Translate

luni, 28 septembrie 2015

           





                                     Scurta biografie a lui Eduard Dennett

                                                           ( 1831 - 1914 )




          "Amintiti-va de conducatorii vostrii...imitati-le credinta!" (Evrei 13:7). 


       Arend Remmers


          Edward Dennett a venit pe lume in 1831 pe Insula Wight. Părinții săi aparțineau de Biserica Anglicană. Un preot temător de Dumnezeu a devenit instrumentul spre pocăință al tânărului aflat în creștere. Fiind convins, el părăsește Biserica și, după terminarea studiilor, devine predicator baptist în diferite locuri.
            În acest timp devine deja destul de bine cunoscut și nu doar pentru că scrisese o broșură împotriva „fraților”. Însă imediat după această publicație, a început să se îndoiască dacă nu cumva el însuși nu se află pe drumul bun. În anul 1872 a devenit grav bolnav, totuși după o scurtă pauză a reînceput să lucreze și, în cele din urmă, și-a revenit complet din punct de vedere fizic în primăvara lui 1873. Pentru restabilirea sănătății sale a mers pentru 30 luni la Veytaux, un loc din Elveția franceză. Aici Dumnezeu l-a adus în liniște pentru a-și reconsidera complet poziția și a o cerceta cu ajutorul Sfintelor Scripturi, lucru la care au fost de ajutor niște creștini ce locuiau în aceeași pensiune. Astfel a învățat el tot mai mult principiile strângerilor laolaltă în Numele Domnului și le-a cunoscut și înțeles mai mult.
            După întoarcerea sa în Anglia în Mai 1874, el a povestit congregației sale despre schimbarea convingerilor sale. În ciuda rugăminților unora dintre prietenii săi, nu a mai fost posibil pentru el să rămână ca predicator plătit într-o congregație. A scris de asemenea o scurtă scrisoare către William Kelly, prin care îl informa asupra deciziei sale și își exprima regretul că a scris și a publicat broșura mai sus menționată.Acum drumul său era liber împreună cu aceia pe care mai înainte îi condamnase și și-a ocupat cu bucurie locul său la Masa Domnului cu aceia care se strângeau doar „în Numele Său”.
            Evoluția sa interioară până la acest moment, a scris-o încartea „The Steps I have taken” (Pașii pe care i-am urmat).
            Edward Dennett a fost un scriitor foarte capabil, ce a lăsat în urmă un număr impresionant de cărți. De asemenea, ani la rând a fost și editor la ziarul  The Christian Friend (Prietenul credincios). A publicat în trei volume o varietate de scrieri ale lui G. V. Wigram. Dintre scrierile sale, menționăm în special următoarele: Învățăturile cărții Exod în imagini (The Typical Teachings of Exodus), Cartea Ezra (Exposition of the Book of Esra), Cărțile Neemia, Zaharia și Maleachi  (Exposition of the Book of Nehemiah, Zechariah and Malachi), Viziunile lui Ioan în Patmos (The Visions of John in Patmos).
            Edward Dennett a călătorit în special în Anglia, Irlanda și Scoția pentru a întări adunările prin slujirea sa ca păstor și învățător. A vizitat totuși și Suedia, Norvegia și America.

            În 1914, după o scurtă boală în Croydon, a plecat acasă.

vineri, 11 septembrie 2015





                           Putem sa avem comuniune deplina cu toti crestinii ?

                                                                 - VI -



          E. Dennett                                                                                                                                                                                                                                                                                                                
                                                                                                                     Blackheath, august 1876
                                
          Scump frate,

          Am crezut ca am terminat, dar nu pot evita de a va adresa cateva randuri in plus; nu pentru a aprofunda problemele deja tratate, ci pentru a va incredinta, atat cat este posibil, in prezenta Aceluia care singur poate sa faca adevarul o putere vie in sufletul dvs. Este un mare pericol de a lasa adevarul sa treaca pe langa noi, si de a ne mangaia cu gandul ca altii inainteaza de o maniera fericita; si de ce ar trebui sa ne tulburam pentru toate aceste framantari ale inimii? Permiteti-mi sa va prezint doar doua lucruri ca raspuns la aceasta intrebare.
          Prima este intoarcerea Domnului. Traiti dvs., scump frate, fiecare zi, in asteptare Domnului? Nu ma indoiesc. Ce ne spune deci - ultimul Sau mesaj adresat Adunarii? "Cel care marturiseste aceasta spune: Da, Eu vin curand" (Apoc.22:20). De trei ori, in acest capitol, El spune aceasta (v.7,12,20). Ce perspectiva fericita este infatisata inaintea sufletelor noastre! Vom merge in curand sa-L vedem fata in fata pe scumpul nostru Domn - El care a fost pe pamant Omul durerii, cunoscand ce inseamna oboseala; care a coborat in moarte pentru rascumpararea noastra; care a indurat intreaga manie a lui Dumnezeu, care ni se cuvenea; caci dragostea Sa era atat de mare, si atat de nepatrunsa, incat apele cele multe ( acele ape si valuri ale maniei care au trecut peste sufletul Sau) nu au putut s-o stinga, nici sa fie acoperita de valuri. Acelasi Om - ale Carui dureri au trecut acum, si este glorificat la dreapta lui Dumnezeu, ne va ingadui sa-L contemplam asa cum este; caci vom fi ca El (1 Ioan 3:2). Va repet: Ce perspectiva! Si cat de mult umple aceasta inimile noastre de o bucurie de nespus atunci cand asteptandu-L, ne indepartam privire de la orice altceva si meditand la clipa cand El va veni pentru a ne lua la El, acolo unde este El, si unde vom fi si noi de asemenea! (Ioan 14:1). Putem sa anticipam bine acest moment; caci acest moment va fi implinirea propriei Sale bucurii si de asemenea, desavarsirea binecuvantarii noastre.
          Dar exista o intrebare care rezulta din aceasta, si aceasta este al doilea lucru pe care vreau sa vi-l infatisez. Iata; In timpul acesta scurt, acest interval de asteptare, ce asteapta Domnul de la noi? Acest capitol (Apoc.22) ne da raspunsul. Am remarcat ca este repetat de trei ori anuntul apropiatei Sale intoarceri; si acum sa vedem indeaproape tot ce este legat de acesta. Mai intai: "Si, iata, Eu vin curand! Ferice de cine pazeste cuvintele profetiei cartii acesteia!" (v.7). Astfel, El ne spune ca ascultarea este lucrul pe care El il apreciaza la ai Sai in timpul cand ei astepta venirea Sa; si aceasta ascultare, asa cum invatam din Ioan 15, este dovada dragostei noastre. Inaintea unui astfel de cuvant ca acesta, cine ar putea sa gaseasca scuze pentru neascultarea sa? Mai degraba, fiecare credincios trebuie sa zica: "Ce privilegiu mi-a dat Domnul meu ca, in timp ce este lepadat de lume, sa-I arat dragostea mea pentru El pazind cuvantul Sau!" Si, cu ce placere privirea Sa se odihneste peste cei care, in mijlocul incercarilor, si chiar necazuri, au aceasta ca tinta a vietii lor.
          Dar El ne vorbeste inca, si zice: "Iata, Eu vin curand si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa cum va fi fapta lui". Aici vedem ca El cauta credinciosie la slujitorii Sai; si, mai mult, ca, privind la umblarea lor, El vrea sa-i rasplateasca in mod corespunzator (comparati Luca 19:12-26). Inca odata, pentru ultima oara, El zice: "Cel care marturiseste acestea spune: Da, Eu vin curand!" (v.20). Raspunsul lui Ioan este: "Amin! Vino Doamne Isuse!" un raspuns care ar trebui sa tasneasca spontan din inima fiecarui sfant. Astfel intelegem, ca in aceasta scurta perioada de timp cand Il asteptam, El apreciaza afectiunea noastra.
     Iata cele trei lucruri pe care El le cauta acum la noi: ascultarea, credinciosia si afectiunea. In lumina acestui adevar, perspectiva venirii Domnului, si ceea ce El apreciaza la ai Sai in timpul in care ei asteapta intoarcerea Sa, va cer, scump frate, sa analizati si sa dati un raspuns la intrebarile pe care am avut privilegiul sa vi le prezint in aceste scrisori.
          Va doresc inca odata calauzirea si binecuvantarea Domnului.

                    Al dvs. cu afectiune in Hristos.   E.D.

       

miercuri, 9 septembrie 2015





                      Putem sa avem comuniune deplina cu toti crestinii ?

                                                                    - V -



          E. Dennett                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  
                                                                                                                          Blackheath, august 1876
                                  
          Scump frate,

          Trebuie sa raspund acum la alta parte din intrebarea dvs.; si anume: De ce "fratii" nu pot sa se alature altor crestini pentru slujire? Este o intrebare care se pune mereu; si, recent, in timpul lucrarii de evanghelizare a domnului Moody si Sankey, unii au gandit ca este cu adevarat uimitor ca noi nu luam parte activa la aceasta miscare si aceasta chiar era o dovada ca noi eram in afara curentului de gandire al lui Dumnezeu. Unii pretindeau ca, chiar daca am inteles gandul lui Dumnezeu cu privire la Adunare, nu poate exista niciun motiv, cel putin aparent, pentru ca noi sa nu avem comuniune cu altii in slujire, pentru ca nu este in joc niciun principiu cu privire la Adunare. Daca v-am inteles bine, aceasta este problema dvs.; si voi incerca sa raspund in conformitate cu ceea ce imi va da Domnul.
          1.  Vreau totusi sa fac mai intai o remarca. Putem sa ne rugam pentru slujitorii lui Dumnezeu cu care nu avem comuniune. Imi amintesc ca odata cand era pe continent, s-a intamplat ca un evanghelist predica chiar in casa unde locuiau si frati care erau in comuniune cu noi, si, desi ei nu aveau libertatea sa asiste, se strangeau ca sa se roage pentru el de fiecare data cand predica. In prezent, aceasta este ceea ce se intampla si cu mine; desi mi-am pus adresa personala in partea de sus a acestei scrisori (antet, n.t.), (deoarece gandesc ca ma voi intoarce curand), am scris aceste randuri in germana. De asemenea, in acest oras, un crestin englez binecunoscut predica Evanghelia; si eu, intr-un mod serios si sincer, ma rog lui Dumnezeu ca sa-l foloseasca pentru gloria Sa prin convertirea sufletelor. Dar am multe motive pentru care nu pot participa la strangerile sale. La fel, atunci cand domnul Moody si Sankey erau la Londra, sfintii din Blakheath s-au rugat neincetat pentru ei.Vedeti deci, ca nu din indiferenta de lucrarea lor stam noi deoparte. Si chiar, este un test dureros ca suntem obligati sa ramanem despartiti de multe persoane la care apreciem ravna si evlavia - o dovada ca nu am putea suporta daca nu am fi invatat lectia pretioasa ca gloria lui Hristos este lucrul important de care trebuie sa tinem seama, ca doar El Insusi trebuie sa fie Obiectul nostru. Sunt sigur ca veti recunoaste ca oricat de scump ar fi poporul Sau pentru noi, El Insusi ne este mai scump decat orice.
          2.  Sa luam mai intai cazul evanghelistilor; caci cu privire la ei, gandesc ca multi oameni au cele mai mari dificultati. Slujba evanghelistului este individuala, nimic mai clar in Scriptura. El a primit darul sau de la Hristos care a fost inaltat in cer; si doar inaintea Lui, ca Domn, este responsabil pentru exercitarea darului (vezi Efes.4:8-11, etc.). Este foarte important sa fim lamuriti asupra acestui punct caci exista multa confuzie in privinta aceasta pe continent. Astfel, chiar saptamana trecuta, am citit cuvintele unuia din predicatorii nostri, in care spunea ca misiunea principala a Adunarii este de a mantui suflete. Raspund: Nu, nu aceasta este intreaga lucrare a Adunarii. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu prin predicarea Evangheliei; si El a incredintat predicarea Evangheliei nu Adunarii, ci evanghelistilor; tuturor celor care, cu o anumita masura de dar, pot sa predice Evanghelia. Predicarea Evangheliei este deci, repet, o slujba in intergime individuala.
          Dar exista un alt punct. Evanghelistul este de asemenea un madular al trupului lui Hristos, si, astfel, isi are locul sau (vorbesc acum intr-o stare de lucruri normala) in Adunarea lui Dumnezeu. Chiar daca slujba sa este individuala, si ca nimeni nu are dreptul sa se interpuna intre el si responsabilitatea pe care o are inaintea Domnului, locul sau este in adunarea din care face parte, si de unde trebuie sa iasa pentru slujba sa. Prin urmare, daca Domnul il foloseste pentru convertirea anumitor suflete, va conduce impreuna cu el, pentru a-si ocupa locul in adunare, pe cei care au fost mantuiti prin predicare sa. Caci de indata ce au primit pacea prin credinta, si sunt pecetluiti prin darul Duhului Sfant locuind in ei, sunt de asemenea madulare ale trupului lui Hristos, si isi au locul, astfel, la Masa Domnului. Si cu siguranta ca lucrarea evanghelistului nu se incheie decat atunci cand, cei care au fost convertiti prin slujba lui, au fost condusi spre adevaratul lor loc.
          Trebuie sa-ti spun ca suntem in deplina comuniune cu toti evanghelistii care lucreaza astfel. Daca nu am fi, nu am fi nici in comuninune cu Dumnezeu in aceasta privinta; caci, daca ei lucreza dupa gandul Sau, putand sa conteze pe prezenta Sa, si increderea ca numele Sau va fi glorificat, fie ca omul primeste sau nu primeste mesajul lor. Dar majoritatea evanghelistilor lucreaza in felul acesta? Sa luam, inca odata, recenta miscare de evanghelizare din Anglia si Scotia. Care a fost punctul lor de plecare? S-au pus de acord ca nu trebuie sa zica nimic de diferentele eclesiastice, - au trebuit sa accepte pe orice secta care a fost dispusa sa coopereze in sprijinul lor.
          Modul de lucru a fost urmatorul: Inainte ca cei doi evanghelisti (ma intreb daca este corect sa-i numesc pe amandoi evanghelisti) sa ajunga intr-un anumit loc, trebuia sa existe o intelegere intre pastorii tuturor denominatiunilor. "Evanghelici", pastori ai bisericii anglicane, dizidenti de orice nume, si metodisti, adunati pentru o singura data unii alaturi de altii - ca sa alcatuiasca un comitet pentru a sprijini miscarea. Din partea lor, evanghelistii nu trebuia sa zica nimic despre o biserica sau capela in particular, ci trebuiau sa trimita pe cei convertiti, prin lucrarea lor, spre toate bisericile in acelasi mod. Si asa s-a facut. Atunci cand Dumnezeu in harul Sau convertea un pacatos, el era indreptat spre biserica sau capela pe care o frecventase mai inainte. Numele erau catalogate corespunzator, si listele erau transmise pastorilor respectivi. Putea cineva pretinde pentru moment ca acest mod de lucru era dupa gandul lui Dumnezeu? Daca cel care mergea la o biserica gandea ca dizidenta este o erezie, putea el sa recomande cu o constiinta libera, sau sa se alature celor care recomandau, la un suflet care ajunsese sa-L cunoasca pe Domnu, sa se alature la aceasta erezie? Sau dizidentul, care pretinde ca biserica de stat este o nelegiure, poate el cu o constiinta libera, impreuna cu altii, sa trimita un tanar in credinta in acest sistem? Si totusi amandoi o fac, prin incheierea unui armistitiu, pe acea perioada de timp. Cel care este credincios in lucrurile mici va fi credincios si in cele mari" - este un principiu divin care ramane valabil pentru totdeauna; dar cel care vrea sa umble dupa acest principiu trebuie sa stea deoparte de activitatile fratilor sai in credinta.
          Nu am mentionat decat o singura miscare; dar aceleasi caracteristici se raspandesc in prezent in cea mai mare parte in maniera de a lucra pe teren religios. Este acelasi lucru cu miscarea "viata superioara". Numeroase societati sunt intemeiate cu acelasi scop, de a destabiliza Adunarea lui Dumnezeu, fie tacit fie in mod deschis; si multi slujitori intr-un mod individual - cei ale caror nume merita o mare atentie din partea opiniei publice - se plaseaza de o maniera deschisa pe acest teren. Permiteti-mi deci, scump frate, sa va intreb  intr-un mod categoric daca credeti ca aceasta poate sa-I placa lui Dumnezeu si ca poate sa fie indiferent in ce priveste Adunarea Sa? Daca Capul Adunarii poate privi cu aprobare aceste decizii fara a mai mentiona unitatea trupului Sau? Nu poate fi nicio indoiala cu privire la raspunsul care trebuie dat. Altfel, iata deplina noastra justificare pentru a declina o asociere cu cei care actioneaza astfel.
          Dar problema merge mult mai departe. Nu am remarcat doar indiferenta la cei despre care am vorbit, ci impotrivire - impotrivire fata de adevaratul teren pe care vrea Dumnezeu sa se stranga sfintii Sai. Nu este nevoie sa dau dovezi (ar fi foarte usor), caci faptul este cunoscut de toti. Vreau sa va fac sa ganditi ca aceasta este o pozitie foarte grava pe care si-o asuma; caci daca exista pe pamant un singur loc unde sfintii trebuie sa fie adunati, este un lucru foarte solemn de a se ridica impotriva acestuia - de a aproba orice teren sectar, dar nu adevaratul teren al Adunarii. Spun aceasta in special pentru a va arata ca nu putem, fara sa ne impotrivim adevarului, sa dam mana cu cei care i se opun. Cu toate acestea, exista un alt aspect al acestui punct. In timp ce ne condamna pentru ca vrem sa fim despartiti, cei care ne condamna nu sunt deloc dispusi sa aiba comuniune cu noi, doar daca le dam garantii pe care nu au niciun drept sa le ceara si ca nu putem sa le dam fara sa fim necredinciosi fata de Domnul. Exista ceva timp, cand mi s-a cerut (si aceasta m-a surprins) de a predica Evanghelia intr-o cladire laica. Inainte ca sa pot raspunde, a adaugat: "Desigur, nu veti mentiona niciuna din particularitatile dvs.". Ca si cum, sub pretextul de a merge intr-un loc particular, s-ar putea hotara mai inainte ca sa nu spun nimic din ceea ce Domnul ar putea sa-mi dea. Nu, revenind la punctul despre care am vorbit in ultima scrisoare. Trebuie sa urmez pe oameni sau pe Domnul? Apostolul zice: "Daca as placea oamenilor, n-as fi robul lui Hristos" (Gal.1:10).
          Pentru a evita orice eroare, vreau sa merg chiar putin mai departe. Asa cum am vazut mai inainte, locul nostru este afara din tabara (Evrei 13:12-13), este deci un loc de despartire. Unde se gasesc slujitorii despre care am vorbit, in interiorul sau in afara taberei? Nu sunt in afara taberei; caci fie aproba intr-un mod tacit orice sistem sectar pe care omul l-a organizat si construit, fie se asociaza pe fata la acestea; iar aceste sisteme impreuna alcatuiesc tabara. Deci, daca eu, prin harul lui Dumnezeu am iesit afara din tabara la Hristos, trebuie sa ma intorc acolo, sau sa ma asociez cu cei care se afla acolo, sub pretextul comuniunii? Unul din doua: fie trebuie sa pierd comuniunea cu Hristos, fie trebuie sa renunt la comuniunea cu cei care sunt in aceasta pozitie. Deoarece este asa, veti intelege ca suntem obligati sa ramanem despartiti; ca intr-adevar, credinciosia fata de Hristos si fata de marturia pe care ne-a incredintat-o, ne opreste sa mergem pe o astfel de cale.
          Poate ca imi veti spune: "Dar vedeti cat de multe suflete au fost mantuite; si daca sufletele sunt mantuite, cu siguranta un astfel de scop necesita o cooperare activa". Exista doua raspunsuri cu privire la acest gand - gand pe care nu doar dvs. il puteti avea, ci si multi altii il impartasesc. Mai intai, este foarte trist  sa vedem cum, neincetat, omul si binecuvantarea sa exclude sau subordoneaza gandirea lui Dumnezeu si a gloriei Sale. Este adevarat ca sufletele sunt mantuite prin slujirea Cuvantului, si noi nu putem fi destul recunoscatori lui Dumnezeu, ca in marea Sa indurare strange un numar mare de suflete inainte de venirea Domnului. Dar, la aceasta trebuie sa ne oprim? El, care in harul Sau ingaduie sa se reverse aceasta binecuvantare, nu trebuie sa fie glorificat de cei care predica Cuvantul, sau de cei care sunt mantuiti? Nu vreau sa insinuez, nici macar o clipa, ca predicatorii si cei convertiti uita de sursa binecuvantarii lor; dar ceea ce vreau sa zic, este aceasta: nu trebuie sa fie afirmate drepturile lui Dumnezeu asupra celor convertiti? Nu trebuie sa le amintim ca, daca sunt mantuiti, scopul principal nu este pentru binecuvantarea proprie, ci pentru gloria lui Dumnezeu? ca Dumnezeu vrea sa fie glorificat atunci cand ei merg pe un drum al despartiri de rau, atunci cand isi i-au locul in ascultare si marturie? ca dorinta inimii lui Dumnezeu pentru ei nu se va implini decat atunci cand vor iesi afara din tabara la Hristos, purtand ocara Lui? Atunci cand cei nou convertiti pun, cum se intampla deseori, intrebarea urmatoare: "Care trebuie sa fie urmatorul meu pas?" gasesc, din partea mea ca este aproape ingrozitor de a le raspunde: "Lasam aceasta la studierea personala din partea voastra a Scripturii, ca sa intelegeti". De curand, am intalnit pe cineva care tocmai fusese convertit, si i-am zis: "Sunteti la Masa Domnului?" El mi-a raspuns: "Exista atatea mese, ca nu stiu care este a Domnului". Si acest caz nu este decat un exemplu din marea multime de persoane care sunt astazi "risipite ca niste oi fara pastor" (Mat.9:36). Pentru acest motiv, nu as putea, in ce ma priveste, sa ma asociez cu acei evanghelisti care nu se bazeaza intr-adevar pe Cuvantul lui Dumnezeu si care nu sunt pregatiti cu orice pret - pretul cooperarii cu multi frati preaiubiti - sa considere gloria lui Dumnezeu ca cel mai important lucru din lucrarea lor si a o infatisa celor care sunt mantuiti prin slujba lor. In al doilea rand, repet ce v-am scris in scrisoarea precedenta, daca trebuie sa ma asociez cu toti cei pe care Dumnezeu ii foloseste pentru mantuirea sufletelor, ar trebui sa ma asociez cu catolicii, cu ritualurile, si cu orice alta ramura a crestinatatii. Eroare consta in a crede ca Dumnezeu incuviinteaza pozitia si umblarea tuturor celor pe care El ii foloseste astfel. Am citit o scrisoare, nu de mult timp, despre un pastor - care explica acest argument - unui credincios care a iesit afara din tabara. El zicea ca este foarte grav sa se impotriveasca unei slujiri pe care Dumnezeu a incuviintat-o de asa maniera, manifestata prin binecuvantarea pe care El a dat-o prin lucrarea sa. Dar intrebarea este aceasta - si cu siguranta ca cineva care predica Cuvantul ar trebui sa-si aminteasca - aceasta slujire, gandita astfel, este aprobata de Scriptura? Daca asa stau lucrurile, suntem obligati sa o primim; daca nu, suntem la fel de obligati sa o respingem. Chiar daca este cazul de cineva care este folosit pentru convertirea sufletelor. In timp ce Ii multumesc lui Dumnezeu cu sinceritate pentru harul Sau care m-a calauzit, nu trebuie decat sa-I cer: pozitia si calea acestui slujitor sunt in acord cu Cuvantul lui Dumnezeu? Daca sunt, eu pot sa-i intind mana, din toata inima, daca nu, nu pot sa ma asociez cu el in pozitia lui gresita; de fapt in neascultare; caci aceasta inseamna neascultare, desi poate el nu este constient.
          Nu va asteptati, cred, sa intru in toate aspectele acestui subiect; deoarece principiile care au fost expuse sunt valabile pentru adunare. Astfel, ma simt obligat sa raman despartit de multi slujitori devotati, cu atat mai mult de "societati religioase" care au o raspandire aproape in intreaga lume, cu sistemul lor complex pentru a strange fonduri, si activitatile lor multiple - acesta este unul din cele mai triste manifestari ale stricaciunii din zilele noastre. Dupa cum stiti, referitor pozitia mea din trecut si cum am participat la numeroase comitete, am avut ocazia sa cunosc de aproape modul lor de lucru. Fara ridicarea cortinei care ascunde lucrurile care sunt straine de gandul lui Hristos, pot spune doar, ca niciun crestin bine invatat nu poate sa se asocieze cu astfel de lucruri. Luati, nu are importanta, oricare ziar "religios", si veti vedea anunturi cu vanzari pentru caritate - multe dintre ele fiind facute mai atractive prin fanfare militare sau alte activitati, si chiar loterii - anunturi de predici ale persoanelor cunoscute, urmate de cautari; de reuniuni organizate pentru atragerea unui mare numar de persoane prin reputatia vorbitorilor; si toate acestea sunt facute in mod oficial pentru Numele lui Hristos. Ah! scump frate, a mentiona aceste lucruri, si a pune in lumina caracterul lor, este pentru a arata situatia disperata in care biserica de nume a cazut! Mai poate atunci sa va surprinda ca suntem despartiti? Sau ca ne indemnam neincetat, si ar trebui sa ne indemnam cu mai multa putere, de a ne desparti de toate aceste lucruri care sunt complet impotriva gandului lui Dumnezeu?
          Stiu ca drumul celui credincios, si in special al unui slujitor, este din ce in ce mai greu in aceste zile rele. dar am fost avertizati si avem o resursa: "Sa stii dar aceasta" ii scrie apostolul lui Timotei, "ca in zilele din urma vor veni timpuri grele" (2 Tim.3:1); si daca veti cerceta intreg capitolul veti gasi in special trei lucruri. Mai intai, caracterul "timpurilor grele" (v.2:9); apoi prigonirea care trebuie sa fie partea celor evlaviosi (v.10-12); si in final, Cuvantul lui Dumnezeu care este singura noastra resursa (v.14-17). Va recomand sa studiati acest capitol, cu seriozitate si rugaciune, cu nadejdea ca Domnul il va folosi pentru a va elibera de orice este impotriva voiei Sale, si pentru a va da increderea in El pentru a ocupa in mod deschis locul despartirii.
          In concluzie, voi adauga ca lucrul esential in slujire este de a avea gandul lui Dumnezeu cu privire la ceea ce suntem angajati. Deoarece este imposibil sa punem reguli absolute pentru fiecare situatie; dar daca eu sunt in comuniune cu Cel care binevoieste sa ma trimita, drumul va fi foarte clar, chiar daca este dificil de urmat. Dar, pentru a fi in comuniune, trebuie sa fiu ascultator si dependent. Asa le-a zis Domnul nostru ucenicilor Sai (si bineinteles si noua): "Daca ramaneti in Mine si cuvintele Mele raman in voi, cereti orice vreti si vi se va face" (Ioan 15:7). Ordinea nu este fara importanta: mai intai a ramane in El, adica a trai intr-o dependenta permanenta de El, si atunci cuvintele Sale locuind in noi, ne stapanesc si ne conduc; facand, literalmente, ca Hristos sa ia chip noi; adica, mai intai o stare de inima si apoi umblarea, viata, lucrarea conduse prin Cuvant. Incepeti cu Hristos, si atunci nu va mai fi greutate de a sti cum vrea El sa fie drumul sau slujirea noastra. Dupa aceea va rog, scump frate, sa va indepartati privirea de la propriile ganduri, de la slujire, si de la gandurile si fetele fratilor, si s-o indreptati doar spre Hristos, exclamand: "Doamne ce vrei sa fac?" Caci "daca ochiul tau este curat, atunci tot trupul tau va fi plin de lumina"

          Al dvs. cu afectiune in Hristos.                      E.D.


aze