Translate

joi, 10 decembrie 2015



                      ASTEPTAREA ACTUALA A BISERICII
                          SI PROFETIILE CARE STABILESC
                              ADEVARUL CU PRIVIRE LA
                           INTOARCEREA PERSONALA A
                                       MANTUITORULUI

                                                 - VIII -
 

     
 
Expuneri tinute la Geneva (1840) pe parcursul a unsprezece seri de catre J.N.Darby


          
   A opta seara : Romani 11:21 - Promisiunea binecuvantarilor pamantesti facute lui Israel


          Avem in Rom.11:1 aceasta intrebare pusa de apostol cu privire la Israel: "A lepadat Dumnezeu pe poporul Sau?". Pana la capitolul 8 prezinta istoria omului pacatos, a tuturor, fie iudei fie natiuni; el a expus Evanghelia harului lui Dumnezeu, impacarea omului, fara nicio diferenta intre iudei si natiuni, prin moartea si invierea lui Isus Hristos. Dupa ce a stabilit aceasta doctrina, aratand ca ea nu desfiinteaza promisiunile facute lui Israel, el incepe, la capitolul 9, istoria economiilor (dispensatii); el face cunoscut maniera in care a lucrat Dumnezeu fata de iudei si fata de natiuni, si, in capitolul 11, trateaza intrebarea: A lepadat Dumnezeu pe poporul Sau?
          Am vazut, cercetand istoria celor patru fiare si de asemenea cea a Bisericii, ca iudeii au fost pusi deoparte, si ca Evanghelia a venit in aceasta lume pentru a mantui pe pacatosi, fie iudei fie natiuni, pentru a descoperi taina ascunsa despre un popor ceresc, si pentru a face cunoscut stapanirilor si autoritatilor din locurile ceresti intelepciunea lui Dumnezeu nespus de felurita (Efes.3:10). Un iudeu care se converteste acum, intra in economia harului; dar vine indata intrebarea de mai sus: A lepadat Dumnezeu pe poporul Sau?
          Aici nu este vorba de poporul Sau spiritual: intrebarea este despre poporul dupa carne, de ai Sai, despre iudei. Apostolul zice, in versetul 28: "Ei sunt vrajmasi, din cauza voastra" in ce priveste Evanghelia, dar preaiubiti in ce priveste alegerea, "datorita parintilor". In acest capitol 11, nu este deci vorba de Evanghelie, de chemarea iudeilor la harul prin Evanghelie, desi au existat si din acest popor o alegere pentru Evanghelie; este vorba despre iudei ca popor al lui Dumnezeu in exterior, iudei dupa carne, care sunt vrajmasi in ce priveste Evanghelia, dar preaiubiti datorita parintilor in ce priveste o alegere nationala. 
          Oare l-a lepadat Dumnezeu, pe acest popor vrajmas in ce priveste Evanghelia? Raspunsul apostolului este: "Nicidecum!".
          Noi crestinii, ne laudam de acest principiu, ca "darurile de har si chemarea lui Dumnezeu sunt fara parere de rau"(v.29); foarte bine, este un principiu scripturistic; dar la cine il aplica el? Acesta nu este pentru noi, ci pentru iudei. Totdeauna este foarte important de a lua un pasaj din Cuvantul lui Dumnezeu in contextul sau, si nu a-l smulge de pe terenul unde l-a plantat Dumnezeu.
          In timpul economiei actuale, Dumnezeu cheama un popor ceresc; El pune deoparte, in consecinta, poporul Sau pamantesc, pe iudei. Natiunea iudaica nu trebuie sa intre in Biserica; dimpotriva, "lui Israel i s-a facut o orbire (sau "impietrire") in parte, pana va intra plinatatea natiunilor"; pana cand toti copiii lui Dumnezeu, care alcatuiesc Biserica din aceasta economie, vor fi chemati.
          Dar Israel va fi salvat ca natiune. Eliberatorul va veni din Sion; El nu a lepadat pe poporul Sau. Ei sunt vrajmasi in raport cu Evanghelia, si vor fi asa pana cand va intra plinatatea natiunilor; dar Eliberatorul va veni. Iata rezumatul planului divin referitor la Israel.
          Din momentul in care am putea spune despre economia natiunilor ca nu mai staruie in bunatatea lui Dumnezeu, vom putea spune ca mai devreme sau mai tarziu ea va fi taiata: bunatate "peste tine, daca vei starui in bunatate; altfel, si tu vei fi taiat" (v.22).
          Radacina maslinului nu este nicidecum Israel sub lege; nici pe departe, acesta este Avraam, caruia i-a fost adresata chemarea lui Dumnezeu. A fost chemarea unui singur om, despartit, ales, depozitarul promisiunilor; alegerea a fost pentru Avraam si pentru familia lui dupa carne. Israel a servit de exemplu, ca depozitar al promisiunilor si de manifestarea alegeii lui Dumnezeu; acum, acesta (exemplu) este Biserica.
          Pentru a va face sa intelegeti aceasta radacina a promisiunilor, care este Avraam, voi spune cateva lucruri despre urmarea economiile precedente.
          Mai intai, dupa caderea omului, il vedem lasat la dispozitia proprie vointei. Desi nu fara marturie, ne avand lege, nici guvernare, si urmarea a fost raul adus la cel mai inalt nivel, astfel ca lumea era plina de violenta si de stricaciune; atunci Dumnezeu l-a curatit prin potop.
          Apoi vine Noe. Are loc o schimbare; aceasta schimbare pune in mana omului dreptul de viata si de moarte, dreptul de se razbuna: "Daca varsa cineva sangele omului, si sangele lui sa fie varsat de om". La aceasta se adauga o binecuvantare a pamantului mai mare sau mai mica: "Acesta, zice Lameh vorbind de Noe,  ne va mangiia pentru osteneala si truda mainilor noastre, care vin din acest pamant, pe care l-a blestemat Domnul"; si Dumnezeu a facut un legamant cu Noe si cu creatia, legamant prin care Dumnezu a dat marturie prin curcubeu: "Domnul a mirosit un miros placut; si...a zis...:Nu voi mai blestema pamantul" (Gen.8:21; 9:6,12 si 13). Acesta este legamantul pe care L-a dat pamantului in urma jertfei lui Noe, imagine a jertfei lui Hristos.
          Voi spune, in treacat, ca Noe a falimentat fata de acest legamant, asa cum omul a facut totdeauna. In loc sa culega binecuvantarile pamantului, el a inceput sa cultive o vie, si s-a imbatat. Prin greseala sa, principiul guvernarii si-a pierdut de asemenea taria in primele sale elemente, si Noe, care a avut fraiele acestei guvernari, devine un obiect luat in deradere pentru unul din fiii sai.
          Vedem, in toate economiile, caderea imediata a omului; dar tot ceea ce s-a pierdut prin nebunia umana, din toate economiile, se va regasi la sfarsit in Hristos: binecuvantarea pamantului, prosperitatea iudeilor, guvernarea Fiului lui David, stapanirea Marelui Imparat peste natiuni, gloria Bisericii. Tot ceea ce a aparut si a fost stricat de mainile primului Adam, va reinflori in cele ale Celui de-al doilea Adam, Mirele Bisericii, Imparatul iudeilor si al intregului pamant.
          O alta cadere, chiar mult mai grozava, a avut loc dupa aceea care s-a intamplat cu Noe. Dumnezeu a facut sa izbucneasca judecatile Sale prin potop, si providenta a fost astfel revelata. Dar, ce a facut Satan? Satan, atat timp cat nu este legat, acapareaza intotdeauna starea de lucruri de pe pamant. Deci, indata ce Dumnezeu S-a manifestat in aceste judecati providentiale, Satan, de asemenea, s-a infatisat ca Dumnezeu, facandu-se Dumnezeu. Nu este spus ca lucrurile pe care le jertfesc natiunile, le jertfesc demonilor si nu lui Dumnezeu? Satan s-a facut deci, dumnezeul acestui pamant. "Parintii vostri...locuiau in vechime de cealalta parte a Raului (Eufrat), si slujeau altor dumnezei", zice Domnul israelitilor (Iosua 24:2). Este prima data cand vedem ca Dumnezeu semnaleaza existenta idolatriei. Din momentul in care ea si-a facut aparitia, Dumnezeu il cheama pe Avraam; si iata, pentru prima data, chemarea lui Dumnezeu la o despartire exterioara fata de ordinea de lucruri de pe pamant, deoarece Satan se prezinta ca guvernatorul ceresc a lumii, si trebuie ca Dumnezeu sa aiba un popor despartit de celelalte popoare, unde adevarul sa poata fi pastrat; si toate caile lui Dumnezeu fata de oameni se invart in jurul acestui fapt, ca aici pe pamant Domnul l-a chemat pe Avraam si samanta sa pentru a fi depozitarii acestui mare adevar: Ca nu exista decat un singur Dumnezeu. In consecinta, tot ceea ce Dumnezeu face pe pamant, se raporteaza, in intregime si direct, la iudei ca centrul planurilor Sale pamantesti si al guvernarii Sale. Este ceea ce veti recunoaste citind Deutoronom 32:8.
          Veti vedea aceste doua principii infatisate foarte clar in Cuvant: pe de-o parte, promisiunile facute lui Avraam fara nicio conditie; iar pe de alta, Israel primindu-le in mod conditionat, pierzandu-le pe toate. Dar asa cum Avraam a primit promisiunile neconditionat. si Dumnezeu nu poate nicidecum sa uite, tot asa Israel le-a pierdut atunci cand s-a angajat sa le primeasca conditionat (Ex.19:8). Acesta este un principiu important; caci daca Dumnezeu nu Si-ar tine promisiunile Sale fata de Avraam, de asemenea ar putea sa nu le tina nici fata de noi.
          La Sinai, Israel a primit promisiunile in mod conditionat, si le-a pierdut: dar aceasta nu a micsorat cu nimic valabilitatea si taria promisiunilor facute lui Avraam, cu patru sute de ani mai inainte. Nu vorbesc acum de aceasta promisiune spirituala: "Toate natiunile vor fi binecuvantate in tine", promisiune care si-a gasit implinirea partiala prin Evanghelie in timpul economiei actuale; dar vreau sa va arat ca exista promisiuni facute lui Israel, care se intemeiaza pe aceeasi credinciosie a lui Dumnezeu.
          Vom incepe citatele noastre despre acest subiect prin promisiunea facuta in Geneza 12. Este chemarea lui Avraam, care se afla atunci in mijlocul familiei sale idolatre. Aceasta este o promisiune foarte generala, dar care cuprinde binecuvantari pamantesti, precum si cele care sunt pur spirituale. Cele doua feluri de promisiuni se gasesc in acelasi verset, si de asemenea in mod neconditionat. Partea spirituala a promisiunii se gaseste repetata inca odata, o singura data, in capitolul 22; in timp ce promisiunile pamantesti sunt repetate de mai multe ori. In capitolul 15, avem promisiunea tarii, promisiune bazata pe un legamant facut cu Avraam, de asemenea neconditionat; este un dar absolut al tarii. Gasim de asemenea promisiunea unei seminte numeroase (v.5si 18), si granitele exacte ale tarii promise (v.18 si urmatoarele). In capitolul 17, versetul 7 si 8, promisiunea tarii este reinoita. Aceste promisiuni ii sunt confirmate lui Isaac (26:3,4), si lui Iacov (35:10-12). Iata "promisiunile facute parintilor", si Israel iubit datorita parintilor, facute lui Avraam neconditionat, promisiuni pamantesti ca si promisiuni spirituale. Daca am zis ca promisiunile spirituale sunt neconditionate, si promisiunile pamantesti sunt de asemenea neconditionate. Exista siguranta in promisiunea facuta lui Avraam: "Iti voi da aceasta tara", ca si in cele facute noua, natiunilor.
          Nu am citat lupta lui Iacov (Gen.32). Se crede ca ea era dovada unei credinte deosebite in acest om: este adevarat; dar in acelasi timp este o credinta care, exersata dupa o purtare condamnabila, a fost insotita de o umilinta evidenta: Dumnezeu este Cel care a luptat impotriva lui; dar Dumnezeu a sustinut credinta sa.
          Astfel Dumnezeu devine "Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov", mostenitori ai promisiunilor, si pelerini pe pamant.
           Vom vedea ca Dumnezeu se prevaleaza de acest Nume, ca sa zicem asa, pe pamant, si ca credinciosii din Israel il pot folosi ca motiv al increderii lor. "Si Dumnezeu a mai zis lui Moise: Asa vei zice fiilor lui Israel: Domnul Dumnezeul parintilor vostri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru totdeauna si aceasta este amintirea Mea in toate generatiile" (Ex.3:15).
          Dar, pe de alta parte, Israel a intrat in relatie cu Dumnezeu dupa un principiu care este opus cu totul acestuia, principiul propriei dreptati, principiul legii, in virtutea caruia, recunoscand ca trebuie sa ascultam de Dumnezeu, ne angajam sa ascultam prin propriile noastre forte. Caci istoria poporului Israel este, in mare si chiar in detaliile imprejurarilor sale, istoria inimilor noastre. Exod 19 ne arata schimbarea imensa care are loc in starea lui Israel. Pana aici, promisiunile care ii erau facute erau neconditionat. Daca parcurgeti capitolele din Exod, de la 15 pana la 19, veti vedea ca Dumnezeu le-a dat toate lucrurile in mod gratuit, chiar in pofida murmurelor lor: mana, apa de baut, sabatul, si ca i-a sprijinit in lupta lor impotriva lui Amalec la Refidim. Toate acestea, El le aminteste. "Ati vazut, le zice El, cum v-am purtat pe aripi de vultur, si v-am adus la Mine. Si acum, daca...".
          Iata acum, introdus in relatiile lui Dumnezeu cu Israel, acest cuvant mic daca: "Si acum, daca veti asculta de glasul Meu cu adevarat si veti pazi legamantul Meu, veti fi comoara Mea deosebita (sau "veti fi ai Mei) dintre toate popoarele, pentru ca tot pamantul este al Meu. Si Imi veti fi o imparatie de preoti si o natiune sfanta".
          Ori, daca exista vreo conditie, s-a zis cu noi, deoarece, din prima zi din care ne-am afla in acest legamant conditionat, nu l-am pazi: iata nebunia lui Israel. In zadar a trimis Dumnezeu legea, care este buna, sfanta si dreapta; pentru un pacatos, legea inseamna moarte, fiindca el este pacatos; si, din momentul in care Dumnezeu ne-a dat legea si promisiunile conditionate de ascultarea legii, El ni le-a dat nu pentru ca am putea asculta, ci pentru a ne face sa intelegem mai clar ca noi suntem pierduti, pentru ca am incalcat aceasta conditie.
          Israelitii ar fi trebuit sa spuna: Este adevarat, trebuie sa ascultam de Tine; dar am cazut de atatea ori, incat nu mai indraznim sa acceptam promisiunile sub o astfel de conditie (adica neconditionat). In loc de aceasta, ce zic ei? "Tot ce a zis Domnul vom face"; ei s-au angajat sa implineasca tot ce a zis Domnul; acest popor a luat promisiunile cu conditia de a asculta in tocmai. Care este consecinta unui astfel de curaj? Este facerea vitelului de aur inainte ca Moise sa coboare de pe munte. Atunci cand noi, pacatosii, ne luam angajamentul de a asculta in tocmai de Dumnezeu (desi ascultarea este intotdeauna o responsabilitate), si sub amenintarea, daca nu ascultam, de a pierde binecuvantarea, in aceasta situatie vom falimenta intotdeauna. Trebuie ca sa zicem: "Suntem pierduti"; caci harul presupune ruina noastra. Aceasta este totala instabilitate a omului asezat sub o conditie, pe care apostolul vrea sa o demonstreze (Gal.3:17,20), atunci cand zice: "Iar Mijlocitorul nu este al unuia singur"; adica, din moment ce exista un mijlocitor, atunci exista doua parti. "Dar" nu sunt doi Dumnezei, "Dumnezeu este Unul singur", si care este cealalta parte? Acesta este omul.
          Ei bine, nu este nimic stabil in om; de aceea a cedat sub greutatea angajamentelor sale, si aceasta este ceea ce se intampla totdeauna. Dar legea nu poate sa anuleze promisiunile facute lui Avraam; legea, care a venit 430 de ani mai tarziu, nu poate desfiinta promisiunea, si promisiunea a fost facuta lui Avraam, nu doar pentru binecuvantarea natiunilor, ci de asemenea pentru a asigura tara si binecuvantarile pamantesti lui Israel. 
          Argumentul apostolului, referitor la promisiunile spirituale, se aplica in aceeasi masura si promisiunilor pamantesti fata de Israel. Vedem ca Israel nu a putut sa se bucure sub lege. Intr-adevar, totul fiind pierdut atunci cand au facut vitelul de aur. Totusi, legamantul din Sinai a fost intemeiat pe principiul ascultarii (Ex.24:7). "Si a luat cartea legamantului si a citit in auzul poporului. Si ei au zis: Tot ce a zis Domnul vom face si vom fi ascultatori! Si Moise a luat sange...". Legamantul este intarit prin sange pe acest principiu: Vom face tot ce a zis Domnul. Stiti ca poporul a facut vitelulu de aur, si ca Moise a sfaramat tablele legii.
          Acum, daca veti citi Exod 32, veti vedea ca promisiunile facute inainte de darea legii isi au resursa in credinta. Este ceea ce sustine poporul prin mijlocirea lui Moise, chiar si in caderea lor, si veti vedea cum, printr-un mijlocitor, Dumnezeu se intoarce la om dupa caderea sa (v.9-14): ["Am vazut pe acest popor si, iata, este un popor cu grumazul intepenit. Si acum lasa-Ma ca mania Mea sa se aprinda impotriva lor si sa-i nimicesc; si voi face din tine o mare natiune". Si Moise L-a rugat pe Domnul..."Intoarce-Te de la aprinderea maniei Tale si intoarce-te de la acest rau impotriva poporului Tau! Adu-Ti aminte de Avraam, de Isaac si de Israel, robii Tai, carora le-ai jurat pe Tine Insuti si le-ai zis: "Voi inmulti samanta voastra ca stelele cerurilor si voi da semintei voastre toata tara aceasta despre care am vorbit si o vor mosteni pentru totdeauna". Si Domnul S-a intors de la raul pe care spusese ca-l va face poporului Sau].
          Iata deci, dupa caderea lui Israel, Moise cerandu-I lui Dumnezeu, pentru gloria Sa, sa-Si aminteasca de promisiunile facute lui Avraam, si Dumnezeu sa Se intoarca de la raul pe care vrea sa-l faca poporului Sau.
          Sa trecem la Levitic 26. Acest capitol este o amenintare referitoare la toate pedepsele care urmau sa vina asupra necredinciosului Israel. Dar, in versetul 42 citim: "Imi voi aminti de legamantul Meu cu Iacov (legamant din Exod 6, nu legea) si de legamantul Meu cu Isaac; si Imi voi aminti de legamantul Meu cu Avraam si Imi voi aminti de tara". Iata cum Dumnezeu revine la promisiunile neconditionate facute cu mult timp inainte de lege. Veti vedea ca aceasta este aplicabila la timpurile de la urma.
          Exista alte doua legaminte facute cu Israel in timpul calatoriei sale prin pustie. Am vazut ca, legamantul sub lege a fost incalcat, mijlocirea lui Moise facand loc unui alt legamant, ale carei baze le avem in Exod 33:14 si 19. La capitolul 34:27, Domnul zice: "Scrie-ti aceste cuvinte! Pentru ca dupa cuprinsul acestor cuvinte am facut legamant cu tine si cu Israel".
          Remarcati aici cu tine, caci exista o schimbare foarte importanta in limbajul lui Dumnezeu. In Egipt Dumnezeu a zis mereu: "poporul Meu, poporul Meu". Din momentul in care ei au facut vitelul de aur, El nu mai zice; El ia cuvantul asa cum au zis ei: "poporul Tau". "Poporul Tau, pe care l-ai scos...din Egipt"; caci Israel a zis: "Moise acesta, omul care ne-a scos din tara Egiptului" (Exod 32:1). Dumnezeu le vorbeste dupa propriul lor limbaj. Si ce se intampla atunci? Moise mijloceste, si nu permite in niciun fel lui Dumnezeu sa zica: "poporul tau"; Moise Ii zice: "poporul Tau"; el insista mereu asupra acestei expresii: "poporul Tau".
          Acum, are loc un legamant facut cu Moise ca mijlocitor. Iata principiul suveranitatii harului, principiu care este introdus atunci cand totul era pierdut, conditia legii fiind incalcata. Daca Dumnezeu nu era suveran, care ar fi fost consecinta acestei incalcari? Nimicirea intregului popor. Adica, desi suveranitatea lui Dumnezeu este eterna, ea se dezvaluie atunci cand devine singura resursa a unui popor pierdut datorita cailor sale; si aceasta are loc printr-un mijlocitor.
          Veti gasi inca un legamant in Deutoronom 29:1: "Acestea sunt cuvintele legamantului pe care a poruncit Domnul lui Moise sa-l incheie cu fiii lui Israel in tara Moabului, in afara de legamantul pe care-l facuse cu ei la Horeb". Iata subiectul acestui al treilea legamant cu israelitii: Dumnezeu Se ocupa de ei, astfel ca, prin el (legamant), fiind ascultatori, ei puteau continua sa se bucure de teritoriu.
          Ei nu au pazit acest legamant nou; drept consecinta, au fost alungati din tara lor. Aceasta era perioada acestui al treilea legamant cand Israel a fost introdus in tara, si, prin pazirea acestui legamant, ar fi putut sa o pastreze (vedeti 29:9,12,13: vedeti de asemenea, pentru aceasta chemare la promisiuni neconditionate, Deut.9:5,27 si 10:15). In Mica 7:19,20, vedem aceleasi promisiuni facute lui Avraam, ca sursa sperantei profetice. In Luca, vedem ca israelitul credincios Simeon, reaminteste cum subiectul increderii lui Israel, care, prin aceste promisiuni, se odihneste pe credinciosia lui Dumnezeu.
          Pana aici, am vazut principiul in virtutea caruia Israel a intrat in tara Canaan. Dar am vazut de asemenea ca inainte de lege, Dumnezeu i-a promis tara, ca o posesiune vesnica, prin legaminte si promisiuni neconditionate; si prin aceste promisiuni, prin mijlocirea lui Moise, Israel este crutat, si pentru ca in final sa se bucure de tara promisa prin al treilea legamant, facut in campiile Moabului.
          Dupa caderea israelitilor in aceasta tara promisa, ramane sa aplicam la restabilirea lor viitoare toate promisiunile facute lui Avraam. Dupa ce acest popor a falimentat in orice fel fata de Dumnezeu, profetii ne arata ca Dumnezeu i-a promis ca il va restabili in tara sa, prin Isus Hristos Imparatul sau, restabilire care este implinirea in intregime a tuturor promisiunilor pamantesti.
          Sa ne amintim, scumpi prieteni, ca, in caile lui Dumnezeu pe care le cercetam, gasim descoperirea caracterului Domnului (sau "Cel Etern"); si ca, desi aceste lucruri au venit peste Israel, ele au venit din partea lui Dumnezeu; si, in consecinta, ele sunt manifestarea caracterului lui Dumnezeu fata de Israel pentru noi. Israel este teatrul asupra caruia Dumnezeu desfasoara intregul Sau caracter in guvernarea lumii; Israel nu avea a face doar cu Numele Domnului: el avea a face cu gloria lui Dumnezeu si onoarea desavarsirilor Sale. Daca Dumnezeu ar putea esua in darurile Sale fata de Israel, El ar putea sa esueze si in darurile Sale fata de noi.
          Vom continua istoria starii acestui popor in strangerea urmatoare.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze