A cauta si gusta apropierea de Dumnezeu
- I -
Seauve Gerard
"Mi se sfarseste viata in intristare si anii mei in suspin; mi se usuca puterea din cauza nelegiuirilor mele si mi se topesc oasele" (Ps. 31:10).
"Cautati pe Domnul si puterea Lui, cautati neincetat fata Lui" (1 Cr. 16:11; Ps. 105:4).
"Cautati fata Mea. Voi cauta fata Ta Doamne!" (Ps.27:8).
1 Ce este apropierea ? (*)
(*) In textul original cuvanul folosit este "proximitate". Unde intalnim cuvantul "apropiere" putem sa citim "proximitate", n.t.
Cunoasterea apropierii de Dumnezeu, in toata intimitatea sa, este o binecuvantare pretioasa care nu se poate explica prin cuvinte. Aceasta nu este o problema de rationamente, nici de sentimentalitate, ci de viata personala cu Tatal si cu Domnul Isus Hristos.
- Apropierea (deriva din cuvantul "aproape") nu reflecta aici o notiune de distanta ci de intelegere, de cunoastere reciproca.
- Intimitatea (caracterul intim, interior si profund, o legatura stransa intre persoane) este o asociere personala cu Dumnezeu. Ea implica o relatie profunda si interioara, afectiva si foarte stransa, cu schimburi reciproce.
- Comuniunea este identitatea sau acordul (impartirea) afectiunilor, gandurilor, intereselor, motivatiilor, scopurilor. Ea implica o uniune intima. Prin ea, noi ca rascumparati, suntem adusi in relatia cea mai apropiata, posibil, cu Dumnezeu. Ea imbraca un caracter ceresc si spiritual. Sursa gandurilor si a sentimentelor vietii celei noi, Duhul Sfant trezeste in noi ganduri in armonie cu cele ale Tatalui si Fiului. Aceasta este comuniunea.
"Credinciosii sunt chemati la comuniunea cu Tatal si cu Fiul sau. Apostolul Ioan scrie: "Comuniunea noastra este in adevar cu Tatal si cu Fiul Sau, Isus Hristos. Si va scriem aceste lucruri, ca bucuria vostra sa fie deplina" (1 Ioan 1:3,4). Aceste cuvinte sunt foarte simple, insa de o adancime infinita. Realizam noi insemnatatea adevarului pe care il contin ele? Dumnezeu Tatal ne-a ales pentru a avea o parte comuna impreuna cu El si cu Fiul Sau, Domnul si Mantuitorul nostru!
Siguranta iertarii pacatelor noastre si bucuria unei odihne depline a constiintei constitue deja o parte minunata. Insa, Dumnezeu nu Se multumeste sa ne dea doar aceste binecuvantari, care sunt totusi atat de gloriase. El vrea sa aiba inaintea Lui, in apropierea cea mai imediata, pe cei care i-a rascumparat cu un pret atat de mare. Si aceasta nu este totul. Un rob sau un slujitor poate sa fie foarte aproape de stapanul lui, dar fara sa aiba cea mai mica comuniune cu el. Insa Dumnezeu nu a cautat doar slujitori: El vrea copii cu care sa poata gusta o comuniune reala acum si pentru eternitate. Prin lucrarea Domnului Isus, El a prevazut tot ceea ce era necesar pentru acest scop. Sa primim prin credinta aceasta plinatate de binecuvantari" ( Arend Remmers : "Comuniunea crestina")*
(*) Aceasta lucrare poate fi citita pe acest blog, in postarile anterioare.
Din motive de simplitate vom confunda cele trei cuvinte apropiere, intimitate, comuniune, pentru a evoca o relatie de respect, de incredere si de intimitate cu Dumnezeu.
Aceasta apropiere nu este mistica sau supranaturala.
Numai cel rascumparat care are nasterea din nou poate sa aiba comuniune cu Dumnezeu. Omul natural nu este dispus sa cunoasca o astfel de comuniune; nu vrea sa stie nimic despre Dumnezeu, Il evita si fuge. Prima reactie a lui Adam dupa cadere a fost de a se ascunde dinaintea lui Dumnezeu. Apoi, intreaga istorie a umanitatii a aratat atat de clar ca "gandirea (inclinatia, tendinta) carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, pentru ca nu se supune legii lui Dumnezeu; pentru ca nici nu poate" (Rom. 8:7).
2 Corinteni 13:14: "Comuniunea Sfantului Duh fie cu voi toti!" arata ca comuniunea nu este spontana si ca nu se mentine prin ea insasi; in practica trebuie sa o dorim si s-o cautam. Pentru aceasta, inceputul versetului 14 din 2 Cor.13 face apel la cunoasterea practica a harului Domnului Isus Hristos si la dragostea lui Dumnezeu. Inimile si gandurile noastre trebuie sa fie supuse gandurilor lui Dumnezeu, iar gandurile noastre omenesti in totalitate puse de-o parte.
Trebuie s-o cautam, si pentru aceasta este nevoie de o traire intr-o stare de sfintenie practica in acord cu prezenta sfanta a lui Dumnezeu. Nu inteligenta sau educatia face ca unul sa fie mai spiritual sau mai aproape de Domnul, ci faptul care predomina in starea noastra interioara, angajamentul pentru El.
Imediat dupa ce a mentionat ca "comuniuna noastra este in adevar cu Tatal si cu Fiul Sau Isus Hristos" (1 Ioan 1:3,5), apostolul Ioan aminteste ca Dumnezeu este lumina: "Si acesta este mesajul pe care l-am auzit de la El si pe care vi-l vestim, ca Dumnezeu este lumina si in El nu este nicidecum intuneric". Tatal care in dragostea Sa ne-a adus in comuniune cu El, este in acelasi timp Dumnezeul cel sfant. Deci este vorba de o comuniune divina, sfanta. Propriul sau domeniu nu este pamantul, ci lumina. Aceasta a venit la noi in persoana Fiului ca "lumina vietii" (Ioan 1:4,9; 8:12), devenind acum in aceeasi masura si sfera noastra de viata.
Daca inimile noastre sunt impartite, daca pastram in mod egoist unele prioritati pentru interese personale si pamantesti, Dumnezeul cel sfant nu ne va face sa gustam dulceata apropierii Sale.
"Cautati-L pe Domnul, voi... care ati implinit judecata Sa! Cautati dreptatea, cautati smerenia!" (Tefania 2:3).
"Supune intreaga noastra inima
Sub dulcea Ta autoritate;
Caci doar pentru Tine, Doamne,
Ea bate si suspina." E. Guers
2 Apropierea Fiului de Dumnezeu Tatal Sau
Cuvantul lui Dumnezeu ne intredeschide o revelatie a relatiilor de intimitate intre Tatal si Fiul Sau. Aceasta apropiere nu este conditionata pentru singurul Fiul al Tatalui; ea este eterna (in afara ceasurilor de ispasire pentru Fiul Omului, vezi punctul 3-4).
Desigur, conditia unica si personala a Fiului nu ne cheama la o imitatie din partea noastra, ci ne da o indicatie pentru a intelege comorile pretioase ale acestei apropieri.
Noi nu putem intra in relatia divina dintre Tatal si Fiul, vom cita pur si simplu versetele care o mentioneaza.
2.1 Fiul etern la dreapta Tatalui
"Cand El nu facuse pamantul, nici campiile, nici inceputul pulberii lumii... Cand impunea marii hotararea Sa, ca apele sa nu treaca peste porunca Lui, cand stabilea temeliile pamantului, atunci eu Ii eram mester (sau: copilasul dragostei Lui) si zilnic eram desfatarea Sa, veselindu-ma intotdeauna inaintea Lui, veselindu-ma in partea locuita a pamantului Sau; si desfatarile mele erau in fiii oamenilor" (Prov. 8:26,29-31).
"Nimeni nu L-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut" (Ioan 1:18).
2.2 Fiul Omului pe pamant
In mijlocul impotrivirii, dispretului si respingerii din partea capeteniilor religioase ale iudeilor, Omul Hristos Isus era sustinut prin prezenta permanenta a Tatalui care a declarat: "Tu esti Fiul Meu Preaiubit, in Tine Imi gasesc placerea" (Marcu 1:11).
"Domnul ne da cel mai frumos si desavarsit exemplu al comuniunii cu Dumnezeu Tatal. Cu toate ca El Insusi nu a folosit aceasta expresie, Domnul a trait ca Om intr-o comuniune permanenta cu Cel care L-a trimis. Una cu Tatal in ce priveste esenta si natura Sa (Ioan 10:30), Se bucura aici pe pamant de o comuniune neintrerupta cu Tatal, precum si atunci cand Il privim la varsta de doisprezece ani in templu, intreband cu uimire pe mama Sa: "Nu stiati ca trebuie sa fiu in cele ale Tatalui Meu?" (Luca 2:49), - ca si in timpul numeroaselor situatii cand Se ruga (de zece ori intr-o singura Evanghelie, dupa Luca)" (A. Remmers).
Il auzim spunand:
"Eu nu sunt singur, ci Eu si Tatal care M-a trimis... "
"Cel care M-a trimis este cu Mine; El nu M-a lasat singur, pentru ca Eu fac intotdeauna cele placute Lui" (Ioan 8:16,29).
"Ma lasati singur; dar nu sunt singur, pentru ca Tatal este cu Mine" (Ioan 16:32).
2.3 Isus in fata impotrivirii capeteniilor religioase; vezi pct. 6.4.2
2.4 Fiul Omului inviat si glorificat in cer
Lucrarea de ispasire fiind implinita, Domnul avea inaintea Lui bucuria de a ocupa ca Om inviat, locul de la dreapta Tatalui care era al Sau ca Fiu etern (Evrei 12:2). El gusta acum ca Om glorificat bucuria comuniunii desavarsite cu Tatal.
"Imi vei face cunoscuta cararea vietii; fata Ta este belsug de bucurie, la dreapta Ta sunt desfatari pentru totdeauna" (Ps. 16:11).
"Si acum glorifica-Ma Tu, Tata, la Tine Insuti, cu gloria pe care o aveam la Tine mai inainte de a fi lume" (Ioan 17:5).
2.5 Aplicatie pentru noi
Hristos ne-a adus in aceeasi relatie cu Tatal, asa cum este El ca Om.
"Mergi la fratii Mei si spune-le: Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru, si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru" (Ioan 20:17).
Dupa invierea Sa Domnul ne-a adus in aceasta relatie ca "frati ai Sai", relatie noua, necunoscuta pana atunci. Cu siguranta El a anuntat deja caracterele acesteia in Matei 12:50: "Pentru ca oricine va face voia Tatalui Meu care este in ceruri, acela Imi este frate sau sora sau mama".
Evrei 2:10-12 ne lumineaza asupra acestui titlu: "Pentru ca I se cuvenea... aducand pe multi fii la glorie, sa desavarseasca prin suferinte pe Capetenia mantuirii lor. Pentru ca Cel care sfinteste si cei sfintiti, toti sunt dintr-Unul; pentru aceasta, Lui nu-I este rusine sa-i numeasca frati, spunand: Voi vesti Numele Tau fratilor Mei, Te voi lauda in mijlocul adunarii".
"Ei (ucenicii) sunt asezati in El inviat dintre morti, dupa ce le-a iertat toate pacatele...Ei sunt adusi in propria Sa relatie binecuvantata si eterna cu Tatal si cu Dumnezeul Sau... Aceasta nu putea fi posibil decat pe terenul rascumparari prin moartea Sa, si prin care Dumnezeu poate fi liber sa formeze si sa stranga intr-unul singur pe copiii Sai eliberati de pacatele lor si inviati impreuna cu El, fie ca sunt iudei sau natiuni" (W.K).
Dumnezeu este de acum Tatal nostru, si avem o relatie directa cu El. Suntem fii ca si copii ai lui Dumnezeu prin nasterea din nou: "Pentru ca voi nu ati primit un duh de robie, din nou spre frica, ci ati primit un duh de infiere, prin care strigam: Ava, Tata! Insusi Duhul marturiseste cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu" (Rom. 8:15,16). "Vedeti ce dragoste ne-a daruit Tatal: sa fim numiti copii ai lui Dumnezeu" (1 Ioan 3:1).
De asemenea, ca rezultat al invierii Sale, Hristos ne-a adus in aceeasi relatie pe care o are El ca Om cu Tatal Sau. Lui nu-I este rusine sa ne numeasca frati!
Avem deci, din partea Dumnezeului nostru, tot ceea ce este necesar pentru a gusta o relatie binecuvantata cu El. Iata pozitia noastra: de a ne bucura!
2.6 Deosebirea dintre Hristos si noi
Aceasta nu vrea sa spuna ca nu este nicio deosebire intre Hristos si noi! "Pentru ca, pe aceia pe care i-a cunoscut dinainte, i-a si randuit dinainte (predestinat) sa fie asemenea chipului Fiului Sau, pentru ca El sa fie Cel intai-nascut (Cel care are intaietatea) intre mai multi frati" (Rom. 8:29). Domnul nostru este "Domnul Isus Hristos, Fiul Tatalui" (2 Ioan 3), "singurul Fiul care este in sanul Tatalui" (Ioan 1:18), despre care Tatal a dat marturie din cer, spunand: "Acesta este Fiul Meu Preiubit, in care Imi gasesc placerea" (Matei 3:17). Recunoscand in acelasi timp pozitia noastra in Hristos ca Om inviat, admitem insa ca "este Domnul tau, adora-L" (Ps. 45:11).
2.7 Contrastul : Hristos in timpul ceasurilor cand a fost parasit
Sa lasam sa vibreze afectiunile noastre pentru Domnul Isus, Rascumparatorul nostru.
"Si va fi asa: in ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi face ca soarele sa apuna la amiaza si voi intuneca pamantul in plina zi" (Amos 8:9).
"Iar de la ceasul al saselea s-a facut intuneric peste toata tara pana la ceasul al noualea" (Matei 27:45).
Sa auzim strigatul Sau de pe cruce, la sfarsitul celor trei ceasuri intunecate de ispasire:
"Si, pe la ceasul al noualea, Isus a strigat cu glas tare, spunand: Eli, Eli, lama sabactani?, adica: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit" (Matei 27:46).
"Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai parasit si stai departe de mantuirea mea, de cuvintele geamatului meu?
"Dumnezeul meu! Strig ziua si nu-mi raspunzi; si noaptea, si nu am odihna?
"Totusi Tu esti Cel Sfant, Tu, care locuiesti in mijlocul laudelor lui Israel" (Ps. 22:1-3).
Dupa planul etern, care trebuia sa ne elibereze de dreapta manie a lui Dumnezeu fata de cei vinovati, Domnul si Mantuitorul nostru a luat locul care ni se cuvenea, a luat asupra Lui aceasta manie, si ne-a dat pacea cu Dumnezeu.
"Deci, fiind indreptatiti din credinta, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am si avut intrare, prin credinta, in acest har in care stam si ne laudam in speranta gloriei lui Dumnezeu" (Rom. 5:1,2).
3 Pretul prezentei Domnului
"Dar pentru mine este bine sa ma apropii de Dumnezeu: mi-am pus increderea in Domnul Dumnezeu, ca sa istorisesc faptele Tale" (Ps.73:28).
Comuniunea cu Dumnezeu nu este o simpla doctrina ci un fapt viu; nu este un sentiment ci o realitate. Ea implica un acord cu Dumnezeul cel viu, in gandire si in aprecierea lucrurilor, ca rezultat al unei legaturi stranse si permanente cu El. Daca am inteles aceasta, putem foarte bine sa ne punem intrebarea: viata si umblarea nostra sunt determinate de aceasta comuniune cu Dumnezeu? Am putea accepta gandul de a trai un timp fara aceasta comuniune? Ah! Daca am avea o dorinta mai mare de a ne bucura in fiecare clipa de aceasta legatura de dragoste cu El!
Nu este vorba sa stiu daca un anumit lucru este placut sau important pentru mine, ci de a fi sigur ca acela este placut lui Dumnezeu si are valoare pentru El. Ceea ce este vrednic pentru El merita cu siguranta sa fie si pentru mine. Daca Domnul in condescendenta Sa ne numeste prietenii Sai, nu ar trebui sa cunoastem o bucurie mai mare decat sa fim impreuna cu El in acord deplin de gandire ca adevarati prieteni care asteapta unul de la altul.
"Ati petrecut vreodata doua ceasuri impreuna cu Isus? Veti fi marcati pentru totdeauna. Si stiu ca daca ati petrecut doua ceasuri impreuna cu El, veti dori trei, apoi patru, si in plus veti cauta pe cineva impreuna cu care sa impartasiti minunata bucurie pe care ati gasit-o in El!" (W.T.P. Wolston)
O Mantuitor plin de har!
Da-ne in fiecare zi
Sa comtemplam fata Ta
Si sa gustam dragostea Ta.
Fara blanda Ta influenta,
Viata devine o viata moarta;
A ne bucura de prezenta Ta
Este cea mai fericita parte.
3.1 Promisiuni divine
"Dar eu sunt intotdeauna cu Tine: Tu m-ai apucat de mana dreapta, ma vei calauzi cu sfatul Tau..." (Ps. 73:23,24).
Dumnezeu impreuna cu Domnul ne asigura prezenta, dar aceasta prezenta este conditionata (vezi pct. 6.2).
Sa citam mai intai cateva afirmatii ale acestei promisiuni:
"Si, iata Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28:20).
"Isus Hristos este acelasi ieri si azi si in veci...
"incat sa spunem cu indrazneala: Domnul este ajutorul meu si nu ma voi teme: ce-mi va face omul?" (Evrei 13: 8,6).
"Domnul este Pastorul meu: nu voi duce lipsa de nimic.
"El imi da odihna in pasuni verzi, ma duce la ape linistite...
"Chiar daca as umbla prin valea umbrei mortii, nu ma tem de niciun rau: pentru ca Tu esti cu mine; toiagul Tau si nuiaua ta ma mangaie...
"Da, bunatatea si indurarea ma vor insoti in toate zilele vietii mele si voi locui in casa Domnului zile indelungate" (Ps. 23:1,2,4,6).
"Nu te teme, pentru ca Eu sunt cu tine. Nu te uita cu ingrijorare, pentru ca Eu sunt Dumnezeul tau. Eu te voi intari, si te voi ajuta, si te voi sprijini cu mana dreapta a dreptatii Mele" (Isaia 41:10).
"Nu te teme de ei; pentru ca Eu sunt cu tine ca sa te scap, zice Domnul" (Ieremia 1:8).
3.2 Preaiubita din Cantarea Cantarilor
"Trage-ma! Sa alergam dupa tine!" (Cant. 1:4).
"Dorinta preaiubitei de a fi aproape de Domnul este atat de mare incat i se pare ca exista o anumita distanta intre ea si El. Din aceasta cauza rezulta aceste suspinuri profunde ale inimii sale: "Trage-ma" mai aproape, tot mai aproape de Tine. Ea da dovada de o dorinta arzatoare a unei comuniuni foarte stranse. Cea mai binecuvantata comuniune cu Domnul este in acord perfect cu cea mai profunda dorinta de a se apropia de El mai strans." (fragment din M.E. 1948 p. 54).
Preaiubitul raspunde cu nerabdare acestei profunde dorinte, si o atrage la el pe preaiubita sa
- in camerele sale, locul bucuriei si al discutiilor intime (Cant. 1:4);
- la masa sa, totdeauna simbolul fericitei comuniuni (Cant. 1:12);
- sub mar, a carui umbra invioreaza si ale carui roade satura (Cant. 2:3);
- in casa vinului, bucuria de a fi impreuna (Cant. 2:4)...
Doamne, trezeste prin Duhul Tau in fiecare din noi aceasta sete de apropiere de Tine; Tu Iti vei gasi satisfactia sa ii raspunzi!
3.3 Responsabilitatea noastra
"Domnul este cu voi cand sunteti cu El; si, daca-L veti cauta, El va fi gasit de voi; dar, daca-L veti parasi, El va va parasi" (2 Cr. 15:2).
Exemplele pe care le vom vedea putin mai departe demonstreaza ca Dumnezeu Tatal si Domnul nostru Isus Hristos raspund la o miscare a inimii noastre. Nu este de folos de a ramane pasivi asteptand sa simtim prezenta Domnului, blandele Sale comunicari.
Dar daca in apropiere de Domnul luam asupra noastra jugul Sau usor (Matei 11:29,30), mai degraba decat a ne pune sub un jug rau asociat cu lumea (2 Corinteni 6:14), vom primi invataturile Celui care este bland si smerit cu inima, si vom manifesta mai mult in viata noastra practica, caracterele Sale ca roade ale comuniunii noastre cu El.
Exemplul preiubitei (fiecare dintre noi, cei credinciosi) din Cantarea Cantarilor este semnificativ.
"In patul meu, noptile, l-am cautat pe cel pe care-l iubeste sufletul meu; l-am cautat, dar nu l-am gasit.
Ma voi ridica acum si voi cutreiera cetatea, pe strazi si pe drumuri mari; voi cauta pe cel pe care-l iubeste sufletul meu.
L-am cautat, dar nu l-am gasit" (Cant. 3:1,2).
"Dormeam, dar inima mea veghea... Glasul preaiubitului meu! El bate: Deschide-mi, sora mea, iubita mea, porumbita mea, tu, desavarsita mea! Pentru ca-mi este capul plin de roua, buclele mele, de picurii noptii.
Mi-am dezbracat haina, cum sa mi-o pun? Mi-am spalat picioarele, cum sa mi le murdaresc?
Preaiubitul meu si-a introdus mana prin deschizatura zavorului si launtrul meu s-a aprins de dorul lui.
M-am ridicat sa deschid preaiubitului meu, si mainile mele picurau smirna, si de pe degetele mele curgea smirna pe manerul zavorului.
Am deschis preaiubitului meu, dar preaiubitul meu se retrasese, plecase. Mi se topea sufletul cand vorbea el. L-am cautat, dar nu l-am gasit; l-am chemat, dar nu mi-a dat niciun raspuns" (Cant. 5:2-6).
In aceste doua exemple, cel credincios ( simbolizat aici prin preaiubita) lasa ca necesitatile sale sa se intercaleze intre Domnul si el: ma odihneam pe patul meu, dormeam, ma ridic sa raspund dar este un efort prea mare...
Preaiubitul raspunde starii caldicele (trecatoare) a preaiubitei sale si-i reincalzeste afectiunile sale pentru ca ea sa regaseasca bucuriile relatiei cu El. Se apropie, o cheama cu tandrete, ii ofera dovezile sale de dragoste, dar nu forteaza usa.
"Stapaneste inima noastra,
Ea este rasplata Ta,
Tu ai dobandit-o, Dumnezeu Mantuitor,
Pe muntele Calvarului." E. Guers
"Iata, Eu stau la usa si bat; daca va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el, si el cu Mine" (Apoc. 3:20).
"Dar nu mi-am linistit si nu mi-am potolit eu sufletul ca un copil intarcat langa mama lui? Sufletul meu este in mine ca un copil intarcat" (Ps. 131:2). "Mama are mai multa valoare pentru copilul sau decat orice lucru care i se refuza. Copilul nu poate aprecia valoarea mamei sale, dar prezenta sa ii este suficienta...Orice imprejurare care ne indreapta catre El ne este de folos, pentru acum si pentru eternitate...Nu se poate sa fim aproape de Domnul fara sa reflectam anumite trasaturi, si ceea ce este de la El ramane in noi pentru eternitate". S. Prod'hom M.E. 1934 p. 224
4 A asculta cand vorbeste Dumnezeu
Cautarea lui Dumnezeu incepe prin a-L asculta cand vorbeste, de unde rezulta si atentionarea categorica:
"Plecati urechea si ascultati glasul meu, fiti atenti si ascultati cuvantul meu!" (Isaia 28:23).
"Plecati-va urechea si veniti la Mine; ascultati, si sufletul vostru va trai" (Isaia 55:3).
In Vechiul Testament Dumnezeu a comunicat prin viziuni, prin vise.
Acum ne vorbeste prin Cuvantul Sau, caci "credinta este din auzire, iar auzirea, prin Cuvantul lui Dumnezeu" (Rom. 10:17).
4.1 Adam si Eva
"Si Dumnezeu a zis: Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra... Si Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul Sau; l-a creat dupa chipul lui Dumnezeu" (Gen. 1:26,27).
Aceste versete ne arata cum Creatorul a dorit o relatie inteligenta cu omul. A prevazut ca Adam si Eva sa se bucure de o libera comunicare cu Domnul, atunci cand El se plimba prin gradina Edenului (care vrea sa insemne, placere, șarm).
Faradelegea lor a intrerupt aceasta relatie directa. "Si au auzit glasul Domnului Dumnezeu, in mijlocul pomilor gradinii. Si Domnul Dumnezeu a strigat pe om si i-a zis: Unde esti? Si el a spus: Am auzit glasul Tau in gradina si m-am temut, pentru ca sunt gol; si m-am ascuns" (Gen. 3:8-10).
Adam si Eva n-au mai regasit niciodata aceasta intimitate fericita cu Domnul! Fiind alungati din gradina Edenului, privilegiile lor in inocenta au disparut. Relatia pe care o aveau cu El inainte de cadere a fost ca taiata. Dar, prin lucrarea Fiului Sau, Dumnezeu da mult mai mult; El nu mai restabileste starea anterioara, dar ne-a unit cu Hristos.
Aceasta scena confirma ceea ce am spus in primul paragraf. Orice greseala interpune un voal intre Dumnezeu si cel credincios. "Nelegiuirile voastre au facut o despartire intre voi si Dumnezeul vostru si pacatele voastre v-au ascuns fata Lui, ca sa nu auda" (Isaia 59:2).
Aceasta relatie a fost stabilita mai tarziu cu alti credinciosi, pentru a-i binecuvanta pe acestia.
4.2 Apropierea de Domnul a lui Avraam, prietenul lui Dumnezeu
(2 Cronici 20:7; Isaia 41:8; Iacov 2:23)
In Geneza 12 la 22 Domnul se adreseaza de mai multe ori lui Avraam: pentru a-l aduce in Canaan, pentru ai vesti bunecuvantari din ce in ce mai mari, pentru a-i promite nasterea fiului sau Isaac ("ras"). Cu respect si libertate, Avraam Ii raspunde, Ii pune intrebari si Ii cere lamuriri.
Este o intimitate miscatoare ca aceea din Geneza 18, atunci cand Domnul vine sa-l vada fizic la stejarii lui Mamre ("tarie, vigoare") care sunt la Hebron ("legatura, untitate, prietenie"). Domnul vine sa manance cu Avraam si intareste nasterea iminenta a lui Isaac. Mai mult, Domnul pune intrebarea: "Sa ascund Eu de Avraam ce fac?... Pentru ca l-am cunoscut", apoi in anunta nimicirea Sodomei.
Atitudinea lui Avram este atunci foarte frumoasa: "Avraam statea inca inaintea Domnului. Si Avraam s-a apropiat", si mijloceste cu reverenta si teama pentru cei drepti care erau in Sodoma (intre care era si nepotul sau Lot).
In ce ne priveste pe noi aceste exemple? A se vedea pct. 6.
"Si toate acestea li se intamplau ca pilde si au fost scrise pentru avertizarea noastra" (1 Corinteni 10:11).
Acest ultim verset ne arata ca, ceea ce Dumnezeu ne descopera din viata credinciosilor Vechiului Testament are pentru noi invataminte morale si spirituale. In legatura cu subiectul nostru, daca Domnul era atat de aproape de acest patriarh, Avraam, cu atat mai mult vrea sa fie de noi care suntem "copiii Sai" (1 Ioan 3:2)! Aceste relatari arata interesul pe care Dumnezeu Il are fata de credinciosi, si dorinta Sa permanenta ca ai Sai sa caute si sa guste apropierea Sa.
Dar exista conditii.
- Domnul cunoaste credinta lui Avraam: "Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, si aceasta i s-a socotit ca dreptate" (Rom. 4:3; Gen. 15:6; "Iar fara credinta este imposibil sa-I fii placut, pentru ca cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este si ca-i rasplateste pe cei care-L cauta" (Evrei 11:6).
- Domnul "cunoaste" starea interioara a lui Avraam, si buna sa purtare personala in familia sa; "Pentru ca l-am cunoscut ca va porunci copiilor sai si casei sale dupa el sa tina calea Domnului, sa faca dreptate si judecata"(Gen. 18:19).
- Si apoi "Avraam statea inca inaintea Domnului" (Gen. 18:22). Aceasta atitudine de dependenta si ascultare este mentionata de multe ori despre credinciosii fideli.
"Ilie a zis: Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, inaintea caruia stau" (1 Imp. 17:1; 18:15); la fel si pentru Elisei in 2 Imp. 5:16.
Inainte de a cauta o slujba sau o utilitate fata de Dumnezeul nostru, sa cultivam mai intai dreptatea interioara in prezenta Sa; caci "Iata, Tie Iti place adevarul in omul dinauntru si ma vei face sa cunosc intelepciunea in taina inimii mele" (Ps. 51:6).
"Incolo, fratilor, toate cele adevarate, toate cele vrednice de respect, toate cele drepte, toate cele curate, toate cele vrednice de iubit, toate cele vorbite de bine, daca este vreo virtute si daca este vreo lauda, la acestea ganditi... faceti-le! Si Dumnezeul pacii va fi cu voi" (Filip. 4:8,9).
4.3 Moise in intimitate cu Dumnezeu
Moise este numit de 35 de ori "slujitorul Domnului", si o data "prietenul lui Dumnezeu"! Minunata marturie data de acest om credincios!
"Si Domnul vorbea cu Moise fata in fata, cum vorbeste un om cu prietenul lui" (Ex. 33:11).
"Si Domnul a vorbit cu Moise in pustiul Sinai, in cortul intalnirii" (Num. 1:1).
"Eu vorbesc cu el gura catre gura, deschis, si nu in vorbiri intunecoase, si el vede asemanarea Mea" (Num. 12:8).
4.3.1 Moise pe muntele Sinai
Moise a urcat de trei ori pe muntele Sinai pentru a-L intalni pe Domnul si a primi din partea Sa instructiuni pentru cortul intalnirii si poruncile pentru slujba (Ex. 19; 24; 34).
"Si Moise s-a suit pe munte si norul a acoperit muntele. Si gloria Domnului a locuit pe muntele Sinai si norul l-a acoperit sase zile. Si, in ziua a saptea, l-a chemat pe Moise din mijlocul norului... Si Moise a intrat in mijlocul norului si s-a suit pe munte. si Moise a fost pe munte patruzeci de zile si patruzeci de nopti" (Ex. 24:15-18).
Moise a intrat astfel in tainele Domnului cu privire la tipurile si imaginile de inchinare israelite, care si-au gasit desavarsita lor implinire in Hristos, in persoana Sa, in viata Sa fara pata, si in lucrarea Sa de ispasire.
"Prietenia Sa (lit. "sfatul Sau tainic") este cu cei drepti" (Prov. 3:32).
4.3.2 Moise in cortul intalnirii
Moise intra liber (si doar el) in locul prea sfant al cortului intalnirii, locul prezentei gloriei Domnului reprezentata prin chivotul legamantului si prin heruvimii de pe capacul ispasirii.
"Si cand intra Moise in cortul intalnirii ca sa-I vorbeasca, auzea glasul vorbindu-i de pe scaunul indurarii, care era deasupra chivotului marturiei, dintre cei doi heruvimi. Si vorbea cu El. (Num. 7:89).
Moise incepe prin a-L asculta pe Dumnezeu cand ii vorbea, asa cum Avraam a facut de multe ori inaintea lui. Apoi Moise vorbea si Il intreba pe Domnul, cum a facut si Avraam in Geneza 18.
"Caci cine a stat la sfatul Domnului, ca sa fi vazut si sa fi auzit cuvantul Sau? Cine a luat seama la cuvantul Sau si l-a ascultat?" (Ier. 23:18).
"Toate cate au fost scrise mai inainte au fost scrise spre invatatura noastra" (Rom. 15:4).
Nu vom incerca sa ne punem in situatiile pe care le-a cunoscut Moise! Exemplul sau ne stimuleaza in ce priveste viata noastra cu Dumnezeu - nu pentru a imita umblarea sa din timpul epocii sale - ci pentru a scoate lectii practice.
Sa cautam ca si Moise, bucuria si intimitatea cu Dumnezeu Tatal nostru, pentru a intelege ceea ce vrea El sa ne spuna, doar noua, potrivit cu nevoile si imprejurarile noastre. Ceea ce vrea El sa ne spuna este personal.
"A sta la picioarele Tale ca Maria,
Lasand ceasurile sa se scurga
Intr-o tacere totala,
Pentru a Te lasa sa vorbesti, pe Tine Isus.
A sta la picioarele Tale in tristete,
Gasind pentru toate necazurile mele
Simpatia si tandretea Ta,
Bunatatea Ta care sterge lacrimile mele." (H. Rossier)
4.3.3 Moise in fata impotrivirii: vezi pct.6.4
4.3.4 Moise (impreuna cu Aaron) este un exemplu de mijlocire pentru popor
El s-a rugat cu intelepciunea dragostei sale pentru popor; "Si Moise L-a rugat pe Domnul Dumnezeul sau..." ; "Si au cazut cu fetele la pamant si au zis: Dumnzeule, Dumnezeul duhurilor oricarei carni..." (Ex. 32:11-14 ; Num. 16:21,45).
"Rugandu-va in orice timp in Duh, prin orice rugaciune si cerere, si veghind la aceasta cu toata staruinta si cu cerere pentru toti sfintii" (Efes. 6:18).
"Indemn deci, inainte de toate, sa se faca cereri, rugaciuni, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii" (1 Tim.2:1).
4.3.5 Moise pe muntele transfigurarii
Il vom regasi pe Moise aparand in glorie pe muntele transfigurarii (Luca 9:30,31), vorbind cu Domnul "despre plecarea Lui, pe care urma s-o implineasca in Ierusalim". Pretioasa apropiere, in cunoasterea gandurilor divine!
Pe muntele Sinai Domnului I-a placut sa reveleze fata de Moise gloriile persoanei lui Hristos si ale lucrarii Sale. Toate uneltele cortului intalnirii, componentele sale... toate tesaturile sale vorbesc despre Hristos. Moise astepta implinirea "profetiei" (Deut. 18:18). Jertfele din Levitic descriau diferitele parti ale lucrarii lui Hristos, mai intai pentru Dumnezeu, si apoi pentru noi. Nu suntem surprinsi sa-l gasim pe Moise in glorie vorbind cu Domnul "despre moartea Sa pe care urma s-o implineasca la Ierusalim".
Acum noi avem mai mult decat pe Moise. Duhul Sfant ne invata adevarurile divine, El ia din ceea ce este al lui Hristos pentru a ni le face cunoscut (Ioan 16:14). Trebuie doar sa-L lasam sa ne vorbeasca, ca sa nu intristam pe "Duhul Sfant al lui Dumnezeu" (Efes. 4:30). Vezi de asemenea pct. 5.4.
4.4 Daniel primeste instiintari de la Dumnezeu
"Si el mi-a zis: Daniele, om preaiubit, intelege cuvintele pe care ti le voi spune.
Si a zis: Nu te teme, om preaiubit; pace tie, fii tare, da fii tare!
Si, pe cand vorbea cu mine, am fost intarit si am zis: Sa vorbeasca domnul meu, pentru ca m-ai intarit" (Daniel 10:11,19).
Care era deci starea interioara a lui Daniel ("Dumnezeu este judecatorul meu") pentru a putea primi aceste instiintari? :
"Si mi-am indreptat fata catre Domnul Dumnezeu, ca sa-L caut prin rugaciune si cereri, cu post si sac si cenusa. Si m-am rugat Domnului Dumnezeului meu si mi-am facut marturisirea si am zis: Vai, Doamne, Dumnezeule mare si infricosator, care pastrezi legamantul si indurarea catre cei care Te iubesc si pazesc poruncile Tale!" (Daniel 9:3,4).
"Si m-a facut sa inteleg si mi-a vorbit si a zis: Daniele, am iesit acum ca sa-ti dau intelepciune si pricepere. La inceputul cererilor tale a iesit cuvantul si eu am venit sa ti-l fac cunoscut, pentru ca tu esti foarte mult iubit. De aceea intelege cuvantul si pricepe viziunea!" (Daniel 9:22,23).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu