Translate

joi, 19 mai 2016




                                                      CARUL CEL NOU AL LUI DAVID



          W. T. Wolston

     
     "Si David s-a suit, si tot Israelul, la Baala, la Chiriat Iearim, care este in Iuda, ca sa suie de acolo chivotul lui Dumnezeu, al Domnului care sade intre heruvimi... Si au purtat chivotul lui Dumnezeu pe un car nou".   1 Cronici 13:6,7


     Ca toti cei care le place sa faca lucrurile corect, v-ati putea gandi ca imparatul David - capetenia - ar fi cerut lui Dumnezeu sa-i dea instructiuni pentru a transporta propriul Sau chivot? David ar fi putut sa vada in Scripturi pentru a gasi modul corect de a proceda. Dar el n-a facut-o. A gandit, ca multe persoane de astazi, ca un car nou era un lucru foarte bun pentru a transporta acest chivot: asa cum el a revenit in tara lui Israel ar trebui la fel sa fie dus la Ierusalim (vezi 1 Sam. 6:7). Ca ideea venea de la filisteni - vrajmasii lui Dumnezeu - avea putina importanta pentru el.
     Ce reprezinta carul cel nou? Este tot ceea ce nu este conform cu ce zice Scriptura referitor la modul de a proceda printre crestini. Astazi, in crestinatate, putem vedea sute de care noi. Ce de forme si marimi diferite, ce caracteristici si culori variate prezinta aceste care noi!
     Chivotul era in relatie cu inchinarea adusa lui Dumnezeu - era elementul central din cortul intalnirii. El vorbea de Hristos, de Persoana Sa. Capacul ispasirii - care acoperea chivotul - vorbea o data de Hristos si despre lucrarea Sa. In interiorul chivotului, era urciorul de aur care continea mana: Hristos ca hrana pentru cel credincios pe pamant; era toiagul lui Aaron care inmugurise: Hristos inviat si devenit Mare Preot in favoarea alor Sai; in cele din urma mai erau tablele de piatra: Legea care era ascunsa in Hristos care a implinit in mod desavarsit voia lui Dumnezeu. Israel avea de purtat acest chivot si continutul sau in calatoria prin pustiu. Si el trebuia sa fie purtat pe umeri (vezi Exod 25).
     Ca si crestini, si noi de asemenea, in imagine, trebuie sa purtam chivotul. In mijlocul poporului Israel care calatorea prin pustiu, erau preoti, leviti si oameni pentru lupta. Astazi, fiecare crestin este un preot in inchinare, un levit pentru slujba si lucrarea de fiecare zi, si un luptator impotriva Vrajmasului.


     "Si au purtat chivotul lui Dumnezeu pe un car nou... Si Uza si Ahio conduceau carul... Uza a intins mana ca sa apuce chivotul, pentru ca boii se poticnisera. Si mania Domnului s-a aprins impotriva lui Uza si l-a lovit".    1 Cronici 13:7,9,10


     Lucrarea speciala a levitilor era sa poarte chivotul (Numeri 4:15). David a aflat aceasta mai tarziu, dar in acel moment nu stia. Dumnezeu a specificat aceasta cu siguranta in Cuvantul Sau pentru invatatura noastra: chiar o persoana sincera si cu inima deschisa, avand interesele lui Dumnezeu in inima, poate merge pe cai gresite in timp ce cauta sa-I slujeasca lui Dumnezeu, daca nu se supune in totul la Cuvantul Domnului.
     "Uza si Ahio conduceau carul". Dar in curand boii s-au poticnit, ceea ce evident se putea intampla. Uza gandea ca putea si trebuie ca el insusi sa aiba grija de chivotul lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu poate sa aiba grija de propriul Sau chivot, si atunci cand Uza tentat sa il sprijine, mana Domnului s-a aratat imediat. Puteti fi siguri ca orice, raportat la Biseria lui Hristos sau la Evanghelia Sa, apare ca un "car nou", nu este potrivit lui Dumnezeu, si acestea vor avea consecinte. Ce intelegem printr-un "car nou"? Este tot ceea ce, in inchinare si in slujire, nu este in totul conform cu modelul Scripturii, ci este mai degraba dupa un anumit model omenesc, si nu poate deci sa fie aprobat de Dumnezeu. Acesta nu trebuie sa aiba nicio autoritate asupra constiintei unui copil ascultator al lui Dumnezeu; acesta nu trebuie sa se acomodeze, ci dimpotriva sa-l respinga.
     Moartea lui Uza actioneaza asupra lui David, aratandu-i greseala sa. Mai intai Il judeca pe Dumnezeu - mai tarziu, se judeca pe sine insusi. "Si chivotul lui Dumnezeu a ramas trei luni cu familia lui Obed-Edom, in casa lui. Si Domnul a binecuvantat casa lui Obed-Edom si tot ce era al lui" (v. 14). Aceste trei luni au fost deci o bogata binecuvantare pentru casa lui Obed-Edom, si in acest timp David cerceteaza si urmeaza invataturile lui Dumnezeu, ceea ce ii va aduce de asemenea o mare binecuvantare, asa cum vom vedea mai departe.


     "Si David si-a facut case in cetatea lui David si a pregatit un loc pentru chivotul lui Dumnezeu si a intins un cort pentru el. Si David a zis: Nimeni sa nu poarte chivotul lui Dumnezeu, decat levitii, pentru ca pe ei i-a ales Domnul sa poarte chivotul lui Dumnezeu si sa-I slujeasca pentru totdeauna".  1 Cronici 15:1,2


     Vedem aici dovada ca David a cercetat Scriptura. Spune aceasta ca si cum ar fi facut o mare descoperire, si asa era. Intr-adevar, cu patrusute de ani mai inainte, aceasta porunca a fost scrisa foarte clar (Deut. 10:8). Cu siguranta, Duhul lui Dumnezeu i-a atras atentia lui David asupra acestui pasaj, si asupra altora referitor la acest subiect, si se pregateste indata sa asculte de Cuvantul lui Dumnezeu. El a realizat nebunia sa in a vrea sa-i imite pe filisteni!
     Cati crestini astazi nu cauta sa-L adore pe Dumnezeu sau sa lucreze pentru El dupa propriile lor ganduri?  Ei lasa ca viata lor religioasa sa fie modelata prin ceea ce au invatat in copilarie, sau prin ceea ce vad in jurul lor, fara sa ceceteze cu adevarat Cuvantul lui Dumnezeu pentru a vedea daca Dumnezeu a dat sau nu invataturi clare asupra acestor aspecte. Cu totii avem de invatat aceasta lectie a lui David. El a fost luminat asupra modului de a transporta chivotul si a actionat potrivit cu aceasta lumina. Daca Dumnezeu imi da lumina asupra unui aspect, Se asteapta ca eu sa tin cont de aceasta. Altfel, nu pot sa-L onorez, si nici sa-i ajut pe fratii mei.
     In lume, oamenilor le place sa aiba o religie care li se potriveste, si marele efort al crestinatatii de astazi este sa faca lucrurile lui Dumnezeu accesibile si placute omului natural. Dumnezeu nu ne cheama la aceasta. Daca El ne-a dat lumina de sus, sa avem grija sa n-o acoperim. In plus, aceasta lumina este data pentru a ajuta pe altii. Nu ne dam seama de influenta pe care umblarea noastra si modul nostru de a actiona o pot avea asupra altor credinciosi. Trebuie sa ne amintim ca nimeni nu traieste pentru sine.


     "Suiti chivotul Domnului Dumnezeului lui Israel la locul pe care i l-am pregatit. Pentru ca, deoarece nu ati facut aceasta de la inceput, de aceea a facut Domnul Dumnezeul nostru o spartura printre noi, pentru ca nu L-am cautat dupa randuiala".   1 Cronici 15:12,13


     Aceste versete intaresc pentru noi astazi un mare si profund principiu. Dumnezeu are o "randuiala" referitor la tot ceea ce priveste Biserica Sa pe pamant, si daca noi nu respectam aceasta randuiala divina, este adevarat ca o catastrofa se va produce. Noul Testament contine ceea ce David numea randuiala, adica invataturi foarte clare pentru Adunarea lui Dumnezeu. Domnul nostru a stabilit ceea ce trebuie sa fie centru de strangere pentru Biserica atunci cand a spus: "Pentru ca unde sunt doi sau trei adunati in Numele Meu, acolo Eu sunt in mijlocul lor" (Matei 18:20). Duhul Sfant ii aduna pe ai Sai; Numele Sau, si doar Numele Sau, este centrul. Prezenta Sa este promisa pentru toti cei care se aduna astfel, chiar daca trebuie sa fie doi sau trei. In aceasta privinta, numerosi credinciosi s-au indepartat de "randuiala" si se aduna in jurul anumitor doctrine particulare, sau organizatii eclesiastice, luand forma si modul lor de inchinare. Sa ne punem intrebarea; este cu adevarat dupa "randuiala" Cuvantului lui Dumnezeu modul cum suntem adunati?
     Nu se gaseste nicaieri in Noul Testament modelul prin care numeroase biserici sunt alcatuite. Ideea unei adunari prin care este desemnat doar un singur slujitor - oricat de dotat ar fi el - este in intregime straina Cuvantului lui Dumnezeu. Atunci cand a fost alcatuita Adunarea, Hristos, Capul Trupului, a dat daruri potrivite, raspunzand nevoilor Adunarii. Dar nu gasim in Scriptura un singur caz cand cineva a fost randuit peste o biserica.
     Sa fim siguri ca ideea "carului nou" al imparatului David, inspirata de filisteni, isi are in totul echivalentul sau in crestinatatea de astazi. Cine poate tagadui? Daca am vedea ca aceasta se gaseste in Cuvantul lui Dumnezeu, ar fi usor de recunoscut, dar nu se gaseste!


     "Preotii sunau din trambite inaintea chivotului lui Dumnezeu. Si Obed-Edom si Iehia erau usieri pentru chivot. Si David si batranii lui Israel... au mers ca sa suie chivotul legamantului Domnului din casa lui Obed-Edom, cu bucurie".   1 Cronici 15:24,25


     Vom vedea acum care au fost, pentru David, consecintele fericite ale alegerii a ceea ce era potrivit pentru a transporta chivotul. Pentru a cunoaste care era aceasta ordine randuita de Dumnezeu, cititi Exod 25:13-15. Chivotul nu trebuia sa fie purtat decat cu drugii sai, pe umeri (Num. 7:9). Dumnezeu a poruncit foarte clar. Dar David nu a acordat atentie. Atunci cand carul cel nou al lui David a fost folosit, nu vedem decat rau, moarte, respingere si dezamagire; bucuria si adorarea erau absente. Toate acestea se schimba atunci cand ordinea potrivita este acum respectata: levitii " ridicandu-si glasul cu bucurie" (v. 16).
     Doar preotii puteau suna din trambite. Era nevoie de un preot pentru a da semnalul de strangere (Numeri 10). Dar usierii ce faceau? Ei aveau cea mai mare grija de chivot.
     Astazi, este foarte importand de a avea duhul de usieri in ceea ce priveste ordinea in adunare pentru inchinare si pentru participare la Cina, pentru marturia evangheliei si pentru slujba Cuvantului lui Dumnezeu. Trebuie sa fim foarte atenti fata de tot ceea ce Il priveste pe Hristos si interesele Sale.
     Iata rezultatul care a decurs din ascultare: "Dumnezeu i-a ajutat pe leviti sa poarte chivotul legamantului Domnului" (v. 26). Remarcam atentia pe care Dumnezeu o poarta fata de leviti atunci cand lucrurile sunt facute dupa gandul Sau. Ei sunt "ajutati" de Dumnezeu, apoi vedem in jerfele aduse adorarea care  se inalta spre El. Daca voi si eu ne straduim sa ascultam cu adevarat de Cuvantul Domnului, oricat ne-ar costa, Dumnezeu ne va ajuta de asemenea si pe noi. Va fi bucurie in sufletele noastre, adorare, si o slujire plina de roade pentru El.


     "Cand a venit chivotul legamantului Domnului in cetatea lui David, Mical, fiica lui Saul, s-a uitat pe fereastra si a vazut pe imparatul David sarind si jucand; si l-a dispretuit in inima ei"     1 Cronici 15:29


    David este dispretuit de Mical. Aceasta poate sa ni se intample de asemena si noua. Sa nu-i dam atentie; este cu mult mai bine sa fim ascultatori ca David, decat dispretuitori ca Mical. Dumnezeu mi-a dat, si voua de asemenea, o ocazie de a fi credinciosi adevarului Sau in timpul absentei Domnului Isus Hristos. Stim ca Duhul Sfant este totdeauna in Adunare pe pamant, si ca multi, prin harul lui Dumnezeu, au inteles adevarul cu privire la Adunarea Sa, si ceea ce inseamna a fi adunati in Numele Domnului Isus Hristos. Dar, daca cunoastem acest adevar, sa fim credinciosi la ceea ce ne invata el, si sa umblam in liberatatea pe care el ne-o da.
     Unii voiau sa se indeparteze de Pavel si sa se intoarca de la chemarea cereasca pe care el o prezenta. Si pe noi ne paste acelasi pericol. Ori, este un mare privilegiu si o favoare din partea lui Dumnezeu, daca El ne-a luminat si ne-a facut sa umblam potrivit cu lumina adevarurilor regasite. Le avem prin harul lui Dumnezeu. Trebuie ca acestea sa ne faca sa ne mandrim? Fie ca Dumnezeu sa ne pazeasca! Acesta este harul care ne-a chemat pe cand eram pacatosi, si daca Dumnezeu ne-a dat lumina si adevarul cu privire la  Adunare, despre ceea ce vrea sa zica a fi adunati in Numele Domnului, si despre ceea ce este cu adevarat exercitarea darurilor pe care El le-a dat Adunarii Sale, toate acestea sunt o imensa favoare.
     Dumnezeu ne da ajutorul harului Sau pentru a fi drepti in raport cu ceea ce Domnul ne-a invatat. El a spus: "Pentru ca oricui are i se va da; si oricui nu are, i se va lua si ceea ce i se pare ca are" (Luca 8:18). Daca nu pretuim adevarul pe care Dumnezeu ni l-a dat, viziunea noastra se intuneca putin cate putin, si putem sa devenim cei mai hotarati impotrivitori ai adevarului atat de apreciat mai inainte. Acesta ni se va "lua"- este un lucru groaznic! Dar daca, dimpotriva, il apreciem si il punem in practica, Dumnezeu ne va face sa-l intelegem din ce in ce mai mult si vom inainta in viata care-L onoreaza. Sa-I cerem sa ne ajute ca sa-I fim credinciosi, pentru gloria Numelui Sau!

                                                               -------------------------------------
         

miercuri, 18 mai 2016





                                                    CINCI SATE (sau cetati)

                     BETLEEM - NAZARET - CAPERNAUM - BETANIA - EMAUS

                                                                    - V -


          Georges Andre


     6     EMAUS

     "Domnul a inviat cu adevarat" (Luca 24:34)

     La sfarsitul celor patru evanghelii, in primul capitol din Fapte si in al cinsprezecilea din 1 Corinteni ne este prezentata invierea Domnului Isus. In zece situatii ne este descris cand El apare uneori la unul, altadata la mai multi din ucenicii Sai; si vedem in primele capitole din Fapte cum marturia despre aceasta inviere umplea predicile lor.


     6.1   Aparitiile Domnului inviat

     "Iar dupa ce a inviat dis-de-dimineata, in intaia zi a saptamanii, S-a aratat intai Mariei din Magdala". De ce la o femeie, si la aceasta femeie, a vrut Domnul sa apara mai intai? Nu era din cauza profundei afectiuni pentru El, si de asemenea pentru ca ea era un obiect deosebit al harului Sau? Atunci cand este mentionat numele ei este specificat ca El a scos sapte demoni din ea. La piciorul crucii, la mormant atunci cand Iosif L-a inmormantat, si mai tarziu in zorii primei zile a saptamanii, apoi in dimineata invierii, o regasim pe Maria din Magdala. Ioan 20:11-18 ne-o arata plangand, dar apoi cu totul transformata atunci cand ea Il recunoaste pe Isus si aude glasul Sau care o cheama simplu: "Maria!"
     Apoi Se arata femeilor care se intorceau de la mormant (Matei 28:9), si apoi doar lui Simon (Luca 24:34; 1 Cor. 15:5). Nu ne este spus nimic despre aceasta intrevedere dintre ucenicul pocait si Domnul inviat. Exista, atat in timpul convertirii cat si in reabilitare, "altare" unde sufletul este singur cu Dumnezeul sau.
     In dupa amiaza aceleeasi prime zi a saptamanii, Domnul Se arata la cei doi ucenici care mergeau spre Emaus (Luca 24), apoi, seara, apostolilor care erau adunati "si pe cei impreuna cu ei" (Luca 24:34; Ioan 20:19). Le-a dat pacea Sa; le-a aratat mainile si coasta Sa, si "ucenicii s-au bucurat vazandu-L pe Domnul". Dupa opt zile, din nou in prima zi a saptamanii, Domnul Se arata la ai Sai, adunati de aceasta data impreuna cu Toma (Ioan 20:26-29).
     Ioan 21 ne relateaza cum El S-a aratat la sapte din ucenicii Sai care, la invitatia lui Simon Petru, s-au dus sa pescuiasca pe Marea Tiberiadei. Pescuit fara niciun rezultat deoarece "in noaptea aceea n-au prins nimic"; dimineata cand Isus ii intreaba: "Copilasilor, aveti ceva de mancare?" ei trebuie sa-I raspunda: "nu".  Ce moment de neuitat atunci cand, privind la Acest Om care statea pe tarm si la plasa plina de peste, Ioan, ucenicul pe care-l iubea Isus, ii zice lui Petru: "Este Domnul!" Petru se grabeste sa-L intalneasca, nu fara sa-si incinga haina mai intai (nu se putea infatisa oricum inaintea Domnului!); ceilalti ucenici l-au urmat si impreuna au mancat cu El. "Aceasta a fost a treia oara cand S-a aratat Isus ucenicilor Sai, dupa ce a inviat dintre morti", adica ucenicilor adunati, alte aparitii anterioare au fost facute la persoane in mod individual.
     Cei unsprezece, dupa porunca primita de la Isus, "au mers in Galileea, la muntele unde le randuise Isus. Si, cand L-au vazut, I s-au inchinat" (Matei 28:16-17). Ar putea fi aceasta imprejurarea cand a fost vazut de cincisute de frati deodata de care ne vorbeste 1 Corinteni 15:6? Este posibil.
     "Dupa aceea S-a aratat lui Iacov" (1 Cor. 15:7), evangheliile nu ne spune nimic despre aceasta intalnire. In final era impreuna cu ucenicii in ziua inaltarii atunci cand "i-a condus pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat".


     6.2   Emaus - Luca 24:50

     Aratandu-Se lui Simon, lui Toma, celor sapte ucenici pe tarmul Marii Tiberiadei, Domnul avea in vedere reabilitarea acestor suflete care se indepartase mai mult sau mai putin de El. Asa au fost cei doi ucenici care, tristi si cu ochii tinuti, au parasit Ierusalimul pentru a merge la Emaus. Prin greseala lor, au lipsit de la intalnirea pe care Domnul o avea in vedere pentru aceeasi seara impreuna cu ai Sai adunati; nu puteau sa dea vina decat pe ei insisi! Dar cat de diferite sunt gandurile Domnului fata de ale noastre! "Si a fost ca, pe cand vorbeau ei si discutau, Isus Insusi, apropiindu-Se, mergea impreuna cu ei". Ei s-au indepartat, El S-a apropiat de ei. Ei erau tristi, El ii inveseleste si face sa arda inimile lor. Cum a reusit El aceasta?
     Printr-una sau doua intrebari, ii face sa-si deschida durerea lor. Apoi, la randul Sau, le vorbeste; despre ce subiect discuta cu ei? Ce repros le face? El le vorbeste despre Sine Insusi! "Nu trebuia sa patimeasca Hristosul acestea si sa intre in gloria Sa? Si, incepand de la Moise si de la toti profetii, le-a explicat in toate Scripturile cele despre El". El nu va sta cu ei decat putin timp, dar cand ii va parasi, le va ramane Scripturile. Pana atunci, citind sau auzind citand Vechiul Testament, se gandeau la istoria poporului lor, la gloriile sale, la falimentul sau, la eliberarea pe care o va aduce Mesia. Dar acum, era El, Acela pe care ei L-au cunoscut traind pe pamant, Acela pe care aveau sa-L vada inviat, era Hristos Insusi pe care Il cautau pe toate paginile Vechiului Testament, sub forma de tipuri si imagini care fara incetare indreapta privirile noastre spre Persoana Lui (cf. Lev. 23:11,14). Se intelege ca inimile le ardeau inlauntrul lor atunci cand le "vorbea pe drum si le deschidea Scripturile".
     Sosind in sat, "El S-a facut ca merge mai departe. Si ei L-au rugat staruitor, spunand: Ramai cu noi, pentru ca este spre seara si ziua s-a plecat. Si a intrat ca sa ramana impreuna cu ei". Domnul nu impune niciodata; El vrea sa fie dorit, invitat. Ce lectie pentru viata noastra practica! "Inima mea spune din partea Ta: cautati fata Mea. Voi cauta fata Ta, Doamne!" (Ps. 27:8). Atunci cand se intemeiaza un nou camin, ar fi cea mai buna dorinta: "Ramai cu noi", si raspunsul mult dorit: "Si a intrat ca sa ramana impreuna cu ei".
     In loc sa Se aseze la masa ca un invitat, El i-a locul de gazda. El este cel care binecuvanteaza, El este cel care frange painea si le-o imparte. Atitudine care surprinde poate, dar atunci cand, dupa cum ne putem gandi, mainile Sale strapunse se intind spre ei, "li s-au deschis ochii si L-au recunoscut". Clipa de neuitat pentru acesti doi ucenici, ale caror inima le ardea deja dea lungul drumului, cand, cu ochii deschisi, priveau fata Mantuitorului lor Preaiubit. Dar, "El S-a facut nevazut dinaintea lor". Nu este spus ca i-a parasit, prezenta Sa era totdeauna cu ei; dar trebuiau sa invete sa umble impreuna cu El in mod invizibil, asa cum au umblat in tovarasia Lui in timpul zilelor carnii Sale (Evrei 11:27).
     Pe de alta parte, a manca paine impreuna cu ei dupa ce a frant-o, ramanand acolo la masa, ar fi trebuit sa sanctioneze indepartarea lor de moment. Locul Sau nu era acolo, chiar daca a venit sa-i caute pentru a-i aduce la adevaratul loc de strangere.
     Domnul nu le-a poruncit sa se intoarca la Ierusalim, dar atunci cand inima lor s-a trezit, cand ochii lor s-au deschis, cand gandurile le sunt pline de El, puteau sa faca ei altceva, daca nu sa se intalneasca cu cei pe care Domnul ii iubea, pentru a se bucura impreuna de prezenta Sa?
     Sosind, ii va surprinde pe ceilalti cu mesajul lor glorios? Dar cei unsprezece, si cei care erau impreuna cu ei, primindu-i le-a zis: "Domnul a inviat cu adevarat si S-a aratat lui Simon". Cu toti discutau despre lucrurile minunate care se petrecusera. "Si, pe cand vorbeau ei acestea, Isus Insusi a stat in mijlocul lor si le-a spus: Pace voua!" Cei care au trait aceasta scena n-o vor uita fara indoiala niciodata in cursul anilor dificili care au urmat. Acela care a gustat cu adevarat prezenta Domnului in mijlocul sfintilor adunati, nu poate fi satisfacut cu nimic altceva.
     In timpul strangerii, inca odata, "le-a deschis mintea, ca sa intelega Scripturile". Parasindu-i, ce le va ramane? Prezenta Sa va fi simtita atunci cand El Insusi, desi invizibil, va fi in mijlocul lor cand sunt adunati in Numele Sau; si, asa cum pentru viata si umblarea individuala a celor doi ucenici, Scripturile vor fi resursa si pentru credinciosii adunati impreuna. Duhul, "promisiunea Tatalui" (v. 49) va fi acolo pentru a le face cunoscut, luand din ceea ce este al Lui si a le transmite (Ioan 16:14).
     Totul este "deschis" in acest capitol: mormantul a carui piatra a fost data la o parte; ochii, care mai intai erau tinuti, dar care acum puteau sa-L vada; Scripturile, altadata acoperite (2 Cor. 3:14), dar acum deschise pentru ca ai Sai sa-L gaseasca pe toate paginile; mintea, innoita si luminata asa cum va fi in curand prin Duhul Sfant pentru ca ea sa poata discerne "toate lucrurile care sunt scrise despre El in legea lui Moise, in profeti si in psalmi"; in final inimile pentru lauda care-L glorifica pe Dumnezeu.
     Dar mai presus de toate, El Insusi este in mijlocul lor: "Priviti mainile si picioarele Mele, ca sunt Eu Insusmi; atingeti-Ma si vedeti". Era Acelasi Isus pe care ei Il cunoscusera mai inainte. "Isus, care a mancat impreuna cu ei in timpul cand a fost pe pamant in mijlocul lor, a mancat cu ei dupa invierea Sa; Isus, care altadata a adus o multime de pesti in plasele lor, a facut-o de asemenea dupa invierea Sa; Isus care a binecuvantat painea intr-un loc pustiu si le-a dat-o, o facea acum in acelasi mod. Inviind dintre morti cu mainile si coasta Sa pastrand semnele ranilor care I-au fost facute pe cruce, S-a aratat ucenicilor Sai timp de patruzeci de zile" J. G. Bellett).
     Si, astfel, "cu aceleasi maini si cu aceea coasta strapunsa, S-a inaltat la cer... Dumnezeu a fost pe pamant, Omul este acum acolo sus".
     Este ceea ce avem nevoie sa realizam mai mult decat orice: ca Domnul Isus nu este pentru noi doar o persoana indepartata, cineva despre care am auzit vorbindu-Se si pe care Il cunoastem mai mult sau mai putin, ci este o Persoana vie, Acelasi pe care L-am vazut la Betleem, la Nazaret, la Capernaum, la Betania, la Emaus si care este acum in glorie. "Fericirea noastra, consta in faptul ca avem comoara noastra pastrata intr-o Persoana care nu este un Invatator prezent si un Domnu viu doar pentru o generatie, si dupa aceea, pentru generatiile urmatoare, un Invatator uitat si un Domn mort, - ci este un Invatator si Domn prezent si viu pentru totdeauna" (J. G. Bellett).


     7     Concluzie

     Inca odata repetam: "Si cu adevarat, mare este taina evlaviei; Dumnezeu S-a aratat in carne, a fost indreptatit in Duh, a fost vazut de ingeri, a fost predicat intre natiuni, a fost crezut in lume, a fost inaltat in glorie". Astfel, in curand ochii nostri Il vor vedea fata in fata, caci "Cel care a coborat este Acelasi care S-a si suit  mai presus de toate cerurile, ca sa umple totul" (Efes. 4:10), totul... si inimile noastre!

                         Noi Te contemplam in glorie,
                         O scump Mantuitor!
                         Gustand roadele biruintei Tale,
                         Puternic Mantuitor!
                         Pentru totdeuna in locasul sfant,
                         La dreapta lui Dumnezeu, Tatal Tau,
                         Tu care ai coborat pe pamant,
                         Smerit Mantuitor!

                         Din ceruri Te asteptam cu drag,
                         O scump Mantuitor!
                         Nu ai spus Tu: Eu vin sa va iau,
                         Puternic Mantuitor?
                         O! fericire de negrait!
                         A vedea de aproape caracterele Tale minunate
                         Si in final facuti asemenea Tie,
                         Divin Mantuitor!

                                                           ------------------------------
                                           
                                       

luni, 16 mai 2016





                                                    CINCI SATE (sau cetati)

                     BETLEEM - NAZARET - CAPERNAUM - BETANIA - EMAUS
                                             
                                                                  - IV -


          Georges Andre


     5          BETANIA

     "Exista un prieten mai apropiat decat un frate" (Prov. 18:24)

     5.1    Fiul lui Dumnezeu care trebuie sa moara - Ioan 11:51 ; 12:33

     De ce printre satele si cetatile prin care a trecut Domnul Isus, numele Betania este atat de cunoscut? In acest loc El nu S-a nascut ca la Betleem, nu a crescut asa cum a fost la Nazaret, sau nu a lucrat asa cum a facut la Capernaum. Dar era acolo o familie care Il iubea, si pe care o iubea. Nu exista poate un alt loc pe pamant unde au fost manifestate intr-un mod atat de evident  desavarsita Sa umanitatea si gloria divinitatii Sale.
     In Samaria (Luca 9:51), ucenicii, intrand intr-un sat pentru a-I pregati un loc pentru gazduire, nu sunt primiti pentru ca "Si-a indreptat fata hotarat sa mearga la Ierusalim". Si in cate locuri nu trebuia sa fie acest "Fiu al Omului care nu are unde-Si odihni capul". Dar, "a fost ca, pe cand mergeau, El a intrat intr-un sat. Si o femeie cu numele Marta L-a primit in casa ei" (Luca 10:38). Aceasta prima vizita unde a fost primit va aduce altele; Isus a avut pe pamant un loc care era ca si "casa" Sa, unde a gasit simpatie si afectiune, "Betania, satul Mariei si al Martei, sora ei".
     Cate consecinte au decurs din aceasta prima primire! In ziua incercarii, El va fi acolo, mai mult decat sa vindece: pentru a reda viata. Inaintea mortii Sale, va veni acolo si Maria Il va unge cu parfumul de mare pret; si Domnul a adaugat: "Adevarat va spun: oriunde va fi predicata Evanghelia aceasta, in toata lumea, se va vorbi si despre ce a facut femeia aceasta, spre amintirea ei". Cat de multi credinciosi, dea lungul timpului, au fost incurajati, incalziti, intariti prin istorisirile cu privire la Betania. Nu a meritat El sa fie primit atunci cand S-a prezentat?
    Domnul trece si astazi...


     5.2   Prima intalnire - Luca 10:38-42

     Capernaum ne lasa impresia lucrarii neobosite a Domnului, dar la Betania stapaneste linistea. De cate ori este repetat ca este "asezata". La picioarele lui Isus, Maria asculta cuvantul Sau. Cat de mult aprecia Domnul ca ea asculta in liniste si in pace. Cat de mult avem nevoie si noi - in afara cititului de dimineata, indispensabil ca mana pentru israeliti in pustie - sa ne luam timp mai des pentru a fi singuri la picioarele Sale,

                         Lasand ceasurile sa treaca.
                         Intr-o tacere netulburata,
                         Isus, pentru a Te lasa sa vorbesti.

     In timpul primei Sale invitatii, "Marta insa era ocupata cu multa slujire". Domnul nu i-a facut niciun repros. Doar atunci cand, parasindu-si locul sau, ea intervine pentru a-I cere s-o mustre pe sora sa, incat Isus, cu multa blandete, o aduce ca sa reflecteze asupra lucrarii "eului" sau: "Marto, Marto, pentru multe te ingrijorezi si te tulburi tu; dar un singur lucru este necesar". Cuvinte care au sunat deseori in urechile noastre, dar in ce masura le-am pus la inima?


     5.3    In doliu - Ioan 11:1-44

     "Si Isus iubea pe Marta si pe sora ei si pe Lazar". "El era la Betania ca un prieten de familie, gasind in cercul care Il inconjura ceea ce gasim inca astazi printre noi: "un camin". Afectiunea lui Isus pentru familia din Betania nu era aceea a unui Mantuitor, nici a unui Pastor, desi stim ca El era pentru ea si una si alta: era afectiunea unui prieten de familie" (J. G. Bellett). Afectiune miscatoare si curata a Celui care a vrut sa I-a parte la sange si la carne (Evrei 2:14) si a intrat astfel intr-un mod desavarsit in toate sentimentele care, in ochii lui Dumnezeu, pot incerca inimile oamenilor.
     Astfel ca, atunci cand Lazar este bolnav, surorile au trimis sa-I spuna lui Isus: "Doamne, iata, acela pe care-L iubesti este bolnav". Expresie care a mangaiat deja multe inimi in suferinta pe care o aduce boala: "acela pe care-L iubesti... ".
     Dar, totdeauna atent sa discearna gandul Tatalui Sau, Isus "a ramas doua zile in locul in care era". Ar fi putut sa sara in ajutorul celui pe care il numea "prietenul nostru"; dar trebuia sa implineasca mai mult decat o vindecare: "Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, ca sa fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea". Ca Om dependent, astepta sa vina momentul potrivit; Ca Fiu al lui Dumnezeu, El cunostea perfect starea lui Lazar, si putea sa spuna ucenicilor Sai: "Lazar, prietenul nostru, a adormit, dar merg ca sa-l trezesc din somn".
     Surorile au asteptat destul de mult timp. Era nevoie, se pare, de patru zile de mers din locul de unde era Isus pana la Betania, cel putin atat cat le-a trebuit si mesagerilor celor doua surori; si cum Isus a lasat sa treaca doua zile intre mesaj si plecarea Sa, surorile au asteptat aproape zece zile raspuns la cererea lor insistenta. Intelegem cand spun amandoua: "Doamne, daca ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit", expresie a durerii lor, suportata fara prezenta Prietenului care a intarziat atat  ca sa vina. Dar El avea ceva mai bun pastrat pentru ele. Nu este la fel adesea atunci cand ni se pare ca El intarzie sa raspunda la rugaciunile noastre, sau cand incercarea se prelungeste dincolo de limita care am vrea noi?
     Cu ce calm si siguranta Se prezinta Domnul Martei, spunandu-i: "Eu sunt invierea si viata". El afirma gloria Sa, puterea Sa divina si propria Sa maretie; dar in clipa urmatoare, atunci cand la picioarele Sale, Isus o vede pe Maria plangand, si pe iudeii care venisera cu ea plangand, "a suspinat in duh si S-a tulburat in Sine"; apoi apropiindu-Se de mormant, intensitatea compasiunii umanitatii Sale izbucneste prin aceste cuvinte simple; "Isus plangea".
    Daca am vrea sa alegem din toata Biblia un verset, am putea sa gasim cuvinte mai impresionante? Isus, Domnul Mantuitor, Cuvantul devenit carne, Acela care a spus ca este invierea si viata, Isus... plangea. Atunci cand vine la mormant, suspina din nou in Sine Insusi, "expresie de adanca durere, amestecata cu tulburare, produsa in duhul Domnului la vederea puterii mortii asupra duhului omului" (J. N. Darby).
     Sa incercam sa ne imaginam aceasta scena. O multime mare de persoane Il inconjura pe Domnul, locuitorii din Betania, iudeii veniti din Ierusalim pentru a le mangaia pe cele doua surori, ucenicii, Marta, Maria. Ei urmau sa fie martori celei mai mari minuni a Mantuitorului. Fiica lui Iair a fost inviata, intinsa pe patul sau, la putin timp dupa moartea ei. Fiul vaduvei din Nain era in drum spre mormant; dar despre Lazar, Marta zice: "deja miroase greu, pentru ca este mort de patru zile". Putrezirea si-a inceput lucrarea sa. Piatra este data la o parte si inaintea tuturor, Isus a ridicat ochii in sus, Se roaga si multumeste "pentru multimea" care era in jurul Lui, spunandu-I Tatalui Sau, "sa creada ca Tu M-ai trimis". Toti ochii sunt atintiti spre El, apoi spre deschidere mormantului, atunci "a strigat cu glas tare: Lazare, vino afara! Si mortul a iesit". Moment de nedescris, cand prin aceasta biruinta asupra mortii, intreaga glorie a Fiului lui Dumnezeu este pusa in evidenta. Putea tagadui cineva atunci cine era El?
     Intelegem ingrijorarea preotilor de seama si a fariseilor inaintea unei astfel de minuni. "Din ziua aceea deci au tinut sfat, ca sa-L omoare... s-au sfatuit sa-l omoare si pe Lazar, pentru ca, din cauza lui, multi dintre iudei plecau si credeau in Isus".
     Din capitol in capitol, de la 10, umbra mortii spre care se indrepta, merge crescand tot mai mult pe drumul Sau pana la Golgota.


     5.4   Sase zile inainte de Pasti - Marcu 11:11-12, 19-20 ; Ioan 12:1-8

     Aclamat de multimea care striga: "Osana! Binecuvantat fie Cel care vine in Numele Domnului!", Isus a intrat in Ierusalim. Chiar daca, in acel moment, poporul a trebuit sa-L intampine astfel, totusi nicio casa din cetatea sfanta nu s-a deschis ca sa-L primeasca. Astfel, "privind in jur la toate, ceasul fiind deja tarziu, a plecat la Betania cu cei doisprezece" (Marcu 11:11). Era acolo pentru El un refugiu (v. 19-20) unde, departe de ura care-L inconjura, putea din nou sa petreaca cateva ceasuri.
     Acolo, la Betania, cu sase zile inainte de Pasti, I-au pregatit o cina. "Cu sase zile inainte de Pasti", adica, in acel an, prima zi din saptamana, care trebuia pusa deoparte, marcata prin invierea Sa si prin venirea Sa in mijlocul a lor Sai care erau adunati. "I-au pregatit o cina". "Oricat de interesanta ar fi fost in ochii tuturor persoana lui Lazar, nu pentru onoare lui era pregatita aceasta cina; ci in onoarea Aceluia care l-a inviat. Cei care s-au ocupat cu pregatirea cinei pentru Isus dispar aici si sunt inlocuiti prin acest cuvant mic: "I-au". Activitatea omeneasca care pregateste este suprimata, pentru a accentua marele fapt ca cina era pregatita pentru El si doar pentru El" (H. Rossier).
     Pastele avea sa fie pregatit de ucenici: "Unde vrei" I-au spus ei lui Isus "sa mergem si sa pregatim, ca sa mananci pastele?" (Marcu 14:12). Dar cina din Betania care aminteste de masa Domnului, nu este El cel care de fapt a pregatit-o?
     Lazar, Marta si Maria "ne infatiseaza prin trei personaje, cele trei principii care alcatuiesc impreuna viata crestina in casa lui Dumnezeu. Cele trei principii sunt: comuniunea, slujirea si inchinarea." (H. Rossier)
     "Lazar cel mort... era unul din cei care stateau la masa cu El". "Oricine a primit o noua viata prin invierea dintre morti, ramane in ce priveste viata trecuta, cel mort. Existenta sa anterioara s-a sfarsit in moarte, el traieste acum o viata noua care nu are nimic cu cea veche" (H. Rossier). Era la masa cu El. Fara El, n-ar fi avut niciun drept sa stea la cina Sa. Pretioasa comuniune a sufletului cu Mantuitorul sau, realizata la masa Sa. Fara indoiala ca ne bucuram acolo de asemenea de comuniune cu sfintii, aceasta legatura minunata care uneste pe toti copiii lui Dumnezeu; dar aici, inainte de toate, este pusa in evidenta comuniunea cu El. Ce parte binecuvantata: a fi la masa cu El, poate fara a spune ceva, ci doar bucurandu-ne de Persoana Sa, de prezenta Sa, de comuniunea cu El Insusi.
     "Marta slujea". Altadata slujirea sa ocupa primul loc; nu invatase ca inainte de a da ceva Domnului, trebuia sa primeasca mai intai de la El, dar acum ea era in locul care i se potrivea. Nu este spus ca ea Ii slujea sau le slujea precum soacra lui Petru (Matei 8:15; Marcu 1:31); fara a fi nevoie de a preciza, slujirea sa se manifesta atat fata de Domnul cat si fata de ai Sai, si de fapt aici pe pamant, cum am putea sa-I slujim daca nu fata de ai Sai si fata de sufletele care sunt inca departe de El si care au nevoie de un Mantuitor ?
     Fara a spune nici macar un cuvant, dar plina de dragoste pentru El, Maria isi ia lucrul  cel mai pretios, "o masura de mir de nard curat, de mare pret" si-l varsa pe picioarele lui Isus. "Trei sute de dinari" reprezentau salariu pe un an intreg; dar pentru ea, nimic nu era mai pretios pentru Isus. In alte evanghelii, o vedem varsand parfumul pe capul Imparatului in Matei, al Slujitorului in Marcu; dar aici, in Ioan, ea varsa parfumul al carui miros umple casa pe picioarele Fiului lui Dumnezeu. "El avea sa moara", prestiinta dragostei ei presimtea aceasta.
     Femeile care au venit in dimineata invierii au adus "miresmele pe care le-au pregatit" (Luca 24:1). Dar aceasta era prea tarziu: El era deja inviat! Maria a venit la timp. Asa cum a spus Isus: "ea l-a pastrat pentru ziua pregatirii Mele pentru inmormantare". In ziua gloriei Sale, toti cei rascumparati Il vor inconjura pe Mielul care a fost injunghiat, vor canta o cantare noua, avand fiecare o harfa si potire de aur pline cu tamaie. Niciun glas nu va lipsi din acest cor universal. Dar astazi - in timp ce El este lepadat, cand multi din ai Sai, asemenea celor noua leprosi din Luca 17, au plecat, fericiti doar ca au fost mantuiti, dar uitand sa se intoarca la picioarele Sale si sa-I multumeasca, - nu apreciaza El in mod deosebit aceasta lauda, aceasta adorare care izvoraste din inimi recunoscatoare si poate, asemenea parfumului Mariei, sa umple cu mirosul sau intreaga casa?
     Acum, pe pamant, putem "sa vestim moartea Lui" si sa ne amintim de El asa cum a spus. In cer va fi prea tarziu pentru a raspunde acestei dorinte a inimii Sale.
     Ce balsam pentru inima Domnului sa gaseasca in Betania, odata in plus, si in ce masura, simpatia si intelegerea care atat de rar a intalnit-o pe drumul Sau! (Ps. 69:20).


     5.5    Inaltarea - Luca 24:50-53

     De ce Isus a ales Betania pentru a-Si petrece ultimele clipe din cele patruzeci de zile cand, vizibil cel putin de cateva ori, a stat in mijlocul ucenicilor Sai pe pamant? El nu s-a inaltat la cer de la Ierusalim - cetatea marelui Imparat, dar cetatea care L-a lepadat - nici chiar din Galileea - care a fost martora a lucrarii Sale si punctul de intalnire randuit pentru ai Sai pentru a le da dovezi sigure ale invierii Sale - ci Betania, unde a stralucit intr-un mod atat de remarcabil gloria Sa. "Ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat". Ultima si sublima imagine pe care ucenicii au pastrat-o despre preaiubitul lor Invatator, caci "pe cand ii binecuvanta El, a fost despartit de ei si a fost ridicat la cer".
     Ce le ramanea de facut decat sa-I aduca inchinare, intorcandu-se cu o mare bucurie si, in templu, sa-L laude si sa-L binecuvanteze mereu pe Dumnezeu.
     Adaugam ca pe acest Munte al Maslinilor, nu departe de Betania, in ziua triumfului Sau, va apare si ca "picioarele Lui vor sta" (Zah. 14:4). Acolo unde El a plans; acolo unde a suferit; acolo unde, in mijlocul urii si impotrivirii, a stralucit gloria Sa, acolo El va reni.  
   

sâmbătă, 7 mai 2016




                                                    CINCI SATE (sau cetati)

                         BETLEEM - NAZARET - CAPERNAUM - BETANIA - EMAUS

                                                                        - III -


          Georges Andre


     4     CAPERNAUM

     "Iata Robul Meu" (Matei 12:18)

     "Parasind Nazaretul, a venit si a locuit in Capernaum, care este langa mare". Matei 4:13 precizeaza astfel intrarea Domnului Isus in viata publica. El a plecat departe de satul in care a petrecut atatia ani, pentru a veni in acest oras activ si comercial, pe tarmul lacului Ghenezaret unde avea sa implineasca multe minuni si sa dea cea mai mare parte din invataturile Sale. "Era de aproape treizeci de ani cand a inceput sa predice", ne spune Luca 3:23.
     Era un mare privilegiu pentru acesta cetate de a-L vedea pe Fiul lui Dumnezeu locuind pentru un timp acolo: "Poporul care statea in intuneric a vazut o lumina mare si celor care stateau in tinutul si in umbra mortii le-a rasarit lumina" (Matei 4:16).
     Dar ce responsabilitate de asemenea, "Oricui i s-a dat mult, i se va cere mult" (Luca 12:48). Capernaum nu L-a primit pe Mesia. El a fost, ca si in alte parti, respins si dispretuit. "Atunci a inceput sa mustre cetatile in care avusesera loc cele mai multe din lucrarile Lui de putere, pentru ca nu se pocaisera. Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaida!... Si tu, Capernaume, care ai fost inaltat pana la cer, vei fi coborat pana la Locunta mortilor, pentru ca, daca lucrarile de putere care au avut loc in tine ar fi avut loc in Sodoma, ar fi ramas pana astazi" (Matei 11:20-23).
     Nici Sodoma, nici Capernaum nu au ramas pana astazi. Din Capernaum au ramas cateva ruine.
     Dar cu cat mai groaznica este soarta celor care, auzindu-L, vazandu-L, contempland minunile Sale, L-au "calcat in picioare pe Fiul lui Dumnezeu"! Si care va fi soarta celor necredinciosi care, astazi, refuza aceasta evanghelie a harului si se indeparteaza de Acela care le-a fost prezentat, poate deja din copilarie? Ei s-au impotrivit lucrarii Duhului Sfant care putea sa lucreze in inimile lor. "Este infricosator sa cazi in mainile Dumnezeului celui viu!" (Evrei 10:28-31).
     Centrul lucrarii Sale in Galileea, Capernaum este numit "cetatea Sa" (Matei 9:1); Il vedem in mai multe ocazii revenind in locul unde locuia.


     4.1     Chemarea ucenicilor

     Din Capernaum si imprejurimile sale Domnul Isus a vrut sa-Si adune, de la inceputul lucrarii Sale, ucenici chemati de El Insusi si care au lasat totul pentru a-L urma. Simon si Andrei, "indata, lasandu-si plasele, L-au urmat". Iacov, al lui Zebedei, si pe Ioan, fratele lui... lasandu-l pe tatal lor, Zebedei,... au mers dupa El". Ce ascultare la chemarea Invatatorului! Cum au urmat ei pasii Aceluia care "indata" si "din nou" - aceste cuvinte caracteristice Evangheliei dupa Marcu - putea sa raspunda la chemari si diferite nevoi care se infatisau inaintea Lui.
     Din nou, langa Capernaum, Isus "S-a suit pe munte si a chemat la Sine pe cine a vrut El. Si au venit la El; si a randuit doisprezece ca sa fie cu El si ca sa-i trimita sa predice si sa aiba autoritate sa vindece" (Marcu 3:13-14). Sa remarcam aceste cuvinte. Nu ucenicii au decis sa-L urmeze pe Invatatorul; El este cel care i-a chemat; El a ales pe cei care a vrut; si atunci cand au venit la El, i-a randuit; nu pentru a merge imediat sa predice, ci mai intai "ca sa fie cu El". Nicio lucrare nu va avea rezultate, daca cel care o face nu va sta mai intai la picioarele Domnului, daca nu va invata de la El, daca nu a trait si nu traieste in comuniunea Sa.
     In Luca 14:25-35, Isus subliniaza trei conditii pentru a fi ucenicul Sau; conditii care intaresc intregul secret al unei vieti biruitoare si binecuvantate.
     Ceasul suna pentru oricine a raspuns chemarii lui Isus "Urmeaza-Ma", care de buna voie "a luat crucea Sa" (Marcu 8:34). Un lucru este cunoasterea doctrinara a identificarii noastre impreuna cu Hristos in moartea Sa, si un alt lucru este cunoasterea practica a crucii.
     "Daca vine cineva la Mine si nu-si uraste tatal, si mama, si sotia, si copiii, si fratii, si surorile..." (Luca 14:26). Domnul trebuie sa puna inainte cele mai puternice legaturi. Acesta este sensul verbului folosit. Matei 10:37 afirma: "Cine iubeste pe tata sau pe mama... pe fiu sau pe fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine". In domeniul afectiunilor cele mai legitime, Isus revendica primul loc.
     "... si chiar propria sa viata... " (Luca 14:26). A muri pentru Hristos este un har care este rezervat doar unora, dar, pentru Hristos, a renunta la viata sa (Rom. 12:1) este una din conditiile esentiale pentru oricine vrea sa fie ucenicul Sau. "Dar eu nu consider viata mea scumpa pentru mine", spune apostolul Pavel (Fapte 20:24).
     "Astfel deci, oricine dintre voi care nu renunta la tot ce are nu poate fi ucenicul Meu" (Luca 14:33). Aceasta a treia conditie inglobeaza dintr-o data toate domeniile de renuntare pentru Hristos. Aceasta inseamna crucea in intrega sa aplicatie. Ea este propusa "oricui". Nimeni nu este exclus, nu exista exceptie. Este totul... sau nimic.
     Ne-am decis noi, dupa ce am calculat costul (v.28), de a-L cunoaste pe Hristos atat de aproape posibil, si cu ajutorul harului Sau, sa fim ucenicul Sau?
     Aceste versete nu se adreseaza doar misionarilor, ci la oricine doreste sa-L urmeze pe Domnul. Testul punerii lor in practica nu va fi marile renuntari si angajamentele majore, ci mai intai modul in care, in viata zilnica, vom sti sa-I dam Lui, in toate lucrurile, locul dintai. A cauta mai intai Imparatia lui Dumnezeu; apoi abandonarea cu incredere in grija Tatalui. De exemplu, punem noi deoparte in fiecare zi, in plus fata de cititul de dimineata, - chiar in detrimentul studiilor sau distractiilor noastre - douazeci sau treizeci de minute pentru a cerceta Cuvantul Sau? (In aceasta privinta, este mai bine sa petrecem douazeci de minute in fiecare zi citind Biblia si trei pagini dintr-o carte care ne ajuta sa cunostem mai bine, decat sa rezervam pentru aceasta o ora... atunci cand vom avea timp!). Primim noi din mana Sa incercarile noastre zilnice? Renuntam la orice avantaj sau facilitate pentru a implini o lucrare buna pe care a pregatit-o mai dinainte pentru noi?
     A fi ucenicul Domnului, asa cum s-a mentionat, inseamna a schimba centrul: altadata "eul" era centrul, acum este El. Aceasta vrea sa ne spuna mult!


     4.2     Minunile

     Evangheliile ne vorbesc despre treizeci si patru de minuni ale Domnului. Ioan precizeaza: "Isus deci a facut si multe alte semne inaintea ucenicilor Sai, care nu sunt scrise in cartea aceasta" (Ioan 20:30, cf. 21:25). O mare parte din aceste minuni au fost implinite la Capernaum si in imprejurimi: printr-un "cuvant", Isus a vindecat pe robul centurionului ( Matei 8:5-13). Apucand-o de mana, a eliberat-o de febra pe soacra lui Petru: "Si ea s-a ridicat si I-a slujit" (8:15). ( Marcu zice: "Ea le-a slujit"; cum am putea sa-I slujim Domnului daca nu slujindu-le alor Sai?).
     Din nou, la Capernaum, facandu-se seara, I-au adus multi demonizati si pe cei care erau bolnavi, "toata cetatea era adunata la usa. Si a vindecat pe multi". "Auzind ca este in casa", oamenii au venit la El, aducand un paralitic pe care l-au coborat prin acoperis din cauza multimii. "Vazandu-le credinta", Isus iarta pacatele celui bolnav si il vindeca.
     De asemenea, tot la Capernaum a avut loc incidentul cu didrahmele (Matei 17:24-27) care pune in evidenta, pe de-o parte, smerenia lui Isus, care accepta sa plateasca acest impozit, El Domnul templului, Se asociaza cu Petru la aceasta taxa, si, pe de alta parte, gloria Creatorului care poate porunci unui peste sa-I aduca staterul necesar pentru a-l da pentru taxa. "Tot ceea ce contine pamantul depinde de El, chiar si atunci cand El consimte sa fie tributar oamenilor" (J. G. Bellett). Apoi cu ce tact il mustra pe Petru (care L-a pus pe acelasi nivel cu el insusi) zicand: "da-li-l lor pentru Mine si pentru tine", nu: "pentru noi"!


     4.3     Invataturile Sale

     Multimilor, le vorbea in parabole: "Le vestea Cuvantul dupa cum puteau ei sa inteleaga". Multe, ca cele din Matei 13, au fost rostite la Capernaum. Se adapta ascultatorilor Sai, alegand exemplele Sale din viata lor de toate zilele, ne vorbind in Galileea asa cum vorbea in Iudeea, ne adresandu-se multimilor cu aceiasi termeni ca si ucenicilor! Un exemplu si pentru noi, care ar trebui sa prezentam Cuvantul astfel incat sa fie accesibil ascultatorilor, ne vorbind copiilor ca si adultilor, nici necredinciosilor ca si copiilor lui Dumnezeu. In Fapte, Pavel urmeaza cu grija exemplul Invatatorului, ne adresandu-se atenienilor asa cum va vorbi iudeilor.
     Daca invata multimile prin parabole (Matei 13:10-15), "in particular le explica totul ucenicilor Sai". Mai mult, ii invata pe ucenicii Sai in mod direct dupa masura credintei lor. La Capernaum le arata importanta smereniei (Matei 18:1-14); la Capernaum, din nou, le va vorbi de painea cea vie care s-a coborat din cer (Ioan 6:24-59).


     4.4     Vazandu-L

     Nu doar minunile si invataturile Sale sunt cele care ne atrag, ci, inainte de toate, Persoana Sa. Este spus in Ioan 12;41 ca "Isaia a vazut gloria Lui si a vorbit despre El". Dar "daca, in viziune, Isaia ar fi putut sa urmareasca drumul lui Isus strabatand cetatile si satele din tara Sa natala, in ce adorare ar fi fost el? El a vazut gloria Sa. L-a contemplat pe tronul Sau inalt si ridicat, poalele Lui umpleau templul si serafimii isi acopereau fata recunoscand in Isus gloria dumnezeirii. Noi avem nevoie sa-L vedem astfel prin credinta - avem nevoie sa cunoastem Persoana Sa, de a avea sentimentul gloriei Sale, ascunsa in spatele unei perdele mult mai groasa decat aripile unui serafim, perdeaua unui Galileean smerit si respins de lume" (J. G. Bellett).
     Cu ce emotie batranul apostol, cel pe care il iubea Isus, scria la apusul vietii sale: "Ce am vazut cu ochii nostri, ce am contemplat si ce au pipait mainile noastre, cu privire la Cuvantul vietii... ce am vazut si am auzit va vestim si voua... ca bucuria voastra sa fie deplina" (1 Ioan 1:1-4). Noi nu putem sa-L vedem, sa-L contemplam, sa-L atingem, asa cum a facut apostolul, dar prin paginile Evangheliei, prin credinta, ochii inimii noastre pot sa se fixeze asupra Lui si sa discearna gloria Sa. Care alt subiect ar putea sa ne umple de o bucurie mai mare?
     In cateva cuvinte, Petru descrie lucrarea Sa: "Isus din Nazaret... uns cu Duhul Sfant si cu putere... umbla din loc in loc facand bine si vindecand pe toti cei asupriti de diavolul, pentru ca Dumnezeu era cu El" (Fapte 10:38). Sa-L privim mergand astfel din loc in loc. Atunci cand ucenicii I-au zis: "Toti Te cauta", El le raspunde: "Sa mergem in alta parte, prin asezarile invecinate, ca sa predic si acolo, fiindca pentru aceasta am iesit. Si predica in sinagogile lor, in toata Galileea, si scotea demonii" (Marcu 1:38-39). Atunci cand, dupa ce a fost la Nazaret, "S-a mirat de necredinta lor", dar nu S-a oprit din lucrarea Sa: "Si strabatea satele din jur, invatandu-i" (Marcu 6:6). De asemenea si Luca ni-L prezinta cum "umbla din cetate in cetate si din sat in sat, predicand si vestind Evanghelia Imparatiei lui Dumnezeu" (Luca 8:1). In pofida impotrivirii pe care o intalnea, El putea spune fariseilor: "Trebuie sa umblu astazi si maine si in ziua urmatoare" (Luca 13:33).
     Il vedem nu doar mergand din loc in loc ci de asemenea in diverse locuri unde gazduia. Atunci cand, obosit, era "in casa", "indata s-au adunat multi, incat nu mai era loc nici la usa; si El le vestea Cuvantul". Putin mai tarziu, "au intrat in casa. Si din nou multimea s-a adunat, incat nu putea nici paine sa manance". Cu toate acestea, Ii placea sa Se stranga cu ucenicii in casa. Dupa vindecarea copilului epileptic din Marcu 9, "cand au intrat in casa, ucenicii Sai L-au intrebat deoparte: Noi de ce n-am putut sa-l scoatem?"
     Trecand prin Galileea, le-a spus ucenicilor despre suferintele care-L asteptau; ei, in loc de a intelege care va fi partea Invatatorului, se certau ca sa stie care va fi cel mai mare. Isus reactioneaza numai cand "fiind in casa, i-a intrebat: Despre ce discutati pe drum? Si ei taceau... Si stand jos, i-a chemat pe cei doisprezece", si le-a vorbit despre smerenie. Il vedem noi umbland astfel, intrand in casa, intreband, asteptand cu rabdare ca sa le vorbeasca constiinta lor, apoi stand jos si chemandu-i la Sine pentru a-i mustra si indemna cu blandete si fermitate?
     In Matei 13:36, El asteapta sa intre "in casa" pentru a lamuri ucenicilor Sai semnificatia parabolelor pe care le-a expus.
     Dar "pe tarmul marii", in cea mai mare parte, Si-a exercitat lucrarea in mod public. "Si, trecand pe langa Marea Galileii", i-a chemat pe Simon, Andrei, Iacov, Ioan; putin mai tarziu, citim: "Si El a iesit din nou langa mare... Si, trecand pe acolo, l-a vazut pe Levi, al lui Alfeu, sezand la vama, si i-a spus: Urmeaza-Ma!".
     In timp ce fariseii si irodianii tineau sfat pentru a-L omori, "S-a retras cu ucenicii Sai spre mare; si o mare multime din Galileea Il urma... Si le-a spus ucenicilor Sai sa-I tina la indemana o corabioara, din cauza multimii, ca sa nu-L imbulzeasca; pentru ca vindecase pe multi, incat toti cati aveau boli Il impresurau, ca sa-L atinga. Si duhurile necurate, cand Il vedeau, cadeau inaintea Lui". Ce tablou! Acesta este harul, activ, neobosit, plin de indurare.
     In Matei 13, Il vedem "iesind din casa, asezat langa mare", stand intr-o corabie, a vorbit prin parabole multe lucruri catre multimea care statea pe tarm. Din nou, pe tarmul marii, vine Iair, se arunca la picioarele Sale si Il roaga insistent pentru fiica sa.
     Dar daca Domnului Ii placea sa vorbeasca multimii pe tarmul marii, El nu Se temea, atunci cand era necesar, sa intre in sinagoga. A vindecat un om posedat de un duh necurat (Marcu 1:23) si fara a Se lasa oprit de impotrivirea intalnita, intra "din nou" pentru a-l vindeca pe cel a carui mana era uscata, in ciuda tacerii ostile a celor care Il inconjurau (3:1-5).
     Atunci cand voia sa fie singur cu ucenicii, El Se suia pe munte. Acolo i-a chemat pe cei doisprezece (Marcu 3:13); acolo a rostit fericirile (Matei 5:1); tot acolo, seara dupa o zi de lucru, singur, merge sa Se roage, dupa ce a hranit multimile si i-a obligat pe ucenici sa se urce in corabie si sa treaca inaintea Lui pe celalalt tarm (Marcu 6:46). "Pe un munte inalt", dupa sase zile Isus ia cu El pe Petru, Iacov si Ioan, singuri deoparte, si S-a schimbat la fata inainte lor" (Marcu 9:2-8).
     Nu este o binecuvantare deosebita a fi retras astfel singur deoparte, "a nu vedea pe nimeni, decat pe Isus singur" (v. 8) si in liniste la picioarele Sale, lasand timpul sa se scurga pentru a asculta si pentru a vedea gloria Sa? Fara indoiala este potrivit ca in fiecare zi sa stam la picioarele Sale, daca este posibil la primele ore, pentru cateva momente; dar este important, din timp in timp, sa luam, daca este posibil, mai multe ceasuri, chiar si una sau doua zile, pentru a fi singuri cu El, in tacerea si a-L asculta. El Insusi ii indeamna pe ucenicii Sai: "Veniti voi insiva deoparte, intr-un loc pustiu, si odihniti-va putin" (^:31). De asemenea, "intr-un loc pustiu", dis-de-dimineata, inainte sa se lumineze, a iesit si a mers singur ca sa Se roage (Marcu 1:35).
     Daca stia sa Se retraga deoparte atunci cand era necesat, lucrarea Sa neobosita este reflectata pe paginile evangheliilor, in mod special in Galileea. In Marcu 1:33 "toata cetatea era adunata la usa". Dupa cum Il vedem, atunci cand intra in casa la Capernaum, "indata s-au adunat multi, astfel ca nu mai era loc inaintea usii". Pe tarmul marii "toata multimea a venit la El". Din nou, in casa "multimea s-a adunat", astfel ca nu puteau sa-si manance painea. Intr-o alta zi, "era acolo o mare multime care nu avea ce sa manance, si Isus a zis: Mi-e mila de aceasta multime".
     Coborand de pe muntele transfigurarii, a gasit in jurul ucenicilor "o mare multime , si pe carturari discutand aprins cu ei", si a trebuit sa le zica: "O, generatie necredincioasa, pana cand voi fi cu voi? pana cand va voi ingadui?" - Totusi, El il vindeca pe copilul bolnav si il da tatalui sau.
     Desigur, toate acestea duceau la o epuizare extrema. Avem un exemplu in Marcu 4:36 atunci cand, dupa ce a dat drumul multimii, ucenicii Sai "L-au luat in corabie asa cum era": in ciuda vantului puternic si a valurilor care loveau in corabie, "El era la carma, dormind pe capatai". "Era acolo ca un lucrator obosit al carui somn este dulce. Acesta era chipul in care Se manifesta. Dar sub acest voal era "chipul lui Dumnezeu". El S-a trezit si ca Acela care aduna vantul in pumnii Sai si care leaga apele intr-o manta (Prov. 30:4), mustra vantul si a spus marii: Liniste! Taci!" (J. G. Bellett).
     Nu este dureros sa-L auzim zicand prin glasul profetului, la sfarsitul lucrarii Sale pamantesti, atunci cand toti L-au parasit, cand unul din ai Sai L-a tradat, unul L-a tagaduit, si cand altii au fugit: "In zadar m-am trudit, mi-am cheltuit puterea pentru nimic si fara folos" (Isaia 49:4)? Dar ce Ii spune raspunsul divin: "Este putin sa fii robul Meu, ca sa ridici semintiile lui Iacov... te voi da si ca lumina a natiunilor, ca sa fii mantuirea Mea, pana la capatul pamantului". Si El Insusi a putut spune: "Daca grauntele de grau cazut in pamant nu moare, ramane singur; dar, daca moare, aduce mult rod" (Ioan 12:24).
     Nu ne aminteste aceasta de Psalmul 126:6, unde, dupa ce vorbeste de slujitori "care seamana cu lacrimi vor secera cu cantec de bucurie"? Psalmistul ne vorbeste apoi  despre Slujitorul care "merge plangand, purtand samanta de semanat, se va intoarce cu cantec de bucurie", ca si slujitorii; dar mai mult - ceea ce Ii este rezervat doar Lui - : "purtandu-Si snopii".

                    In smerenie profunda,
                    Urmand drumul Tau intunecat
                    Ai fost dispretuit de lume,
                    Tu care i-ai intins mana;
                    Tu, a carui dragoste binevoitoare,
                    Plina de mila si desavarsita
                    Peste omenirea vinovata
                    Ai turnat binecuvantare peste binecuvantare.

                    Oh! ce comoara ne-a deschis,
                    Inima Ta plina de har!
                    Dumnezeu Insusi ni S-a descoperit
                    Ca lumina si sfintenie;
                    Si noi, umpluti de harul Tau,
                    Copii ai lui Dumnezeu prin credinta,
                    Putem calca pe urmele Tale
                    In aceeasi dragoste ca a Ta.
     
aze