Translate

sâmbătă, 31 decembrie 2016




                                                              Craciunul si Anul Nou

                                                      Pace pe pamant sau pace in cer?
                                                                      Luca 2:14 si 19:38


          La nasterea Domnului ingerii au zis:
          "... va aduc o veste buna, de mare bucurie... pentru tot poporul; pentru ca astazi... vi S-a nascut un Mantuitor, care este Hristos Domnul... Glorie lui Dumnezeu in cele preainalte si pe pamant pace, in oameni buna placere!" (Luca 2: 10,11,14).

          Vestea nu este despre "Copilul Isus", nici despre "fecioara Maria care a nascut", ci ea vorbeste despre "Hristos Domnul", despre maretia, autoritatea si demnitatea Sa.
          Pacea este vestita pe pamant, dar ea vine de la acest Domn. De la El vine aceasta "mare bucurie".
          De asemenea, doar in legatura cu El poate fi "in oameni buna placere". Traducerea obisnuita "pace oamenilor cu bunavointa" este falsa; Dumnezeu isi gaseste placerea in oameni, si noi trebuie sa ne-o gasim impreuna cu El, dar numai in masura in care ei Il primesc pe acest Mantuitor, Hristos Domnul. Pacea nu poate veni prin bunavointa oamenilor, caci "bunavointa" nu poate veni decat din inimi transformate prin nasterea din nou.
          Daca acest Mantuitor este necunoscut si respins, atunci nu poate fi pace pe pamant, de unde rezulta razboiele si terorismul. Promisiunea lui Dumnezeu este astfel anulata? Satan va reusi sa ridice pe oameni impotriva Mantuitorului ducand la esecul planului lui Dumnezeu? - Nu, dar intemeierea Imparatiei pacii de acest Hristos si Domn a trebuit sa astepte si va trebui sa astepte inca. Intre timp, omul isi desfasoara toata vrajmasia sa impotriva lui Hristos (rastignidu-L) si aratandu-si intreaga ura a inimii sale (in mod special impotriva lui Dumnezeu) si intrega faradelege de care este in stare, chiar daca intr-un mod ascuns.
          La "Florii", cu o saptamana inainte de cruce, o multime de ucenici proclamau cu voce tare "Binecuvantat fie Imparatul care vine in Numele Domnului! Pace in cer si glorie in cele preainalte!" (Luca 19:38). Aici nu se mai vorbeste de "pace pe pamant", caci in curand ea nu-si mai avea locul sau aici jos; pacea nu mai era decat pentru cer. De acolo, crestinii, din perioada Bisericii, asteapta aceasta pace. Gloria este adusa lui Dumnezeu (Luca 2:14), si in mod deosebit in cer (Luca 19:38) unde sunt ingerii si acum Domnul ca Om inviat si glorificat.
          Promisiunea lui Dumnezeu, care a vestit prin ingeri o pace pe pamant, nu va ramane o litera moarta. Va fi in viitor o Imparatie pamanteasca, in care Ierusalimul va fi centrul, si unde pacea va domni (Mica 5:4). Acesta este un destin diferit de cel al Bisericii (adevarata Biserica, alcatuita din cei care sunt nascuti din nou), care va fi rapita la cer si se va bucura de pacea din cer (Ioan 14:1-3 ; 1 Tes. 4: 14-18). Imparatia pamanteasca va urma acestei rapiri, dar nu inainte ca lucrarile si planurile omului sa fie ruinate: despre care Apocalipsa (cap. 4-19) ofera detalii. Nu este pace pentru cei rai (Is. 48:22 ; 57:21).
          Cu ocazia acestei scene de "Florii", fariseii au vrut sa-i faca sa taca pe ucenicii care strigau "Pace in cer" (Luca 19:39), si Domnul nostru a inceput sa planga, nu pentru crucea care se apropia, ci pentru cetatea care nu L-a recunoscut (Luca 19:41-44) si de zilele de necaz care o asteptau.
          Fie ca cititorii sa recunoasca fara nicio retinere si intr-un mod practic pe Hristos Isus ca Domnul si Mantuitorul lor. Acesta este singurul mijloc de a gasi, pentru 2017, adevarata pace, adevarata bucurie, singura nadejde.

vineri, 30 decembrie 2016




                                                    A ramane alipiti de Domnul


          J.N.Darby


          "Au trimis pe Barnaba pana la Antiohia. Cand a ajuns el, si a vazut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat, si i-a indemnat pe toti sa ramana cu o inima hotarata alipiti de Domnul" (Fapte 11:22,23)


          Barnaba ii indemna pe noii credinciosi sa ramana cu tarie alipiti de Domnul. Unii pot cunoaste o lunga perioada de bucurie din momentul convertirii lor, dar Dumnezeu cunoaste inimile noastre, si El stie cat de repede am putea sa contam pe bucuria noastra si nu pe Hristos. El este centrul vietii noastre, tinta noastra, si nu bucuria noastra. Sa nu lasam ca bucuria sa ne faca sa uitam care este sursa. Este bine si frumos sa experimentam bucuria. Dumnezeu sa ma pazeasca sa spun un singur cuvant impotriva ei. Pentru a afla putere noi nu ne bazam pe ea. Poate exista pericolul ca bucuria sa ne faca sa uitam cat suntem de dependenti de Domnul in fiecare clipa.
          Dependenti de El: ramaneti alipiti de El din toata inima voastra. Am vazut multi crestini atat de plini de bucurie incat ei gandeau ca nu mai au pacat in ei. Este adevarat, pacatul nu mai locuieste in voi; dar carnea este totdeauna in voi, pana la sfarsit. Vechiul trunchi este acolo, si veti vedea ca daca nu sunteti atenti, daca viata divina nu este cultivata privind spre Hristos pentru a va hrani cu El, acest trunchi vechi va produce mugurii sai. Din ei nu poate iesi niciun rod bun. Doar cel nou poate aduce roada pentru Dumnezeu.
          Desi carnea este inca in voi, nu va ocupati cu ea, ci fiti ocupati cu Hristos - ramaneti alipiti de El. Si daca sufletele voastre nu se indeparteaza de acest adevar: Hristos va fi viata voastra si tinta acestei vieti (Gal. 2:20).  Pe masura ce cresteti in cunoasterea Sa, o bucurie mult mai profunda decat cea de la convertire se va dezvolta. Il cunosc pe Hristos de treizeci sau de patruzeci de ani, si pot sa spun ca am acum mai multa bucurie ca la inceput; remarcati ca apa care curge prin campie este mult mai adanca, mai linistita si mai utila pentru culturi.

          "Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, fata de pretul nespus de mare al cunoasterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate si le socotesc ca un gunoi" (Filip. 3:8).

          Barnaba indemna pe credinciosii din Antiohia sa "ramana cu o inima hotarata alipiti de Domnul". O inima abatuta este ceva groaznic pentru crestin. Atunci cand sunt plin de Hristos nici inima si nici ochii mei nu vor fi atrasi de lucrurile lumii: ele devin "o pierdere". Daca Hristos locuieste in inima voastra prin credinta, nu se va pune intrebarea: Ce este rau in aceasta sau in aceea, ci mai degraba: Fac eu aceasta pentru Hristos? Poate locui Hristos in mine impreuna cu aceasta?
          Nu lasati ca lumea sa patrunda si sa va abata gandurile. Ea face multe promisiuni pe care nu le poate tine. De fapt, inima voastra este prea mare pentru lume: aceasta nu poate s-o umple; dar inima voastra este prea mica pentru Hristos, caci El a umplut cerurile. De aceea El va umple inima voastra pana va face sa dea pe dinafara.
          Remarcati ca acesti crestini trebuiau sa ramana alipiti de Domnul - nici de lege, nici de traditie, ci de Domnul. El stie cat de inselatoare este inima noastra, si cat de repede locul Sau este ocupat cu lucruri nefolositoare. Trebuie sa invatati ce este in inima voastra. Ramaneti aproape de Dumnezeu, si in harul Sau, si veti invata de la El sa va cunoasteti inima; altfel, veti invata de la cel rau prin ispitele prin care va va face sa cadeti. Dar Dumnezeu este credincios, si daca v-ati indepartat de El, si alte lucruri au reusit sa va impietreasca inima, si daca vreti sa va intoarceti la El, Dumnezeu spune ca vrea sa va ajute si sa va elibereze.
          Cat de neatenti ati putea fi, oricat de departe ati putut merge, intoarceti-va la El. Sa nu va indoiti de bucuria Sa vazandu-va ca va intoarceti; incredeti-va in dragostea Sa; Uitati-va cu groaza la pacatul care va indepartat. Dar nu faceti greseala sa va indoiti de dragostea Lui, asa cum nu ati vrea sa jigniti un sot sau o sotie care va iubeste indoindu-va de dragostea sa. Fie-va groaza de voi insiva, dar amintiti-va cat de mult v-a iubit El, si va v-a iubi pana la sfarsit. Nu va indoiti de lucrarea Sa, nu va indoiti de dragostea Sa.

          Din calendarul "Seigneur est proche" (Domnul este aproape).

luni, 12 decembrie 2016




                                                                       Rut


          Argaud Élie


          Dupa Mara urmeaza Elim (Ex. 15:22-27).  Cartea Rut este asemenea unei oaze pe care o intalnim dupa ce am parcurs pustia din cartea Judecatori. Nu ne propunem sa exploram toate bogatiile pe care le cuprinde, ci pur si simplu, asemeni Sulamitei din Cantarea cantarilor sa ne desfatam de umbra sa, si sa gustam cateva din roadele sale, atat de dulci inimii noastre (Cant. 2:3).
          In zilele in care judecatorii judecau in Israel, "fiecare facea ce era drept in ochii sai" (Jud. 17:6 ; 21:25), dar de opt ori ne este spus in aceeasi carte ca aceasta era rau in ochii Domnului! Sa retinem avertismentul: a face voia proprie, aceasta nu place Domnului. Astfel, Dumnezeu aduce peste poporul Sau o disciplina aspra: foametea (Rut 1:1).
          Elimelec, sotia si cei doi fii ai sai, au hotarat sa se sustraga judecatii lui Dumnezeu. Ei au plecat in tara Moabului. Ce au gasit in aceasta tara straina? Poate ceva mai bine, dar pe deasupra... moartea. Elimelec moare. Si fiii sai, care au luat sotii moabite, au murit de asemenea. Trei vaduve in aceeasi casa. Naomi ar fi putut sa spuna ca si Iuda: "Ce sa vorbim si cum sa ne indreptatim? Dumnezeu a descoperit nelegiuirea robilor tai" (Gen. 44:16). Acesta este primul pas: recunoasterea greselilor sale. Trebuia facut al doilea: intoarcerea spre Dumnezeu. "Intoarce-te, tu, necredincioasa Israel! zice Domnul... Numai recunoaste-ti nelegiuirea" (Ier. 3:12,13).
          Naomi s-a intors atunci in tara lui Iuda. Ea plecase, in urma cu zece ani, bogata, fericita impreuna cu sotul si cei doi fii ai sai. Se intorcea in varsta, ruinata, rusinata si indoliata prin cele trei decese succesive.
          Dar, s-a intors! Ea s-a intors intr-un moment potrivit, un timp ales de Dumnezeul harului, "la inceputul secerisului orzului" (Rut 1:22)
          Una din nurorile sale, Rut, vrea s-o insoteasca. Hotararea sa este categorica. Ea i-a zis soacrei sale: "Nu starui de mine sa te parasesc... Pentru ca incotro vei merge tu voi merge si eu; si unde vei gazdui tu, voi gazdui si eu; poporul tau va fi poporul meu si Dumnezeul tau, Dumnezeul meu" (1:16). Alegerea sa era clara: aceasta este alegerea credintei. Dar, in aceasta tara, nu va fi respinsa ea ca o starina? Va avea ea paine sa manance? Nu va regreta tara sa, tara Moabului? Ea nu-si face calcule, caci credinta nu face calcule. Deviza ei era: Dumnezeu, Dumnezeul lui Naomi, Dumnezeul lui Israel va fi Dumnezeul meu. Dumnezeu nu a ramas niciodata dator la nimeni. Cel care se increde in El nu va fi dezamagit niciodata.
          Cu umilinta, Rut merge sa culega pe camp. Ea a cerut seceratorilor ingaduinta sa adune, dupa ei, cateva spice. Boaz, proprietarul ogorului, a observat-o pe tanara. O va alunga el pe aceasta straina? Nu, Dumnezeu nu rupe o trestie franta si nu stinge mucul care abia fumega (Is. 42:3). El o ia sub protectia sa si se ingrijeste de nevoile sale (Rut 2:9,10). Rut este uimita: "Cum am capatat eu favoare in ochii tai... o straina?" (2:10). Raspunsul lui Boaz este foarte frumos: Te cunosc si stiu ca ai venit sa te adapostesti sub aripile Dumnezeului lui Israel. Si la timpul mesei, Boaz o invita la masa seceratorilor. O vedeti pe aceasta femeie, aceasta vaduva tanara care a plans mult, aceasta straina care nu are dreptul de a intra in adunarea lui Israel, invitata la masa de omul bogat si puternic! Celei mai mari umiliri ii raspunde cea mai mare dragoste, dragostea lui Dumnezeu.
          Seara, ea se intoarce acasa unde o astepta Naomi. Ce-i va spune ea? Ii va vorbi de bogatia ogorului lui Boaz, de bunatatea seceratorilor care au lasat cateva spice pentru ea, de masa la care a luat parte impreuna cu ei? Nu. Ea vorbeste de stapan, de domnul secerisului si de nimic altceva. Si Naomi ii zice: "Sa nu fii gasita in alt ogor" (2:22). Poate ar fi gasit sa culega si in alte ogoare. Poate ar fi intalnit si alti seceratori prietenosi si draguti. Dar intrebarea adevarata este: Era Boaz acolo? Adica, pentru noi, Domnul este recunoscut acolo ca Stapan, este Cuvantul singura autoritate?
          Naomi, in ciuda esecurilor sale, era o femeie evlavioasa. Ea intelege ca Rut trebuie sa faca un pas mai departe, si o invata. Pana aici, Rut era ca si Marta din Betania, care slujea; ea va deveni ca Maria, care, asezata la picioarele lui Isus, asculta, plangea si adora. Ea coboara la arie unde era culcat Boaz. Ii dezveleste picioarele, si atunci cand el se trezeste, ea ii zice: Eu sunt Rut... tu ai drept de rascumparare. Ce intalnire! O femeie straina, vaduva, fara resurse si un om bogat, puternic, cu o inima plina de dragoste. Si ne gandim la intalnirile lui Isus cu samariteanca (Ioan 4), cu femeia adultera (Ioan 8), cu talharul rastignit alaturi de El (Luca 23:40-43), ... cu mine, cu voi poate.
          Dar, in cartea Rut ne gasim inca in perioada legii. Legea, putea ea sa rascumpere pe omul pacatos? Boaz, in fata a zece martori, il intreaba pe cel care avea drept de rascumparare. Si aceasta trebuie sa recunoasca: "Eu nu pot sa rascumpar" (Rut 4:6). Apostolul Pavel va confirma: "Omul nu este indreptatit din faptele legii, ci prin credinta in Isus Hristos... pentru ca din faptele legii nimeni nu va fi indreptatit" (Gal. 2:16). Iar Petru ne aminteste ca noi nu am fost rascumparati cu argint sau cu aur, ci prin sangele pretios al lui Hristos (1 Pet. 1:19).
          Rut devine deci sotia lui Boaz. Ea nu a avut copii cu fiul  lui Naomi, dar Dumnezeu, in harul Sau, I-a dat un fiu lui Boaz, Obed, care va fi bunicul imparatului David. Ah! minunat har al lui Dumnezeu! Nu ne asemanam si noi cu ea? Iat-o pe Rut, straina, Moabita, care intra in linia genealogica a lui Mesia (Mat. 1:5).
          Noi traim in zilele care se aseamana mult cu cele din Judecatori. Fiecare, in familia credintei, face ce este bine in ochii sai. Pentru binele nostru, Dumnezeu ne face sa trecem prin discipline serioase. Vom pleca noi, ca si Elimelec, sa parasim "tara lui Iuda" unde Dumnezeu ne-a acoperit cu atatea binecuvantari, pentru a merge sa cautam in alta parte ceea ce nu vom gasi? Ah! fara indoiala, in "campiile Moabului", se poate gasi ceva hrana, si apoi, ele sunt atat de aproape (Moabul se gasea la o zi sau doua de mers de tara lui Iuda). Se aude zicandu-se uneori: "Sunt atat de putine diferente. Ei se strang ca si noi si adora pe acelasi Dumnezeu". Sa nu ne lasam inselati. Intrebarea care se pune este aceasta: Am gasit acolo pe Acela pe care Il reprezinta Boaz, Acela care este nu doar Mantuitorul sufletelor noastre, ci Domnul Caruia vrem sa-I fim supusi?
          Sa nu ne descurajam. Oricat de intunecosi ar fi norii de deasupra capetelor noastre, zdrobite si umilite, sa privim in sus: lumina straluceste. Dumnezeu nu S-a schimbat, si Acesta este Dumnezeul harului. Daca noi suntem necredinciosi, El ramane credincios. Pana la sfarsit El va pregati martori pentru gloria Sa, chiar daca trebuie sa indeparteze pe unii pentru a chema pe altii.
          Asa cum cineva a scris: "Micul izvor al harului pe care l-am urmarit in istoria lui Rut va sfarsi in oceanul fara margini al gloriei eterne".    

marți, 6 decembrie 2016




                               CASATORIA - O BINECUVANTARE                                                               SAU UN BLESTEM ?

                                                                     - VII -


     Bremicker E.A


     6.6    Responsabilitati ce privesc pe ambii soti

     6.6.1   Posibile pericole pentru fiecare

          Am vazut indemnurile speciale pentru sot si indemnurile speciale pentru sotie. Acum, inainte de a vorbi de domeniul de responsabilitate comun, doresc sa va prezint pericolele care pandesc atat pe sot cat si pe sotie.


     6.6.1.1    "Daca" - promisiuni conditionate

          Poate suntem inclinati sa spunem: "Ei bine, ma voi achita de responsabilitatile si indatoririle mele, numai daca si sotia mea va face la fel. Daca sotul meu m-a iubeste si are grija de mine, atunci m-a voi supune lui. Daca sotia mea face bine menajul, astfel incat sa nu ma ingrijorez de nimic, atunci o voi aprecia cu bucurie". Eu sunt convins ca aceste formule de "daca", duc la o moarte lenta a casniciei crestine. Atunci cand se incepe sa se mearga pe aceasta cale, se ajunge rapid la a treia clasa a casniciei. Sa nu incercam sa folosim aceste formule de "daca" [promisiuni conditionate]. Nu, sa privim la propriul nostru domeniu de sarcini si responsabilitati pe care ni l-a dat Domnul, si sa ne rugam cu insistenta pentru ca Domnul sa faca pe partenerul nostru sa se achite de domeniul sau de responsabilitati si datorii. Formulele de "daca" nu ne ajuta la nimic. Vom fi intotdeauna dezamagiti de aceste formule.


     6.6.1.2    Principiul de "a da si a primi"

          Un al doilea pericol este de a proceda dupa principiul de "a da si a primi". Imi iubesc sotia, dar astept in acelasi timp ca si ea sa ma iubeasca. Sotia ma iubeste, dar ea asteapta in acelasi timp ca eu sa fac imediat ceva bine pentru ea. Ca principiu economic acesta este bun; dar pentru casnicie acesta nu este o reteta buna. Dragostea doreste ca sa i se intoarca iubirea, si in general acest lucru se intampla; dar dragostea nu se cere. Adevarata dragoste, reala si autentica, se ofera fara sa ceara. Intoarcerea (dragostei) vine de la sine. putem fi siguri. Dragostea pe care o oferim, se va intoarce cu siguranta inapoi. Dar daca ne iubim sotia pentru ca vrem sa obtinem de la ea un raspuns asemanator, - iubitii mei soti, aceasta ne priveste din nou in mod deosebit - atunci undeva, am inteles ceva gresit. Aceasta include si domeniul sexual despre care vom vorbi.


     6.6.1.3    Inversarea rolurilor

          Cea mai mare amenintare pentru casnicie rezulta din pericolul de inversarea rolurilor. Sotia ia conducerea casniciei, si sotul se supune. In discutiile pastorale cu cuplurile care au probleme, s-a constatat adesea ca inversarea rolurilor intre barbat si femeie, este o problema de baza, un rau des intalnit. Am vazut in prima noastra seara ca aceasta problema de inversarea rolurilor a inceput de la Adam si Eva. Domeniile diferite de sarcini si responsabilitati au fost date de Dumnezeu pentru binecuvantarea noastra. Daca le respectam, vom avea parte de fericire si binecuvantare. Daca n-o facem, sa fim siguri ca vom fi lipsiti de partea pe care Dumnezeu a pregatit-o pentru casnicia noastra.


     6.6.2    Sapte puncte ale responsabilitatii comune

          Exista in Biblie cerinte si indemnuri care se aplica ambilor soti. Doresc acum sa vedem cateva. Acestea sunt puncte din Noul Testament care nu se adreseaza in special oamenilor casatoriti, dar ele sunt prezentate in general pentru viata noastra comuna ca frati si surori in credinta. Cu toate acestea, mi se pare potrivit de a le aplica la domeniul cel mai restrans al vietii de comunitate umana. Ceea ce este valabil in general, este de asemenea valabil si pentru cuplu.


     6.6.2.1    A se iubi unul pe altul

          Primul punct in legatura cu cuplul, este ca trebuie sa ne iubim unul pe altul. Porunca de a ne iubi unul pe altul se gaseste de mai multe ori in Noul Testament si dorim s-o aplicam la casatorie.
          Pavel scrie: "Sa nu datorati nimanui nimic, decat sa va iubiti unul pe altul" (Rom. 13:8). Petru scrie si el de asemenea: "Iubiti-va cu caldura unii pe altii, din inima curata" (1 Pet. 1:22). Daca acest lucru este adevarat in general, cu mult mai mult in casnicie! Am vorbit de mai multe ori despre dragoste in aceste seri, si am vazut cum lumea a schimbat complet sensul si continutul dragostei adevarate. Sa ne intrebam acum ce este cu adevarat dragostea. Dragostea nu poate fi definita. Bibila ne spune ca Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8,16). Daca am putea defini dragostea, atunci am putea sa-L definim si pe Dumnezeu, si aceasta nu este posibil. De aceea noi nu putem defini dragostea. Dar dragostea poate fi vazuta. Se poate recunoaste dragostea dupa roadele sale. Dumnezeu a aratat dragostea Sa prin faptul ca L-a dat pe Fiul Sau pentru cei pierduti. Cunoastem cu totii Ioan 3:16. Dragostea lui Dumnezeu este vizibila prin faptul ca L-a dat pe Fiul Sau.
          Prima caracteristica a dragostei divine este deci ca ea da. Dragostea este un donator. Dar este mai mult: dragostea este devotata. "A da este mai ferice decat a primi" - si tocmai prin aceasta se exprima dragostea. De asemenea dragostea semnifica, a fi gata de a se jertfi. Hristos ne-a iubit si S-a dat pe "Sine pentru noi". Pana acolo a mers dragostea Sa. Probabil ca nimeni dintre noi nu ar trebui sa-si dea viata pentru partenerul sau, dar intrebarea se pune totusi: suntem noi gata sa renuntam pentru partenerul nostru la ceva important pentru noi?
           Dragostea vede ceea ce este folositor pentru altul. Dar utilitatea nu inseamna totdeauna ceea ce ar vrea partenerul. Nu ar fi dragoste daca noi am da ceva partenerului nostru care stim ca i-ar face rau. Dumnezeu nu ne da asa ceva. Nu, dragostea da celuilat ceea ce este bun pentru el. Dragostea nu implineste pur si simplu orice dorinta, - in care unele sunt egoiste, - ci ea da celuilalt ceea ce este bun pentru el. Iata utilitatea. Asa cum Dumnezeu ne iubeste, la fel ar trebuie sa iubim si noi pe partenerul nostru.
          Aceasta arata clar ca dragostea este contrariul egoismului si indiferentei. Multe casnicii au naufragiat in acestea. "Nimeni sa nu caute folosul sau, ci pe al altuia" ( 1 Cor. 10:24). Aceasta este valabil in cuplu, dar si intr-o asociere. Dragostea este dezinteresata. Dragostea nu se poate obtine prin forta. Nu, dragostea este ceva care se revarsa liber, si care are in vedere binele si folosul altuia. Dragostea este o dispozitie interioara, o stare de spirit care doreste binele pentru altul. Dar dragostea implica de asemenea, a arata altuia apreciere, - in cuvinte si in fapte, dar in special in starea noastra interioara fata de altul.
          Am citit ieri ca Isaac a luat-o pe Rebeca si ca el a iubit-o. Dar istoria lui Isaac si Rebeca arata clar ca dragostea in casnicie nu este o sursa inepuizabila, - nu este ceva permanent. Trebuie sa ne fie clar aceasta: dragostea are nevoie sa fie cultivata in fiecare zi. La inceputul unei casnicii, se pare ca aceasta merge de la sine. Dar este foarte usor ca dragostea sa se raceasca putin cate putin atunci cand nu este cultivata, si in timp ce indiferenta si egoismul castiga teren. Vedem aceasta la Isaac si Rebeca. Vine un moment cand cei doi nu se mai iubesc, si fiecare se ocupa de propriul interes. Nu, dragostea vrea sa fie cultivata. Repetam din nou: a da este mai ferice decat a primi. Ne-am amintit in prima seara ca dragostea este banda adeziva care uneste impreuna pe cei doi soti.


     6.6.2.2    A comunica unul cu altul

          Un al doilea punct care priveste pe cei doi soti in casnicie, este necesitatea de a comunica si a vorbi unul cu altul. In Luca 24, vedem imprejurarea in care cei doi ucenici merg la Emaus. S-a vorbit de multe ori de faptul ca ei discutau unul cu altul. Comunicarea in casnicie este indispensabila. Lipsa comunicarii duce la o moarte lenta a casnicie. Dar, comunicarea este mai mult decat a vorbi unul altuia. A vorbi unul cu altul este expresia minima a comunicarii - si cu toate acestea unele casatorii se indreapta spre esec deja de la acest nivel.
          Comunicarea reala inseamna ca unul se deschide spre celalalt. Dumnezeu ne-a dat un duh, si acesta este motivul pentru care noi suntem capabili de a comunica, - mai intai cu Dumnezeu si apoi unii cu altii. Trebuie sa ne vorbim unul altuia, sa discutam si sa ne deschidem unul fata de altul. Sotii care, in aceasta privinta, nu mai comunica impreuna, ajung rapid la a treia clasa de casnicie.
          De ce sa vorbeasca unul cu altul? Cum sa vorbeasca unul cu altul? Despre ce discutam noi? Doresc sa va amintesc cele trei domenii care alcatuiesc fiinta umana: duh, suflet si trup.

               - Comunicarea pe plan intelectual si spiritual semnifica in primul rand discutii din Cuvantul lui Dumnezeu si pe subiecte biblice. Aceasta inseamna ca dupa adunare se vorbeste putin impreuna despre ceea ce am auzit. Comunicarea pe plan intelectual implica interesul a ceea ce este important pentru celalalt. Sotia nu trebuie sa cunoasca toate detaliile vietii profesionale ale sotului, dar este bine ca ea sa se intereseze, si sa-l intrebe pe sotul ei cum a fost ziua sa de munca. Si invers, sotul sa se intereseze de ceea ce a facut sotia in timpul zilei. El nu trebuie sa vina seara acasa, sa se aseze intr-un colt cu servieta plina de dosare, sa bea o bere, sa citeasca ziarul pe canapea si abia apoi sa vorbeasca cu sotia. Nu, sotia care a fost intrega zi singura, care poate a fost stresata cu copiii, ea asteapta un cuvant prietenos. Ea doreste o conversatie despre ceea ce ea a facut pe parcursul zilei, si i-ar placea sa impartaseasca cu sotul ei.

          Ajunsi la acest punct doresc sa va dau un indemn foarte practic: comunicarea poate insemna de asemenea discutii despre chestiuni financiare. Unii soti inteleg responsabilitatea lor de a conduce in sensul ca sotia primeste bani de buzunar fara sa stie de cat castiga sotul. Sunt de acord ca exista situatii speciale cand aceasta este potrivit. Dar in general, deschiderea si transparenta intre soti trebuie sa domine in aceste chestiuni. Cunosc casnicii tinere care au suferit mult din aceasta privinta. Secretul (meschin) in chestiunile financiare nu favorizeaza in general o buna atmosfera de incredere.

               - In mod natural, in casnicie avem, de asemenea, o comunicare trupeasca - cu sau fara cuvinte. Cu toate acestea, este totusi o comunicare. Un sarut dimineata cand se pleaca de acasa, face parte din comunicare. Un cuvant prietenos la plecare, un cuvant de dragoste la intoarcere, o imbratisare, chiar si scurta, in viata de zi cu zi, nu este si aceasta comunicare? Imi face placere sa-mi amintesc de un cuplu, care dupa 50 de ani de casnicie se plimba totdeauina tinandu-se de mana, si sotul plin de iubire mangaia fata sotiei sale sapata de riduri de-a lungul timpului. In final, exista de asemenea comunicare pe plan sexual; ne vom ocupa de aceasta in continuare.

          Repet din nou: lipsa comunicarii este o moarte lenta a casniciei. Suntem cu totii constienti de aceasta? Eu cred ca este foarte, foarte important de a comunica unul cu altul in acest sens.


     6.6.2.3    A ne ruga unul cu altul si unul pentru altul

          Al treilea punct pe care vreau sa vi-l prezint este rugaciunea comuna in casnicie. Epistola lui Iacov ne spune de a ne ruga unul pentru altul (Iac. 5:16). In cartea Fapte intalnim de mai multe ori rugaciuni impreuna de comun acord. Cunoastem noi aceasta in casnicia noastra? Pentru multi aceasta  li se pare normal, dar, din nefericire exista casnicii crestinte unde sotii nu se roaga niciodata impreuna, - poate doar la masa. O sora in varsta, vaduva, a spus odata unui frate cu putin inainte de a muri: sotul meu nu s-a rugat niciodata cu mine. O astfel de casnicie nu poate fi o casnicie din prima clasa. Noi trebuie sa ne rugam unul cu altul, dar, de asemenea, trebuie sa ne rugam unul pentru altul. In viata de cuplu rugaciunea personala isi are locul ei. Ne rugam impreuna ca soti, dar ne rugam de asemenea si in mod individual. Cele doua moduri isi au locul lor. Aceasta rugaciune, unul cu altul, - doresc sa le spun tinerilor inca odata in legatura cu subiectul de ieri, - nu incepe in ziua cand se spune "da" inaintea ofiterului de stare civila. Aceasta rugaciune unul cu altul incepe din perioada logodnei, in timp ce rugaciunea unul pentru altul incepe mai inainte. Ar fi dezastruos daca in casniciile noastre ne rugam unul impotriva celuilalt. Din nefericire aceasta se intampla. Fie ca Dumnezeu sa ne pazeasca.


     6.6.2.4    A se critica unul pe altul de o maniera pozitiva

          Un al patrulea punct asupra caruia doresc sa va indrept atentia este ca in casnicie noi trebuie sa ne criticam unul pe altul de o maniera pozitiva. Aceasta implica faptul ca noi sa ne dam seama de slabiciunile celuilalt. Poate ca la prima vedere aceasta ar parea putin ciudat, deoarece cuvantul "a critica" este legat de o conotatie negativa. Dar critica nu trebuie sa fie negativa.
          In Efeseni 4:2 si Coloseni 3:13, ni se cere sa ne ingaduim unul pe altul, - si aceasta in dragoste. Aceasta inseamna ca noi ne ingaduim si ne acceptam reciproc cu slabiciunile noastre. Romani 15:7 zice sa ne primim unii pe altii, asa cum si Hristos ne-a primit. Aceasta include ca noi suntem atenti unul cu altul atunci cand constatam ca ceva nu merge la celalalt. De aceasta maniera trebuie inteles subtitlul de mai sus "a se critica unul pe altul". Stiu ca in practica vietii conjugale este foarte dificil; dar pentru un cuplu bine sudat, este potrivit de a-si spune unul altuia, sincer si in dragoste, ceea ce ne deranjeaza. Este o datorie pe care o avem unul fata de altul inaintea Domnului. Facuta corect, nu ne facem rau, ci ne ajutam reciproc.
          Exista doua aspecte cu privire la dificultatea de a face acest serviciu reciproc, si de a fi atenti la greselile si slabiciunile noastre. Pe de-o parte nu este usor pentru cel care critica pe altul (chiar inteles in sensul indicat). De cealalta parte nu este in totul simplu de a primi un astfel de serviciu. In ambele situatii putem face multe greseli.
          Apoi, este important ca aceasta critica sa fie bine motivata. Daca motivele sunt gresite, critica nu-si va atinge niciodata scopul. Daca vrem doar sa-l umilim pe celalalt, atunci aceasta va esua cu siguranta. Nu este bine daca spunem ceva partenerului doar pentru a ne pune intr-o lumina favorabila. Este mai rau daca facem astfel de critici in public. Imaginati-va un sot care isi umileste sotia (sau invers, sotia care isi umileste sotul) inaintea unui grup de oameni, poate inaintea propriilor copii, nu are importanta unde; este groaznic pentru un cuplu. O astfel de critica nu foloseste la nimic; dimpotriva, ea distruge cuplul. Daca avem sa ne spune ceva reciproc, sa fie bine motivat, intr-o stare de spirit buna si intr-un mod potrivit.
          Mai intai avem nevoie sa vorbim in rugaciune Domnului. Apoi, ar trebui intotdeauna sa cautam sa ne punem in pielea partenerului nostru, si sa ne intrebam cum ne-am simti noi daca ea (el) ne-ar spune aceasta. Putem , de asemenea, sa invatam de la apostolul Pavel prin epistolele pe care el le-a adresat credinciosilor la care avea ceva de corectat. Cum a procedat el? In afara de exceptiile rare si intemeiate, el incepea intotdeauna prin a scoate in evidenta ceea ce gasea pozitiv. La fel ar trebui sa facem si noi. - Iata deci, doar cateva mici indicatii; subiectul este foarte vast, o stim bine, dar eu nu pot sa dau aici decat cateva mici sugestii.
          A accepta critica este destul de dificil. O stim din experienta noastra de fiecare zi. Pentru o mare parte dintre noi, daca suntem criticati, aceasta trezeste imediat o impotrivire interioara. Aceasta se intampla chiar si atunci cand stim ca este justificata critica. De multe ori noi refuzam critica celuilalt pe motivul ca atitudinea sa este una gresita. Se plateste celuilalt cu aceeasi moneda, fie in mod direct, deschis, fie doar printr-o atitudine interioara de inima. Acesta este un mod gresit de a reactiona la critica. Un alt mod este de a tace in fata criticii, dar imbufnat. Se poate sa primim critica in exterior, dar sa zicem in interior: intotdeauna are motive. Cand se incepe a se actiona astfel, aceasta duce la o moarte lenta a casniciei, prin sufocare.
          Atunci, care este calea potrivira? Eu cred ca ar trebui sa cautam sa primim un cuvant bine intentionat ca venind de la Domnul. Ar trebui sa plecam de la faptul ca partenerul nostru l-a spus din partea Domnului. Atunci, trebuie sa aducem aceasta in rugaciune, apoi, daca este necesar, sa vorbim pe un fond linistit cu partenerul nostru. Este foarte important sa avem si sa cultivam aceste discutii deschise impreuna.
          Atunci cand Dumnezeu i-a unit pe Adam si Eva ca soti, citim in Cuvant ca ei erau goi. Asa i-a creat Dumnezeu in starea de inocenta. Nu ne duce aceasta cu gandul la faptul ca ei trebuiau sa aiba in cuplu o deplina libertate unul fata de altul? Aceasta libertate implica faptul ca ei erau acolo unul pentru altul. Dar aceasta implica de asemenea ca noi suntem in stare sa ne dam seama reciproc de greselile si de slabiciunile noastre. Aceasta este un mod de a ne ajuta reciproc. Ar fi gresit sa tacem pur si simplu la lucrurile care ne deranjeaza.


     6.6.2.5     A fi impreuna sexual

          Vreau sa va vorbesc acum de un al cincilea punct. Va vorbesc deoarece prin lucrarea pastorala s-a constatat ca multe casnicii au de suferit datorita acestui punct. Este vorba de a fi impreuna sexual, sotul si sotia, in casnicie. Sa citim mai intai cateva pasaje din Biblie:

               - 1 Corinteni 7:4-5: "Sotia nu este stapana pe trupul ei, ci sotul; de asemenea, nici sotul nu este stapan pe trupul lui, ci sotia. Nu va lipsiti unul de altul decat, poate, prin intelegere, pentru un timp, ca sa va dedicati rugaciunii; si fiti din nou impreuna, ca sa nu va ispiteasca Satan, din cauza neinfranarii voastre".
               - 1 Tesaloniceni 4:3-5: "Pentru ca aceasta este voia lui Dumnezeu: sfintirea voastra, ca sa va feriti de curvie; fiecare dintre voi sa stie sa-si tina vasul in sfintenie si onoare (nu in patima poftei, ca si natiunile care nu-L cunosc pe Dumnezeu)".
               - Evrei 13:4: "Casatoria sa fie tinuta in onoare in toate, si patul neintinat, pentru ca pe curvari si pe adulteri ii va judeca Dumnezeu".
               - Coloseni 3:5: "Omorati deci madularele voastre, cele de pe pamant: curvie, necuratie, patima, pofta rea si lacomie, care este idolatrie".

          In primele trei pasaje, este vorba foarte concret despre casatorie. In prima seara, am vazut ca Dumnezeu a randuit cuplul casatorit sa aiba impreuna relatii sexuale. Cadrul potrivit pentru a fi fericiti impreuna si a avea o uniune intima fericita, este casatoria, o subliniem inca o data. Nu vom putea niciodata sa despartim uniunea intima (faptul de a fi impreuna sexual, sot si sotie) de dragostea dintre sotul si sotia sa in casatorie. Ne aducem aminte de ceea ce am zis cu privire la dragoste: dragostea se da. A da este mai ferice decat a primi. Acest lucru se aplica si pentru relatiile intime dintre sot si sotie. Vedem cat de mult s-au schimbat lucrurile astazi in lume. In aceasta lume se foloseste impreuna patul pentru propria sa placere, pentru satisfacerea ego-ului sau (eul sau) si a poftei personale. Se dedau la patima si lacomie, - si toate acestea fara sa fie casatoriti. In casatorie, relatiile sexuale dintre sot si sotie, este expresia minunata de dragoste unde se da ceva fara a astepta ceva in schimb.
          Eu cred ca exista doua pericole deosebite in ce ne priveste. Unul este de a pune prea mult accent pe domeniul sexual; celalalt este de a se lipsi unul pe altul. Cuvantul lui Dumnezeu ne atentioneaza impotriva celor doua pericole. In 1 Tesaloniceni 4:5 am citit "nu in patima poftei". Dumnezeu nu vrea asa. Dumnezeu nu a randuit viata comuna sexuala pentru a se deda la egoism si la satisfacerea poftei noastre, la autosatisfacere personala. Sexualitatea este un dar minunat al lui Dumnezeu, care a fost dat pentru bucuria noastra comuna, dar se poate abuza de el chiar si in casatorie. Orice dar al lui Dumnezeu poate fi folosit rau, si se poate abuza. A manca si a bea sunt de asemenea un dar al lui Dumnezeu, dar, de asemenea, se poate imbuiba si imbata. Se poate abuza astfel de aceste daruri ale lui Dumnezeu, folosindu-le intru-un mod nepotrivit. Acesta poate fi de asemenea, si in situatia sexualitatii.
          Relatia sexuala in afara casatoriei este intotdeauna o practica rea. Dumnezeu a interzis-o in mod categoric. Dar, se poate de asemenea, sa se foloseasca acest dar al lui Dumnezeu intr-un fel rau chiar si in sanul casatoriei. Exista numeroase cazuri de casnicii care au cazut in a treia clasa, datorita faptului ca barbatul s-a impus, fara menajamente fata de sotia sa, avand in vedere in primul rand satisfacerea propriei pofte. Traim astazi intr-un timp in care o astfel de atitudine cu asteptarile sale este puternic incurajata printre noi barbatii. Ca si crestini trebuie sa fim atenti la astfel de pericole. Daca mergem la un chiosc pentru a cumpara un ziar. suntem adesea manipulati deja intr-o anumita directie. Internetul face restul. Vreau sa va spun aici foarte categoric si foarte clar: daca navigam pe internet si daca ne ocupam acolo cu pornografie, atunci sexualitatea noastra este stricata si schilodita. Apoi, ca soti, noi nu mai suntem in masura sa dam sotiilor noastre ceea ce le datoram. Sunt multe casnicii crestine care au fost atinse de pornografie. Vreau sa le spun aici foarte solemn si cu multa insistenta - nu folositi intr-un mod rau aceasta libertate, va rog. Aceasta este o problema a timpurilor noastre. si de aceea vreau sa va vorbesc.
          Am citit in Coloseni 3: "Omorati madularele voastre care sunt pe pamant". Omorati-le ! Atunci cand aceste lucruri, - curvia, necuratia, patima, pofta rea - vor sa vina asupra noastra, atunci noi trebuie sa le omoram. A omori inseamna a nimici in mod radical. Cu aceste lucruri nu se poate juca, ci trebuie sa li se puna capat de o maniera radicala. "Omorati aceste madulare" ne spune Cuvantul lui Dumnezeu.
          Un alt pericol - care exista de asemenea - este cel al abstinentei. 1 Corinteni 7 spune foarte clar: "nu va lipsiti unul de altul". Cuvantul lui Dumnezeu vorbeste despre aceste lucruri foarte deschis. Noi avem uneori o problema de a vorbi, dar Biblia vorbeste despre aceste subiecte foarte clar. "Nu va lipsiti", zice apostolul. De ce nu ? Pentru ca exista un pericol. Pentru ca daca ne lipsim unul de altul, pericolul de a cadea in curvie este cu mult mai mare. Iubite surori, ganditi-va la aceasta va rog. Adesea, mai degraba sotia decat sotul este cea care arata o mai mare retinere. "Nu va lipsiti". Nu, Dumnezeu vrea sa ne vada impreuna fericiti si in relatia sexuala.
          Dar noi sotii, trebuie sa stim in mod natural ca sotiile noastre au nevoie de un alt context si de alte conditii decat noi sotii, pentru a fi impreuna sexual. Pentru o mare parte dintre femei, uniunea intima nu este o implinire reala decat daca exista un mediu sufletesc favorabil in care sa se poata bucura impreuna sexual. Daca in timpul zilei a avut parte de stres, de probleme sau poate tensiuni, daca a avut parte de agitatie, - in general acestea nu pot fi o problema pentru noi sotii, in timp ce pentru sotiile noastre ele pot fi. Noi inchidem imediat intrerupatorul, si ne concentram la relatia intima. Pentru o mare parte dintre femei este cu totul altfel. Trairea practica are in general mult efect asupra ceea ce se experimenteaza sexual. Noi sotii trebuie sa stim, si apoi sa luam aminte.
          Din nefericire, noi sotii, manifestam adesea in schimb un mare egoism, - ceea ce este deci contrariul dragostei - pur si simplu noi trecem peste orice. De aceea suntem indemnati sa "locuim cu ele [sotiile voastre] ... ca si cu un vas mai slab" (1 Pet. 3:7). Aceasta se poate aplica de asemenea si la domeniul sexual. Este bine ca sotul si sotia sa discute deschis despre cele de mai sus. Pe drept cuvant la tinerele casnicii, dar nu doar la ele, exista adesea ignoranta, dar uneori chiar indiferenta sau lipsa de intelegere din partea noastra ca soti. Ar fi o marea greasala daca sotia, in loc sa discute deschis cu sotul ei, se inchide in carapacea ei bombanind si nu zicand nimic. Aceasta nu rezolva problemele.


     6.6.2.6   A marturisi gresala unul altuia si a o ierta

          Doresc sa va prezint un al saselea punct care, personal mi se pare foarte important. Sunt convins ca multe cupluri au aceasta problema. Este vorba de indemnul din Biblie de a ne marturisi unul altuia cand am gresit, si de a fi gata inainte de toate de a ne ierta greselile unii altora. Exista conflicte in toate cuplurile. Se intampla la fiecare ca intr-o zi sa greseasca impotriva celuilalt, adica fiecare se gaseste intr-o zi in situatia in care trebuie sa marturiseasca si intr-o zi in situatia de a ierta o greseala.
          Iacov vorbeste de necesitatea de a marturisi greselile. El scrie: "Marturisiti-va deci unii altora greselile" (Iac. 5:16). Nu este aceasta deseori o problema? eu cred ca da. Prima problema rezulta din faptul ca de multe ori  noi nu suntem gata sa ne recunoastem propriile greseli. Cautam cauzele in cu totul alta parte - deseori la partenerul nostru. Atunci cand Adam a pacatuit, a avut indata o scuza. El l-a facut, ca sa zicem asa, responsabil pe Dumnezeu, si a zis: "....Femeia pe care mi-ai dat-o... ea mi-a dat... " (Gen. 3:12).
          Dar o problema care nu este mai putin importanta, este de a nu fi gata de a ierta. Chiar daca partenerul nu este dispus sa marturiseasca, acest duh de a fi gata de a ierta trebuie sa ne caracterizeze. In Coloseni 3:12-15, citim urmatoarele: "Imbracati-va deci, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si preaiubiti, cu o inima plina de indurare, cu bunatate, smerenie, blandete, indelunga-rabdare, ingaduindu-va unii pe altii si iertand unii altora, daca are cineva vreo plangere impotriva cuiva; dupa cum si Hristos v-a iertat, asa si voi; iar peste toate acestea, imbracati dragostea, care este legatura desavarsirii. Si pacea lui Hristos, la care ati fost si chemati intr-un singur trup, sa stapaneasca in inimile voastre si fiti multumitori". In Efeseni 4:32, apostolul Pavel scrie: "Si fiti buni unii cu altii, milosi, iertandu-va unii pe altii, dupa cum si Dumnezeu v-a iertat in Hristos". Practica zilnica a vietii de casnicie arata ca aceasta nu este intotdeauna simplu de realizat.
          Principiul de baza al iertarii unul altuia este de a vedea totdeauna cum m-a iertat Dumnezeu, pe mine. Este ceea ce Domnul Isus arata foarte clar in parabola celor doi datornici din Matei 18. Unul era dator stapanului sau o suma echivalenta a 60 milioane de dinari. Aceasta datorie i-a fost stearsa. Cu toate acestea, acelasi rob nu era dispus sa stearga o datorie realtiv mica de 100 de dinari tovarasului de robie. Iata care este starea naturala a noastra, oamenii. Si nu ne-am purtat noi cateodata in acest mod in viata conjugala? Nu exista casatorie in care toate lucrurile sa mearga perfect. Nu exista casatorie in care nu avem nimic de marturisit si de iertat unul altuia.
          Cu ceva timp in urma am citit o mica istorioara care mi-ar placea s-o citesc in fata tuturor. Ea este dintr-o carte scrisa de un scump frate in varsta din timpul in care exista Germania de est. Ea este intitulata "Fara iertare".
          "Casatoria a inceput intr-un mod fericit, sotia venea dintr-o familie buna. El era intr-o pozitie in care nu-i lipsea nimic. Ce ar fi putut tulbura cerul acestei casnicii? Din nefericire au trebuit sa constate ca erau inca influentati de vechile lor naturi. Conflictele au inceput din lucrurile mici. Atat timp cat copiii au fost mici, au cautat sa se manifeste in anumite limite. In cele mai multe cazuri barbatul era cel care facea primul pas dupa o cearta, si sotia isi cerea iertare. Daca nu, cum ar fi putut sa se inchine impreuna, si sa incheie ziua prin comuniune in rugaciune? El era cel care nu lasa sa apuna soarele peste mania si iritarea sa. Dar in ascuns, el a tinut cont de cate ori el a facut primul pas spre impacare, chiar daca de cele mai multe ori nu el era la originea conflictului. Sotiei sale ii placea intr-un mod exagerat sa faca curatenie (bolnava dupa curatenie, n.t.) transformand casa ca o camera de papusi in care nu te simteai bine. Cand venea de la munca nu putea sa stea linistit asa cum si-ar fi dorit. Natural, toate acestea costau bani, pe care ar fi preferat sa-i foloseasca altfel. Cand  ridica aceasta problema, stia dinainte ca va isca o tulburare in casa. Trebuia sa bata el mereu in retragere?
          A decis intr-o zi ca nu mai poate continua asa. Daca pacea din casa trebuia sa fie tulburata de ea, atunci ea trebuie sa ia la cunostinta de gresala ei. Daca el se simte nevinovat, nu va mai face el primul pas. O noua ocazie nu s-a lasat asteptata. S-a intors intr-o dupa-amiaza acasa. La ora mesei, masa nu era inca pusa, stersul prafului i-a luat toata dimineata, desi nu era praf. Si-a cerut ea scuze? Nu, ea l-a tratat cu o atitudine morocanoasa reprosandu-i ca niciodata nu a ajutat-o la menaj. El a tacut. Cand in final supa rapid pregatita a fost pusa in farfurie si cand el a gustat prima lingura, i-a zis: 'ai scapat sarea, uf, este mai picanta decat cea mai ascutita limba'. Ea plina de manie i-a zis: 'La tine niciodata nu este facut ceva bine. Intr-o zi imi ceri sarea, si in alta zi spui ca este prea sarat. Depinde in ce stare esti. Fac atat cat pot. Toata dimineata nu am facut decat sa curat mizeria din urma ta, cuvertura de pe canapea era sifonata, pantofii tai erau in dezordine in holul de la intrare, nu ma pot astepta la nimic altceva de la tine'. A aruncat lingura si s-a sculat. El nu a mai avut niciun chef sa manance supa care era prea sarata. Fara sa salute, a iesit din casa. Seara a trecut in liniste. El astepta pana ea va intelege ca nu s-a purtat bine. Putea sa astepte mult si bine.
          Cand a venit timpul sa se culce, el a luat Biblia ca in fiecare seara. Cu toate acestea nu putea sa se aseze pe canapea, caci ea o acoperise cu perne decorative. Ea nu a venit langa el, si astfel a citit singur. Dar ea nu a cedat. Isi va da seama ca a gresit, se gandea el, dar aceasta a continuat asa si in zilele urmatoare. Ei nu-si vorbeau decat lucruri strict necesare. In afara de acestea, nimic altceva. Au trait astfel intr-o stare dureroasa intreaga saptamana. In final s-au obisnuit amandoi cu aceasta situatie. Anii au trecut. Nu era nicio adiere de comuniune spirituala si nici conjugala. Au trait astfel 40 de ani unul langa altul fara ca niciunul dintre ei sa zica cuvantul-cheie: "iarta-ma". Dintr-o data femeia a murit. Doar atunci barbatul si-a dat seama cat de vinovat a fost. El s-a imbolnavit grav. A inceput sa se ingrijoreze, gandind ca este pe punctul de a muri. A chemat pe un frate la patul lui. I-a povestit intrega lui viata risipita. Povara vinovatiei neiertate ii apasa pe inima. El putea inca sa se smereasca de cele petrecute, si sa fie eliberat. I-a zis fratelui sa povesteasca istoria sa si altora care se afla in aceeasi situatie, pentru a-i avetiza. Daca gresala mea, gresala ta fata de celalalt este de doar 2%, trebuie marturisita. Cu siguranta si celalalt va urma sa marturiseasca, el care are presupusa vina de 98%. Poate ca aceasta imprejurare va ajuta pe vreun cititor sa caute si sa gaseasca iertarea".

          Cred ca nu mai este nevoie sa adaug mare lucru. Daca nu suntem dispusi la a marturisi si la a ierta gresala, atunci casnicia noastra a inceput rau. Trebuie sa iertam asa cum Dumnezeu ne-a iertat (Efes. 4:32 ; Col. 3:13). Trebuie sa ne primim unul pe altul asa cum Hristos ne-a primit (Rom. 15:17). Daca ne gandim la uriasa datorie, la muntele imens de greseli pe care Dumnezeu ni le-a iertat la fiecare, nu ar trebui sa fim si noi dispusi sa iertam din toata inima partenerului nostru? Sunt eu in stare sa cer sotiei mele, in fata, o marturisire cand eu insumi sunt vinovat? Sunt eu dispus sa iert cu adevarat cand mi s-a facut rau?
          De altfel, a ierta semnifica de asemenea a uita. Formula clasica: "te iert, dar nu pot sa uit", arata o stare de inima rea. Un pastor a numit odata acest fel de iertare astfel: "iertare reincalzita la micro-unde". Cu prima ocazie, problema se reincalzeste, si reapare din nou. Asa ne-a iertat Dumnezeu? Nu! El nu-si mai aduce aminte de pacatele noastre si nici de faradelegile noastre. Trebuie sa facem exact ca El.


     6.6.2.7    A sluji impreuna

          In final, un al saptelea punct. Casatoria nu este instituita ca un scop in sine. Bineinteles, sotul si sotia trebuie sa-si gaseasca bucuria unul in altul. Ne amintim de asemenea ca, casatoria trebuie sa reprezinte relatia cereasca dintre Hristos si Adunarea Sa. Dar acum este vorba de faptul ca, fiind casatoriti, avem posibilitatea sa slujim impreuna Domnului nostru. In mod natural, noi suntem responsabili fiecare personal de a-L urma pe Domnul si de a-I sluji. A urma pe Domnul si a-I sluji sunt in primul rand responsabilitati personale, dar casatoria ofera cu adevarat frumoase posibilitati de a le face in comun.
          Gandesc ca un exemplu bun pentru aceasta este cel al binecunoscutului cuplu Aquila si Priscila, despre care se spune ca lucrau impreuna in lucrarea Domnului Isus (Rom. 16:3). Nu este ceva minunat cand un cuplu slujeste impreuna pe Domnul? Cu siguranta, avem domeniul nostru particular de slujire, de sarcini si datorii in lucrarea Domnului, dar este o bucurie deosebita de a lucra impreuna in lucrarea Domnului. Este posibil de a exercita o sarcina impreuna, de exemplu de a vizita pe cineva ca familie, sau de a ajuta sau de a conduce o discutie evanghelica. A sluji impreuna poate semnifica de asemenea, cand unul face ceva si celalalt se roaga pentru el acasa. Sotul poate sa aiba o sarcina in public, stiind ca sotia sa a ramas acasa in rugaciune. Sotia poate are de facut o vizita la o sora, pentru a avea o discutie ca intre surori, si sotul este acasa si se roaga pentru sotia sa. Nu este si aceasta o slujire in comun? Sunt multe domenii care pot fi tratate impreuna ca soti, - unele chiar mai bine decat in cazul cand le-am face singuri. Aici, se deschide un alt camp de activitate deosebit pentru sotii carora Dumnezeu nu le-a dat copii (o casnicie fara copii nu este o canicie incompleta. Casnicia inseamna sotul si sotia. Daca Dumnezeu le da copii, atunci ei sunt o familie).
          Putem deci sa ne implinim sarcinile personale, sotul in dreptul sau si sotia in dreptul ei, dar putem de asemenea sa cautam si sa gasim domenii de activitate in comun.


     6.7    Observatii finale

          As dori pentru a incheia sa va amintesc din nou un verset pe care l-am citat deja; ma gandesc la Coloseni 3:12-15: "Imbracativa deci, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si prea iubiti, cu o inima plina de indurare, cu bunatate, smerenie, blandete, indelunga-rabdare, ingaduindu-va unii pe altii si iertand unii altora, daca are cineva vreo plangere impotriva cuiva; dupa cum si Hristos v-a iertat, asa si voi; iar peste toate acestea, imbracati dragostea, care este legatura desavarsirii. Si pacea lui Hristos, la care ati fost chemati intr-un singur trup, sa stapaneasca in inimile voastre si fiti multumitori". Daca luam acestea pentru cuplul nostru, si daca le facem sa devina realitate, nu ne vor scuti acestea de multe probleme? Exista intotdeauna un drum de intoarcere. Daca luam aminte de ceea ce Pavel a scris aici, atunci va fi o fericire autentica in cuplul nostru.


     6.7.1    Sa ne punem intrebari cu totul personale :

          Avem noi o inima plina de indurare unul pentru altul? Avem noi ingaduinta pentru partenerul nostru? Il luam noi cateodata in brate atunci cand observam ca el are o problema? Suntem noi caracterizati de bunatate, aceasta atitudine interioara de bunavointa fata de celalalt? Cautam noi binele celuilalt? Traim noi intr-o smerenie care sa fie in stare sa ocupe locul cel mai de jos? Suntem noi dispusi sa cedam in situatii de conflict? Unde este dulceata, aceasta blandete care zdrobeste oasele (Prov. 25:15) ? Suntem noi inflexibili si duri fata de celalalt? Suntem noi caracterizati de rabdare, aceasta dispozitie de a accepta si a primi pe celalalt cu slabiciunile lui? Ne ingaduim noi unul pe altul cu adevarat in dragoste, asa cum Dumnezeu ne poarta si ne ingaduie? Il acceptam noi pe partenerul nostru asa cum Dumnezeu l-a facut si purtam noi povara altuia?
          Apoi este spus: "Iar peste toate acestea, imbracati dragostea, care este legatura desavarsirii". Ne intoarcem la dragoste. Ea nu este doar banda adeziva care ne sudeaza ca soti, ci dragostea este prezentata in acest pasaj ca un lant care ne lega impreuna. Dumnezeu doreste ca aceasta dragoste fata de partenerul nostru sa fie reala in inimile noastre. Putem sa-I cerem ca El sa ne pastreze aceasta dragoste fata de partenerul nostru. Atunci casatoria nu va mai fi o zona cu probleme, ci o implinire. Atunci va fi fericire si binecuvantare. Imi amintesc de nunta de aur unde cel care avea 50 de ani de casnicie in spate, a zis atunci: "fiecare zi din casnicia mea a fost mai frumoasa decat precedenta; era ca zilele cerului pe pamant". Daca este asa, atunci Dumnezeu poate binecuvanta o casatorie pentru bucuria si fericirea noastra. Atunci suntem acolo pentru binecuvantarea si fericirea copiilor, - pentru fericirea si binecuvantarea adunarii locale - pentru binecuvantarea si marturia fata de lumea care ne inconjoara, - dar mai presus de toate pentru bucuria Domnului nostru din cer. El doreste sa ne vada fericiti. El ne-a dat posibilitatea de a conduce o casatorie in fericire. Daca vom asculta de  Cuvantul Sau, inca este posibil astazi de a calatori in prima clasa de casatorie.

                                                               --------------------------------
               
         
         

        

vineri, 25 noiembrie 2016




                                      CASATORIA - O BINECUVANTARE                                                            SAU UN BLESTEM ?

                                                                    - VI -


     Bremicker E.A


     6.5    Care sunt responsabilitatile femeii

          Am ajuns acum la a doua parte, si anume la domeniul special de sarcini si responsabilitati al femeii. Doresc de asemenea sa va prezint aici cinci indemnuri extrase din versetele Scripturii.


     6.5.1    Supuse sotilor lor

          Primul indemn care este dat femeii este ca ea sa fie supusa sotului ei (Efes. 5:22 ; Col. 3:18). Este evident ca pentru multi oameni acest cuvant supunere are o conotatie negativa. Presupun ca unele surori au scos deja acele. Natural, in lume nu se vad lucrurile in aceasta maniera. Dar voi, iubite surori, avem de-a face aici cu Cuvantul lui Dumnezeu. Asa vorbeste Biblia. Ori, supunerea nu are in totul aceasta latura negativa, pe care poate i-o atribuim. Ceea ce vrem sa spunem foarte clar, este ca acest termen nu se refera la o supunere umila fata de barbat. Nu este vorba de o ascultare a femeii fata de barbat ca a unui caine de stapanul sau. Aceasta nu a fost niciodata dupa gandul lui Dumnezeu.
          Supunerea incepe in primul rand prin faptul ca femeia accepta ordinea lui Dumnezeu in creatie Sa, in care a randuit ca barbatul sa fie cap cu responsabilitatea de a conduce. Aceasta supunere este, pentru femeia credincioasa, o supunere in Domnul (sau: ca Domnului). In aceasta exista pe de-o parte o masura si pe de alta o limita.
               - Masura supuneri femeii fata de sot, este supunerea fata de Hristos. O sotie care este supusa sotului sau, o face cu gandul ca ea arata prin aceasta ca este supusa lui Hristos ca Domn. In spatele sotului sau, ea Il vede pe Hristos. Daca ea are astfel de gandire, atunci aceasta supunere nu i se pare apasatoare.
               - Dar "in Domnul" arata in acelasi timp limita. Daca un sot ar vrea sa ceara sotiei sale ceva in mod direct impotriva gandului lui Dumnezeu, atunci se aplica cuvantul din Fapte, ca trebuie sa ascultam mai mult de Dumnezeu decat de oameni.

          Supunerea in Domnul (sau: ca Domnului) implica absenta impotrivirii fata de ceea ce i s-a dat sotului. Femeia nu trebuie sa stapaneasca (sa-si asume autoritate) peste barbat, citim in 1 Timotei 2:12. Exista astazi multe casnicii care sufera pe drept datorita faptului ca sotiile au luat conducerea. Aceasta poate sa aiba diverse cauze. Aceasta poate fi ca barbatul nu-si exercita responsabilitatea in mod potrivit. Dar poate fi datorita faptului ca sotia nu se achita de responsabilitatea sa.
          De asemenea, este zis sa fie "supuse propriului sot". Exista un pericol foarte real ca surorile sa compare pe sotii lor cu alti barbati, si sa-si zica poate: 'femeia acelui barbat are o viata mai usoara, doarece o iubeste mai mult'. Aceasta comparare, - nu are importanta de cine este facuta, de sot sau de sotie - creeaza intotdeauna probleme. Daca vom incepe sa comparam pe sotul (sotia) nostru cu altii, atunci suntem intr-un mare pericol, si probabil chiar am parasit prima clasa de casnicie de mult timp.


     6.5.2    A se teme de sot

          Al doilea indemn care este dat femeii este ca sa se teama de sotul sau (Efes. 5:33). La prima vedere acesta pare mai putin acceptabil decat a fi supusa. Dar ce semnifica aceasta? Este vorba ca unei sotii sa-i fie frica de sotul ei? Aceste situatii exista din nefericire in practica, dar aceasta nu este in mod categoric semnificatia pasajului. La fel cum teama de Dumnezeu nu este frica de Dumnezeu, "a se teme de sot"  nu inseamna sa-i fie frica de el. A se teme de sot semnifica pe de alta parte a-i acorda respect, recunoscand ca el este capul randuit de Dumnezeu. Dar "a se teme" ar putea de asemenea sa fie tradus prin "a onora" sau "a acorda incredere sotului sau". Dumnezeu a dotat-o in general mai mult pe femeie decat pe barbat in ce priveste domeniul sufletesc, emotional. Dumnezeu a dat la femeie cheia pentru a dezvolta sau a impiedica anumite virtuti ale sotului ei. Daca o femeie se teme sau onoreaza pe sotul sau, atunci ea il ajuta sa-si dezvolte capacitatile sale. Iata ce inseamna a onora pe sotul sau. Ea il ajuta. In acelasi timp aceasta se potriveste cu ceea ce am spus mai inainte, referitor la onoarea data sotiei de catre sot.
          In 1 Petru 3:6, citim ca Sara asculta de Avraam si-l numea domn, si este adaugat: "ai carei copii ati devenit, facand binele". Acest verset este pus uneori in legatura cu Efeseni 5:33 si interpretat in maniera ca "a se teme de sot" semnifica obligatia pentru femeia credincioasa sa asculte de sotul ei. Nu cred ca putem sa mergem atat de departe. Nicaieri in Noul Testament femeia nu este indemnata s-o faca. Ea trebuie sa-l onoreze si sa se teama de sotul ei , dar ea nu este la ordinele sale. Copiilor, le este spus sa asculte de parinti. Robilor, le este spus sa asculte de stapanii lor. Ca si credinciosi, noi trebuie sa ascultam de conducatorii nostri (Ev. 13:17). Dar niciun indemn de acest fel nu este dat sotiei. Exemplul Sarei in 1 Petru 3 este mentionat pentru a arata atitudinea sa interioara fata de Avraam, dar nu se spune ca femeile credincioase de astazi devin copiii sai spirituali atunci cand ele asculta de sotii lor, ci atunci cand fac binele.


     6.5.3    A convinge prin purtare

          Al treilea indemn pe care il gasim pentru sotie este ca ea trebuie sa convinga mai mult prin purtare decat prin cuvintele sale. Am citit in 1 Petru 3:1-2. Este vorba aici, inainte de toate, de sotii care au venit la credinta iesind din lume, si care au acum un sot necredincios. Totusi, principiul se aplica de o maniera generala. O femeie nu ar trebui sa convinga prin cuvintele sale, mai degraba prin purtarea sa, adica comportamentul sau. Comportamentul unei femei trebuie sa fie caracterizat prin teama de Dumnezeu si curatie, asa cum am citit in 1 Petru 3.
          Fara a vrea acum sa deranjam pe iubitele noastre surori, recunoastem aici un anumit pericol. El rezulta din faptul ca unele femei se fac mai mult remarcate prin discursuri decat prin faptele lor. Atentionarea este pentru toti, de a veghea asupra ceea ce spunem si cum o facem. Dar, poate este in natura femeii sa aiba, asupra acestui punct, mai multa slabiciune decat multi barbati. Iacov, in epistola sa, ne avertizeaza cu insistenta asupra pericolului in ce priveste limba. In mod categoric, trebuie sa luam nota de aceste avertismente. O femeie prea vorbareata poate deveni o povara pentru casnicia sa.


     6.5.4    A-si iubi sotul

          In al patrulea rand, pasajul din Tit 2:4 ne spune ca sotia trebuie sa-si iubeasca sotul. Am vazut deja acest indemn pentru soti, dar aceasta este spus de asemenea in mod special pentru sotie. Eu stiu ca textul original foloseste aici un cuvant grec diferit de cel folosit pentru indemnul dat sotului ca sa-si iubeasca sotia. Aici este vorba mai mult de gandirea afectiva a sotului. Cu toate acestea dorim, de asemenea, sa tinem cont de acest indemn pentru sotii.
          Contextul arata ca pericolul la o femeie este putin diferit de cel care poate exista la un barbat. Pentru o femeie exista pericolul ca sa iubeasca mai mult copiii si casa decat pe sot. Este evident ca numarul unu in viata, atat pentru soti cat si pentru sotii trebuie sa fie intotdeauna Domnul Isus. Dar referitor la relatiile de pe pamant, sotul este cel caruia ii revine cea mai mare dragoste si afectivitate din partea sotiei. Poate fi in natura femeii ca sa-si manifeste mai mult dragostea fata de copii decat de sotul ei. O femeie ii poarta pe copiii sai timp de noua luni aproape de inima sa; rezulta in mod natural o alta relatie cu ei decat cu sotul sau. Cu toate acestea, copiii nu trebuie sa ia locul sotului in ce priveste dragostea dintai. Impotriva acestui pericol suntem avertizati in acest pasaj. Ordinea de succesiune, cu siguranta, nu este fara importanta : mai intai sotul, apoi copiii, apoi casa. Daca schimbam ordinea de succesiune, viata in casnicie ia o intorsatura nepotrivita. Casa se poate situa de asemenea pe primul loc de prioritati al unei femei. Noi, sotii, ne bucuram bineinteles, atunci cand sotia pastreaza casa frumoasa; dar casa nu trebuie sa treaca pe primul loc. Mai intai sotul, copiii pe al doilea si casa pe ultimul. Iata ordinea divina.


     6.5.5     Ocupata cu treburile casei

          Este inevitabil astazi sa nu atingem anumite aspecte, care la prima vedere, vin ca un fragment din secolul trecut. Dar gandurile lui Dumnezeu nu isi pierd valabilitatea. Biblia spune in mod categoric ca femeia trebuie sa se ocupe cu treburile casei. Sa nu va ganditi imediat la renumita "servitoare din bucatarie" care trebuie sa stea mai mult acasa si sa faca menajul, in timp ce sotul se distreaza si se relaxeaza in afara. Daca ati inteles aceasta, cititi putin in liniste Proverbe 31. Acest capitol este deseori citit, si pe buna dreptate, cu ocazia casatoriei. Vedeti o femeie virtuoasa, - asa o numeste in mod expres Dumnezeu, - ce face ea? Se ocupa de casa. Administreaza, supravegheaza casa, cu ravna, entuziasm si bucurie. Dar vedem de asemenea ca aceasta femeie merge in afara. Ea este activa, actioneaza.
          Dupa gandul lui Dumnezeu nu-i este interzis femeii sa mearga in afara. Totusi, primul sau domeniu este in interiorul casei, - inainte de orice, atunci cand acolo se afla copii. Se pune mereu aceeasi intrebare: o sotie crestina poate sa exercite o activitate profesionala? Nu vreau sa dau aici un raspuns categoric la aceasta intrebare. Mai degraba doresc sa spun: atunci cand exista copii mici, trebuie sa ne sfatuim mult mai bine. Nu este gandul lui Dumnezeu sa se debaraseze de copii cat mai devreme posibil, ducandu-i la gradinita sau la scoala intrega zi, pentru ca femeia sa poata prospera intr-o profesie. Exista evident si exceptii, dar in general principiul este ca, atunci cand sunt copii, femeile si mamele, trebuie sa se retraga dintr-o activitate profesionala.
          In lume, sunteti intrebati despre profesia voastra; daca femeia raspunde "casnica", unele dintre voi au un complex de inferioritate, am auzit de multe ori. In lume, se zice "doar casnica". Dar este corect? Trebuie sa se spuna cu adevarat: "doar casnica" ? Eu vad aceasta total diferit. Iubite surori, in ochii lui Dumnezeu, cu siguranta, voi nu sunteti "doar casnice". In ochii lui Dumnezeu este un loc de cinste pe care voi il aveti ocupandu-va de treburile gospodaresti. Ce este mai important pentru voi? Onoarea din partea oamenilor sau din partea lui Dumnezeu? Femeia casnica este cea mai inalta profesie. Vreau sa spun ca este o vocatie de a fi casnica, mama, sotie. Nu, inversez ordinea: a fi sotie, mama, casnica. Am cea mai mare stima pentru toate femeile care se lanseaza in aceasta provocare.
               

marți, 22 noiembrie 2016




                                  CASATORIA - O BINECUVANTARE                                                             SAU UN BLESTEM ?
                                                       
                                                                       - V -


     Bremicker E.A


     6     A doua parte : casatoria in viata de fiecare zi  -   Raspunsuri biblice la intrebari actuale

          Subiectul pentru aceasta seara se enunta astfel : "Casatoria in viata de fiecare zi - Raspunsuri biblice la intrebari actuale". A spune ceva despre practica vietii conjugale, evident nu este asa de usor, in special atunci cand se are in vedere propriile experiente ale vietii de casatorie in care s-au facut multe greseli. Asadar, in aceasta seara vom cauta sa ne referim la Cuvantul lui Dumnezeu, caci Biblia are cu siguranta sa ne spuna ceva in legatura cu practica vietii nostre conjugale.


     6.1    Trei clase - tipuri pentru viata conjugala

          Mai de mult, atunci cand existau trei clase de calatorie pe calea ferata, un slujitor al Domnului de o varsta inaintata, i-a dat fiului sau un sfat bun pentru casatorie. El a asemanat casatoria cu o calatorie cu trenul, si i-a spus urmatoarele: "Fiul meu, in casnicia ta poti calatori la clasa intai; dar poti de asemenea sa calatoresti in a doua sau in a treia clasa. La clasa intai, se traieste, sotul si sotia, impreuna unul pentru altul. La clasa a doua, se traieste unul langa altul, si la a treia clasa se traieste in discutii unul impotriva celuilalt. Sa faci astfel ca intotdeauna sa calatoresti la clasa intai, adica tu in casnicia ta, sa duci o viata impreuna cu sotia ta si pentru sotia ta".
          In final, casatoria este ea o binecuvantare sau un blestem? Acela care calatoreste, in casnicie, la clasa intai, adica traind in cuplu unul pentru altul si unul cu altul, pentru el casatoria este cu adevarat o binecuvantare si o bucurie. Daca suntem in calatorie in a doua clasa, adica unul langa altul, atunci viata de casatorie este foarte plictisitoare, si nu ofera nici satisfactie nici bucurie reala. Referitor la cel care calatoreste la a treia clasa, casatoria este pentru el in mod efectiv o catastrofa. Atunci nu-i mai ramane decat sa coboare din tren, adica desfacerea casatoriei, si noi am vazut ca acesta nu este dupa gandul lui Dumnezeu. Cel care calatoreste la clasa intai poate sa fie recunoscator Domnului sau, si sa-I ceara ca aceasta sa continue. Altfel, aceasta nu este niciodata garantat. Acela care calatoreste la clasa a doua sau la a treia nu trebuie sa se resemneze. Este totdeauna posibil cu ajutorul Domnului de a urca la clasa intai de casatorie, daca se urmareste gandurile bune ale lui Dumnezeu


     6.2    Trei dusmani

          Casatoria, am vazut este o zona a problemelor. Doua fiinte umane, de origini complet diferite, cu caractere complet diferite, alcatuiesc dintr-odata o unitate de nedespartit. Ei impart totul unul cu altul. Acest lucru in sine poate aduce tensiuni. Nu trebuie sa ne mire. Dar la aceasta se adauga altceva la care trebuie sa meditam. Exista de asemenea dusmani ai casatoriei care cu buna stiinta vor sa ne faca rau. Cei trei mari dusmani ai crestinului sunt de asemenea si cei trei mari dusmani ai casatoriei.

               - Primul dusman, este dusmanul impotriva noastra. Diavolul, cu cele doua tactici ale sale, puterea si viclenia, cauta sa distruga casniciile noastre. El a distrus prima casnicie din paradis, si el este permanent acela care cauta pana astazi sa distruga casniciile noastre. Mai intai, sa fim constienti ca avem un astfel de dusman, si apoi sa fim atenti la atacurile lui. El este viclean si are o mare experienta.
               - Al doilea dusman este un dusman din jurul nostru. Acesta este lumea. In cursul primei seri, ne-am ocupat cu degradarea valorilor din aceasta lume. Aceasta degradare de valori nu se opreste la usile noastre. Suntem cu totii copiii timpului nostru. Constienti sau nu, noi suntem influentati de duhul timpului si de tendintele din aceasta lume. Aceasta vrea sa zica ca trebuie sa fim foarte atenti de a nu fi antrenati in acestea.
               - Al treilea dusman este dusmanul din noi. Acesta poate fi chiar cel mai periculos, in mod special in legatura cu casatoria. Este vorba de carnea noastra, de eul nostru, de egoismul nostru. Egoismul meu este cel mai mare dusman al casniciei mele. Egoismul tau poate fi cel mai mare dusman al casniciei tale. De aceea trebuie sa luam aminte cu adevarat in casniciile noastre la indemnurile lui Pavel, si sa ne-amintim ca noi suntem morti impreuna cu Hristos (Rom. 6:2).

          Este important sa stim foarte clar ca noi avem acesti dusmani, si ca ei cauta sa distruga casniciile noastre. Sa nu fim naivi sau angelici in niciun fel, si sa nu gandim ca putem rezolva noi lucrurile intr-un fel sau altul. Daca cineva gandeste aceasta, sa nu se mire daca problemele incep sa apara. In plus, acesti trei dusmani coopereaza unul cu altul si se sustin reciproc. Numai puterea Duhului Sfant ne poate ridica la inaltimea rolului nostru de soti sau sotii.


     6.3    Plan - Pasaje relevante - Ceea ce trebuie sa fie vizibil

     6.3.1    Plan

         Vrem in aceasta seara sa punem inaintea noastra trei lucruri

     - Mai intai ne vom ocupa putin de domeniul sarcinilor si al responsabilitatilor noastre de soti.
      - Apoi vom vedea domeniul sarcinilor si al responsabilitatilor de sotie.
      - In final doresc sa va arat un domeniu comun, de datorii si responsabilitati, care priveste pe ambi soti.


6.3.2    Versete relevante

          Mai intai cateva versete din Biblie care vor fi privite in aceasta seara:

          Efeseni 5:22-26: "Sotiilor, supuneti-va sotilor vostri ca Domnului, pentru ca sotul este capul sotiei, dupa cum si Hristos este Cap al Adunarii. El este Mantuitorul trupului. Dar, dupa cum Adunarea este supusa lui Hristos, asa si sotiile sotilor lor, in toate. Sotilor, iubiti-va sotiile, dupa cum si Hristos a iubit Adunarea si S-a dat pe Sine Insusi pentru ea, ca s-o sfinteasca, dupa ce a curatit-o prin spalarea cu apa, prin Cuvant".

          Efeseni 5:28-29: "Astfel sunt datori si sotii sa-si iubeasca sotiile, ca pe propriile trupuri. Cine isi iubeste sotia se iubeste pe sine insuti. Pentru ca nimeni nu si-a urat vreodata propria carne, ci o hraneste si o ingrijeste cu drag, ca si Hristos Adunarea".

          1 Petru 3:1,2: "Tot asa, sotiilor, fiti supuse sotilor vostri, incat, chiar daca unii sunt neascultatori de Cuvant, sa fie castigati fara cuvant, prin purtarea sotiilor".

          1 Petru 3:7: "Tot asa, sotilor, locuiti cu ele dupa cunostinta, ca si cu un vas mai slab, feminin, dandu-le onoare ca fiind si impreuna-mostenitoare ale harului vietii, spre a nu fi impiedicate rugaciunile voastre".

          Coloseni 3:18-19: "Sotiilor, fiti supuse sotilor vostri, cum se cuvine in Domnul. Sotilor, iubiti-va sotiile si nu va purtati cu ele cu amaraciune".

          1 Corinteni 11:7 : "Pentru ca un barbat, in adevar, nu trebuie sa-si acopere capul, fiind chipul si gloria lui Dumnezeu; dar femeia este gloria barbatului".

          Tit 2:3-5 : "De asemenea, ca femeile in varsta sa fie in toata purtarea lor, asa cum se cuvine femeilor sfinte, nu defaimatoare".


     6.3.3   Ce trebuie sa se vada

     Am vazut in prima seara ca intre barbat si femeie nu exista diferenta de valoare, dar exista o diferenta de natura, si legat de aceasta, o diferenta de sarcini. Barbatul si femeia trebuie sa se completeze in casnicie. In viata comuna a barbatului cu femeia, unde fiecare isi vede propriul sau domeniu de responsabilitate, doua lucruri trebuie sa se vada inainte de toate:

               - In primul rand, imaginea lui Hristos si a Adunarii Sale. Hristos trebuie reflectat prin comportamentul barbatului. Adunarea trebuie reflectata prin comportamentul femeii. Barbatul trebuie sa-si iubeasca sotia dupa cum Hristos a iubit Adunarea. Sotia trebuie sa fie supusa sotului sau dupa cum Adunarea este supusa lui Hristos. Aceasta este ceea ce prezinta Efeseni 5.
               - In al doilea rand, vedem in pasajul din 1 Corinteni 11, ca barbatul este imaginea si gloria lui Dumnezeu, in timp ce femeia este gloria barbatului. Aceasta, de asemenea, trebuie sa se reflecte in casnicie. Sotul si sotia, fiecare in locul desemnat de Dumnezeu, trebuie sa se achite de responsabilitatile domeniului lor. In pasajele din Cuvantul lui Dumnezeu pe care le-am citit, vom vedea invataturi cu totul speciale pentru femei, si altele cu totul speciale pentru soti: "sotiilor", "sotilor". Dumnezeu ne-a dat invataturi cu totul specifice pentru soti si pentru sotii. Ar fi groaznic daca, noi sotii, am mustra pe sotiile noastre cu privire la pasajele din Biblie care sunt pentru sotii. De asemenea ar fi groaznic, daca voi sotiilor, ati mustra pe sotii vostri cu privire la pasajele care sunt scrise pentru ei. Bineinteles, ca este bine ca noi sotii sa ascultam ce spun sotiile, si invers; dar nu putem sa repetam pasajele biblice care privesc pe celalalt. Daca o facem, vom cobori repede in a treia clasa de casnicie. Daca ne este adresat ceva noua sotilor, sa ascultam cu atentie. Daca ceva este adresat surorilor, este bine ca ele sa asculte cu atentie.


     6.4     Care sunt responsabilitatile sotului

          Daca vorbim acum de domeniul special al responsabilitatilor si al sarcinilor sotului, am citit clar ca sotul este capul. A fi cap, doresc sa subliniez inca odata, nu inseamna ca sotul este dictator in familie. Sotul nu are dreptul de a se juca de-a pasa, a cere sa i se aduca papucii si ziarul si a stapani peste sotia sa. Cel care face aceasta nu si-a inteles misiunea pe care i-a dat-o Dumnezeu de a fi cap al sotiei sale. Dimpotriva : pacatuieste fata de sotia sa. A fi cap inseamna: a)- ca barbatul este gata sa-si asume responsabilitati fata de sotia si familia sa, b)- ca este gata sa-si asume conducerea, c)- ca el da cuplului si familiei sale stabilitatea si directia, d)- ca in toate lucrurile are grija de cuplu si de familia sa. Ne gandim la Avraam asezat la intrarea cortului sau. Iata , schitat in cateva cuvinte, domeniul de responsabilitate al sotului.
          Daca vom lasa, cat de putin, sa lucreze asupra noastra pasajele pe care le-am citit, atunci mi-ar placea sa prezint cinci lucruri care se adreseza in mod special noua sotilor.


     6.4.1    A iubi sotia

          Primul lucru este ca noi trebuie sa ne iubim sotia. Aceasta este spus sotilor de mai multe ori in Biblie. Doar in Efeseni 5 se vorbeste de trei ori (5:25,28,33), si odata in Coloseni 3:19. In mod evident, noi barbatii, avem multa nevoie ca sa ni se aminteasca de a ne iubi sotiile. Am spus deja ca egoismul este un mare pericol pentru buna functionare a vietii conjugale, si el ne priveste in special, pe noi sotii. De ce aceasta cerinta? Doresc sa indrept atentia asupra a trei puncte in legatura cu aceasta afirmatie: "iubiti-va sotiile".

          - Primul punct pune accent pe faptul ca noi trebuie sa ne iubim sotiile. In general ura reprezinta contrariul dragostei. Aceasta este o problema in unele cazuri. Dar egoismul si indiferenta sunt de asemenea opuse dragostei. Si prin acestea incep de multe ori problemele la noi, sotii. Sotiile noastre nu trebuie sa ne fie indiferente. Nu trebuie sa fim duri fata de ele. Nu trebuie sa le neglijam. Trebuie sa le facem bine si sa le rezervam timp si disponibilitate. Cerinta de a iubi sotiile contine toate acestea. Recunoastem rapid ca aceasta cerinta merge mult mai departe decat a declara sotiilor ca le iubm. Bineinteles ca este nevoie sa le spunem sotiilor aceasta, dar inainte de toate este nevoie sa le aratam aceasta prin purtarea noastra.
          - Al doilea punct pune accent pe faptul ca noi trebuie sa iubim sotia noastra. Pavel zice: "iubiti-va sotiile". Aceasta vrea sa spuna propria sotie. Am vazut deja aceasta pe scurt. Este dezastruos, pentru noi sotii, de a intretine o relatie emotionala sau intelectuala cu o alta femeie. Nu am vorbit acum de relatii sexuale, desi experienta arata ca rezultatul este acesta. O relatie sexuala este un adulter. Speram ca aceasta este clar pentru toti. Dar, chiar daca nu a existat intr-adevar decat o relatie emotionala sau intelectuala [sau o dragoste platonica], este un mare pericol ca o astfel de relatie intretinuta cu alta femeie sa devina mai apropiata decat cea existenta cu propria sotie. Nu spun ca nu ar trebui, fiecare, sa fim prietenosi si gata de a ajuta, dar in orice caz pentru noi sotii, prudenta si retinerea sunt sfatuitori buni. Multe casnicii au fost distruse datorita acestui punct.
          - Al treilea punct pune accentul pe cuvantul sotii. Iubiti-va sotiile. Aceasta vrea sa zica, in mod natural, sotia. Exista in vietile noastre altceva care sa ne fie mai important sau pe care sa-l cunoastem mai bine decat propriile noastre sotii? Eu vorbesc acum despre lucrurile de pe acest pamant, caci nu se pune la indoiala ca Domnul trebuie sa aiba primul loc. Dar, ce importanta are profesia noastra? Suntem noi mai atasati de cariera noastra decat de sotia noastra? Care este hobby-ul nostru? Are el mai multa importanta decat sotia noastra? Computerul nostru este el mai important decat sotia noastra? Sa ne intrebam putin: cat de mult timp "vorbim" cu computerul nostru in fiecare zi, si cat cu sotia noastra? Iata toate intrebarile pe care trebuie sa ni le punem.

          Masura care ni s-a dat noua, sotilor, este foarte mare. "A iubi" nu vrea sa spuna simplu " a avea inclinatie", ci este vorba de cea mai inalta forma de expresie a dragostei. Aceasta nu face aluzie la dragostea umana care isi gaseste propriul interes in obiectul iubit. Nu, aici este vorba despre dragostea divina. Deoarece este spus: "... dupa cum si Hristos a iubit Adunarea si S-a dat pe Sine Insusi pentru ea". Daca ne privim in lumina acestei masuri, vom tacea rapid. Care este sotul care pretinde ca isi iubeste sotia la acest nivel?


     6.4.2   A hrani si ingriji sotia

          Aceasta este a doua cerinta pe care dorim sa o privim mai de-aproape. Ni se cere sa ne hranim si sa ingrijim sotia (Efes. 5:29). A hrani inseamna ca dam sotiilor noastre ceea ce ele au nevoie. A ingriji inseamna ca noi dam sotiilor mai mult decat ceea ce le este absolut necesar. Am putea traduce de asemenea prin expresia "a construi un cuib". Acela care ingrijeste de sotie vegheza ca aceasta sa se simta bine langa sotul ei. Este mai mult decat "sa nu-i lipseasc a nimic". A hrani si ingriji nu trebuie inteles doar in sens material, ci se refera - si in primul rand in acest pasaj - de bunastarea spirituala a sotiilor noastre. Este misiunea si responsabilitatea noastra de a avea grija de bunastarea spirituala a sotiilor noastre. Aceasta presupune in mod natural ca sa aiba o viata personala de comuniune cu Domnul. Acela care se achita de aceasta sarcina va costata in curand ca aceasta este o sarcina frumoasa. In orice caz aceasta este o sarcina in care trebuie sa investim mult timp. Nu putem sa raspundem imediat la toate intrebarile sotiilor noastre. Poate ca este nevoie de un anumit timp pentru a gasi raspunsul care sa le satisfaca.
          Dar nu vrem sa punem in totalitate de-o parte aspectul material al acestui punct. Aceasta ar fi groaznic daca barbatul si-ar abandona grija materiala fata de sotia sa. Barbatii care se ocupa de menaj in timp ce sotiile lor merg la munca, nu au inteles care este domeniul responsabilitatii lor. Aici, de asemenea, lumea din jurul nostru ne ocupa timpul in felul ei, si influenta acestor evolutii si tendintele asupra casniciei crestine nu trebuie sa fie subestimate.


     6.4.3   A se lipi de sotia sa

          A treia cerinta este ca noi trebuie sa ne lipim de sotia noastra. Efeseni 5  citeaza versetul din Geneza 2, dupa cum am vazut in prima noastra seara: "de aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de sotia sa". Iata domeniul cu totul special al legaturii emotionale dintre sot si sotia sa. Concret, aceasta semnifica pentru noi sotii, ca trebuie sa ne dam osteneala ca sa intelegem si sa acceptam sfera sentimentelor ale sotiei noastre. Aceasta este uneori foarte dificil pentru noi, sotii. Noi suntem mai rationali, suntem facuti din tarana. Sotiile sunt mai emotionale, - intocmite din coasta sotului. Cu toate acestea, este important sa invatam sa cunoastem si sa intelegem viata interioara a sotiei noastre. Unii soti pot sa-si aminteasca destul de bine ce au experimentat prima oara cand sotia lor a izbucnit in plans intr-o situatie deosebita, fara macar ca ei sa inteleaga de ce.
          Ar fi o rusine sa cunoastem mai bine noul nostru program al computerului decat viata interioara a sotiei noastre. Daca este asa, atunci trebuie sa schimbam ceva. O femeie vrea sa fie inteleasa. Ea vrea sa simta ca sotul ei o cunoaste cu adevarat. Noi sotii, trebuie sa ne lipim de sotiile noastre, adica sa ne purtam fata de ele ca si cu o planta. Vechiul Testament foloseste in cateva pasaje expresia "omul a cunoscut-o pe sotia sa". Prima data este zis despre Adam (Gen. 4:1). In gneral se refera la nasterea de copii, dar expresia lasa sa se inteleaga mai mult decat simplul act al nasterii. Ar trebui sa ne cunoastem sotia, asa cum este ea, dupa duh, suflet si trup.


     6.4.4    A locui cu sotia dupa cunostinta

          A patra cerinta pe care doresc s-o prezint este din 1 Petru 3:7. Citim ca noi sotii, trebuie sa locuim cu sotiile noastre dupa cunostinta (inteligenta), ca si cu un vas mai slab. Noi sotii, suntem uneori duri, si gandim ca sotiile noastre au aceeasi constitutie ca si noi. Ori Biblia spune clar ca femeia este un vas mai slab. Eu stiu ca aceasta lume nu este de acord cu adevarul unei astfel de afirmatii. Se vorbeste despre femei puternice, ca despre barbati puternici, in totul la fel. Ori, exista cu siguranta domenii in care femeile au taria lor speciala. Dar Biblia zice de o maniera sigura, si nu fara motiv, ca femeia este un vas mai slab. Trebuie sa acceptam aceasta ca un fapt.
          Trebuie deci, sa locuim cu sotiile noastre ca si cu un vas mai slab. Acolo unde eu locuiesc, este casa mea si unde ma simt bine. Noi barbatii, trebuie sa ne simtim bine langa sotiile noastre. Dar aceasta locuire merge impreuna cu cunostinta. Din nou este vorba de ceea ce Dumnezeu doreste sa ne faca sa vedem clar: dati-va osteneala pentru a va cunoste sotiile; dati-va osteneala pentru a avea intelegere fata de nevoile speciale ale sotiei pe care Dumnezeu ti-a sau mi-a dat-o
          A locui dupa cunostinta, vom remarca in trecere, inseamna ca noi suntem atat cat este posibil langa sotiile noastre. Nu este bine ca barbatul sa aiba obiceiul sa-si urmareasca propriile interese lasand pe sotia sa acasa. Aceasta priveste in special pe tinerii casatoriti. Aceasta nu se refera, in mod natural, la obligatiile profesionale sau la angajamente in lucrarea Domnului, ci la activitati care privesc propria placere. Unii tineri casatoriti sunt preocupati de sport mai mult decat sotiile lor. Altii pun cariera profesionala mai presus de orice, si pentru a-si atinge acest scop, lasa de-o parte propria casnicie.


     6.4.5    Dand onoare sotiei sale

          A cincea cerinta, pe care o gasim de asemenea in 1 Petru 3:7, ne zice sa dam onoare sotiei noastre. Aceasta inseamna ca noi gandim si vorbim de bine despre ea. Le aratam ca le apreciem. Femeia este un vas mai slab, dar aceasta nu inseamna ca ea are mai putina valoare. Noi, sotii, nu avem niciun motiv sa ne credem mai buni sau mai deosebiti. In ochii lui Dumnezeu femeia are aceeasi valoare ca si barbatul. Ea este impreuna-mostenitoare a harului vietii, intocmai ca si noi sotii. De aceea nu trebuie s-o privim de sus, sau s-o desconsideram, chiar daca ea este un vas mai slab. Nu. trebuie sa-i dam onoare, si in mod natural aceasta trebuie sa se exprime si in afara.
          Sa nu ezitam s-o ajutam pe sotia noastra sa-si puna haina si sa-i deschidem usa de la masina. Aceasta nu se mai face astazi, dar noi inca putem. Ar fi prea putin daca "dandu-le onoare" se limiteaza doar la fapte sau cuvinte. Aceasta incepe, in toate cazurile, prin ceea ce gandim in inima noastra fata de sotie, si cum gandim. Ar trebui sa avem o gandire inalta despre ea. Ea este lucrul cel mai scump pe care l-am primit din partea lui Dumnezeu pe acest pamant.  
       
       
aze