Translate

vineri, 25 martie 2016





                      A cauta si gusta apropierea de Dumnezeu

                                                                     - II -


     Seauve Gerard


     5     Indemnuri pentru noi

          Cum se obtine o stare personala potrivita pentru a cunoste apropierea de Dumnezeu?


     5.1    Teama de Dumnezeu

          "Taina Domnului este pentru cei care se tem de El" (Ps.25:14)


     5.1.1  Noi nu ne temem de mania lui Dumnezeu

          "Dumnezeu nu ne-a randuit spre manie, ci spre dobandirea mantuirii prin Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pentru noi" (1 Tes. 5:9).
          "In dragoste nu este frica (teama), ci dragostea desavarsita alunga frica; pentru ca frica poarta cu ea chinul" (1 Ioan 4:18).

          Pe de alta parte avem privilegiul de a fi educati (disciplinati), invatati de Dumnezeu, fie prin Cuvantul Sau, fie prin guvernarea Sa. Ne corecteaza, ne aduce la El atunci cand ne-am indepartat.
          "Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si folositoare pentru invatatura, pentru mustrare, pentru indreptare, pentru instruire in dreptate, ca omul lui Dumnezeu sa fie implinit, deplin pregatit pentru orice lucrare buna" (2 Tim. 3:16,17).
          "Rabdati disciplinarea( nu mania), Dumnezeu se poarta cu voi ca fata de niste fii; deoarece, care este fiul pe care nu-l disciplineaza tatal?... dar El (ne disciplineaza), pentru folosul nostru, ca sa luam parte la sfintenia Lui. Dar orice disciplinare, pentru acum, nu pare a fi de bucurie, ci de intristare; dar dupa aceea le da celor deprinsi prin ea rodul datator de pace al dreptatii" (Evrei 12:7-11).


     5.1.2   Teama de a nu face ceva care sa nu-I placa lui Dumnezeu

          "Si fiecare suflet a fost cuprins de teama" (Fapte 2:43).

          Relatia noastra de apropiere fata de Dumnezeu depinde de "cunostinta voiei Lui, in orice intelepciune si pricepere spirituala, ca voi sa umblati intr-un chip vrednic de Domnul, in toate placuti Lui, aducand rod in orice lucrare buna si crescand prin cunoasterea lui Dumnezeu" (Col. 1:9,10).

          Evrei 12:6 mentioneaza un fiu pe care Dumnezeu Tatal il iubeste; Maleahi 3:17 un fiu de care se foloseste. Tainele Domnului sunt pentru acesta (Ps. 25:14). Astfel suntem atenti sa umblam cu grija, cautand care este voia Domnului (Efes. 5:15,17).
          "Doamne, invata-ma calea Ta. Voi umbla in adevarul Tau: fa-mi inima neimpartita, ca sa se teama de Numele Tau" (Ps.86:11).


     5.1.3   Indepartarea pacatelor

          "Am ascuns Cuvantul Tau in inima mea, ca sa nu pacatuiesc impotriva Ta" (Ps. 119:11).

          Cuvantul ne relateaza esecurile slujitorilor Domnului, pentru a ne arata tristele consecinte, dar si harul lui Dumnezeu care ne ridica si ne aduce inapoi la El.

               - Atunci cand in Geneza 12:19-20 Avram merge in Egipt pentru a fugi de foametea din Canaan, nu este mentionata nicio stare de vorba intre patriarh si Domnul. Dumnezeu nu poate    sa aprobe actiunea vointei proprii, si El tace. Faraon trebuie sa-l trimita inapoi pe Avram; acesta "a mers in calatoriile sale din sud pana la Betel, pana la locul unde fusese cortul sau la inceput, intre Betel si Ai: la locul altarului pe care-l facuse acolo intai; si acolo Avram a chemat Numele Domnului" (Gen. 13:3,4).

          Dar  "Avram era foarte bogat in vite, in argint si aur" (Gen. 13:2), si a trebuit sa sufere consecintele calatoriei sale in Egipt. Agar a venit cu ei (Gen. 16:1-3), Lot a pastrat amintirea bogatiilor din Egipt (Gen. 13:10,11) si s-a ratacit in stricaciunea Sodomei.

               - Intr-un moment de slabiciune, in 1 Samuel 27, David (un om dupa inima lui Dumnezeu, 1 Samuel 13:14, al carui nume semnifica 'preaiubit'), decide sa se salveze in graba in tara filistenilor, unde va ramane 16 luni. A cunoscut destul de mult greutatile si totusi nu a avut niciun contact cu Domnul Dumnezeul sau. In cele din urma in 2 Samuel 2 "David a intrebat pe Domnul" si s-a suit impreuna cu ostirea sa si "a locuit in cetatile Hebronului".

          Orice abatere intineaza constiinta, sufletul simte ca un nor acopera lumina si pierde bucuria comuniunii.


     5.2   Ce resurse ne ofera Dumnezeu atunci cand ne-am indepartat ?

          "Luati cu voi cuvinte si intoarceti-va la Domnul. Ziceti-I: Iarta toata nelegiuirea si primeste-ne cu mila si-Ti vom aduce lauda buzelor noastre" (Osea 14:2).
          "Totusi chiar si acum, zice Domnul, intoarceti-va la Mine cu toata inima voastra si cu post si cu plans si cu jale" (Ioel 2:12).
          "Daca ne marturism pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nedreptate" (1 Ioan 1:9).

          Umblarea crestinului este in prezenta lui Dumnezeu in lumina, deci masura umblarii sale este cu ceea ce se potriveste luminii. Ceea ce nu este in acord cu prezenta lui Dumnezeu trebuie sa fie respins. Crestinul se bucura astfel in  libertate de comuniunea cu Dumnezeu. El era "altadata intuneric", dar acum el este "lumina in Domnul", si Dumnezeu il indeamna sa "umble ca un copil al luminii". Lumina arata tot ceea ce nu este de la Dumnezeu in caile sale (Efes. 5:8-13).
          Daca ramanem in prezenta lui Dumnezeu, in judecata de sine si in neincrederea in ceea ce poate sa produca inima noastra naturala, vom fi biruitori. Daca nu traim aproape de Dumnezeu, daca facem sa taca constiinta noastra, daca ne incredem in propriile noastre forte, vom merge atunci spre o cadere sigura.
          'Eul' guverneaza omul natural; egoismul nu are nevoie sa patrunda in om - el este acolo. In mine, omul natural, totul este pacat; tot acest 'eu' (orice forma pe care ar putea sa o ia acest 'eu') nu este decat desartaciune. Nu ne-am gandit niciodata destul la raul care este in noi, si este bine ca sa stim deoarece nu putem primi adevarul fara sa judecam, dupa masura noastra, radacina si principiul raului care este inauntrul nostru. Avem noi vreo putere pentru a corecta raul? Nu, in niciun fel prin noi insine!
          Atunci cand lumina lui Dumnezeu patrunde in constiinta, se face simtita prezenta pacatului, si astfel este vazut, acolo unde nu a fost vazut mai inainte. Orice abatere duce la pierderea bucuriei comuniunii. Atunci efectul luminii este sa faca sa lucreze constiinta. Sufletul se intalneste cu preocuparea lui Dumnezeu: Domnul Isus actioneaza asupra inimii si asupra constiintei prin Cuvantul si prin Duhul Sau; mijlocirea lui Hristos ca Avocat face ca cel credincios sa se smereasca si sa fie adus la judecata de sine si la marturisirea esecului sau.
          Comuniunea cu Tatal a fost intrerupta. Interventia lui Hristos ca Avocat este intemeiata pe doua principii - El Cel drept este in prezenta lui Dumnezeu - si El a facut ispasirea pentru noi (1 Ioan 2:1). Hristos intervine ca Avocat, si Duhul lucreaza dupa aceasta interventie si restabileste comuniunea cu Tatal si cu Fiul. Acolo este remediul pentru esecurile zilnice.

          Dumnezeu este resursa crestinului impotriva a tot ce este rau din interior. "Lumina este armura sufletului sau". El invata sa fie aspru cu sine si sa respinga tot ce nu este de la Dumnezeu. Umbland astfel in bucuria unei comuniuni neintrerupte cu El, el are constienta de a-I fi placut.


     5.3   Lucrarea Duhului Sfant

          Pentru a defini caracterul unui om care traieste astfel prin Duhul Sfant, spunem ca el are privirea atintita la Hristos. A inteles ca Hristos este viata sa si ca este unit cu El prin Duhul Sfant. Atunci cand Duhul Sfant nu este intristat (constrans), El pastreaza sufletul intr-o comuniune neintrerupta cu Hristos care este viata sa. Crestinul umbla astfel prin Duhul despartit de gandirea si placerile carnii. Contemplarea lui Isus - smerenia Sa, blandetea Sa, harul Sau, sfintenia Sa in mijlocul raului, tandretea inimii Sale iubitoare, absenta oricarui egoism, orice har si orice desavarsire a lui Hristos, ocupa atunci sufletul care se bucura in El care este viata sa!
          Misiunea Duhului Sfant este de a ne pastra astfel in comuniune cu Hristos, ocupand gandurile noastre cu Isus si umpland inimile noastre cu Persoana Sa. Acolo unde Duhul nu este intristat (constrans), interesele, preocuparile, gandurile si planurile crestinului devin cele ale lui Hristos. Duhul Sfant comunica gandurile, si inimile noastre sunt prea inguste pentru a si le insusi in toata intinderea si puterea lor; dar bucuria noastra este deplina, pacea noastra atat de plina incat se revarsa!
          Iata deci ceea ce Dumnezeu ofera credintei si ce primeste ea: eu traiesc printr-un Obiect, Hristos; privirea mea este atintita spre El care este viata mea in cer. Duhul Sfant a venit si locuieste in trupul meu (1 Cor. 6:19), legandu-ma de Hristos si realizand viata Sa inauntrul meu, astfel ca "nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine". Sufletul creste in prezenta lui Dumnezeu, nu in contemplarea de sine si a realizarilor sale, ci fiind in intregime indreptat spre Hristos: el este  transformat in acelasi chip din glorie in glorie prin puterea Duhului (2 Cor. 3:13).


     6    Dumnezeu si Hristos in imprejurarile noastre

          Vom mentiona cateva imprejurari in care ajutorul apropierii de Dumnezeu a fost pretios.


     6.1   David in singuratatea pustiului

          "Dumnezeule, Tu esti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut in zori de zi; sufletul meu inseteaza dupa Tine, carnea mea tanjeste dupa Tine, intr-un pamant sec si uscat, fara apa...
          Pentru ca bunatatea Ta este mai buna decat viata, buzele mele Te vor lauda.
          Asa te voi binecuvanta toata viata mea, imi voi ridica mainile in Numele Tau...
          Cand imi amintesc de Tine in patul meu, ma gandesc la Tine in vegherile noptii:
          pentru ca Tu ai fost ajutorul meu si la umbra aripilor Tale voi canta de veselie.
          Sufletul meu Te urmeaza de aproape (sau "sta lipit de Tine"); dreapta Ta ma sustine" (Ps. 63).


     6.2   Pavel in inchisoarea din Roma

          "La intaia mea aparare, nimeni n-a stat cu mine, ci toti m-au parasit... Dar Domnul a stat langa mine si m-a intarit, pentru ca, prin mine, sa fie implinita predicarea si toate natiunile sa auda; si am fost scapat din gura leului" (2 Tim.4:16,17).


     6.3   Ana, mama lui Samuel, in suferinta sa (1 Samuel 1,2)

          "In stramtorarea mea L-am chemat pe Domnul si am strigat catre Dumnezeul meu. Din templul Sau a auzit glasul meu si strigatul meu a ajuns inaintea Lui, la urechile Sale" (Ps.18:6).
          "Acest intristat a strigat si Domnul l-a auzit si l-a salvat din toate necazurile lui" (Ps.34:6)

          Ana nu avea copii, ceea ce era o rusine in Israel. Cealalta sotie a sotului ei "o mahnea foarte mult, ca s-o faca sa se necajeasca" (1 Samuel 1:6). Ana "avea sufletul amarat si s-a rugat Domnului si a plans mult" (1:10), si ea si-a varsat sufletul inaintea Domnului (1:15).
          Dumnezeul lui Israel i-a implinit cererea pe care I-a facut-o (1:17). "Ana a ramas insarcinata, a nascut un fiu si i-a pus numele Samuel (Ascultat de Dumnezeu sau, cerut de la Dumnezeu), zicand: Pentru ca l-am cerut de la Domnul" (1:20).

          Aceasta femeie evlavioasa nu a uitat sa-I multumeasca Domnului si sa-L laude:
          "Si Ana s-a rugat si a spus: Mi se veseleste inima in Domnul... Mi s-a deschis gura larg... pentru ca eu ma bucur in mantuirea Ta.
           Domnul omoara si da viata, coboara in Locuinta mortilor si ridica de acolo.
           Domnul face sarac si bogat, si coboara si inalta.
           El ridica din pulbere pe cel sarac, inalta din gunoi pe cel nevoias, ca sa-l faca sa sada cu capeteniile si sa mosteneasca tronul gloriei...
           El pazeste picioarele celor sfinti ai Sai" (1 Samuel 2:1-9).


     6.4   Moise in fata impotrivirii

     6.4.1   Ajutorul vine de la Domnul

          Imediat ce aparea o dificultate - si ele nu au lipsit in timpul celor patruzeci de ani de condus poporul din Egipt spre Canaan - Moise se indrepta spre Domnul; striga la Domnul, se ruga si cerea calauzire, si Domnul ii raspundea. "Moise a strigat catre Domnul" ( Exod 15:25; 17:4); "Moise si Aaron au venit inaintea cortului intalnirii" (Num. 16:43; 20:6).
          Obisnuit cu aproierea de Domnul, Moise nu cauta ajutor in alta parte, si nici nu se incredea in fortele proprii!

          "Si atunci cand ne vedem singuri, fara aparare,
           Orice pericol ar aparea,
           Vom cauta un refugiu sigur doar in prezenta Ta,
           Lasandu-Te doar pe Tine sa lucrezi!" (H. Rossier)

          Inaintea unei acuzatii aduse de cei apropiati cu privire la o situatie personala (Numeri 12), in loc de a se apara si a intoarce acuzatiile, Moise ia locul de mijlocire: "Si Moise a strigat catre Domnul, zicand:Dumnezeule, Te rog, vindec-o!" (Numeri 12:13).


     6.4.2   Exemplul Domnului

          Sa ne oprim asupra exemplului Domnului Isus in fata celei mai mari impotriviri, "care a rabdat de la pacatosi asa mare impotrivire fata de Sine" (Evrei 12:3); " care, fiind insultat, nu raspundea cu insulta; suferind, nu ameninta, ci Se incredinta pe Sine Celui care judeca drept" (1 Petru 2:22,23).
          Profetic El Se indrepta spre Tatal Sau: "Eu insa sunt intristat si sarac: Domnul Se gandeste la mine. Tu esti ajutorul meu si salvatorul meu; Dumnezeul meu, nu intarzia" (Ps.40:17). Raspunzand la aceasta incredere deplina, Tatal afirma:
          "Pentru ca Ma iubeste, il voi salva, il voi pune pe inaltime, pentru ca a cunoscut Numele Meu.
           Ma va chema si ii voi raspunde; voi fi cu el in stramtorare, il voi salva si il voi glorifica.
           Il voi satura cu zile indelungate si-i voi arata mantuirea Mea" (Psalmul 91:14-16).


     6.5   Ilie descurajat (1 Imp. 19)

          "Va indemnam dar, fratilor... mangaiati pe cei descurajati, sprijiniti pe cei slabi, fiti indelung- rabdatori fata de toti" (1 Tes. 5:14).
          "Ganditi-va bine dar la Cel care a rabdat de la pacatosi asa mare impotrivire fata de Sine, ca sa nu obositi, descurajandu-va in sufletele voastre" (Evrei 12:3).

          In 1 Imparati 18 Domnul este recunoscut de popor ca Dumnezeul lui Israel, in urma unei biruinte stralucite supra profetilor lui Baal castigata prin profetul Sau Ilie: "Si tot poporul a vazut si au cazut cu fetele la pamant si au zis: Domnul, El este Dumnezeu! Domnul, este Dumnezeu!" (1 Imparati 18:39).
          In capitolul urmator, sotia idolatra a lui Ahab, "a trimis un sol la Ilie, zicand: Asa sa-mi faca dumnezeii si inca mai mult, daca maine, pe timpul acesta, nu voi face sufletul tau ca sufletul unuia dintre ei. Si, cand a vazut el lucrul acesta, s-a ridicat si a plecat, ca sa-si salveze viata; si a venit la Beer-Seba, care este a lui Iuda, si a lasat acolo pe slujitorul sau. Si a mers in pustiu cale de o zi si a venit si s-a asezat sub un ienupar si dorea moartea sufletului sau; si a zis: Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, pentru ca nu sunt mai bun decat parintii mei" (1 Imp. 19:2-4).

          Domnul nu l-a lasat, S-a ocupat de el si l-a hranit pentru un drum de trei zile pana la Horeb ('pustiu, uscaciune'). Domnul Se descopera intr-un glas bland, soptit, nefacandu-i niciun repros si il trimite pe Ilie cu alte misiuni in Israel.

          "Este necesar ca sufletul sa fie intr-o atitudine de ascultare pentru ca el sa poata distinge aspectele speciale din glasul Domnului. Atitudinea de ascultare este infatisata moral, prin pozitia lui Ilie la muntele lui Dumnezeu, singur si fara hrana, alimentandu-se doar cu ceea ce ii oferea Dumnezeu. Nu putem distinge cu usurinta "blandul si soptitul" glas al faptelor de putere ale lui Dumnezeu atunci cand natura veche (carnea) actioneaza si deranjeaza, cand lumea este prezenta cu zgomotul ei inselator. Dar, pe de alta parte aceasta nu este o simpla singuratate, o jalnica singuratate sub un ienupar din pustiu, care ne ofera inteligenta spirituala. Este o singuratate cu Dumnezeu la Horeb, fara niciun sprijin natural, care este adevarata pregatire pentru o judecata spirituala si instruire divina.
          "Vom putea sa cunoastem astfel "blandul si soptitul" Sau glas, comuniunea din pustiu, legatura invizibila care trebuie sa fie adevarata noastra resursa mai de graba decat orice manifestare de putere." (M.E. 1862 p. 29,30)

          Sa nu ramanem culcati sub ienuparul nostru, plangandu-ne, fiind nemultumiti de noi insine si de ceilalti. Sa-l imitam pe psalmist:
          "Imi ridic ochii spre munti; de unde imi va veni ajutorul?
           Ajutorul meu vine de la Domnul, care a facut cerurile si pamantul.
           El nu va ingadui sa ti se clatine piciorul; Cel care te pazeste nu va dormita.
           Iata, Cel care pazeste pe Israel nu va dormita, nici nu va dormi.
           Domnul este Cel care te pazeste, Domnul este umbra ta pe mana ta dreapta.
           Soarele nu te va bate ziua, nici luna noaptea.
           Domnul te va pazi de orice rau, iti va pazi sufletul.
           Domnul va pazi iesirea ta si intrarea ta, de acum si pentru totdeauna" (Psalmul 121).


     6.6   Sunamita si moartea (2 Imp. 4:18-37)

          "Domnul omoara si da viata, coboara in Locuinta mortilor si ridica de acolo" (1 Sam.2:6).
          "Doamne... Tu m-ai intarit si mi-ai dat viata" (Isaia 38:16).
          "Dumnezeu...care da viata celor morti si cheama cele care nu sunt ca si cum ar fi" (Rom. 4:17).

          Femeia din Sunem a primit in casa ei pe profetul Elisei si a pregatit pentru el o camera mica pe acoperis. Dupa cuvantul profetului avea sa nasca un fiu batranului ei sot. La timpul secerisiului acest copil moare pe genunchii mamei sale.
          Increderea acestei femei evlavioase nu slabeste, ea culca copilul pe patul profetului. Sotul ei ingrijorat de plecarea sotiei lui o intreaba "Pentru ce te duci astazi la el? Nu este nici luna noua, nici sabat. Si ea a zis numai atat: Bine!" (4:23).
          Fara a se lasa oprita de ceva, "ea a venit la omul lui Dumnezeu, pe munte (Carmel: campie roditoare, gradina mare), si i-a cuprins picioarele... Omul lui Dumnezeu a zis: Las-o, pentru ca sufletul ei este amarat in ea" (4:27).
          "Si el (Elisei) s-a ridicat si a urmat-o... Si Elisei a intrat in casa si, iata, copilul era mort, intins pe patul sau. Si a intrat si a inchis usa dupa ei amandoi si s-a rugat Domnului" (4:30-33).
          Elisei l-a dat atunci pe fiul inviat mamei sale, care "a venit si a cazut la picioarele lui si s-a plecat pana la pamant; si si-a luat fiul si a iesit" (4:37).

          In intristarea, fara nicio iesire din punct de vedere omenesc, sa nu ne pierdem curajul. Sa privim in sus, sa cautam fata lui Dumnezeu si Tatal nostru. Sa ne apropiem de Dumnezeu si El Se va apropia de noi (Iacov 4:8).
          "Dumnezeul nostru este Dumnezeul mantuirii; si de la Domnul Dumnezeu sunt izbavirile de la moarte" (68:20).


     6.7   O alegere, o directie

          "Eu te voi instrui si te voi invata calea pe care trebuie sa mergi; Eu te voi sfatui, avand ochiul Meu asupra ta" (Ps. 32:8).
          "Incredinteaza Domnului calea ta si incredete in El" (37:5).
          "Increde-te in Domnul cu toata inima ta si nu te sprijini pe priceperea ta!" (Prov. 3:5).

          "Pentru ca imparatul Babilonului a stat la raspantia drumului, la capatul celor doua cai, ca sa ghiceasca. El a scuturat sagetile, a intrebat terafimii, a cercetat ficatul" (Ezechiel 21:21).
          Practica idolatra si desarta!
          In contrast "Ezra isi indreptase inima sa caute legea Domnului si s-o implineasca" (Ezra 7:10); si odinioara a spus: "Si am anuntat acolo la raul Ahava un post, ca sa ne smerim inaintea Dumnezeului nostru, ca sa cerem de la El cale dreapta pentru noi, pentru copiii nostri si pentru tot avutul nostru" (8:21).

          Remarcam totdeauna la Ezra o preocupare permanenta sa-L intrebe pe Domnul, sa caute sprijinul si ajutorul Sau.


          In Vechiul Testament Dumnezeu a vorbit celor credinciosi prin viziuni, vise, descoperiri.

          Acum avem Duhul Sfant care ne invata prin Cuvant, ne conduce si calauzeste, si ne ataseaza de Hristos: "Dar, cand va veni Acela, Duhul adevarului, El va va calauzi in tot adevarul; pentru ca nu va vorbi de la Sine Insusi, ci va vorbi ce va auzi si va va face cunoscut cele viitoare. Acela Ma va glorifica, pentru ca va primi din ce este al Meu si va va face cunoscut" (Ioan 16:14,14).
          De unde si indemnul: "Si nu-L intristati pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu" (Efes. 4:30).

          Duhul Sfant i-a calauzit pe profetii si invatatorii din Antiohia cu privire la chemarea lui Saul si Barnaba (Fapte 13:2).
          Caracterul "fiilor lui Dumnezeu" este de a fi condusi de Duhul lui Dumnezeu (Rom. 8:14).
          "Si in acelasi fel si Duhul vine in ajutor slabiciunii noastre, pentru ca noi nu stim ce sa cerem asa cum ar trebui, dar Duhul Insusi mijloceste cu suspine de nespus" (Rom. 8:26).
          "Dar noi am primit nu duhul lumii, ci Duhul care este de la Dumnezeu, ca sa cunoastem lucrurile care ne-au fost daruite de Dumnezeu" (1 Cor. 2:12).
   
          In incercare, sa nu cautam resurse in noi insine. Prin rugaciune sincera sa-I cerem lui Dumnezeu ajutor de la Duhul. Daca avem impresia ca nu am primit niciun raspuns, sa cerem in mod deosebit ca Duhul sa ne arate mai intai obstacolul care ne ascunde apropierea si comuniunea cu Dumnezeu (1 Samuel 28:6; 2 Samuel 21:1).


     6.8   Puterea in lucrare: Pavel (2 Corinteni 12)

          "Puterea purtatorilor de poveri slabeste si este mult moloz, nu putem sa reconstruim zidul" (Neemia 4:10).
          "De aceea, avand aceasta slujba, dupa cum ni s-a aratat indurare, nu cadem de oboseala" (2 Corinteni 4:1,2).
          "De aceea, nu cadem de oboseala, ci chiar daca omul nostru cel din afara se trece, totusi cel dinauntru se innoieste zi de zi" (2 Corinteni 4:16).

          Dumnezeu Insusi ii da sufletului tarie. "Dar Domnul a stat langa mine si m-a intarit" (2 Timotei 4;17). Siguranta ca Cel Atotputernic m-a iubeste si ca El este langa mine, este adevarata sursa care intareste sufletul meu. Atunci cand Pavel a zis: "De aceea, am placere in slabiciuni... ca sa locuiasca peste mine puterea lui Hristos", el a atins intr-un chip moral cea mai inalta treapta a maturitatii spirituale. M.E. 1862 p. 33

          "Oamenii invatati de Dumnezeu in vederea slujirii Sale merg inainte dupa ce au fost convinsi in constiinta de slabiciunea si nimicnicia lor; atunci ei fac experienta ca Isus este totul inaintea lui Dumnezeu, si ca Isus este de asemenea totul pentru ei, in orice imprejurare si in orice loc. Astfel de oameni prin lucrarea Duhului Sfant, sunt adevarate ajutoare pentru copiii lui Dumnezeu, si ei nu se lupta pentru a ocupa un loc deosebit sau o anumita autoritate in mijlocul unei turme risipite". J.N.Darby scrisori M.E. 2002 p. 127.

          "Vor fi intotdeauna mai multe persoane doritoare sa faca lucruri "mari" pentru Dumnezeu decat acelea care vor sa le implineasca pe cele mici. Candidatii la posturile de conducere se inghesuie, dar locul este liber pentru cei care doresc sa fie slujitori...
          Ocaziile mari se ascund de multe ori in sarcinile subalternilor. Lucrurile mici ale vietii le determina pe cele mari. Nu cautati sa impliniti sarcini mari pentru Dumnezeu. Indepliniti-va lucrarile mici si Dumnezeu va va incredinta ce va gandi El ca este bun."

          "Stapanul sau i-a spus: Bine, rob bun si credincios, ai fost credincios peste putine, te voi pune peste multe; intra in bucuria domnului tau" (Matei 25:21).


     7   Paradisul

          "Si Isus i-a spus: Adevarat iti spun, astazi vei fi cu Mine in paradis" (Luca 23:43).
          "A fost rapit in paradis si a auzit lucruri de nespus, pe care nu-i este ingaduit omului sa le vorbeasca" (2 Corinteni 12:4).

          Paradisul este locul unde merge sufletul (si duhul) credinciosului cand este despartit de trupul material dupa moarte. "Tarana sa se intoarca in pamant, cum era, si duhul sa se intoarca la Dumnezeu, care l-a dat" (Eclesiastul 12:7; vezi Psalmul 146:4). Ea va iesi la invierea trupurilor celor rascumparati.
          "In ce priveste starea sufletului celui credincios dupa moarte, eu cred ca ea este o desavarsita fericire - nu glorificata, trupul este cel care va fi glorificat - dar este mai mult decat o odihna. Dezbracat (de trup) si a fi impreuna cu Hristos este cu mult mai bine decat a ramane aici pe pamant. Despartit de trup si a fi impreuna cu Domnul. De aceea avem totdeauna incredere. Stim ca fiind dezbracati (de trup), ne vom bucura de El potrivit cu taria acestei vieti pe care am primit-o de la El Insusi. De asemenea este zis: "Astazi vei fi cu Mine in paradis". Cuvantul lui Dumnezeu insista pentru a asigura sufletul credinciosului prin revelatie de bucuria care il asteapta dupa moarte, desi aceasta nu este inca gloria." J.N.Darby scrisori M.E. 1916 p. 111

          Cuvantul tine sa afirme fericirea apropierii cu Domnul, a sufletului celui credincios, despartit de trup pentru un timp.
          "El intra in pace; ei se odihnesc in paturile lor, oricine a umblat in dreptatea lui" (Isaia 57:2).
          "Dar tu, mergi pe drumul tau pana la sfarsit; si tu te vei odihni si te vei ridica in partea ta de mostenire, la sfarsitul zilelor" (Daniel 12:13).
          "Acum, el este mangaiat aici" (Luca 16:25).
          "Ferice de mortii care mor in Domnul de acum incolo! Da, spune Duhul, ca sa se odihneasca de ostenelile lor, pentru ca lucrarile lor ii urmeaza!" (Apocalipsa 14:13).


     8   Casa Tatalui

          "Ma duc sa va pregatesc un loc; si, daca Ma voi duce si va voi pregati un loc, vin din nou si va voi lua la Mine Insumi, ca, acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi" (Ioan 14:2,3).

          Casa Tatalui este locul definitiv unde va locui cel credincios inviat sau glorificat, sufletul fiind reunit cu trupul glorios asemenea trupului de glorie al Domnului (Filipeni 3:20,21).
          "Domnul Insusi, cu un strigat, cu glasul arhanghelului si cu trambita lui Dumnezeu, va cobori din cer; si intai vor invia cei morti in Hristos; apoi noi cei vii, care ramanem, vom fi rapiti in nori impreuna cu ei, pentru a-L intampina pe Domnul in vazduh: si astfel vom fi intotdeauna impreuna cu Domnul. Astfel, incurajati-va unii pe altii cu aceste cuvinte" (1 Tesaloniceni 4:16-18).

          "Vom fi asemenea Lui, pentru ca-L vom vede cum este" (1 Ioan 3:2b), nicio umbra nu va acoperi comuniunea noastra desavarsita si fara limita cu Tatal si cu Fiul, si aceasta pentru eternitate!


     9   Concluzii

          "Cerceteaza-ma, Dumnezeule, si cunoaste-mi inima! Incearca-ma si cunoaste-mi gandurile!
           Si vezi daca este in mine vreo cale a intristarii si condu-ma pe calea eterna!" (Ps. 139:23,24).

          Privind la aceste cateva exemple, am vazut fericita binecuvantare legata de apropierea de Dumnezeu Tatal si de Domnul nostru Isus Hristos, pacea fara nicio teama, resursele in puterea harului Sau.
          Ce trebuie facut atunci cand aceasta relatie este pierduta, a cui este vina?
          Un voal mai mult sau mai putin gros ne ascunde persoana Domnului.
          Ne vom indrepta spre Dumnezeu cu smerenie, Ii vom cere ca Duhul Sau sa ne lumineze si sa faca ordine in prioritatile, afectiunile si actiunile noastre.

          Sa ascultam indemnurile Duhului prin gura lui David:
          "Ferice  de acela a carui faradelege este iertata, al carui pacat este acoperit!
           Ferice de omul caruia Domnul nu-i socoteste nelegiuirea si in duhul caruia nu este viclenie!
           Cand taceam, mi se topeau oasele de geamatul meu toata ziua.
           Pentru ca zi si noapte mana Ta apasa asupra mea; mi s-a schimbat vigoarea in seceta verii.
           Ti-am facut cunoscut pacatul meu si nu mi-am acoperit nelegiuirea; am spus: Voi marturisi Domnului faradelegile mele. Si Tu ai iertat nelegiuirea pacatului meu.
           De aceea, orice om evlavios sa se roage Tie la timpul cand poti fi gasit. Cu siguranta, in potop de ape mari, acestea nu-l vor ajunge.
           Tu esti adapostul meu; Tu ma pazesti de necaz, Tu ma inconjori cu cantari de mantuire." (Psalmul 32:1-7).

          "Iata, Tie Iti place adevarul in omul dinauntru si ma vei face sa cunosc intelepciunea in taina inimii mele.
           Curateste-ma de pacat cu isop, si voi fi curat; spala-ma, si voi fi mai alb decat zapada.
           Fa-ma sa aud veselie si bucurie...
           Creeaza in mine o inima curata, Dumnezeule, si innoieste inauntrul meu un duh statornic...
           Da-mi iarasi bucuria mantuirii Tale si sustine-ma cu un duh binevoitor" (Ps. 51:6-12).

                                                               -------------------------------------

       
       

sâmbătă, 12 martie 2016




                       A cauta si gusta apropierea de Dumnezeu

                                                                 - I -
 


          Seauve Gerard



          "Mi se sfarseste viata in intristare si anii mei in suspin; mi se usuca puterea din cauza nelegiuirilor mele si mi se topesc oasele" (Ps. 31:10).

          "Cautati pe Domnul si puterea Lui, cautati neincetat fata Lui" (1 Cr. 16:11; Ps. 105:4).
          "Cautati fata Mea. Voi cauta fata Ta Doamne!" (Ps.27:8).


     1    Ce este apropierea ? (*)

          (*) In textul original cuvanul folosit este "proximitate". Unde intalnim cuvantul "apropiere" putem sa citim "proximitate", n.t.

          Cunoasterea apropierii de Dumnezeu, in toata intimitatea sa, este o binecuvantare pretioasa care nu se poate explica prin cuvinte. Aceasta nu este o problema de rationamente, nici de sentimentalitate, ci de viata personala cu Tatal si cu Domnul Isus Hristos.

          - Apropierea (deriva din cuvantul "aproape") nu reflecta aici o notiune de distanta ci de intelegere, de cunoastere reciproca.
          - Intimitatea (caracterul intim, interior si profund, o legatura stransa intre persoane) este o asociere personala cu Dumnezeu. Ea implica o relatie profunda si interioara, afectiva si foarte stransa, cu schimburi reciproce.
     - Comuniunea este identitatea sau acordul (impartirea) afectiunilor, gandurilor, intereselor, motivatiilor, scopurilor. Ea implica o uniune intima. Prin ea, noi ca rascumparati, suntem adusi in relatia cea mai apropiata, posibil, cu Dumnezeu. Ea imbraca un caracter ceresc si spiritual. Sursa gandurilor si a sentimentelor vietii celei noi, Duhul Sfant trezeste in noi ganduri in armonie cu cele ale Tatalui si Fiului. Aceasta este comuniunea.

          "Credinciosii sunt chemati la comuniunea cu Tatal si cu Fiul sau. Apostolul Ioan scrie: "Comuniunea noastra este in adevar cu Tatal si cu Fiul Sau, Isus Hristos. Si va scriem aceste lucruri, ca bucuria vostra sa fie deplina" (1 Ioan 1:3,4). Aceste cuvinte sunt foarte simple, insa de o adancime infinita. Realizam noi insemnatatea adevarului pe care il contin ele? Dumnezeu Tatal ne-a ales pentru a avea o parte comuna impreuna cu El si cu Fiul Sau, Domnul si Mantuitorul nostru!
          Siguranta iertarii pacatelor noastre si bucuria unei odihne depline a constiintei constitue deja o parte minunata. Insa, Dumnezeu nu Se multumeste sa ne dea doar aceste binecuvantari, care sunt totusi atat de gloriase. El vrea sa aiba inaintea Lui, in apropierea cea mai imediata, pe cei care i-a rascumparat cu un pret atat de mare. Si aceasta nu este totul. Un rob sau un slujitor poate sa fie foarte aproape de stapanul lui, dar fara sa aiba cea mai mica comuniune cu el. Insa Dumnezeu nu a cautat doar slujitori: El vrea copii cu care sa poata gusta o comuniune reala acum si pentru eternitate. Prin lucrarea Domnului Isus, El a prevazut tot ceea ce era necesar pentru acest scop. Sa primim prin credinta aceasta plinatate de binecuvantari" ( Arend Remmers : "Comuniunea crestina")*

          (*) Aceasta lucrare poate fi citita pe acest blog, in postarile anterioare.

          Din motive de simplitate vom confunda cele trei cuvinte apropiere, intimitate, comuniune, pentru a evoca o relatie de respect, de incredere si de intimitate cu Dumnezeu.


          Aceasta apropiere nu este mistica sau supranaturala.

          Numai cel rascumparat care are nasterea din nou poate sa aiba comuniune cu Dumnezeu. Omul natural nu este dispus sa cunoasca o astfel de comuniune; nu vrea sa stie nimic despre Dumnezeu, Il evita si fuge. Prima reactie a lui Adam dupa cadere a fost de a se ascunde dinaintea lui Dumnezeu. Apoi, intreaga istorie a umanitatii a aratat atat de clar ca "gandirea (inclinatia, tendinta) carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, pentru ca nu se supune legii lui Dumnezeu; pentru ca nici nu poate" (Rom. 8:7).
          2 Corinteni 13:14: "Comuniunea Sfantului Duh fie cu voi toti!" arata ca comuniunea nu este spontana si ca nu se mentine prin ea insasi; in practica trebuie sa o dorim si s-o cautam. Pentru aceasta, inceputul versetului 14 din 2 Cor.13 face apel la cunoasterea practica a harului Domnului Isus Hristos si la dragostea lui Dumnezeu. Inimile si gandurile noastre trebuie sa fie supuse gandurilor lui Dumnezeu, iar gandurile noastre omenesti in totalitate puse de-o parte. 


          Trebuie s-o cautam, si pentru aceasta este nevoie de o traire intr-o stare de sfintenie practica in acord cu prezenta sfanta a lui Dumnezeu. Nu inteligenta sau educatia face ca unul sa fie mai spiritual sau mai aproape de Domnul, ci faptul care predomina in starea noastra interioara, angajamentul pentru El.

          Imediat dupa ce a mentionat ca "comuniuna noastra este in adevar cu Tatal si cu Fiul Sau Isus Hristos" (1 Ioan 1:3,5), apostolul Ioan aminteste ca Dumnezeu este lumina: "Si acesta este mesajul pe care l-am auzit de la El si pe care vi-l vestim, ca Dumnezeu este lumina si in El nu este nicidecum intuneric". Tatal care in dragostea Sa ne-a adus in comuniune cu El, este in acelasi timp Dumnezeul cel sfant. Deci este vorba de o comuniune divina, sfanta. Propriul sau domeniu nu este pamantul, ci lumina. Aceasta a venit la noi in persoana Fiului ca "lumina vietii" (Ioan 1:4,9; 8:12), devenind acum in aceeasi masura si sfera noastra de viata.
          Daca inimile noastre sunt impartite, daca pastram in mod egoist unele prioritati pentru interese personale si pamantesti, Dumnezeul cel sfant nu ne va face sa gustam dulceata apropierii Sale.
         "Cautati-L pe Domnul, voi... care ati implinit judecata Sa! Cautati dreptatea, cautati smerenia!" (Tefania 2:3).

          "Supune intreaga noastra inima 
           Sub dulcea Ta autoritate;
           Caci doar pentru Tine, Doamne,
           Ea bate si suspina."    E. Guers


     2   Apropierea Fiului de Dumnezeu Tatal Sau

          Cuvantul lui Dumnezeu ne intredeschide o revelatie a relatiilor de intimitate intre Tatal si Fiul Sau. Aceasta apropiere nu este conditionata pentru singurul Fiul al Tatalui; ea este eterna (in afara ceasurilor de ispasire pentru Fiul Omului, vezi punctul 3-4).
          Desigur, conditia unica si personala a Fiului nu ne cheama la o imitatie din partea noastra, ci ne da o indicatie pentru a intelege comorile pretioase ale acestei apropieri.
          Noi nu putem intra in relatia divina dintre Tatal si Fiul, vom cita pur si simplu versetele care o mentioneaza.


     2.1   Fiul etern la dreapta Tatalui

          "Cand El nu facuse pamantul, nici campiile, nici inceputul pulberii lumii... Cand impunea marii hotararea Sa, ca apele sa nu treaca peste porunca Lui, cand stabilea temeliile pamantului, atunci eu Ii eram mester (sau: copilasul dragostei Lui) si zilnic eram desfatarea Sa, veselindu-ma intotdeauna inaintea Lui, veselindu-ma in partea locuita a pamantului Sau; si desfatarile mele erau in fiii oamenilor" (Prov. 8:26,29-31).
          "Nimeni nu L-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut" (Ioan 1:18).
       


     2.2   Fiul Omului pe pamant

          In mijlocul impotrivirii, dispretului si respingerii din partea capeteniilor religioase ale iudeilor, Omul Hristos Isus era sustinut prin prezenta permanenta a Tatalui care a declarat: "Tu esti Fiul Meu Preaiubit, in Tine Imi gasesc placerea" (Marcu 1:11).
          "Domnul ne da cel mai frumos si desavarsit exemplu al comuniunii cu Dumnezeu Tatal. Cu toate ca El Insusi nu a folosit aceasta expresie, Domnul a trait ca Om intr-o comuniune permanenta cu Cel care L-a trimis. Una cu Tatal in ce priveste esenta si natura Sa (Ioan 10:30), Se bucura aici pe pamant de o comuniune neintrerupta cu Tatal, precum si atunci cand Il privim la varsta de doisprezece ani in templu, intreband cu uimire pe mama Sa: "Nu stiati ca trebuie sa fiu in cele ale Tatalui Meu?" (Luca 2:49), - ca si in timpul numeroaselor situatii cand Se ruga (de zece ori intr-o singura Evanghelie, dupa Luca)" (A. Remmers).

          Il auzim spunand:
          "Eu nu sunt singur, ci Eu si Tatal care M-a trimis... "
          "Cel care M-a trimis este cu Mine; El nu M-a lasat singur, pentru ca Eu fac intotdeauna cele placute Lui" (Ioan 8:16,29).
          "Ma lasati singur; dar nu sunt singur, pentru ca Tatal este cu Mine" (Ioan 16:32).


     2.3   Isus in fata impotrivirii capeteniilor religioase; vezi pct. 6.4.2


     2.4   Fiul Omului inviat si glorificat in cer

          Lucrarea de ispasire fiind implinita, Domnul avea inaintea Lui bucuria de a ocupa ca Om inviat, locul de la dreapta Tatalui care era al Sau ca Fiu etern (Evrei 12:2). El gusta acum ca Om glorificat bucuria comuniunii desavarsite cu Tatal.
          "Imi vei face cunoscuta cararea vietii; fata Ta este belsug de bucurie, la dreapta Ta sunt desfatari pentru totdeauna" (Ps. 16:11).
          "Si acum glorifica-Ma Tu, Tata, la Tine Insuti, cu gloria pe care o aveam la Tine mai inainte de a fi lume" (Ioan 17:5).


     2.5   Aplicatie pentru noi

          Hristos ne-a adus in aceeasi relatie cu Tatal, asa cum este El ca Om.

          "Mergi la fratii Mei si spune-le: Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru, si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru" (Ioan 20:17).

          Dupa invierea Sa Domnul ne-a adus in aceasta relatie ca "frati ai Sai", relatie noua, necunoscuta pana atunci. Cu siguranta El a anuntat deja caracterele acesteia in Matei 12:50: "Pentru ca oricine va face voia Tatalui Meu care este in ceruri, acela Imi este frate sau sora sau mama".
          Evrei 2:10-12 ne lumineaza asupra acestui titlu: "Pentru ca I se cuvenea... aducand pe multi fii la glorie, sa desavarseasca prin suferinte pe Capetenia mantuirii lor. Pentru ca Cel care sfinteste si cei sfintiti, toti sunt dintr-Unul; pentru aceasta, Lui nu-I este rusine sa-i numeasca frati, spunand: Voi vesti Numele Tau fratilor Mei, Te voi lauda in mijlocul adunarii".

"Ei (ucenicii) sunt asezati in El inviat dintre morti, dupa ce le-a iertat toate pacatele...Ei sunt adusi in propria Sa relatie binecuvantata si eterna cu Tatal si cu Dumnezeul Sau... Aceasta nu putea fi posibil decat pe terenul rascumparari prin moartea Sa, si prin care Dumnezeu poate fi liber sa formeze si sa stranga intr-unul singur pe copiii Sai eliberati de pacatele lor si inviati impreuna cu El, fie ca sunt iudei sau natiuni" (W.K).
          Dumnezeu este de acum Tatal nostru, si avem o relatie directa cu El. Suntem fii ca si copii ai lui Dumnezeu prin nasterea din nou: "Pentru ca voi nu ati primit un duh de robie, din nou spre frica, ci ati primit un duh de infiere, prin care strigam: Ava, Tata! Insusi Duhul marturiseste cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu" (Rom. 8:15,16). "Vedeti ce dragoste ne-a daruit Tatal: sa fim numiti copii ai lui Dumnezeu" (1 Ioan 3:1).
          De asemenea, ca rezultat al invierii Sale, Hristos ne-a adus in aceeasi relatie pe care o are El ca Om cu Tatal Sau. Lui nu-I este rusine sa ne numeasca frati!

          Avem deci, din partea Dumnezeului nostru, tot ceea ce este necesar pentru a gusta o relatie binecuvantata cu El. Iata pozitia noastra: de a ne bucura!


     2.6   Deosebirea dintre Hristos si noi

          Aceasta nu vrea sa spuna ca nu este nicio deosebire intre Hristos si noi! "Pentru ca, pe aceia pe care i-a cunoscut dinainte, i-a si randuit dinainte (predestinat) sa fie asemenea chipului Fiului Sau, pentru ca El sa fie Cel intai-nascut (Cel care are intaietatea) intre mai multi frati" (Rom. 8:29). Domnul nostru este "Domnul Isus Hristos, Fiul Tatalui" (2 Ioan 3), "singurul Fiul care este in sanul Tatalui" (Ioan 1:18), despre care Tatal a dat marturie din cer, spunand: "Acesta este Fiul Meu Preiubit, in care Imi gasesc placerea" (Matei 3:17). Recunoscand in acelasi timp pozitia noastra in Hristos ca Om inviat, admitem insa ca "este Domnul tau, adora-L" (Ps. 45:11).


     2.7   Contrastul : Hristos in timpul ceasurilor cand a fost parasit

          Sa lasam sa vibreze afectiunile noastre pentru Domnul Isus, Rascumparatorul nostru.
          "Si va fi asa: in ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi face ca soarele sa apuna la amiaza si voi intuneca pamantul in plina zi" (Amos 8:9).
          "Iar de la ceasul al saselea s-a facut intuneric peste toata tara pana la ceasul al noualea" (Matei 27:45).

          Sa auzim strigatul Sau de pe cruce, la sfarsitul celor trei ceasuri intunecate de ispasire:
          "Si, pe la ceasul al noualea, Isus a strigat cu glas tare, spunand: Eli, Eli, lama sabactani?, adica: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit" (Matei 27:46).
          "Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai parasit si stai departe de mantuirea mea, de cuvintele geamatului meu?
          "Dumnezeul meu! Strig ziua si nu-mi raspunzi; si noaptea, si nu am odihna?
          "Totusi Tu esti Cel Sfant, Tu, care locuiesti in mijlocul laudelor lui Israel" (Ps. 22:1-3).

          Dupa planul etern, care trebuia sa ne elibereze de dreapta manie a lui Dumnezeu fata de cei vinovati, Domnul si Mantuitorul nostru a luat locul care ni se cuvenea, a luat asupra Lui aceasta manie, si ne-a dat pacea cu Dumnezeu.
          "Deci, fiind indreptatiti din credinta, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am si avut intrare, prin credinta, in acest har in care stam si ne laudam in speranta gloriei lui Dumnezeu" (Rom. 5:1,2).


     3    Pretul prezentei Domnului

          "Dar pentru mine este bine sa ma apropii de Dumnezeu: mi-am pus increderea in Domnul Dumnezeu, ca sa istorisesc faptele Tale" (Ps.73:28).

          Comuniunea cu Dumnezeu nu este o simpla doctrina ci un fapt viu; nu este un sentiment ci o realitate. Ea implica un acord cu Dumnezeul cel viu, in gandire si in aprecierea lucrurilor, ca rezultat al unei legaturi stranse si permanente cu El. Daca am inteles aceasta, putem foarte bine sa ne punem intrebarea: viata si umblarea nostra sunt determinate de aceasta comuniune cu Dumnezeu? Am putea accepta gandul de a trai un timp fara aceasta comuniune? Ah! Daca am avea o dorinta mai mare de a ne bucura in fiecare clipa de aceasta legatura de dragoste cu El!
          Nu este vorba sa stiu daca un anumit lucru este placut sau important pentru mine, ci de a fi sigur ca acela este placut lui Dumnezeu si are valoare pentru El. Ceea ce este vrednic pentru El merita cu siguranta sa fie si pentru mine. Daca Domnul in condescendenta Sa ne numeste prietenii Sai, nu ar trebui sa cunoastem o bucurie mai mare decat sa fim impreuna cu El in acord deplin de gandire ca adevarati prieteni care asteapta unul de la altul.

          "Ati petrecut vreodata doua ceasuri impreuna cu Isus? Veti fi marcati pentru totdeauna. Si stiu ca daca ati petrecut doua ceasuri impreuna cu El, veti dori trei, apoi patru, si in plus veti cauta pe cineva impreuna cu care sa impartasiti minunata bucurie pe care ati gasit-o in El!" (W.T.P. Wolston)

          O Mantuitor plin de har!
          Da-ne in fiecare zi
          Sa comtemplam fata Ta
          Si sa gustam dragostea Ta.

          Fara blanda Ta influenta,
          Viata devine o viata moarta;
          A ne bucura de prezenta Ta
          Este cea mai fericita parte.


     3.1   Promisiuni divine

          "Dar eu sunt intotdeauna cu Tine: Tu m-ai apucat de mana dreapta, ma vei calauzi cu sfatul Tau..." (Ps. 73:23,24).

          Dumnezeu impreuna cu Domnul ne asigura prezenta, dar aceasta prezenta este conditionata (vezi pct. 6.2).

          Sa citam mai intai cateva afirmatii ale acestei promisiuni:
          "Si, iata Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28:20).
          "Isus Hristos este acelasi ieri si azi si in veci...
          "incat sa spunem cu indrazneala: Domnul este ajutorul meu si nu ma voi teme: ce-mi va face omul?" (Evrei 13: 8,6).

          "Domnul este Pastorul meu: nu voi duce lipsa de nimic.
          "El imi da odihna in pasuni verzi, ma duce la ape linistite...
          "Chiar daca as umbla prin valea umbrei mortii, nu ma tem de niciun rau: pentru ca Tu esti cu mine; toiagul Tau si nuiaua ta ma mangaie...
          "Da, bunatatea si indurarea ma vor insoti in toate zilele vietii mele si voi locui in casa Domnului zile indelungate" (Ps. 23:1,2,4,6).

          "Nu te teme, pentru ca Eu sunt cu tine. Nu te uita cu ingrijorare, pentru ca Eu sunt Dumnezeul tau. Eu te voi intari, si te voi ajuta, si te voi sprijini cu mana dreapta a dreptatii Mele" (Isaia 41:10).
          "Nu te teme de ei; pentru ca Eu sunt cu tine ca sa te scap, zice Domnul" (Ieremia 1:8).


     3.2   Preaiubita din Cantarea Cantarilor

          "Trage-ma! Sa alergam dupa tine!" (Cant. 1:4).

          "Dorinta preaiubitei de a fi aproape de Domnul este atat de mare incat i se pare ca exista o anumita distanta intre ea si El. Din aceasta cauza rezulta aceste suspinuri profunde ale inimii sale: "Trage-ma" mai aproape, tot mai aproape de Tine. Ea da dovada de o dorinta arzatoare a unei comuniuni foarte stranse. Cea mai binecuvantata comuniune cu Domnul este in acord perfect cu cea mai profunda dorinta de a se apropia de El mai strans." (fragment din M.E. 1948 p. 54).

          Preaiubitul raspunde cu nerabdare acestei profunde dorinte, si o atrage la el pe preaiubita sa
           - in camerele sale, locul bucuriei si al discutiilor intime (Cant. 1:4);
           - la masa sa, totdeauna simbolul fericitei comuniuni (Cant. 1:12);
           - sub mar, a carui umbra invioreaza si ale carui roade satura (Cant. 2:3);
           - in casa vinului, bucuria de a fi impreuna (Cant. 2:4)...

          Doamne, trezeste prin Duhul Tau in fiecare din noi aceasta sete de apropiere de Tine; Tu Iti vei gasi satisfactia sa ii raspunzi!


     3.3   Responsabilitatea noastra

          "Domnul este cu voi cand sunteti cu El; si, daca-L veti cauta, El va fi gasit de voi; dar, daca-L veti parasi, El va va parasi" (2 Cr. 15:2).

          Exemplele pe care le vom vedea putin mai departe demonstreaza ca Dumnezeu Tatal si Domnul nostru Isus Hristos raspund la o miscare a inimii noastre. Nu este de folos de a ramane pasivi asteptand sa simtim prezenta Domnului, blandele Sale comunicari.  
          Dar daca in apropiere de Domnul luam asupra noastra jugul Sau usor (Matei 11:29,30), mai degraba decat a ne pune sub un jug rau asociat cu lumea (2 Corinteni 6:14), vom primi invataturile Celui care este bland si smerit cu inima, si vom manifesta mai mult in viata noastra practica, caracterele Sale ca roade ale comuniunii noastre cu El.

          Exemplul preiubitei (fiecare dintre noi, cei credinciosi) din Cantarea Cantarilor este semnificativ.
          "In patul meu, noptile, l-am cautat pe cel pe care-l iubeste sufletul meu; l-am cautat, dar nu l-am gasit.
           Ma voi ridica acum si voi cutreiera cetatea, pe strazi si pe drumuri mari; voi cauta pe cel pe care-l iubeste sufletul meu.
           L-am cautat, dar nu l-am gasit" (Cant. 3:1,2).

          "Dormeam, dar inima mea veghea... Glasul preaiubitului meu! El bate: Deschide-mi, sora mea, iubita mea, porumbita mea, tu, desavarsita mea! Pentru ca-mi este capul plin de roua, buclele mele, de picurii noptii.
           Mi-am dezbracat haina, cum sa mi-o pun? Mi-am spalat picioarele, cum sa mi le murdaresc?
           Preaiubitul meu si-a introdus mana prin deschizatura zavorului si launtrul meu s-a aprins de dorul lui.
           M-am ridicat sa deschid preaiubitului meu, si mainile mele picurau smirna, si de pe degetele mele curgea smirna pe manerul zavorului.
           Am deschis preaiubitului meu, dar preaiubitul meu se retrasese, plecase. Mi se topea sufletul cand vorbea el. L-am cautat, dar nu l-am gasit; l-am chemat, dar nu mi-a dat niciun raspuns" (Cant. 5:2-6).

          In aceste doua exemple, cel credincios ( simbolizat aici prin preaiubita) lasa ca necesitatile sale sa se intercaleze intre Domnul si el: ma odihneam pe patul meu, dormeam, ma ridic sa raspund dar este un efort prea mare...
          Preaiubitul raspunde starii caldicele (trecatoare) a preaiubitei sale si-i reincalzeste afectiunile sale pentru ca ea sa regaseasca bucuriile relatiei cu El. Se apropie, o cheama cu tandrete, ii ofera dovezile sale de dragoste, dar nu forteaza usa.

          "Stapaneste inima noastra,
           Ea este rasplata Ta,
           Tu ai dobandit-o, Dumnezeu Mantuitor,
           Pe muntele Calvarului." E. Guers

          "Iata, Eu stau la usa si bat; daca va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el, si el cu Mine" (Apoc. 3:20).
          "Dar nu mi-am linistit si nu mi-am potolit eu sufletul ca un copil intarcat langa mama lui? Sufletul meu este in mine ca un copil intarcat" (Ps. 131:2). "Mama are mai multa valoare pentru copilul sau decat orice lucru care i se refuza. Copilul nu poate aprecia valoarea mamei sale, dar prezenta sa ii este suficienta...Orice imprejurare care ne indreapta catre El ne este de folos, pentru acum si pentru eternitate...Nu se poate sa fim aproape de Domnul fara sa reflectam anumite trasaturi, si ceea ce este de la El ramane in noi pentru eternitate". S. Prod'hom M.E. 1934 p. 224


     4   A asculta cand vorbeste Dumnezeu

          Cautarea lui Dumnezeu incepe prin a-L asculta cand vorbeste, de unde rezulta si atentionarea categorica:
          "Plecati urechea si ascultati glasul meu, fiti atenti si ascultati cuvantul meu!" (Isaia 28:23).
          "Plecati-va urechea si veniti la Mine; ascultati, si sufletul vostru va trai" (Isaia 55:3).

          In Vechiul Testament Dumnezeu a comunicat prin viziuni, prin vise.
          Acum ne vorbeste prin Cuvantul Sau, caci "credinta este din auzire, iar auzirea, prin Cuvantul lui Dumnezeu" (Rom. 10:17).


     4.1   Adam si Eva
   
          "Si Dumnezeu a zis: Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra... Si Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul Sau; l-a creat dupa chipul lui Dumnezeu" (Gen. 1:26,27).

          Aceste versete ne arata cum Creatorul a dorit o relatie inteligenta cu omul. A prevazut ca Adam si Eva sa se bucure de o libera comunicare cu Domnul, atunci cand El se plimba prin gradina Edenului (care vrea sa insemne, placere, șarm).
          Faradelegea lor a intrerupt aceasta relatie directa. "Si au auzit glasul Domnului Dumnezeu, in mijlocul pomilor gradinii. Si Domnul Dumnezeu a strigat pe om si i-a zis: Unde esti? Si el a spus: Am auzit glasul Tau in gradina si m-am temut, pentru ca sunt gol; si m-am ascuns" (Gen. 3:8-10).
          Adam si Eva n-au mai regasit niciodata aceasta intimitate fericita cu Domnul! Fiind alungati din gradina Edenului, privilegiile lor in inocenta au disparut. Relatia pe care o aveau cu El inainte de cadere a fost ca taiata. Dar, prin lucrarea Fiului Sau, Dumnezeu da mult mai mult; El nu mai restabileste starea anterioara, dar ne-a unit cu Hristos.

          Aceasta scena confirma ceea ce am spus in primul paragraf. Orice greseala interpune un voal intre Dumnezeu si cel credincios. "Nelegiuirile voastre au facut o despartire intre voi si Dumnezeul vostru si pacatele voastre v-au ascuns fata Lui, ca sa nu auda" (Isaia 59:2).
          Aceasta relatie a fost stabilita mai tarziu cu alti credinciosi, pentru a-i binecuvanta pe acestia.


     4.2    Apropierea de  Domnul a lui Avraam, prietenul lui Dumnezeu

          (2 Cronici 20:7; Isaia 41:8; Iacov 2:23)
          In Geneza 12 la 22 Domnul se adreseaza de mai multe ori lui Avraam: pentru a-l aduce in Canaan, pentru ai vesti bunecuvantari din ce in ce mai mari, pentru a-i promite nasterea fiului sau Isaac ("ras"). Cu respect si libertate, Avraam Ii raspunde, Ii pune intrebari si Ii cere lamuriri.
          Este o intimitate miscatoare ca aceea din Geneza 18, atunci cand Domnul vine sa-l vada fizic la stejarii lui Mamre ("tarie, vigoare") care sunt la Hebron ("legatura, untitate, prietenie"). Domnul vine sa manance cu Avraam si intareste nasterea iminenta a lui Isaac. Mai mult, Domnul pune intrebarea: "Sa ascund Eu de Avraam ce fac?... Pentru ca l-am cunoscut", apoi in anunta nimicirea Sodomei.
          Atitudinea lui Avram este atunci foarte frumoasa: "Avraam statea inca inaintea Domnului. Si Avraam s-a apropiat", si mijloceste cu reverenta si teama pentru cei drepti care erau in Sodoma (intre care era si nepotul sau Lot).

          In ce ne priveste pe noi aceste exemple? A se vedea pct. 6.
          "Si toate acestea li se intamplau ca pilde si au fost scrise pentru avertizarea noastra" (1 Corinteni 10:11).
          Acest ultim verset ne arata ca, ceea ce Dumnezeu ne descopera din viata credinciosilor Vechiului Testament are pentru noi invataminte morale si spirituale. In legatura cu subiectul nostru, daca Domnul era atat de aproape de acest patriarh, Avraam, cu atat mai mult vrea sa fie de noi care suntem "copiii Sai" (1 Ioan 3:2)! Aceste relatari arata interesul pe care Dumnezeu Il are fata de credinciosi, si dorinta Sa permanenta ca ai Sai sa caute si sa guste apropierea Sa.

          Dar exista conditii.

               - Domnul cunoaste credinta lui Avraam: "Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, si aceasta i s-a socotit ca dreptate" (Rom. 4:3; Gen. 15:6; "Iar fara credinta este imposibil sa-I fii placut, pentru ca cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este si ca-i rasplateste pe cei care-L cauta" (Evrei 11:6).

               - Domnul "cunoaste" starea interioara a lui Avraam, si buna sa purtare personala in familia sa; "Pentru ca l-am cunoscut ca va porunci copiilor sai si casei sale dupa el sa tina calea Domnului, sa faca dreptate si judecata"(Gen. 18:19).

               - Si apoi "Avraam statea inca inaintea Domnului" (Gen. 18:22). Aceasta atitudine de dependenta si ascultare este mentionata de multe ori despre credinciosii fideli.

          "Ilie a zis: Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, inaintea caruia stau" (1 Imp. 17:1; 18:15); la fel si pentru Elisei in 2 Imp. 5:16.

          Inainte de a cauta o slujba sau o utilitate fata de Dumnezeul nostru, sa cultivam mai intai dreptatea interioara in prezenta Sa; caci "Iata, Tie Iti place adevarul in omul dinauntru si ma vei face sa cunosc intelepciunea in taina inimii mele" (Ps. 51:6).
          "Incolo, fratilor, toate cele adevarate, toate cele vrednice de respect, toate cele drepte, toate cele curate, toate cele vrednice de iubit, toate cele vorbite de bine, daca este vreo virtute si daca este vreo lauda, la acestea ganditi... faceti-le! Si Dumnezeul pacii va fi cu voi" (Filip. 4:8,9).


     4.3    Moise in intimitate cu Dumnezeu

          Moise este numit de 35 de ori "slujitorul Domnului", si o data "prietenul lui Dumnezeu"! Minunata marturie data de acest om credincios!
          "Si Domnul vorbea cu Moise fata in fata, cum vorbeste un om cu prietenul lui" (Ex. 33:11).
          "Si Domnul a vorbit cu Moise in pustiul Sinai, in cortul intalnirii" (Num. 1:1).
          "Eu vorbesc cu el gura catre gura, deschis, si nu in vorbiri intunecoase, si el vede asemanarea Mea" (Num. 12:8).


     4.3.1    Moise pe muntele Sinai

          Moise a urcat de trei ori pe muntele Sinai pentru a-L intalni pe Domnul si a primi din partea Sa instructiuni pentru cortul intalnirii si poruncile pentru slujba (Ex. 19; 24; 34).
          "Si Moise s-a suit pe munte si norul a acoperit muntele. Si gloria Domnului a locuit pe muntele Sinai si norul l-a acoperit sase zile. Si, in ziua a saptea, l-a chemat pe Moise din mijlocul norului... Si Moise a intrat in mijlocul norului si s-a suit pe munte. si Moise a fost pe munte patruzeci de zile si patruzeci de nopti" (Ex. 24:15-18).

          Moise a intrat astfel in tainele Domnului cu privire la tipurile si imaginile de inchinare israelite, care si-au gasit desavarsita lor implinire in Hristos, in persoana Sa, in viata Sa fara pata, si in lucrarea Sa de ispasire.
          "Prietenia Sa (lit. "sfatul Sau tainic") este cu cei drepti" (Prov. 3:32).


     4.3.2    Moise in cortul intalnirii

          Moise intra liber (si doar el) in locul prea sfant al cortului intalnirii, locul prezentei gloriei Domnului reprezentata prin chivotul legamantului si prin heruvimii de pe capacul ispasirii.
          "Si cand intra Moise in cortul intalnirii ca sa-I vorbeasca, auzea glasul vorbindu-i de pe scaunul indurarii, care era deasupra chivotului marturiei, dintre cei doi heruvimi. Si vorbea cu El. (Num. 7:89).
          Moise incepe prin a-L asculta pe Dumnezeu cand ii vorbea, asa cum Avraam a facut de multe ori inaintea lui. Apoi Moise vorbea si Il intreba pe Domnul, cum a facut si Avraam in Geneza 18.
          "Caci cine a stat la sfatul Domnului, ca sa fi vazut si sa fi auzit cuvantul Sau? Cine a luat seama la cuvantul Sau si l-a ascultat?" (Ier. 23:18).

          "Toate cate au fost scrise mai inainte au fost scrise spre invatatura noastra" (Rom. 15:4).
          Nu vom incerca sa ne punem in situatiile pe care le-a cunoscut Moise! Exemplul sau ne stimuleaza in ce priveste viata noastra cu Dumnezeu - nu pentru a imita umblarea sa din timpul epocii sale - ci pentru a scoate lectii practice.
          Sa cautam ca si Moise, bucuria si intimitatea cu Dumnezeu Tatal nostru, pentru a intelege ceea ce vrea El sa ne spuna, doar noua, potrivit cu nevoile si imprejurarile noastre. Ceea ce vrea El sa ne spuna este personal.

               "A sta la picioarele Tale ca Maria,
                Lasand ceasurile sa se scurga
                Intr-o tacere totala,
                Pentru a Te lasa sa vorbesti, pe Tine Isus.

                A sta la picioarele Tale in tristete,
                Gasind pentru toate necazurile mele
                Simpatia si tandretea Ta,
                Bunatatea Ta care sterge lacrimile mele." (H. Rossier)


     4.3.3    Moise in fata impotrivirii: vezi pct.6.4

     4.3.4    Moise (impreuna cu Aaron) este un exemplu de mijlocire pentru popor

          El s-a rugat cu intelepciunea dragostei sale pentru popor; "Si Moise L-a rugat pe Domnul Dumnezeul sau..." ; "Si au cazut cu fetele la pamant si au zis: Dumnzeule, Dumnezeul duhurilor oricarei carni..." (Ex. 32:11-14 ; Num. 16:21,45).

          "Rugandu-va in orice timp in Duh, prin orice rugaciune si cerere, si veghind la aceasta cu toata staruinta si cu cerere pentru toti sfintii" (Efes. 6:18).
          "Indemn deci, inainte de toate, sa se faca cereri, rugaciuni, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii" (1 Tim.2:1).


     4.3.5    Moise pe muntele transfigurarii

          Il vom regasi pe Moise aparand in glorie pe muntele transfigurarii (Luca 9:30,31), vorbind cu Domnul "despre plecarea Lui, pe care urma s-o implineasca in Ierusalim". Pretioasa apropiere, in cunoasterea gandurilor divine!
          Pe muntele Sinai Domnului I-a placut sa reveleze fata de Moise gloriile persoanei lui Hristos si ale lucrarii Sale. Toate uneltele cortului intalnirii, componentele sale... toate tesaturile sale vorbesc despre Hristos. Moise astepta implinirea "profetiei" (Deut. 18:18). Jertfele din Levitic descriau diferitele parti ale lucrarii lui Hristos, mai intai pentru Dumnezeu, si apoi pentru noi. Nu suntem surprinsi sa-l gasim pe Moise in glorie vorbind cu Domnul "despre moartea Sa pe care urma s-o implineasca la Ierusalim".
          Acum noi avem mai mult decat pe Moise. Duhul Sfant ne invata adevarurile divine, El ia din ceea ce este al lui Hristos pentru a ni le face cunoscut (Ioan 16:14). Trebuie doar sa-L lasam sa ne vorbeasca, ca sa nu intristam pe "Duhul Sfant al lui Dumnezeu" (Efes. 4:30). Vezi de asemenea pct. 5.4.


     4.4    Daniel primeste instiintari de la Dumnezeu

          "Si el mi-a zis: Daniele, om preaiubit, intelege cuvintele pe care ti le voi spune.
           Si a zis: Nu te teme, om preaiubit; pace tie, fii tare, da fii tare!
           Si, pe cand vorbea cu mine, am fost intarit si am zis: Sa vorbeasca domnul meu, pentru ca m-ai intarit" (Daniel 10:11,19).

          Care era deci starea interioara a lui Daniel ("Dumnezeu este judecatorul meu") pentru a putea primi aceste instiintari? :
          "Si mi-am indreptat fata catre Domnul Dumnezeu, ca sa-L caut prin rugaciune si cereri, cu post si sac si cenusa. Si m-am rugat Domnului Dumnezeului meu si mi-am facut marturisirea si am zis: Vai, Doamne, Dumnezeule mare si infricosator, care pastrezi legamantul si indurarea catre cei care Te iubesc si pazesc poruncile Tale!" (Daniel 9:3,4).
          "Si m-a facut sa inteleg si mi-a vorbit si a zis: Daniele, am iesit acum ca sa-ti dau intelepciune si pricepere. La inceputul cererilor tale a iesit cuvantul si eu am venit sa ti-l fac cunoscut, pentru ca tu esti foarte mult iubit. De aceea intelege cuvantul si pricepe viziunea!" (Daniel 9:22,23).  
     
       
       


   

joi, 3 martie 2016




                                                           Aratarea Domnului


       
          Hamilton Smith


          Atunci cand istoria lumii se va incheia, se va constata ca doua evenimente ale timpului le depasesc incomparabil pe toate celelalte; acestea sunt: prima venire a lui Hristos, venire Sa in umilinta, si a doua Sa venire, aratarea in glorie.
          Despre a doua venire a lui Hristos pe pamant, pentru a domni in glorie, este cea de care vrem sa ne ocupam. Acest mare eveniment nu este un simplu vis al unor vizionari, ci un adevar clar al Cuvantului lui Dumnezeu. Multi crestini pot sa ignore acest adevar, amvoanele crestinatatii pot sa-l perverteasca de multe ori, sau sa-l treaca sub tacere, dar, in ciuda ignorantei, a nepasarii si pervertirii, a doua aratare a lui Hristos este clar vestita de Dumnezeu, ca urmatorul mare eveniment din istoria lumii.
          Acest mare adevar ocupa mai mult loc in Cuvantul lui Dumnezeu decat isi inchipuie  multi credinciosi. Profetiile Vechiului Testament sunt pline de stralucitoare descrieri ale gloriei Imparatiei lui Hristos pe care o va intemeia la a doua Sa aratare. In Noul Testament, aceasta are un loc deosebit in fiecare Evanghelie; ea este vestita in Fapte, si are un loc destul de mare in epistole si in Apocalipsa.
          Vom cerceta mai intai cateva pasaje care stabilesc marele fapt al celei de-a doua aratari.
          Apoi vom cauta in Scriptura principalele motive pentru importanta acordata acestei aratari.


          1     Pasajele care prezinta adevarul despre "Aratare"


          In Evrei 9:26-28, cele doua aparitii ale lui Hristos figureaza in acelasi pasaj. Citim mai intai ca "la sfarsitul veacurilor, S-a aratat (a aparut) o singura data, pentru desfiintarea pacatului prin jertfa Sa". Dupa ce punerea la proba a omului de-a lungul timpului s-a incheiat, si ca toti oamenii au fost gasiti pacatosi, ziua cea mare a rasarit cand Hristos a aparut in umilinta pentru a indeparta pacatul prin jertfa Sa de pe cruce.
          Citim apoi in acelasi pasaj ca El "Se va arata a doua oara", nu pentru a trata problema pacatului, ci pentru mantuirea, deplina eliberare a celor ai Sai de orice asuprire si de orice putere vrajmasa sub care sunt tinuti.
          Avem deci aici prima si a doua aparitie a Domnului Isus. Toti cei care se supun Cuvantului lui Dumnezeu admit ca acest pasaj stabileste clar marele fapt ca Hristos va apare a doua oara in aceasta lume.
          Este bine totusi sa ne indreptam spre alte pasaje din epistole pentru a arata ca apostolii Pavel, Petru si Ioan sunt cu totii de acord de a pune inaintea credinciosului aratarea Domnului Isus ca o perspectiva glorioasa care trebuie sa-l conduca pe cel credincios in drumul sau, si sa-l sustina in mijlocul greutatilor si al incercarilor sale.


          1.1    Marturia apostolului Pavel

          1.1.1    Tit 2:11-13

          In Tit 2:11-13, cele doua aparitii sunt asezate din nou inaintea noastra. La v. 11 citim: "Pentru ca harul lui Dumnezeu, care aduce mantuire tuturor oamenilor, s-a aratat"; si la v.13, este spus ca cei credinciosi asteapta "fericita speranta si aratarea gloriei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor, Isus Hristos". Avem astfel aparitia harului (v.11), si aparitia gloriei (v.13). Gloria va apare acolo unde a aparut si harul. Harul duce la glorie. Acest pasaj nu vorbeste de credinciosi care vor fi prezenti in glorie in cer, ci de gloria care va apare pe pamant. In timpul prezent, este gloria omului, asa cum este ea, in aparenta; dupa putin timp va fi gloria lui Dumnezeu. Harul ne-a adus mantuirea. Fiind mantuiti, harul ne invata cum sa traim cu cumpatare, dreptate si evlavie, in vederea glorie viitoare. Manifestarea gloriei lui Hristos trebuie sa guverneze viata.


          1.1.2    1 Timotei 6:14

          In 1 Timotei 6:14, este data lui Timotei o anumita porunca prin care este indemnat s-o pazeasca "fara pata, fara vina, pana la aratarea Domnului nostru Isus Hristos". In prima parte a capitolului, apostolul vorbeste de faptele rele ale carnii - invidie, cearta, defaimari, banuieli rele, certuri zadarnice (1 Tim.6:4) - si pofte care dau nastere la multe dureri, si lacomii (1 Tim.6:9.10). Apoi, adresandu-se omului lui Dumnezeu, ii zice la v.11: "fugi de acestea". In plus, nu trebuie doar sa fugim de rau, ci trebuie sa urmarim binele, asa cum spune apostolul: "urmareste dreptatea, evlavia, credinta, dragostea, rabdarea, blandetea duhului" (vezi 2 Tim.2:22). Mai mult, ne este amintit ca avem o lupta de dus. Oamenii sunt angajati in lupte de o maniera carnala, pentru avantaje materiale. Acestea sunt lupte rele in vederea vietii de acum. Noi avem de dus lupta cea buna pentru a pastra adevarul, in vederea vietii eterne.
          Astfel, porunca poate fi rezumata prin aceste trei cuvinte: fugi, urmareste si lupta. Nu trebuie sa uitam ca lupta vine la urma. Este inutil de a incerca sa luptam pentru adevar, daca nu fugim mai intai de rau si nu urmarim binele; doar atunci putem sa ne luptam pentru adevar. A lupta fara a fugi si a urmari, nu va duce decat la infrangere.
          Aceasta porunca (1 Tim.6:14) trebuie sa fie pazita, nu pur si simplu in vederea mortii sau in vederea de a merge in cer, ci in vederea de a fi aratati "la aratarea Domnului nostru Isus Hristos" pe pamant (1 Tim. 6:14), caci, doar atunci, vom primi rasplata unei vieti responsabile aici pe pamant, cu toate suferintele, durerile si greutatile pe care le implica faptul de a fugi, de a urmari, si de a lupta. Inca odata, aceasta nu este in vederea de a produce rezultate aici pe pamant. Acest fapt de a fugi, urmari si a lupta poate sa ne faca sa vedem doar un mic rezultat acum; Uneori am putea fi chiar obositi de lupta, dar cautam sa pazim porunca, caci aceasta va avea un raspuns glorios in momentul Aratarii.


          1.1.3    2 Timotei 4:1-2

          Sa trecem la 2 Tim.4:1-2 unde vom gasi o responsabilitate in plus, descrisa astfel in relatie cu aparitia lui Hristos Isus. Citim : "Te indemn inaintea lui Dumnezeu si a lui Hristos, care ii va judeca pe cei vii si pe cei morti, si pentru aratarea Sa si pentru Imparatia Sa: vesteste  Cuvantul, staruie la timp si nelatimp, mustra, cearta, incurajeaza cu toata indelunga-rabdare si invatatura". Timotei primeste aici misiunea de a vesti cu staruinta, la timp si nelatimp. Doua lucruri vrea sa-i  arate graba de a starui: primul, judecata care va cadea peste cei care resping Evanghelia, si al doilea, pentru cei care primesc aceasta Evanghelie, rezultatele glorioase la aparitia Domnului Isus Hristos. Aici de asemenea, aparitia este legata de Imparatia lui Hristos, caci aparitia va introduce Imparatia.
          In alt pasaj din acest capitol (2 Tim.4), Pavel vorbeste iarasi despre aparitie. In versetele 6-8, vorbeste despre el insusi. Batranul apostol vede ca se apropie momentul plecarii sale. El il indeamna pe Timotei sa se lupte lupta cea buna, si ceea ce a vestit altora, sa puna in practica el insusi. El spune deci aici: "M-am luptat lupta cea buna, am terminat alergarea, am pazit credinta" (2 Tim. 4:7). Contempland un viitor luminos, vede ca Domnul i-a rezervat o cununa a dreptatii. El si-a riscat viata sa pentru Domnul, si Domnul ii atribuie o cununa. A umblat pe calea dreptatii (2 Tim. 2:22) si a urmat instructiunile dreptatii (2 Tim. 3:16): asteptand de acum sa poarte cununa dreptatii. Dar cand va purta el aceasta cununa? "In ziua aceea". Care este ziua aceea? Era ziua mortii, sau ziua martirajului, sau ziua cand duhul sau fericit se va inalta pentru a fi impreuna cu Hristos? Ah nu! Aceasta va fi ziua aparitiei glorioase a lui Hristos pe pamant. Atunci cand Hristos va iesi incununat cu multe cununi, atunci si Pavel va primi cununa sa, dar de asemenea si tuturor celor care "iubesc aratarea Sa". A iubi aratarea Sa presupune ca noi traim de o maniera care este potrivita cu aratarea Sa. Daca nu umblam pe calea dreptatii, nu ne place deloc gandul aratarii Sale. Imediat dupa aceasta, el vorbeste despre unii care nu urmaresc dreptatea. Dima s-a intors spre lume; el nu a "fugit de aceste lucruri". Alexandru a aratat "multa rautate" fata de apostol; el nu a "urmarit binele". Apoi. citim ca Pavel a fost parasit de "toti"; ei nu s-au luptat lupta cea buna (2 Tim. 4:10,14,16).


          1.2    Marturia apostolului Petru

          In 1 Petru 1, apostolul aminteste celor credinciosi ca avem o mostenire nestricacioasa, neintinata si care nu se vestejeste, pastrata in ceruri pentru noi (v.4).
          Apoi la v.5, ne spune ca pe calea spre mostenirea noastra, suntem paziti de puterea lui Dumnezeu, prin credinta, pentru o mantuire gata sa fie descoperita in timpul din urma. Totusi, acum, apostolul spune ca suntem "intristati prin felurite incercari" (1 Petru 1:6). Poporul lui Dumnezeu este atacat inca de o multime de ispitiri; pentru mangaierea noastra, apostolul ne arata trei lucruri in legatura cu aceste ispitiri (1 Petru 1:6,7).                                                                                                             Mai intai, apostolul spune ca ele nu sunt decat "pentru putin" (v.6). In Evrei 11:25, citim ca placerile pacatului sunt "trecatoare". Placerile lumii si greutatile sfintilor sunt "trecatoare" sau "pentru putin".
          In al doilea rand, Petru spune ca aceste ispitiri pot fi necesare. Nu este incercare sau durere prin care trecem, mica sau mare, de care sa nu avem nevoie. Tatal nostru nu intristeaza cu placere pe copiii Sai (Plan.3:33), nici nu face sa curga lacrimi inutile. Nu suntem totdeauna in masura sa intelegem modul cum lucreaza El, nici sa intelegem necesitatea incercarii: intr-o zi, vom sti. Domnul poate sa ne spune si noua ceea ce i-a zis lui Petru: "Ce fac Eu, tu nu stii acum, dar vei intelege dupa acestea". In "dupa acestea" vom vedea toate lucrurile clar, si vom canta,

                                 "Cu indurare si cu judecata,
                                   A tesut panza vietii mele,
                                   Si chiar in roua durerii,
                                   Straluceste dragostea Sa".

          In al treilea rand, pentru a ne mangaia in greutatile noastre, ne este spus ca toate incercarile noastre vor avea un raspuns glorios intr-o zi viitoare. Acum, este timpul incercarii credintei; in ziua aceea va fi rasplata credintei, atunci cand incercarile vor fi vazute ca o cale spre lauda, glorie si onoare. Dar cand va fi acea zi? Ziua mortii, sau ziua cand vom merge in cer? Ah nu! Aceasta va fi la aratarea (sau: la descoperirea) lui Isus Hristos (1 Petru 1:7).


          1.3   Marturia apostolului Ioan

          Sa trecem acum la 1 Ioan 3:1-3. Apostolul ne aminteste de ce dragoste ne-a facut Tatal parte. Acesta nu este un simplu fapt al dragostei Sale pe care Ioan o pune inaintea noastra, ci este vorba de maretia acestei dragoste care ne-a introdus in pozitia de copii ai lui Dumnezeu. Lumea nu poate vedea ca suntem copiii lui Dumnezeu. Ea nu ne cunoaste astfel, caci nu L-a cunoscut nici pe El. Daca lumea nu a putut sa vada ca acest Om smerit si binecuvantat, cu toata desavarsirea Sa nemarginita, era Fiul lui Dumnezeu, sa nu ne miram ca ea nu poate sa vada pe copiii lui Dumnezeu in acesti oameni sarmani si slabi asa cum suntem noi. Ea ii va vedea, dar acum, ceea ce vom fi nu s-a aratat inca. Acum suntem la fel ca multi alti oameni, suntem marcati de varsta, de bolile ce ne afecteaza si tratamente; dar asteptati putin: un timp potrivit pentru Dumnezeu, si vom fi aratati in asemanarea lui Hristos. Cand va fi aceasta? Nu cand vom muri sau cand vom merge la cer, ci atunci cand "Se va arata El, vom fi asemenea Lui, pentru ca-L vom vedea cum este"; iata ce zice Ioan.
          Aceste pasaje sunt suficiente pentru a arata ca Duhul Sfant i-a folosit pe apostolii Pavel, Petru si Ioan, pentru a arata ca viata prezenta trebuie sa fie guvernata prin perpectiva celei de-a doua aratari a lui Hristos in glorie.


          2     Rezultatele "Aratarii"


          Ne putem intreba: de ce este data atata importanta celei de-a doua veniri a Domnului Isus Hristos in Scriptura, decat faptului ca vom merge in cer. Capitolul 1 din a doua epistola a lui Pavel catre Tesaloniceni ne da trei motive clare despre importanta Aratarii.
          Primul, aceasta va fi ziua razbunarii pentru lume.
          Al doilea, aceasta va fi ziua de odihna si de rasplatire pentru poporul lui Dumnezeu.
          In al treilea rand si cel mai important, aceasta va fi ziua triumfului lui Hristos, raspunsul glorios la umilul Sau drum de smerenie.


          2.1   "Aratarea" este ziua razbunarii pentru lume

          Timp de multe secole, Dumnezeu, in indurarea Sa a ramas un martor tacut, dar nu indiferent, la inaintarea raului in lume, - aceasta lume care L-a respins, si Il respinge inca, pe Hristosul lui Dumnezeu. Dar in final, atunci cand Dumnezeu va interveni, aceasta va fi intr-o flacara de foc, pentru a pedepsi pe cei rai. Oamenii se intreaba: De ce Dumnezeu nu intervine public in problemele oamenilor? De ce sunt permise razboiul, rautatea si coruptia? - Raspunsul este evident: este indurarea Sa care face ca Dumnezeu sa nu intervina direct in problemele oamenilor; caci atunci cand o va face, va trebui sa actioneze in judecata impotriva oricarui rau. Pentru moment, Dumnezeu opreste judecata, in timp ce in har vesteste iertarea de pacate la o lume de pacatosi. Dar ziua harului se apropie in curand de sfarsit, si va fi urmata de interventia directa a lui Dumnezeu. Acest pasaj (2 Tes.1:6-9) ne spune ca atunci cand Dumnezeu va interveni, trei lucruri vor avea loc in legatura cu lumea.

          In primul rand, in ce priveste pe cei care au prigonit poporul lui Dumnezeu, necazul cel mare va fi raspalata lor (2 Tes. 1:6).
          In al doilea rand, referitor la cei care "nu-L cunosc pe Dumnezeu" si au respins toate marturiile creatiei (Rom. 1:28), razbunarea va veni peste ei (2 Tes. 1:8).
          In al treilea rand, cu privire la cei care au adaugat la ignoranta lor fata de Dumnezeu respingerea pozitiva a revelatiei harului Sau in Evanghelie, ei vor fi pedepsiti cu o nimicire eterna dinaintea fetei  Domnului si dinaintea gloriei puterii Sale (2 Tes. 1:9).
          Dar cand va avea loc aceasta? Acelasi pasaj ne spune clar ca aceasta va fi la aratarea lui Hristos, caci citim ca va fi "descoperirea (sau: aratarea) Domnului Isus din cer, cu ingerii puterii Sale" (2 Tes. 1:7).


          2.2   Pentru poporul lui Dumnezeu, "Aratarea" va fi ziua de odihna si de rasplatire

          Ne amintim ca in toate secolele de dupa cruce, si chiar inainte de cruce, istoria poporului lui Dumnezeu a fost o istorie lunga de suferinte, de dispret si de permanente prigoniri intr-o parte sau alta a acestei lumi ostile.  De la moartea lui Abel dinainte de potop pana la prigonirile din zilele noastre, a existat fara incetare impotrivire si necaz pentru poporul lui Dumnezeu din partea acestei lumi care Il uraste pe Dumnezeu.
          Poate ca nicio estimare reala nu poate fi facuta despre numarul inspaimantator de crestini care au murit sub Roma pagana, dar s-a calculat ca sub Roma papala, si in alte persecutii religioase, mai mult de cinzeci de milioane de crestini au fost condamnati la moarte. Ganditi-va la ceea ce inseamna aceasta: milioane si milioane de barbati, de femei si de copii dati violentei, insultelor, martiriului si exterminarii, in cele mai hidoase forme pe care ura diabolica si ingeniozitatea umana au putut sa le conceapa. Pentru a umple timpul liber al multimi cultivate din Roma, crestinii au fost aruncati la lei cu miile. Imbracati in piei de animale salbatice, ei au fost dati la caini pana la moarte. Infasurati in panze impregnate in smoala, ei au fost rastigniti pe pari, si arzand pentru a lumina locurile de petrecere ale lui Nero. Mai tarziu, au fost supusi la tot felul de torturi chinuitoare in temnitele Inchizitiei. I-au mutilat in cele mai ingrozitoare feluri; i-au sfasiat, ingropati de vii, arsi unul cate unul pe ruguri, si exterminati cu zecile de mii.
          Intorcandu-ne in timp la aceasta istorie a persecutiei, sa ne amintim un lucru, destul de tainic la prima vedere: absenta interventiei lui Dumnezeu. Torturile, martirajul si exterminarea au continuat neincetat fara ca Dumnezeu sa intervina. Lumea, carnea si diavolul se pare ca aveau cale libera, fara ca Dumnezeu, in aparenta sa le acorde vreo atentie. Strigatele miscatoare ale poporului lui Dumnezeu care era torturat urcau la cer, dar cerurile ramaneau tacute. Mainile lor se ridicau in rugaciune, dar nu venea nicio eliberare.
          Prin urmare, Dumnezeu asista ca spectator indiferent la persecutia poporului Sau? Era El indiferent la greutatile si incercarile lor? Era El surd la rugaciunile lor, si orb la lacrimile lor? De mii de ori Nu! Dumnezeu care tine registrul numelor noastre, si pune lacrimile noastre in burdufurile Sale (Ps. 56:8), si care tine evidenta firelor de par din capul nostru (Matei 10:30), nu va ramane insensibil la durerea a lor Sai. Toate lacrimile varsate, toate greutatile intampinate, toate incercarile indurate pentru dragostea lui Hristos, - toate vor avea un raspuns glorios. Greutatile si incercarile nu sunt uitate, ele nu sunt in zadar, nici pierdute, caci Dumnezeu zice: "ele vor fi gasite spre lauda si glorie si onoare"; dar cand aceasta? "La descoperirea (sau: aratarea) lui Isus Hristos" (1 Petru 1:7). S-a facut atat de mult rau la milioane de crestini, si ei au parasit lumea in dezonoare si rusine; ei vor reveni cu lauda, onoare si glorie la aratarea lui Isus Hristos, atunci cand va veni pentru a fi glorificat in sfintii Sai si admirat in toti cei care au crezut. De aceea apostolul zice ca "voua, care sunteti necajiti", vi se va da "odihna cu noi, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu ingerii puterii Sale" (2 Tes. 1:7).


          2.3   "Aratarea" va fi ziua triumfului lui Hristos

          Cel mai mare eveniment rezervat pentru viitorul acestei lumi, este, fara indoiala, aratare Domnului Isus. Din punct de vedere al importantei, ea nu este depasita decat de prima aratare a lui Hristos pentru a implini lucrarea de ispasire. Suntem fericiti sa privim crucea ca stand singura in toata demnitatea sa fara asemanare in timp, si unica in eternitate. Biruintele omului, care apar atat de mari in istoria acestei lumi, vor fi in curand aduse la propria lor neimportanta pana vor trece in uitare absoluta; dar puterea biruintei de la cruce va ramane singurul eveniment marcant din istoria lumii. Gloria marilor biruinte ale oamenilor se sterge deja in timp, si va fi uitata in eternitate; dar timpul nu face decat sa aduge o noua stralucire crucii, si eternitatea nu va inceta niciodata sa desfasoare gloriile sale. Dar, amintindu-ne de gloria unica a crucii, sa nu uitam de gloria viitoare a Imparatiei care va fi instituita prin a doua aratare a Domnului Isus. Aceasta va fi raspunsul triumfator la prima Sa aratare in umilinta. Aceasta va fi raspunsul lui Dumnezeu la toata rusinea, insultele si jignirile pe care lumea le-a aruncat asupra Fiului lui Dumnezeu cand era pe cruce. Inconjurat de aceste insulte, Domnul a putut sa priveasca dincolo de toata rusinea, dincolo de suferinte si dureri, spre ziua gloriei Sale viitoare, si a putut sa rosteasca aceste cuvinte solemne si triumfatoare: "de acum veti vedea pe Fiul Omului sezand la dreapta puterii si venind pe norii cerului" (Matei 26:64). El a fost rastignit in slabiciune, dar va veni in putere. La cruce, omul L-a incununat cu o cununa de spini; la aratarea Sa, El va inainta incununat cu multe cununi. La cruce, a purtat cu dreptate judecata care aduce pacea; la a doua Sa aratare, citim, ca El "judeca si Se lupta cu dreptate" (Apoc. 19:11). Ultima oara cand omul L-a vazut pe Hristosul lui Dumnezeu, a fost cand El era pironit pe o cruce intre cer si pamant. Data urmatoare, lumea Il va vedea pe Hristos venind cu norii, si "orice ochi Il va vedea si cei care L-au strapuns; si toate semintiile pamantului se vor jeli din cauza lui!" (Apoc.1:7).
          Apoi se va manifesta "gloria puterii Sale, cand va veni ca sa fie glorificat in sfintii Sai si sa fie privit cu uimire (sau, sa fie admirat), in ziua aceea, in toti cei care au crezut" (2 Tes. 1:10).
          Invatam din acest important pasaj ca aratarea Domnului Isus din cer, impreuna cu ingerii puterii Sale, va demonstra inaintea intregului univers, mai intai ca Dumnezeu nu a fost indiferent la tot raul, coruptia si violenta care s-au acumulat de-a lungul secolelor; apoi ca Dumnezeu nu a fost insensibil la durerile poporului Sau; si in final ca Dumnezeu nu a trecut peste dezonoarea si jignirile pe care oamenii le-au aruncat asupra Domnului Isus Hristos.

                                                       -----------------------------------



                                                       


         
aze