temelia si adevarul

                                                        CINCI SATE (sau cetati)

                         BETLEEM - NAZARET - CAPERNAUM - BETANIA - EMAUS
                                             
                                                                                    - II -


          Georges Andre


     3     NAZARET - Dispretul

     "Poate fi ceva bun din Nazaret?" (Ioan 1:46)


     3.1    Anii de tacere - Luca 2:39-52

     Matei 2:23 si 4:13 incadreaza sederea lui Isus la Nazaret. In aceasta cetate, departe de marile drumuri, pe dealurile din vestul marii Galileii, Si-a petrecut cea mai mare parte din existenta Sa de pe pamant. Acolo a fost "crescut", ne aminteste Luca 4:16.

     "Cresterea Sa a fost normala si asa cum trebuia sa fie; umanitatea Sa era perfect naturala in dezvoltarea sa. Intelepciunea Sa mergea in acord cu statura si varsta Sa; a fost mai intai copil, apoi matur" (J. G. Bellett). Asa ne arata Luca 2:40 pentru copilaria Sa si versetul 52 pentru tineretea Sa: perfect in toate stadiile, neimplinind, fiind copil, ceea ce va face cand va deveni matur, ci comportandu-Se in toate lucrurile asa cum era potrivit varstei Sale si pozitiei pe care a luat-o.

     Ce exemplu pentru noi care, atat de usor ca tineri, am vrea sa devansam timpul si sa intreprindem ceva care nu ni s-a incredintat inca; dar care, de asemenea, ca oameni maturi, ne comportam ca niste copii, uitand slujba pe care Domnul ar putea sa ne-o incredinteze, neglijand a fi folositi "pentru altii, ca buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu", comoara primita de la El. Ar fi nepotrivit, de exemplu, ca un baiat sa se manifeste in adunare; dar va fi potrivit cand un tanar care Il iubeste pe Domnul si isi aduce aminte de El impreuna cu ai Sai, sa inceapa sa se roage la strangerile pentru rugaciune; nu ar fi atat de potrivit, ca el sa invete in adunare; dar atunci cand el va putea creste "in har si in cunostinta Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos" (2 Petru 3:18), un cuvant potrivit va fi binevenit, dupa cum il va conduce Domnul.

     Din copilaria si tineretea Sa, Cuvantul nu ne prezinta nicio minune a Domnului Isus, nicio invatatura: nu sosise inca timpul. Dar cand va veni momentul, nu va ezita sa-Si implineasca slujba Sa. Copil si tanar, a fost supus paraintilor Sai (Luca 2:51), dar mai tarziu, atunci cand mama si fratii Sai au vrut sa-l opreasca din lucrarea Sa, El nu i-a ascultat.

     In toate lucrurile S-a comportat cum este potrivit unui copil, dar Duhul lui Dumnezeu a vrut sa ne pastreze incidentul de la sarbatoarea Pastelui din Ierusalim (Luca 2:41 la 50), pentru a ne arata ca la doisprezece ani era constient ca este Trimisul Tatalui (v. 49). Din nou vedem acolo cat de mult se potriveste atitudinea Sa varstei  Sale! In totul natural, chiar la templu unde se afla; nu pentru a invata, asa cum va face de atatea ori mai tarziu si pana in ultima zi a vietii Sale, nici pentru a scoate afara pe cei care intinau templu, ci asezat in mijlocul invatatorilor "ascultandu-i si intrebandu-i". Nu era potrivit pentru un copil sa-i invete, dar intrebarile si raspunsurile Sale erau de asa natura ca "toti care-L auzeau se minunau de priceperea si raspunsurile Lui". Intelepciunea s-a facut Copil pentru a putea deveni Om desavarsit.

     Privind aceasta scena in aplicatia ei morala, o alta lectie practica reiese pentru noi. Cat de usor pierdem comuniunea cu Domnul, ne mai avand constienta ca El merge impreuna cu noi si aceasta atat de des fara sa ne dam seama! Timp de o zi (Luca 2:43), parintii Sai au mers, si "nu stiau" ca Isus nu era impreuna cu ei. Atunci cand parul i-a fost taiat, Samson credea ca are inca toata puterea sa; dar "nu stia" ca Domnul Se indepartase de el (Jud. 16:20). In Cantarea Cantarilor, preaiubita nu a vrut sa se deranjeze ca sa deschida usa atunci cand batea preiubitul ei: "Mi-am dezbracat haina, cum sa mi-o pun? Mi-am spalat picioarele, cum sa mi le murdaresc?" (5:3). Cand, in final, ea se se scoala pentru a-i deschide, el "se retrasese, plecase". La fel, un rau sau o neveghere de care suntem constienti, dar pe care nu am judecat-o, intrerup comuniunea si ne priveaza de bucuria dragostei Domnului.

     Ridicarea poate avea loc imediat daca, ne judecam pe noi insine, ne marturisim Domnului ceea ce a dus la intreruperea comuniunii; dar poate de asemenea sa treaca ceva timp, si multe exercitii de inima sa fie necesare; timp de trei zile in care parintii L-au cautat pe Copil la Ierusalim fara sa-L gaseasca, pentru ca ei nu s-au gandit sa-L caute in templu! (Ps. 27:4).

     3.2    Botezul - Matei 3:13-17 ; Luca 3:21-22

     Matei ne spune ca inainte de a parasi definitiv Nazaretul pentru a merge sa locuiasca la Capernaum, "Isus a venit din Galileea la Iordan, la Ioan, ca sa fie botezat de el". Ioan, Botezatorul, a vestit ca Imparatia cerurilor s-a apropiat. El a vorbit despre puterea Aceluia care trebuia sa vina, Caruia nu era vrednic sa-I duca sandalele. El avertiza de judecata pe care Acesta o va exercita, curatindu-Si in intregime aria si arzand pleava cu un foc de nestins. Prin urmare, am putea sa ne asteptam sa vedem in toata puterea sa un imparat insotit de intregul sau aparat judiciar.

     Dar atunci cand Isus S-a infatisat la Iordan, venind din Galileea, din locul cel mai dispretuit al tarii, si aceasta nu pentru a fi incoronat, ci "pentru a fi botezat"! A venit sa primeasca pentru Sine semnul mortii. A luat acelasi loc impreuna cu cei care, in Israel, se pocaiau, marturisindu-si pacatele pentru ca inimile lor sa fie pregatite ca sa-L primeasca pe Acela care trebuia sa vina. Nu ca El avea nevoie sa Se pocaiasca, ci era potrivit, era chiar drept, ca El sa Se asocieze cu cei care Il cautau astfel pe Dumnezeu. "A luat inaintea lui Dumnezeu locul cel mai de jos din poporul Sau" (J. N. Darby); aceasta era in acord cu pozitia pe care a luat-o.

     Dar Tatal a vrut ca El sa fie deosebit de toti ceilalti. Dupa toti cei care, in primele trei capitole din Luca, "vorbeau despre El", acum este glasul Tatalui Insusi, care Se face auzit: "Acesta este Fiul Meu Preaiubit, in care Imi gasesc placerea".

     3.3    Vizita la Nazaret

     A facut Isus mai mult de-o vizita la Nazaret in anii slujirii Sale? Este dificil de spus. In Luca 4:16 la 30 pot fi grupate doua sau trei vizite succesive, din care una ar fi aceeasi cu cea din Marcu 6:1-6, si Matei 13:54-58. Oricum ar fi, Cuvantul ne prezinta in Luca ca si cum ar fi fost o singura vizita cand, mai intai este primit, ca apoi El sa fie respins.

     "A intrat, dupa obiceiul Sau, in ziua sabatului in sinagoga". Ca fiecare copil, El a frecventat aceasta sinagoga, lasandu-ne un exemplu de ceea ce este potrivit sa se faca in ziua pe care Dumnezeu a pus-o deoparte pentru El. La doisprezece ani, parintii Sai au vrut ca El sa-i insoteasca la sarbatoarea Pastelui de la Ierusalim, aratandu-ne ca putem sa-i luam impreuna cu noi pe copiii nostri cat mai devreme, pentru a asista la memorialul mortii Domnului.

     Tinta privirii tuturor (4:20), Domnul vine si citeste din profetul Isaia pasajul care vorbeste despre har, oprindu-Se inaintea cuvintelor care vesteau judecata. "Si toti marturiseau despre El si se minunau de cuvintele de har care ieseau din gura Lui". Printre gloriile Sale, predomina una: "Harul este turnat pe buzele Tale" (Ps. 45). El era "uns pentru a vesti Evanghelia, eliberarea si anul placut al Domnului". Acest timp placut inca dureaza (2 Cor. 6:2), dar scena se va schimba!

     Apocalipsa 5 ni-L arata, din nou tinta privirii tuturor, avand o carte in mana, dar atunci nu mai este cartea harului, ci cartea judecatilor. Atunci cand o va deschide, nu mania oamenilor care se indrepata impotriva Lui deoarece harul s-a intins de asemenea si spre natiuni (Luca 4:28), ci mania Mielului (Apoc. 6:16) va atinge pe cei care au refuzat dragostea Sa.

     "Ridicandu-se, L-au scos afara din cetate si L-au dus pana pe spranceana muntelui pe care era zidita cetatea lor, ca sa-L arunce in prapastie". Cati ani nu a trait El la Nazaret cu toata blandetea si supunerea, "inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor", si iata rezultatul: "Pentru dragostea Mea ei Mi-au fost vrajmasi". Ar fi putut sa Se lase aruncat de pe munte de aceasta multime manioasa; niciun rau nu I S-ar fi putut intampla, nu mai mult daca S-ar fi aruncat de pe streasina templului, la indemnul diavolului (Luca 4:9-11); ci "atunci cand viata Ii era amenintata, El nu uimea lumea printr-un act care ar fi atras admiratie; dimpotriva: S-a golit pe Sine Insusi. El ar fi ajuns jos,la poalele muntelui, fara sa I Se intample nimic ca si la baza templului. Dar cum s-ar fi implinit Scriptura care vestea ca El nu cauta gloria Sa? Astfel, El " trecand prin mijlocul lor, a plecat". Se retragea fara sa Se faca remarcat, nici cunoscut, ramanand sub chipul Sau de slujitor" (J. G. Bellett).

     Ce raze de glorie divina straluceste in Acest Om care, Se intoarce linistit in fata unei multimi in delir, poate traversa si pleca fara ca nimeni sa incerce sa puna mana pe El!

     In Marcu 6:1 la 6 (ca si in Matei 13:54-59), Il vedem din nou la Nazaret. La fel a fost dispretuit! "Nu este Acesta tamplarul, fiul Mariei...?...Si se poticneau de El". O astfel de necunoastere a Persoanei Sale, a carei intelepciune era de mult timp evidenta, ale carei minuni erau atat de numeroase, care a trait printre ei atatia ani, nu ne uimeste ea? Si ce vom zice de acei tineri si tinere care, venind dintr-un camin crestin, au auzit vorbindu-se despre El din copilarie, au putut un timp chiar sa aprecieze invataturile Sale, au fost influentati de harul Sau si care apoi s-au indepartat de El dispretuindu-L? (Evrei 10:29). "Si n-a putut sa faca nicio lucrare de putere acolo... ". Nu este mantuire pentru cei care Il resping pe Domnul. Totusi Cuvantul adauga: " ...decat ca, punandu-Si mainile peste cativa bolnavi, i-a vindecat". In pofida necredintei generale, harul poate sa se reverse inca, in ciuda a toate, la cativa bolnavi, acolo unde o licarire de credinta Il face sa actioneze.

     3.4     "Isus din Nazaret"

     Numele "Dispretuit" se regaseste de paisprezece ori in evanghelii si de sapte ori in Fapte, deci de douazeci si unu de ori in Noul Testament. "Dumnezeu nu a dispretuit Nazaretul; dar omul L-a dispretuit pe Isus deoarece El venea din Nazaret" (J. N. Darby). Atunci cand Filip vine si ii spune lui Natanael: "Noi L-am gasit pe Acela despre care au scris Moise in lege si profetii: pe Isus, fiul lui Iosif, care este din Nazaret", Natanael isi arata mica sa apreciere pentru un astfel de sat zicand: "Poate fi ceva bun din Nazaret?" Si este mai mult un titlu dispretuitor folosit de multimea din jurul lui Bartimeu pentru a-i spune ca trece "Isus Nazarineanul"; in timp ce orbul, invatat de Dumnezeu, I se adreseaza strigand: "Isuse, Fiu al lui David, ai mila de mine". Dispretuit din nou de soldati in Ghetsimani (Ioan 18:5,7) sau de slujitoarea inaintea careia Petru L-a tagaduit (Marcu 14:67), sau iarasi de Pilat, prin scrierea de pe cruce: "Isus Nazarineanul, Regele Iudeilor" (Ioan 19:19).

     Dar in ziua invierii, acelasi titlu dispretuitor revelat de ingeri, ca facand parte din gloria Sa: "Isus Nazarineanul, Cel rastignit. El a inviat!" Ucenicii din Emaus, vorbeau despre "Isus Nazarineanul", calificandu-L "profet puternic in fapta si in cuvant inaintea lui Dumnezeu si a intregului popor". Si in Fapte Numele purtat de Omul disptretuit, dar reluat pentru a desemna pe Cel inviat, va fi pus in evidenta ca singurul "Nume sub cer prin care trebuie sa fim mantuiti" (Fapte 4:10,12). Va fi folosit in final de Domnul Insusi care, din glorie, Se adreseaza lui Saul din Tars spunandu-i: "Eu sunt Isus Nazarineanul, pe care tu Il persecuti!" (Fapte 22:8).

     "Asa zice Domnul... celui pe care omul il dispretuieste, celui pe care-l uraste natiunea, robului celor puternici: Imparatii vor vedea si se vor ridica, printii de asemenea, si se vor inchina!" (Isaia 49:7).