Putem sa avem comuniune deplina cu toti crestinii ?
- II -
E. Dennett
2. In mod normal, ar trebui acum sa va atrag atentia asupra terenului de strangere al credinciosilor unde au loc aceste aranjamente, dar imi rezerv aceasta intr-o scrisoare viitoare, in care sper sa va arat singurul teren pe care doreste Dumnezeu sa se stranga poporul Sau. Pentru moment va cer sa observati ca daca eu m-as strange impreuna cu alti credinciosi - credinciosi care nu conteaza din ce denominatiune fac parte - mi-as da consimtamantul la negarea prezentei Duhului Sfant in Adunarea lui Dumnezeu. Caracteristica dispensatiei actuale este prezenta, pe pamant, a Duhului Sfant. Ceea ce caracterizeaza pe crestin este ca el are pe Duhul Sfant locuind in el (Rom.8:9), iar Adunarea a fost constituita prin botezul Duhului Sfant (Fapte 2; 1 Cor.12:13). Se poate constata importanta acestui adevar prin insistenta cu care Domnul vorbeste in Ioan 14-16. Dar punctul asupra caruia vreau sa va atrag atentia este ca rezultatul acestei prezente a Duhului Sfant, este revendicarea dreptului de a lucra prin cine vrea El in adunarea sfintilor (1 Cor.12-14). In consecinta, daca sunt de acord cu sistemul de slujire al unui singur om (daca, prin prezenta mea imi dau acordul), m-as manifesta deschis ca si cum eu nu cred in prezenta Duhului; sau, daca eu cred, m-as impotrivi voit lucrarii Sale, si astfel as incalca drepturile Sale suverane. Aceasta ar fi o pozitie deosebit de grava. Sa nu credeti ca vreau sa insinuez ca credinciosii scumpi care sunt in denominatiuni ocupa intr-un mod voit aceasta pozitie. Stiu destul de bine ca n-o fac in felul acesta. Faptul este ca ei ignora acest adevar pretios. Voi cita, pentru a dovedi aceasta, un articol al unei denominatiuni de care ati fost atat de mult timp atasat. A fost publicat recent, si este o explicatie cu privire la dedicarea Templului construit de Solomon. Una din lectiile desprinse este ca: "pretuirea pe care ar trebui s-o manifestam in adorare ar trebui sa fie atat de profunda ca si cum am avea printre noi un simbol al prezentei lui Dumnezeu ( cu referire la norul care umplea casa lui Dumnezeu), si El ar fi cu siguranta aproape" (Gen.28:16). Nu se poate o demonstratie mai clara ca adevarul prezentei Duhului Sfant este, ca sa zicem asa, necunoscut. Dar daca noi il cunoastem, putem sa ne manifestam ca si cum nu l-am cunoaste?
Astfel mi-ar fi imposibil sa asist la un serviciu unde acest adevar este ignorat, si unde, prin aranjamente omenesti, Duhul Sfant nu are libertatea de a actiona prin madularele Trupului lui Hristos; unde, intr-un cuvant, El este stins de acest mod de a lucra (vezi 1 Tes.5:19.20). Cu siguranta, nu vreti sa-mi spuneti ca sunt in contradictie cu Duhul Sfant. Astfel, gelozia pentru drepturile Sale suverane ma tine despartit de credinciosii care sunt in pozitia pe care am descris-o.
3. Dar exista un alt lucru. Unul din invataturile cele mai simple ale Scripturii este ca toti credinciosii sunt adusi in aceeasi pozitie, primiti in mod desavarsit in acelasi loc inaintea lui Dumnezeu, si ca ei au aceleasi privilegii in Hristos. Petru putea sa scrie astfel catre toti cei carora li se adresa: "Si voi insiva, ca niste pietre vii, sunteti ziditi o casa spirituala, o preotie sfanta, ca sa aduceti jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu prin Isus Hristos"; si de asemenea "Voi sunteti semintie aleasa, preotie imparateasca" (1 Pet.2:5,9). De asemenea, Ioan scrie: "Aceluia care ne iubeste si ne-a spalat de pacatele noastre in sangele Sau si ne-a facut o imparatie, preoti pentru Dumnezeu si Tatal Sau" (Apoc.1:5,6). Acelasi adevar il gasim peste tot in epistola catre Evrei. Hristos, ca singurul mare preot, este asezat la dreapta lui Dumnezeu; perdeaua este sfasiata, si toti sunt indemnati sa se apropie: "Avand deci fratilor, indrazneala sa intram in locurile sfinte prin sangele lui Isus, etc..." (Evrei 10:19-22). Prin urmare, in prezent nu mai poate fi vorba de o preotie pamanteasca, decat in sensul ca toti credinciosii sunt preoti. Astfel, a desemna o categorie de oameni - oricare ar fi numele care li s-ar da: preoti, pastori - pentru a "conduce inchinarea" este in contradictie cu privilegiile tuturor credinciosilor, tagaduindu-se practic ca fiecare credincios este preot. Analizati putin aceasta: este cu adevarat extraordinar ca in pofida luminii clare pe care o avem din Scriptura, acceptam aceste lucruri de atat de mult timp. Caci daca suntem cu totii preoti, ce nebunie sa desemnam pe un altul sa se roage pentru toti cei care sunt adunati, si sa faca aceasta indiferent de starea inimii lui din acel moment! In fiecare duminica. la aceiasi ora, el trebuie sa stea inaintea lui Dumnezeu pentru a rosti acelasi numar de rugaciuni, sau pentru a citi aceleasi rugaciuni scoase din aceeasi carte.
Vreau sa va intreb, scumpul meu frate. Atunci cand erati asezat pe scaun sau pe genunchi, nu s-a intamplat ca inima dumneavoastra sa fie plina de puterea Duhului Sfant si sa doriti sa va exprimati recunostinta si lauda inaintea lui Dumnezeu? Dar nu, nu va era permis sa o faceti; caci era cineva, la amvon, a carui functie era sa aduca rugaciuni si multumiri pentru dvs., si totul se desfasura ca si cum el era singurul preot, si ca si cum dvs. nu v-ati apropiat (de Dumnezeu) si nu ati avea acelesi privilegii (ca si el). Va satisface un astfel de sistem? Pe de alta parte, am vrut sa scot in evidenta aceste lucruri acum, pentru a va arata ca gelozia pentru privilegiile fratilor mei ma impiedica sa fiu prezent la astfel de strangeri.
4. Exista un alt motiv pe care as dori sa-l mentionez, desi nu vreau sa va obosesc. As putea sa fiu in pericolul de a participa la lucrari rele (vezi 2 Ioan 10-11) intr-o capela sau intr-o biserica la care as fi incurajat sa ma duc; caci este binecunoscut ca in mare parte din acestea nu exista niciun fel de disciplina. Nu vreau sa spun ca nu se preocupa intr-un anumit mod de gravele imoralitati, dar ca invataturile gresite nu sunt considerate ca pasibile de disciplina. Luati de exemplu propria denominatiune. Zilele trecute, am remarcat ca un binecunoscut pastor fiind prezent la o conferinta cu privire la invatatura despre anihilarea necredinciosilor (*), el insusi a declarat public ca el crede aceasta. Si totusi aceasta nu a afectat cu nimic pozitia sa, nici comuniunea sa cu bisericile acelei denominatiuni!
(*) Aceasta este o invatatura gresita care tagaduieste pedeapsa eterna pentru cei necredinciosi (vezi Apoc.20:10,15). (n.t.)
As putea sa va citez mai multe cazuri de acest fel, ca de exemplu pastori adepti ai invataturii care neaga eternitatea, si care sunt acceptati sa predice in diferite capele, sau sunt membrii in asociatii care grupeaza oameni care au intelegeri sanatoase fata de aceasta invatatura. In realitate, in sistemele denominatiunilor, disciplina nu poate fi exercitata; caci daca excludeti pe un credincios dintr-o denominatiune va putea fi primit imediat in alta. Si, dupa cum stiti, autoritatile religioase au hotarat recent ca un pastor nu are dreptul sa refuze "sfintele taine" pentru cineva care neaga pedeapsa eterna, care tagaduieste realitatea personala a lui Satan, si care chiar schimba intelesul multor pasaje din Cuvantul lui Dumnezeu.
Trebuie sa am comuniune cu un astfel de rau? Caci, va reamintesc ca eu am comuniune cu raul daca ma strang, chiar si ocazional cu cei care il tolereaza. Putin aluat face sa dospeasca toata plamadeala; o casa suspectata de lepra trebuia sa fie inchisa si ocolita (1 Cor.5:6; Lev.14:34-53). Astfel, despartirea de rau este principiul lui Dumnezeu, si eu nu indraznesc sa ma ascund sub falsul pretext al dragostei; caci Dumnezeu este sfant si noi, prin harul Sau, suntem un popor sfant, de unde si acest indemn: "Fiti sfinti, pentru ca Eu sunt sfant" (1 Pet.1:15,16). Motivul pentru care neglijam atat de des responsabilitatea noastra in acest domeniu rezulta din faptul ca ne gandim mai mult unii la altii decat la Domnul si ca gloria lui Dumnezeu nu ocupa primul loc in inimile noastre. Si cu siguranta aici gresim cu totii. In adevar, nu s-ar mai pune astfel de intrebari daca Domnul Insusi ar avea locul care I se cuvine in inimile noastre; dar indata ce privirea mi se abate de la El si se indreapta spre fratii mei, atunci eu ma cufund in nesiguranta. Se poate spune ca o mare parte din credinciosi au cazut in aceasta greseala; de a pune pe sfinti mai presus de Domnul. De exemplu, la o recenta "conventie" a credinciosilor din toate denominatiunile, un membru marcant, in momentul incheierii sesiunilor, a recapitulat motivele pentru care s-au strans. Primul, a spus el era unitatea, al doilea, dragostea frateasca; si al treilea gloria lui Hristos. Departe de mine gandul ca as vrea sa insinuez ca vorbitorul a avut intentia de a aseza pe sfinti mai presus de Domnul. Totusi el a facut-o, si astfel, fara sa-si dea seama, ne-a oferit o ilustrare a raului aratat mai sus.
Scump frate, v-am aratat cateva din motivele care ma impiedica sa ma strang impreuna cu alti credinciosi in bisericile sau in capelele lor. As putea adauga si altele, dar cele pe care vi le-am oferit sunt suficiente pentru a va arata ca eu cred ca avem gandul lui Dumnezeu pentru a ne sustine modul nostru de a actiona; nu este dintr-un duh de critica, sau de fariseism; nu este dintr-o intelegere ingusta (in sensul in care acest cuvant este folosit) sau fanatism; ci este vorba doar de ceea ce I se cuvine Domnului. Noi ne-am despartit si ramanem despartiti de strangerile altor credinciosi, caci suntem convinsi ca acesta este drumul pe care Domnul vrea sa mergem; pentru ca numai astfel suntem in afara de tot ceea ce a fost organizat de om; intr-un cuvant, afara din tabara, impreuna cu Domnul. Actionand altfel, vom fi necredinciosi convingerilor noastre, ducand la o constiinta rea, si astfel ne va face sa pierdem comuniunea cu scumpul nostru Domn.
Va recomand sa analizati toate acestea cu rugaciune.
Cu afectiune in Hristos, E.D.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu