Translate

marți, 26 ianuarie 2016




                            DAR TU RAMAI IN CELE CE AI INVATAT
                                                           2 Timotei 3:14
                                                                    - I -


     Jacques-Andre Monard



          1          Introducere


          O brosura de origine olandeza, intitulata Impreuna cu toti sfintii, a fost mai mult sau putin raspandita prin adunari. Ea implica in mod profund invatatura pe care am primit-o cu privire la despartirea eclesiastica. In situatia dificila in care se afla in prezent adunarile, brosura ridica asupra multora intrebari, astfel ca nevoia unei lamuriri este pe deplin resimtita.


          In pasajele care urmeaza, brosura Impreuna cu toti sfintii este numita simplu : brosura, si cei care au scris-o : autorii (D. Steenhuis, W.J. Ouweneel, H. Madema). Citatele din brosura sunt tiparite mai retras si cu un caracter special. Titlul brosurii este prescurtat ITS.


          Cat de mult as fi prefera sa las altora aceasta raspundere! Dar gandul de a putea fi de folos unora dintre fratii si surorile mele, m-a facut sa indepartez aceasta ezitare. Si, lucrarea incheiata, pot sa-I multumesc lui Dumnezeu pentru ajutorul primit din partea multor frati.
          Nu am facut un studiu sistematic al acestei brosuri, ci m-am limitat de a scoate in evidenta cateva puncte. Acestea sunt suficiente de a arata caractereul si scopul sau. Nu este necesar de a ale avea pentru a urmari observatiile mele.
          In multe cazuri, am simtit nevoia de a prezenta ceea ce cred a fi invatatura Cuvantului inainte de a aborda punctele controversate. De aceea, uneori, vor fi prezentari destul de lungi care nu fac referire la brosura. Trebuie sa ne amintim permanent ca ne-a fost dat Cuvantul lui Dumnezeu nu pentru a argumenta, ci pentru a forma gandurile noastre.
          De mai multe ori, brosura atrage atentia asupra necesitatii de a asculta doar de Cuvant, si de nimic altceva, ceea ce este in mod evident o recomandare excelenta. Dar, de fapt, acest text amesteca ce este adevarat cu ce este fals de o maniera derutanta.
          Fie ca Domnul Insusi sa binevoiasca sa invete oile Sale!
          Cunoscand bine glasul Sau este singura lor salvare.


          2          Elevi si invatatori


          Citatul urmator arata intentia autorilor :

                         Astfel, speram sa putem duce cititorul pas cu pas in relatarea descoperirilor si experientelor noastre. ITS p.2.

          Aceasta calatorie pas cu pas este realizata prin intermediul unei argumentatii care duce cu usurinta la adeziuni. Autorii au facut descoperiri. Ei vor sa ne conduca pe urmele lor, fara sa ne forteze. Ne explica drumul lor :

                         Noi nu suntem doar invatatori ; suntem, de asemenea, si elevi. ITS p.3.

          De cativa ani, fratii si-au exprimat ingrijorarea lor fata de schimbarile semnificative in invataturile autorilor acestei brosuri (*). Cu aceeasi capacitate de convingere ca mai inainte, ei au inceput sa invete lucruri cu totul diferite. Dar iata o declaratie care dezamorseaza reprosurile si care se pare ca rezolva totul : noi nu suntem dor invatatori, ci si elevi.

          (*) A se vedea in special brosura : H. Wijnholds, Consecinte grave rezultate din schimbarile de opinii.

          Este adevarat ca suntem in toata viata noastra in scoala Domnului, si ca trebuie sa facem progrese - chiar "progrese evidente inaintea tuturor" (1 Tim.4:15). Dar trebuie totusi sa fiu constient ca daca dau astazi o invatatura care o contazice pe cea care am dat-o ieri, provoc o tulburare profunda la fratii si surorile mele.
          Si aici avem motivatia cea mai buna : "Fiecare, dupa cum a primit un dar, slujind cu el altora, ca buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu. Daca vorbeste cineva, sa fie ca si cuvintele lui Dumnezeu" (1 Pet. 4:10-11). A vorbi ca si cuvintele lui Dumnezeu... Ce responsabilitate imensa! Am prezentat eu cuvantul lui Dumnezeu, sau ideile mele despre cuvantul lui Dumnezeu?
          De aceasta "siguranta deplina" (1 Tes.1:5), care il caracteriza pe apostolul Pavel atunci cand vestea "marturia lui Dumnezeu", era legata "slabiciunea", "teama", si un "mare tremur". Vorbirile sale nu au fost cu "superioritatea cuvantului sau a intelepciunii", nici in "cuvinte convingatoare ale intelepciunii", astfel ca credinta credinciosilor "sa nu fie in intelepciunea oamenilor, ci in puterea lui Dumnezeu" (1 Cor.2:1-5).
          Dar este mai mult. Daca ar trebui sa-mi dau seama ca in ceea ce am cautat sa-i conving pe fratii mei este fals, nu ar trebui aceasta sa ma arunce in cea mai adanca umilinta inaintea lui Dumnezeu, si sa ma faca sa-mi pun mana la gura?  Care ar trebui sa fie confuzia invatatorului care isi da seama ca ceea ce a invatat a fost gresit! O spun tremurand.
          Slujitorul Domnului care a primit insarcinarea de a prezenta Cuvantul nu este nicidecum in situatia invatatorilor din marile scoli ale lumii. In acestea schimbarile de gandire sunt frecvente, suscitand chiar admiratie. Nu este asa printre cei care ataseaza credinta lor de "Cuvantul viu, care ramane pentru totdeauna, al lui Dumnezeu" (1 Pet.1:23).


          3          Comuniunea


                         Cum este posibil sa recunoastem ca si alti credinciosi pot sa traiasca in comuniune cu Domnul, putand chiar sa fie un exemplu pentru noi, dar ca, dimpotriva, noi nu putem avea comuniune cu ei deoarece aceasta ne intineaza? ITS p. 3.

          Intrebarile si observatiile de acest fel, care revin de nenumerate ori in text, fac apel la doua observatii :
          - prima, este ca nimeni nu poate fi judecatorul comuniunii pe care fratele sau o are cu Domnul. Este vorba de o stare practica a sufletului, in care numai Domnul este judecator. Comuniunea poate fi mai mult sau mai putin profunda, mai mult sau mai putin reala, si , in consecinta, nu poate fi baza purtarii noatre fata de o persoana. Dealtfel, evaluarea acestei comuni practice, pentru sine sau pentru altul, poate face loc la multe greseli. De cate ori nu s-a vazut un credincios revendicand comuniunea cu Domnul, in timp ce el era neascultator in mod vizibl fata de Cuvant!
          - a doua observatie, mult mai importanta, este ca intrebarea pusa aici tradeaza o confuzie grava intre cele doua sensuri diferite ale cuvantului comuniune : de-o parte, starea practica a unui suflet, si de alta, actul frangeri painii impreuna, participarea la aceeasi masa. Aceasta diferenta este pusa in evidenta, de exemplu, prin declaratia apostolului : "Si eu nu vreau ca voi sa fiti in comuniune cu demonii" (1 Cor.10:20). Nu vorbesc de o astfel de masa, ci de semnificatia actului in sine. Mergand sa se aseze la masa intr-un templu de idoli, crestinii ar fi stabilit o comuniune cu demonii. Era vorba de sensul si semnificatia spirituala a unui act, nicidecum de o stare practica. La fel, in Israel, cei care mancau jertfele, aveau comuniune cu altarul (1 Cor.10:18). Mai mult, starea lor practica nu era pusa in discutie.
          Bineinteles, starea noastra practica trebuie sa fie intr-o adevarata comuniune cu Domnul, si mai ales atunci cand ne exprimam comuniunea la masa Sa. Dar aceasta legatura necesara nu este un motiv pentru a confunda cele doua lucruri.
          A pretinde ca un credincios care traieste in comuniune cu Domnul poate fi primit la masa Domnului fara altceva, este cu totul fals. Daca aceasta este adevarat, se poate primi, de exemplu, un preot catolic credincios, care umbla in credinciosie dupa lumina pe care el a promit-o.
          Domnul este cel care judeca gandurile, starea interioara, si care actioneaza in consecinta, potrivit suveranitatii Sale (1 Cor.11:27-32). In contrast, adunarea are responsabilitatea de a aprecia, de "a judeca", purtarea unui credincios (1 Cor.5:12). Ori, la ceea ce se asociaza, face parte din purtarea lui. Deci, nu este drept ca adunarea sa primeasca pe cineva fara sa tina seama de legaturile sale.


          4          Folosirea potrivita a Vechiului Testament


          Autorii pun in discutie modul de utilizare al Vechiului Tetament. Voi face cateva remarci de ordin general cu privire la acest subiect.

                         4.1 Principii imuabile

          Exista in Cuvantul lui Dumnezeu principii imuabile, care au multa putere, fie ca le intalnim in Vechiul sau in Noul Testament. De alta parte, exista schimbari extrem de importante intre dispensatia legii si cea a harului, intre conditia unui popor pamantesc (Israel), si cea a unui popor ceresc (Biserica).
          Aceste doua afirmatii, care merg oarecum in directii diferite, arata ca pentru a face o aplicatie dreapta a invataturilor din Vechiul Testament, avem nevoie, nu doar de o buna cunoastere a Scripturilor, ci de ajutorul Duhului lui Dumnezeu.
          Exemplul urmator arata ca aceleasi pasaje pot sa contina invataturi care ne sunt aplicabile in mod direct, si altele care nu privesc decat pe Israel. In timp ce poporul era in pustiu, Domnul l-a avertizat sa nu faca alianta cu natiunile pagane din Canaan, ci sa le alunge si sa le nimiceasca. Aceasta, in mod clar, nu se poate aplica crestinilor. Dar motivele pentru care Dumnezeu a cerut poporului Sau sa actioneze astfel sunt pline de instructiuni pentru noi. Locuirea impreuna, a lui Israel si a natiunilor pagane, daca ar fi avut loc, ar fi dus la consecinte dezastruoase pentru poporul lui Dumnezeu. "Sa nu locuiasca ei in tara ta, ca sa nu te faca sa pacatuiesti impotriva Mea; pentru ca, daca vei sluji dumnezeilor lor, aceasta sigur iti va fi o cursa" ; "sa nu dai pe fiica ta fiului sau si sa nu iei pe fiica lui pentru fiul tau; pentru ca ele ar abate pe fiul tau de la a Ma urma si ar sluji altor dumnezei" ; "ia seama la tine insuti sa nu fii prins in cursa dupa ele" (Ex.23:33; Deut.7:3; 12:30 ; 20:18 ; etc.).  Cred ca la o singura citire a acestor pasaje, crestinul spiritual intelege ca avertismentul dat lui Israel este de asemenea si pentru el.
          Si in plus, aceste invataturi se regasesc in Noul Testament : "Nu va amagiti: Tovarasiile rele strica obiceiurile bune" (1 Cor.15:33).

                        4.2 Tipuri

          Tipurile din Vechiul Testament constituie unul din modurile prin care Dumnezeu ne invata, dar aceasta este fara indoiala lucrul care necesita cel mai mare discernamant spiritual.
          Din  partea noastra nu avem dreptul sa punem deoparte limbajul acestor imagini; trebuie sa cautam ceea ce este de folos pentru noi. Asa este cu privire la o cerinta din Deuteronom referitor la modul de a trata boii, la care apostolul Pavel zice : "De boi are grija Dumnezeu? Sau spune anume pentru noi?" Si adauga : "Deoarece pentru noi s-a scris" (1 Cor.9:9,10).
          Dar, de alta parte, trebuie sa ramanem in sobrietate si sa nu dam curs liber imaginatiilor noastre. Daca nu veghem, riscam sa adaugam la Cuvantul lui Dumnezeu (Prov.30:6). Lipsa de rigoare in explicatie sau in prezentarea Cuvantului poate de asemenea sa ne duca sa furnizam argumente rele pentru a sustine o cauza buna. Facand asa, vom slabi adevarul. Apostolul Pavel recomanda aceasta sobrietate lui Tit, atunci cand ii zice: "in invatatura, nestricaciune; seriozitate, vorbire sanatoasa necondamnabila" (Tit 2:8).
          As aduga ca siguranta noastra, in interpretarea tipurilor, este de a ne asigura ca invatatura rezultata este in acord cu cea a Noului Testament. Atunci cand este asa, tipul (imaginea) aduce o confirmare divina a acestei invataturi, dandu-i o putere speciala. In plus, pune permanent in evidenta gandurile lui Dumnezeu.

                         4.3 Ganduri generale

          Aceste ultime remarci ma duc la o alta observatie. Exista in Scriptura ganduri generale, care se intalnesc de mai multe ori, de la Geneza la Apocalipsa, in diverse forme, in imprejurari si situatii foarte diferite. Aceste ganduri sunt de o importanta mare, si ne servesc de ghid pentru a face aplicatii corecte a invataturi Vechiului Testament, in special a tipurilor.
          Iata un exemplu, pe scurt. La inceput, "Dumnezeu a facut despartire intre lumina si intuneric" (Gen.1:4). Prin glasul profetilor, Domnul a zis: "Vai de cei care numesc raul bine si binele rau, care socotesc intunericul drept lumina si lumina drept intuneric, care dau amarul drept dulce si dulcele drept amar!" (Isaia 5:20) ; "Si daca vei scoate ce este de pret din ce este fara pret, vei fi ca gura Mea" (Ier.15:19). Isus a venit ca "lumina lumii" (Ioan 8:12). Dar "lumina lumineaza in intuneric si intunericul n-a cuprins-o" (Ioan 1:5). "Ce legatura este intre dreptate si faradelege sau ce comuniune are lumina cu intunericul?" (2 Cor.6:14). "De aceea: Iesiti din mijlocul lor si fiti despartiti, spune Domnul; si nu atingeti ce este necurat, si Eu va voi primi" (6:17). Lumina, intuneric, despartire!
          Meditate in propriile lor contexte si in legaturile care le unesc, astfel de grupuri de texte contribuie la formarea discernamantului spiritual al celui care traieste aproape de Domnul si care tremura la Cuvantul Sau.
          Sa nu ne asteptam sa descoperim in Scriptura instructiuni explicite care sa raspunda la toate situatiile in care am putea sa ne aflam. Dar sa ne incredem in Dumnezeu: El a pus in Cuvantul Sau elementele care sunt necesare - impreuna cu lucrarea Duhului Sfant in noi - pentru a ne da ganduri sanatoase.
          Domnul Isus a spus: "Cine Ma urmeaza pe Mine nicidecum nu va umbla in intuneric" (Ioan 8:12). Si ramane totdeauna valabil ca "Domnul Se destainuie celor care se tem de El" (Ps.25:14).


          5          Intinare prin contact, sau prin asociere


          Referitor la primirea credinciosilor din diverse medii crestine la masa Domnului, autorii scriu:

                         Viziunea intinarii pe care am imprumutat-o de la fratii nostri mai in varsta, si pe care am explicat-o atat de des si altora, pare frumoasa si logica, dar este ea scripturistica? ITS p.3.

          Dupa ceea ce ei au zis, invatatura lor din trecut sa intemeiat pe exemple din Vechiul Testament astfel ca : un contact cu un trup mort sau cu un lepros il facea pe un israelit necurat; carnea necurata il intina pe cel care era curat, etc. Ma tem ca aceste exemple au efectul sa-l induca in eroare pe cititor, facandu-l sa creada ca invatatura care a fost data printre noi cu privire la masa Domnului se intemeiaza pe dispozitii ceremoniale ale legii. Ori, nu trebuie sa punem la indoiala ca o invatatura corecta referitor la acest subiect se intemeiaza in primul rand pe 1 Corinteni 10, apoi pe alte pasaje din Noul Testament, si la care tipurile din Vechiul Testament s-au adaugat dupa aceea. Cu privire la aceste tipuri, autorii scriu:

                        Daca vrem sa facem o aplicatie potrivita a tipologiei Vechiului Testament, trebuie sa observam ca intinarea exterioara din Vechiul Testament ne vorbeste, in situatia noastra nou- testamentala, de intinare interioara. ITS p.4.

          Cred ca, fundamentul, principiul aratat aici este adevarat. Si, mai mult, el corespunde invataturii care a fost data printre noi. Dar sunt surprins ca se prezinta ca o "descoperire", si chiar o descoperire care produce un "soc" atunci cand ea este afirmata. Din nou, ma tem ca cititorul poate trage concluzia ca noi am mentinut idei aberante la care sosise timpul sa le rectificam.
          Dar aici trebuie precizat. Daca lucrurile materiale sau exterioare ale legii corespund in general lucrurilor spirituale sau interioare din crestinism, trebuie remarcat ca, in Noul Testament ca de altfel si in Vechiul, anumite fapte exterioare pot avea o insemnatate spirituala.
          Asa este, de exemplu, faptul de a sta la masa intr-un templu de idoli (1 Cor.8:10). Credinciosii din Corint, care stiau "ca, in lume, un idol nu este nimic si ca nu este alt Dumnezeu decat numai Unul singur" (v.4), ar fi putut sa fie ispititi sa se aseze la aceeasi masa cu paganii, si de a manca impreuna cu ei din carnea jertfita idolilor. Discernamantul lor spiritual fiind destul de mic, chiar ar fi putut s-o faca fara a-si da seama ca este rau. Prin acesta fapta exteriora, ei ar fi avut "comuniune cu demonii" (1 Cor.10:20) si ar fi luat parte la "intinarile idolilor" (Fapte 15:20,29). Inaintea lui Dumnezeu, ei ar fi fost intinati. Dumnezeu tine cont de asocierile noastre.
          Intinarile exterioare din Vechiul Testament (contactul cu un lucru necurat, ca in Levitic 15 sau Numeri 19) sunt imagini ale intinarii interioare. Dar, ar fi fals de a gandi ca se poate desparti in totalitate ce este in exterior de ceea ce este in interior. Ceea ce facem cu trupul nostru, cu madularele noastre, nu este fara importanta! (vezi 1 Cor.6:15-17). Caile pe care umblam, scaunele pe care ne asezam (Ps.1:1), mesele la care mancam (1 Imp.13:9,15), afacerile la care colaboram (2 Cron.18:3 ; 20:36) nu raman fara consecinte spirituale. Si pasajele la care am facut aluzie aici nu sunt nicidecum caracteristice perioadei legii. Aceste relatari ne ofera invataturi morale, valabile in toate timpurile, principii imuabile.


          6          Este intinarea singura cauza ?


          Citim in brosura :

                         Nicio "comunine" care nu are cunostinta de pacatele altora nu poate sa ne faca sa devenim necurati. Intr-adevar, ceea ce ne intineaza, nu este o relatie "exterioara" cu pacatosii, ci faptul ca in interior si constient simpatizam cu pacatele lor sau faptul ca in interior si constient suntem indiferenti de pacatele lor. Ingaduinta fata de pacat, scuza indiferenta fata de rau - si nimic altceva - este ceea ce ne intineaza. ITS p.12

          Autorii insista cu tarie pe acest principiu, pe care il repeta sub diferite forme. Ei folosesc pentru a concluziona ca, un credincios nu poate deveni necurat prin legaturile sale exterioare, daca el nu are cunostinta de pacatul celor cu care este in legatura. Dupa ei, daca el traieste in comuniune cu Domnul, este curat, si trebuie sa fie primit la frangerea painii.
          Nu ma indoiesc ca, daca simpatizam sau suntem indiferenti fata de pacatul celor cu care suntem in legatura, aceasta ne intineaza. Dar, nu este corect de a concluziona ca doar aceasta ne poate intina.
          Nimeni nu va contesta ca o asociere constienta si voluntara cu raul este mai grava inaintea lui Dumnezeu, decat o asociere marcata de ignoranta, neglijenta sau lipsita de discernamant spiritual. Dar este acesta un motiv de a trata cu usurinta o astfel de asociere? Responsabilitatea pe care o avem inaintea lui Dumnezeu este in functie de ceea ce El ne-a incredintat. Robul care a cunoscut voia stapanului sau este mai vinovat, daca se poarta rau, decat cel care nu a cunoscut-o (Luca 12:47,48). Dar indraznim sa spunem ca acesta din urma nu are responsabilitate? In tarile noastre, toti crestinii au Cuvantul lui Dumnezeu la dispozitia lor si sunt responsabili de a I se supune. A ramane atasat de un sistem care a inlocuit indicatiile divine prin ganduri omenesti, este acesta un lucru fara importanta?
          In citatul de mai sus, autorii enunta de fapt un principiu care este strain Cuvantului lui Dumnezeu - ceea ce este intotdeauna periculos - , si in plus, care  este contrariul. A spune ca nu putem niciodata sa fim intinati decat prin propriul nostru rau (ca in aceasta imprejurare : "ingaduinta fata de pacat, scuza, indiferenta fata de rau"), aceasta inseamna de a pune deoparte principiul solidaritatii pe care il intalnim in toata Scriptura. Si autorii urmaresc sa distruga insemnatatea acestui principiu, in special prin comentariul lor referitor la Iosua 7, asupra caruia voi reveni mai departe.
          Credinciosii care se afla legati de sistemele religioase descrise prin trasaturile Babilonului cel mare, Duhul Sfant le zice: "Iesiti din ea poporul Meu, ca sa nu fiti partasi pacatelor ei si sa nu primiti din plagile ei" (Apoc.18:4). Nu zice: "Ramaneti in ea pentru a da marturie". A ramane in acest sistem, aceasta inseamana a fi solidar cu pacatele sale.


          7          Invatatura din 1 Corinteni 5


          Cazul de imoralitate care exista in adunarea din Corint - incest - a declansat reprosurile cele mai severe din partea apostolului Pavel, si i-a oferit ocazia de a invata principiile generale ce privesc intinarea unei adunari intregi prin intinarea unuia din cei care o alcatuiesc. Invatatura din acest capitol este completata prin ceea ce regasim, referitor la acelasi caz, in a doua epistola, capitolele 2 (v.2-11) si 7 (v.6-16).
          Adevarul solemn invatat aici, este ca raul in adunare actioneaza de o maniera asemanatoare aluatului intr-o plamadeala : "Nu stiti ca putin aluat dospeste toata plamadeala?" (1 Cor.5:6). Si apostolul indeamna : "Indepartati aluatul vechi, ca sa fiti o plamadeala noua" (v.7). Pentru a indeparta aluatul vechi, adica a se curati de un rau care intinase intreaga adunare, trebuia sa tina doliu (v.1) si  sa indeparteze din adunare pe cel care a infaptuit raul acela (v.13).
          Referitor la capitolul 5, autorii scriu :

                         Noi nu citim nicaieri ca toata adunarea din Corint era "intinata" - de altfel nu citim ca ea nu era! ITS p. 9.

          Si mai departe ;

                         Noul Testament nu ne spune nicaieri ca o adunare este "intinata" atunci cand exista un rau in mijlocul ei de care nu are cunostinta. O adunare nu este intinata chiar si atunci cand raul este facut public in mijlocul ei. O adunare este intinata doar atunci cand minimalizeaza sau scuza acel pacat si refuza astfel de a se desparti (comp. 1 Cor.5:2). Ea nu se intineaza decat daca este indiferenta fata de pacat. ITS p. 13.

          Aceasta este o repetare, sub o forma putin diferita, a unei invataturi gresite semnalata mai sus; acestea sunt afirmatii fara un fundament scripturistic. Dimpotriva, legatura profunda care exista intre madularele trupului - legatura care se regaseste in expresia sa locala, asa cum vedem intr-un mod admirabil in 1 Corinteni 12 - face ca pacatul unuia sa devina pacatul tuturor.
          In plus - nimeni nu ar gandi sa conteste - indiferenta fata de rau si refuzul de a-l judeca agraveaza situatia. Aceasta indiferenta si acest refuz adauga  vinovatia la intinarea existenta deja.
          Este limpede oricarui duh supus Cuvantului lui Dumnezeu ca imaginea aluatului care face sa dospeasca toata plamadeala este prezentata pentru a ne face sa intelegem ca intinarea unuia devine o intinare colectiva. Si insinuare ca adunarea nu era intinata prin prezenta raului din mijlocul ei este o incalcare grava facuta Cuvantului lui Dumnezeu.
          La versetul 7, apostolul zice : "Indepartati aluatul vechi", si nota precizeaza : a indeparta, are sensul de a "curati". A avut loc o intinare de care adunarea trebuia sa se curateasca.





       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze