Translate

marți, 27 octombrie 2015





                         ASTEPTAREA ACTUALA A BISERCII
                          SI PROFETIILE CARE STABILESC
                ADEVARUL CU PRIVIRE LA INTOARCEREA                                         PERSONALA  A  MANTUITORULUI

                                               - III -

       Expuneri tinute la Geneva (1840) pe parcursul a unsprezece seri de catre J.N.Darby


          A treia seara : Fapte 1 - A doua venire a lui Hristos


          Vreau sa va vorbesc despre venirea (*) lui Hristos. Mai multe subiecte se leaga de acest fapt principal, de exemplu, domnia lui Antihrist; dar ma voi limita in aceasta seara doar la faptul venirii Domnului.

          (*) Pentru multi care citesc aceste expuneri, adevarurile prezentate poate sunt cunoscute si usor de inteles, dar trebuie sa luam seama ca aceste adevaruri au fost prezentate in anul 1840, cand ele nu erau atat de clare asa cum le intelegem astazi, si multe dintre ele nu erau cunoscute inca (n.t.).

          Am deschis aceasta sesiune prin citirea capitolului 1 din Fapte, pentru ca promisiunea intoarceri Domnului ne este infatisata ca unica speranta a ucenicilor, si primul lucru pe care trebuie sa-si concentreze atentia, atunci cand Il urmaresc cu privirea pe Domnul, care Se indeparteaza in vazduh si mergea sa Se ascunda in Dumnezeu.

          In acest capitol, exista trei lucruri de remarcat cu ocazia inaltarii Domnului. Primul, este ca ucenicii doreau sa stie cand si cum va restabili Dumnezeu imparatia lui Israel. Dar, Isus nu a spus ca aceasta imparatie nu va fi restabilita, ci din contra; El spune doar ca timpul pentru aceasta restaurare nu este descoperit. Al doilea, este ca Duhul Sfant trebuia sa vina; si al treilea, este ca, in timp ce ucenicii aveau privirea tinta spre cer, doi ingeri le-au spus: "De ce stati privind la cer? Acest Isus, care a fost inaltat de la voi in cer, asa va veni, in felul in care L-ati vazut mergand spre cer".


          Ei trebuiau sa astepte intoarcerea lui Hristos.

          Daca cercetam istoria Bisericii, vom vedea declinul exact in proportia in care ea a pierdut din vedere intoarcerea Domnului, si ca asteptarea Mantuitorului a disparut din inimi. Uitand acest adevar, ea slabeste, devenind lumeasca. Dar, dorind sa nu ies din sfera Cuvantului, mi-am propus sa va demonstrez cum acest gand al intoarcerii lui Hristos a stapanit gandirea, a intarit nadejdea, a inspirat purtarea apostolilor, si vreau s-o fac prin citate textuale din diverse carti ale Noului Testament.
          Fapte 3:19-21 : "Pocaiti-va deci si intoarceti-va (la Dumnezeu), ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina timpuri de inviorare de la fata (sau prezenta) Domnului, si sa-L trimita pe Acela care a fost randuit dinainte pentru voi, pe Isus Hristos...". Duhul Sfant a venit; El locuieste in Biserica; dar timpurile de inviorare vor veni "de la fata Domnului" atunci cand Il va trimite pe Isus Hristos. Este imposibil de a aplica acest pasaj la Duhul Sfant, pentru ca El era deja, in acel timp, coborase, si zicea prin gura apostolului: "Pe care cerul trebuie, in adevar, sa-L primeasca, pana la timpuri de restabilire a tuturor lucrurilor...". Si, de fapt, Duhul Sfant nu a restabilit toate lucrurile. Cel care trebuie sa vina, dupa acest pasaj, nu trebuie sa vina pentru a judeca pe morti, nici pentru ca lumea sa fie arsa si nimicita; va veni, in primul rand, pentru "restabilire a tuturor lucrurilor, despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfintilor Sai profeti din vechime"
          V-am citat aceste pasaje pentru a va face sa intelegeti ceea ce vreau sa spun prin venirea Domnului; aceasta nu este judecata mortilor, nu este marele tron alb; aceasta este intoarcerea lui Isus Hristos in Persoana, prezent si vizibil, cand El va fi trimis din cer. Daca comparati aceste versete cu ceea ce se gaseste in Apoc.20, veti vedea clar ca venirea lui Isus Hristos si judecarea mortilor sunt doua evenimente distincte; ca, atunci cand va avea loc judecata mortilor, nu se vorbeste de Hristos ca revenind din cer pe pamant; caci este spus ca atunci cerul si pamantul vor fugi dinaintea fetei Lui.


          Domnul va reveni pe pamant.

          Vreau sa va arat cum El Insusi mai intai, apoi Duhul Sfant prin apostoli, au continuat sa indrepte atentia noastra asupra acestei intoarceri personale.
          Matei 24:27-30 : "Atunci toate semintiile pamantului se vor jeli si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului". Cu siguranta, expeditia lui Titus impotriva Ierusalimului nu este venirea Domnului pe norii cerului. Aceasta nu a fost nici judecata mortilor inaintea tronului mare si alb; in acel timp pamantul nu va mai fi, in timp ce in pasajul pe care l-am citat, natiunile pamantului sunt prezente, si ca este vorba de un eveniment care priveste acest pamant. "Si atunci toate semintiile pamantului se vor jeli". Acesta nu este un mileniu ca urmare a exercitarii puterii Duhului Sfant (*); acestea sunt semintiile pamantului care se vor jeli cand Il vor vedea pe Domnul Isus. Versetul 33 : "Asa si voi, cand veti vedea toate acestea, sa stiti ca este (sau "El este) aproape la usi"

          (*) A existat o doctrina falsa care sustinea ideea unui mileniu prin Duhul Sfant, inainte sau fara intoarcerea Domnului. Aceasta idee a fost respinsa si abandonata.

          Matei 24:42-51. Credinciosia Bisericii depindea de atentia permanenta pe care o acorda acestui adevar al intoarcerii Domnului. Din momentul in care ea a zis: "Stapanul meu intarzie sa vina", ea a inceput sa domine intr-un mod tiranic si a devenit lumeasca. "Fiti gata", a spus Isus, "caci... Fiul Omului (nu moartea) vine..."

          Matei 25:1-13. Asteptarea intoarcerii lui Hristos este masura exacta, termometrul, daca pot sa spun asa, a vietii Bisericii. Asa cum slujitorul devine necredincios din momentul in care a spus: "Stapanul meu intarzie sa vina", la fel este si cu cele zece fecioare, deoarece este spus ca ele au adormit toate. Mai mult, nici pe Duhul Sfant, nici moartea, nu era ceea ce trebuiau sa astepte cu credinciosie fecioarele; caci nici moartea, nici Duhul Sfant nu sunt Mirele Bisericii. Toate fecioarele se gaseau in aceiasi situatie; cele chibzuite (sfinti adevarati), ca si cele nechibzuite care le lipseau undelemnul Duhului Sfant, au adormit impreuna, uitand de intoarcerea iminenta a lui Hristos.
          In Marcu 13, aveam aproape aceleasi lucruri. Versetul 26 ne interzice sa-l aplicam la invazia romanilor (*) ; si, cand este spus, in versetul 29: "este aproape, la usi", nu se refera la judecata mortilor, nici la tronul mare si alb. Nu va mai fi vorba de o casa in acea zi.

          (*) Folosec aceasta ocazie pentru a va face sa remarcati ca, desi au avut loc, in momentul cand a fost luat Ierusalimul de catre Titus, imprejurari in parte asemanatoare, in unele privinte, cu cele care trebuie sa vina mai tarziu cand se vor implini aceste profetii din Marcu 13 si Matei 24, astfel ca ucenicii au putut sa se foloseasca de avertismentele pe care ele le contin ( recunosc ca un numar destul de mic) existand dificultati de netrecut cand se doreste sa se aplice "uraciunea pustiirii" la armata lui Titus sau la insemnele romane, caci exista o perioada care dateaza acest eveniment, si in care nu se vede nicio implinire (a profetiei) incepand de la cucerirea Ierusalimului. De asemenea, s-a fortat sa se raporteze aceasta parte a profetiei la papism, care, negresit, nu are nimic a face cu invazia lui Titus. Pasajul din Luca are mai multe referiri la evenimentele care au avut loc la cucerirea Ierusalimului de catre acest imparat; dar, inca odata, a vrea sa-l aplice la pasajele de care ne ocupam, aceasta inseamna o preocupare fara folos.

          Exista doar patru pasaje, in Noul Testament, care vorbesc de bucuria unui suflet afara din trup. Prima situatie este atunci cand talharul I-a zis Domnului: "Aminteste-Ti de mine, Doamne, cand vei veni in Imparatia Ta!" (Luca 23:42). El se gandea la venirea in glorie a lui Isus, adevar care era familiar oricarui iudeu. Si Domnul ii raspunde: nu trebuie sa astepti pana cand Eu voi reveni, "astazi vei fi cu Mine in paradis". A doua imprejurare este cea in care Stefan zice: "Doamne Isuse, primeste duhul meu". A treia, atunci cand Pavel a spus: "Afara din trup... acasa la Domnul" (2 Cor.5). Al patrulea (Filip.1:22, 23): "Nu stiu ce sa aleg... avand dorinta sa plec si sa fiu impreuna cu Hristos, pentru ca este cu mult mai bine". Intr-adevar, este cu mult mai avantajos de a astepta gloria, fiind prezent cu Hristos in cer, decat a ramane aici pe pamant; nu ca sa fim in glorie cand vom fi afara din trup, ci sa fim izbaviti de pacat, la adapost de pacat, si sa ne bucuram de Domnul fara a pacatui. Da, este o stare cu mult mai buna, dar este de asemenea o stare de asteptare, ca cea in care se afla Hristos Insusi, asezat la dreapta Tatalui, si asteptand implinirea lucrurilor ramase.

     Luca 12:35 : "Mijlocul sa va fie incins, si lampile aprinse ...". Aici regasim parabola slujitorului necredincios. Numai ca, Domnul aduga ca robul "care a stiut voia stapanului sau si nu s-a pregatit ( iata crestinatatea) ... va fi batut cu multe lovituri: iar cine n-a stiut (paganii)... va fi batut cu putine lovituri". Toti vor fi judecati, dar crestinatatea este intr-o stare infinit mai rea decat cea a iudeilor si a paganilor.
         Luca 17:30 : "La fel va fi in ziua cand Se va descoperi Fiul Omului".
         Luca 21:27 : "Atunci Il vor vedea pe Fiul Omului venind in nor cu putere si cu glorie mare".
      Smochinul, despre care vorbeste Mantuitorul cu aceasta ocazie, este in mod special simbolul natiunii iudaice. "Vegheti deci, adauga El, ca sa fiti socotiti vrednici... sa stati inaintea Fiului Omului"
         Aceste doua capitole din Luca, 17 si 21, ca si Matei 24 si Marcu 13, se refera la iudei.
        Am putea adauga si Luca 19, unde robii chemati, si vrajmasii care au respins pe omul de neam ales, sunt foarte clar slujitorii lui Hristos si natiunea iudaica (a se vedea v.12,13,27).
         Ioan 14:2 ; "In casa Tatalui Meu sunt multe locuinte... Ma duc sa va pregatesc un loc; si... vin din nou".


          Domnul Insusi va reveni pentru a lua Biserica, astfel ca Biserica sa fie acolo unde este El.

          Fapte 1:11 ; "Acest Isus care a fost inaltat de la voi in cer,asa va veni, in felul in care L-ati vazut...".
          Fapte 3:20. Iata predica apostolilor inaintea israelitilor : Pocaiti-va si Isus va reveni. Voi L-ati omorat pe Domnul vietii, L-ati tagaduit pe Cel Sfant si Drept; Dumnezeu L-a inviat. Pocaiti-va si El va reveni. Dar ei nu au vrut sa se pocaiasca. Timp de trei ani Isus a cautat in zadar rod in smochin. Din contra, viticultorii L-au omorat pe Fiul Celui care le incredintase via. Fiul lui Dumnezeu, Isus, S-a rugat pe cruce pentru iertarea lor, acolo unde glasul Sau este intotdeauna eficient, zicand: "Iarta-i, pentru ca ei nu stiu ce fac". Acum, Duhul Sfant, prin gura apostolului, raspunde la aceasta cerere a lui Isus: "Stiu ca in nestiinta ati lucrat" : pocaiti-va deci, si El va reveni; "pocaiti-va... ca sa vina timpuri de inviorare de la fata Domnului ...". Dar stim ca ei s-au impotrivit intotdeauna Duhului Sfant (Fapte 7:51).
          Versetul 21. "Si sa-L trimita pe ... Isus Hristos, pe care cerul trebuie, in adevar, sa-L primeasca, pana la timpuri de restabilire a tuturor lucrurilor, despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfintilor Sai profeti din vechime".


          Iata marele scop al tuturor planurilor lui Dumnezeu.

          Dupa cum am vazut in taina voiei Sale, prin care Dumnezeu va aduna toate lucrurile in Hristos, vedem aici ca El a vorbit (*) prin gura tuturor sfintilor Sai profeti. Cum ar trebuie sa se implineasca toate aceste lucruri? Prin coborarea Duhului Sfant? Nu, pentru ca El a spus ca atunci cand Il va trimite pe Isus. Fara indoiala, eu cred ca Duhul Sfant va fi revarsat, si va fi in special peste iudei; dar, in pasajul citat, evenimentul va avea loc prin prezenta lui Isus. Cerul este scos din calcul aici. Nu poate fi revelatie mai clara ca lucrurile despre care au vorbit profetii ca isi vor avea implinirea prin trimiterea lui Isus. Nu stiu cum se poate evita taria si simplitatea acestei declaratii.

          (*) Adica este vorba aici de partea pamanteasca.

          Vedem caderea, falimentul omului, vedem chiar ca intreaga creatie este supusa stricaciunii. Mireasa doreste manifestarea Mirelui. Nu Duhul Sfant va restabili toate lucrurile, nici nu este El mostenitor a toate; acesta este Isus. Atunci cand Isus va apare in glorie, lumea Il va vedea, in timp ce ea nu poate sa-L vada pe Duhul Sfant.


          Orice genunchi se va pleca in Numele lui Isus.

           Lucrarea Duhului Sfant nu este de a restabili toate lucrurile aici pe pamant, ci de a-L vesti pe Isus care va veni. Inca odata, Duhul Sfant era in Petru atunci cand a zis "pe care cerul trebuie, in adevar, sa-L primeasca"; sa-L primeasca pe cine? nu pe Duhul Sfant, El era deja; si partea noastra este de a crede.
          Acum trec la epistole, astfel ca si prin ele, realizam ca venirea Mantuitorului era asteptarea vie si constanta a Bisericii.
          Vedem in Romani 8:19-22, ca intreaga creatie suspina pana la momentul acestei veniri, care este marcat in mod clar, daca se compara Ioan 14:1-3, si Col.3:1,4.
          1 Cor.1:7 : "Astfel incat nu va lipseste nici un dar al harului, asteptand descoperirea Domnului nostru Isus Hristos".
          Efes.1:10, despre care deja am vorbit. Deoarece, la judecata finala, cerurile si pamantul vor fi trecut, iar inainte de acest momnent Dumnezeu va aduna in Hristos toate lucrurile.
          Filip. 3:20,21 : "Pentru ca cetatenia noastra este in ceruri de unde Il si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre in asemanare cu trupul gloriei Sale ..."
          Col.3. "Cand se va arata Hristos, care este viata noastra, atunci veti fi aratati si voi, impreuna cu El in glorie".
          Cele doua epistole catre Tesaloniceni trateaza in intregime acest subiect.
          1 Tes. Totul este acolo in vederea venirii lui Hristos; tot ceea ce zice Pavel despre bucuria si despre lucrarea sa se raporteaza la aceasta.
          In primul rand, chiar convertirea se raporteaza la acest adevar (1:10).
          Credinciosii din Tesalonic, care au fost modele pentru cei din Macedonia si Ahaia, si la care credinta era atat de raspandita ca nu era nevoie sa se spuna ceva, s-au intors "de la idoli la Dumnezeu, ca sa slujiti unui Dumnezeu viu si adevarat si sa asteptati din ceruri pe Fiul Sau, pe care L-a inviat dintre cei morti, pe Isus, care ne scapa de mania care vine". Este remarcabil ca aceasta adunare, una din cele mai infloritoare din cele carora apostolul le-a scris, este exact cea pe care Domnul a ales-o pentru a-i revela cu multe detalii imprejurarile venirii Sale. "Taina Domnului este pentru cei care se tem de El".
          Iata deci credinta tesalonicenilor; se vorbea pretutindeni despre credinta lor, si anume, ca Il asteptau pe Isus din cer. Ei nu ziceau nicidecum: Va trece mii de ani inainte ca Domnul sa vina.
          2:19 : "Pentru ca cine ne este speranta... Nu sunteti chiar voi, inaintea Domnului nostru Isus, la venirea Sa?".
          3:13 : "Ca sa va intareasca inimile, ca sa fie fara vina in sfintenie, inaintea lui Dumnezeu si Tatal nostru, la venirea Domnului nostru Isus cu toti sfintii Sai". Aceasta era ideea care stapanea gandurile si afectiunile apostolului.
          4:13. Este remarcabil ca singura mangaiere pe care apostolul o da la cei care inconjurau patul de moarte al unui credincios, este intoarcerea sa impreuna cu Isus si intalnirea lor impreuna. Se zice: "Oh! nu va intristati, el este acum in glorie, il veti urma in curand". Nu, aceasta nu era in gandirea apostolului; dimpotriva, mangaierea pe care el o da la cei care asista la ultimile momente ale unui credincios, este : Nu va intristati, Dumnezeu il va aduce inapoi. Trebuie sa se produca o schimbare profunda in sentimentele obisnuite ale crestinilor, deoarece singura mangaiere pe care o ofera apostolul este privita astazi ca o nebunie. Credinciosii din Tesalonic erau atat de patrunsi de gandul intoarcerii lui Hristos, incat ei nu-si imaginau ca ar putea sa moara inaintea acestui eveniment; si, atunci cand unul dintre ei pleca, prietenii sai se intristau gandind ca el nu va fi prezent in acel moment. Dar, Pavel ii asigura spunandu-le ca "impreuna cu el, Dumnezeu ii va aduce si pe cei care au adormit in Isus". Putem intelege, prin acest exemplu, cat de mult a parasit Biserica aceasta nadejde care ocupa duhul primilor credinciosi; cat de mult ne-am indepartat de gandurile apostolice, pe care le-am inlocuit cu ideea unei stari intermediare de fericire ( sufletul fiind despartit de trup), o stare adevarata fara indoilala si superioara noua pe pamant, dar confuza, si care este de asemenea o stare de asteptare. Isus Insusi asteapta, si sfintii adormiti asteapta. Nu doresc sa micsorez adevarul cu privire la aceasta stare intermediara de fericire; iata cum vorbeste apostolul (2 Cor.5:4) : "Pentru ca, in adevar, noi, care suntem in cort, gemem impovarati, pentru ca nu dorim sa fim dezbracati, ci imbracati, pentru ca ceea ce este muritor sa fie inghitit de viata... Suntem increzatori deci totdeauna, etc.". Adica: daca trupul muritor nu este inghitit de viata (nu este schimbat), increderea pe care o am nu va inceta prin moarte; am primit deja viata lui Hristos in sufletul meu, si ea nu poate sa inceteze. Se poate ca eu sa mor, dar viata din sufletul meu nu poate fi atinsa : eu am deja viata lui Hristos; daca eu mor, voi fi impreuna cu El.
          Inca o mentiune asupra 1 Tes.4:15-17 : "Noi, cei vii, care ramanem pana la venirea Domnului, nu o vom lua nicidecum inaintea celor care au adormit; pentru ca Domnul Insusi, cu un strigat, cu glasul arhanghelului si cu trambita lui Dumnezeu, va cobori din cer; si intai vor invia cei morti in Hristos; apoi noi cei vii, care ramanem, vom fi rapiti in nori impreuna cu ei, pentru a-L intampina pe Domnul in vazduh: si astfel vom fi intodeuna impreuna cu Domnul"
          Daca apostolul ar fi asteptat un mileniu al Duhului Sfant, inaintea venirii lui Isus, cum ar fi putut sa zica: Noi care vom trai inca la venirea lui Hristos? El traia o asteptare permanenta a venirii lui Hristos, al carei moment nu-l stia, dar avea motive sa astepte. S-a inselat el cu privire la aceasta? Nu, nicidecum; el nu facea decat sa astepte; si aceasta asteptare avea ceva bun in ea, il pastra intr-o detasare totala fata de lume. Daca astepta dintr-o zi in alta venirea Domnului, ce avea sa se intample cu acele planuri pe care le-a facut pentru familia sa, pentru casa sa, pentru a flata mandria vietii, pentru imbogatire? Este in natura nadejdii pe care o avem sa formeze caracterul nostru, si, cand Domnul va veni, Pavel se va bucura de roadele asteptarii sale. Nadejdea care-l anima producea frumoasele sale roade; cu referire la aceasta nadejde el zice: "si intreg duhul vostru si sufletul si trupul sa fie pastrate fara vina la venirea Domnului nostru Isus Hristos" (1 Tes.5:23).
          1 Tes. 5:2-4. Observati ca aceasta zi nu trebuie sa surprinda pe cei credinciosi ca un hot .
          2 Tes. 1:9,10; 2:3-12. In locul unei lumi binecuvantate de un mileniu fara prezenta lui Isus, veti vedea pe omul pacatului tot mai rau, pana cand va fi nimicit prin aparitia venirii lui Hristos. Pentru mine este foarte clar ca acest mileniu al Duhului este doar o inselatorie, pentru ca taina faradelegii, care a inceput din timpul apostolului Pavel, va continua pana cand va fi aratat omul pacatului, care va fi nimicit prin aparitia venirii lui Hristos Insusi, prin suflarea gurii Sale. Ori, in aceasta stare de lucruri, unde va fi loc pentru un astfel de mileniu?
          1 Tim. 6:14-16 : Pazeste "porunca fara pata, fara vina, pana la aratarea Domnului nostru Ius Hristos; pe care, la timpul ei, o va arata fericitul si singurul Stapanitor, Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, El care singur are nemurirea, locuind intr-o lumina de care nu te poti apropia, pe care nici un om nu L-a vazut, nici nu-L poate vedea; Lui fie onoare si putere eterna! Amin".
          2 Tim. 4:1 : "Te indemn inaintea lui Dumnezeu si a lui Hristos Isus, care ii va judeca pe cei vii si pe cei morti, si pentru aratarea Sa si pentru Imparatia Sa".
          Tit 2:11-13. Harul care s-a aratat, ne invata mai intai felul de a trai; si, in al doilea rand, asteptarea gloriei. Aparitia harului este deja prezenta; el ne invata sa asteptam aparitia glorioasa.
          Evrei 9:28 : "Asa si Hristosul, dupa ce S-a adus o singura data jertfa, ca sa poarte pacatele multora, Se va arata a doua oara, fara pacat (nu in vederea pacatului, ca la prima venire ; n.t.), pentru mantuirea celor care Il asteapta". Ca Mare Preot, atunci cand va incheia lucrarea de mijlocire, va iesi din Locul prea sfant. Vedeti de asemenea Lev. 9:22-24. 


          Iacov 5:9 : "Iata, Judecatorul sta inaintea usii".

          2 Petru 1:16-21 : "Pentru ca v-am facut cunoscut puterea si venirea Domnului nostru Isus Hristos nu urmand basme iscusit alcatuite, ci fiind martori oculari ai maretiei Sale. Pentru ca El a primit de la Dumnezeu Tatal onoare si glorie, cand un astfel de glas I-a fost adresat prin gloria minunata: "Acesta este Fiul Meu Preaiubit, in care Eu Imi gasesc placerea"; si noi am auzit acest glas rostit din cer, fiind impreuna cu El pe muntele cel sfant. Si noi avem mai tare cuvantul profetic, la care bine faceti ca luati aminte (ca la o lumina stralucind intr-un loc intunecos), pana se va ivi ziua si va rasari steaua de dimineata in inimile voastre, stiind intai aceasta, ca nici o profetie a Scripturii nu se interpreteaza singura, pentru ca profetia n-a fost niciodata adusa prin vointa omului; ci oamenii sfinti ai lui Dumnezeu au vorbit (*) sub puterea Duhului Sfant".

          (*) Acest pasaj explica de asemenea Matei 16:23. Vedeti si 17:1; Marcu 9:1,2; Luca 9:27,28.
 
          
          Transfigurarea era deci ca un model, un esantion al venirii lui Isus in glorie.

          1 Ioan 3:2-3 : "Stim ca, daca Se va arata El, vom fi asemenea Lui, pentru ca-L vom vedea cum este". Noi nu vom fi asemenea Lui decat atunci cand va apare, nu mai inainte. "Si oricine are speranta aceasta in El se curateste". Stiind ca, atunci cand Isus va apare, voi fi asemenea Lui, trebuie sa fiu atat cat este posibil, inca de acum, la fel ca Isus. Vedeti eficacitatea puterii acestui adevar al intoarcerii lui Hristos, si ce efect practic decurge din aceasta asteptare. Aceasta nadejde este pentru noi masura sfinteniei, deoarece ea este motivul.
          De asemenea, cei care sunt in cer (Apoc.5:10) spun in cantecul lor: "Vor imparati pe pamant", si acesta este acolo limbajul credinciosilor care sunt deja sus in jurul tronului. Ei zic: Vor imparati, si nu: Imparatesc; ei insisi sunt intr-o stare de asteptare, ca si Isus Hristos Insusi: asteptand ce a mai ramas  de implinit, ca vrajmasii Sai sa fie facuti asternut al picioarelor Sale.
          Sa cercetam parabola neghinei si a bobului de grau (Matei 13). Neghina, adica raul pe care Satan l-a facut acolo unde graul a fost semanat, trebuie sa creasca pana la seceris, care este sfarsitul acestei economii (dispensatii). Raul care a patruns prin erezii, doctrine si religii false, tot acest rau trebuie sa continue sa creasca si sa ajunga la coacere; aceasta neghina trebuie sa creasca, sa se inmulteasca in ogorul Domnului pana la seceris. Iata o descoperire pozitiva, care contrazice categoric ideea unui mileniu prin Duhul Sfant fara intoarcerea Domnului. 
          Acum, am vazut ca de venire lui Hristos se lega toate gandurile, toate motivele de mangaiere si de bucurie, si de sfintire a Bisericii, si chiar pe patul de moarte, cel care paraseste trupul, Hristos il va aduce inapoi. De asemenea, am vazut in trecere, pe de-o parte, ca aceasta venire a Mantuitorului va fi mijlocul de restabilire a tuturor lucrurilor, si, pe de alta parte, ca raul trebuie sa creasca in ogorul Domnului pana la seceris. 
          Fie ca Domnul sa aplice aceste adevaruri la inimile noastre, scumpi prieteni, pe de-o parte, de a ne detasa de lucrurile din aceasta lume, si, pe de alta parte, pentru a ne atasa de venire Sa, a Lui Insusi in Persoana, astfel ca sa ne curatim, dupa cum El este curat. Cu siguranta, nu este nimic mai practic decat aceste adevaruri, nimic mai potrivit de a ne detasa de o lume care trebuie sa fie judecata, intarind in acelasi timp comuniunea cu Cel care va veni pentru judecata. Nu, nu este nimic care ar putea sa ne arate mai bine ce inseamna curatirea noastra, si a o provoca in noi, nimic asemanator care ar putea sa ne mangaie, sa ne insufleteasca si sa ne identifice cu Cel care a suferit pentru noi, astfel ca noi care suferim vom imparati impreuna cu El, impreuna-mostenitori in glorie. Desigur, daca L-am astepta pe Domnul zi de zi, ar fi o renuntare care nu se vede catusi de putin printre crestinii de astazi. Fie ca niciunul sa nu zica: "Stapanul meu intarzie sa vina!"
          

joi, 15 octombrie 2015





         
                                  ASTEPTAREA ACTUALA A BISERICII
                          SI PROFETIILE CARE STABILESC
                              ADEVARUL CU PRIVIRE LA
                           INTOARCEREA PERSONALA A
                                       MANTUITORULUI

                                                 - II -

       Expuneri tinute la Geneva (1840) pe parcursul a unsprezece seri de catre J.N.Darby


          A doua seara : Efeseni 1 - Biserica si gloria sa
 
 
          Cele trei subiecte pe care vi le-am prezentat in prima seara, care fac obiectul studiului nostru, cel al Bisericii si al gloriei sale este primul pe care vrem sa-l privim. Acest subiect Il prezinta, asa cum am spus, pe Tatal, caracter sub care Dumnezeu ni S-a revelat, si din care decurg roadele harului pentru Biserica si orice imprejurare a starii sale in glorie, asa cum ele decurg pentru Israel din Numele Domnului. La aceasta putem adauga un alt principiu semnalat in epistola catre Efeseni, si strans legat de subiectul nostru principal, ca Tatal a dat Biserica lui Hristos ca Mireasa a Sa, astfel ca ea sa participe in mod deplin la toata gloria Sa. Infiindu-ne ca si copii ai Sai, Tatal ne-a facut partasi drepturilor si gloriei Fiului, Intaiul-nascut intre mai multi frati. Ca Mireasa a lui Isus, ne bucuram de toate privilegiile care-I apartin in virtutea dragostei Sale fara margini.

          Tatal iubeste pe Fiul si I-a dat toate lucrurile.

           Iata primul mare principiu pe care doresc sa-l scot in evidenta. Si asa cum Fiul L-a glorificat pe Tatal, la fel Tatal Il glorifica pe Fiul.
          Al doilea principiu: avem parte de gloria Fiului, asa cum este spus (Ioan 17:22) : "Si Eu le-am dat gloria pe care Mi-ai dat-o Tu". Si aceasta pentru ca sa cunoasca lumea ca Tatal ne iubeste asa cum Il iubeste pe Isus Insusi. Vazandu-ne in aceiasi glorie, lumea va fi convinsa ca suntem obiectele aceleiasi iubiri; si gloria pe care o vom avea in curand nu va fi decat manifestarea acestui scump si minunat adevar.
          Astfel, nadejdea Bisericii nu este doar de a fi salvata, scapata de mania lui Dumnezeu, ci de a avea parte de gloria Fiului Insusi. Ceea ce face ca bucuria ei sa fie deplina, este sa fie iubita de Tatal si de Fiul; apoi ca si consecinta a acestei iubiri, sa fie glorificata. Mai mult, Tatal a vrut sa descopere cunosterea deplina a acestor bogatii, si ni le-a dat ca arvuna prin prezenta Duhului Sfant in toti cei mantuiti.
          Inainte de a dezvolta aceste ganduri prin alte marturii ale Cuvantului lui Dumnezeu, in afara de cele prezentate, vom face cateva observatii asupra capitolului pe care l-am citit.

          Din primele randuri, Dumnezeu se prezinta ca Tata, in relatiile deja mentionate.

          El este "Tatal nostru" (v.2), si "Tatal Domnului nostru Isus Hristos" (v.3).
          Pana la versetul 8 inclusiv, apostolul prezinta mantuirea. Dumnezeu " ne-a randuit (lit.predestinat) pentru infiere, pentru Sine...spre lauda gloriei harului Sau"; si aceasta mantuire este acum implinita: "avem rascumpararea prin sangele Sau"
          In versetele de la 8-10, vedem ca acest har al mantuirii ne-a introdus prin puterea sa actuala, prin Duhul Sfant, in cunoasterea scopului propus de Dumnezeu cu privire la gloria lui Hristos; miscatoare dovada, asa cum am spus, a dragostei lui Dumnezeu, care ne considera ca prieteni, si care linisteste sufletul nostru de-o maniera de nespus, facandu-ne sa vedem unde sfarsesc toate eforturile si agitatiile acestei lumi. Iata scopul propus al lui Dumnezeu: Dumnezeu va reuni toate lucrurile in Hristos, atat cele care sunt in ceruri cat si cele care sunt pe pamant.
          Pana la acest verset 8, am vazut predestinarea noastra pentru starea de copii ai lui Dumnezeu, sau implinirea mantuirii prezente: "Avem rascumpararea prin sangele Sau". In ceea ce urmeaza, avem scopul lui Dumnezeu, cu privire la gloria lui Hristos, in relatie cu toate lucrurile; apoi de la versetul 11, participarea noastra, viitoare inca, la aceasta glorie infatisata astfel, si in plus ne este oferita pecetea Duhului Sfant in timp ce suntem in asteptarea acestei glorii. "In care am si primit o mostenire... ca sa fim spre lauda gloriei Sale". Inainte de versetul 8 era "spre lauda gloriei harului Sau"; acum este "spre lauda gloriei Sale" (v.12); si apoi, "crezand, ati fost pecetluiti cu Duhul Sfant al promisiunii, care este arvuna mostenirii noastre, pentru (sau pana la) rascumpararea posesiunii dobandite, spre lauda gloriei Sale" (v.14). Restul capitolului este o rugaciune a apostolului pentru ca credinciosi sa priceapa nadejdea lor, si puterea invierii si inaltarii lui Hristos, cu care Biserica este unita, putere care lucreaza si in ei.
          Aceasta pozitie a Biserici rascumparate, care se bucura de rascumparare, si care de asemenea asteapta rascumpararea mostenirii, isi are imaginea sa deplina in Israel. Acest popor, rascumparat din Egipt, nu a intrat in Canaan, ci in pustie, in timp ce teritoriul Canaanului era inca in stapanirea canaanitilor. Rascumpararea lui Israel era implinita, rascumpararea mostenirii nu era inca. Mostenitorii erau rascumparati, dar mostenirea nu era inca eliberata din mainile dusmanului. "Si toate acestea, spune apostolul, li se intamplau ( israelitilor) ca pilde (tipuri sau imagini) si au fost scrise pentru avertizarea noastra (Bisericii), peste care au ajuns sfarsiturile veacurilor (economii)" (1 Cor.10:11).
          Hristos asteapta clipa cand va trebui sa ia Biserica la Sine, pentru ca totul sa-I fie supus, supus nu doar de drept, ci de fapt, acest moment solemn cand Domnul va pune pe toti vrajmasi Sai ca asternut al picioarelor Sale. Pana cand va veni acel timp, pazit ca o taina in profunzimea sfaturilor divine(*), El este asezat la dreapta Maretiei in locurile de sus.

          (*) De aceea mi se pare ca este spus, in Marcu 13, ca nici Fiul Insusi nu stie ceasul si nici ziua aceea, pentru ca El Insusi era obiectul acestei hotarari a Domnului. El va primi toate lucrurile din mana lui Dumnezeu in calitatea de Om care slujeste, asa cum de asemenea Dumnezeu L-a inaltat acum. Vorbind ca profet, Hristos anunta venirea Sa ca judecata ingrozitoare care trebuie sa cada peste natiunea necredincioasa; dar hotararea lui Dumnezeu cu privire la aceasta judecata, sau cel putin a momentului cand aceasta trebuie sa vina, era ascuns in aceste cuvinte: "Sezi la dreapta Mea, pana ii voi pune...". Hristos, slujitorul zdrobit, asteapta (ca intodeauna, si aceasta era perfectiunea Sa) implinirea voiei Tatalui Sau, si sa primeasca imparatia atunci cand Tatal va vrea. Trebuie remarcat ca Ps.110 si Marcu 13, fac referire in mod desavarsit la acelasi lucru: vrajmasii sunt iudeii care L-au respins (Luca 19:27).

          Hristos va lua mostenirea tuturor lucrurilor ca Om, astfel ca Biserica, rascumparata prin sangele Sau, va putea mosteni toate impreuna cu El, impreuna-mostenitoare curatita pentru o mostenire care a fost ea insasi curatita.

          Sa amintim deci aceste doua principii:
          1 -  Hristos, in planurile lui Dumnezeu poseda toate lucrurile;
        2 - In calitate de Mireasa a lui Hristos, Biserica participa la tot ce are El, la tot ceea ce este El, in afara de divinitatea Sa eterna, desi, intr-un anumit sens suntem partasi naturii divine (2 Pet.1:4).
          Sa ne intoarcem la pasajele care dezvolta gandurile pe care le-am afirmat.

          Toate lucrurile, spunem, sunt ale lui Hristos.

          El este "randuit mostenitor a toate" (Evrei 1:2). Ele Ii apartin de drept, pentru ca El este Creatorul (Col.1:15-18). Remarcati in acest pasaj doua intaietati a lui Hristos: El este numit mai intai "Intaiul-nascut (Cel care are intaitatea) din intreaga creatie", apoi "Intaiul-nascut dintre cei morti", Capul Adunarii, care este trupul Sau. Dinstinctie care arunca multa lumina asupra subiectului nostru. Toate au fost create pentru El si prin El. De asemenea, le va poseda ca Om, al doilea Adam, Caruia Dumnezeu a vrut, in planurile Sale, sa-I supuna toate.
          Este ceea ce citim in Ps.8, pe care Pavel il aplica la Hristos (Evrei 2:6), si care este efectiv ca o piatra de unghi a doctrinei apostolului referitor la acest subiect. El citeaza de trei ori acest psalm in epistolele sale, in pasajele care prezinta gandul principal de supunere a toate Omului-Hristos, sub trei aspecte diferite, fiecare din ele fiind importante pentru noi.
       
          1 -  Dupa Evrei 2:6, profetia nu este inca implinita, dar Biserica are, in implinirea partiala a ceece este anuntat in pasaj, garantia implinirii depline. Inca nu Ii sunt supuse toate lucrurile lui Isus; dar, asteptand, Isus este deja incununat cu glorie si onoare, garantie sigura ca ceea ce mai ramane se va implini la timpul sau. In economia (dispensatia) actuala, al carei scop este strangerea impreuna-mostenitorilor, nu Ii sunt supuse toate; dar El este glorificat, si credinciosii Ii recunosc drepturile Sale. Avem deci in Evrei 2, aplicatia pasajului de mai sus din Ps.8:5,6, si noi suntem avertizati ca supunerea a toate Celui de-al doilea Adam nu a avut inca loc.

        2 -  In Efes.1:20-23, Il vedem la fel pe Isus inaltat, asezat la dreapta Maririi in locurile preainalte, si fiindu-I puse toate sub picioarele Sale este de asemenea oferit privirii noastre, dar ca rezultat al introducerii Bisericii in aceiasi glorie. Isus ne este infatisat in aceasta glorie ca si Cap al Adunarii, trupul Sau, plinatatea Celui care umple totul in toti, un alt adevar asupra caruia vom insista.

          3 -  In final, in 1 Cor.15, acelasi fapt, glorificarea lui Isus si supunerea a toate Lui, ne este aratata, dar sub un alt punct de vedere, adica ca si cum invierea trebuind sa aiba loc, dupa puterea prin care Isus a fost infatisat ca ultimul Adam, si ca o Imparatie pe care o va avea ca Om, si pe care  trebuie s-o dea inapoi lui Dumnezeu Tatal. Atunci El Insusi, ca ultimul Adam, Se va supune Celui care I-a supus toate - in loc sa domneasca ca Om, asa cum o facea  mai inainte, peste toate - toate, in afara Celui care I le-a supus.
          Este deci vorba de o supunere inca viitoare a toate lui Hristos, de o stapanire pe care El o va imparti cu Adunarea, intrucat ea este trupul Sau, si care va avea loc, in consecinta, la invierea aceluiasi trup, al Bisericii; in final este vorba de o putere pe care o va da lui Dumnezeu Tatal in timpurile de la urma, astfel ca Dumnezeu sa fie totul in toti.
          Hristos, glorificat in Persoana Sa, in timpul de acum cand Biserica se aduna, El este asezat pe tronul lui Dumnezeu, asteptand ca ea sa fie completa, pentru ca sa vina timpul cand va fi investit cu puterea Sa imperiala, si ca Domnul sa puna pe vrajmasii Sai asternut al picioarelor Sale.
          O distinctie destul de importanta reiese din pasajele pe care le-am citat, si vreau sa o remarcati : aceasta este, altceva decat impacarea Bisericii, impacarea tuturor lucrurilor. Ar fi trebuit s-o observati din pasajele pe care le-am citit la inceputul strangerii noastre: am auzit ca taina pe care Si-a propus-o Dumnezeu este ca sa adune toate in Hristos; daca impacarea Bisericii este prezentata pana la versetul 8, ca un fapt implinit, si gloria ca un lucru viitor, din care nu avem decat arvuna prin prezenta Duhului Sfant in noi dupa ce am crezut. Dar vedem, in capitolul 8 din epistola catre Romani, ca eliberarea creatiei trebuie sa aiba loc in momentul descoperirii copiilor lui Dumnezeu. Cu privire la timpul prezent, adica in timp ce Hristos este asezat la dreapta lui Dumnezeu, totul este intr-o stare de ruina, intreaga creatie fiind legata de aceasta stare de stricaciune. Este adevarat ca suntem rascumparati, si chiar ca pretul de rascumparare pentru creatie este deja dat, si mai mult, am primit primele roade ale Duhului Sfant ca arvuna gloriei; dar acestea sunt in asteptarea ca Dumnezeu cel Tare sa intre in exerercitarea puterii Sale, cand va domni si va fi posesorul de fapt, asa cum El este de drept, al cerului si al pamantului. Legati prin trup de creatia cazuta, asa cum suntem prin Duhul de Hristos, avem, pe de-o parte, siguranta ca suntem copii acceptati, facuti placuti in Cel Preaiubit, si bucuria mostenirii ca nadejde prin Duhul care ne este dat ca arvuna; dar, pe de alta parte, prin acelasi Duh, exprimam, in timpul cand suntem in trup, suspinele si gemetele creatiei, la ruina la care luam parte prin acest trup al mortii. Totul este in dezordine, dar noi Il cunoastem pe Acela care ne-a rascumparat si ne-a facut mostenitori a toate, care ne-a introdus in dragostea Tatalui. Ne bucuram de aceste privilegii; dar, constienti de binecuvantarea care  se va raspandi asupra mostenirii cand Hristos o va lua si cand vom apare in glorie, simtim in acelasi timp o tristete gandind unde se afla acum aceasta mostenire, servind, prin Duhul, de canale la aceste suspine care se indreapta spre tronul Dumnezeului indurarii.
          Pasajul pe care l-am citat deja, in parte, din epistola catre Coloseni constata aceasta dinstinctie foarte clar. Este spus, in versetul 20 : "Si, prin El, sa impace toate fata de ea (plinatatea), fie cele de pe pamant, fie cele din ceruri, facand pace prin sangele crucii Lui - prin El. Si pe voi... acum dar v-a impacat in trupul carnii Lui, prin moarte". Biserica este deja impacata. Cele din ceruri si de pamant, le v-a impaca mai tarziu, potrivit cu eficacitatea sangelui Sau care a fost deja varsat(*). Ordinea ceremoniilor din marea zi a ispasirii exprima imaginea acestei impacari, dar in relatie speciala, cand vine vorba de detalii, cu partea pe care iudeii o vor avea la aceste binecuvantari.

          (*) trebuie remarcat ca aici este vorba de lucruri, si nicidecum de pacatosi care raman in starea lor de necredinta.

          Vedem foarte clar in Coloseni 1:16, care sunt lucrurile care se afla cuprinse in aceasta impacare: "Toate au fost create prin El". Tot ceea ce El a creat ca Dumnezeu, le va mosteni ca Restaurator a toate. Daca ar fi vreun fir de iarba, ca sa zicem asa, care nu ar fi supus puterii lui Hristos in binecuvantare, atunci Satan ar avea un castig asupra lui Hristos, asupra drepturilor si mostenirii Sale. Dar, judecata care va fi, va da castig de cauza lui Hristos.

          Mai mult, Hristos, cand va veni, va fi sursa de bucurie pentru toate fiintele inteligente care au fost create, bucurie care va fi reflectata si sporita prin binecuvantarea care se va raspandi peste intreaga creatie; caci bucuria de a vedea fericirea altora, si chiar cea care decurge din eliberarea creatiei din robia stricaciunii, este o parte divina a bucuriei noastre; o vom imparti impreuna cu Dumnezeul bunatatii.
          In ce ne priveste, locul nostru va fi "in locurile ceresti". Binecuvantarile spirituale in locurile ceresti de care ne bucuram inca de acum, in nadejde si impiedicati in mii de feluri, vor fi in acea zi pentru noi lucruri naturale, starea noastra fizica si normala, daca pot spune asa. Dar pamantul nu va pierde ocazia  sa-i  simta efectele. Puterile spirituale ale rautatii din locurile ceresti (Efes.6:12) vor fi inlocuite de Hristos si Biserica Sa; ele vor inceta sa fie cauza permanenta si producatoare de nenorociri intr-o lume supusa puterii lor prin pacat. Biserica, dimotriva, impreuna cu Hristos, reflectand gloria la care participa, si bucurandu-se de prezenta Aceluia care este pentru ea sursa si plinatatea, va straluci peste lume in binecuvantare; si natiunile, din cele care au fost salvate, vor umbla in lumina ei. "Un ajutor asemenea Lui" (Gen.2:18) in gloria sa, preocupata in intregime cu gandul la Mirele ei, si bucurandu-se de dragostea Lui, ea va fi vrednicul si liberul instrument al beneficiilor Sale, asa cum ea va fi, prin insasi pozitia ei, demostratia vie a eficacitatii lor. Caci Dumnezeu a facut aceste lucruri pentru a arata, "in veacurile viitoare nemarginitele bogatii ale harului Sau, in bunatate fata de noi, in Hristos Isus" (Efes.2:7). Pamantul se va bucura de roadele biruintei si credinciosiei ultimului Adam, si va fi o marturie mareata fata de stapaniri si autoritati, asa cum el este acum, prin stricaciunea pe care a adus-o pacatul, o marturie de slabiciune, de ruina si de faradelege a primului Adam. Fara indoiala, bucuria cea mai inalta, bucuria bucuriilor va fi comuniune Mirelui si a Tatalui; dar a fi martor al bunatatii Sale, a avea parte de ea si a fi instrumentul fata de o lume cazuta, aceasta inseamna a gusta bucuria divina; caci Dumnezeu este dragoste.
          Scumpi prieteni, acest pamant pe care locuim, Dumnezeu a dorit sa faca din el scena manifestari caracterului Sau si al lucrarilor Sale de har. In acest pamant in care pacatul a intrat si s-a inradacinat; pentru ca aici si-a desfasurat Satan energia sa pentru rau; pentru ca aici Fiul lui Dumnezeu a fost umilit, a murit si a inviat; pe acest pamant, pentru ca pacatul si harul si-au desfasurat intreaga lor putere; pe acest pamant, pentru ca pacatul s-a inmultit, dar harul s-a inmultit si mai mult. Daca Hristos este ascuns acum in cer, El va fi revelat pe acest pamant; pe el, pentru ca ingerii au putut patrunde mai bine profunzimile dragostei lui Dumnezeu; pentru ca pe el ei au aflat rezultate care se vor manifesta in glorie. Pe acest pamant unde Fiul Omului a fost umilit, Fiul Omului va fi glorificat. Daca acest pamant in el insusi este de mica importanta, ceea ce Dumnezeu i-a facut si ceea ce ii va face nu este de mica importanta pentru el. Pentru noi (Biserica), locurile ceresti sunt locuinta noastra, caci noi suntem impreuna-mostenitori (nu mostenirea): suntem mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna-mostenitori impreuna cu Hristos; dar mostenirea este necesara pentru gloria lui Hristos, asa cum impreuna-mostenitorii sunt obiectele cele mai intime ale dragostei Sale, fratii Sai, Mireasa Sa.
          V-am expus, scumpi prieteni, pe scurt si in slabiciune, o recunosc, care este destinul Bisericii; doar Duhul ne poate face sa simtim intreaga dulceata a comuniunii dragostei lui Dumnezeu, si maretia gloriei care ne-a fost data. Dar, cel putin, v-am prezentat suficiente pasaje din Cuvant pentru a va face sa intelegeti, cu ajutorul Duhului Sfant, ceea ce doresc pentru voi ca si pentru mine, gandurile pe care le-am avut pe inima sa le impartasesc cu voi in aceasta seara. Rezulta foarte clar ca noi traim in timpul in care mostenitorii sunt adunati, si ca va fi o alta economie (dispensatie) viitoare in care ne vom ocupa locul la venirea Mantuitorului, aceea in care mostenitorii se vor bucura de mostenirea tuturor lucrurilor, aceea in care toate vor fi supuse lui Hristos si Bisericii Sale, unita cu El si revelata impreuna cu El. Ceea ce va urma in continuare nu face acum subiectul studiului nostru; astept acest timp de la sfarsit, unde Dumnezeu va fi totul si in toti, si unde Hristos Insusi, ca Om, va fi supus lui Dumnezeu, si Capul unei familii eterne si binecuvantate, si care Isi va avea cortul Sau in mijlocul ei, Dumnezeu Tatal, Fiul si Duhul Sfant sa fie binecuvantat pentru eternitate. Amin.
          Ocupandu-se cu aceste subiecte pline de nadejde prin Duhul, Biserica va fi dezlipita de lume si va imbraca caracterul care i se potriveste ca logodnica a lui Hristos, Caruia trebuie sa-I incredinteze inima si gandurile in intregime.
     

miercuri, 7 octombrie 2015




       ASTEPTAREA  ACTUALA  A  BISERICII SI  PROFETIILE                 CARE  STABILESC ADEVARUL  CU  PRIVIRE  LA                         INTOARCEREA  PERSONAL MANTUITORULUI

                                                 - I -

          Expuneri tinute la Geneva (1840) pe parcursul a unsprezece seri de catre J.N.Darby


          Prima seara : 2 Petru 1 - Introducere

          Crestinul trebuie sa caute sa cunoasca nu doar mantuirea care este in Hristos, dar si toate roadele acestei mantuiri. Nu trebuie numai sa se asigure ca este in casa Tatalui sau, ci mai mult, sa se bucure de privilegiile casei.
          "Dumnezeu ne-a chemat prin glorie si virtute" (2 Petru 1:3).
          In gloria lui Hristos si a Bisericii, Dumnezeu ne ofera un viitor pe care El Insusi l-a umplut cu planurile Sale, si cercetarea acestui adevar pretios va face sa umple gandurile noastre spre folosul nostru; si, cu siguranta, acesta este unul din scopurile pentru care El Si-a propus sa ne dea profetia, in care ne descopera intentiile Sale, facandu-ne, in calitate de prieteni (Ioan 15:15; Efes.1:9), sa luam parte la gandurile care Il preocupa. Nu putea sa ne dea o garantie mai mare despre dragostea si increderea Sa (Gen.18:17), nici altceva care ar avea asupra sufletelor noastre un efect mai mare de sfintire. De fapt, daca am fi caracterizati prin scopul pe care il urmarim, purtarea noastra actuala ar fi influentata de viitorul care este nadejdea noastra; ea va reflecta sclipire si culoare. Cei care aspira la demnitati, cei care nu viseaza decat bogatii, cei care cauta fericirea doar in placerile lumii, actioneaza fiecare dupa ceea ce este in inima sa; viata lor este condusa de obiectele de care sunt atrasi. La fel este si cu Biserica. Daca credinciosii si-au inteles chemarea lor, ca sunt partasi unei glorii viitoare in intregime cereasca, care va fi rezultatul? Ei vor trai pe pamant ca straini si calatori. Cunoscand profetiile cu privire la pamant, inteleg mai bine natura promisiunilor facute iudeilor, facand deosebire de cele care ne preocupa, pe noi crestinii; ei condamna duhul acestui veac eliberandu-se de preocuparile omenesti si de ingrijorarile care sunt intodeauna periculoase pentru viata crestina; ei au invatat sa se increada doar in Cel care poate totul, care cunoaste sfarsitul oricarui lucru inca de la inceput, si a se dedica in totul nadejdii care le-a fost data, si urmarind responsabilitatile care decurg.
          Se afirma ca folosul real al profetiilor este de a demonstra divinitatea Bibliei prin cele care deja s-au implinit. Si acesta poate fi un aspect, dar nu acesta este scopul principal pentru care ele au fost date. Ele nu au fost date lumii, ci Bisericii, pentru a-i face cunoscute gandurile lui Dumnezeu, si de a-i servi ca ghid si lumina inainte de sosirea evenimentelor pe care ele le-au vestit, sau in cursul acestor evenimente. Ce s-ar zice de un om care nu tine seama de sfaturile unui prieten drag decat de a se convinge mai tarziu ca el a spus adevarul? Vai! care este situatia noastra? Am pierdut noi sentimentul privilegiilor noastre si al bunatatii lui Dumnezeu? Nu are nicio insemnatate pentru Biserica toate aceste sfinte descoperiri? caci, cu siguranta, Biserica nu trebuie sa-si puna intrebarea daca Dumnezeu, prietenul ei ceresc, a spus adevarul.
          Dar este mai mult: mare parte din profetii, si, intr-un anumit sens, am putea spune ca toate profetiile se implinesc la sfarsitul economiei(*) care ne preocupa; dar, in acel moment, va fi prea tarziu pentru a fi convinsi de realitatea lor, sau pentru a le folosi pentru a convinge pe altii: judecata ingrozitoare care va cadea peste cei care s-au indoit, va fi o demonstrare destul de evidenta. Iau un exemplu din cuvantarile Domnului. La ce folosea atentionarea pe care El a dat-o ucenicilor Sai sa fuga in anumite imprejurari, daca ei nu ar fi inteles ce le spunea El, sau n-ar fi crezut dinainte adevarul cuvantului Sau? Tocmai aceasta cunoastere si aceasta credinta era ceea ce ii deosebea de toti compatriotii lor necredinciosi. La fel este si cu Biserica: judecatile lui Dumnezeu vor lovi natiunile; Biserica este avertizata; prin invatatura Duhului Sfant, ea intelege, crede, si scapa de nenorocirea care trebuie sa vina.

          (*) Cuvantul economie este folosit frecvent in sensul de dispensatie; el deriva din cuvantul grec oikonomia, tradus in alte locuri prin administrare.

          Dar se obiecteaza: acestea sunt idei pur speculative. Viclenia lui Satan! Daca ma ridic deasupra lucrurilor prezente, peste sentimentul nevoilor mele si al imprejurarilor de moment; daca, trecand de domeniul material, ma lansez in viitor, in acest teritoriu al inteligentei omenesti, totul va fi vag si fara influenta, pe care il voi umple fie cu gandurile mele, fie cu gandurile lui Dumnezeu. Gandurile mele! Iata speculatia. Gandurile lui Dumnezeu, aceasta inseamna profetia care le expune si le descopera; caci profetia este revelatia gandurilor si sfaturilor lui Dumnezeu referitor la viitor. Care este fiinta care poarta numele de crestin care sa nu se bucure la perspectiva ca "pamantul va fi plin de cunostinta Domnului, ca fundul marii de apele care-l acopera" ? Bineinteles! este o profetie. Daca intrebam: cum se va implini ea? Raspunsul nu trebuie sa vina din gura omului; cuvantul aceleiasi profetii ne invata asupra acestui punct, si face sa inceteze imaginatiile si gloria desarta a inimilor noastre orgolioase.
          Intr-adevar, desi comuniunea lui Dumnezeu ne ocroteste si ne sfinteste, desi aceasta comuniune, care este eterna, ne-a fost data deja, Dumnezeu a vrut sa actioneze in inimile noastre prin sperante pozitive, si a fost nevoie sa ni le transmita pentru ca ele sa fie eficiente, si pentru ca viitorul nostru sa nu fie nici vag, nici umplut cu basme iscusit alcatuite. "Caci", spune apostolul, atunci cand el vrea sa creasca evlavia, virtutea, dragostea frateasca, iubirea in sufletele celor credinciosi, si sa faca ca ei sa-si aminteasca permanent de aceste lucruri, "nu urmand basme iscusit alcatuite, ci fiind martori oculari ai maretiei Sale. Pentru ca El a primit de la Dumnezeu Tatal onoare si glorie, cand un astfel de glas I-a fost adresat prin gloria minunata: "Acesta este Fiul Meu Preaiubit, in care Eu Imi gasesc placerea"; si noi am auzit acest glas rostit din cer, fiind impreuna cu El pe muntele cel sfant. Si noi avem mai tare cuvantul profetic, la care bine faceti ca luati aminte (ca la o lumina stralucind intr-un loc intunecos), pana se va ivi ziua si va rasari steaua de dimineata in inimile voastre, stiind intai aceasta, ca nici o profetie a Scripturii nu se interpreteaza singura, pentru ca profetia n-a fost niciodata adusa prin vointa omului; ci oamenii sfinti ai lui Dumnezeu au vorbit sub puterea Duhului Sfant" (2 Petru 1:16-21).
          Cercetand trasaturile generale ale profetiei, vom examina aceste trei mari subiecte: Biserica, natiunile, si iudeii.
          Contiuand acest studiu, vom gasi, dupa masura de lumina care ne este data, unul din cele mai mangaietoare rezultate, si anume descoperirea deplina a perfectiunilor lui Dumnezeu dupa cele doua nume sau trasaturi sub care El s-a revelat in relatiile Sale cu noi. Fata de iudei El s-a revelat ca Domnul (*)  ( Exod 6:3); Bisericii, ca Tata. Isus, in consecinta, este prezentat iudeilor in calitate de Mesia, centrul promisiunilor si binecuvantarilor Domnului fata de natiunea lor; fata de Biserica, El apare ca Fiul lui Dumnezeu, strangand la El pe "multi" frati ai Sai, si impartind impreuna cu noi titlul si privilegiile Sale. Noi suntem "copiii lui Dumnezeu", "membri familiei Sale" si "mostenitori cu Intaiul-nascut", care este expresia gloriei depline a Tatalui Sau. La sfarsitul vecurilor, cand Dumnezeu va aduna toate lucrurile in Hristos, atunci se va realiza sensul deplin al Numelui sub care El s-a revelat lui Avraam, tatal celor credinciosi, Nume sub care El a fost celebrat de Melhisedec, tipul acestui preot imparatesc, care va fi centrul sigurantei binecuvantarilor pamantesti si ceresti, Numele de "Dumnezeul Preainalt, Stapanul cerurilor si al pamantului".

     (*) Oriunde cuvantul "Domnul" este scris cu literea "D" cu caracter italic ("D") se refera la Yahve (Iehova) al lui Israel ; n.t.
aze