Translate

luni, 16 mai 2016





                                               CINCI SATE (sau cetati)


                        BETLEEM - NAZARET - CAPERNAUM - BETANIA - EMAUS
                                             
                                                                - IV -


          Georges Andre


          5          BETANIA

                  "Exista un prieten mai apropiat decat un frate" (Prov. 18:24)


5.1    Fiul lui Dumnezeu care trebuie sa moara - Ioan 11:51 ; 12:33

          De ce printre satele si cetatile prin care a trecut Domnul Isus, numele Betania este atat de cunoscut? In acest loc El nu S-a nascut ca la Betleem, nu a crescut asa cum a fost la Nazaret, sau nu a lucrat asa cum a facut la Capernaum. Dar era acolo o familie care Il iubea, si pe care o iubea. Nu exista poate un alt loc pe pamant unde au fost manifestate intr-un mod atat de evident  desavarsita Sa umanitatea si gloria divinitatii Sale.
          In Samaria (Luca 9:51), ucenicii, intrand intr-un sat pentru a-I pregati un loc pentru gazduire, nu sunt primiti pentru ca "Si-a indreptat fata hotarat sa mearga la Ierusalim". Si in cate locuri nu trebuia sa fie acest "Fiu al Omului care nu are unde-Si odihni capul". Dar, "a fost ca, pe cand mergeau, El a intrat intr-un sat. Si o femeie cu numele Marta L-a primit in casa ei" (Luca 10:38). Aceasta prima vizita unde a fost primit va aduce altele; Isus a avut pe pamant un loc care era ca si "casa" Sa, unde a gasit simpatie si afectiune, "Betania, satul Mariei si al Martei, sora ei".
          Cate consecinte au decurs din aceasta prima primire! In ziua incercarii, El va fi acolo, mai mult decat sa vindece: pentru a reda viata. Inaintea mortii Sale, va veni acolo si Maria Il va unge cu parfumul de mare pret; si Domnul a adaugat: "Adevarat va spun: oriunde va fi predicata Evanghelia aceasta, in toata lumea, se va vorbi si despre ce a facut femeia aceasta, spre amintirea ei". Cat de multi credinciosi, dea lungul timpului, au fost incurajati, incalziti, intariti prin istorisirile cu privire la Betania. Nu a meritat El sa fie primit atunci cand S-a prezentat?
          Domnul trece si astazi...


5.2   Prima intalnire - Luca 10:38-42

          Capernaum ne lasa impresia lucrarii neobosite a Domnului, dar la Betania stapaneste linistea. De cate ori este repetat ca este "asezata". La picioarele lui Isus, Maria asculta cuvantul Sau. Cat de mult aprecia Domnul ca ea asculta in liniste si in pace. Cat de mult avem nevoie si noi - in afara cititului de dimineata, indispensabil ca mana pentru israeliti in pustie - sa ne luam timp mai des pentru a fi singuri la picioarele Sale,

                         Lasand ceasurile sa treaca.
                         Intr-o tacere netulburata,
                         Isus, pentru a Te lasa sa vorbesti.

          In timpul primei Sale invitatii, "Marta insa era ocupata cu multa slujire". Domnul nu i-a facut niciun repros. Doar atunci cand, parasindu-si locul sau, ea intervine pentru a-I cere s-o mustre pe sora sa, incat Isus, cu multa blandete, o aduce ca sa reflecteze asupra lucrarii "eului" sau: "Marto, Marto, pentru multe te ingrijorezi si te tulburi tu; dar un singur lucru este necesar". Cuvinte care au sunat deseori in urechile noastre, dar in ce masura le-am pus la inima?


5.3    In doliu - Ioan 11:1-44

          "Si Isus iubea pe Marta si pe sora ei si pe Lazar". "El era la Betania ca un prieten de familie, gasind in cercul care Il inconjura ceea ce gasim inca astazi printre noi: "un camin". Afectiunea lui Isus pentru familia din Betania nu era aceea a unui Mantuitor, nici a unui Pastor, desi stim ca El era pentru ea si una si alta: era afectiunea unui prieten de familie" (J. G. Bellett). Afectiune miscatoare si curata a Celui care a vrut sa I-a parte la sange si la carne (Evrei 2:14) si a intrat astfel intr-un mod desavarsit in toate sentimentele care, in ochii lui Dumnezeu, pot incerca inimile oamenilor.
          Astfel ca, atunci cand Lazar este bolnav, surorile au trimis sa-I spuna lui Isus: "Doamne, iata, acela pe care-L iubesti este bolnav". Expresie care a mangaiat deja multe inimi in suferinta pe care o aduce boala: "acela pe care-L iubesti... ".
          Dar, totdeauna atent sa discearna gandul Tatalui Sau, Isus "a ramas doua zile in locul in care era". Ar fi putut sa sara in ajutorul celui pe care il numea "prietenul nostru"; dar trebuia sa implineasca mai mult decat o vindecare: "Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, ca sa fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea". Ca Om dependent, astepta sa vina momentul potrivit; Ca Fiu al lui Dumnezeu, El cunostea perfect starea lui Lazar, si putea sa spuna ucenicilor Sai: "Lazar, prietenul nostru, a adormit, dar merg ca sa-l trezesc din somn".
          Surorile au asteptat destul de mult timp. Era nevoie, se pare, de patru zile de mers din locul de unde era Isus pana la Betania, cel putin atat cat le-a trebuit si mesagerilor celor doua surori; si cum Isus a lasat sa treaca doua zile intre mesaj si plecarea Sa, surorile au asteptat aproape zece zile raspuns la cererea lor insistenta. Intelegem cand spun amandoua: "Doamne, daca ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit", expresie a durerii lor, suportata fara prezenta Prietenului care a intarziat atat  ca sa vina. Dar El avea ceva mai bun pastrat pentru ele. Nu este la fel adesea atunci cand ni se pare ca El intarzie sa raspunda la rugaciunile noastre, sau cand incercarea se prelungeste dincolo de limita care am vrea noi?
          Cu ce calm si siguranta Se prezinta Domnul Martei, spunandu-i: "Eu sunt invierea si viata". El afirma gloria Sa, puterea Sa divina si propria Sa maretie; dar in clipa urmatoare, atunci cand la picioarele Sale, Isus o vede pe Maria plangand, si pe iudeii care venisera cu ea plangand, "a suspinat in duh si S-a tulburat in Sine"; apoi apropiindu-Se de mormant, intensitatea compasiunii umanitatii Sale izbucneste prin aceste cuvinte simple; "Isus plangea".
          Daca am vrea sa alegem din toata Biblia un verset, am putea sa gasim cuvinte mai impresionante? Isus, Domnul Mantuitor, Cuvantul devenit carne, Acela care a spus ca este invierea si viata, Isus... plangea. Atunci cand vine la mormant, suspina din nou in Sine Insusi, "expresie de adanca durere, amestecata cu tulburare, produsa in duhul Domnului la vederea puterii mortii asupra duhului omului" (J. N. Darby).
          Sa incercam sa ne imaginam aceasta scena. O multime mare de persoane Il inconjura pe Domnul, locuitorii din Betania, iudeii veniti din Ierusalim pentru a le mangaia pe cele doua surori, ucenicii, Marta, Maria. Ei urmau sa fie martori celei mai mari minuni a Mantuitorului. Fiica lui Iair a fost inviata, intinsa pe patul sau, la putin timp dupa moartea ei. Fiul vaduvei din Nain era in drum spre mormant; dar despre Lazar, Marta zice: "deja miroase greu, pentru ca este mort de patru zile". Putrezirea si-a inceput lucrarea sa. Piatra este data la o parte si inaintea tuturor, Isus a ridicat ochii in sus, Se roaga si multumeste "pentru multimea" care era in jurul Lui, spunandu-I Tatalui Sau, "sa creada ca Tu M-ai trimis". Toti ochii sunt atintiti spre El, apoi spre deschidere mormantului, atunci "a strigat cu glas tare: Lazare, vino afara! Si mortul a iesit". Moment de nedescris, cand prin aceasta biruinta asupra mortii, intreaga glorie a Fiului lui Dumnezeu este pusa in evidenta. Putea tagadui cineva atunci cine era El?
          Intelegem ingrijorarea preotilor de seama si a fariseilor inaintea unei astfel de minuni. "Din ziua aceea deci au tinut sfat, ca sa-L omoare... s-au sfatuit sa-l omoare si pe Lazar, pentru ca, din cauza lui, multi dintre iudei plecau si credeau in Isus".
          Din capitol in capitol, de la 10, umbra mortii spre care se indrepta, merge crescand tot mai mult pe drumul Sau pana la Golgota.


5.4   Sase zile inainte de Pasti - Marcu 11:11-12, 19-20 ; Ioan 12:1-8

          Aclamat de multimea care striga: "Osana! Binecuvantat fie Cel care vine in Numele Domnului!", Isus a intrat in Ierusalim. Chiar daca, in acel moment, poporul a trebuit sa-L intampine astfel, totusi nicio casa din cetatea sfanta nu s-a deschis ca sa-L primeasca. Astfel, "privind in jur la toate, ceasul fiind deja tarziu, a plecat la Betania cu cei doisprezece" (Marcu 11:11). Era acolo pentru El un refugiu (v. 19-20) unde, departe de ura care-L inconjura, putea din nou sa petreaca cateva ceasuri.
          Acolo, la Betania, cu sase zile inainte de Pasti, I-au pregatit o cina. "Cu sase zile inainte de Pasti", adica, in acel an, prima zi din saptamana, care trebuia pusa deoparte, marcata prin invierea Sa si prin venirea Sa in mijlocul a lor Sai care erau adunati. "I-au pregatit o cina". "Oricat de interesanta ar fi fost in ochii tuturor persoana lui Lazar, nu pentru onoare lui era pregatita aceasta cina; ci in onoarea Aceluia care l-a inviat. Cei care s-au ocupat cu pregatirea cinei pentru Isus dispar aici si sunt inlocuiti prin acest cuvant mic: "I-au". Activitatea omeneasca care pregateste este suprimata, pentru a accentua marele fapt ca cina era pregatita pentru El si doar pentru El" (H. Rossier).
          Pastele avea sa fie pregatit de ucenici: "Unde vrei" I-au spus ei lui Isus "sa mergem si sa pregatim, ca sa mananci pastele?" (Marcu 14:12). Dar cina din Betania care aminteste de masa Domnului, nu este El cel care de fapt a pregatit-o?
          Lazar, Marta si Maria "ne infatiseaza prin trei personaje, cele trei principii care alcatuiesc impreuna viata crestina in casa lui Dumnezeu. Cele trei principii sunt: comuniunea, slujirea si inchinarea." (H. Rossier)
          "Lazar cel mort... era unul din cei care stateau la masa cu El". "Oricine a primit o noua viata prin invierea dintre morti, ramane in ce priveste viata trecuta, cel mort. Existenta sa anterioara s-a sfarsit in moarte, el traieste acum o viata noua care nu are nimic cu cea veche" (H. Rossier). Era la masa cu El. Fara El, n-ar fi avut niciun drept sa stea la cina Sa. Pretioasa comuniune a sufletului cu Mantuitorul sau, realizata la masa Sa. Fara indoiala ca ne bucuram acolo de asemenea de comuniune cu sfintii, aceasta legatura minunata care uneste pe toti copiii lui Dumnezeu; dar aici, inainte de toate, este pusa in evidenta comuniunea cu El. Ce parte binecuvantata: a fi la masa cu El, poate fara a spune ceva, ci doar bucurandu-ne de Persoana Sa, de prezenta Sa, de comuniunea cu El Insusi.
          "Marta slujea". Altadata slujirea sa ocupa primul loc; nu invatase ca inainte de a da ceva Domnului, trebuia sa primeasca mai intai de la El, dar acum ea era in locul care i se potrivea. Nu este spus ca ea Ii slujea sau le slujea precum soacra lui Petru (Matei 8:15; Marcu 1:31); fara a fi nevoie de a preciza, slujirea sa se manifesta atat fata de Domnul cat si fata de ai Sai, si de fapt aici pe pamant, cum am putea sa-I slujim daca nu fata de ai Sai si fata de sufletele care sunt inca departe de El si care au nevoie de un Mantuitor ?
          Fara a spune nici macar un cuvant, dar plina de dragoste pentru El, Maria isi ia lucrul  cel mai pretios, "o masura de mir de nard curat, de mare pret" si-l varsa pe picioarele lui Isus. "Trei sute de dinari" reprezentau salariu pe un an intreg; dar pentru ea, nimic nu era mai pretios pentru Isus. In alte evanghelii, o vedem varsand parfumul pe capul Imparatului in Matei, al Slujitorului in Marcu; dar aici, in Ioan, ea varsa parfumul al carui miros umple casa pe picioarele Fiului lui Dumnezeu. "El avea sa moara", prestiinta dragostei ei presimtea aceasta.
          Femeile care au venit in dimineata invierii au adus "miresmele pe care le-au pregatit" (Luca 24:1). Dar aceasta era prea tarziu: El era deja inviat! Maria a venit la timp. Asa cum a spus Isus: "ea l-a pastrat pentru ziua pregatirii Mele pentru inmormantare". In ziua gloriei Sale, toti cei rascumparati Il vor inconjura pe Mielul care a fost injunghiat, vor canta o cantare noua, avand fiecare o harfa si potire de aur pline cu tamaie. Niciun glas nu va lipsi din acest cor universal. Dar astazi - in timp ce El este lepadat, cand multi din ai Sai, asemenea celor noua leprosi din Luca 17, au plecat, fericiti doar ca au fost mantuiti, dar uitand sa se intoarca la picioarele Sale si sa-I multumeasca, - nu apreciaza El in mod deosebit aceasta lauda, aceasta adorare care izvoraste din inimi recunoscatoare si poate, asemenea parfumului Mariei, sa umple cu mirosul sau intreaga casa?
          Acum, pe pamant, putem "sa vestim moartea Lui" si sa ne amintim de El asa cum a spus. In cer va fi prea tarziu pentru a raspunde acestei dorinte a inimii Sale.
          Ce balsam pentru inima Domnului sa gaseasca in Betania, odata in plus, si in ce masura, simpatia si intelegerea care atat de rar a intalnit-o pe drumul Sau! (Ps. 69:20).


5.5    Inaltarea - Luca 24:50-53

          De ce Isus a ales Betania pentru a-Si petrece ultimele clipe din cele patruzeci de zile cand, vizibil cel putin de cateva ori, a stat in mijlocul ucenicilor Sai pe pamant? El nu s-a inaltat la cer de la Ierusalim - cetatea marelui Imparat, dar cetatea care L-a lepadat - nici chiar din Galileea - care a fost martora a lucrarii Sale si punctul de intalnire randuit pentru ai Sai pentru a le da dovezi sigure ale invierii Sale - ci Betania, unde a stralucit intr-un mod atat de remarcabil gloria Sa. "Ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat". Ultima si sublima imagine pe care ucenicii au pastrat-o despre preaiubitul lor Invatator, caci "pe cand ii binecuvanta El, a fost despartit de ei si a fost ridicat la cer".
          Ce le ramanea de facut decat sa-I aduca inchinare, intorcandu-se cu o mare bucurie si, in templu, sa-L laude si sa-L binecuvanteze mereu pe Dumnezeu.
          Adaugam ca pe acest Munte al Maslinilor, nu departe de Betania, in ziua triumfului Sau, va apare si ca "picioarele Lui vor sta" (Zah. 14:4). Acolo unde El a plans; acolo unde a suferit; acolo unde, in mijlocul urii si impotrivirii, a stralucit gloria Sa, acolo El va reni.  
   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze