Translate

joi, 26 noiembrie 2015





                  

                                  ASTEPTAREA ACTUALA A BISERICII
                         SI PROFETIILE CARE STABILESC
                              ADEVARUL CU PRIVIRE LA
                           INTOARCEREA PERSONALA A
                                   MANTUITORULUI

                                                  - VI -

     Expuneri tinute la Geneva (1840) pe parcursul a unsprezece seri de catre J.N.Darby



       A sasea seara : Daniel 7:15-18 - Cele doua caractere ale raului : Apostazia eclesiastica si apostazia civila



          Pana acum, scumpi prieteni, nu am vorbit decat de fericirea care apartine Bisericii, cu exceptia ca, in ultima seara, am trasat inaintarea pe care o va face raul pe pamant pana la sfarsit. Acest rau prezinta un dublu caracter, asupra caruia mi-am propus sa spun totusi cateva cuvinte, intrucat relatiile care exista intre puterea raului si judecatile care il asteapta, intereseaza in mod special pe copiii lui Dumnezeu. Atunci cand raul va ajunge la cea mai inalta treapta, Dumnezeu il va nimici.
          Versetele pe care le-am citit la inceput sunt interpretarea pe care ingerul a dat-o lui Daniel asupra viziunii pe care acest profet a avut-o despre fiare; si, asa cum se intampla intotdeauna in interpretarea profetiilor simbolice, ele contin mai multe caracteristici noi. Aici, de exemplu, in explicatia data lui Daniel, este adaugat tot ceea ce se va intampla sfintilor; dar, in final, ce am citit din Daniel 7:15-18, si capitolul in intregime se refera la fiara care se ridica, si se inalta impotriva Atotputernicului Dumnezeu.
          Am spus, scumpi prieteni, ca exista doua caractere ale raului care se dezvolta pe pamant: primul, este apostazia eclesiastica, si al doilea, apostazia puterii civile in ea insasi.
          In primul rand, starea de apostazie (lepadarea de credinta, n.t.) a Bisericii vazuta in responsabilitatea sa exterioara; aceasta s-a intamplat. Cat despre principiul existentei sale, va fi o manifestare mai directa, mai tarziu. Aceasta razvratire se va intampla prin a patra fiara (imperiul roman).
          Inainte de a intra direct in subiectul nostru de astazi, vreau sa fac cateva observatii despre Matei 25, asupra caruia vom reveni atunci cand vom vorbi despre natiuni; caci toate popoarele de pe pamant care vor exista pana la sfarsitul timpului, se vor supune lui Hristos, si in consecinta salvate, sau se vor razvrati, si in consecinta nimicite. Dar, pentru a indeparta indoielile referitoare la subiectul din acest capitol, trebuie sa spun cateva cuvinte. Se crede de obicei, ca judecata despre care este vorba in acest capitol este ultima judecata, judecata generala: se insala. Aceasta este judecata natiunilor care traiesc, pe acest pamant, si nu a celor morti; de asemenea, nu am vorbit despre ea atunci cand am tratat despre invierea mortilor. In acest capitol din Matei, repet, nu se pune problema invierii: este vorba despre judecata natiunilor. Vedem, in capitolele 24 si 25, judecata iudeilor, ce se va intampla cu iudeii; apoi ce se va intampla cu credinciosii; apoi, ce se va intampla cu natiunile. Este judecata celor vii, si nu a celor morti.
          Spun deci, ca este judecata celor vii. Aceasta este ceea ce  citim : El va strange toate natiunile si le va desparti cum desparte pastorul oile de capre. Ceea ce da loc sa se creada ca este vorba de judecata mortilor, este ceea ce se spune ca cei rai vor merge in pedeapsa eterna, si cei drepti, in viata eterna. Dar aceasta vrea sa spuna doar ca judecata celor vii se va incheia asa cum va fi si a celor morti. Cu siguranta, cand Dumnezeu ii va judeca pe cei vii, judecata Sa ii va trimite pe unii in pedeapsa eterna, si pe altii la viata eterna. Judecata celor vii este la fel de sigura ca si a celor morti. Noi putem vorbi in locul Sau.
          In ultima noastra seara, am vorbit in special de neghina si de apostazia eclesiastica, de inaintarea raului in legatura cu revelatia, si ce se va intampla in sfera Bisericii pe pamant. Acum vom vedea apostazia puterii civile in forma sa exterioara, si judecata care o va lovi din partea lui Dumnezeu; caci mania Sa va cadea asupra acestei puteri civile. Daca raul eclesiastic a disparut oarecum la sfarsit, in ce priveste ca puterea seculara si in forma sa exterioara, si daca raul civil se inalta, raul eclesiastic nu va ramane mai putin activ; doar ca nu va mai avea suprematia: iata diferenta. Altfel spus, nu inseamna ca puterea eclesiastica se va imbunatati; numai ca nu se va mai manifesta de aceeasi maniera, si influenta sa este cu atat mai periculoasa. Aceasta nu mai este o putere eclesiastica dispunand de un brat secular, care sta pe fiara, si care stapaneste; de asemenea, ea are un caracter mai tainic, si in consecinta mai periculos. Influenta oculta a acestei puteri va continua, dar ea este lipsita de stralucirea exterioara; caci, prin ingamfarea lor, oamenii pregatesc cale fiului pierzarii, ridicandu-se acum si aliindu-se impotriva lui Dumnezeu. 
          Desi raul eclesiastic este intotdeauna cel mai rau, totusi, asa cum am spus, apostazia civila va aparea si se va manifesta. Stiti ca orice putere civila este de la Dumnezeu; dar, asa cum Biserica si-a pierdut caracterul prin razvratire fata de Dumnezeu, la fel si guvernarea civila se afla intr-o stare de razvratire sau de apostazie atunci cand, in loc sa se supuna lui Dumnezeu, se va ridica impotriva lui Dumnezeu care i-a incredintat autoritatea.
         Duhul lui Dumnezeu fiind adevarata putere a Bisericii, iar razvratirea Bisericii va incepe atunci cand, in loc sa fie supusa lui Hristos, nu va ma asculta decat de vointa si puterea omului, increzandu-se in om, si respingand adevarul pentru a urma minciuna. Hristos este Capul; Duhul Sfant este singura putere prin care Biserica se manifesta, si, cand Biserica nu mai este condusa prin Duhul Sfant, si nu mai este, in acest sens, cu adevarat supusa lui Hristos, crestinatatea este moraliceste apostata. Ei bine, puterea civila se va afla, la sfarsitul economiei actuale, in aceeasi stare de razvratire, si trebuie amintit ca apostazia in ordinea civila este un lucru mai mult in exterior si mult mai izbitor decat in Biserica. Aceea va avea loc in sanul crestinatatii, si, se pare ca, raul eclesiastic va fi sursa si motorul principal. Aceasta este ceea ce intalnim din totdeauna. Atunci cand Absalom s-a razvratit impotriva lui David, el avea un sfatuitor, pe Ahitofel (2 Sam.15). Sursa principala a acestei razvratiri era fara indoiala Satan, dar Ahitofel era cel care a condus conspiratia impotriva imparatului. Atunci cand copiii lui Israel, Datan si Abiram, s-au razvratit impotriva lui Moise, au numit aceasta ca razvratirea lui Core levitul, cel care i-a amagit. La fel, Dumnezeu ii acuza pe preotii si profetii, din imparatia lui Iuda, pentru faradelegea poporului, deoarece sfaturile lor rele au fost urmate de puterea civila. Iata ce se va intampla in crestinatate, adica cei care ar trebui sa zideasca Biserica, sa fie intelepciunea lui Dumnezeu, sa aminteasca guvernantilor indatoririle lor fata de Dumnezeu, ei insisi se vor razvrati impotriva lui Dumnezeu, ascunzand adevarul, luand un aspect care amageste lumea, si antrenand puterea civila in aceeasi ratacire.
          Va fi o razvratire a acesteia din urma, dar puterea eclesiastica va fi sufletul.
          Ce vedem la Armaghedon? Un profet mincinos care va cadea impreuna cu fiara. De la inceput si pana la sfarsit, intotdeauna a existat o fiara, si, impreuna cu fiara, profetul mincinos; unul sau altul sunt cei care au condus spre rau; dar, la sfarsit, fiara preia controlul, putand sa actioneze mai liber si mai direct; de asemenea, fiara este aceea care la sfarsit va fi obiectul direct al judecatii. Este ceea ce ne spune capitolul sapte din Daniel.
          Din momentul cand fiara, sau puterea civila a celei de-a patra monarhii, se va razvrati impotriva lui Dumnezeu, aceasta monarhie se va afla in relatie cu iudeii, si aceasta este ceea ce ne aduce inapoi la istoria acestui popor. Stiti, scumpi prieteni, ca, atunci cand a patra fiara a aparut pe scena acestei lumi, iudeii erau la Ierusalim; stiti ca Hristos a fost prezentat ca Imparatul iudeilor celei de-a patra fiare, inaintea lui Pilat din Pont; ca El a fost respins in acest caracter de Imparat al iudeilor, pe care nu-l va pierde niciodata. La sfarsitul timpului, acelasi fapt se va intampla: iudeii, stabiliti in tara lor, fara a fi convertiti, se vor afla in relatie cu a patra fiara; vor exista sfinti printre ei, si aceasta a patra fiara, si in special cel care o va reprezenta in Palestina, se va inalta impotriva lui Dumnezeu, si va fi in opozitie directa cu drepturile lui Hristos ca Imparat al iudeilor, si atunci Hristos, venind din cer, o va nimici, pe fiara si pe Antihrist, va lua ramasita iudeilor ca pe poporul Sau pamantesc, si va pune toate natiunile sub picioarele Sale. 
          Ceea ce am spus va face sa intelegeti ca exista multe lucruri care se aplica sfintilor, adica ramasitei credincioase dintre iudei, si nu la Biserica. De exemplu, stim ca, in timpul apostaziei eclesiastice, au existat multe persecutii impotriva celor credinciosi; dar, in timpurile de la urma, atunci cand va fi vorba de prigonirea sfintilor, ea se va exercita impotriva ramasitei dintre iudei, al carei sange va fi varsat ca apa.
          Daca luam istoria fiarei de o maniera foarte generala, vedem lucrul acesta chiar din perioada lui Tiberiu Augustus si a altor imparati; daca luam fiara insasi, nu sub caracterul ei pagan, ci fiind sub influenta crestinismului falimentar din Evul Mediu, vedem ca au existat, de asemenea in aceasta perioada, persecutii impotriva sfintilor, si putem spune de asemenea ca sfintii au fost omorati. Dar, cand va veni momentul, cand puterea civila va inalta pe fata steagul razvratirii, momentul cand aceste fapte profetice se vor implini deplin, iudei vor fi aceia peste care vor cadea aceste prigoniri. Cand vine vorba despre drepturile lui Hristos ca Imparat al iudeilor, acestia sunt iudei care vor apare pe scena, pentru ca iudeii sunt poporul pamantesc al lui Dumnezeu. Dar ce se va intampla atunci cu Biserica? Ea va fi in totalitate scoasa din aceasta scena cand vor avea loc aceste ultime prigoniri.
          Inainte de a cita capitole din Scriptura care se refera la cel rau, adica la puterea civila apostata, care va inlocui puterea eclesiastica apostata, vom insista inca asupra acestui principiu, ca nu este adevarat ca razvratirea puterii eclesiastice va fi mai putin periculoasa pentru ca nu mai are suprematia. Dupa cum am remarcat deja, aceasta putere, dimpotriva, este sfatuitorul tainic al intregului rau. Singura schimbare care se va produce, va fi ca puterea eclesiastica inceteaza sa aiba, in exterior, intaietatea; si aceasta este ceea ce induce in eroare. Pentru ca ne-am uitat la ea cu ochii de carne, si pentru ca am vazut ca nu mai poate randui imparati, am crezut ca toata aceasta putere eclesiastica a disparut in totalitate. Nu am fost atenti la ceea ce copiii lui Dumnezeu trebuie sa vada in Cuvantul Sau, si anume, ca, existenta sa morala va supravietui nimicirii influentei sale politice, si ca tocmai ea va fi cea care va conduce efectiv puterea politica la razvratire fata de Dumnezeu, si in final la nimicirea sa. Nu vreau sa spun ca nu este vointa omului cea care, prin propria sa putere, va conduce fiara la pieire; eu cred ca asa este; dar, in acelasi timp. apostazia eclesiastica este aceea care isi aroga puterea lui Dumnezeu, sau care inchide usa manifestarii voii lui Dumnezeu, si prin stricaciunile si vicleniile sale, antreneaza pe locuitorii pamantului la recunoasterea si adorarea fiarei.
          Vin acum la pasajele care se refera la ceea ce am spus:
          Mai intai, la sfarsitul capitolului 7 din Daniel, unde gasim a patra fiara; apoi , Apoc.16, si in special 17, unde se gasesc doua lucruri total diferite, curva cea mare, sau Babilonul, si fiara. In cap. 17, gasim femeia imbracata cu purpura ( puterea al carei element principal este eclesiastic); ea sta pe fiara (puterea civila). Dupa aceea, "cele zece coarne... o vor uri pe curva (puterea eclesiastica) si o vor face pustie si goala si carnea ei o vor manca si pe ea o vor arde in foc; pentru ca Dumnezeu a pus in inimile lor... sa dea imparatia lor fiarei".
          Sa cercetam acum pasajele care privesc sursele raului, si in mod special cele care se refera la aceasta putere care se razvrateste impotriva lui Dumnezeu, a patra monarhie, si a vedea forma pe care o imbraca aceasta revolta.
          Capitolul 12 din Apocalipsa ne arata sursa acestei puteri: balaurul mare si rosu. Este ca si cum am fi acceptati in culisele scenei, si vedem de asemenea puterea lui Satan dorind nimicirea Celui care guverneaza toate natiunile cu un toiag de fier, adica Hristos; si, in Hristos si impreuna cu Hristos, Biserica. Aceasta este specific lui Satan, si marea lui lupta. Cuvantul lui Dumnezeu pune in contrast pe Tatal si lumea, carnea si Duhul, Satan si Fiul lui Dumnezeu; aici, este balaurul cel mare, sau Satan, care vrea sa-L devoreze pe Cel care trebuie ca guverneze natiunile cu un toiag de fier; dar ceea ce vedem este in cer (v.1). Apoi, in v.9, el este aruncat, eveniment care nu a avut inca loc.
          Aici apare o dificultate pentru unele minti. Deoarece Satan este aruncat din constiinta, ceea ce este adevarat (*), isi imagineaza ca el este aruncat din cer. Este perfect adevarat ca Satan nu are putere asupra constiintei noastre, daca am inteles valoarea sangelui lui Hristos; de asemenea este adevarat, desi constiintele noastre sunt curatite, ca Hristos mijloceste in cer, acolo unde Satan acuza pe copiii lui Dumnezeu. Vedem in Efes.6:12, duhurile rautatii sunt in locurile ceresti; va fi o batalie in cer, batalie care va avea ca rezultat nu un act de mijlocire sau de preotie, ci de putere; care se va putea duce prin ingeri, dar care va fi totdeauna o lucrare de putere. In acelasi timp, desi Satan trebuie sa fie aruncat din cer, el va fi pe pamant; dar nu este legat inca in Adanc, si roadele rautatii sale nu au ajuns inca la capat; de asemenea, coborand "cuprins de mare manie, stiind ca are putin timp"

          (*) Aceasta inseamna ca puterea sa acuzatoare este anulata prin virtutea sangelui si a lucrarii lui Isus Hristos.

          Satan, aruncat din cer pe pamant, va actiona prin intermediul imperiului roman. Apoc.13 descrie ceea ce va aparea pe scena cu privire la mijloacele prin care isi va asigura putere sa pe pamant. "Si am vazut ridicandu-se din mare o fiara avand zece coarne si sapte capete"(*). Iata instrumentele pamantesti. Aceasta fiara va reuni caracterele celorlalte trei fiare.

          (*) Trebuie remarcat ca balaurul are coroanele pe capetele sale; fiara din cap.13 le are pe coarne. Nu este vorba despre fiara in toata infatisarea ei de la urma.

          Vedem aici puterea balaurului manifestata in imperiul roman, fiara cu sapte capete si zece coarne.
          "Si unul din capetele ei era injunghiat de moarte", adica una din formele de guvernamant ale imperiului roman ruinata. Dar in final rana de moarte este vindecata, si forma nimicita este restabilita. Mai mult, daca comparam caracterele si faptele cornului cel mic ale aceleeasi fiare din Daniel, vom vedea cum cornul cel mic, adica acest corn mic din Daniel "care vorbea lucruri mari", si care a nimicit trei coarne din cele zece, vom vedea ca el imprima intregul sau caracter fiarei insasi; ea devenind expresia sa morala inaintea lui Dumnezeu; de asemenea, putem spune, de exemplu, ca Napoleon era imperiul francez, deoarece el reprezenta toata puterea imperiului. Aceasta fiara va fi puterea civila, imperiul roman apostat, sau in razvratire pe fata impotriva lui Dumnezeu.
          Dar exista, de asemenea, o alta fiara (care nu este imperiul roman), care exercita puterea primei fiare inaintea ei.
          Versetele 11-14: "Si am vazut... Si ii insala pe cei care locuiesc pe pamant". Iata cateva lucruri care se aseamana puterii lui Hristos, si care mai tarziu in mijlocul iudeilor va imbraca forma crestinismului; dar, dupa intelegerea apostolului, acesta este Satan.
          Aceasta este deci a doua fiara care va insala pe locuitorii pamantului, si care va face ca ei s-o urmeze pe prima, adica puterea civila, imperiul roman.
          Si fiara a primit o lovitura de moarte. Aceasta este ceea ce  s-a intamplat in forma imperiala din vechime a imperiului roman; dar rana trebuie sa fie in totalitate vindecata. Aici vedem ca fiara isi pierde caracterul sau imperial pentru un timp, si ca rana sa este apoi vindecata, si atunci cand va fi astfel restabilita, intreg pamantul va fi uimit si o va urma.
          Deci, vom vedea din nou pe pamant fiara imperiala, si tot pamantul o va admira. Dar am vazut, de asemenea, ca a doua fiara, prin minunile mari pe care le va face, va insala pe locuitorii pamantului. Ei bine, aceasta a doua fiara va aparea, la sfarsit, nu sub caracterul unei fiare, ci al unui profet mincinos, adica intreaga sa putere seculara va fi pierduta. Aceasta nu va mai fi o fiara rapitoare si devoranta; acest caracter va fi in intregime sters, si vom vedea profetul mincinos (*), pe care il vom recunoaste in a doua fiara, avand asemanarea perfecta a caracterului sau: pe scurt, personajul care a facut lucruri pe care a doua fiara le face, dar care va apare sub aceasta noua infatisare (comp. Apoc.13:14, cu 19:20). 

          (*) Profetul mincinos nu este Mahomed. Aceasta este a doua fiara care exercita toata puterea primei fiare inaintea ei; ori, Mahomed nu a exercitat-o.

          Daca luam partea morala a evenimentelor care s-au implinit deja, stim cine a exercitat toata puterea in prezenta puterii civile; dar mai exista inca o putere de amagire, care va face tot felul minuni, si care va insala pe locuitorii pamantului.
          Vom vedea mai tarziu unde va duce toate acestea. Pana atunci, sa rezumam ceea ce am spus. Capitolul 12 ne prezinta balaurul in cer ca origine, cauza principala a intregii razvratiri; cap.13 ne arata, agentul providential vizibil, imperiul roman in aspectul sau imperial. Aceasta fiara a fost ranita de moarte, dar rana sa de moarte este vindecata, astfel ca toata lumea o admira, si o urmeaza. Adaugati aici imprejurarea din cap.19, cand a doua fiara inceteaza sa mai fie numita fiara, infatisata la sfarsit ca profetul mincinos.
          In cap.17, exista o descriere a primei fiare, care ne ofera alte particularitati referitoare la ea. Versetele 7 si 8: "Si ingerul mi-a spus: Pentru ce te miri? Eu iti voi spune taina femeii si a fiarei care o poarta, care are cele sapte capete si cele zece coarne. Fiara pe care ai vazut-o era si nu este si urmeaza sa se ridice din Adanc si sa mearga la pieire; si cei care locuiesc pe pamant, ale caror nume nu sunt scrise de la intemeierea lumii in cartea vietii, se vor mira vazand fiara ca era, dar nu este, si va veni (sau, va fi prezenta)".
          Ea "se va ridica din Adanc", adica va deveni in mod pozitiv puterea lui Satan la sfarsit; si aceasta este tocmai ce se va intampla atunci cand Satan, fiind aruncat din cer, eveniment care va avea loc atunci cand Biserica va fi rapita in cer, iar pe pamant Satan va fi plin de o mare manie. Atunci, sub influenta sa, fiara (imperiul roman) care era, si nu mai este, si care este prezenta, reluandu-si taria si forma sa, adica puterea civila, care in loc sa fie supusa lui Dumnezeu, va lua in intregime caracterul lui Satan, si manifestandu-se, asemenea lui si la provocarea sa, printr-o revolta deschisa impotriva puterii lui Dumnezeu.
          Pentru a intelege toate caracteristicile dupa care se poate recunoaste aceasta ultima forma de putere a fiarei, este nevoie ca acest cap imperial al imperiului roman, al optulea imparat din Apoc.17:11, sa-si faca aparitia in lume, si aceasta se va intampla pentru nimicirea sa.
          Atunci cand imperiul roman exista altadata sub forma sa pagana, nu avea zece imparati; dar, atunci cand aceasta fiara va exista din nou (sa ne amintim mereu ca este vorba de imperiul roman), zece imparati ii vor da puterea lor; acesti zece imparati nu o vor inlocui pe fiara. Mai mult, dupa ce a fost nimicita va exista iarasi, adica aceasta nu este fiara pagana, nu este istoria dinaintea Evului Mediu, cand unii imparati barbari (daca chiar am putea gasi zece) au schimbat imperiul. Dar care "va fi"; adica rana de moarte va fi vindecata, si fiara imperiala va apare.
          Cei zece imparati "ii vor da puterea lor... fiarei", adica va exista un conducator imperial, sau imparat, si cei zece imparati ii vor da puterea lor; imparatiile vor continua sa existe, dar aceasta va fi o confederatie de imparatii, asa cum am vazut sub Napoleon imparatiile Spaniei, Olandei, Westfaliei, etc. Am facut aceasta aluzie doar pentru a putea explica.
          Fiara a existat, si ea ar fi putut avea zece imparati, dar niciodata zece imparati sa dea puterea lor unei fiare care nu mai este , si care va fi iarasi.
          "Cele sapte capete sunt sapte munti". Acesta este intotdeauna imperiul roman. "Si sunt sapte imparati: cinci au cazut, unul este", si anume capul imperial care era in timpul lui Ioan; "celalalt nu a venit inca; iar cand va veni, trebuie sa ramana putin. Si fiara care era si nu este, ea, de asemenea, este un al optulea" imparat (pentru ca cei sapte nu mai sunt); "si este dintre cei sapte si merge la pieire", adica va fi un al optulea cap, un cap deosebit, care va reuni toata puterea fiarei, care va fi fiara insasi, si care, chiar daca va fi un cap deosebit, face parte din cele sapte. Este un cap imperial, dar sub o forma noua; caci vor fi zece imparati care vor da puterea lor acestei de-a opta fiara, si in aceasta forma ea va merge la ruina.  Exact aici se leaga venirea lui Hristos si a Bisericii de subiectul de care ne ocupam (Apoc.19 si 2 Tes.2). 
         Trebuie sa va citez inca Dan.11:36-45: "Si imparatul va face dupa voia sa..." (comp. cu 2 Tes.2:3,4 si urmatoarele). Vedem in Dan.11 ca nu este vorba de o suprematie eclesiastica; in acest capitol este vorba despre razboaie intre puterile civile din Rasarit. Cu versetul 36 incepe istoria lui Antihrist, imparatul "care va face dupa voia sa", asa cum am vazut cornul cel mic facandu-si, de asemenea, voia sa, si care in final, dupa diverse incidente, va merge la Ierusalim, si acolo isi va gasi sfarsitul. Este un imparat ca oricare altul, un imparat pamantesc, dar care isi exercita puterea in tara sfanta. Nu este vorba de o forma a crestinismului, acesta a precedat aparitia celui rau din epistola catre Tesaloniceni; vom vedea ca imparatul a depasit cu totul problemele eclesiastice; este un imparat din aceasta tara (tara sfanta) care se afla supus atacurilor imparatilor din sud si din nord.
          O remarca despre 2 Tes.2, pentru mangaierea noastra cu privire la aceste triste evenimente. "Va rugam dar, fratilor, pentru venirea Domnului nostru Isus Hristos si strangerea noastra impreuna cu El, ca voi sa nu va lasati...tulburati". Cei care iubesc adevarul vor scapa in intregime de aceasta lucrare de ratacire, de care, dimpotriva, vor avea parte, prin judecata lui Dumnezeu, cei care nu au primit dragostea adevarului, si care au gasit placere in nelegiuire. Iata raul care vine, si este important ca lumea sa fie avertizata, pentru ca unii pot fi cuprinsi de teama, si condusi sa se gandeasca la adevarul lui Dumnezeu. Si de ce este vestit aceasta copiilor lui Dumnezeu? Pentru ca ei sa primeasca o mare mangaiere, si sa fie mai detasati de tot ceea ce antreneaza acest sfarsit. Am spus ca noi nu ne vom afla cuprinsi in aceasta catastrofa, dar ca, avertizati de judecatile care vor avea loc la acest deznodamant groaznic, suntem condusi la a ne detasa, de acum, de cauzele care-l atrag prin natura lor si prin dreptatea lui Dumnezeu.
          Apostolul, in adunarea din Tesalonic, a vorbit mult despre aceste lucruri, si i-a invatat sa astepte venirea Mantuitorului. Dar, ce a facut Satan? A incercat sa-i tulbure pe credinciosi, spunandu-le ca ziua Domnului a venit deja. Nu, spune apostolul; va indemn prin prezenta Domnului si prin strangerea noastra inaintea Lui, care va avea loc inaintea acelei zile, va indemn sa nu va lasati tulburati ca si cum am fi deja in acea zi. Aceasta zi va veni peste cel rau, si nu asupra voastra, deoarece voi veti fi deja la Hristos, si ca Il veti insoti personal in acea mare zi cand El va reveni.
           Ziua deja a venit, spuneau inselatorii, acum este aceasta zi. Nu, raspunde apostolul, aceasta zi nu a venit pentru ca voi, cei credinciosi, nu ati fost mai intai rapiti in nori, si ca cel rau nu a fost descoperit.
          Aceste mangaieri sunt intarite in al doilea pasaj citat: Acest om care va veni "in orice amagire a nedreptatii pentru cei care pier, pentru ca ei n-au primit dragostea adevarului".
          As adauga doar ca avem in acest capitol descrierea caracterului moral, a nelegiuirii celui rau fara nicio limita si a puterii lui Satan. In cap. 11 din Daniel, avem infatisat caracterul exterior al celui nelegiut.
          In aceasta seara, scumpi priteni, am cautat sa va expun cateva lucruri care probabil sunt putin diferite de maniera in care ati privit aceste subiecte; am incercat sa scot in evidenta distinctia si totodata unitatea dintre puterea civila si puterea eclesiastica, dupa cum distinctia si totodata unitatea razvratirii eclesiastice si a razvratirii civile. Cele doua sunt strans legate, deoarece vedem ca a doua fiara exercita toata puterea primei fiare inaintea ei, si ca profetul mincinos, care este a doua fiara, se gaseste aruncat in iazul de foc impreuna cu prima.
          Vom remarca, de asemenea, ca acest fapt este legat de prezenta iudeilor la Ierusalim, in vecinatatea careia fiara isi va gasi sfarsitul, eveniment care va incheia aceasta economie, manifestata prin puterea lui Hristos asupra pamantului; ceea ce ne va conduce sa vedem unitatea lui Hristos cu ramasita dintre iudei, si, in urma acesteia, supunerea tuturor natiunilor sub sceptrul Sau.
          Nu am vorbit decat de a patra fiara.
          Exista doua puncte demne de remarcat in istoria lui Israel: primul, natiunile care s-au unit impotriva lui Israel, atunci cand acest popor era recunoscut de Dumnezeu, si, al doilea, natiunile care l-au dus in captivitate. Pana aici, intalnim ceea ce se numeste "timpul natiunilor" (Luca 21:24) despre care am vorbit, aceasta perioada in timpul careia imparatia se afla transferata de la iudei la natiuni, adica cele patru fiare din Daniel. Ezechiel, si el, vorbeste despre natiuni inaintea acestor patru fiare si dupa, dar niciodata de "timpul natiunilor" in sine.
          Aceasta este pe parcursul perioadei care cuprinde istoria acestor patru fiare, care ia locul crestinatatii, si in care are loc razvratirea morala. Puterea eclesiastica, am vazut-o, servind ca instrument pentru realizarea unui astfel de rezultat. Ea a luat locul lui Dumnezeu, lepadand credinta si totdodata motivatia respingatoare: a pus deoparte religia naturala sub pretextul drepturilor revelatiei, si aceasta pentru a corupe si a pierde aceasta revelatie insasi, astfel ca oamenii sa nu mai aiba alt obiect decat pe ei insisi. Aceasta putere, care a jucat un astfel de rol in drama nelegiuirii comise de vrajmasul sufletelor noastre si al Domnului nostru, va sucomba ea insasi la rautatea si violenta vointei umane pe care ea a emancipat-o. De asemenea, incapabila, prin pretentiile sale religioase, de a sluji in mod direct lui Satan asa cum va fi incapabila sa-I slujeasca cu sinceritate lui Dumnezeu, incapabila, intr-un cuvant, adevarului, ea va deveni o lașa sfatuitoare a unei faradelegi in care nu poate fi infatisata ca actor . Va initia crime pe care nu va indrazni sa le duca la indeplinire, si in care puterea civila va deveni conducatorul si executorul. Scumpi prieteni, atunci cand constiinta naturala este mai dreapta decat formele religioase, s-a sfarsit cu Biserica: ea este gata de cadere, si sfesnicul va fi indepartat din locul unde ea a fost instrumentul celei mai mari nelegiuiri de care lumea nu si-ar fi putut imagina; caci, asa cum s-a spus, coruptia lucrurilor excelente este cea mai rea coruptie. In cel priveste pe Antihrist, el va tagadui ca Isus este Hristosul, va tagadui pe Tatal si pe Fiul (1 Ioan 2:22); nu va marturisi ca Isus Hristos a venit in carne (2 Ioan 7); va tagadui tot: pe Tatal si Fiul, pe Isus ca Mesia, pe Isus venit ca adevaratul Om. Iata caracterul sau, faptele sale, chipul sau, sursa puterii sale. Iata cui ii va fi incredintat tronul. Am vazut deja, aceasta va fi un fel de imitatie satanica a ceea ce a facut Dumnezeu: Tatal I-a dat tronul Fiului, si Duhul lucreaza potrivit cu puterea Fiului in Biserica inaintea Lui; la fel, balaurul (Satan) va da tronul sau fiarei, si o mare autoritate, si a doua fiara (puterea spirituala, adevaratul Antihrist si profetul mincinos) va exercita toata puterea primei fiare (puterea civila) inaintea ei (Apoc.13:12).
Judecata va decide, scumpi prieteni, intr-o astfel de stare de lucruri. Fie ca Dumnezeu sa ne faca atenti la adevaratul caracter si la sfarsitul mandriei omului.Taria vointei sale poate folosi toate mijlocele pe care Dumnezeu i le-a lasat la dispozitie, si ele sunt mari; si rezultatele, atata timp cat Dumnezeu, in rabdarea Sa, l-a lasat sa se manifeste, vor fi de asemenea mari; dar omul va fi centrul; sentimentul responsabilitatii sale fata de Dumnezeu nu-i va folosi la nimic; Dumnezeu este in realitate dezonorat si injosit; scopul cel mai inalt, cel mai demn pe care si l-a propus omul, Dumnezeu Insusi, lipseste din toate acestea. De fapt, scumpi prieteni, este acelasi principiu si aceeasi sursa a pacatului de la inceput si pana la sfarsit. Omul actionand prin propria lui vointa pentru satisfacerea poftelor sale, dornic sa cunoasca pentru sine, inaltandu-se pana la Dumnezeu, neascultator si, in consecinta, actionand sub influenta si prin energia lui Satan, acesta este caracterul lui Antihrist, aceasta este istoria lui Adam in prima sa cadere, primul sau pacat.
Este inceputul si sfarsitul aceluiasi rau, a carui evidenta cat si contrastul, s-au vazut in moartea Preaiubitului si desavarsitului nostru  Mantuitor, care a facut ispasire pentru noi. Fie ca Numele Sau plin de har si de glorie sa fie etern binecuvantat, si El sa intipareasca aceste lucruri in inimile voastre! El va pazi cu siguranta Biserica Sa de toate aceste nenorociri care ameninta lumea, caci Biserica Sa este unita cu El.  

miercuri, 11 noiembrie 2015





         
                     

          ASTEPTAREA ACTUALA A BISERICII SI PROFETIILE                       CARE STABILESC ADEVARUL CU PRIVIRE LA
           INTOARCEREA PERSONALA A MANTUITORULUI

                                                    - V -

    
Expuneri tinute la Geneva (1840) pe parcursul a unsprezece seri de catre J.N.Darby

          A cincea seara : Daniel 2 - Inaintarea raului pe pamant


          Pana aici am vorbit de unirea lui Hristos si a Bisericii, care este asemenea Lui; de venirea efectiva a lui Hristos, si de invierea Bisericii, prin care ea va avea parte la aceasta glorie a lui Hristos ca impreuna- mostenitoare. Subiectul de care ne vom ocupa in aceasta seara nu este la fel de plin de bucurie si de fericire; dar trebuie sa cunoastem bine marturia pe care Dumnezeu o da despre raul care este in om. Sper, scumpi prieteni, ca rezultatul va fi sa ne faca mai seriosi. Vazand inaintarea raului si a judecatii pe care si-o atrage, are ca efect, in primul rand, sa ne faca sa evitam acest rau; apoi, de a ne convinge de puterea lui Dumnezeu, care doar El poate sa-l indeparteze. "Luati aminte sa nu Il respingeti pe Cel care vorbeste", etc. (Evrei 12:25-29). Iata gandul apostolului despre marea schimbare care va avea loc atunci cand puterea raului va fi rasturnata.
          Ceea ce am sa va prezint in aceasta seara este ca, in loc de a spera la o inaintare continua a binelui, trebuie sa ne asteptam, din contra, la o inaintare a raului; si ca nadejdea ca pamantul va fi plin de cunostinta Domnului inainte de exercitarea judecatii Sale si implinirea acestei judecati pe pamant, este o falsa nadejde.
          Trebuie sa ne asteptam la rau, pana cand va deveni atat de vizibil incat va trebui ca Domnul sa-l judece. Mai intai, va voi arata ca Noul Testament ne infatiseaza permanet cum raul merge crescand pana la sfarsit, si ca Satan se va inalta, pana cand Domnul ii va nimici puterea sa; in al doilea rand, am sa incerc sa va arat caracterul pe care il va imbraca raul in manifestarea sa exterioara, ca o putere seculara.
          Altfel spus, ceea ce vreau sa va spun se rezuma la aceste doua puncte:
          Primul punct: apostazia care are loc in crestinatatea insasi. 
          Al doilea punct: pregatirea, caderea si falimentul puterii lumesti a lui Antihrist, in sensul unei puteri vizibile.
          Incep cu Matei 13:36, parabola neghinei. Stiti ca ea ne infatiseaza acea imprejurare, ca, in timp ce oamenii dormeau, vrajmasul a semant neghina in ogorul stapanului casei; si ca, la cererea slujitorilor, daca neghina trebuie sa fie smulsa, el le-a raspuns ca nu, deoarece graul si neghina trebuie sa creasca impreuna pana la seceris. Este deci sentinta Domnului, ca raul pe care l-a facut Satan in ogorul unde samanta buna a Cuvantului a fost semanata, sa ramana si sa creasca pana la sfarsit. Este o afirmatie clara ca eforturile crestinilor nu vor reusi sa indeparteze raul pana la ziua de judecata: "Lasati-le sa creasca amandoua impreuna pana la seceris" (v.30).
          "Secerisiul", este sfarsitul veacului, adica al economiei (dispensatiei) actuale.
          Ceea ce se manifesta acum in Imparatia lui Dumnezeu, este harul, si nu judecata; noi nu avem dreptul sa judecam lumea. Chiar si atunci cand putem spune de cineva: acesta este un copil al lui Satan, este neghina - aceasta este in afara competentei noastre. Noi avem a face cu harul; adica, nu pot atinge raul pe care Satan la facut; dar pot actiona ca un instrument al harului, caci Dumnezeu ne ingaduie sa semanam grau. Neghina, aceasta nu poate insemna doar oamenii rai, sau paganii, caci acestia din urma nu au fost semanati printre grau. Neghina, este orice lucru rau pe care l-a facut Satan, dupa ce Isus Hristos a semant graul cel bun. Ceea ce pot numi erezie, departare de la adevar, va ramane deci pana la seceris; raul pe care Satan la facut prin religia stricata va rezista pana la sfarsit; toate eforturile noastre trebuie sa fie indreptate nu spre a indeparta neghina, ci pentru strangerea copiilor lui Dumnezeu, pentru adunarea impreuna-mostenitorilor lui Isus Hristos (*)

          (*) Citim in 2 Sam.23:1-7, o profetie foarte remarcabila despre judecata celor rai, care nu pot fi luati cu mana omului (v.6), si despre frumusetea si binecuvantarea venirii Celui care va domni cu dreptate, si a carui binefaceri vor fi puse in lumina de credinciosia cu care Isi va tine legamantul Sau in timpul starii noastre cazute.

          1 Tim.4:1 : "Dar Duhul spune lamurit ca, in timpurile din urma, unii se vor departa de credinta, luand aminte la duhuri amagitoare si la invataturi ale demonilor, spunand minciuni in fatarnicie..."
          Nu trebuie sa ne asteptam la o inaintare universala a Evangheliei; ar putea sa inainteze, si o va face cu siguranta atat cat va fi necesar pentru strangerea membrilor familiei lui Dumnezeu; dar la ceea ce trebuie sa ne asteptam este cuprins in aceste cuvinte ca un tablou al vremurilor din urma: Vor exista unii care "se vor lepada de credinta" (comp.2 Pet.2:1-3).
          2 Tim. 3:1-5 : "Sa stii dar aceasta, ca in zilele din urma vor veni timpuri grele...". Trebuie sa luam seama ce zic oamenii? Nu, ci la ce spune Dumnezeu. Vedeti limbajul pe care-l foloseste Ieremia fata de Hanania (Ier.28:6 si urmatoarele).  Ni se spune ca pamantul va fi plin de cunostinta Domnului asa cum apele acopera fundul marii. Cred fara indoiala ca pamantul va fi umplut de cunostinta Domnului, dar nu aceasta este problema; intrebarea este : Cum va fi umplut? Raspund: Prin judecatile lui Dumnezeu. "Atunci cand judecatile Tale sunt pe pamant, locuitorii lumii invata dreptatea".
          Sa revenim la pasajul nostru: "Oamenii vor fi iubitori de sine...". Acestia nu sunt paganii, ci crestinii, crestinii de nume; caci este zis: "avand doar o forma de evlavie dar tagaduindu-i puterea". Caracterele pe care le indica apostolul ca apartindand celor care marturisesc crestinismul sunt la fel cu cele ale paganilor, asa cum sunt ei infatisati, in cea mai de jos treapta a decaderii lor, la inceputul epistolei catre Romani, si aproape cu aceiasi termeni. Si el adauga cu privire la acesti oameni din vremurile din urma: "vor merge din rau in mai rau".
          Vedem aceeasi inaintare a raului si in 2 Tim. 4:1-4 : "Te rog fierbite, inaintea lui Dumnezeu", etc.
          Un lucru de remarcat este ca neghina era deja semanata chiar din timpul apostolilor, ceea ce este foarte incurajator pentru noi. Daca lucrul acesta s-ar fi intamplat mai tarziu, noi n-am fi avut aceasta martuie in Cuvant in aceasta privinta pentru a ne atentiona, a ne calauzi cand aceste evenimente grele aveau sa vina, si pentru a ne transmite lumina desavarsita a lui Dumnezeu cu privire la aceasta stare de lucruri.
          1 Pet.4:17 : "Pentru ca este timpul ca judecata sa inceapa de la casa lui Dumnezeu ". Comparati aceste cuvinte cu Fapte 20:28-31: "Luati seama deci la voi insiva si la toata turma in care v-a pus Duhul Sfant supraveghetori, ca sa pastoriti Adunarea lui Dumnezeu, pe care a cumparat-o cu sangele Propriului Sau Fiu. Eu stiu aceasta, ca, dupa plecarea mea, vor intra intre voi lupi ingrozitori, care nu vor cruta turma; si dintre voi insiva se vor ridica oameni vorbind lucruri stricate, ca sa-i atraga pe ucenici dupa ei"
          Aceste lucruri au inceput din timpul apostolilor.
          1 Ioan 2:18. Vedem prin acest pasaj ca "timpurile din urma" semnifica nu timpul lui Isus Hristos, ci timpul lui Antihrist. Au existat precursori ai marelui Antihrist. Ceea ce caracterizeaza timpurile din urma nu este Evanghelia raspandita pe intreg pamantul, ci prezenta lui Antihrist.
          Iuda. Aceasta epistola este de fapt un tratat despre apostazie, si, in versetul 4, gasim o descriere succinta a caracterului ei. Apostolul spune ca a fost necesar sa indemne credinciosii sa lupte pentru ceea ce ei au primit; ca printre ei s-au strecurat, deja din acel timp, oameni care indemnau la apostazie (lepadare de credinta); si aceasta trebuie sa continue pana la judecata lui Isus Hristos; caci vedem, ca dupa ce a descris caracterul lor in detaliu, el adauga, in versetul 15, ca aceeasi categorie trebuie sa fie obiectul judecatii Domnului, atunci cand El va veni; adica raul care s-a manifestat in Biserica de la inceput, trebuie sa dureze pana la venirea lui Hristos. In versetul 11, avem trei feluri de apostazie si de oameni caracterizati prin duhul lor: apostazia naturala, apostazia eclesiastica si razvratirea pe fata, asupra carora va cadea judecata. Vedem mai intai caracterul lui Cain: apostazia naturala, ura, nedreptate; in al doilea rand, caracterul lui Balaam: a invata lucruri rele pentru rasplata; aceasta este o apostazie eclesiastica; si in al treilea rand, caracterul lui Core, adica cel care se ridica impotriva drepturilor preotiei si a regalitatii, regalitatea lui Hristos infatisata prin Moise si Aaron.
          Din nefericire! ce va aduna lumea, nu este Evanghelia, ci raul. "Si am vazut iesind din gura balaurului si din gura fiarei si din gura falsului profet trei duhuri necurate...", etc.(Apoc.16:13,14). Se poate discuta pentru a stabili la ce trasaturi se aplica aceste trei duhuri necurate, dar cu siguranta ca nu la Evanghelie, ci la rau.
          Dar, vom spune, am vazut ca puterea temporara a crestinatatii corupte a disparut prin judecata, si se pretinde ca nimicirea influentei sale va face loc Evangheliei. Ori, Duhul spune: "Si cele zece coarne (imparati), pe care le-ai vazut, si fiara (imperiul roman), acestia o vor uri pe curva si o vor face pustie si goala si carnea ei o vor manca si pe ea o vor arde in foc; pentru ca Dumnezeu a pus in inimile lor sa implineasca gandul Sau si sa implineasca unul si acelasi gand si sa dea imparatia lor fiarei, pana se vor implini cuvintele lui Dumnezeu" (Apoc.17:16,17). Iata ce doreau crestinii, nimicirea influentei curvei asupra lumii. Dar, daca puterea sa exterioara va fi distrusa, imparatia va fi data lui Isus Hristos? Din contra, imparatii vor da puterea lor fiarei. Mult timp curva a stapanit peste fiara; la sfarsit, stapanirea si bogatiile sale ii vor fi luate, dar numai pentru ca cele zece coarne sa dea puterea lor fiarei, si ca orice incertitudine sa fie risipita, pentru ca vointa si caracterul ei hulitor sa fie manifestate deplin in apostazia ei de la urma. Este puterea de stricaciune si de amagire care va ceda locul puterii de razvratire pe fata impotriva lui Dumnezeu.
          2 Tes.2:3-12 : "Aceasta zi nu va fi daca nu va veni intai lepadarea de credinta (apostazia) si nu va fi descoperit omul pacatului, fiul pierii, care se impotriveste si se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu"
          Iata ce trebuie sa se intample inainte ca sa vina ziua Domnului. Lucrurile trebuie luate asa cum spune Cuvantul lui Dumnezeu. Crestinii au vazut in Scriptura promisiunea ca pamantul trebuie sa se umple de cunostinta Domnului, si au zis: "Ei bine, noi il vom umple"; in timp ce, in Scriptura, acest eveniment este atribuit gloriei lui Hristos.
          Suflarea gurii Sale, prin care Domnul, va distruge nelegiuirea, nu este Evanghelia, ci taria si puterea lui Hristos in judecata. Vedeti in Isaia 11:4 : "Il va ucide pe cel rau cu suflarea buzelor Sale"; si  Isaia 30:33 : "Suflarea Domnului" aprinde judecata.
          Vom vedea ca acest Antihrist va intruni caracterele nelegiuirii care au aparut de la inceput. Mai intai, omul in Eden a vrut sa faca propria vointa; in al doilea rand sa se inalte ca Dumnezeu; si in al treilea, s-a supus stapanirii lui Satan. Ei bine, acestea sunt cele trei lucruri pe care le vom vedea reproduse in Antihrist; toata energia omului se ridica impotriva lui Dumnezeu. Este ceea ce se va intampla la sfarsit in ultima forma a imperiului roman, sau a patra fiara. Este rodul care a ajuns la coacere in inima omeneasca, si care este el insusi un antihrist.
          Stiti ca au existat trei fiare succesive: imperiul babilonian, apoi imperiul persan, apoi imperiul grec, sau al lui Alexandru in special, si ca o a patra este imperiul roman. Dar acesta din urma are un caracter cu totul aparte.
          La inceput, sau mai degraba inainte sa inceapa aceste patru monarhii, stiti ca tronul lui Dumnezeu pe pamant era la Ierusalim. Deasupra chivotului unde se afla legea Sa, in templul Sau, Domnul Si-a manifestat prezenta Sa de o maniera evidenta. Ei bine, la inceputul perioadei actuale, care este cea a natiunilor, tronul Domnului a fost indepartat din Ierusalim. Veti gasi aceasta descris foarte clar in capitolele 1-11 din profetul Ezechiel. Gloria Domnului pe care profetul a vazut-o langa raul Chebar, din primul capitol, el o va vedea plecand din Ierusalim in capitolul 11; din casa, 10:18,19; din cetate, 11:23. Este un fapt foarte remarcabil ca gloria Domnului a parasit tronul Sau pamantesc. Mai mult, din acel moment, aceasta putere pamanteasca a fosta transferata de la Ierusalim catre natiuni (guvernarea oamenilor); este ceea ce vedem in Daniel 2:36-38 : "Acesta este visul; si ii vom spune interpretarea inaintea imparatului. Tu, imparate, esti imparatul imparatilor, caruia Dumnezeul cerurilor ti-a dat imparatia, puterea si taria si gloria ...".
          Vedeti ca, prin nimicirea ultimului imparat al iudeilor, stapanirea omeneasca a trecut catre natiuni in persoana lui Nebucadnetar. Acest imparat a inceput prin a stabili prin puterea sa o religie falsa; a facut o statuie la care intreaga lume sa se inchine, si el s-a ingamfat; si iata de ce el a fost ca un animal timp de sapte ani; adica in loc sa stea ca un om smerit inaintea lui Dumnezeu, ca inaintea Aceluia care i-a dat puterea, pe de-o parte s-a inaltat pe sine, si, pe de alta, a inceput sa distruga lumea pentru satisfacerea vointei sale.
          Omitand pe a doua si a treia monarhie, care nu au pentru noi in acest moment o importanta directa, si urmarind caracterul celei de-a patra, vom intalni acolo anumite trasaturi demne de remarcat. Iudeii se afla intr-o stare de captivitate din timpul lui Nebucadnetar pana astazi. Este adevarat ca a existat o intoarcere a acestui popor din captivitate, dar fara ca el sa inceteze sa fie sub stapanirea natiunilor; tronul lui Dumnezeu nu a mai fost restabilit, si, daca Dumnezeu a permis ca iudeii sa reintre pentru scurt timp in tara lor, este pentru ca El a vrut ca sa apara Fiul Sau la inceputul celei de-a patra monarhii. Si, intr-adevar, este momentul cand a patra monarhie, in forma sa imperiala, a devenit puterea universala, si tocmai atunci Fiul lui Dumnezeu, Imparatul de drept al iudeilor si al natiunilor, le este prezentat. Si ce au facut ei? L-au rastignit. Marii preoti, care erau reprezentantii religiei pe pamant, din partea lui Dumnezeu, si Pontiu Pilat, cel al puterii pamantesti, s-au unit pentru a-L lepada si omori pe Fiul lui Dumnezeu. Iata cea de-a patra monarhie vinovata de respingerea drepturilor lui Mesia. Iudeii, dupa cum vom vedea mai in detaliu intr-o alta strangere, sunt pusi deoparte, si atunci are loc chemarea Bisericii pentru locurile ceresti. Dar, in ce priveste starea Bisericii pe pamant, am vazut-o deteriorata prin samanta celui rau, si a apostaziei care a rezultat; am vazut apoi ca stricaciunea crestinatatii va face loc unei razvratiri mai deschise si mai pronuntate a fiarei insasi, adica chiar aceasta a patra monarhie, sub o noua si ultima forma in viitor. Este ceea ce va conduce la judecata sa (Daniel 7:9-11,13,14): "Am privit pana au fost puse niste tronuri, si Cel Batran de zile S-a asezat. Vesmantul Lui era alb ca zapada si perii capului Sau ca lana curata; tronul Lui era flacari de foc si rotile lui, foc arzator. Un rau de foc se varsa si iesea dinaintea Lui; mii de mii Ii slujeau si zece mii de ori zece mii stateau inaintea Lui. Judecata s-a tinut si cartile s-au deschis. Am privit atunci, din cauza glasului cuvintelor mari pe care le rostea cornul. Am privit pana a fost ucisa fiara; si trupul ei a fost distrus si a fost dat ca sa fie ars in foc". Versetele 13 si 14 : "Am privit in viziunile de noapte si, iata, Unul ca un Fiu al Omului venea cu norii cerului; si s-a apropiat de Cel Batran de zile si L-au adus inaintea Lui. Si I s-a dat stapanire si glorie si o imparatie, pentru ca toate popoarele, natiunile si limbile sa-I slujeasca. Stapanirea Lui este o stapanire eterna, care nu va trece, si imparatia Lui nu va fi nimicita"
          Iata imparatia data Fiului Omului atunci cand a patra fiara va fi nimicita. Ori, aceasta judecata si nimicire pentru a patra fiara nu a venit inca. Voi citi ca dovada Daniel 2:34, 35 : "Tu priveai, pana cand o piatra s-a desprins, fara maini, si a lovit chipul peste picioarele lui de fier si de lut si le-a sfaramat. Atunci fierul, lutul, arama, argintul si aurul s-au sfaramat la un loc si s-au facut ca pleava din arie, vara; si vantul le-a spulberat si nu s-a gasit nici o urma din ele. Si piatra care a lovit chipul s-a facut un munte mare si a umplut tot pamantul". Adica, inainte ca piatra desprinsa fara mana sa se intinda si sa umple tot pamantul, ea a nimicit mai intai statuia; iar, aurul, argintul, arama, fierul si lutul s-au facut ca pleava din arie. Ei bine, nu doar acesta a fost scopul urmarit. In actiunea pietrei, nu este vorba de o schimbare in caracterul statuiei; este o lovitura, o lovitura fulgeratoare; este o lovitura care zdrobeste, care distruge, care nu mai lasa nicio urma de existenta din statuie, asa cum este spus aici, ca "nu s-a gasit nici o urma din ele"; imperiul roman, picioarele, si, impreuna cu picioarele, totul va dispare. Prin aceasta singura lovitura totul este spulberat, distrus, nimicit, si, dupa aceasta judecata, piatra care a lovit statuia devine in munte care umple tot pamantul.
          Scumpi prieteni, crestinismul este cel care a lovit a patra monarhie atunci cand si-a inceput existenta? Dimpotriva, imperiul roman a continuat sa existe, si chiar a devenit crestin; mai mult, picioarele statuiei nu existau in acea epoca (*).

          (*) Autorul se refera la faptul ca nu avusese loc inca diviziunea rasariteana a imperiului roman; de apus si de rasarit, cele doua picioare, anul 330 (n.t.).

          Actul de nimicire care este semnalat prin caderea pietrei peste picioarele statuiei, nu reprezinta nicidecum harul Evangheliei, nu are nicio legatura cu lucrarea pe care Evanghelia o are de implinit. In sfarsit, dupa distrugerea totala a statuiei, piatra a inceput sa se mareasca, adica, cunostinta gloriei Domnului care trebuie sa umple pamantul, nu va incepe sa se raspandeasca decat dupa ce a patra fiara a fost judecata si nimicita.
          Ramane o dificultate care poate aparea in istoria acestei fiare. Se poate argumenta ca imperiul roman nu mai exista astazi. Aceasta este o dovada in plus pentru a intari ceea ce am spus. Apoc.17:7,8 : "Ingerul mi-a zis... Fiara pe care ai vazut-o era si nu este si urmeaza sa se ridice din Adanc si sa mearga la pieire; si cei care locuiesc pe pamant... se vor uimi". Ea a existat; apoi nu a mai existat (*), apoi se va ridica din Adanc. Va avea de fapt un caracter diabolic, ea va fi expresia puterii lui Satan.

     (*) Imperiul roman  incetat sa existe prin caderea imperiului de apus in anul 476 si al celui de rasarit in anul 1453 (n.t.).

          Ceea ce invatam deci, in general, despre caracterul acestei fiare, este ca: 1. de la inceputul sau, imperiul roman a fost vinovat de respingerea lui Isus ca Imparatul pamantului; 2. ca mai tarziu, in aceasta a patra monarhie, va exista un mic corn care va spune lucruri mari; si, in final, 3. ca aceasta a patra fiara, dupa ce a incetat sa existe pentru un anumit timp, se va ridica din Adanc pentru a exista din nou, si apoi va fi nimicita, datorita lucrurilor mari pe care cornul cel mic le va rosti. Aceasta se leaga cu 2 Tes.2:9 : Si cu privire la venirea celui faradelege, va fi, "potrivit lucrarii lui Satan, in orice putere si semne si minuni ale minciunii"; si nimicirea lui se gaseste in versetul 8.
          Mai exista inca o descriere a ultimului cap al fiarei (a se vedea Apoc.17:11), care este fiara insasi.
          Daniel 11:36, etc. Legatura dintre acest pasaj si 2 Tes.2:9, este recunoscuta: vedem aceeasi inaltare de sine impotriva lui Dumnezeu. Aceasta ultima epistola adauga puterea lui Satan, pentru ca cel rau este infatisat in caracterul sau de apostazie si nelegiuire; in timp ce in Daniel 9 este infatisat in caracterul sau pamantesc si imperial. Referitor la al treilea caracter, de nelegiuire, pe care l-am semnalat, vointa omului apare clar: "Si imparatul va face dupa voia sa".
          Vreau sa remarcati de asemena, ceea ce este scris in Ioan 5:43. Natiunea iudaica va primi pe acela care va veni in propriul sau nume.
          Iata nelegiuirea inimii omului care a atins punctul culminat in ultimul conducator al celei de-a patra monarhii.
          Isaia 14:13-15, zugraveste inaltarea sa de sine in imaginea imparatului Babilonului: "Si tu ziceai ...".
          Acestea sunt exact toate privilegiile, toate drepturile lui Hristos, pe care acest imparat si le aroga. "Ma voi inalta in ceruri"; este ceea ce Hristos a facut. "Imi voi inalta tronul mai presus de stelele lui Dumnezeu"; tronul lui Hristos este mai presus de orice putere. "Voi sedea pe muntele adunarii in adancimile nordului", acesta este palatul marelui Imparat, Imparatul lui Israel din Ierusalim. "Ma voi sui peste inaltimile norilor, voi fi asemenea Celui Preainalt". Hristos trebuie sa vina pe nori; El este chipul Dumnezeului nevazut. "Dar vei fi coborat in Locuinta mortilor (sheol), in adancimile gropii".
          In aceasta seara am atins ganduri foarte scumpe, cu adevarat scumpe pentru sufletele credinciosilor, si ma refer la nadejdea lor ca Evanghelia trebuie sa se raspandeasca pe intreg pamantul in timpul economiei (dispensatiei) actuale. Este bine ca Biserica sa-si implineasca aceasta responsabilitate, de a face sa rasune peste tot proclamarea gloria lui Hristos; dar, de fapt, daca ne vom exprima potrivit Cuvantului, vom vedea tot ceea ce este util, tot ceea ce este puternic in aceasta lume, vom vedea toata aceasta activitate, dar fara sa se tina seama de Dumnezeu; toate mijloacele omului, toate capacitatile sale, toate talentele sale, toate cunostintele sale vor fi desfasurate; tot ceea ce poate amagi inima si stapani duhul, tot ceea ce exista ca resursa in caracterul si in natura omului, dar fara nicio constiinta, va uimi lumea, si-l va antrena pe urmele lui Antihrist si-l va face sa recunoasca pe fiara, deoarece vrea sa realizeze gloria omului, sa se inalte impotriva lui Dumnezeu, si nu-I slujeste lui Hristos, nici nu se smereste inaintea Lui. "Caci oricine se inalta, va fi coborat".
          Dar, vom spune, aceasta descurajeaza orice lucrare pe care am putea s-o facem pentru vestirea Evangheliei pe pamant, daca ea va conduce la un asemenea rezultat. - Da, daca este conceputa cu sperante false, este deja amagire. Intr-adevar, a se astepta la lucruri mari, si a vedea toate sperantele spulberate, nu este cu siguranta incurajator. Si este adevarat ca acest punct de vedere cu privire la inaintarea raului se pare ca ofera putina incurajare pentru eforturile noastre; dar aceasta se datoreaza faptului ca sperantele noastre s-au bazat pe propriile noastre ganduri. Dar adevaratul efect al acestor puncte de vedere este exact contrariul. Faptul ca Dumnezeu i-a spus lui Noe: Voi distruge lumea, si ca Noe era deplin convins ca judecata lui Dumnezeu va veni curand, l-a impiedicat sa predice contemporanilor sai? Dimpotriva, tocmai aceasta face, sa castige pe cei care aveau urechi sa asculte. Convingerea ca falsul crestinism se va manifesta mai subtil, mai stricat in lume, aceasta convingere nu va da decat mai multa energie si lucrare a dragostei pentru cel care crede; si apropiata judecata a lui Dumnezeu, in loc sa paralizeze eforturile noastre, ne impinge de asemenea cu mai multa putere, sa continuam, cu credinta, sa vestim Evanghelia, singurul mijloc prin care ii putem preveni pe oameni sa evite adevaratele nenorociri care ii ameninta.
          Atunci cand am zis ca neghina, in loc sa se micsoreze, va continua sa creasca, am zis ca grau nu va putea sa creasca de asemenea? Nicidecum. Daca raul trebuie sa devina mai rau pentru judecata, Dumnezeu da in acelasi timp eficacitate marturiei care trebuie sa desparta binele. Cred ca Dumnezeu lucreaza intotdeauna asa. Daca vedem trei mii de suflete convertite intr-o singura zi la Geneva, s-ar putea spune: Iata mileniu, Evanghelia se va raspandi pe tot pamantul. - Ei bine, poate nu sunt trei sute de convertiti intr-un an. Convertirea mai multor mii de persoane la Ierusalim, ce dovedea acest eveniment, daca nu ca Dumnezeu avea sa judece aceasta cetate, si ca El avea sa salveze din acea generatie stricata pe cei care trebuiau sa fie mantuiti? De fiecare data cand vedem raul crescand, si Dumnezeu lucreaza pentru ai retrage pe cei care cred, este doar un semn ca judecata lui Dumnezeu se apropie. Nu putem tagadui, Dumnezeu lucreaza vizibil in zilele noastre, trebuie sa-I multumim din toata inima noastra, si aceasta imi dovedeste mai mult ca se apropie timpul cand Dumnezeu ii va retrage pe ai Sai din lume.
          Exista doua semne ale judecatii iminente: unul, ca raul se mareste, ca neevlavia creste, ca toate resursele omului se desfasoara de o maniera uimitoare; si altul, ca cei credinciosi se retrag din aceasta stare de lucruri. Ei bine, nu este nimic care ar trebui sa ne impiedice sa lucram lucrarea lui Dumnezeu. Vad ca binele lucreaza, se raspandeste, se intinde, ca Dumnezeu desparte pe copiii Sai de rau; vad, pe de alta parte, ca toate principiile celui rau se descopera vizibil; vad in Cuvantul lui Dumnezeu o afirmatie clara ca economia (dispensatia) prezenta va lua sfarsit, si raul se va artata la cea mai inalta treapta, pana cand cel rau va fi nimicit prin aparitia lui Hristos.
          Rom.11:22. Iata, in concluzie, avertismentul pe care Domnul ni-l da; "Priveste deci la bunatatea si la asprimea lui Dumnezeu: asprime peste cei care au cazut si bunatate a lui Dumnezeu peste tine, daca vei starui in bunatate; altfel, si tu vei fi taiat".
          A raspuns Biserica la aceasta bunatate a lui Dumnezeu? Crestinatatea este complet stricata, natiunile au fost necredincioase dinspensatiilor lui Dumnezeu fata de ele. Mai poate Biserica sa fie restaurata? Imposibil. Dupa cum economia iudaica a fost taiata, crestinatatea va fi la fel. Fie ca Dumnezeul nostru sa ne dea har sa tinem cu tarie la nadejdea noastra, si sa ne bazam pe credinciosia Sa, care nu ne va parasi niciodata!  
          

joi, 5 noiembrie 2015





               

                                    ASTEPTAREA ACTUALA A BISERICII
                           SI PROFETIILE CARE STABILESC
                                ADEVARUL CU PRIVIRE LA
                             INTOARCEREA PERSONALA A
                                         MANTUITORULUI

                                                    - IV -

       Expuneri tinute la Geneva (1840) pe parcursul a unsprezece seri de catre J.N.Darby


          A patra seara : Luca 20:27-44 - Prima inviere sau invierea celor drepti


          Subiectul despre care mi-am propus sa va vorbesc in seara aceasta este invierea, si in special invierea celor drepti care este in totul distincta de invierea celor rai.
          Am vorbit despre Hristos mostenitor a toate, despre Biserica impreuna-mostenitoare cu El, si de venirea lui Hristos inaintea celor o mie de ani pentru a imparati, venire care nu trebuie confundata cu ziua de inviere si de judecata de la tronul mare si alb, care nu va avea loc decat dupa mileniu. Acum, trebuie sa vedem Biserica participand la aceasta venire a lui Hristos; este ceea ce se va intampla prin prima inviere.
          Nu am nevoie sa va vorbesc despre invierea lui Isus ca fiind pecetea lucrarii Sale : in acest sens, eu il privesc ca pe un adevar acceptat; este suficient sa va citez pentru acest prim punct Rom.1:4, unde apostolul ne spune ca Isus Hristos a fost "randuit Fiu al lui Dumnezeu in putere, dupa Duhul de sfintenie, prin invierea mortilor (*)". Invierea a fost marele fapt care a demonstrat ca Isus este Fiul lui Dumnezeu; dar era de asemenea, in acelasi timp, marea tema a predicarii apostolilor, temelia epistolelor si a intregului Nou Testament.

          (*) Aceasta nu este exclusiv doar prin invierea Sa, desi a fost prima si cea mai importanta dovada. Cititorul va trebui sa fie atent la expresia: "dintre morti", folosita in alta parte, expresie care se deosebeste de cea de aici. Ea indica introducerea unei puteri divine in imperiul mortii, putere care ii face pe unii sa iasa (din moarte) intr-un mod cu totul deosebit de altii. Aceasta era ceea ce ii uimea pe ucenici (Marcu 9:10). Invierea era credinta oricarui iudeu ortodox; dar ceea ce ei nu intelegeau, era o inviere dintre morti. 

          Sa ne fie clar, scumpi prieteni, ca dificultatea asupra subiectelor pe care le cercetam nu provine din faptul ca nu este simplu, clar si convingator Cuvantul lui Dumnezeu, ci datorita faptului ca, cel mai adesea, ideile preconcepute ne fura sensul natural. Exista obiceiul de a gandi in afara Sfintei Scripturi; mai degraba adaugam interpretari la acest Cuvant decat sa le transmitem asa cum sunt; in concluzie, gasim inconsecvente, incompatibilitate in ceea ce ne este prezentat, si nu ne dam seama ca aceasta incompatibilitate nu este decat un rezultat al ideilor omenesti.
          Doctrina invierii este importanta din mai multe privinte. Ea leaga sperantele de Hristos si de intreaga Biserica; intr-un cuvant, la planurile lui Dumnezeu in Hristos; ne face sa intelegem ca suntem in intregime eliberati in El, prin participarea noastra la o viata in care, fiind uniti cu El prin legatura Duhului, gasim, prin puterea aceluiasi Duh, taria pentru a-L glorifica inca de acum; ea stabileste nadejdea noastra in modul cel mai solid; exprima in final intreaga noastra mantuire, in care ne-a introdus intr-o noua creatie, prin care puterea lui Dumnezeu ne-a asezat, in ultimul Adam, dincolo de sfera de pacat, de Satan si de moarte. Sufletul cand paraseste trupul merge la Isus, dar nu este glorificat. Cuvantul lui Dumnezeu vorbeste de oameni glorificati, de trupuri glorificate, dar niciodata de suflete glorificate. Dar, asa cum am zis, prejudecatile, invataturile omenesti au luat loc Cuvantului lui Dumnezeu, si asteptarea invierii a incetat sa mai fie starea naturala a Bisericii.

          Invierea era temelia predicarii apostolilor.

          Fapte 1:22 : "Deci trebuie ca... unul dintre acestia sa fie impreuna cu noi martor al invierii Lui" Iata subiectul constant al marturiei lor. Vedem acum aceiasi termeni ai acestei marturii.
          2:24 : "Pe care Dumnezeu L-a inviat...".
          La fel (v. 32) : "Acest Isus, pentru care noi toti suntem martori".
          3:15 : "Si L-ati omorat pe Domnul vietii, pe care Dumnezeu L-a inviat dintre morti, pentru care noi suntem martori".
          4:2. Vedem ca aceasta doctrina a invierii era recunoscuta ca doctrina publica predicata de apostoli, in care nu gasim ca dupa moarte sufletul va merge in cer, ci faptul ca mortii vor invia.
          Asa cum fariseii erau cei mai impotrivitori fata de Domnul atunci cand era pe pamant, adica falsii drepti, impotrivindu-se singurului cu adevarat Drept, vedeti ca la fel Satan ii provoaca dupa moartea Sa pe saduchei, care erau vrajmasii doctrinei invierii (Fapte 4:1; 5:17).
          Fapte 10:38, 40, 41. Petru da marturie despre acelasi adevar fundamental inaintea centurionului Corneliu si prietenilor sai. Pavel l-a predicat, de asemenea, iudeilor din Antiohia Pisidiei (Fapte 13:34), spunandu-le: "Dumnezeu v-a dat cele sfinte(sau "indurarile") lui David, in aceea ca L-a inviat pe Isus Hristos dintre morti.
          Fapte 17:18, 31. El a vestit in mijlocul inteleptilor dintre natiuni aceasta doctrina, care era o piatra de poticnire pentru intelepciunea lor omeneasca. Socrate si alti filozofi credeau, de asemena, in nemurire; dar, atunci cand acesti intelepti si alti curiosi au auzit vorbindu-se despre invierea trupului, si-au batut joc. Un necredincios poate discuta despre nemurire; dar, daca aude vorbindu-se de invierea trupului, abandoneaza acest subiect in deradere. Si de ce? Pentru ca, prin nemurirea sufletului, se poate inalta pe sine, poate sa-si dea mai multa importanta. Este un lucru care se potriveste omului asa cum este el; dar sa invieze tarana! a face o fiinta vie si glorioasa, este o glorie care nu apartine decat lui Dumnezeu, o lucrare de care Dumnezeu, Dumnezeu singur este in stare; caci, daca Dumnezeu, care a transformat in tarana toate elementele trupului nostru, poate sa le adune din nou si sa faca un om viu, cu siguranta El poate face totul.
          Vedeti, de asemenea, Fapte 23:6 : in care apostolul apeleaza la prejudecatile fariseilor, indiferent de motivul pe care il are, important este ca el afirma intr-un mod direct, ca pentru predicarea acestei doctrine se afla in acea situatie. In 24:15, el expune acelasi adevar; in 26:8, il prezinta inaintea lui Agripa printr-o intrebare; la fel si in versetul 23.
          Vedem prin aceste pasaje ca invierea era permanent fondul predicarii apostolilor si nadejdea credinciosilor.
          Ajungem acum la a doua parte a subiectului nostru, invierea ca parte a Bisericii, sau invierea speciala a celor drepti.
          "Va fi, ne spune apostolul, o inviere, atat a celor drepti cat si a celor nedrepti"; dar invierea celor drepti si a Bisericii este un lucru cu totul aparte, care nu are nicio legatura cu invierea celor rai, care nu are loc in acelasi moment si nici dupa acelasi principiu; caci, desi trebuie si una si cealalta sa se realizeze prin aceeasi putere, exista in invierea celor drepti un principiu particular, si anume, locuirea Duhului Sfant in ei, care este strain de invierea celor rai.
          Observati ca virtutea invierii cuprinde viata, indreptatirea, increderea si gloria Bisericii. Dumnezeu Insusi ne este prezentat sub Numele de Dumnezeul care inviaza mortii, care face ca puterea Sa sa patrunda in cel mai profund efect al pacatului nostru, in domeniul mortii, pentru a face ca oamenii sa iasa prin puterea unei vieti care ii va pune la adapost de orice consecinta funesta a pacatului, o viata inaintea lui Dumnezeu.
          Rom.4:23-25. In Dumnezeu "care inviaza mortii" suntem chemati sa credem ; in invierea lui Isus care este puterea si eficacitatea indreptatirii noastre. Acesta este adevarul pe care ni-l prezinta acest pasaj. Unirea noastra cu Isus inviat, iata ce face ca sa fim acceptati inaintea lui Dumnezeu. Noi trebuie sa privim dincolo de mormant.
          De aceea credinta lui Avraam era o credinta care indreptateste: nu se uita la trupul sau care era aproape mort, ci credea in Dumnezeu "care inviaza mortii"; de aceea credinta i-a fost socotita ca dreptate. Invierea lui Isus era marea demonstratie, si, in acelasi timp, cu privire la efectele sale morale, stabilirea acestui adevar, ca obiectul credintei noastre este ca Dumnezeu inviaza mortii. Vedem acest adevar foarte clar exprimat in epistola lui Petru (1 Petru 1:21). Aplicatia se poate face si la noi insine prin unirea noastra impreuna cu Domnul.
          Col.2:12 : "Fiind inmormantati impreuna cu El in botez, in care ati si fost inviati impreuna cu El, prin credinta in lucrarea lui Dumnezeu, care L-a inviat dintre cei morti". Deci, mai intai va invia Biserica, pentru ca Hristos este inviat ca si Cap al ei. Invierea Bisericii nu este o inviere care are ca scop judecata; aceasta este pur si simplu consecinta unirii sale cu Hristos care a suferit judecata pentru ea.
          Vedem de asemenea in acest pasaj cum aceste adevaruri se completeaza. Invierea Bisericii este un lucru special deoarece Biserica ia parte la invierea lui Hristos; noi suntem inviati nu doar pentru ca Isus Hristos ne-a chemat din mormant, ci pentru ca suntem una cu El. De asemenea, prin credinta, suntem deja inviati impreuna cu Hristos, inviati in ce priveste sufletul, desi nu suntem inca de fapt si in ce priveste trupul. Indreptatirea Bisericii rezulta din faptul ca ea este inviata impreuna cu Hristos.
          Este acelasi fapt care este exprimat in Efes.1:18 si urmatoarele si 2:4-6. Pavel nu zice: "Din moment ce sunt mantuit, ma multumesc cu aceasta"; el stie ca nadejdea este cea care  face sufletul acticv, care trezeste afectiuni, care insufleteste si conduce fiinta intreaga, si doreste ca Biserica sa aiba inima plina de aceasta nadejde. Nu ar trebui sa ne multumim sa spunem: "Sunt mantuit"; aceasta nu este suficient pentru dragostea lui Dumnezeu, care nu este satisfacuta daca nu luam parte la gloria deplina a Fiului Sau, si bineinteles, nu trebuie sa fim indiferenti cu privire la voia Sa.

          Efeseni 2:6, ne prezinta acelasi adevar.

          Prezenta Duhului Sfant in Biserica, iata ceea ce caracterizeaza pozitia noastra inaintea lui Dumnezeu. Astfel ca Duhul marturiseste ca suntem copii ai lui Dumnezeu, ca El este Mangaietorul nostru, si ne face potriviti sa-I slujim lui Dumnezeu; de asemenea, datorita Duhului Sfant, care este in noi, vom invia, si acest fapt este ceea ce face ca principiul invierii Bisericii sa fie cu totul diferit de cel al invierii celor rai. Invierea noastra este consecinta locuirii Duhului Sfant in noi (Rom.8:11), si aceasta este o diferenta esentiala. Lumea nu-L primeste pe Duhul Sfant, pentru ca ea nu-L vede si nu-L cunoaste. Ori, trupul nostru este templul Duhului Sfant; si asa cum sufletul nostru, prin urmare, care este plin, cel putin ar trebuie sa fie plin de gloria lui Hristos, asa si trupul nostru, care este templul Duhului Sfant, va fi inviat potrivit puterii Duhului Sfant care locuieste in noi, pentru a lua parte la glorie; ceea ce nu se spune despre cei rai.
          Aceasta este invierea care ne-a introdus in lumea ultimului Adam, chiar de acum avand parte de aceeasi viata, si care ne va introduce de fapt intr-o lume noua in care El va avea intaietatea si gloria, pe care le-a primit, ca sa domneasca ca Om inviat.
          Observati, de asemenea, ca printre pasajele unde este vorba de inviere, niciunul nu vorbeste de o inviere simultana a celor rai si a celor drepti, si ca cele care se refera la invierea celor drepti vorbesc ca de o inviere distincta.
          Toti vor invia. Va fi o inviere a celor drepti si o inviere a celor nedrepti, dar nu vor avea loc in acelasi timp. Voi cita succesiv pasajele care fac referire la aceasta.

          Se stie ca la venirea lui Hristos noi vom invia (Filip.3:20, 21; 1 Cor.15:23).

          Gandirea unei invieri a celor drepti era familiara ucenicilor Domnului, si ne este infatisata astfel prin Duhul Sfant. Luca 14:14: "Pentru ca ti se va rasplati la invierea celor drepti"
          Eu sunt deplin convins ca maniera in care nadejdea crestinilor se leaga exclusiv de nemurirea sufletului nu-si are sursa in Evanghelie, ca ea vine, dimpotriva, de la platonicieni, si ca a aparut tocmai atunci cand venirea lui Hristos era tagaduita de Biserica, sau cel putin a inceput sa fie pierduta din vedere, ca a fost tocmai in acea perioada cand doctrina nemuririi sufletului a inceput sa inlocuiasca pe cea a invierii. Era in secolul lui Origen. Nu este nevoie sa spun ca eu nu ma indoiesc de existenta eterna a sufletului; semnalez doar faptul ca aceasta gandire a inlocuit doctrina invierii celui credincios - si moartea sa a inlocuit prin urmare invierea ca un timp de bucurie si de glorie.
          Dar, pentru a aduce dovezi clare, sa citim Luca 20:35, 36 : "Cei socotiti vrednici sa aiba parte de veacul acela si de invierea dintre morti". Deci, invierea despre care este vorba aici nu apartine celor care nu vor fi vrednici. "Cei socotiti vrednici sa aiba parte de veacul acela", adica de aceasta lume plina de bucurie, domnia lui Hristos. Deci aceasta inviere dintre morti apartine acestei perioade de timp, si nu doar eternitatii. "Pentru ca, adauga Domnul, ei nici nu mai pot muri, pentru ca sunt ca ingerii si sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai invierii". Cei rai vor invia pentru a fi judecati, dar aceia vor invia pentru ca au fost socotiti vrednici sa primeasca invierea pe care Isus le-a dobandit-o. Vedem in pasajul citat dovada unei invieri care ii priveste doar pe copiii lui Dumnezeu: ei sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai invierii. A fi fii ai lui Dumnezeu si a avea parte de aceasta inviere este titlul si mostenirea acelorasi persoane.
          Ioan 5:25-29 : "Adevarat, adevarat va spun ca vine un ceas si acum este, cand cei morti vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si cei care-L vor auzi vor trai. Pentru ca, dupa cum Tatal are viata in Sine, tot asa a dat si Fiului sa aiba viata in Sine. Si I-a dat autoritate sa faca judecata, pentru ca este Fiu al Omului. Nu va mirati de aceasta, pentru ca vine un ceas in care toti cei din morminte vor auzi glasul Lui si vor iesi: cei care au facut cele bune, spre invierea vietii, si cei care au facut cele rele, spre invierea judecatii". In acest pasaj vedem diferenta in inviere a celor drepti fata de cei nedrepti; dar vom vedea ca El enunta, si chiar explica, si intareste dovezile cu privire la adevarul de care ne ocupam.
          Doua fapte ale lui Hristos sunt infatisate ca doua atribute ale gloriei Sale, unul care consta in a invia, altul in a judeca. Invie pe cei care vrea, si toata judecata I-a fost incredintata, astfel ca toti, chiar si cei rai, sa onoreze pe Fiul asa cum Il onoreaza pe Tatal. Isus a fost batjocorit aici pe pamant: ei bine! Dumnezeu Tatal a prevazut ca drepturile gloriei Fiului Sau sa-I fie recunoscute. El da viata cui vrea, mai intai sufletelor, apoi si trupurilor. Acestia Il glorifica de buna voie. Cu privire la cei rai, maniera de revendicare a drepturilor lui Isus fata de ei va fi prin judecata. In lucrarea de inviere, Tatal si Fiul actioneaza impreuna, deoarece cei inviati trebuie sa fie in comuniune cu Tatal si cu Fiul. Dar, in ce priveste judecata, Tatal nu judeca pe nimeni, deoarece nu Tatal a fost batjocorit, ci Fiul. Cei rai Il vor onora pe Isus Hristos impotriva vointei lor, atunci cand vor fi judecati. Cand se vor intampla aceste lucruri? Ele vor avea loc in timpul judecatii, pentru cei rai, atat cei vii cat si cei morti, inaintea marelui tron alb. Pentru copiii lui Dumnezeu ele se vor implini atunci cand trupurile lor vor participa la viata care se afla deja in sufletele lor, insasi viata lui Hristos, atunci la invierea celor drepti. Pentru acestia, invierea nu este pentru judecata; este simplu, pentru a repeta, fapta de putere datatoare de viata a lui Isus fata de copiii lui Dumnezeu, care a lucrat deja in sufletele lor, si care, atunci cand Dumnezeu va gasi potrivit, va lucra de asemenea si in ce priveste trupurile lor. "Cei care au facut cele bune, spune textul nostru, spre invierea vietii, si cei care au facut cele rele, spre invierea judecatii".
          Dar se obiecteaza: Isus a zis (v. 28): "Pentru ca vine un ceas in care toti cei din morminte vor auzi glasul Lui"; deci, cei rai si cei drepti in mod evident trebuie sa invieze impreuna. - Dar se spune, trei versete mai inainte (v. 25): "Vine un ceas si acum este, cand cei morti vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si cei care-L vor auzi vor trai". Ceasul cuprinde aici toata perioada de timp de la venirea Mantuitorului, si, in acest cuvant, sunt incluse cele doua stari de lucruri foarte diferite, si anume ca mortii au auzit glasul Fiului Omului in timpul vietii Sale (pe pamant), si apoi ei L-au auzit deja de mai bine de optsprezece secole. Iata deci ceea ce ne este aratat: ceasul (*) va veni pentru inviorarea sufletului; este un ceas care dureaza de aproape douazeci de secole; si ceasul care va veni pentru judecata.

          (*) Pentru folosirea acestui cuvant vedeti Ioan 5:35; 16:4,25,26; 1 Ioan 2:18; 2 Cor.7:8; Filimon 15.

          Cuvantul ceas are acelasi inteles in cele doua pasaje; adica, exista un timp de inviorare si un timp de judecata; exista o perioada in timpul careia sufletele sunt inviorate, si o perioada in care trupurile vor invia. Invierea, pentru mine, este doar aplicarea puterii datatoare de viata a lui Isus Hristos fata de trupul meu. Voi invia, pentru ca deja sunt inviat in sufletul meu. Invierea este incununarea intregii lucrari, pentru ca eu sunt copilul lui Dumnezeu, pentru ca Duhul Sfant locuieste in mine, pentru ca, in ceea ce priveste sufletul meu, eu sunt deja inviat impreuna cu Hristos.
          Exista o inviere a vietii, care apartine acelora care au fost inviati mai intai in sufletele lor, si o inviere a judecatii, pentru cei care L-au respins pe Isus.
          1 Cor.15:23. Aici, se vede foarte clar legatura care se afla intre venirea lui Hristos si invierea mortilor, si ordinea invierii ne este aratata foarte explicit. Hristos este "cel dintai rod al celor care au adormit"; "al celor care au adormit", si nu al celor rai. Cei care sunt ai lui Hristos vor invia la venirea Sa; dupa aceea va veni sfarsitul, timpul cand El va da Imparatia lui Dumnezeu Tatal. Atunci cand va veni, va lua Imparatia, dar la sfarsit El o va da. Aparitia lui Hristos va avea deci loc inainte de sfarsit; aceasta va fi pentru nimicirea celui rau; va veni pentru a-Si curati Imparatia Sa. Hristos, cel dintai rod: apoi, cei care sunt ai lui Hristos, la venirea Sa; apoi, sfarsitul.
          1 Tes.4. Atunci cand Hristos va veni, va duce pe cei credinciosi impreuna cu El, si cei care sunt morti in Hristos vor invia mai intai. Este implinirea nadejdii noastre; este rodul indreptatirii noastre, consecinta locuirii Duhului Sfant in noi.
          Cei drepti care au murit vor invia mai intai; apoi, cei drepti care sunt in viata vor fi schimbati, si vor merge impreuna in vazduh sa-L intalneasca pe Domnul. Acesta este un lucru care apartine in exclusivitate credinciosilor, acelora care dorm in Hristos, si care vor fi, din acel moment, pentru totdeauna impreuna cu Domnul.
          Filip.3:10 si urmatoarele: Pentru a-L cunoaste pe Isus Hristos "si puterea invierii Lui...daca voi ajunge cumva la invierea dintre morti".
          De ce vorbeste astfel, daca este adevarat ca si cei buni si cei rai trebuie sa invieze impreuna si in acelasi fel? Aceasta inviere dintre morti este tocmai aceasta "prima inviere"  pe care Pavel o avea permanent inainte ochilor. "Accept, vrea sa zica el, sa pierd totul, sa sufar totul, daca, cu orice pret, voi ajunge la invierea celor drepti: iata intrega mea dorinta".
          Evident, "invierea dintre morti" este un lucru care priveste in mod exclusiv Biserica. Ea ar putea spune ca si apostolul: "Alerg drept spre tinta, pentru premiul chemarii de sus a lui Dumnezeu, in Hristos Isus".
          Cu privire la perioada sau intervalul de timp care se scurge intre invierea credinciosilor si invierea celor rai, aceasta este o circumstanta care este in totalitate independenta de principiul insusi, adica care face distinctie intre cele doua invieri; Aceasta perioada nu se gaseste mentionata decat in Apocalipsa, prin expresia de o mie de ani. Intre cele doua invieri se scurg o mie de ani; Pasajul se gaseste in capitolul 20 din Apocalipsa: "Si am vazut tronuri...".

          Lumea va vedea atunci harul care ne-a fost dat, ca am fost iubiti asa cum Isus Insusi a fost iubit de Tatal.

          Daca prima inviere, a celor drepti, nu este literala, de ce a doua, a celor nedrepti, ar fi? Ca obiect al nadejdii noastre, si sursa mangaierii si bucuriei noastre, este putin cunoscut ca toti, chiar si necredinciosii, vor invia; dar lucru pretios, esential, este sa stim ca invierea credinciosilor va fi implinirea fericirii lor; ca, prin ea, Dumnezeu va desavarsi dragostea Sa fata de noi; dupa ce a dat viata sufletelor noastre, El va da viata si trupurilor noastre, si va face, din tarana pamantului, un chip potrivit pentru viata care ne-a fost data din partea lui Dumnezeu. Nu vedem deloc in Cuvantul lui Dumnezeu duhuri glorificate, ci doar trupuri glorificate. Este gloria lui Dumnezeu, si gloria celor care vor fi inviati.
       Cu privire la aceasta expresie: Viata si nemurirea au fost puse in evidenta prin Evanghelie (2 Tim.1:10), nemurirea inseamna neputrezirea trupului, si nu nemurirea sufletului.
          Doresc, scumpi prieteni, ca prin cunoasterea acestui adevar, prin puterea lui Hristos, de care depinde intreaga sa implinire, sa ne insufleteasca inimile pentru a ne face desavarsiti. Caci aceasta cunoastere, in toata intinderea ei, este ceea ce Scriptura numeste "desavarsirea". Astfel, Hristos a fost facut desavarsit cu privire la starea si pozitia Sa inaintea lui Dumnezeu; de asemenea si noi, suntem de acum desavarsiti prin credinta, ca suntem inviati impreuna cu El, asa cum vom fi mai tarziu in ce privesc trupurile noastre. Fie ca trupul, sufletul si duhul vostru sa fie pastrate fara pata pentru venirea Preaiubitului nostru; ca acest adevar al invierii Bisericii sa fie legat, in duhurile noastre, de toate adevarurile pretioase ale mantuirii noastre implinite in Hristos, si desavarsite prin plinatatea mantuirii cu privire chiar si la trupurile noastre!


aze