" asa cum este numit. De cine este organizat? - ordinea, numarul cantarilor, citirea Cuvantului, rugaciunile, etc? Din nou, raspunsul este:omul. In realitate, totul se bazeaza pe acest principiu: ca omul are libertatea, in Biserica lui Dumnezeu, sa faca ceea ce i se pare potrivit.                          Dimpotriva, noi sustinem, ca responsabilitatea noastra este de a asculta de Hristos, si ca astfel, noi nu avem nicio libertate de a lua (de la noi insine) o initiativa oricare ar fi ea, ci ca in toate trebuie sa fim supusi Cuvantului.

          Astfel, gelozia pentru gloria lui Hristos, ca si Cap al Adunarii, ma va tine in afara oricarui loc unde autoritatea Sa este pusa deoparte. Se poate spune ca trebuie sa lasam deoparte micile noastre diferente si sa aratam dragoste unii fata de altii. Raspund: Nu, nu trebuie sa las deoparte niciun singur lucru pe care Hristos mi l-a poruncit, nici sa tolerez vreun lucru pe care El nu-l aproba; si desi constient de responsabilitatea mea  de a-i iubi pe toti copiii lui Dumnezeu, sunt totusi constient de responsabilitatea mea de a asculta de Hristos ca Domn al meu; caci este scris: "Prin aceasta cunoastem ca-i iubim pe copiii lui Dumnezeu, cand Il iubim pe Dumnezeu si tinem poruncile Lui" (1 Ioan 5:2).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze