temelia si adevarul

               

                                    ASTEPTAREA ACTUALA A BISERICII
                           SI PROFETIILE CARE STABILESC
                                ADEVARUL CU PRIVIRE LA
                             INTOARCEREA PERSONALA A
                                         MANTUITORULUI

                                                    - IV -

       Expuneri tinute la Geneva (1840) pe parcursul a unsprezece seri de catre J.N.Darby


          A patra seara : Luca 20:27-44 - Prima inviere sau invierea celor drepti

          Subiectul despre care mi-am propus sa va vorbesc in seara aceasta este invierea, si in special invierea celor drepti care este in totul distincta de invierea celor rai.

          Am vorbit despre Hristos mostenitor a toate, despre Biserica impreuna-mostenitoare cu El, si de venirea lui Hristos inaintea celor o mie de ani pentru a imparati, venire care nu trebuie confundata cu ziua de inviere si de judecata de la tronul mare si alb, care nu va avea loc decat dupa mileniu. Acum, trebuie sa vedem Biserica participand la aceasta venire a lui Hristos; este ceea ce se va intampla prin prima inviere.

          Nu am nevoie sa va vorbesc despre invierea lui Isus ca fiind pecetea lucrarii Sale : in acest sens, eu il privesc ca pe un adevar acceptat; este suficient sa va citez pentru acest prim punct Rom.1:4, unde apostolul ne spune ca Isus Hristos a fost "randuit Fiu al lui Dumnezeu in putere, dupa Duhul de sfintenie, prin invierea mortilor (*)". Invierea a fost marele fapt care a demonstrat ca Isus este Fiul lui Dumnezeu; dar era de asemenea, in acelasi timp, marea tema a predicarii apostolilor, temelia epistolelor si a intregului Nou Testament.

          (*) Aceasta nu este exclusiv doar prin invierea Sa, desi a fost prima si cea mai importanta dovada. Cititorul va trebui sa fie atent la expresia: "dintre morti", folosita in alta parte, expresie care se deosebeste de cea de aici. Ea indica introducerea unei puteri divine in imperiul mortii, putere care ii face pe unii sa iasa (din moarte) intr-un mod cu totul deosebit de altii. Aceasta era ceea ce ii uimea pe ucenici (Marcu 9:10). Invierea era credinta oricarui iudeu ortodox; dar ceea ce ei nu intelegeau, era o inviere dintre morti. 

          Sa ne fie clar, scumpi prieteni, ca dificultatea asupra subiectelor pe care le cercetam nu provine din faptul ca nu este simplu, clar si convingator Cuvantul lui Dumnezeu, ci datorita faptului ca, cel mai adesea, ideile preconcepute ne fura sensul natural. Exista obiceiul de a gandi in afara Sfintei Scripturi; mai degraba adaugam interpretari la acest Cuvant decat sa le transmitem asa cum sunt; in concluzie, gasim inconsecvente, incompatibilitate in ceea ce ne este prezentat, si nu ne dam seama ca aceasta incompatibilitate nu este decat un rezultat al ideilor omenesti.

          Doctrina invierii este importanta din mai multe privinte. Ea leaga sperantele de Hristos si de intreaga Biserica; intr-un cuvant, la planurile lui Dumnezeu in Hristos; ne face sa intelegem ca suntem in intregime eliberati in El, prin participarea noastra la o viata in care, fiind uniti cu El prin legatura Duhului, gasim, prin puterea aceluiasi Duh, taria pentru a-L glorifica inca de acum; ea stabileste nadejdea noastra in modul cel mai solid; exprima in final intreaga noastra mantuire, in care ne-a introdus intr-o noua creatie, prin care puterea lui Dumnezeu ne-a asezat, in ultimul Adam, dincolo de sfera de pacat, de Satan si de moarte. Sufletul cand paraseste trupul merge la Isus, dar nu este glorificat. Cuvantul lui Dumnezeu vorbeste de oameni glorificati, de trupuri glorificate, dar niciodata de suflete glorificate. Dar, asa cum am zis, prejudecatile, invataturile omenesti au luat loc Cuvantului lui Dumnezeu, si asteptarea invierii a incetat sa mai fie starea naturala a Bisericii.

          Invierea era temelia predicarii apostolilor.

          Fapte 1:22 : "Deci trebuie ca... unul dintre acestia sa fie impreuna cu noi martor al invierii Lui" Iata subiectul constant al marturiei lor. Vedem acum aceiasi termeni ai acestei marturii.

          2:24 : "Pe care Dumnezeu L-a inviat...".

          La fel (v. 32) : "Acest Isus, pentru care noi toti suntem martori".

          3:15 : "Si L-ati omorat pe Domnul vietii, pe care Dumnezeu L-a inviat dintre morti, pentru care noi suntem martori".

          4:2. Vedem ca aceasta doctrina a invierii era recunoscuta ca doctrina publica predicata de apostoli, in care nu gasim ca dupa moarte sufletul va merge in cer, ci faptul ca mortii vor invia.

          Asa cum fariseii erau cei mai impotrivitori fata de Domnul atunci cand era pe pamant, adica falsii drepti, impotrivindu-se singurului cu adevarat Drept, vedeti ca la fel Satan ii provoaca dupa moartea Sa pe saduchei, care erau vrajmasii doctrinei invierii (Fapte 4:1; 5:17).

          Fapte 10:38, 40, 41. Petru da marturie despre acelasi adevar fundamental inaintea centurionului Corneliu si prietenilor sai. Pavel l-a predicat, de asemenea, iudeilor din Antiohia Pisidiei (Fapte 13:34), spunandu-le: "Dumnezeu v-a dat cele sfinte(sau "indurarile") lui David, in aceea ca L-a inviat pe Isus Hristos dintre morti.

          Fapte 17:18, 31. El a vestit in mijlocul inteleptilor dintre natiuni aceasta doctrina, care era o piatra de poticnire pentru intelepciunea lor omeneasca. Socrate si alti filozofi credeau, de asemena, in nemurire; dar, atunci cand acesti intelepti si alti curiosi au auzit vorbindu-se despre invierea trupului, si-au batut joc. Un necredincios poate discuta despre nemurire; dar, daca aude vorbindu-se de invierea trupului, abandoneaza acest subiect in deradere. Si de ce? Pentru ca, prin nemurirea sufletului, se poate inalta pe sine, poate sa-si dea mai multa importanta. Este un lucru care se potriveste omului asa cum este el; dar sa invieze tarana! a face o fiinta vie si glorioasa, este o glorie care nu apartine decat lui Dumnezeu, o lucrare de care Dumnezeu, Dumnezeu singur este in stare; caci, daca Dumnezeu, care a transformat in tarana toate elementele trupului nostru, poate sa le adune din nou si sa faca un om viu, cu siguranta El poate face totul.

          Vedeti, de asemenea, Fapte 23:6 : in care apostolul apeleaza la prejudecatile fariseilor, indiferent de motivul pe care il are, important este ca el afirma intr-un mod direct, ca pentru predicarea acestei doctrine se afla in acea situatie. In 24:15, el expune acelasi adevar; in 26:8, il prezinta inaintea lui Agripa printr-o intrebare; la fel si in versetul 23.

          Vedem prin aceste pasaje ca invierea era permanent fondul predicarii apostolilor si nadejdea credinciosilor.

          Ajungem acum la a doua parte a subiectului nostru, invierea ca parte a Bisericii, sau invierea speciala a celor drepti.

          "Va fi, ne spune apostolul, o inviere, atat a celor drepti cat si a celor nedrepti"; dar invierea celor drepti si a Bisericii este un lucru cu totul aparte, care nu are nicio legatura cu invierea celor rai, care nu are loc in acelasi moment si nici dupa acelasi principiu; caci, desi trebuie si una si cealalta sa se realizeze prin aceeasi putere, exista in invierea celor drepti un principiu particular, si anume, locuirea Duhului Sfant in ei, care este strain de invierea celor rai.

          Observati ca virtutea invierii cuprinde viata, indreptatirea, increderea si gloria Bisericii. Dumnezeu Insusi ne este prezentat sub Numele de Dumnezeul care inviaza mortii, care face ca puterea Sa sa patrunda in cel mai profund efect al pacatului nostru, in domeniul mortii, pentru a face ca oamenii sa iasa prin puterea unei vieti care ii va pune la adapost de orice consecinta funesta a pacatului, o viata inaintea lui Dumnezeu.

          Rom.4:23-25. In Dumnezeu "care inviaza mortii" suntem chemati sa credem ; in invierea lui Isus care este puterea si eficacitatea indreptatirii noastre. Acesta este adevarul pe care ni-l prezinta acest pasaj. Unirea noastra cu Isus inviat, iata ce face ca sa fim acceptati inaintea lui Dumnezeu. Noi trebuie sa privim dincolo de mormant.

          De aceea credinta lui Avraam era o credinta care indreptateste: nu se uita la trupul sau care era aproape mort, ci credea in Dumnezeu "care inviaza mortii"; de aceea credinta i-a fost socotita ca dreptate. Invierea lui Isus era marea demonstratie, si, in acelasi timp, cu privire la efectele sale morale, stabilirea acestui adevar, ca obiectul credintei noastre este ca Dumnezeu inviaza mortii. Vedem acest adevar foarte clar exprimat in epistola lui Petru (1 Petru 1:21). Aplicatia se poate face si la noi insine prin unirea noastra impreuna cu Domnul.

          Col.2:12 : "Fiind inmormantati impreuna cu El in botez, in care ati si fost inviati impreuna cu El, prin credinta in lucrarea lui Dumnezeu, care L-a inviat dintre cei morti". Deci, mai intai va invia Biserica, pentru ca Hristos este inviat ca si Cap al ei. Invierea Bisericii nu este o inviere care are ca scop judecata; aceasta este pur si simplu consecinta unirii sale cu Hristos care a suferit judecata pentru ea.

          Vedem de asemenea in acest pasaj cum aceste adevaruri se completeaza. Invierea Bisericii este un lucru special deoarece Biserica ia parte la invierea lui Hristos; noi suntem inviati nu doar pentru ca Isus Hristos ne-a chemat din mormant, ci pentru ca suntem una cu El. De asemenea, prin credinta, suntem deja inviati impreuna cu Hristos, inviati in ce priveste sufletul, desi nu suntem inca de fapt si in ce priveste trupul. Indreptatirea Bisericii rezulta din faptul ca ea este inviata impreuna cu Hristos.

          Este acelasi fapt care este exprimat in Efes.1:18 si urmatoarele si 2:4-6. Pavel nu zice: "Din moment ce sunt mantuit, ma multumesc cu aceasta"; el stie ca nadejdea este cea care  face sufletul acticv, care trezeste afectiuni, care insufleteste si conduce fiinta intreaga, si doreste ca Biserica sa aiba inima plina de aceasta nadejde. Nu ar trebui sa ne multumim sa spunem: "Sunt mantuit"; aceasta nu este suficient pentru dragostea lui Dumnezeu, care nu este satisfacuta daca nu luam parte la gloria deplina a Fiului Sau, si bineinteles, nu trebuie sa fim indiferenti cu privire la voia Sa.

          Efeseni 2:6, ne prezinta acelasi adevar.

          Prezenta Duhului Sfant in Biserica, iata ceea ce caracterizeaza pozitia noastra inaintea lui Dumnezeu. Astfel ca Duhul marturiseste ca suntem copii ai lui Dumnezeu, ca El este Mangaietorul nostru, si ne face potriviti sa-I slujim lui Dumnezeu; de asemenea, datorita Duhului Sfant, care este in noi, vom invia, si acest fapt este ceea ce face ca principiul invierii Bisericii sa fie cu totul diferit de cel al invierii celor rai. Invierea noastra este consecinta locuirii Duhului Sfant in noi (Rom.8:11), si aceasta este o diferenta esentiala. Lumea nu-L primeste pe Duhul Sfant, pentru ca ea nu-L vede si nu-L cunoaste. Ori, trupul nostru este templul Duhului Sfant; si asa cum sufletul nostru, prin urmare, care este plin, cel putin ar trebuie sa fie plin de gloria lui Hristos, asa si trupul nostru, care este templul Duhului Sfant, va fi inviat potrivit puterii Duhului Sfant care locuieste in noi, pentru a lua parte la glorie; ceea ce nu se spune despre cei rai.

          Aceasta este invierea care ne-a introdus in lumea ultimului Adam, chiar de acum avand parte de aceeasi viata, si care ne va introduce de fapt intr-o lume noua in care El va avea intaietatea si gloria, pe care le-a primit, ca sa domneasca ca Om inviat.

          Observati, de asemenea, ca printre pasajele unde este vorba de inviere, niciunul nu vorbeste de o inviere simultana a celor rai si a celor drepti, si ca cele care se refera la invierea celor drepti vorbesc ca de o inviere distincta.

          Toti vor invia. Va fi o inviere a celor drepti si o inviere a celor nedrepti, dar nu vor avea loc in acelasi timp. Voi cita succesiv pasajele care fac referire la aceasta.

          Se stie ca la venirea lui Hristos noi vom invia (Filip.3:20, 21; 1 Cor.15:23).

          Gandirea unei invieri a celor drepti era familiara ucenicilor Domnului, si ne este infatisata astfel prin Duhul Sfant. Luca 14:14: "Pentru ca ti se va rasplati la invierea celor drepti"

          Eu sunt deplin convins ca maniera in care nadejdea crestinilor se leaga exclusiv de nemurirea sufletului nu-si are sursa in Evanghelie, ca ea vine, dimpotriva, de la platonicieni, si ca a aparut tocmai atunci cand venirea lui Hristos era tagaduita de Biserica, sau cel putin a inceput sa fie pierduta din vedere, ca a fost tocmai in acea perioada cand doctrina nemuririi sufletului a inceput sa inlocuiasca pe cea a invierii. Era in secolul lui Origen. Nu este nevoie sa spun ca eu nu ma indoiesc de existenta eterna a sufletului; semnalez doar faptul ca aceasta gandire a inlocuit doctrina invierii celui credincios - si moartea sa a inlocuit prin urmare invierea ca un timp de bucurie si de glorie.

          Dar, pentru a aduce dovezi clare, sa citim Luca 20:35, 36 : "Cei socotiti vrednici sa aiba parte de veacul acela si de invierea dintre morti". Deci, invierea despre care este vorba aici nu apartine celor care nu vor fi vrednici. "Cei socotiti vrednici sa aiba parte de veacul acela", adica de aceasta lume plina de bucurie, domnia lui Hristos. Deci aceasta inviere dintre morti apartine acestei perioade de timp, si nu doar eternitatii. "Pentru ca, adauga Domnul, ei nici nu mai pot muri, pentru ca sunt ca ingerii si sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai invierii". Cei rai vor invia pentru a fi judecati, dar aceia vor invia pentru ca au fost socotiti vrednici sa primeasca invierea pe care Isus le-a dobandit-o. Vedem in pasajul citat dovada unei invieri care ii priveste doar pe copiii lui Dumnezeu: ei sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai invierii. A fi fii ai lui Dumnezeu si a avea parte de aceasta inviere este titlul si mostenirea acelorasi persoane.

          Ioan 5:25-29 : "Adevarat, adevarat va spun ca vine un ceas si acum este, cand cei morti vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si cei care-L vor auzi vor trai. Pentru ca, dupa cum Tatal are viata in Sine, tot asa a dat si Fiului sa aiba viata in Sine. Si I-a dat autoritate sa faca judecata, pentru ca este Fiu al Omului. Nu va mirati de aceasta, pentru ca vine un ceas in care toti cei din morminte vor auzi glasul Lui si vor iesi: cei care au facut cele bune, spre invierea vietii, si cei care au facut cele rele, spre invierea judecatii". In acest pasaj vedem diferenta in inviere a celor drepti fata de cei nedrepti; dar vom vedea ca El enunta, si chiar explica, si intareste dovezile cu privire la adevarul de care ne ocupam.

          Doua fapte ale lui Hristos sunt infatisate ca doua atribute ale gloriei Sale, unul care consta in a invia, altul in a judeca. Invie pe cei care vrea, si toata judecata I-a fost incredintata, astfel ca toti, chiar si cei rai, sa onoreze pe Fiul asa cum Il onoreaza pe Tatal. Isus a fost batjocorit aici pe pamant: ei bine! Dumnezeu Tatal a prevazut ca drepturile gloriei Fiului Sau sa-I fie recunoscute. El da viata cui vrea, mai intai sufletelor, apoi si trupurilor. Acestia Il glorifica de buna voie. Cu privire la cei rai, maniera de revendicare a drepturilor lui Isus fata de ei va fi prin judecata. In lucrarea de inviere, Tatal si Fiul actioneaza impreuna, deoarece cei inviati trebuie sa fie in comuniune cu Tatal si cu Fiul. Dar, in ce priveste judecata, Tatal nu judeca pe nimeni, deoarece nu Tatal a fost batjocorit, ci Fiul. Cei rai Il vor onora pe Isus Hristos impotriva vointei lor, atunci cand vor fi judecati. Cand se vor intampla aceste lucruri? Ele vor avea loc in timpul judecatii, pentru cei rai, atat cei vii cat si cei morti, inaintea marelui tron alb. Pentru copiii lui Dumnezeu ele se vor implini atunci cand trupurile lor vor participa la viata care se afla deja in sufletele lor, insasi viata lui Hristos, atunci la invierea celor drepti. Pentru acestia, invierea nu este pentru judecata; este simplu, pentru a repeta, fapta de putere datatoare de viata a lui Isus fata de copiii lui Dumnezeu, care a lucrat deja in sufletele lor, si care, atunci cand Dumnezeu va gasi potrivit, va lucra de asemenea si in ce priveste trupurile lor. "Cei care au facut cele bune, spune textul nostru, spre invierea vietii, si cei care au facut cele rele, spre invierea judecatii".

          Dar se obiecteaza: Isus a zis (v. 28): "Pentru ca vine un ceas in care toti cei din morminte vor auzi glasul Lui"; deci, cei rai si cei drepti in mod evident trebuie sa invieze impreuna. - Dar se spune, trei versete mai inainte (v. 25): "Vine un ceas si acum este, cand cei morti vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si cei care-L vor auzi vor trai". Ceasul cuprinde aici toata perioada de timp de la venirea Mantuitorului, si, in acest cuvant, sunt incluse cele doua stari de lucruri foarte diferite, si anume ca mortii au auzit glasul Fiului Omului in timpul vietii Sale (pe pamant), si apoi ei L-au auzit deja de mai bine de optsprezece secole. Iata deci ceea ce ne este aratat: ceasul (*) va veni pentru inviorarea sufletului; este un ceas care dureaza de aproape douazeci de secole; si ceasul care va veni pentru judecata.

          (*) Pentru folosirea acestui cuvant vedeti Ioan 5:35; 16:4,25,26; 1 Ioan 2:18; 2 Cor.7:8; Filimon 15.

          Cuvantul ceas are acelasi inteles in cele doua pasaje; adica, exista un timp de inviorare si un timp de judecata; exista o perioada in timpul careia sufletele sunt inviorate, si o perioada in care trupurile vor invia. Invierea, pentru mine, este doar aplicarea puterii datatoare de viata a lui Isus Hristos fata de trupul meu. Voi invia, pentru ca deja sunt inviat in sufletul meu. Invierea este incununarea intregii lucrari, pentru ca eu sunt copilul lui Dumnezeu, pentru ca Duhul Sfant locuieste in mine, pentru ca, in ceea ce priveste sufletul meu, eu sunt deja inviat impreuna cu Hristos.

          Exista o inviere a vietii, care apartine acelora care au fost inviati mai intai in sufletele lor, si o inviere a judecatii, pentru cei care L-au respins pe Isus.

          1 Cor.15:23. Aici, se vede foarte clar legatura care se afla intre venirea lui Hristos si invierea mortilor, si ordinea invierii ne este aratata foarte explicit. Hristos este "cel dintai rod al celor care au adormit"; "al celor care au adormit", si nu al celor rai. Cei care sunt ai lui Hristos vor invia la venirea Sa; dupa aceea va veni sfarsitul, timpul cand El va da Imparatia lui Dumnezeu Tatal. Atunci cand va veni, va lua Imparatia, dar la sfarsit El o va da. Aparitia lui Hristos va avea deci loc inainte de sfarsit; aceasta va fi pentru nimicirea celui rau; va veni pentru a-Si curati Imparatia Sa. Hristos, cel dintai rod: apoi, cei care sunt ai lui Hristos, la venirea Sa; apoi, sfarsitul.

          1 Tes.4. Atunci cand Hristos va veni, va duce pe cei credinciosi impreuna cu El, si cei care sunt morti in Hristos vor invia mai intai. Este implinirea nadejdii noastre; este rodul indreptatirii noastre, consecinta locuirii Duhului Sfant in noi.

          Cei drepti care au murit vor invia mai intai; apoi, cei drepti care sunt in viata vor fi schimbati, si vor merge impreuna in vazduh sa-L intalneasca pe Domnul. Acesta este un lucru care apartine in exclusivitate credinciosilor, acelora care dorm in Hristos, si care vor fi, din acel moment, pentru totdeauna impreuna cu Domnul.

          Filip.3:10 si urmatoarele: Pentru a-L cunoaste pe Isus Hristos "si puterea invierii Lui...daca voi ajunge cumva la invierea dintre morti".

          De ce vorbeste astfel, daca este adevarat ca si cei buni si cei rai trebuie sa invieze impreuna si in acelasi fel? Aceasta inviere dintre morti este tocmai aceasta "prima inviere"  pe care Pavel o avea permanent inainte ochilor. "Accept, vrea sa zica el, sa pierd totul, sa sufar totul, daca, cu orice pret, voi ajunge la invierea celor drepti: iata intrega mea dorinta".

          Evident, "invierea dintre morti" este un lucru care priveste in mod exclusiv Biserica. Ea ar putea spune ca si apostolul: "Alerg drept spre tinta, pentru premiul chemarii de sus a lui Dumnezeu, in Hristos Isus".

          Cu privire la perioada sau intervalul de timp care se scurge intre invierea credinciosilor si invierea celor rai, aceasta este o circumstanta care este in totalitate independenta de principiul insusi, adica care face distinctie intre cele doua invieri; Aceasta perioada nu se gaseste mentionata decat in Apocalipsa, prin expresia de o mie de ani. Intre cele doua invieri se scurg o mie de ani; Pasajul se gaseste in capitolul 20 din Apocalipsa: "Si am vazut tronuri...".

          Lumea va vedea atunci harul care ne-a fost dat, ca am fost iubiti asa cum Isus Insusi a fost iubit de Tatal.

          Daca prima inviere, a celor drepti, nu este literala, de ce a doua, a celor nedrepti, ar fi? Ca obiect al nadejdii noastre, si sursa mangaierii si bucuriei noastre, este putin cunoscut ca toti, chiar si necredinciosii, vor invia; dar lucru pretios, esential, este sa stim ca invierea credinciosilor va fi implinirea fericirii lor; ca, prin ea, Dumnezeu va desavarsi dragostea Sa fata de noi; dupa ce a dat viata sufletelor noastre, El va da viata si trupurilor noastre, si va face, din tarana pamantului, un chip potrivit pentru viata care ne-a fost data din partea lui Dumnezeu. Nu vedem deloc in Cuvantul lui Dumnezeu duhuri glorificate, ci doar trupuri glorificate. Este gloria lui Dumnezeu, si gloria celor care vor fi inviati.

       Cu privire la aceasta expresie: Viata si nemurirea au fost puse in evidenta prin Evanghelie (2 Tim.1:10), nemurirea inseamna neputrezirea trupului, si nu nemurirea sufletului.

          Doresc, scumpi prieteni, ca prin cunoasterea acestui adevar, prin puterea lui Hristos, de care depinde intreaga sa implinire, sa ne insufleteasca inimile pentru a ne face desavarsiti. Caci aceasta cunoastere, in toata intinderea ei, este ceea ce Scriptura numeste "desavarsirea". Astfel, Hristos a fost facut desavarsit cu privire la starea si pozitia Sa inaintea lui Dumnezeu; de asemenea si noi, suntem de acum desavarsiti prin credinta, ca suntem inviati impreuna cu El, asa cum vom fi mai tarziu in ce privesc trupurile noastre. Fie ca trupul, sufletul si duhul vostru sa fie pastrate fara pata pentru venirea Preaiubitului nostru; ca acest adevar al invierii Bisericii sa fie legat, in duhurile noastre, de toate adevarurile pretioase ale mantuirii noastre implinite in Hristos, si desavarsite prin plinatatea mantuirii cu privire chiar si la trupurile noastre!