Translate

marți, 26 ianuarie 2016




                            DAR TU RAMAI IN CELE CE AI INVATAT
                                                           2 Timotei 3:14

                                                                    - I -


     Jacques-Andre Monard



          1          Introducere


          O brosura de origine olandeza, intitulata Impreuna cu toti sfintii, a fost mai mult sau putin raspandita prin adunari. Ea implica in mod profund invatatura pe care am primit-o cu privire la despartirea eclesiastica. In situatia dificila in care se afla in prezent adunarile, brosura ridica asupra multora intrebari, astfel ca nevoia unei lamuriri este pe deplin resimtita.


          In pasajele care urmeaza, brosura Impreuna cu toti sfintii este numita simplu : brosura, si cei care au scris-o : autorii (D. Steenhuis, W.J. Ouweneel, H. Madema). Citatele din brosura sunt tiparite mai retras si cu un caracter special. Titlul brosurii este prescurtat ITS.


          Cat de mult as fi prefera sa las altora aceasta raspundere! Dar gandul de a putea fi de folos unora dintre fratii si surorile mele, m-a facut sa indepartez aceasta ezitare. Si, lucrarea incheiata, pot sa-I multumesc lui Dumnezeu pentru ajutorul primit din partea multor frati.
          Nu am facut un studiu sistematic al acestei brosuri, ci m-am limitat de a scoate in evidenta cateva puncte. Acestea sunt suficiente de a arata caractereul si scopul sau. Nu este necesar de a ale avea pentru a urmari observatiile mele.
          In multe cazuri, am simtit nevoia de a prezenta ceea ce cred a fi invatatura Cuvantului inainte de a aborda punctele controversate. De aceea, uneori, vor fi prezentari destul de lungi care nu fac referire la brosura. Trebuie sa ne amintim permanent ca ne-a fost dat Cuvantul lui Dumnezeu nu pentru a argumenta, ci pentru a forma gandurile noastre.
          De mai multe ori, brosura atrage atentia asupra necesitatii de a asculta doar de Cuvant, si de nimic altceva, ceea ce este in mod evident o recomandare excelenta. Dar, de fapt, acest text amesteca ce este adevarat cu ce este fals de o maniera derutanta.
          Fie ca Domnul Insusi sa binevoiasca sa invete oile Sale!
          Cunoscand bine glasul Sau este singura lor salvare.


          2          Elevi si invatatori


          Citatul urmator arata intentia autorilor :

                         Astfel, speram sa putem duce cititorul pas cu pas in relatarea descoperirilor si experientelor noastre. ITS p.2.

          Aceasta calatorie pas cu pas este realizata prin intermediul unei argumentatii care duce cu usurinta la adeziuni. Autorii au facut descoperiri. Ei vor sa ne conduca pe urmele lor, fara sa ne forteze. Ne explica drumul lor :

                         Noi nu suntem doar invatatori ; suntem, de asemenea, si elevi. ITS p.3.

          De cativa ani, fratii si-au exprimat ingrijorarea lor fata de schimbarile semnificative in invataturile autorilor acestei brosuri (*). Cu aceeasi capacitate de convingere ca mai inainte, ei au inceput sa invete lucruri cu totul diferite. Dar iata o declaratie care dezamorseaza reprosurile si care se pare ca rezolva totul : noi nu suntem dor invatatori, ci si elevi.

          (*) A se vedea in special brosura : H. Wijnholds, Consecinte grave rezultate din schimbarile de opinii.

          Este adevarat ca suntem in toata viata noastra in scoala Domnului, si ca trebuie sa facem progrese - chiar "progrese evidente inaintea tuturor" (1 Tim.4:15). Dar trebuie totusi sa fiu constient ca daca dau astazi o invatatura care o contrazice pe cea care am dat-o ieri, provoc o tulburare profunda la fratii si surorile mele.
          Si aici avem motivatia cea mai buna : "Fiecare, dupa cum a primit un dar, slujind cu el altora, ca buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu. Daca vorbeste cineva, sa fie ca si cuvintele lui Dumnezeu" (1 Pet. 4:10-11). A vorbi ca si cuvintele lui Dumnezeu... Ce responsabilitate imensa! Am prezentat eu cuvantul lui Dumnezeu, sau ideile mele despre cuvantul lui Dumnezeu?
          De aceasta "siguranta deplina" (1 Tes.1:5), care il caracteriza pe apostolul Pavel atunci cand vestea "marturia lui Dumnezeu", era legata "slabiciunea", "teama", si un "mare tremur". Vorbirile sale nu au fost cu "superioritatea cuvantului sau a intelepciunii", nici in "cuvinte convingatoare ale intelepciunii", astfel ca credinta credinciosilor "sa nu fie in intelepciunea oamenilor, ci in puterea lui Dumnezeu" (1 Cor.2:1-5).
          Dar este mai mult. Daca ar trebui sa-mi dau seama ca in ceea ce am cautat sa-i conving pe fratii mei este fals, nu ar trebui aceasta sa ma arunce in cea mai adanca umilinta inaintea lui Dumnezeu, si sa ma faca sa-mi pun mana la gura?  Care ar trebui sa fie confuzia invatatorului care isi da seama ca ceea ce a invatat a fost gresit! O spun tremurand.
          Slujitorul Domnului care a primit insarcinarea de a prezenta Cuvantul nu este nicidecum in situatia invatatorilor din marile scoli ale lumii. In acestea schimbarile de gandire sunt frecvente, suscitand chiar admiratie. Nu este asa printre cei care ataseaza credinta lor de "Cuvantul viu, care ramane pentru totdeauna, al lui Dumnezeu" (1 Pet.1:23).


          3          Comuniunea


                         Cum este posibil sa recunoastem ca si alti credinciosi pot sa traiasca in comuniune cu Domnul, putand chiar sa fie un exemplu pentru noi, dar ca, dimpotriva, noi nu putem avea comuniune cu ei deoarece aceasta ne intineaza? ITS p. 3.

          Intrebarile si observatiile de acest fel, care revin de nenumerate ori in text, fac apel la doua observatii :
          - prima, este ca nimeni nu poate fi judecatorul comuniunii pe care fratele sau o are cu Domnul. Este vorba de o stare practica a sufletului, in care numai Domnul este judecator. Comuniunea poate fi mai mult sau mai putin profunda, mai mult sau mai putin reala, si , in consecinta, nu poate fi baza purtarii noatre fata de o persoana. Dealtfel, evaluarea acestei comuni practice, pentru sine sau pentru altul, poate face loc la multe greseli. De cate ori nu s-a vazut un credincios revendicand comuniunea cu Domnul, in timp ce el era neascultator in mod vizibl fata de Cuvant!
          - a doua observatie, mult mai importanta, este ca intrebarea pusa aici tradeaza o confuzie grava intre cele doua sensuri diferite ale cuvantului comuniune : de-o parte, starea practica a unui suflet, si de alta, actul frangeri painii impreuna, participarea la aceeasi masa. Aceasta diferenta este pusa in evidenta, de exemplu, prin declaratia apostolului : "Si eu nu vreau ca voi sa fiti in comuniune cu demonii" (1 Cor.10:20). Nu vorbesc de o astfel de masa, ci de semnificatia actului in sine. Mergand sa se aseze la masa intr-un templu de idoli, crestinii ar fi stabilit o comuniune cu demonii. Era vorba de sensul si semnificatia spirituala a unui act, nicidecum de o stare practica. La fel, in Israel, cei care mancau jertfele, aveau comuniune cu altarul (1 Cor.10:18). Mai mult, starea lor practica nu era pusa in discutie.
          Bineinteles, starea noastra practica trebuie sa fie intr-o adevarata comuniune cu Domnul, si mai ales atunci cand ne exprimam comuniunea la masa Sa. Dar aceasta legatura necesara nu este un motiv pentru a confunda cele doua lucruri.
          A pretinde ca un credincios care traieste in comuniune cu Domnul poate fi primit la masa Domnului fara altceva, este cu totul fals. Daca aceasta este adevarat, se poate primi, de exemplu, un preot catolic credincios, care umbla in credinciosie dupa lumina pe care el a promit-o.
          Domnul este cel care judeca gandurile, starea interioara, si care actioneaza in consecinta, potrivit suveranitatii Sale (1 Cor.11:27-32). In contrast, adunarea are responsabilitatea de a aprecia, de "a judeca", purtarea unui credincios (1 Cor.5:12). Ori, la ceea ce se asociaza, face parte din purtarea lui. Deci, nu este drept ca adunarea sa primeasca pe cineva fara sa tina seama de legaturile sale.


          4          Folosirea potrivita a Vechiului Testament


          Autorii pun in discutie modul de utilizare al Vechiului Tetament. Voi face cateva remarci de ordin general cu privire la acest subiect.

                         4.1 Principii imuabile

          Exista in Cuvantul lui Dumnezeu principii imuabile, care au multa putere, fie ca le intalnim in Vechiul sau in Noul Testament. De alta parte, exista schimbari extrem de importante intre dispensatia legii si cea a harului, intre conditia unui popor pamantesc (Israel), si cea a unui popor ceresc (Biserica).
          Aceste doua afirmatii, care merg oarecum in directii diferite, arata ca pentru a face o aplicatie dreapta a invataturilor din Vechiul Testament, avem nevoie, nu doar de o buna cunoastere a Scripturilor, ci de ajutorul Duhului lui Dumnezeu.
          Exemplul urmator arata ca aceleasi pasaje pot sa contina invataturi care ne sunt aplicabile in mod direct, si altele care nu privesc decat pe Israel. In timp ce poporul era in pustiu, Domnul l-a avertizat sa nu faca alianta cu natiunile pagane din Canaan, ci sa le alunge si sa le nimiceasca. Aceasta, in mod clar, nu se poate aplica crestinilor. Dar motivele pentru care Dumnezeu a cerut poporului Sau sa actioneze astfel sunt pline de instructiuni pentru noi. Locuirea impreuna, a lui Israel si a natiunilor pagane, daca ar fi avut loc, ar fi dus la consecinte dezastruoase pentru poporul lui Dumnezeu. "Sa nu locuiasca ei in tara ta, ca sa nu te faca sa pacatuiesti impotriva Mea; pentru ca, daca vei sluji dumnezeilor lor, aceasta sigur iti va fi o cursa" ; "sa nu dai pe fiica ta fiului sau si sa nu iei pe fiica lui pentru fiul tau; pentru ca ele ar abate pe fiul tau de la a Ma urma si ar sluji altor dumnezei" ; "ia seama la tine insuti sa nu fii prins in cursa dupa ele" (Ex.23:33; Deut.7:3; 12:30 ; 20:18 ; etc.).  Cred ca la o singura citire a acestor pasaje, crestinul spiritual intelege ca avertismentul dat lui Israel este de asemenea si pentru el.
          Si in plus, aceste invataturi se regasesc in Noul Testament : "Nu va amagiti: Tovarasiile rele strica obiceiurile bune" (1 Cor.15:33).

                        4.2 Tipuri

          Tipurile din Vechiul Testament constituie unul din modurile prin care Dumnezeu ne invata, dar aceasta este fara indoiala lucrul care necesita cel mai mare discernamant spiritual.
          Din  partea noastra nu avem dreptul sa punem deoparte limbajul acestor imagini; trebuie sa cautam ceea ce este de folos pentru noi. Asa este cu privire la o cerinta din Deuteronom referitor la modul de a trata boii, la care apostolul Pavel zice : "De boi are grija Dumnezeu? Sau spune anume pentru noi?" Si adauga : "Deoarece pentru noi s-a scris" (1 Cor.9:9,10).
          Dar, de alta parte, trebuie sa ramanem in sobrietate si sa nu dam curs liber imaginatiilor noastre. Daca nu veghem, riscam sa adaugam la Cuvantul lui Dumnezeu (Prov.30:6). Lipsa de rigoare in explicatie sau in prezentarea Cuvantului poate de asemenea sa ne duca sa furnizam argumente rele pentru a sustine o cauza buna. Facand asa, vom slabi adevarul. Apostolul Pavel recomanda aceasta sobrietate lui Tit, atunci cand ii zice: "in invatatura, nestricaciune; seriozitate, vorbire sanatoasa necondamnabila" (Tit 2:8).
          As aduga ca siguranta noastra, in interpretarea tipurilor, este de a ne asigura ca invatatura rezultata este in acord cu cea a Noului Testament. Atunci cand este asa, tipul (imaginea) aduce o confirmare divina a acestei invataturi, dandu-i o putere speciala. In plus, pune permanent in evidenta gandurile lui Dumnezeu.

                         4.3 Ganduri generale

          Aceste ultime remarci ma duc la o alta observatie. Exista in Scriptura ganduri generale, care se intalnesc de mai multe ori, de la Geneza la Apocalipsa, in diverse forme, in imprejurari si situatii foarte diferite. Aceste ganduri sunt de o importanta mare, si ne servesc de ghid pentru a face aplicatii corecte a invataturi Vechiului Testament, in special a tipurilor.
          Iata un exemplu, pe scurt. La inceput, "Dumnezeu a facut despartire intre lumina si intuneric" (Gen.1:4). Prin glasul profetilor, Domnul a zis: "Vai de cei care numesc raul bine si binele rau, care socotesc intunericul drept lumina si lumina drept intuneric, care dau amarul drept dulce si dulcele drept amar!" (Isaia 5:20) ; "Si daca vei scoate ce este de pret din ce este fara pret, vei fi ca gura Mea" (Ier.15:19). Isus a venit ca "lumina lumii" (Ioan 8:12). Dar "lumina lumineaza in intuneric si intunericul n-a cuprins-o" (Ioan 1:5). "Ce legatura este intre dreptate si faradelege sau ce comuniune are lumina cu intunericul?" (2 Cor.6:14). "De aceea: Iesiti din mijlocul lor si fiti despartiti, spune Domnul; si nu atingeti ce este necurat, si Eu va voi primi" (6:17). Lumina, intuneric, despartire!
          Meditate in propriile lor contexte si in legaturile care le unesc, astfel de grupuri de texte contribuie la formarea discernamantului spiritual al celui care traieste aproape de Domnul si care tremura la Cuvantul Sau.
          Sa nu ne asteptam sa descoperim in Scriptura instructiuni explicite care sa raspunda la toate situatiile in care am putea sa ne aflam. Dar sa ne incredem in Dumnezeu: El a pus in Cuvantul Sau elementele care sunt necesare - impreuna cu lucrarea Duhului Sfant in noi - pentru a ne da ganduri sanatoase.
          Domnul Isus a spus: "Cine Ma urmeaza pe Mine nicidecum nu va umbla in intuneric" (Ioan 8:12). Si ramane totdeauna valabil ca "Domnul Se destainuie celor care se tem de El" (Ps.25:14).


          5          Intinare prin contact, sau prin asociere


          Referitor la primirea credinciosilor din diverse medii crestine la masa Domnului, autorii scriu:

                         Viziunea intinarii pe care am imprumutat-o de la fratii nostri mai in varsta, si pe care am explicat-o atat de des si altora, pare frumoasa si logica, dar este ea scripturistica? ITS p.3.

          Dupa ceea ce ei au zis, invatatura lor din trecut sa intemeiat pe exemple din Vechiul Testament astfel ca : un contact cu un trup mort sau cu un lepros il facea pe un israelit necurat; carnea necurata il intina pe cel care era curat, etc. Ma tem ca aceste exemple au efectul sa-l induca in eroare pe cititor, facandu-l sa creada ca invatatura care a fost data printre noi cu privire la masa Domnului se intemeiaza pe dispozitii ceremoniale ale legii. Ori, nu trebuie sa punem la indoiala ca o invatatura corecta referitor la acest subiect se intemeiaza in primul rand pe 1 Corinteni 10, apoi pe alte pasaje din Noul Testament, si la care tipurile din Vechiul Testament s-au adaugat dupa aceea. Cu privire la aceste tipuri, autorii scriu:

                        Daca vrem sa facem o aplicatie potrivita a tipologiei Vechiului Testament, trebuie sa observam ca intinarea exterioara din Vechiul Testament ne vorbeste, in situatia noastra nou- testamentala, de intinare interioara. ITS p.4.

          Cred ca, fundamentul, principiul aratat aici este adevarat. Si, mai mult, el corespunde invataturii care a fost data printre noi. Dar sunt surprins ca se prezinta ca o "descoperire", si chiar o descoperire care produce un "soc" atunci cand ea este afirmata. Din nou, ma tem ca cititorul poate trage concluzia ca noi am mentinut idei aberante la care sosise timpul sa le rectificam.
          Dar aici trebuie precizat. Daca lucrurile materiale sau exterioare ale legii corespund in general lucrurilor spirituale sau interioare din crestinism, trebuie remarcat ca, in Noul Testament ca de altfel si in Vechiul, anumite fapte exterioare pot avea o insemnatate spirituala.
          Asa este, de exemplu, faptul de a sta la masa intr-un templu de idoli (1 Cor.8:10). Credinciosii din Corint, care stiau "ca, in lume, un idol nu este nimic si ca nu este alt Dumnezeu decat numai Unul singur" (v.4), ar fi putut sa fie ispititi sa se aseze la aceeasi masa cu paganii, si de a manca impreuna cu ei din carnea jertfita idolilor. Discernamantul lor spiritual fiind destul de mic, chiar ar fi putut s-o faca fara a-si da seama ca este rau. Prin acesta fapta exteriora, ei ar fi avut "comuniune cu demonii" (1 Cor.10:20) si ar fi luat parte la "intinarile idolilor" (Fapte 15:20,29). Inaintea lui Dumnezeu, ei ar fi fost intinati. Dumnezeu tine cont de asocierile noastre.
          Intinarile exterioare din Vechiul Testament (contactul cu un lucru necurat, ca in Levitic 15 sau Numeri 19) sunt imagini ale intinarii interioare. Dar, ar fi fals de a gandi ca se poate desparti in totalitate ce este in exterior de ceea ce este in interior. Ceea ce facem cu trupul nostru, cu madularele noastre, nu este fara importanta! (vezi 1 Cor.6:15-17). Caile pe care umblam, scaunele pe care ne asezam (Ps.1:1), mesele la care mancam (1 Imp.13:9,15), afacerile la care colaboram (2 Cron.18:3 ; 20:36) nu raman fara consecinte spirituale. Si pasajele la care am facut aluzie aici nu sunt nicidecum caracteristice perioadei legii. Aceste relatari ne ofera invataturi morale, valabile in toate timpurile, principii imuabile.


          6          Este intinarea singura cauza ?


          Citim in brosura :

                         Nicio "comunine" care nu are cunostinta de pacatele altora nu poate sa ne faca sa devenim necurati. Intr-adevar, ceea ce ne intineaza, nu este o relatie "exterioara" cu pacatosii, ci faptul ca in interior si constient simpatizam cu pacatele lor sau faptul ca in interior si constient suntem indiferenti de pacatele lor. Ingaduinta fata de pacat, scuza indiferenta fata de rau - si nimic altceva - este ceea ce ne intineaza. ITS p.12

          Autorii insista cu tarie pe acest principiu, pe care il repeta sub diferite forme. Ei folosesc pentru a concluziona ca, un credincios nu poate deveni necurat prin legaturile sale exterioare, daca el nu are cunostinta de pacatul celor cu care este in legatura. Dupa ei, daca el traieste in comuniune cu Domnul, este curat, si trebuie sa fie primit la frangerea painii.
          Nu ma indoiesc ca, daca simpatizam sau suntem indiferenti fata de pacatul celor cu care suntem in legatura, aceasta ne intineaza. Dar, nu este corect de a concluziona ca doar aceasta ne poate intina.
          Nimeni nu va contesta ca o asociere constienta si voluntara cu raul este mai grava inaintea lui Dumnezeu, decat o asociere marcata de ignoranta, neglijenta sau lipsita de discernamant spiritual. Dar este acesta un motiv de a trata cu usurinta o astfel de asociere? Responsabilitatea pe care o avem inaintea lui Dumnezeu este in functie de ceea ce El ne-a incredintat. Robul care a cunoscut voia stapanului sau este mai vinovat, daca se poarta rau, decat cel care nu a cunoscut-o (Luca 12:47,48). Dar indraznim sa spunem ca acesta din urma nu are responsabilitate? In tarile noastre, toti crestinii au Cuvantul lui Dumnezeu la dispozitia lor si sunt responsabili de a I se supune. A ramane atasat de un sistem care a inlocuit indicatiile divine prin ganduri omenesti, este acesta un lucru fara importanta?
          In citatul de mai sus, autorii enunta de fapt un principiu care este strain Cuvantului lui Dumnezeu - ceea ce este intotdeauna periculos - , si in plus, care  este contrariul. A spune ca nu putem niciodata sa fim intinati decat prin propriul nostru rau (ca in aceasta imprejurare : "ingaduinta fata de pacat, scuza, indiferenta fata de rau"), aceasta inseamna de a pune deoparte principiul solidaritatii pe care il intalnim in toata Scriptura. Si autorii urmaresc sa distruga insemnatatea acestui principiu, in special prin comentariul lor referitor la Iosua 7, asupra caruia voi reveni mai departe.
          Credinciosii care se afla legati de sistemele religioase descrise prin trasaturile Babilonului cel mare, Duhul Sfant le zice: "Iesiti din ea poporul Meu, ca sa nu fiti partasi pacatelor ei si sa nu primiti din plagile ei" (Apoc.18:4). Nu zice: "Ramaneti in ea pentru a da marturie". A ramane in acest sistem, aceasta inseamana a fi solidar cu pacatele sale.


          7          Invatatura din 1 Corinteni 5


          Cazul de imoralitate care exista in adunarea din Corint - incest - a declansat reprosurile cele mai severe din partea apostolului Pavel, si i-a oferit ocazia de a invata principiile generale ce privesc intinarea unei adunari intregi prin intinarea unuia din cei care o alcatuiesc. Invatatura din acest capitol este completata prin ceea ce regasim, referitor la acelasi caz, in a doua epistola, capitolele 2 (v.2-11) si 7 (v.6-16).
          Adevarul solemn invatat aici, este ca raul in adunare actioneaza de o maniera asemanatoare aluatului intr-o plamadeala : "Nu stiti ca putin aluat dospeste toata plamadeala?" (1 Cor.5:6). Si apostolul indeamna : "Indepartati aluatul vechi, ca sa fiti o plamadeala noua" (v.7). Pentru a indeparta aluatul vechi, adica a se curati de un rau care intinase intreaga adunare, trebuia sa tina doliu (v.1) si  sa indeparteze din adunare pe cel care a infaptuit raul acela (v.13).
          Referitor la capitolul 5, autorii scriu :

                         Noi nu citim nicaieri ca toata adunarea din Corint era "intinata" - de altfel nu citim ca ea nu era! ITS p. 9.

          Si mai departe ;

                         Noul Testament nu ne spune nicaieri ca o adunare este "intinata" atunci cand exista un rau in mijlocul ei de care nu are cunostinta. O adunare nu este intinata chiar si atunci cand raul este facut public in mijlocul ei. O adunare este intinata doar atunci cand minimalizeaza sau scuza acel pacat si refuza astfel de a se desparti (comp. 1 Cor.5:2). Ea nu se intineaza decat daca este indiferenta fata de pacat. ITS p. 13.

          Aceasta este o repetare, sub o forma putin diferita, a unei invataturi gresite semnalata mai sus; acestea sunt afirmatii fara un fundament scripturistic. Dimpotriva, legatura profunda care exista intre madularele trupului - legatura care se regaseste in expresia sa locala, asa cum vedem intr-un mod admirabil in 1 Corinteni 12 - face ca pacatul unuia sa devina pacatul tuturor.
          In plus - nimeni nu ar gandi sa conteste - indiferenta fata de rau si refuzul de a-l judeca agraveaza situatia. Aceasta indiferenta si acest refuz adauga  vinovatia la intinarea existenta deja.
          Este limpede oricarui duh supus Cuvantului lui Dumnezeu ca imaginea aluatului care face sa dospeasca toata plamadeala este prezentata pentru a ne face sa intelegem ca intinarea unuia devine o intinare colectiva. Si insinuare ca adunarea nu era intinata prin prezenta raului din mijlocul ei este o incalcare grava facuta Cuvantului lui Dumnezeu.
          La versetul 7, apostolul zice : "Indepartati aluatul vechi", si nota precizeaza : a indeparta, are sensul de a "curati". A avut loc o intinare de care adunarea trebuia sa se curateasca.





       

sâmbătă, 23 ianuarie 2016





           




                  Asteptarea Actuala a Bisericii si Profetiile                                          care Stabilesc Adevarul cu Privire la                                           Intoarcerea Personala a Mantuitorului

                                                 - XI -
      

               Expuneri tinute la Geneva (1840) pe parcursul a unsprezece seri de catre J.N.Darby



          A unsprezecea si ultima seara : Apocalipsa 12 - Rezumat si Concluzii


          Am citit acest capitol 12 din Apocalipsa, nu pentru a vi-l explica in detaliu, ci pentru ca el ne prezinta un rezumat a ceea ce se va intampla in timpurile din urma, cel putin sursa cereasca a evenimentelor, si nenorocirilor de pe pamant(*). Intentia mea, in aceasta seara, este de a rezuma, de asemenea in ordine, ceea ce am spus despre evenimentele de la sfarsit, atat cat Dumnezeu imi va da putere s-o fac.

          (*) Salvarea pamantului se va afla in alta parte.

          Dar, mai inainte, scumpi prieteni, doresc sa revin asupra catorva idei exprimate in primele noastre seri. Incep deci, tratand aceste subiecte, prin a va reaminti marele scop, care dealtfel mi se pare a fi dublu. El trebuie sa aiba ca prim rezultat a ne detasa de lume, care este de fapt un efect permanent al Cuvantului, bineinteles atunci cand Duhul lui Dumnezeu actioneaza, dar profetia este in special eficace in acest sens; vreau sa zic ca ea tinde sa ne desparta de "acest veac rau". In al doilea rand, are menirea sa ne faca sa intelegem mai bine caracterul lui Dumnezeu si caile Sale fata de noi. Acestea sunt cele doua roade mari ale studiului profetiilor, care mi se par foarte pretioase.
          S-au facut mai multe obiectii la acest studiu; dar acesta este modul in care Satan actioneaza intotdeauna cu privire la adevar. Nu ma refer la obiectii ce privesc anumite puncte de vedere, ci la obiectii impotriva studiului profetiei in sine; si Satan actioneaza totdeauna asa fata de Cuvantul lui Dumnezeu in intregime. Unuia ii spune sa urmaresca morala, si nu dogmele (doctrine), pentru ca stie ca dogmele ii vor sustrage pe oameni de sub puterea sa, prin descoperirea lui Isus si a adevarului Sau in inimile lor. Altuia, ii sugereaza sa neglijeze profetia, pentru ca in ea este vorba despre judecata lumii, al carei print este el. Dar nu este blamat Dumnezeu, care ne-a dat-o, si chiar a atasat o binecuvantare speciala prin citirea acestei parti considerata mai dificila din Cuvantul Sau?
          Profetia arunca o mare lumina asupra economiilor (dispensatii) lui Dumnezeu, si, in acest sens, ne da multa lumina, de asemenea, pentru eliberarea noastra spirituala. Ceea ce impiedica cel mai mult sufletul sa afle aceasta eliberare, este eroarea care se face prin confundarea legii cu Evanghelia, economiile trecute cu economia actuala. Daca, in lupta noastra interioara, stam inaintea legii, ne este imposibil sa aflam pacea. Si totusi, daca se insista asupra diferentei care exista intre pozitia sfintilor din economiile trecute, si pozitia sfintilor din timpul economiei actuale, aceasta aduce tulburare in duhul multora. Ori, studiul profetiei raspandeste multa claritate asupra acestor puncte, si, in acelasi timp, chiar asupra modului de purtare pentru cei credinciosi; caci, in timp ce constatam clar o mantuire cu totul gratuita prin moartea lui Isus, profetia ne face sa intelegem toata aceasta diferenta despre care am vorbit, dintre situatia sfintilor de altadata si cea a sfintilor de astazi, si lumineaza toate planurile lui Dumnezeu referitor la drumul pe care ii conduce pe ai Sai, fie inainte, fie dupa moartea si invierea lui Isus.
          Mai mult, scumpi prieteni, dupa cum am spus, aceasta este intotdeauna nadejdea care ne este prezentata, si care lucreaza asupra inimilor si afectiunilor noastre. Exista astfel permanent inaintea noastra bucurii care imprima caracterul lor asupra sufletului nostru : ceea ce ocupa inima omului ca nadejde, aceea face regula umblarii sale.
          Ce mare importanta sa avem deci duhul plin de nadejdea lui Dumnezeu! Se pretinde ca nu este de folos sa patrundem in lucrurile ascunse; dar, daca este adevarat ca nu trebuie sa cercetam profetia, ar trebui, de asemenea, sa spunem ca gandurile nu trebuie sa duca dincolo de timpul prezent. Calea de a cunoaste cel mai bine ce ar vrea sa faca Dumnezeu in viitor, este cu siguranta de a cerceta profetia pe care El ne-a dat-o. Profetia inseamna viitorul, oglinda scripturistica a lucrurilor viitoare. Daca nu se cerceteaza ceea ce Dumnezeu a revelat cu privire la viitor, se ajunge in mod inevitabil la a se urma gandurile proprii. A spune ca "pamantul va fi plin de cunostinta lui Dumnezeu", aceasta este deja o profetie, si nu ne putem astepta la ceva sigur cu privire la caile lui Dumnezeu in aceasta privinta, nici chiar pentru lucrurile ceresti, fara a cerceta profetia. Fara indoiala, ne putem bucura de comuniunea cu Dumnezeu in timpul prezent, si acesta este ceva ce ne apartine acum; dar, referitor la toate detaliile gloriei viitoare, acesta este inca un subiect al profetiei. Tot ceea ce trece de timpul prezent, si care nu este o profetie a lui Dumnezeu, este doar o speculatie omeneasca.
          In alte cazuri, s-a zis ca profetia este, fara indoiala, foarte importanta atunci cand se implineste, deoarece atunci aceasta dovedeste adevarul Cuvantului lui Dumnezeu. Dar poate un copil al lui Dumnezeu sa foloseasca un astfel de limbaj, si sa pretinda limitarea folosirii profetiei la o astfel de utilitate? Ca si cum, cineva, considerandu-ma prieten, ma copleseste cu binefaceri, imi destainuie toate gandurile sale, ma informeaza despre tot ceea ce ar trebui sa se intample, iar eu nu ma folosesc de ceea ce el mi-a zis decat a ma convinge mai tarziu, cand lucrurile se vor intampla, ca el era un om credibil. Scumpi prieteni, aceasta este o mare jignire fata de bunatatea si prietenia lui Dumnezeu, daca ne comportam astfel fata de El. Si zic, ca voi si eu, ca crestini, nu avem nevoie sa vedem evenimentele  inainte sa credem ca Dumnezeu a spus adevarul. Voi credeti deja ca profetia este Cuvantul lui Dumnezeu.
          Dealtfel, o mare parte din profetii se vor implini la sfarsit, in zilele din urma, si atunci va fi prea tarziu pentru a fi convinsi de caracterul lor divin. Ele ne sunt date pentru a ne conduce acum in caile Domnului, si pentru a fi mangaierea noastra, facandu-ne sa intelegem ca Dumnezeu are totul la dispozitie, si nu omul. Astfel, patimile, in loc de a se implica in politica, se linistesc; eu vad ce spune Dumnezeu, citesc in Daniel ca totul este randuit dinainte, si ma linistesc. Despartit cu totul de aceste lucruri lumesti, pot sa cercetez dinainte adanca si desavarsita intelepciune a lui Dumnezeu; ma luminez si ma atasez de El, in loc sa urmez propriile mele pareri. Vad, in evenimentele care se deruleaza, desfasurarea gandurilor Celui Preainalt, si nu un domeniu abandonat patimilor omenesti. Si aceasta prin profetie, in special in evenimentele care se vor implini la sfarsit, in care caracterul lui Dumnezeu ne este aratat, tot ceea ce Dumnezeu a vrut sa spuna despre El Insusi, credinciosia Sa, puterea Sa, indelunga Sa ocrotire, dar, de asemenea, judecata pe care o va exercita cu siguranta peste nelegiuirea ingamfata, razbunarea rasunatoare care o vor atrage cei care distrug pamantul, pentru ca guvernarea Sa sa fie stabilita in pace si binecuvantare pentru toti. Intr-un cuvant, asa cum ce este vestit prin gura profetilor, referitor la iudei, arata caracterul Domnului, credinciosia si toate atributele Sale, la fel, ceea ce este spus referitor la Biserica, descopera caracterul Tatalui. Biserica este in relatie cu Tatal, iar iudeii cu Domnul (*), care este Numele caracteristic al relatiei lor cu Dumnezeu.

     (*) Peste tot unde cuvantul "Domnul" este scris cu litera "D" cu caracter italic "D" se refera la Yahve (Iehova), n.t.
 
          A fost citit, pentru unii dintre voi, duminica trecuta, acest binecunoscut pasaj al lui Pavel: "Nu vreau sa stiu nimic altceva decat pe Isus Hristos si pe El rastignit".
          As vrea sa spun un cuvant despre aceasta. Se prezinta permanent acest pasaj ca un argument impotriva studiului despre ceea ce se gaseste revelat in Cuvant. Aceasta provine din doua situatii: una se datoreaza influentei altora, care face ca de multe ori sa se citeze pasajul fara a se analiza contextul; celalata situatie se datoreaza, din nefericire! la mai mult sau mai putin o lipsa de sfintenie practica, la o dorinta de a se limita in a cerceta caile Domnului, si de a cunoaste astfel cat mai putin posibil. Nu este adevarat, chiar nu se spune ca trebuie sa ne limitam la cunoasterea lui Isus Hristos si a Lui rastignit. Trebuie ca noi sa-L cunoastem pe Isus Hristos glorificat, Isus Hristos asezat la dreapta lui Dumnezeu; este nevoie sa-L cunoastem ca Mare Preot, ca Mijlocitor inaintea Tatalui. Trebuie sa-L cunoastem pe Isus Hristos atat cat este posibil, si nu sa zicem: "Pentru ca m-am hotarat sa nu stiu intre voi altceva decat pe Isus Hristos si pe el rastignit". Aceasta inseamna a folosi Cuvantul lui Dumnezeu in mod gresit.
          Apostolul, vorbind in mijlocul paganilor, al filozofilor din Corint, voia sa spuna ca nu avea de gand sa abordeze terenul filozofiei pagane, ci se limita la Isus Hristos, Isus Hristos, dispretul oamenilor, pentru a nimici prin cruce aceasta glorie desarta, si pentru ca oamenii sa-si intemeieze credinta lor pe Cuvantul lui Dumnezeu, nu pe intelepciunea omeneasca. Dar el spune, de asemenea, in acelesi capitol, ca, atunci cand se afla printre crestini actioneaza cu totul altfel: vorbeste de "intelepciune printre cei desavarsiti". El nu voia filozofia omeneasca; dar, atunci cand se afla impreuna cu "cei desavarsiti", el zice: "Vorbim intelepciune printre cei desavarsiti (sau "maturi in credinta")". A vrea sa se limiteze la Isus rastignit, inseamna, repet, sa se limiteze la crestinismul cat mai putin posibil. In Evrei 6, apostolul spune ca el nu vrea sa faca ceea ce se zice aici; el condamna ceea ce ni se propune aici sub argumentul unei false smerenii, si zice: "De aceea, lasand cuvantul inceputului lui (sau "despre") Hristos, sa mergem spre maturitate (sau "desavarsire").
          Dupa aceste cateva observatii referitoare la studiul general al profetiei, vreau acum sa reamintesc in cateva cuvinte cum Se reveleaza Dumnezeu prin profetie.
          Capitolul 12 din Apocalipsa ne prezinta marele subiect al profetiei si al intregului Cuvant al lui Dumnezeu, adica lupta care are loc intre ultimul Adam si Satan.
          Acesta este centrul adevarului care raspandeste toata lumina care se afla in Sfanta Scriptura.
          Aceasta mare batalie poate avea loc pentru lucrurile pamantesti, si, in acest caz, este vorba de poporul iudeu; sau pentru Biserica, si atunci este dusa in locurile ceresti.
          De aceea, profetia are doua parti: nadejdea Bisericii si nadejdea iudeilor, desi prima, mai precis, nu se numeste deloc o profetie, in ce priveste pamantul si guvernarea sa de catre Dumnezeu.
          Dar, inainte de a ajunge la acest mare deznodamant, batalia dintre Satan si ultimul Adam, trebuie ca istoria primului Adam sa se desfasoare, si aceasta este ceea ce se intampla. In final, pentru ca Biserica sa fie in stare sa se preocupe de lucrurile lui Dumnezeu, este nevoie mai inainte de toate ca ea sa aiba certitudinea fericita a propriei pozitii inaintea Lui.
          La prima Sa venire, Hristos a implinit intrega lucrare care I-a fost incredintata de intelepciunea Tatalui in planurile eterne ale lui Dumnezeu; aceasta este ceea ce a asigurat pace Bisericii. Domnul Isus a venit astfel ca certitudinea mantuirii, cunoasterea harului lui Dumnezeu sa fie introdus in lume, adica in inima celor credinciosi. Dupa ce a implinit aceasta mantuire, El le-a facut-o cunoscut dandu-le viata. Duhul Sau cel Sfant care este pecetea in inimile lor, le descopera lucrurile viitoare, precum copiilor care fac parte din familie, mostenitori ai bunurilor din casa. In timpul care desparte prima venire a Domnului de a doua, Biserica este adunata prin lucrarea Duhului Sfant, pentru a avea parte de gloria lui Hristos atunci cand El va reveni.
          Iata, in putine cuvinte, cele doua mari subiecte pe care vi le-am expus; adica, Hristos care a implinit tot ceea ce era necesar pentru mantuirea Bisericii, salvandu-i pe toti cei care cred, si Duhul Sfant care lucreaza acum in lume pentru a transmite Bisericii cunoasterea acestei mantuiri. El nu vine sa ne propuna speranta ca Dumnezeu va fi bun; ci un fapt, acest fapt, repet, ca Isus a implinit deja mantuirea pentru toti care cred, si, cand Duhul Sfant transmite aceasta cunostinta unui suflet, el stie ca este salvat. A fi deci in relatie cu Dumnezeu ca si copii ai Sai, suntem mostenitori ai Sai, "mostenitori ai lui Dumnezeu, mostenitori impreuna cu Hristos". Tot ceea ce priveste gloria lui Hristos ne apartine, si Duhul Sfant ne este dat; in primul rand, pentru a ne face sa intelegem ca suntem copii ai lui Dumnezeu: ne este prezentat ca Duhul de infiere; dar, mai mult, este Duhul de lumina care ii invata pe copiii lui Dumnezeu care este mostenirea lor. Deoarece ei sunt una cu Hristos, intregul adevar despre gloria Sa le este descoperit, stapanirea pe care El o are peste toate lucrurile, Dumnezeu randuindu-L de asemenea mostenitor peste toate, si noi mostenitori impreuna cu El.
          Hristos a implinit tot ceea ce era necesar; Biserica, pana la a doua venire a Mantuitorului ei, este adunata dintre toate natiunile si unita cu El. Ea are cunostinta mantuirii pe care El a implinit-o si a gloriei viitoare, iar Duhul Sfant este, in cei care cred, pecetea mantuirii implinite si arvuna gloriei viitoare.
          Aceste adevaruri arunca o mare lumina peste intrega istorie a omului. Dar sa ne amintim mereu ca marele subiect al Bibliei, este batalia dintre Hristos, ultimul Adam si Satan.
          In ce stare l-a gasit Hristos pe primul Adam? In cea mai cazuta stare in care a trebuit sa coboare ca si cap responsabil al intregii creatii. L-a gasit intr-o stare de ruina, in intregime pierdut. Iata ce trebuia sa se descopere inainte de venirea lui Hristos: Dumnezeu nu L-a adus pe Fiul Sau in lume ca Mantuitor, decat atunci cand tot ceea ce era necesar pentru a demonstra ca omul este incapabil prin el insusi de orice bine, a ajuns la final. Toata starea omului, inainte si dupa potop, sub lege, sub profeti, nu a facut decat sa dovedeasca totdeauna atat de clar ca omul este pierdut. A falimentat permanent, in toate imprejurarile posibile, pana acolo ca, Dumnezeu trimitandu-L pe Fiul Sau, slujitorii au zis: "Iata mostenitorul, veniti sa-L omoram", si masura pacatului ajungand la culme, harul lui Dumnezeu a prisosit atunci si ne-a dat mostenirea, noua sarmanilor pacatosi, mostenirea impreuna cu Hristos in gloria cereasca, pe care o avem ca arvuna, avandu-L pe Hristos in Duh aici pe pamant.
          Vreau acum sa intru putin mai mult in succesiunea economiilor (dispensatiilor), si, de asemenea, in ce priveste caracterul lui Dumnezeu in aceasta privinta, si primul lucru pe care doresc sa-l remarcati este potopul, deoarece, pana la aceasta perioada, nu a existat, ca sa zicem asa, o guvernare in lume. Profetia care a existat inainte de potop era ca Hristos trebuie sa vina: iata spre ce indrepta invatatura lui Dumnezeu. "Iata, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai Sai" (Iuda 14).
          Dar am sa trec peste acele timpuri.
          Prin Noe, avem guvernarea pamantului, Dumnezeu prezentandu-Se ca judecator si incredinteaza omului sabia.
          Ceea ce doresc apoi sa remarcati in acele timpuri, este chemarea lui Avraam. Observati ca principiul guvernarii nu mai este pus aici inainte prin Cuvant, ci principiul promisiunii si chemarea de a fi in relatie cu Dumnezeu, in persoana aceluia care devine radacina tututror promisiunilor lui Dumnezeu, Avraam, tatal celor credinciosi. Dumnezeu l-a chemat, facandu-l sa parasesca patria sa, familia sa, spunandu-i sa mearga intr-o tara pe care i-o va arata. Dumnezeu S-a revelat fata de el ca Dumnezul promisiunii, care a despartit un popor pentru Sine Insusi printr-o nadejde care i-a dat-o. Acesta este timpul cand Dumnezeu se descopera ca Dumnezeul Cel Atotputernic.
          Dupa aceasta, dintre urmasii lui Avraam, prin acelasi principiu al alegerii, Dumnezeu ia pe copiii lui Iacov pentru a fi poporul Sau pe pamant, obiect al tuturor preocuparilor Sale pamantesti, si din sanul caruia trebuia sa vina dupa carne Hristos. In acest popor Israel, a desfasurat si dezvoltat intregul Sau caracter ca Domnul; El nu este numai un Dumnezeu al promisiunii, ci este un Dumnezeu care reuneste cele doua principii, de guvernare si de chemare, care a fost fiecare in mod succesiv pus in evidenta, prin Noe si prin Avraam. Israel era poporul chemat, despartit, dar despartit pentru binecuvantari pamantesti, si de a se bucura de promisiune, si in acelasi timp pentru a fi obiectul exercitarii guvernarii lui Dumnezeu dupa legea Sa.
          Avem deci principiul semnalat prin Noe, cel al guvernarii pamantului, si principiul semnalat prin Avraam, cel al chemarii si al alegerii sale; si iata-L pe Domnul care trebuie sa implineasca tot ceea ce El a zis ca Dumnezeul promisiunii, "Cel care este, care era si care vine", si care guverneaza intreg pamantul dupa dreptatea legii Sale, dreptate descoperita prin Israel.
          Am aratat ca Dumnezeu a conditionat implinirea promisiunilor Sale, in acele timpuri, de credinciosia omului, si ca El a folosit ocazia pentru a proba si manifesta, in detaliu si ca un mic tablou, toate caracterele prin care El a lucrat fata de om. Este ceea ce a facut prin preoti, profeti, imparati, etc. Acum, vreau sa observati in mod special ca profetia ne descopera rezultatul acestor relatii ale lui Dumnezeu cu Israel si cu omul, nu doar ca manifestare a caderii omului, dar mai ales ca manifestare a gloriei lui Dumnezeu.
          Atunci cand Israel a incalcat legea in toate felurile posibile, chiar si in familia lui David, care era ultima speranta a natiunii, in momentul cand a falimentat, atunci incepe profetia, cu toate aspectele sale, si avand aceste doua trasaturi: unul, manifestarea gloriei lui Hristos, pentru a arata ca poporul a incalcat legea; si celalalt, manifestarea gloriei viitoare a lui Hristos, pentru a sustine credinta acelora care doresc sa pazeasca legea, si care vad in jurul lor doar faliment.
          Este prea tarziu pentru a se da atentie la profetii atunci cand ele s-au implinit deja. Cei carora li se adresau ele trebuiau sa asculte de profeti atunci cand ei profeteau: Cuvantul lui Dumnezeu trebuia sa vorbeasca constiintei lor. La fel este si pentru noi. In acelasi timp, aveau instiintarile care vesteau ca Mesia trebuia Sa fie trimis, Sa vina si sa sufere pentru a implini lucruri importante.
          Profetia se aplica in special la pamant: nu se profeteste cu privire la cer; este vorba despre lucruri care trebuie sa se intample pe pamant, si in aceasta se insala Biserica: a crezut ca trebuie sa fie ea insasi implinirea acestor binecuvantari pamantesti, in timp ce ea este chemata sa se bucure de binecuvantari ceresti. Privilegiul Bisericii este de a avea partea sa in locurile ceresti, si, mai tarziu, binecuvantarile se vor raspandi peste poporul pamantesc. Biserica este ceva cu totul aparte in timpul lepadarii poporului pamantesc, alungat din cauza pacatelor sale, si imprastiat printre natiuni, din mijlocul carora Dumnezeu Si-a ales un popor, pentru a-l face sa se bucure de gloria cereasca impreuna cu Isus Insusi. Domnul, dupa ce a fost lepadat de iudei, a devenit o Persoana in totalitate cereasca. Aceasta este doctrina care se gaseste in special in scrierile lui Pavel. Nu mai este Mesia al iudeilor, ci un Hristos inaltat, glorificat, si Biserica unita impreuna cu El in cer; si aceasta este, scumpi prieteni, lipsa de cunoastere a acestui adevar imbucurator, motivul care a dus la o astfel de slabire a Bisericii.
          Trasand pe scurt istoria acestor diferite economii, ne ramane acum sa vedem Biserica glorificata, dar fara ca Domnul Isus Sa-si abandoneze niciunul din drepturile Sale asupra pamantului. El este mostenitorul; trebuia sa-Si verse sangele ca sa rascumpere mostenirea. Asa cum a zis Boaz, al carui nume inseamna: in el este puterea: "In ziua cand vei cumpara ogorul din mana Naomei, vei cumpara si pe Rut moabita, sotia mortului, ca sa ridici numele mortului in mostenirea sa" (Rut 4:5). trebuia ca Hristos sa rascumpere Biserica, impreuna-mostenitoare prin har (asa cum Boaz, imaginea lui Hristos, a rascumparat mostenirea luand-o de sotie pe Rut), mostenire care I se cuvenea prin hotararea Domnului.
          Iata deci, Hristos si Biserica avand drept de mostenire, adica la toate lucrurile pe care Hristos Insusi Le-a creat ca Dumnezeu. Dar care este starea actuala a Bisericii? Mosteneste ea acum aceste lucruri? Niciunul, deoarece, pana cand nu vom fi in glorie, nu putem avea nimic, in afara de Duhul promisiunii care este "arvuna mostenirii noastre pentru rascumpararea posesiunii dobandite". Pana atunci, Satan este printul acestei lumi, dumnezeul lumii acesteia; el ii acuza chiar si pe copiii lui Dumnezeu din locurile ceresti, pe care nu le ocupa de altfel decat prin uzurpare, la aceasta neavand nevoie decat de poftele oamenilor, si de puterea pe care o exercita asupra creaturii cazute si indepartate de Dumnezeu, chiar daca, in defenitiv, providenta lui Dumnezeu face ca totul sa se intoarca spre implinirea planurilor Sale.
          Si acum, scumpi prieteni, dupa ce am vazut drepturile lui Hristos si ale Bisericii Sale, sa cercetam modul cum Hristos le va pune in valoare. Ori, tocmai aceasta este ceea ce ne conduce sa vedem, in ordinea lor, implinirea acestor lucruri de la sfarsit. Trebuie doar, ajuns aici (caci nu am vorbit pana acum decat despre iudei), sa arunc o privire asupra natiunilor.
          Am vazut ca, atunci cand falimentul natiuni iudaice a fost total, Dumnezeu a transferat dreptul de guvernare catre natiuni; dar guvernarea pamantului a devenit atunci separata de chemarea si de promisiunile lui Dumnezeu. Am vazut, reunite in poporul iudeu, aceste doua lucruri, chemarea lui Dumnezeu si guvernarea pamantului; ele au devenit distincte din momentul cand Israel a fost pus deoparte. Am vazut deja aceste doua principii: guvernarea prin Noe, si chemarea prin Avraam. La iudei, aceste doua principii se regaseau impreuna; dar Israel a falimentat, si el a incetat de atunci sa poata manifesta principiul guvernarii lui Dumnezeu, deoarece in Israel Dumnezeu actiona in dreptate, si ca Israel aratandu-se nevrednic nu mai putea sa fie depozitarul puterii lui Dumnezeu. Dumnezeu a parasit deci tronul Sau pamantesc din Israel. Totusi, cu privire la chemarea pamanteasca, Israel a contiunat sa fie poporul chemat, caci lui Dumnezeu nu-I pare rau de darurile Sale si de chemarea Sa. Referitor la guvernare, Dumnezeu poate sa o transfere unde vrea, si El a transferat-o la natiuni. Exista chemati si dintre natiuni, dar aceasta este pentru cer. Niciodata chemarea lui Dumnezeu pentru pamant nu a fost transferata catre natiuni: ea a ramas la iudei; daca vreau o religie pamanteasca, trebuie sa fiu iudeu.
          Din momentul in care Biserica isi pierde caracterul ei ceresc, atunci pierde totul. Ce s-a intamplat cu natiunile dupa ce le-a fost inmanata guvernarea? Ele au devenit "fiare"; asa sunt numite cele patru monarhii. Indata ce guvernarea a fost transferata natiunilor, ele au devenit prigonitori ai poporului lui Dumnezeu. Acestea sunt, in primul rand, Babilonul; in al doilea rand, mezii si persii; apoi, grecii; si in final romanii. Ei bine, aceasta a patra monarhie si-a desavarsit crima sa in acelasi moment cand iudeii si-au implinit-o pe-a lor; adica a implinit, in persoana lui Pilat din Pont, dorintele unei natiuni razvratite, pentru a-L omori pe Cel care era Fiul lui Dumnezeu si Imparatul lui Isarel. Puterea natiunilor este intr-o stare de declin, ca si poporul chemat, poporul iudeu. Intre timp ce se intampla? In primul rand, mantuirea Bisericii. Nelegiuirea lui Iacov, crima natiunilor, judecata lumii, a iudeilor, toate acestea au dus la mantuirea Bisericii, si aceasta a fost implinita prin moartea lui Isus. In al doilea rand, tot ceea ce s-a intamplat de atunci are ca scop strangerea copiilor lui Dumnezeu. Dumnezeu a aratat in toate acestea multa rabdare. Iudeii, poporul chemat, au devenit razvratiti, alungati din prezenta lui Dumnezeu, natiunile au devenit de asemenea razvratite, dar guvernarea se afla inca acolo: in stare de cadere, este adevarat, dar rabdarea lui Dumnezeu este de asemenea acolo, asteptand pana la sfarsit. Ce se va intampla apoi?
          Biserica se va alatura lui Hristos in locurile ceresti.
          Acum, sa presupunem ca la timpul hotarat de Dumnezeu, Biserica in totalitate va fi adunata; ce se va intampla cu ea? Va merge imediat sa-L intalneasca pe Domnul, si apoi va avea loc nunta Mielului, mantuirea va fi desavarsita la acelasi tron de glorie, in locurile ceresti. Unde vor fi natiunile atunci? Guvernarea celei de-a patra monarhii va fi inca acolo; iudeii se vor aduna in aceeasi stare de razvratire, si chiar, o buna parte, se vor supune lui Anticrist, pentru a face razboi Mielului. De ce aceasta, si de ce Evanghelia nu a impiedicat o astfel de stare de lucruri? Deoarece Satan, pana in acest moment, nu a fost niciodata aruncat din cer, si ca, in consecinta, tot ceea ce Dumnezeu a facut pe acest pamant pentru om a fost stricat, fie in guvernarea natiunilor, fie in relatiile actuale ale iudeilor cu Dumnezeu; totul a fost stricat prin prezenta lui Satan, intotdeauna, exercitandu-si funesta sa influenta.
          Dar acum, Dumnezeu va lua lucrurile in mainile Sale. Si ce ar trebui sa faca? Sa-l deposedeze pe Satan, luandu-i puterea. Este ceea ce va face Isus atunci cand Biserica va fi impreuna cu El, si cand va incepe sa actioneze pentru a pune toate lucrurile intr-o ordine dupa gandul Sau.
          Scumpi prieteni, de indata ce Biserica va ajunge in prezenta lui Hristos, va avea loc lupta din cer, astfel ca tronul ceresc de guvernare va fi curatit de aceste surse producatoare de rau, de acesti agenti activi ai raului din umanitate si din intrega creatie. Rezultatul unei astfel de batalii este usor de prevazut; Satan va fi expulzat din cer, fara sa fie legat inca; dar el va fi aruncat pe pamant in mare furie, deoarece stie ca nu mai are decat putin timp. Din acest moment, puterea va fi stabilita in cer in conformitate cu voia lui Dumnezeu. Dar, pe pamant, va fi cu totul altfel, deoarece, atunci cand Satan va fi aruncat din cer, va instiga intregul pamant, si-l va ridica, in special, pamantul apostat si razvratit impotriva puterii lui Hristos care vine din cer. Este zis: "De aceea bucurati-va, ceruri, si voi, care locuiti in ele! Vai de voi, pamant si mare ..." (Apoc.12:12).
          Cerurile create vor fi deci ocupate de Hristos si Biserica Sa, iar Satan in mare furie va fi pe pamant, neavand decat putin timp. Sub influenta lui Antihrist, cea de-a patra monarhie va deveni sfera in care se va desfasura atunci activitatea lui Satan, care va uni pe iudei cu acest print apostat impotriva cerului. N-am sa intru aici in dovezile scripturistice: am vorbit deja de acestea; ma limitez decat la fapte in ordinea implinirii lor. Nu este nevoie sa spun ca rezultatul la toate acestea va fi judecata si distrugerea celei de-a patra fiare si a lui Antihrist. Isus Hristos va nimici, prin aceeasi judecata, puterea lui Satan in guvernarea pe care am vazut ca a incredintat-o natiunilor. Cel care detine aceasta putere, aliindu-se iudeilor, si fiind asezat la Ierusalim ca centrul guvernarii pamantului, va fi distrus prin venirea Domnului domnilor si Imparatului imparatilor, si Hristos va ocupa din nou aceasta capitala a guvernarii, care va deveni tronul lui Dumnezeu pe pamant.
          Dar, chiar daca Domnul a coborat pe pamant, chiar daca puterea lui Satan a fost distrusa, si guvernarea asezata in mainile Celui Drept, pamantul nu va fi adus inca sub sceptrul Sau. Ramasita iudeilor este eliberata, fiara si Antihrist nimiciti; dar lumea, nu recunoaste inca drepturile lui Hristos, si va dori sa aiba ceea ce este  de drept mostenirea Sa. Va trebui ca Domnul sa curete terenul, pentru ca locuitorii pamantului sa se bucure de binecuvantarile domniei Sale neincetat si fara piedica, si ca bucuria si gloria sa fie asezate in aceasta lume, care a fost atat de mult timp in stapanirea Vrajmasului.
          Primul lucru pe care il va face Domnul va fi sa curateasca tara ( tara care apartine iudeilor) de tyrieni, filisteni, sidonieni, edomiti, moabiti si de amoniti, pe scurt, tot ce se afla intre Eufrat si Nil. Aceasta se va face prin puterea lui Hristos in favoarea poporului Sau restabilit prin bunatatea Sa. Iata deci poporul in siguranta; apoi, tot ceea ce mai ramane din Israel va fi adunat dintre natiuni. Atunci cand poporul va fi astfel asezat in tara lui in pace deplina, un alt vrajmas va veni: acesta este Gog; dar el nu va veni decat pentru nimicirea sa.
          Cred ca va fi in acele timpuri, probabil la inceputul acestei perioade, in afara de aceste judecati publice, o manifestare mult mai linistita, mult mai intima, a Domnului fata de iudei. Aceasta este ceea ce va avea loc, atunci cand El va cobori pe muntele Maslinilor, cand picioarele Sale vor sta... pe munte..., dupa expresia din Zaharia 14:3 si 4. Va ramane intotdeauna Acelasi Isus; dar Se va descoperi in mod pasnic, si se va arata nu ca Hristosul din cer, ci ca Mesia al iudeilor.
          Apoi va fi lumea viitoare, pregatita si stabilita prin aceste judecati si prin prezenta Domnului, care va inlocui prezenta raului si a lui Satan. Cei care au vazut aceasta glorie manifestata la Ierusalim vor merge sa anunte venirea natiunilor. Acestea se vor supune lui Hristos; ele vor recunoste pe iudei ca poporul binecuvantat de Hristos, se vor intoarce in tara lor, si vor deveni ele insele scena unei glorii care, de la Ierusalim ca centrul ei, se va intinte in binecuvantare peste tot unde rasa umana va putea sa se bucure de efectele sale. Marturia glorie va fi raspandita peste tot, inimile pline de bunavointa, se vor supune planurilor si gloriei lui Dumnezeu, ca raspuns la aceasta marturie. Toate promisiunile lui Dumnezeu vor fi implinite, si tronul Domnului va fi asezat la Ierusalim, si va deveni pentru intregul pamant sursa bucuriei sale; restabilirea poporului lui Dumnezeu va fi pentru lume ca viata din morti.
          Un lucru este de adaugat, ca in aceasta perioada Satan va fi legat, si, in consecinta, binecuvantarea va fi neintrerupta, pana cand el va fi "dezlegat pentru putin timp". In locul vrajmasului din inaltime, in locul guvernarii sale al carui centru este astazi in vazduh, in locul confuziei si a ruinei pe care o produce atat cat ii este ingaduit, acolo va fi Hristos impreuna cu ai Sai, ca sursa si mijloc de binecuvantare mereu noua. Guvernarea din locurile ceresti va deveni garantia, si nu piedica sau instrumentul impotrivitor fata de binefacerile lui Dumnezeu. Biserica glorificata, marturie pentru toti, prin chiar pozitia sa, a masurii infinite a dragostei Tatalui, si a acestei credinciosii care a implinit toate promisiunile Sale, si mai mult, de a satisface sperantele slabelor noastre inimi, va umple cu bucuria sa locurile ceresti, si va aduce prin slujba ei bucurie lumii, pentru care va fi instrumentul harului de care inima sa se bucura. Asa va fi Ierusalimul ceresc, martor in glorie al harului care l-a asezat atat de sus. Din mijlocul lui va curge acest fluviu de viata, unde se afla pomul vietii, ale carui frunze sunt pentru vindecarea natiunilor; caci, chiar in glorie, Biserica va pastra acest placut caracter de har. In acelasi timp, pe pamant, Ierusalimul pamantesc va fi centrul de guvernare si de domnie a dreptatii Domnului. Martor, prin pozitia si gloria sa aici pe pamant, a credinciosiei Domnului Dumnezeului sau, asa cum a fost, in falimentul sau, martor al dreptatii Sale, va deveni ca loc al tronului Sau, centrul de exercitare al acestei dreptati; "natiunea sau imparatia care nu se vor supune va fi nimicita". Caci, in aceasta stare de glorie pamanteasca, desi asezata prin harul noului legamant, aceasta cetate va pastra totusi caracterul sau natural, astfel ca ea va fi martor al caracterului Domnului, asa cum Biserica este martor al caracterului Tatalui. Dumnezeu va implini deplin semnificatia acestui nume de "Dumnezeul Preainalt Stapanul cerului si al pamantului"; si Hristos va indeplini, in toata plinatatea lor, functiile Marelui Preot dupa randuiala lui Melchisedec, care, dupa biruinta castigata asupra vrajmasilor poporului lui Dumnezeu, va binecuvanta pe Dumnezeu din partea poporului, si poporul din partea lui Dumnezeu (vezi Gen.14:18 si urmat.).
          Scumpi prieteni, va dati seama ca exista o multime de detalii in care nu am intrat; de exemplu, situatia iudeilor care vor fi prigoniti in Iudeea. Sunt pasaje care ne invata, dar aceasta schita generala va va face sa cercetati voi insiva Cuvantul lui Dumnezeu referitor la acest subiect. Atasez, din partea mea, o mai mare importanta la trasaturile principale ale profetiei, si iata de ce: dupa cum am spus, exista , pe de-o parte, distinctia economiilor, care devin, prin cercetarea acestor adevaruri, extrem de clare; si, pe de alta, caracterul lui Dumnezeu, care este in acest mod pe deplin revelat. In orice caz, nimic nu impiedica studierea profetiei in detaliile sale. Daca privim lucrarile oamenilor, vom gasi imediat, este adevarat, o multime de imperfectiuni; dar, dimpotriva, in lucrarile lui Dumnezeu: cu cat intram mai mult in cele mai mici detalii, cu atat mai mult vedem desavarsirea.
          Fie ca Dumnezeu sa implineasca in noi, si in toti copiii Sai, aceasta despartire tot mai mare fata de lume, care trebuie sa fie, inaintea lui Dumnezeu, rodul asteptarii Bisericii, in vederea binecuvantarilor ceresti, si de asemenea a judecatilor grozave care va lovi tot ceea ce tine inima omului legata de aceasta lume! caci judecata va veni peste toate aceste lucruri pamantesti. Fie ca Dumnezeu sa implineasca, de asemenea, dorinta inimii mele, si marturia Duhului Sfant!

                                                -----------------------------------
         

          

         

                                                                     

luni, 11 ianuarie 2016





       




   

                                   ASTEPTAREA ACTUALA A BISERICII
                          SI PROFETIILE CARE STABILESC
                               ADEVARUL CU PRIVIRE LA
                            INTOARCEREA PERSONALA A
                                       MANTUITORULUI

                                                   - X -

      Expuneri tinute la Geneva (1840) pe parcursul a unsprezece seri de catre J.N.Darby



                A zecea seara : Isaia 1 - Binecuvantari pamantesti pentru Israel (continuare)


          Cateva pasaje din Cartea Sfanta, pe care nu am putut sa le citez ultima data, asupra destinului iudeilor, in special pasaje preluate de la profetii mici, incheie profetia istorica care priveste acest popor; am zis istorica, deoarece profetia este istoria pe care Dumnezeu ne-a dat-o referitor la viitor.
          Va reamintesc o situatie foarte importanta referitoare la iudei; istoria lor este in special manifestarea gloriei Domnului. Intreb: De ce ne priveste pe noi toata aceasta istorie? Se zice: Ce-mi pasa ce vrea sa faca tatal meu pentru fratii mei, si manifestarea caracterului sau in aceste fapte? Cand vom vedea cat de mult loc ocupa acest subiect in Cuvantul lui Dumnezeu, vom fi convinsi ca lucrul este deosebit de scump inimii lui Dumnezeu, daca el nu este si pentru noi. In acest popor, prin caile lui Dumnezeu fata de el, in care caracterul Domnului este deplin revelat, prin care natiunile vor cunoaste pe Domnul, si prin care noi insine invatam sa-L cunoastem.
          O persoana poate fi imparat al unei tari, si tatal unei familii; si iata diferenta intre ceea ce este Dumnezeu fata de Biserica, si ceea ce este El fata de iudei. Fata de Biserica, are caracterul de Tata; fata de iudei, caracterul de Domnul (*). Credinciosia Sa, caracterul Sau neschimbator, atotputernicia Sa, guvernarea Sa asupra intregului pamant, toate acestea s-au revelat in istoria lui Israel; de aceea aceasta istorie ne ajuta sa-L cunoastem pe Domnul.

          (*) Oriunde cuvantul "Domnul" este scris cu litera "D" cu caracter italic ("D") este vorba despre Yahve (Iehova), n.t.

          Psalmul 126: "Cand a intors Domnul pe captivii Sionului... atunci se spunea printre natiuni: Domnul a facut lucruri mari pentru ei!".
          Referitor la acelasi subiect vedeti Ezechiel 39:6, 7 : "Si voi trimite un foc asupra Magogului si printre cei care locuiesc linistiti in insule; si vor cunoaste ca Eu sunt Domnul. Si voi face cunoscut Numele Meu cel sfant in mijlocul poporului Meu Israel si nu voi mai lasa sa fie profanat Numele Meu cel sfant. Si natiunile vor cunoaste ca Eu sunt Domnul, Cel Sfant in Israel".
          Versetul 28 : "Si vor cunoaste ca Eu sunt Domnul Dumnezeul lor, pentru ca i-am dus in captivitate printre natiuni, si i-am adunat pe pamantul lor. Si nu voi mai lasa acolo pe niciunul dintre ei". Iata prin ce mijloc se face Domnul cunoscut. Tatal se reveleaza sufletelor noastre prin Evanghelie, prin Duhul de infiere; dar Domnul se face cunoscut prin judecatile Sale, prin exercitarea puterii Sale pe pamant.
          Am spus ca Tatal se face cunoscut prin Evanghelie deoarece Evanghelia este un sistem de har pur, un sistem care ne invata sa actionam dupa principiul harului; nu dupa principiul "ochi pentru ochi, nu dupa dreptatea pe care o cere legea talionului; acesta este un principiu dupa care trebuie sa fiu desavarsit asa cum Tatal meu este desavarsit. Nu este vorba despre guvernarea Domnului. Fara indoiala, Domnul va binecuvanta natiunile; dar caracterul Imparatiei Sale consta in faptul ca "judecata se va intoarce la dreptate" (Psalmul 94:15). La prima venire a lui Isus Hristos, judecata se afla in mainile lui Pilat, si dreptate in Isus; dar, cand Isus va reveni, judecata se va uni cu dreptatea. Acum, poporul lui Hristos, copiii lui Dumnezeu trebuie sa urmeze exemplu Mantuitorului, adica sa nu se astepte ca judecata sa fie dupa rigorile dreptatii, ci sa fie blanzi si smeriti fata de toate insultele pe care le primesc din partea oamenilor. Uniti cu Hristos, acestea sunt compensate prin puterea dragostei Sale personale care-i intareste, prin mangaierea care decurge din prezenta Duhului Sau, si, mai mult, prin nadejdea gloriei ceresti. Pe de alta parte, Domnul va mangaia pe poporul Sau printr-o actiune directa a dreptatii Sale in favoarea sa, si restabilindu-l in gloria pamanteasca
          Iudeii, iata deci poporul prin care si in care Dumnezeu Si-a stabilit Numele Sau de Domnul, si caracterul Sau de judecata si de dreptate. Biserica, iata poporul in care, dupa cum este potrivit in familia Sa, Tatal manifesta caracterul Sau de bunatate si dragoste. Ce se va intampla cu iudeii in timpurile de la urma? Ceea ce deja am observat in Ieremia 30 la 33, si in Ezechiel 36 la 39, unde am vazut o serie de promisiuni si revelatii cu privire la acest subiect. Va voi cita alte cateva pasaje despre acelasi subiect, urmarind ordinea profetilor in Biblie.

          Daniel 12:1... Aici este infatisata prezenta Aceluia care va actiona pentru poporul lui Daniel, adica pentru poporul iudeu. Vreau sa remarcati cateva trasaturi ale acestei profetii. Mai intai, Dumnezeu in puterea Sa, prin misiunea lui Mihail, va sta ferm pentru copiii poporului lui Daniel, si acesta va fi un timp de stramtorare asa cum nu a mai fost niciodata. Aceasta ne explica ceea ce am citit in Matei 24, si Marcu13:19. Invierea (v. 2) se aplica iudeilor. Veti gasi exact aceleasi expresii in Isaia 26:19:  "Mortii Tai vor trai..." si in Ezechiel 37:12. Aceasta este o inviere figurativa a poporului inmormantat, ca natiune, printre popoare. "Unii vor invia pentru rusine, pentru dispret etern". Este ceea ce se va intampla iudeilor (Isaia 66:24). Intr-un cuvant, pe de-o parte, Dumnezeu va sta ferm pentru poporul Sau intr-un timp de stramtorare, si, pe de alta, o ramasita eliberata, iata rezumatul capitolului 12 din Daniel.
          In Osea 2:14, pana la sfarsitul capitolului, vedem ca Domnul il va reprimi pe Israel, si-l va introduce in tara sa dupa ce l-a smerit, si dupa ce i-a vorbit inimii lui; o va face ca in zilele tineretii sale; Domnul va face un legamant cu el, si-l va binecuvanta in orice fel in aceasta tara, si-l va logodi cu El pentru totdeauna. Si, mai mult, va exista un lant neintrerupt de binecuvantari pamantesti de la Domnul, raspandite din belsug peste Israel, care este samanta lui Dumnezeu (aceasta este puterea cuvantului Izreel); deoarece El adauga: "Si o voi semana pentru Mine in tara". Caci Israel va deveni mijlocul de binecuvantare pentru pamant, ca viata din morti. Acum, totul este acoperit de pacat; duhurile rautatii sunt in locurile ceresti si exista tot felul de nenorociri, insotite fara indoiala de numeroase binefaceri, roadele indurarii Sale. Dumnezeu face ca toate sa lucreze spre binele celor care-L iubesc; dar, in acele timpuri, va fi plinatate de binecuvantari pamantesti.
          Osea 3:4, 5: "Pentru ca fiii lui Israel vor ramane multe zile fara imparat si fara capetenie si fara jertfa si fara stalp (sau "statuie") si fara efod sau terafimi. Dupa aceea fiii lui Israel se vor intoarce si-L vor cauta pe Domnul Dumnezeul lor si pe David, imparatul lor, si se vor intoarce cu frica (sau "tremurand") la Domnul si la bunatatea Lui, la sfarsitul zilelor". Ei nu-L vor avea nici pe Dumnezeul adevarat nici un dumnezeu fals; dar, dupa aceea, Il vor cauta pe Domnul si pe David, adica Preaiubitul, - Hristos.
          Ioel 3:16-18, 20, 21. Dupa ce a vorbit despre natiuni atunci cand poporul Sau va reveni din robia sa, in versetele de mai inainte cu ocazia judecatii exercitate asupra neamurilor, Dumnezeu vorbeste acum despre iudei. Ierusalimul va fi curatat; Domnul va locui in Sion; El va fi un refugiu pentru poporul Sau si tarie pentru copiii lui Israel. Iata ce se va intampla atunci cand judecata lui Dumnezeu va veni peste natiuni.
          Amos 9:14,15: "Si voi intoarce captivitate poporului Meu... Si-i voi sadi in tara lor si nu vor mai fi smulsi din tara lor". Aceasta nu s-a implinit inca.
          Ceea ce precede aceste versete este citat in capitolul 15 din Fapte, nu pentru a demonstra ca profetia s-a implinit atunci, ci faptul ca Dumnezeu a avut intotdeauna in vedere principiul unui popor scos dintre natiuni. Adica limbajul profetilor este in concordanta cu Simon Petru care relateaza ceea ce a facut Dumnezeu in acel timp. Aceasta nu era implinirea unei profetii, ci stabilirea unui principiu, rostit prin gura profetilor cat si prin cea a lui Simon Petru.
          Mica 4:1-8. Nici aceasta nu este implinita. Vedem aici o topografie a Ierusalimului si restabilirea primei sale stapaniri.
          Cap.5:4, 7 si 8. Numele lui Hristos devine in curand mare pana la marginile pamantului; Israel este o ploaie de binecuvantari divine peste tot, si iese biruitor fata de toti care i se impotrivesc.  
          Referitor la Mica, puteti sa remarcati, reamintind principiul deja stabilit, modul in care profetia mentioneaza (7:19 si 20) promisiunile neconditionate facute parintilor.
          Tefania 3:12, pana la sfarsit. Ce limbaj avem aici! Este spus ca Dumnezeu se va odihni in dragostea Sa. Este atat de miscator ca El se va "odihni". Ce inseamna aceasta? Vedeti versetul 13: "Ramasita lui Israel nu va lucra nedreptate, nici nu va vorbi minciuni, nici nu se va gasi in gura lor o limba inselatoare; ci ei vor paste si se vor culca si nimeni nu-i va inspaimanta"
          Zaharia 1:15, 17-21). Vedem acolo patru monarhii, care l-au risipit pe Israel, risipite ele insasi prin puterea si judecata lui Dumnezeu.
          Cap. 9:9, pana la sfarsit: "Bucura-te foarte mult, fiica a Sionului! Striga de bucurie, fiica a Ierusalimului! Iata, Imparatul tau vine la tine...". Se poate spune ca aceasta s-a implinit deja, dar numai in parte. Trebuie remarcat ca, atunci cand Duhul Sfant citeaza acest loc din Zaharia (Ioan 12:15), omite aceste cuvinte: "El este drept si aduce mantuire". Isus, intr-adevar nu S-a crutat. Atunci cand I-au zis in deradere: "Daca esti Fiul lui Dumnezeu, coboara de pe cruce", El nu a facut-o, nu S-a ferit de suferinta; nu a garantat pentru El Insusi, ci El a fost garantul nostru.
          Cap.10:6, pana la sfarsit. Cand a fost Israel ca si cum Domnul nu l-ar fi alungat? Niciodata.
          Acum, vedem ca poporul Israel va fi restabilit in tara sa, dar nu va fi decat o ramasita care va fi pastrata.
          Cap.12. Versetul 2 mentioneaza un timp de razboi, chiar al tuturor natiunilor impotriva lui Israel; dar Dumnezeu il va intari pe Israel intr-un mod extraordinar, si natiunile vor fi nimicite, si duhul indurarilor si al cererilor va fi raspandit peste ramasita lui Israel, care va contempla cu o inima patrunsa de durere pe Mesia pe care L-au starpuns. 
          Am sa reiau Isaia 18, unde profetia prezinta cateva dificultati de traducere; dar marele sau obiect este prea evident pentru a fi intunecat de anumite traduceri oricare ar fi. Fluviile lui Cus sunt Nilul si Eufratul. Vrajmasii lui Israel erau asezati pe aceste doua fluvii in perioada biblica a istoriei lor. Ori, in aceasta profetie, iata o tara care este dincolo de aceste fluvii, o tara indepartata care nu era inca in relatie cu Israel la timpul profetiei: profetia are deci in vedere o tara care trebuie sa existe mai tarziu.
          Versetul 3. Dumnezeu cheama toate popoarele lumii locuite sa ia cunostinta de ceea ce va urma. Iata ca toate natiunile se ocupa de Israel; ele sunt somate, din partea lui Dumnezeu, sa ia aminte la ce se intampla cu privire la Ierusalim; toate sunt interesate de soarta lui; lumea este invitata sa asiste la judecata care va avea loc. Asteptand, Dumnezeu sta linistit, lasand popoarele sa actioneze (v. 4); Israel incepe sa se intoarca in tara sa.
          Aceasta este o descriere a lui Israel reintrand in Iudeea cu ajutorul catorva natiuni indepartate de acest popor, care nu sunt nici Babilonul, nici Egiptul, nici alte natiuni cu care a avut de-a face Israel din vechime. Nu zic ca aceasta este Anglia, Franta sau Rusia. Israelitii vor reintra in tara lor, dar nu Dumnezeu se va ocupa de aceasta (*). Israel este abandonat la dispozitia natiunilor; si cand totul pare sa anunte ca el va inflori si va prospera din nou, iata ca mladitele si ramurile sale vor fi taiate, si vor fi lasate, toata vara si toata iarna, pasarilor rapitoare si fiarelor campului, care semnifica natiunile. Totusi, in timpul acela, un dar din acest popor va fi adus la Domnului, si din partea acestui popor, in locuinta Domnului ostirilor, la muntele Sion.

     (*) Este foarte interesant ca aceste lucruri au fost scrise in anul 1840, iar statul Israel a luat fiinta in anul 1948 in urma "Declaratiei Balfour din 1917", un lord englez, si care prevedea intemeierea unui "Camin national evreiesc" in Palestina ! Evreii din toata lumea au venit aici, dar, asa cum spune fratele Darby, nu condusi de Dumnezeu, ci in necredinta ! Restabilirea adevarata, dupa gandul lui Dumnezeu va avea loc in viitor (n.t.).

          Psalmul 126:4 : "Intoarce, Doamne, pe captivii nostri". Sionul si Iuda vor fi adusi mai intai. Captivii din Sion sunt deja intorsi, atunci cand aceasta rugaciune va fi adusa inaintea lui Dumnezeu (v. 1); dar acestia sunt doar arvuna a ceea ce Dumnezeu va face cand va intoarce tot Israelul.
          Trebuie sa va spun ceva despre aceasta risipire a lui Israel si Iuda si despre restabilirea lor. Primii care vor fi adusi sunt iudeii care L-au respins pe Isus, care sunt vinovati de moartea lui Isus. Cunoasteti ca cele zece semintii nu au fost niciodata vinovate de aceasta crima. Exista o diferenta remarcabila in natiune : cele zece semintii au fost risipite inaintea aparitiei celor patru monarhii; Asirienii sunt cei care au dus in captivitate cele zece semintii, inainte ca Babilonul sa existe ca imperiu. O situatie relativa a unui grup de iudei, care traiesc printre arabi, ne-a fost relatata de M. Wolff, care i-a vizitat recent. Acesti iudei spun ca sunt descendeti dintr-un grup care nu a vrut sa se intoarca in Iudeea impreuna cu Ezra, pentru ca ei stiau ca cei care se vor intoarce cu Ezra va trebui sa-L omoare pe Mesia, si ei au ramas acolo unde erau. Chiar daca aceasta traditie este falsa, existenta sa este deosebit de remarcabila. Oricum ar fi, un lucru este adevarat, ca iudeii, respingandu-L pe Hristos, se vor supune lui Antihrist; vor face un legamant cu Locuinta mortilor (sheol) si cu moartea (Isaia 28), dar legamantul lor le va sfarama toate sperantele. Fiind uniti cu Antihrist, vor suporta consecintele acestui legamant, si in final vor fi nimiciti. Doua parti din locuitorii intregii tarii vor fi nimiciti; chiar in tara lui Israel, dupa intoarcerea lor (Zaharia 13:8,9).
          Daca veti citi Ezechiel 20:32-38, veti vedea ca este cu totul altceva cu cele zece semintii. In loc de cele doua parti nimicite din tara, cei razvratiti nu vor intra deloc in tara. Dumnezeu va face cu ei ceea ce El a facut fata de Israel la iesirea sa din Egipt: ii va nimici inainte ca ei sa intre in tara.
          Exista deci doua categorii de iudei, numiti asa la intoarcerea poporului; va fi, mai intai, natiunea iudaica propriu-zisa, adica Iuda si cei care erau impreuna cu Iuda, care L-au respins pe adevaratul Hristos; ei se vor uni cu Antihrist, si doua parti vor fi nimicite din tara; in al doilea rand, cei razvratiti din cele zece semintii vor fi de asemenea nimiciti, dar in pustiu, inainte de a intra in tara.
          Matei 23:38,39. Aceasta judecata, pe care Isus a purtat-o pentru popor, ne face sa intelegem siguranta venirii Domnului pentru restabilirea lui Israel, si de a domni in mijlocul lor. "Ierusalime, Ierusalime, cetate care omoara pe profeti... Iata, vi se lasa casa pustie... pana cand veti zice: Binecuvantat fie Cel care vine in Numele Domnului!".
          Israel Il va vedea pe Isus, dar atunci cand acest cuvant din Psalmul 118:26, va iesi din gura sa. Acest psalm prezinta tabloul bucuriei lui Israel, in timpul acela, si de aici Domnul va scoate judecata care este peste conducatorii iudeilor, atunci cand L-au lepadat: "Piatra pe care au lepadat-o ziditorii a ajuns cap de unghi" (v. 22). Acesta este un salut de bucurie, pe care Dumnezeu l-a pus in gura copiilor care glorificau pe Mantuitorul in templu, precursorii celor care, in timpurile despre care vorbim, vor primi inimi de copilasi, si-L vor recunoaste pe Mantuitorul care altadata a fost lepadat de parintii lor.  Acesta psalm care celebreaza bucuria si binecuvantarea lui Israel, datorita credinciosiei Domnului, semnaland totodata pacatul acestei natiuni, prin lepadarea "pietrei" care trebuia sa constituie temelia lui Dumnezeu in Sion, dar care a devenit, prin necredinciosia acestei natiuni, "o piatra de cadere" si de judecata.
          In afara acestor doua categorii de israeliti care vor reveni sub indrumarea providentei, dar la initiativa lor, Domnul, dupa aparitia Sa, va aduna, dintre natiuni, pe cei alesi ai natiunii iudaice care vor mai fi inca printre ei, si aceasta chemare va fi insotita de o mare binecuvantare (vezi Matei 24:31; comp. Isaia 27:12 si 13, si 11:10-12).
          Adaug aici doua principii foarte simple si clare, care deosebesc toate binecuvantarile anterioare (intoarcerea din Babilon, de exemplu), de implinirea profetiilor pe care le cercetam.
          Aceste principii sunt :
  
          1. binecuvantarile decurg din prezenta lui Hristos, Fiul lui David;
          2. ele sunt o consecinta a noului legamant.

          Nici una nici alta din aceste conditii nu au fost indeplinite de la intoarcerea din Babilon, si pana in ziua de azi.
          Evanghelia nu se ocupa de binecuvantarile pamantesti ale iudeilor, despre care este vorba in aceste profetii.    
       

luni, 4 ianuarie 2016





     

                                  ASTEPTAREA ACTUALA A BISERICII
                          SI PROFETIILE CARE STABILESC
                               ADEVARUL CU PRIVIRE LA
                          INTOARCEREA PERSONALA A
                                    MANTUITORULUI

                                                 - IX -

       Expuneri tinute la Geneva (1840) pe parcursul a unsprezece seri de catre J.N.Darby



          A noua seara : Ezechiel 37 - Binecuvantari pamantesti pentru Israel (continuare)

          
          Ceea ce se intampla oaselor pe care le-a vazut Ezechiel reprezinta foarte clar ceea ce doresc sa va vorbesc in aceasta seara; vreau sa zic ceea ce Dumnezeu, in bunatatea Sa, va face in favoarea lui Israel. Meditand la acest subiect, voi urma metoda pe care am folositt-o mereu, adica va voi prezenta succesiv marturiile Cuvantului lui Dumnezeu.
          Va amintiti ca, data trecuta, incepand acest subiect, am vazut diferenta dintre legamantul incheiat cu Avraam si legamantul legii de pe muntele Sinai, si ca, de fiecare data cand Dumnezeu a vrut sa-Si arate indurarea fata de poporul Sau, El Si-a amintit de legamantul incheiat cu Avraam. Am vazut de asemenea ca Israel s-a bucurat de efectul promisiunilor sub legamantul facut in pustie, si nu sub cel facut cu Avraam, si ca, de atunci, Israel, fiind asezat sub conditia de ascultare pentru a pastra bucuria promisiunilor, a esuat complet; dar ca, cu toate acestea, datorita mijlocirii lui Moise, Dumnezeu a putut sa binecuvanteze acest popor.
          Vreau sa vedeti cum Israel a falimentat, chiar dupa aceea, chiar fiind stabilit in tara pe care Domnul i-a dat-o; si ca Dumnezeu a ridicat profeti, de o maniera cu totul particulara, pentru a-l convinge de pacatul in care a cazut, si pentru a le arata celor credinciosi ca planurile lui Dumnezeu fata de Israel nu-si vor pierde niciodata efectul lor; ca, prin Mesia, se va implini tot ceea ce Dumnezeu a vorbit, si ca exact atunci cand Israel va falimenta, aceste promisiuni ale restabilirii sale vor fi pretioase pentru ramasita credincioasa din acest popor.
          Amintiti-va ca, in istoria pacatului lui Israel sub lege, avem istoria inimii fiecaruia dintre noi; ca, daca stam inaintea lui Dumnezeu, vom vedea ca nu este decat har, pe care-l cunoastem prin lucrarea lui Dumnezeu, care poate, nu doar sa ne sustina, ci sa ne scoata din situatiile in care ne aflam ca urmare a pacatului.
          Vreau sa remarcati decaderea si ruina lui Israel, sub toate formele guvernarii sale, de la intrarea sa in tara Canaanului. Stiti ca Iosua este cel care i-a introdus pe israeliti in aceasta tara. Cartea Iosua este istoria biruintelor lui Israel asupra canaanitilor, istoria credinciosiei pe care Dumnezeu a aratat-o in implinirea a tot ceea ce El a promis poporului Sau. Cartile Judecatori si Samuel sunt istoria caderii lui Israel in tara Canaan pana la David, dar, in acelasi timp, istoria rabdarii lui Dumnezeu. Vom vedea mai intai, cum Iosua prezinta israelitilor conditia si caracterul lor.
          El le citeaza (cap.24) tot ceea ce Dumnezeu a facut pentru ei, tot harul si toata bunatatea Sa; atunci (v. 16) poporul raspunde: "Departe de noi sa parasim pe Domnul...". Si (v. 19) Iosua zice poporului: "Nu veti putea sluji Domnului"; si poporul zice: "Nu, pentru ca vom sluji Domnului...Vom sluji Domnului Dumnezeului nostru si vom asculta de glasul Lui". Iosua a facut deci legamant cu poporul in ziua aceea. Aceasta capetenie a mantuirii lor i-a condus in tara promisa; ei se bucurau de efectul harului, si se angajeaza din nou sa asculte de Domnul.
          Ei bine, vom vedea, in Jud. 2, ca au esuat complet. Nu voi mai alunga pe vrajmasii vostri dinaintea voastra, zice Dumnezeu, ci vor fi alaturi de voi; si, versetul 11: "Si fiii lui Israel au facut rau in ochii Domnului si au slujit baalilor...si mania Domnului s-a aprins impotriva lui Israel"
          Aceasta vom vedea intotdeauna: binefaceri din partea lui Dumnezeu, si nerecunostinta din partea omului.
          Sa citim pasajele care ne arata cum s-a abatut (de a nu asculta) Israel sub toate formele de guvernare.
          1 Samuel 4:11. Eli era mare preot, judecatorul si capetenia lui Israel; dar pacatul fiilor sai era de nesuportat, si vom vedea gloria lui Israel aruncata la pamant: chivotul lui Dumnezeu a fost luat si cei doi fii ai lui Eli, Hofni si Fineas, murind. Versetele 18-21: Eli insusi moare, si nora sa numeste copilul pe care l-a nascut I-Cabod (nu mai este glorie), zicand: "S-a departat gloria din Israel, pentru luarea chivotului lui Dumnezeu si pentru socrul ei si pentru sotul ei".
          Atunci Dumnezeu, care l-a ridicat pe Samuel, primul numit pe nume dintre toti profetii, guverneaza in Israel prin el; dar, curand dupa aceea, Israel il respinge pe profet (1 Sam.8:7): "Asculta de glasul poporului in tot ce iti zic ei, pentru ca nu pe tine te-au lepadat, ci pe Mine M-au lepadat, ca sa nu domnesc peste ei. Dupa toate faptele pe care le-au facut, din ziua din care i-am scos din Egipt si pana in ziua aceasta". Atunci Dumnezeu le-a dat deci un imparat in mania Sa, si cunoastem ce s-a intamplat cu acest imparat pe care ei l-au ales (cap. 15).
          1 Samuel 15:26. Este rostita judecata; si Samuel a zis lui Saul: "Nu ma voi intoarce cu tine: pentru ca ai lepadat cuvantul Domnului si Domnul te-a lepadat ca imparat peste Israel".
          Aceste diverse pasaje arata ca Israel a falimentat, sub lege, sub profet si sub preot; si iata ruina sub imparatul pe care l-au ales. David este ridicat in locul lui Saul; Dumnezeu actioneaza prin har facand aceasta alegere; El este cel care il da pe David lui Israel, imaginea lui Hristos, si, dupa carne, tatal lui Hristos.
          Astfel, prin bunatatea lui Dumnezeu, Israel ajunge deosebit de bogat si glorios sub David si Solomon. Dar vom vedea curand ca acest popor s-a abatut din nou sub acesti doi printi (1 Imp.11:5-11). "Si Solomon a facut rau inaintea Domnului si n-a urmat deplin pe Domnul...Si Domnul S-a maniat pe Solomon".
          Este un lucru foarte trist de a vedea, cum inima omului, in toate imprejurarile posibile, se indeparteaza de Dumnezeu; si aceasta se intampla in general; este lectia pe care trebuie sa o retinem din istoria poporului Israel. Stiti ca el a fost impartit in doua parti, si ca zece semintii au devenit in totul necredincioase. In persoana lui Ahaz, familia lui David, ultimul sprijin omenesc al sperantelor lui Israel, a inceput sa devina idolatra (2 Imp.16:10-14). Pacatul lui Manase a umplut masura acestei necredinciosii (2 Imp.21:11, 14, 15).
          Aceasta este, in cateva cuvinte, purtarea lui Israel si Iuda chiar, pana la robia babiloniana. Duhul lui Dumnezeu rezuma istoria lor, istoria crimelor lor si a rabdarii Sale, in aceste miscatoare cuvinte (2 Cronici 36:15, 16): "Si Domnul Dumnezeul parintilor lor a trimis prin solii Sai la ei, trezindu-i de dimineata si trimitandu-i; pentru ca Ii era mila de poporul Sau si de locasul Sau. Dar ei batjocoreau pe solii lui Dumnezeu si dispretuiau cuvintele Lui si radeau de profetii Lui, pana a izbucnit mania Domnului impotriva poporului Sau si n-a mai fost vindecare".
          Acesta a fost sfarsitul existentei lor in tara Canaanului, in care au fost introdusi prin Iosua. Numele Lo-ami (nu este poporul Meu) este in cele din urma inscris peste ei. 
          Dupa ce am parcurs rapid istoria decaderii lor, pana la deportarea in Babilon, acum avem sa observam promisiunile care au sustinut credinta ramasitei credincioase a acestui popor, in timpul nelegiuirii si pe perioada captivitatii natiunii.
          Exista o promisiune importanta de semnalat, care serveste ca baza secundara in asteptarea iudeilor credinciosi. Ea se gaseste in 2 Samuel 7, si in 1 Cronici 17. Intre cele doua pasaje exista aceasta diferenta, ca cel din Cronici se aplica direct la Hristos; si aceasta diferenta face referire la ce exista in aceste carti, in care una ( Samuel) este istorica, si alta (Cronici) este un rezumat care leaga intrega istorie, de la Adam, in sensul genealogic la Hristos si la sperantele lui Israel, si din care sunt excluse, in consecinta, toate necredinciosiile si caderile imparatilor lui Israel. Iata aceasta promisiune: "Si voi randui un loc poporului Meu Israel si il voi sadi, ca sa locuiasca intr-un loc al sau si sa nu mai fie tulburat; si fiii rautatii nu-l vor mai asupri ca inainte" (2 Sam.7:10). 1 Cronici 17:11: "Si va fi asa: cand ti se vor implini zilele si te vei duce la parintii tai, voi ridica samanta ta dupa tine, care va fi dintre fiii tai, si-i voi intari imparatia. El Imi va construi o casa si ii voi intari tronul pentru totdeauna. Eu ii voi fi Tata si el Imi va fi fiu ...". Aplicarea acestor cuvinte la Hristos se gaseste in Evrei 1, si gasim, in aceasta promisiune, promisiunile facute lui Avraam si semintei sale, toate promisiunile facute lui Israel, asezat sub ocrotirea si reunit in persoana Fiului lui David.
          Am vazut acum, scumpi prieteni, promisiunea facuta lui David, care este baza tuturor promisiunilor care privesc familia acestui nume. Am vazut caderea acestei familii, si de asemenea promisiunea facuta Fiului lui David, lui Mesia. 
          Vom continua studiul acestui subiect in marturiile directe ale profetilor.
          Isaia 1:25, 28, descrie restaurarea deplina a iudeilor, dar prin judecatile care vor indeparta pe cei rai. Isaia 4:2-4. "In ziua aceea (timpul necazului cel mare), Odrasla Domnului va fi spre frumusete si glorie, iar rodul pamantului spre maretie si stralucire pentru cei scapati ai lui Israel. Si va fi asa: cel care va ramane in Sion si cel lasat in Ierusalim se va numi sfant, oricine este scris printre cei vii in Ierusalim; dupa ce va spala Domnul murdaria fiicelor Sionului si va curati sangele Ierusalimului din mijlocul lui, prin duhul de judecata si prin duhul de ardere".
          Capitolul 6 din acelasi profet ne face sa intram deplin in duhul profetiei. Era momentul cand avea sa domneasca Ahaz, acel Ahaz pe care l-am vazut ca a trimis altarul pagan de la Damasc la Ierusalim; si Isaia avea sa fie trimis sa-l intalneasca pe acest imparat, fiu al lui David, care a introdus apostazia. Cuvantul ne prezinta mai intai gloria lui Hristos, manifestat ca Domnul de trei ori sfant (ceea ce Ioan spune in capitolul 12 din Evanghelia sa), aceasta glorie condamna intreaga natiune, dar produce prin har duhul de mijlocire, la care raspunde indurarea care restabileste natiunea. Aceasta indurare, care insa, nu se va implini fara judecatile care vor scapa poporul si pamantul de cei rai, dupa o impietrire indelungata, si care a umplut masura sa prin lepadarea lui Isus Hristos si a marturiei pe care El a dat-o prin Duhul in apostoli (cititi v.9-13).
          Isaia 11:10. "Si va fi asa: in ziua aceea... natiunile o vor cauta" radacina lui Isai. Vedem aici cand si cum pamantul va fi plin de cunostinta Domnului: atunci cand cel rau va fi nimicit prin suflarea gurii Sale. Atunci Domnul va rechema pe Israel, si Isi va  pune mana a doua oara (cititi v. 9-12).
          Isaia 33:20-24; si cap.49. S-a zis ca, in aceste capitole, Sionul este Biserica. Dar, cand a venit bucuria deplina, Sionul a zis: "Domnul m-a parasit si Domnul m-a uitat". Imposibil, daca Sionul ar fi fost Biserica. Cum asa ceva! Biserica parasita in mijlocul bucuriei sale! Cititi deci v. 14-23 din cap.49. Aceeasi remarca asupra cap.62 in intregime, asupra cap.65:19-25, unde vom vedea foarte clar ca este vorba de binecuvantari pamantesti, de o stare de lucruri necunoscuta pana in ziua de azi pe pamant. In ziua aceea, Dumnezeu Insusi, Se va bucura de Ierusalim.
          Acestea sunt promisisuni care vestesc destul de clar gloria viitoare a Ierusalimului, cat si a poporului iudeu. Am sa trec la capitole care sunt chiar mai directe cu privire la acest subiect.
          Ieremia 3:16-18: "Si va fi asa: cand ...". Exista lucruri care par a fi implinirea multor profetii; de exemplu, intoarcerea din Babilon; dar Dumnezeu a dat la aceasta un raspuns de o natura particulara: a pus impreuna lucruri care nu s-au aflat niciodata inca impreuna. De exemplu, in acest pasaj: "Toate natiunile se vor aduna la el". Este clar ca aceasta nu s-a intamplat la intoarcerea din robia babiloniana. S-a zis: este vorba despre Biserica. Nu, caci "In zilele acelea, casa lui Iuda va umbla cu casa lui Israel si vor veni impreuna din tara de la nord in tara pe care am dat-o de mostenire parintilor vostri". In final, vom vedea reunite trei lucruri: Ierusalimul, tronul Domnului, Iuda si Israel reuniti, astfel incat natiunile se vor aduna la tronul lui Dumnezeu; trei lucruri care cu siguranta nu s-au implinit inca simultan. Atunci cand a fost intemeiata Biserica, Israel era imprastiat. Cand Israel a revenit din Babilon, nu exista nici Biserica, nici strangerea natiunilor.
          Ieremia 30:7-11: "Este un timp de necaz pentru Iacov; dar el va fi salvat din el... si strainii nu-l vor mai inrobi. Ci vor sluji Domnului Dumnezeului lor si lui David, imparatul lor... si Iacov se va intoarce si va avea odihna si va fi in siguranta si nimeni nu-l va inspaimanta". Cu siguranta, iata pentru Israel evenimente fericite, care nu s-au realizat inca.
          Ieremia 31:23, 27, 28, 31, pana la sfarsit. Remarcati aici versetul 28. Cine este ca Domnul sa dezradacineze, sa darame si sa distruga? Asa cum a zis ca El va zidi si va semana. Este irational, intr-adevar, ca toate judecatile lui Israel, si toate binecuvantarile, care privesc aceleasi persoane, sa fie aplicate Bisericii. Si, daca este vorba despre Biserica, ce vrea sa zica Turnul lui Hananeel pana la Poarta Unghiului, dealul Gareb, etc.? Si remarcati aceste ultime cuvinte din capitol: "niciodata nu vor mai smulse, nici nu vor mai fi surpate".
          Ieremia 32:37-42. Pasaj miscator cu privire la gandurile Domnului referitor la acest popor. Dupa ce le-a promis binecuvantari prin har, si i-a asigurat ca El va fi Dumnezeul lor, Domnul zice: "Ii voi sadi in tara aceasta intr-adevar cu toata inima Mea si cu tot sufletul Meu. Pentru ca... dupa cum am adus asupra poporului acestuia tot raul acesta mare, tot asa voi aduce asupra lor tot binele pe care l-am spus cu privire la ei".
          Ieremia 33:6-11, 24-26. Inca o binecuvantare a lui Israel, pentru Ierusalim, si aceasta prin prezenta Semintei care va rasari lui David, care va exercita judecata si dreptatea pe pamant. Sa ne amintim, scumpi prieteni, ca nu ne este prezentat nicidecum in Cuvantul lui Dumnezeu pe Duhul Sfant ca Samanta lui David, nici in pozitia de a exercita judecata pe pamant. Pe de alta parte, daca s-ar gandi sa se aplice la intoarcerea din Babilon, voi cita Neemia 9:36, 37: "Iata, astazi suntem robi... iar noi suntem in mare necaz". Cat de putin intoarcerea din Babilon a fost implinirea a tot ce am citit despre promisiuni! Exprima starea descrisa de Neemia tot sufletul, intreaga inima a lui Dumnezeu in favoarea poporului Sau? Vedeti cum Duhul lui Dumnezeu apreciaza ce s-a realizat dupa intoarcerea din Babilon. Aceste promisiuni ale lui Dumnezeu deci nu s-au implinit.
          Ezechiel 11:16-20. Pana in ziua de azi Israel, sau mai degraba iudeii, se afla sub influenta judecatii cuprinsa in acest pasaj: "Iar cand duhul necurat a iesit din om, umbla prin locuri fara apa, cautand odihna, si nu gaseste" (Mat.12:43). Versetele care urmeaza, din Ezechiel, vorbesc de starea lor de la urma, in care ei sunt supusi judecatii, si atunci Dumnezeu va da ramasitei o inima noua.
          Ezechiel 34:22, pana la sfarsitul capitolului, unde vedem din nou ca David, imparatul lor, este in mijlocul lor, si ca binecuvantarile sunt de neschimbat.
          Ezechiel 36:22-32. Dar mi se poate obiecta: "dar acestea sunt lucruri spirituale la care si noi vom lua parte", raspund: da, vom lua parte la binecuvantarile maslinului; dar acesta nu trebuie golit de ce ii apartine. De ce vom lua parte si noi? Pentru ca noi suntem altoiti in Hristos. Daca suntem ai lui Hristos, noi suntem copiii lui Avraam, si vom lua parte la tot ce este spiritual. Dar aici este vorba despre lucruri pamantesti, si pasajul ne vorbeste de o maniera foarte clara.
          "Si veti locui in tara pe care am dat-o parintilor vostri, etc."(v. 28). Biserica nu are decat un Tata, care este Tatal Domnului nostru Isus Hristos.
          Acum, voi puncta, in treacat, aluzia la acest oracol pe care il contine un pasaj foarte cunoscut (Ioan 3:12). Aluzie fara indoiala la ceea ce a fost spus in mai multe locuri de profeti, dar in special in pasajul de care ne-am ocupat, si in care am vazut o citare aproape textuala in cuvintele pe care Domnul le-a adresat lui Nicodim. Deorece El i-a zis : Cum, voi, invatatorii lui Israel, voi care ar trebui sa intelegeti ce este absolut necesar ca Israel sa se poata bucura de promisiuni, sa aiba o inima noua si curatita : cum, voi nu intelegeti ce va spun? Cand spun ca trebuie sa se nasca din apa si din duh, voi nu Ma intelegeti? Si daca, atunci cand va vorbesc de lucruri pamantesti, nu le intelegeti, cum le veti crede pe cele ceresti? E ca si cum le-ar spune: Daca v-am vorbit de lucruri care privesc pe Israel, daca v-am spus ca Israel trebuie sa se nasca din nou pentru a se bucura de promisiunile pamantesti care ii apartin, si daca nu ati inteles ceea ce profetii vostri v-au vorbit, cum veti intelege lucrurile ceresti, gloria lui Hristos inaltat la cer, si Biserica impreuna cu El in aceasta glorie cereasca? Nu ati inteles invataturile profetilor vostri; voi, invatatorii lui Israel, ar fi trebuit sa intelegeti cel putin lucrurile pamantesti, ceea ce Ezechiel si alti profeti au spus cu privire la acest subiect.
          Vedem in mod efectiv in acest pasaj din Ezechiel, ca in multe alte pe care le-am citat, fructele pomilor, roadele campurilor, si alte lucruri asemanatoare, care sunt bunuri pamantesti promise lui Israel, dar, in acelasi timp, era nevoie de o schimbare de inima pentru a se bucura de ele. Trebuia ca Israel sa fie reinnoit in inima sa pentru a primi promisiunile Canaanului; trebuie ca Dumnezeu sa-i faca sa umble in randuielile Sale dandu-le o inima noua, si atunci, si numai atunci, se vor bucura de binecuvantarile prezise. Acestea, tu Nicodim, ar trebui sa le intelegi prin acelasi limbaj al profetilor vostri.
          In capitolul 37 din Ezechiel, avem o istorie detaliata a restabilirii lui Israel, reunirea celor doua parti ale natiunii, intoarcerea in tara lor, starea lor de unitate si credinciosie fata de Dumnezeu in aceasta tara; Dumnezeu fiind Dumnezeul lor; David, imparatul lor, fiind prezent, prezent pentru totdeauna, astfel ca natiunile vor cunoaste ca Dumnezeul lor este Domnul, atunci cand templul Sau va fi in mijlocul lor neincetat.
          Ezechiel 39:22-29. Este evident ca aceasta nu s-a intamplat inca; deoarece, in aceasta perioada, Dumnezeu nu-Si va mai ascunde fata de ei, asa cum o face acum, si ca ii va strange in tara lor, nelasand pe niciunul printre natiuni, ceea ce este evident ca nu s-a implinit inca.
          Sa amintim, in incheiere, marile principii pe care se sprijina aceste profetii. Restabilirea iudeilor este intemeiata pe promisiunile neconditionate facute lui Avraam. Caderea lor a venit atunci cand au actionat prin propriile puteri, si dupa ce au probat in toate felurile rabdarea lui Dumnezeu, pana cand nu a mai fost o alta cale. Judecata a venit peste ei, dar Dumnezeu revine la promisiunile Sale.
          Sa aplicam aceasta propriilor noastre inimi. Este intotdeauna aceeasi istorie, istoria noastra, intotdeauna istoria caderii. Din momentul in care Dumnezeu ne-a asezat intr-o anumita situatie, noi indata falimentam. Dar exista in spatele a toate acestea un principiu de putere, adica descoperirea planurilor lui Dumnezeu, si in consecinta promisiunile neconditionate, si am vazut ca aceasta este mijlocirea si prezenta lui Isus, care este calea de implinire a acestor promisiuni. Am vazut de asemenea ca Dumnezeu nu executa judecata decat dupa mult timp, dupa o indelunga rabdare, dupa ce a epuizat toate mijloacele posibile care ar fi trebuit sa aminteasca omului datoriile sale fata de Dumnezeu, daca ar fi existat vreo scanteie de viata in inima sa; dar nu a existat niciuna. 
          Persoanele indreptatite prin har tin la promisiunile care isi vor gasi implinirea lor in manifestarea Aceluia care poate sa le realizeze, si avand meritul de a le realiza pentru altii. Nimic nu poate pune mai bine in lumina aceste principii ca aceasta istorie a lui Israel. "Si toate acestea, spune apostolul, li se intamplau ca pilde si au fost scrise pentru avertizarea noastra". Aceasta este o oglinda unde putem vedea, pe o parte, inima omului, care falimenteaza intotdeuna, iar pe cealalta parte, credinciosia lui Dumnezeu, care nu esueaza niciodata, care va implini toate promisiunile Sale, si care va manifesta o putere deosebita, care va birui toata nelegiuirea omului si puterea lui Satan. Aceasta va veni cand vrajmasia si-a atins punctul culminant dupa cum este spus: "Inima acestui popor s-a ingrosat"; implinirea acestei judecati o gasim nu doar in Fapte 28:27, ci o gasim rostita cu aproape opt secole mai inainte prin profetul Isaia. Atunci cand acest popor a lepadat tot, Dumnezeu l-a impietrit, pentru a-l face un monument al cailor Sale. Ce rabdare din partea Sa!
          La fel este si in ceea ce ne priveste pe noi, natiunile; executarea judecatii este suspendata de aproape optsprezece secole, si Dumnezeu epuizeaza inca toate resursele exterioare ale harului Sau, pentru a vedea daca exista un gand de bine in inimi. Dupa cum a zis Domnul: "Daca n-as fi venit si nu le-as fi vorbit, nu ar avea pacat; dar acum nu au dezvinovatire pentru pacatul lor... Daca n-as fi facut intre ei lucrari pe care nimeni altul nu le-a facut, nu ar avea pacat; dar acum M-au si vazut si M-au urat, si pe Mine si pe Tatal Meu". Rabdare uimitoare! Har infinit din partea Celui care S-a interesat de noi, chiar dupa razvratirea si nelegiuirea noastra!
          Lui se cuvine toata gloria!             
          
          
aze